Romania's Development Strategy in the next 20 years

1. Context – 2035 .............................................................................. 12

2. Sistemul naţional de educaţie........................................................ 13 2.1. Stare de fapt ........................................................................... 13 Puncte tari ............................................................................. 14 Puncte slabe .......................................................................... 14 Oportunităţi........................................................................... 16 Ameninţări ............................................................................ 16 Analiza SWOT...................................................................... 18 1.2. Valori ale sistemului naţional de educaţie ............................. 19 Încredere ............................................................................... 19 Flexibilitate ........................................................................... 19 Diversitate............................................................................. 20 Excelenţă............................................................................... 21 Transparenţă ......................................................................... 21 Starea de bine (well-being) ................................................... 21

3. România educată – viziune 2035 .................................................. 22 Spre o viziune privind sistemul naţional de educaţie din România .. 23 Elemente definitorii pentru viziunea SNE – 2035......................... 23

4. Viziune – România educată top 10 – 2035.................................... 24 Ţinte strategice pentru educaţie – 2035 ............................................. 25 România educată top 10: viziune 2035......................................... 25

5. Strategia România educată RE-TOP 10 ........................................ 26 Principii............................................................................................... 26 12 direcţii de politică educaţională..................................................... 27 Nivel structural-sistemic..................................................................... 28 Nivel instituţional ............................................................................... 28 Nivel procesual ................................................................................... 28 VI Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ...Cele „7 programe”...................................................................... 29

1. Start bun în educaţie! ........................................................ 29

2. Autonomie şi responsabilitate........................................... 29

3. Învăţare autentică pentru toţi ............................................ 30

4. Bunăstare şi stimă de sine................................................. 30

5. Excelenţă în predare.......................................................... 30

6. Şcoala şi universitatea, deschise ....................................... 30

7. Minţi curioase, minţi creative ........................................... 30 Note finale........................................................................................... 30 Referinţe.............................................................................................. 32 Anexa – CV-ul echipei de cercetare.............................................. 32 PROIECT 2. RESURSELE NATURALE – REZERVE STRATEGICE, CE FOLOSIM ŞI CE LĂSĂM GENERAŢIILOR VIITOARE (coordonator: Acad. Bogdan C. Simionescu) .......................................................................................... 37

1. Introducere .................................................................................... 37 1.1.Specificul domeniului abordat................................................ 37

2. Metodologie .................................................................................. 38 Etape de desfăşurare ..................................................................... 38 Echipa de cercetare ....................................................................... 39

3. Analiza SWOT .............................................................................. 40 3.1. Subdomeniul Aerul................................................................ 40 Puncte tari ............................................................................. 40 Puncte slabe .......................................................................... 40 Oportunităţi........................................................................... 41 Ameninţări ............................................................................ 41 3.2. Subdomeniul Apa .................................................................. 41 Puncte tari ............................................................................. 41 Puncte slabe .......................................................................... 42 Oportunităţi........................................................................... 43 Ameninţări ............................................................................ 43 3.3. Subdomeniul Soluri ............................................................... 44 Puncte tari ............................................................................. 44 Puncte slabe .......................................................................... 44 Oportunităţi........................................................................... 45 Ameninţări ............................................................................ 45 3.4. Subdomeniul Păduri............................................................... 45 Puncte tari ............................................................................. 45 Puncte slabe .......................................................................... 46 Oportunităţi........................................................................... 47 Pericole ................................................................................. 47 3.5. Subdomeniul Arii protejate.................................................... 47 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 VII Puncte tari ............................................................................. 47 Puncte slabe .......................................................................... 48 Oportunităţi........................................................................... 49 Ameninţări ............................................................................ 49 3.6. Subdomeniul Resursele subsolului ........................................ 49 Resurse minerale................................................................... 49 Puncte tari ............................................................................. 49 Puncte slabe .......................................................................... 50 Oportunităţi........................................................................... 50 Ameninţări ............................................................................ 50 Resurse energetice: hidrocarburi, cărbuni, minereuri radioactive............................................................................. 51 Puncte tari ............................................................................. 51 Puncte slabe .......................................................................... 52 Oportunităţi........................................................................... 53 Ameninţări ............................................................................ 53 3.7. Subdomeniul Deşeuri............................................................. 53 Deşeurile miniere.................................................................. 53 Puncte tari ............................................................................. 53 Puncte slabe .......................................................................... 54 Oportunităţi........................................................................... 54 Ameninţări ............................................................................ 54 Deşeuri ne-industriale ........................................................... 55 Puncte tari ............................................................................. 55 Puncte slabe .......................................................................... 55 Oportunităţi........................................................................... 56 Ameninţări ............................................................................ 56

4. Viziunea asupra situaţiei la care ar trebui să ajungă România în 2035 .............................................................................................. 56 4.1. Subdomeniul Aerul................................................................ 56 4.2. Subdomeniul Apa .................................................................. 60 4.3. Subdomeniul Soluri ............................................................... 61 4.4. Subdomeniul Păduri............................................................... 63 4.5. Subdomeniul Arii protejate.................................................... 64 4.6. Subdomeniul Resursele subsolului ........................................ 67 4.7. Subdomeniul Deşeuri............................................................. 68

5. Etape viitoare ................................................................................ 70 Anexa 1. CV-uri echipa Proiect 2 ..................................................... 71 Anexa 2. Acte normative în vigoare.................................................. 79 Domeniul Aer ............................................................................... 79 Domeniul Apa............................................................................... 82 Domeniul Sol................................................................................ 86 VIII Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Domeniul Păduri........................................................................... 88 Domeniul Arii protejate................................................................ 90 Domeniul Resursele subsolului .................................................... 92 Domeniul Deşeuri, Materiale reciclabile ...................................... 93 PROIECT 3. SECURITATEA ŞI EFICIENŢA ENERGETICĂ (coordonator: Prof. univ. dr. Filip Cârlea) ................................................................................ 95 Metodologie de cercetare .................................................................. 95 Echipa de cercetare interdisciplinară................................................. 96

1. Introducere .................................................................................... 97 1.1. Contextul cercetării................................................................ 97 1.2. Obiective urmărite de proiect ................................................ 103 1.3. Specificul domeniului privind securitatea şi eficienţa energetică .............................................................................. 103

2. Obiective strategice şi tactice de securitate energetică.................. 104 2.1. Obiective naţionale ale strategiei energetice ......................... 106

