跳到主要内容
Nelum
罗马尼亚的法律

Ordinance No. 90 on the establishment of the Romanian Agency for Food Safety

颁布于 2003-08-28 · 文本截至 2026-10-01

以研究形式发布的公开法律与官方指引,不构成法律、税务或金融建议。

研究内容本身以英文撰写。标题和标签已翻译,调查结果和引文未翻译。

关于这部法律

原标题
ORDONANTA nr. 90 din 28 august 2003.
语言
English
类型
条例
组织
European Union
国家
罗马尼亚
主题
Livestock, Food and nutrition, Cultivated plants
关键词
animal feed/feedstuffs, animal health, animal welfare, institution, traditional knowledge/indigenous knowledge, transport/storage, food safety and quality, research, consumer protection, governance, plant protection
类别
agriculture

在哪里阅读

    该法律没有记录来源链接。

文本

所收录的法律原文,按条款排列。每个条款都有自己的链接。

  1. 8/1/2016 OG 90 28/08/2003 http://legislatie.just.ro/Public/FormaPrintabila/00000G16DEW8HUSEGWQ12QOBA3KBAEQX 1/3 ORDONANTA nr. 90 din 28 august 2003 privind înfiinţarea Agenţiei Române pentru Siguranţa Alimentelor EMITENT GUVERNUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 624 din 31 august 2003 În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţie şi ale art. 1 pct. III.9 din Legea nr. 279/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, Guvernul României adopta prezenta ordonanţă. Articolul 1 (1) Se înfiinţează Agenţia Română pentru Siguranţa Alimentelor - ARSA, denumita în continuare Agenţia, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea directa a primului-ministru. (2) Finanţarea Agenţiei se asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului. Articolul 2 Agenţia are drept scop realizarea siguranţei alimentelor, de la producerea materiilor prime până la distribuirea alimentelor către consumator. Articolul 3 În vederea realizării acestui scop, Agenţia are următoarele atribuţii: a) furnizează avize ştiinţifice, precum şi asistenţa tehnica şi ştiinţifică privind legislaţia naţionala şi comunitara în domeniile care au o influenţa directa sau indirecta asupra siguranţei alimentelor şi a hranei pentru animale. Ea furnizează informaţii independente referitoare la toate problemele din aceste domenii şi comunică riscurile; b) contribuie la realizarea unui nivel ridicat de protecţie a vieţii şi sănătăţii umane, ţinând seama de sănătatea şi bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor şi protecţia mediului; c) colectează şi analizează datele pentru a permite caracterizarea şi monitorizarea riscurilor care au o influenţa directa sau indirecta asupra siguranţei alimentelor şi în domeniul hranei pentru animale; d) furnizează: 1. consultanţa ştiinţifică şi asistenţa tehnica şi ştiinţifică privind nutritia umană, ţinând seama de prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare; 2. avize ştiinţifice cu privire la probleme legate de sănătatea şi bunăstarea animalelor şi sănătatea plantelor; 3. avize ştiinţifice privind produse, altele decât alimentele şi hrana pentru animale, în legătură cu organismele modificate genetic, astfel cum sunt definite prin Ordonanţa Guvernului nr. 49/2000 privind regimul de obţinere, testare, utilizare şi comercializare a organismelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne, precum şi a produselor rezultate din acestea, aprobată cu modificări prin Legea nr. 214/2002; e) furnizează avize ştiinţifice care servesc drept baza ştiinţifică pentru elaborarea şi adoptarea de măsuri în domeniile ce privesc obiectul sau de activitate; f) elaborează proiecte de acte normative în vederea îndeplinirii atribuţiilor specifice. Articolul 4 (1) Organizarea şi funcţionarea Agenţiei se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe. (2) În anul 2003 Agenţia va funcţiona cu un număr maxim de 28 de posturi, care se asigura prin redistribuire din numărul maxim de posturi finanţate de la bugetul de stat, astfel: a) 14 posturi de la Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului; b) 14 posturi de la Ministerul Sănătăţii. (3) Se autorizeaza Ministerul Finanţelor Publice sa introducă modificările în structura bugetului de stat pe anul 2003, pe baza protocoalelor de predare-primire, care vor cuprinde structura posturilor şi prevederile bugetare aferente personalului preluat şi funcţionarii corespunzătoare a Agenţiei. 8/1/2016 OG 90 28/08/2003 http://legislatie.just.ro/Public/FormaPrintabila/00000G16DEW8HUSEGWQ12QOBA3KBAEQX 2/3 Articolul 5 (1) Agenţia funcţionează în cooperare cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Consumatorilor, precum şi celelalte autorităţi naţionale ce au competente executive în domeniul siguranţei alimentelor. (2) Agenţia cooperează cu Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentara, cu instituţiile similare comunitare şi din statele membre, precum şi cu instituţiile similare internaţionale. Articolul 6 În îndeplinirea atribuţiilor sale Agenţia constituie structura de contact cu Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentara şi acţionează pe bază de autonomie funcţională şi decizionala conform angajamentelor asumate de România. Articolul 7 (1) Agenţia este condusă de un preşedinte, numit prin decizie a primului-ministru, a cărui funcţie este de secretar de stat. (2) În exercitarea atribuţiilor care îi revin preşedintele emite ordine şi instrucţiuni, în condiţiile legii. (3) Preşedintele este sprijinit în activitatea sa de un consiliu ştiinţific şi un consiliu consultativ, fără personalitate juridică. (4) Preşedintele Agenţiei este ordonator tertiar de credite. Articolul 8 (1) Consiliul ştiinţific este format din personalităţi recunoscute în domeniile de competenţa ale Agenţiei. (2) Componenta şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Consiliului ştiinţific se aproba prin ordin al preşedintelui, în termen de 15 zile de la numirea acestuia. Articolul 9 (1) Consiliul consultativ este format din reprezentanţi ai ministerelor, ai altor autorităţi ale administraţiei publice competente în domeniul siguranţei alimentelor şi reprezentanţi ai societăţii civile. (2) Consiliul consultativ este prezidat de preşedintele Agenţiei. (3) Componenta şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Consiliului consultativ se aproba prin ordin al preşedintelui, în termen de 15 zile de la numirea acestuia. Articolul 10 (1) Agenţia îşi desfăşoară activitatea conform principiilor independentei, transparenţei, confidenţialităţii, accesului la documente şi informaţii în condiţiile legii. (2) Agenţia prezintă anual Guvernului un raport privind activitatea desfăşurată, care include bilanţul rezultatelor în comparatie cu misiunile atribuite. Articolul 11 Alineatul (1) al articolului 2 şi anexa la Hotărârea Guvernului nr. 746/2003 privind organizarea şi funcţionarea aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 8 iulie 2003, se completează în mod corespunzător prevederilor prezentei ordonanţe. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: Ministrul agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului, Ilie Sarbu p. Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat Ministrul administraţiei şi internelor, Ioan Rus 8/1/2016 OG 90 28/08/2003 http://legislatie.just.ro/Public/FormaPrintabila/00000G16DEW8HUSEGWQ12QOBA3KBAEQX 3/3 Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei, Elena Dumitru Ministrul sănătăţii, Mircea Beuran Bucureşti, 28 august 2003. Nr. 90.