3. Analiza SWOT .............................................................................. 109 Puncte tari ale sectorului energetic din România.......................... 109 Puncte slabe ale sectorului energetic din România....................... 111 Oportunităţi................................................................................... 113 Ameninţări .................................................................................... 114

4. Viziuni de dezvoltare .................................................................... 115 4.1. Ipoteze ................................................................................... 115 5. Concluzii ....................................................................................... 116

6. Etape viitoare ................................................................................ 116 6.1. Avantaje competitive ............................................................. 116 Hidrocarburi .......................................................................... 116 Cărbune (huila şi lignit)......................................................... 118 Capacităţi nuclearo-electrice ................................................. 119 Capacităţi de producţie de E-SRE ......................................... 119 Energie electrică.................................................................... 120 Energie termică ..................................................................... 120

7. Viziunea ........................................................................................ 121 Referinţe............................................................................................ 121 Anexa 1. Strategie de securitate energetică a României ................... 123 Anexa 2. Sistemul de transport al energiei electrice în România...... 123 Anexa 3. Eficienţa energetică............................................................ 124 Anexa 4. Modificarea modelului de transport şi de distribuţie ......... 124 Anexa 5. Bariere în promovarea soluţiilor eficiente energetic.......... 125 Anexa 6. Echipa de cercetare ............................................................ 125 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 IX PROIECT 4. SIGURANŢA INFORMATICĂ – PROTECŢIA CIBERNETICĂ, PROTECŢIA PROPRIETĂŢII INTELECTUALE ÎN PROIECTE ŞI ÎN PUBLICAREA ELECTRONICĂ (coordonator: Acad. Dan Tufiş)................ 129 Introducere ........................................................................................ 129 1.1. Contextul cercetării................................................................ 129 1.2. Obiectivul strategiei – obiectivele urmărite........................... 130 1.3. Definiţii, teminologie............................................................. 130 1.3.1. Cadrul legislativ........................................................... 131 1.3.2. Standarde şi reglementări ............................................ 132 1.3.3. Cadrul instituţional european şi intern......................... 132 1.3.4. Situaţia actuală – comparaţii la nivel UE .................... 132

2. Metodologie şi etape ..................................................................... 134 2.1. Etapele cercetării ................................................................... 134 2.2. Echipa de cercetare ................................................................ 134

3. Analiza SWOT .............................................................................. 136 3.1. Concluzii ale Analizei SWOT ............................................... 136

4. Viziunea strategică ........................................................................ 144 4.1. Misiune, rol, ţinte, responsabilităţi, priorităţi ........................ 144 4.1.1. Obiective tehnologice .................................................. 145 4.1.2. Obiective terminologice .............................................. 148 4.1.3. Obiective legislative .................................................... 149 4.1.4. Politici publice............................................................. 149 4.1.5. Standarde actualizate ................................................... 149 4.1.6. Priorităţi....................................................................... 149 4.2. Viziunea pentru 2020............................................................. 150 4.3. Viziunea pentru 2035............................................................. 150

5. Scenariile strategiei ....................................................................... 152 5.1. Scenariul privind integrarea medie şi moderată în structurile europene ................................................................................ 152 5.2. Scenariul privind integrarea puternică în structurile europene ................................................................................ 152 5.3. Scenariul privind instabilitatea geopolitică regională............ 152

6. Concluzii finale ............................................................................. 152 Referinţe............................................................................................ 154 Anexa 1. Echipa de cercetare ............................................................ 155 Anexa 2. Standarde pentru securitatea informaţiei ........................... 158 Anexa 3. Chestionar .......................................................................... 159 PROIECT 5. SECURITATE ŞI SIGURANŢĂ ALIMENTARĂ (coordonatori: Acad. Cristian Hera, Acad. Păun Ion Otiman) .................................................... 169 Abrevieri ........................................................................................................... 169 1. Introducere .................................................................................... 169

2. Metodologie .................................................................................. 173 X Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 2.1. Etapele cercetării şi metodele folosite ................................... 173

3. Analiza SWOT a securităţii alimentare a populaţiei din România 176 Puncte tari ..................................................................................... 177 Puncte slabe .................................................................................. 179 Oportunităţi................................................................................... 182 Ameninţări .................................................................................... 184

4. Scenarii de dezvoltare şi viziunea privind securitatea alimentară a populaţiei din România .............................................................. 185 4.1. Descrierea scenariilor ............................................................ 188 Scenariul 1 ............................................................................ 189 Scenariul 2 ............................................................................ 190 4.2. Viziunea privind securitatea şi siguranţa alimentară la orizontul anului 2035 ............................................................ 194

5. Concluzii ....................................................................................... 197 Anexa 1. CV-urile cercetătorilor din echipa proiectului ................... 200 Anexa 2. Lista participanţilor la Consultarea Delphi pe tema „Securitatea şi siguranţa alimentară” .................................. 205 Anexa 3. Analiza diagnostic a sectorului agroalimentar din România.. 206 Fondul funciar agricol........................................................... 206 Resurse sol ............................................................................ 207 Conservarea calităţii solurilor ............................................... 207 Resurse de apă....................................................................... 208 Schimbări climatice............................................................... 209 Performanţele economice ale exploataţiilor agricole ............ 210 Producţia agroalimentară internă – evoluţii după 1990 ........ 213 Producţia agricolă vegetală – evoluţii după 1990 ................. 215 Producţia agricolă animală – evoluţii după 1990 .................. 218 Securitatea alimentară şi accesul populaţiei la hrană ............ 221 Implementarea legislaţiei privind siguranţa alimentară în România................................................................................ 223 Anexa 4. Elemente pentru cuantificarea influenţei unor factori de producţie asupra nivelelor producţiei agricole ...................... 225 PROIECT 6. ECONOMIA ŞI CALITATEA VIEŢII (coordonatori: Acad. Lucian- Liviu Albu, Prof. univ. dr. Gheorghe Zaman, m.c., Prof. univ. dr. Cătălin Zamfir, m.c.) ............................................................................................. 235 Analiza situaţiei existente a României în domeniul economiei ........................ 235

1. Preliminarii criteriale, principiale şi axiologice ............................ 235

2. Evaluarea stării actuale a economiei ............................................. 236 2.1. Evoluţia principalilor indicatori sintetici ai economiei României în perioada 2000–2014 ......................................... 236 2.2. Piaţa muncii în România........................................................ 247 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 XI 2.2.1. Populaţia şi îmbătrânirea activă................................... 248 2.2.2. Îmbătrânirea activă ...................................................... 249 2.2.3. Tineri necuprinşi în educaţie, ocupare sau instruire (NEETs) ...................................................................... 249 2.2.4. Modelul de ocupare/performanţa în muncă şi remunerarea muncii .................................................... 250 2.3. Evaluarea situaţiei financiare actuale .................................... 252 2.4. Inovarea în România: efecte asupra economiei ..................... 257

2. Analiza SWOT .............................................................................. 260 Puncte tari ..................................................................................... 260 Puncte slabe .................................................................................. 261 Oportunităţi................................................................................... 262 Ameninţări .................................................................................... 263 Viziunea asupra situaţiei la care ar trebui să ajungă România în anul 2035 şi a poziţiei pe care ar trebui să o ocupe în Europa în acest orizont de timp...... 264

1. Principatele premise şi ipoteze ...................................................... 264 1.1. Contextul european pe termen lung şi gradul de integrare a economiei româneşti ............................................................. 265 1.2. Ipoteze privind evoluţia pe termen lung a factorilor interni .... 266 1.3. Ipotezele cantitative pentru UE şi România .......................... 268

2. Scenarii de dezvoltare economică ................................................. 269 2.1. Varianta V1 ............................................................................... 271 2.2. Prognoza în varianta V2......................................................... 272

3. Implicaţii ale obiectivelor UE privind emisiile de CO2 asupra dezvoltării României..................................................................... 273 3.1. Ipotezele pentru analiza şi evaluarea implicaţiilor emisiilor de CO2 asupra scenariilor de dezvoltare ............................... 274 3.2. Metodologia estimării emisiilor de CO2 ................................ 274 3.3. Limitări şi condiţionări privind scenariile de evaluare a impactului emisiilor de CO2 .................................................. 275 3.4. Opţiuni strategice pentru reducerea impactului vitezei de creştere asupra emisiilor de CO2 ........................................... 275

4. Perspective de îmbunătăţire a calităţii vieţii.................................. 277

5. Reducerea decalajelor regionale.................................................... 280

3. Analiza situaţiei existente a României în domeniul calităţii vieţii................ 284 3.1. Calitatea vieţii: din mediul intelectual în programe politice ...... 284 3.2. Calitatea vieţii în perioada tranziţiei: România 2015 ................. 286 3.3. Calitatea globală a vieţii............................................................. 287 3.4. Sărăcia ca problemă prioritară a României actuale .................... 291 3.5. Munca este un mod de a depăşi sărăcia? .................................... 293 3.6. Calitatea ocupării........................................................................ 294 3.7. Problema emigraţiei/imigraţiei................................................... 298 3.8. Probleme demografice................................................................ 298 XII Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 3.9. Locuirea şi calitatea condiţiilor locuirii...................................... 299 3.10. Calitatea societăţii .................................................................... 301 3.11. Calitatea guvernării/ funcţionarea democraţiei în România ..... 301 3.12. Starea de sănătate ..................................................................... 305 3.13. Direcţii de acţiune .................................................................... 306 Anexă. CV-ul coordonatorilor .......................................................................... 309 PROIECT 7. SĂNĂTATEA – DE LA BIOLOGIA MOLECULARĂ LA MEDICINA PERSONALIZATĂ DE VÂRF ÎN ROMÂNIA (coordonator: Acad. Victor Voicu)........................................................................................................ 313 Sumar ................................................................................................................ 313 1. Introducere .................................................................................... 313

2. Metodologie .................................................................................. 314 Etapele cercetării şi metoda folosită ............................................. 314 Echipa de cercetare ....................................................................... 314

3. Analiza SWOT .............................................................................. 315 Puncte tari ..................................................................................... 315 Puncte slabe .................................................................................. 317 Oportunităţi................................................................................... 318 Ameninţări şi vulnerabilităţi ......................................................... 318

4. Viziuni de dezvoltare/ ţinte ........................................................... 319 4.1. Ipoteze ................................................................................... 319 4.2. Scenarii .................................................................................. 320

5. Concluzii ....................................................................................... 323 Etape viitoare ................................................................................... 324 Anexe ............................................................................................... 325 Biomarkeri în boli cardiovasculare şi sindrom metabolic ........... 325 Biomarkeri în cancer .................................................................... 327 Biomarkeri în boli transmisibile .................................................. 328 CV Echipa ................................................................................... 329 PROIECT 8. PROIECTUL EUROPEAN AL DUNĂRII / STRATEGIA NAŢIONALĂ A DUNĂRII (coordonatori: Acad. Cristian Hera, Acad. Nicolae Panin) .... 333 Structura ............................................................................................ 333 1. Introducere .................................................................................... 333

2. Analiza SWOT a situaţiei existente în regiunea Dunării româneşti realizată în cadrul Proiectului nr. 8: „Proiectul European al Dunării/ Strategia naţională a Dunării”..................... 335 2.1. Metodologie şi etapele de elaborare a documentului ..... 335 2.2. Echipa de experţi a Proiectului nr. 8 .............................. 336 2.3. Analiza SWOT ............................................................... 338 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 XIII Puncte tari...................................................................... 338 Puncte slabe................................................................... 340 Oportunităţi ................................................................... 343 Ameninţări..................................................................... 345

3. Viziunea asupra situaţiei la care ar trebui să ajungă România în anul 2035, cu referire specială la Strategia Naţională în domeniul cercetării şi inovării pentru Regiunea Dunării Româneşti ............ 347 3.1. Introducere ..................................................................... 347 3.2. Scenariul 1 – Integrare medie a României în UE ........... 349 Proiectul DANUBIUS-RI.............................................. 349 Proiectul STURION 2020 ............................................. 349 Proiectul ATLAS........................................................... 349 Transport ....................................................................... 350 Protejarea mediului........................................................ 351 Industrie şi agricultură................................................... 352 Educaţie şi cercetare ...................................................... 353 Turism şi cultură............................................................ 353 3.3. Scenariul 2 – Integrare puternică a României în UE ...... 354 Proiectul DANUBIUS-RI.............................................. 354 Proiectul STURION 2020 ............................................. 354 Proiectul ATLAS........................................................... 355 Transport ....................................................................... 355 Protejarea mediului........................................................ 355 Industrie şi agricultură................................................... 356 Educaţie şi cercetare ...................................................... 356 Turism şi cultură............................................................ 357

4. Concluzii ....................................................................................... 357

5. Anexe ............................................................................................ 359 Anexa I. CV experţi .............................................................. 359 Anexa II. Scurtă prezentare a proiectelor româneşti prioritare SUERD.................................................................................. 369 1. „Centrul Internaţional de Studii Avansate pentru Sisteme Fluvii-Delte-Mări, DANUBIUS – RI” ......... 369 2. „Atlasul schimbărilor globale ale Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării – o facilitate pentru utilizatori în procesul de luare a deciziilor” .... 371 3. „Programul STURION 2020. Conservarea sturionilor în bazinul Dunării – o abordare complexă ambientală – economică – socială”.................................................. 373 PROIECTUL 9. CULTURA ROMÂNEASCĂ ÎNTRE NAŢIONAL, LOCALIZARE ÎN ZONA PROXIMĂ ŞI UNIVERSAL – EUROPA MULTILINGVISTĂ, CULTURA ELECTRONICĂ (coordonator: Acad. Alexandru Surdu).......... 375 XIV Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 1. Introducere .................................................................................... 375

2. Metodologie .................................................................................. 375 Etapele cercetării şi metoda / metodele folosite .................... 375 Echipa de cercetare................................................................ 375

3. Analiza SWOT .............................................................................. 377 Domeniul Filosofie................................................................ 377 Puncte tari....................................................................... 378 Puncte slabe.................................................................... 379 Oportunităţi / Avantaje ................................................... 379 Ameninţări...................................................................... 379 Domeniul Psihologie ............................................................. 381 Domeniul Arte şi Audiovizual .............................................. 383 Puncte tari....................................................................... 383 Puncte slabe.................................................................... 384 Avantaje.......................................................................... 384 Ameninţări...................................................................... 385 Domeniul Etnografie şi Folclor............................................. 385 Puncte tari....................................................................... 385 Puncte slabe.................................................................... 387 Avantaje.......................................................................... 388 Ameninţări...................................................................... 389

4. Viziuni de dezvoltare / ţinte .......................................................... 390 Ipoteze ................................................................................... 390 Filosofie.......................................................................... 390 Psihologie ....................................................................... 390 Arte şi Audiovizual ........................................................ 391 Etnografie şi Folclor ....................................................... 391 Scenarii.................................................................................. 391

5. Concluzii ....................................................................................... 392

6. Anexe ............................................................................................ 393 Anexa 1. Cultura digitală în România – nativii digitali ai Europei şi web-ul pedagogic ................................................. 393 Puncte tari....................................................................... 394 Puncte slabe.................................................................... 394 Oportunităţi .................................................................... 394 Ameninţări...................................................................... 394 Bibliografie............................................................................ 395 Anexa 2. Cultura digitală în România: aspecte privind dezvoltarea şi utilizarea spaţiului digital ............................... 395 Puncte tari....................................................................... 396 Puncte slabe.................................................................... 397 Oportunităţi .................................................................... 398 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 XV Ameninţări...................................................................... 398 Analiza SWOT – tabel sintetic ....................................... 399 Bibliografie............................................................................ 399 Anexa 3. Perspective ale filosofiei româneşti ....................... 400 Anexa 4. Perspective ale dezvoltării logicii în România....... 401 Anexa 5. CV-ul echipei de cercetare..................................... 403 PROIECT 10. ROMÂNIA – SOCIETATE A CUNOAŞTERII ŞI A VALORII ADĂUGATE LA CEEA CE ARE (coordonator: Acad. Florin Filip) ............. 411 Preambul ........................................................................................... 411 Cuprins .............................................................................................. 412

1. Introducere .................................................................................... 412 1.1. Contextul cercetării ........................................................ 412 1.2. Obiective urmărite.......................................................... 412 1.3. Specificul domeniului abordat în cadrul Proiectului 10 ..... 413

2. Metodologia .................................................................................. 414 2.1. Organizarea cercetării şi metodele folosite .................... 414 2.2. Echipa de cercetare......................................................... 416

3. Analiza SWOT .............................................................................. 416 3.1. Piaţa unică digitală ......................................................... 416 Puncte tari ...................................................................... 416 Puncte slabe ................................................................... 417 Oportunităţi .................................................................... 417 Ameninţări ..................................................................... 418 3.2. Infrastructura .................................................................. 418 Puncte tari ...................................................................... 418 Puncte slabe ................................................................... 419 Oportunităţi .................................................................... 419 Ameninţări ..................................................................... 419 3.3. Evoluţia şi aportul activităţilor de CDI (Cercetare, Dezvoltare, Inovare) ...................................................... 419 Puncte tari ...................................................................... 419 Puncte slabe ................................................................... 420 Oportunităţi .................................................................... 420 Ameninţări ..................................................................... 420 3.4. Corpul de acte normative şi respectarea legalităţii......... 421 Puncte tari ...................................................................... 421 Puncte slabe ................................................................... 422 Oportunităţi .................................................................... 422 Ameninţări ..................................................................... 423 3.5. Pregătirea populaţiei şi interacţiunea dintre cetăţean şi instituţiile statului .......................................................... 423 Puncte tari ...................................................................... 423 XVI Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Puncte slabe ................................................................... 423 Oportunităţi .................................................................... 424 Ameninţări ..................................................................... 424 3.6. Evoluţia şi aportul patrimoniului cultural naţional......... 424 Puncte tari ...................................................................... 424 Puncte slabe ................................................................... 425 Oportunităţi .................................................................... 425 Ameninţări ..................................................................... 425

4. Viziunea de dezvoltare / ţinte........................................................ 426 4.1. Două ipoteze................................................................... 426 4.2. Scenarii........................................................................... 426 Scenariul #1: „Integrare avansată”................................. 426 Scenariul #2: „Integrare moderată”................................ 430

5. Concluzii şi direcţii de cercetare viitoare ...................................... 432 5.1. Concluzii generale.......................................................... 432 Perspectiva pentru 2020................................................. 432 Perspectiva pentru 2035................................................. 433 5.2. Concluzii din analiza SWOT.......................................... 433 5.3. Concluzii privind viziunile de evoluţie .......................... 434 Scenariul #1: „Integrarea avansată în structurile europene”....................................................................... 434 Scenariul #2: „Integrarea moderată în structurile europene”....................................................................... 435 5.4. Continuarea cercetării..................................................... 435 Anexa. Note biografice ale autorilor ................................................. 436 PROIECT 11. ROMÂNIA ÎN ERA GLOBALIZĂRII – SPAŢIU ŞI TRADIŢIE DE ÎNTÂLNIRE A CIVILIZAŢIILOR, DE ECHILIBRU ŞI MODERAŢIE (coordonator: Prof. univ. dr. Dan Dungaciu) ............................................ 441 Contextul şi problematica. România între Est şi Vest....................... 441 Echipa de cercetare............................................................................ 442 Ce înseamnă Regiunea naturală de atractivitate şi influenţă?.......... 443 Puncte tari.............................................................................. 447 Puncte slabe........................................................................... 447 Oportunităţi ........................................................................... 447 Ameninţări............................................................................. 448 Valenţele şi potenţialul României (aspecte interne).......................... 448 Valenţele potenţialului României (context regional şi internaţional) .... 448 Analiza SWOT pe cele trei dimensiuni (economică, cultural/ identitară, geopolitică) .......................................................... 449 Dimensiunea economică ....................................................... 449 Puncte tari ...................................................................... 449 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 XVII Puncte slabe ................................................................... 450 Oportunităţi .................................................................... 451 Ameninţări ..................................................................... 452 Dimensiunea culturală / identitară......................................... 453 Puncte tari ...................................................................... 453 Puncte slabe ................................................................... 453 Oportunităţi .................................................................... 453 Ameninţări ..................................................................... 454 Dimensiunea geopolitică ....................................................... 454 Puncte tari ...................................................................... 454 Puncte slabe ................................................................... 455 Oportunităţi .................................................................... 456 Riscuri ............................................................................ 457 Viziuni de dezvoltare ale României pe cele trei dimensiuni (economică, cultural / identitară, geopolitică)....................... 457 Dimensiunea economică ....................................................... 457 Dezvoltarea amprentei cultural-identitare ............................. 461 Aspecte identitar-culturale punctuale.................................... 463 Biserica Ortodoxă Română ............................................ 463 Românii de peste hotare................................................. 465 Dezvoltarea amprentei influenţiale româneşti – abordarea geopolitică ............................................................................. 466 Problematica Mării Negre.............................................. 467 Problematica Republicii Moldova ................................. 467 Precizări şi concluzii ......................................................................... 468 Anexa 1. Evoluţii ale opiniei publice ................................................ 469 Anexa 2. Analiza SWOT................................................................... 474 Anexa 3. Echipa de cercetare ............................................................ 478 XVIII Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 CUVÂNT ÎNAINTE Acad. IONEL-VALENTIN VLAD Preşedintele Academiei Române Academia Română, cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării, este deopotrivă instituţie de consacrare şi de cercetare fundamentală în toate domeniile ştiinţei, literelor şi artelor. Încă de la începuturile ei, membrii Academiei s-au implicat, cu înalta lor competenţă şi autoritate conferită de instituţia pe care o reprezentau, în problemele importante ale societăţii româneşti, oferind, acolo unde se impunea, soluţii pentru redresarea şi bunul ei mers, fiind, după expresia lui Dimitrie Gusti, „farul luminos, care să arate şi să lumineze drumul bun de urmat şi căile rele de ferit”. Astăzi, mai mult decât oricând, Academia Română este datoare să-şi spună cuvântul asupra stadiului în care se găseşte societatea românească în ansamblul ei şi să traseze liniile directoare pentru dezvoltarea ei viitoare. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani, proiect care se referă la domeniile fundamentale ale societăţii româneşti, de la învăţământ şi economie până la cultură şi poziţionarea internaţională, se doreşte a fi tocmai un asemenea mijloc pe care Academia Română îl pune la dispoziţia forurilor diriguitoare ale statului român pentru îndreptarea unor stări negative existente şi pentru stabilirea unor direcţii de dezvoltare pe termen mediu şi lung, în deplin acord cu necesităţile poporului român, cu locul şi rolul pe care România trebuie să-l aibă în Europa. Într-o lume în care procesul de globalizare se manifestă din ce în ce mai mult, tinzând să minimalizeze rolul statelor şi specificul naţional, Academia Română are o misiune urgentă şi de mare responsabilitate: să medieze corect între tendinţa integrării şi identitatea culturală naţională, în deplin consens cu obiectivele actuale şi de perspectivă ale istoriei. De aici şi iniţiativa luată de înaltul for academic ca, sub egida ei, să se elaboreze o Strategie de dezvoltare a ţării pentru următoarele două decenii. Acest proiect a fost lansat în cadrul programului de management al Preşedintelui Academiei pentru perioada 2014–2018, aprobat de Prezidiul Academiei 2 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Române şi de Adunarea Generală a înaltului for şi este coordonat de Preşedintele Academiei Române. Academia este singura instituţie care, neafiliată politic şi independentă de ciclurile politice, poate aduna cele mai importate forţe creatoare în lucrări privind evoluţia domeniilor de interes naţional pe termen lung. În întocmirea acestui proiect s-a pornit de la analiza profundă făcută asupra diferitelor etape şi programe de dezvoltare ale societăţii româneşti şi de la cerinţele stringente ale României în noile condiţii de după aderarea la Uniunea Europeană. Experienţa istorică, de exemplu acţiunea interbelică majoritar liberală, a relevat că, pe baza unor programe a căror realizare a fost urmărită pas cu pas, România a progresat, impunându-se ca una dintre forţele economice şi culturale ale Europei. Pornind de la aceste exemple, Academia Română întocmeşte, pentru o perioadă de 20 de ani, perioadă verificată istoric ca fiind realistă, o strategie de dezvoltare post-aderare la Uniunea Europeană, acum, când problemele care se ridică în faţa ţării sunt mult diferite şi, în unele privinţe, mai complicate decât cele de dinaintea aderării. Dacă strategiile anterioare au urmat prescripţiile metodologice de integrare în Uniunea Europeană (abordarea „top-down”), abordarea Academiei Române porneşte, în principal, de la interesul naţional, într-o viziune trans-partinică, pentru a atinge criteriile de convergenţă ale Uniunii Europene într-o abordare „bottom-up”, ţinând cont şi de limitările impuse de abordarea „top-down”. Realizarea Strategiei de dezvoltare a României în următorii 20 de ani necesită etape şi termene precise, de respectarea cărora depinde finalizarea ei în cele mai bune condiţii. Activităţile în cadrul Strategiei de dezvoltare a României pentru perioada, 2016–2035 au fost demarate în anul 2014 (Faza 1), prin definitivarea tematicii a 11 proiecte interdisciplinare, a coordonatorilor din institutele Academiei Române şi a grupurilor de lucru implicate în elaborarea acesteia (cca 200 cercetători şi experţi). Faza a 2-a (februarie-iunie 2015) s-a derulat pe baza unor contracte încheiate între institutele Academiei Române şi Fundaţia „Patrimoniu” a Academiei Române (finanţate din venituri proprii – Fondul recurent al donatorilor Academiei Române). Această fază se finalizează cu raportul de faţă, în care sunt sintetizate: I. Analiza SWOT a situaţiei României în domeniul fiecărui proiect prioritar; II. Viziunea asupra situaţiei la care ar trebui să ajungă România în anul 2035 şi a poziţiei pe care ar trebui să o ocupe în Europa în orizontul de timp menţionat. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 3 Faza a 3-a a Strategiei are obiectivul stabilirii, pe termen scurt, mediu şi lung a bornelor intermediare de atins („milestones”), scenarii de integrare, cadrul strategic de dezvoltare al României în viziunea Academiei. Termenul de redactare şi tipărire a raportului este decembrie 2015. Faza a 4-a a Strategiei are ca obiectiv stabilirea resurselor necesare atingerii bornelor stabilite anterior. Termenul de redactare şi tipărire a raportului este decembrie 2016. Faza a 5-a a Strategiei are ca obiectiv difuzarea documentului elaborat sub coordonarea Academiei Române către principalii factori decizionali la nivel naţional: Preşedinţie, Guvern, Parlament, partide politice parlamentare, primirea observaţiilor şi integrarea acestora în Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani. Termenul de redactare şi tipărire a Strategiei în forma finală este octombrie 2017. Faza a 6-a a Strategiei de Dezvoltare a României în următorii 20 de ani. La Centenarul Marii Uniri a României: obţinerea, sub patronajul Preşedintelui României, a unui consens instituţional asupra Strategiei de Dezvoltare a ţării şi semnarea unui acord de îndeplinire a lui de către instituţiile şi forţele politice majore ale ţării (tip „Snagov”), în ianuarie- februarie 2018. Proiectele Strategiei de dezvoltare a României pentru următoarele două decenii au fost coordonate de membrii Academiei Române şi de alţi specialişti din institutele aflate sub egida ei, astfel: Proiectul 1 ŞCOALA ŞI EDUCAŢIA ÎN VIZIUNEA ACADEMIEI ROMÂNE Instituţie coordonatoare: FILIALA CLUJ-NAPOCA A ACADEMIEI ROMÂNE Coordonatori: PROF. UNIV. IOAN DUMITRACHE, MEMBRU CORESPONDENT, ACAD. EMIL BURZO În cadrul proiectului se apreciază că numai o intervenţie integrată, sistemică, public acceptată şi cu un demers de schimbare jalonat de către o instituţie de mare prestigiu şi încredere cum este Academia Română va putea să refundamenteze motivaţional resursa umană, să readucă optimismul educaţional şi încrederea într-un sistem care poate să producă marea performanţă economică şi socială a societăţii româneşti în Orizontul 4 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 2020–2035, problema învăţământului şi, în general, a educaţiei fiind temelia dezvoltării generale a societăţii româneşti. Proiectul 2 RESURSELE NATURALE – REZERVE STRATEGICE, CE FOLOSIM ŞI CE LĂSĂM GENERAŢIILOR VIITOARE Instituţie coordonatoare: INSTITUTUL DE CHIMIE MACROMOLECULARĂ „PETRU PONI”, IAŞI Coordonator: ACAD. BOGDAN C. SIMIONESCU În proiect se consideră că un mod coerent de concepere a unei strategii logice de dezvoltare durabilă în domeniul resurselor naturale ca rezerve strategice pentru generaţiile viitoare ar trebui construit pe baza temelor majore de acţiune asumate de România în momentul aderării la Convenţia privind diversitatea biologică şi presupune stabilirea unor obiective principale şi elaborarea unor sectoare prioritare, a unor planuri de acţiune pentru fiecare în parte: arii protejate, apa, aerul, solul, pădurile, Delta Dunării, resursele naturale, mediu şi sănătate, schimbarea climatică, mediul urban, substanţe chimice, deşeuri, inovaţii, abordări strategice, guvernare. Proiectul 3 SECURITATEA ŞI EFICIENŢA ENERGETICĂ Instituţie coordonatoare: CENTRUL PENTRU PROMOVAREA ENERGIILOR REGENERABILE – INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETĂRI ECONOMICE, BUCUREŞTI Coordonator: PROF. UNIV. DR. FILIP CÂRLEA Proiectul se referă la o temă de stringentă actualitate: aceea a securităţii energetice, privită ca parte esenţială a securităţii naţionale a oricărui stat. Proiectul prezintă ansamblul de măsuri politice, economice, legale şi instituţionale destinate să asigure aprovizionarea continuă şi echilibrată, din surse diverse şi la preţuri rezonabile, cu resurse energetice, în vederea acoperirii necesităţilor proprii şi valorificarea oricărui surplus de resurse, în Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 5 condiţii transparente şi competitive, dar şi măsurile destinate să dezvolte noi resurse energetice, să asigure securitatea infrastructurii energetice, cu menţinerea echilibrului ecologic şi a eficienţei energetice, stabilitatea şi cooperarea în spiritul angajamentelor internaţionale asumate. Proiectul 4 SIGURANŢA INFORMATICĂ – PROTECŢIA CIBERNETICĂ, PROTECŢIA PROPRIETĂŢII INTELECTUALE ÎN PROIECTE ŞI ÎN PUBLICAREA ELECTRONICĂ Instituţie coordonatoare: INSTITUTUL DE CERCETĂRI PENTRU INTELIGENŢĂ ARTIFICIALĂ „MIHAI DRĂGĂNESCU”, BUCUREŞTI Coordonator: ACAD. DAN TUFIŞ Proiectul se opreşte asupra uneia dintre problemele sensibile ale societăţii contemporane: aceea a siguranţei informatice şi a importanţei protecţiei datelor, cu precădere în domenii strategice, precum apărarea şi securitatea naţională, sănătatea, educaţia, descoperirile din domeniile ştiinţei şi tehnicii, sistemul bancar şi cel financiar etc., prezentându-se şi unele măsuri de prevenire şi combatere a criminalităţii energetice şi a riscurilor informatice. Proiectul 5 SECURITATEA ŞI SIGURANŢA ALIMENTARĂ Instituţie coordonatoare: INSTITUTUL DE ECONOMIE AGRARĂ – INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETĂRI ECONOMICE, BUCUREŞTI Coordonatori: ACAD. CRISTIAN HERA, ACAD. IOAN PĂUN OTIMAN Proiectul defineşte un alt aspect de stringentă actualitate: securitatea şi siguranţa alimentară a României în următorii 20 de ani, la orizontul anului

2035. Abordarea acestei tematici a fost făcută având în vedere progresele mult prea lente ale sistemului agroalimentar românesc, proces întârziat de 6 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 convergenţa cu indicatorii de performanţă ai ţărilor din Uniunea Europeană, menţinerea pe zone extinse a sărăciei în zonele rurale şi, nu în ultimul rând, având în vedere problemele şi vulnerabilităţile existente la momentul actual, în asigurarea securităţii alimentare a populaţiei. Proiectul 6 ECONOMIA ŞI CALITATEA VIEŢII Instituţie coordonatoare: INSTITUTUL DE PROGNOZĂ ECONOMICĂ – INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETĂRI ECONOMICE, BUCUREŞTI Coordonatori: ACAD. LUCIAN-LIVIU ALBU, PROF. UNIV. DR. GHEORGHE ZAMAN, MEMBRU CORESPONDENT AL ACADEMIEI ROMÂNE, PROF. UNIV. DR. CĂTĂLIN ZAMFIR, MEMBRU CORESPONDENT AL ACADEMIEI ROMÂNE Se elaborează o amplă analiză a situaţiei existente în domeniul economiei şi calităţii vieţii din România, pe baza căreia au rezultat două scenarii de dezvoltare economico-socială până în anul 2035, care ilustrează în esenţă posibilitatea de reducere a decalajelor, dar cu viteze diferite în funcţie de gradul de integrare europeană şi de valorificare a factorilor interni. Proiectul 7 SĂNĂTATEA – DE LA BIOLOGIA MOLECULARĂ LA MEDICINA PERSONALIZATĂ DE VÂRF ÎN ROMÂNIA Instituţie coordonatoare: INSTITUTUL DE VIRUSOLOGIE „ŞTEFAN S. NICOLAU”, BUCUREŞTI Coordonator: ACAD. VICTOR VOICU Proiectul se ocupă de strategia naţională în domeniul biomedical, subliniindu-se necesitatea adaptării ei atât la tendinţele europene, cât şi la provocările şi ameninţările generate de principalele cauze de morbiditate şi mortalitate la nivel naţional. Pornindu-se de la constatarea că astăzi în România speranţa de viaţă, şi mai ales de viaţă sănătoasă, nemarcată de Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 7 dizabilităţi, se situează sub media europeană, proiectul avansează unele soluţii în vederea redresării, măcar parţiale pe termen mediu, a acestei stări de fapt. Proiectul 8 PROIECTUL EUROPEAN AL DUNĂRII/ STRATEGIA NAŢIONALĂ A DUNĂRII Instituţie coordonatoare: INSTITUTUL DE GEOGRAFIE, BUCUREŞTI Coordonatori: ACAD. CRISTIAN HERA, ACAD. NICOLAE PANIN Proiectul cuprinde problematica complexă ştiinţifică şi socio-economică referitoare la sectorul românesc al Dunării. Adevărată „coloană vertebrală” a spaţiului european, coridor de transport şi de conexiune între Est şi Vest, dintre Marea Neagră şi Marea Nordului, Dunărea a reprezentat şi va reprezenta totdeauna o mare şi diversă bogăţie a României, de a cărei îngrijire sub cele mai diferite aspecte depinde viitorul regiunilor Dunării. Proiectul 9 CULTURA ROMÂNEASCĂ ÎNTRE NAŢIONAL, LOCALIZARE ÎN ZONA PROXIMĂ ŞI UNIVERSAL – EUROPA MULTILINGVISTĂ, CULTURA ELECTRONICĂ Instituţie coordonatoare: INSTITUTUL DE FILOSOFIE ŞI PSIHOLOGIE „CONSTANTIN RĂDULESCU-MOTRU”, BUCUREŞTI Coordonator: ACAD. ALEXANDRU SURDU Sunt reunite câteva subdomenii de cercetare ştiinţifică şi de creaţie cu veche tradiţie, dar şi cu implicaţii în actuala conjunctură, dominată de noile tehnologii informaţionale, la care trebuie să se adapteze. Filosofia, psihologia, lingvistica, literatura, istoria, etnografia şi folcloristica, artele – domenii de bază existente în Academia Română încă de la înfiinţarea ei – 8 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 împletesc armonios tradiţia cu noul, căutând să impună, în cadrul culturii europene, specificul naţional, românesc. Proiectul 10 ROMÂNIA – SOCIETATE A CUNOAŞTERII ŞI A VALORII ADĂUGATE LA CEEA CE ARE Instituţie coordonatoare: BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMÂNE Coordonator: ACAD. FLORIN FILIP Proiectul abordează tematica modernă privind societatea cunoaşterii cu o largă arie de cuprindere, la diferite aspecte ale societăţii digitale/informaţionale. Pe lângă faţetele tehnologice, economice, infrastructuri şi guvernanţă, sunt avute în vedere şi cele privitoare la crearea de elemente de cunoaştere prin cercetare, amplificarea rolului sectorului cultural etc. Sunt propuse repere de extindere în viitor, dar şi resursele necesare, diversificarea mijloacelor moderne, fără de care nicio societate contemporană nu mai poate progresa. Proiectul 11 ROMÂNIA ÎN ERA GLOBALIZĂRII – SPAŢIU ŞI TRADIŢIE DE ÎNTÂLNIRE A CIVILIZAŢIILOR, DE ECHILIBRU ŞI MODERAŢIE Instituţie coordonatoare: INSTITUTUL DE ŞTIINŢE POLITICE ŞI RELAŢII INTERNAŢIONALE, BUCUREŞTI Coordonator: PROF. UNIV. DR. DAN DUNGACIU Elaborat în prespectiva unei Europe cu nivel de integrare medie, respectiv o Europă guvernată în continuare de Tratatul de la Lisabona, se previzionează că în următorii 20 ani România trebuie să-şi fructifice poziţia geostrategică, valenţele şi potenţialul şi să devină pol/lider regional natural de atractivitate şi influenţă. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 9 Succinta prezentare a celor 11 proiecte care alcătuiesc Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani iniţiată şi realizată de Academia Română în Faza a 2-a (până în acest moment) oferă o imagine a complexităţii, dar şi a însemnătăţii lor. Interdependenţa dintre domenii, larga problematică abordată, aspectele cărora li se caută soluţii realiste de rezolvare, în conformitate cu cerinţele actuale, dar şi cu posibilităţile ţării noastre, concluziile la care au ajuns, chiar şi în acest stadiu, specialiştii dau dimensiunea unui asemenea demers, pe care numai o instituţie precum Academia Română, depozitară a unor forţe intelectuale de vârf în toate domeniile, o poate realiza. Fiecare din aceste proiecte a fost dezbătut în cadrul unor seminarii tematice la care au participat, în calitate de invitaţi şi/sau consultanţi, consilieri prezidenţiali, miniştri, secretari de stat, alţi specialişti cu competenţe în domeniul strategiilor la nivel naţional şi internaţional, care îşi pot exprima punctele de vedere şi formula unele concluzii pe întreaga perioadă de până la finalizarea acestei Strategii. La încheierea acestei etape importante, care a depăşit numeroase greutăţi inerente oricărui început, suntem încrezători că Strategia propusă de Academia Română va fi dusă la capăt cu succes şi va fi primită cu interes de toţi factorii decizionali, pentru bunul mers al societăţii româneşti, pentru aşezarea României la locul ce i se cuvine între statele înaintate ale Europei. Volumul de faţă reuneşte rezultatele muncii unor echipe de iluştri specialişti – membri ai Academiei Române, cercetători din institutele Academiei, experţi din universităţi şi alte instituţii şi organisme ştiinţifice –, cărora le aducem şi pe această cale mulţumiri pentru efortul depus, dorindu- le în continuare succes pentru ducerea la bun sfârşit a acestui document de însemnătate naţională care este Strategia de dezvoltare a României pe următorii 20 de ani. Mulţumim Biroului de Proiecte şi Granturi al Academiei, condus de Prof. univ. dr. Aurelia Meghea şi Consilierului Preşedintelui Academiei, dr. Dorina N. Rusu, pentru eforturile făcute în acest program de importanţă naţională. 10 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 11 Proiect 1 ŞCOALA ŞI EDUCAŢIA ÎN VIZIUNEA ACADEMIEI ROMÂNE Coordonatori: PROF. UNIV. DR. IOAN DUMITRACHE, M.C., ACAD. EMIL BURZO DE UNDE PORNIM... „Fiecare moment pe care îl trăim nu a mai fost şi nu va mai fi niciodată. Şi totuşi, ceea ce le predăm copiilor în şcoală este că 2+2=4 şi că Parisul este capitala Franţei”. „Ceea ce ar trebui să le predăm este «ce sunt ei». Ar trebui să le spunem: Ştii ce eşti? Eşti o minune! Eşti unic! În toată lumea nu mai e niciun copil ca tine. Poţi deveni un Shakespeare, un Michelangelo, un Beethoven. Ai capacitatea de a face orice. Da, eşti o minune!” (Pablo Casals – The Learning Compact Redefined: A Call to Action, ASCD, 2007). „Setul de competenţe specific educatorului profesionist se va orienta tot mai mult către expertiza în pedagogie: înţelegerea precisă a modului în care învaţă oamenii şi a modului în care oportunităţile de învăţare trebuie proiectate pentru a facilita procesul” (V. Hannon – A New Paradigm for Learning Innovation in 21st Century. Lucrare prezentată la „The International Congress for School Effectiveness and Improvement”, Vancouver, Canada, January, 2009). OPORTUNITATE Existenţa unei instituţii naţionale cu autoritatea ştiinţifică şi morală publică incontestabilă, cum este Academia Română, capabilă să acţioneze rapid şi determinat în sensul de a defini şi propune transparent noile valori şi priorităţi ale educaţiei în România. Documentul propus a fost elaborat în sensul definirii axelor prioritare pentru reforma şcolii româneşti şi în vederea dezvoltărilor de politici şi a liniilor strategice de proiectare pe termen mediu. Exerciţiul de viziune nu este neapărat şi unul vizionar, ci reprezintă o construcţie sistematică şi integrată a principalelor idei de schimbare regăsite şi în alte documente naţionale de referinţă detaliate în capitolul final privitor la referinţe şi documentaţie. 12 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ECHIPA Prof. univ. dr. Ioan Dumitrache, m.c. Acad. Emil Burzo Acad. Ioan Aurel Pop Prof. univ. dr. Mircea Dumitru, m.c. Prof. Gigel Paraschiv Prof. univ. dr. Lucian Ciolan Prof. dr. Romiţa Iucu Prof. dr. Paul Şerban Agachi Prof. dr. Romeo Susan-Regisa Prof. dr. Gheorghe Popa Prof. Simona Iuliana Caramihai Prof. dr. Vasile Pârvulescu Prof. George Cazacu Prof. Octavian Florin Polexa Prof. Sever Popa Prof. Zamfirica Petrescu Prof. Vasile Nicoară Prof. Aurel Constantin Soare Prof. Cornel Noana STRUCTURA

1. CONTEXT 2. SISTEMUL NAŢIONAL DE EDUCAŢIE

3. ROMÂNIA – VIZIUNE 2035

4. VIZIUNE – ROMÂNIA EDUCATĂ TOP10

5. STRATEGIA RE-TOP10

1. CONTEXT – 2035 Problemele identificate în cadrul fiecărei dimensiuni strategice prin analiza stării de fapt şi cu care şcoala şi educaţia din România s-au confruntat în intervalul de timp pe care l-am parcurs în anii din urmă, prin nerezolvare, pot să prejudicieze dezvoltările sociale viitoare şi să afecteze performanţa globală a ţării noastre şi indicii de competitivitate cu care România intră în ecuaţia competiţională globală. Posibilele soluţii şi liniile strategice de politici naţionale, regionale şi instituţionale definite cu titlu de recomandare nu reprezintă alternative ce aspiră la unicitate, ci, ca orice remedii educaţionale cu potenţial şi valenţe largi, se supun exerciţiului critic şi interpretării în funcţie de condiţiile de oportunitate şi de aplicabilitate, dar Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 13 depind şi de competenţa şi de viziunea decidentului de politici care le va configura în vederea transpunerii în documente policy papers şi / sau în recomandări aplicative – norme, instrucţiuni, legi. ƒ România – ţară puternic integrată în Uniunea Europeană, generator de stabilitate şi progres socio-economic. ƒ Economie bazată pe cunoaştere, creativitate şi inovare. ƒ Noi profesii şi meserii vor asigura progresul societăţii: ƒ mediul inteligent, mobilitate inteligentă, procese şi produse inteligente, internetul obiectelor şi serviciilor, agricultura de precizie etc. ƒ Exploatarea eficientă a solului → agricultura ecologică. ƒ Economia românească → locul 10 în Europa cu un produs intern brut dublat faţă de anul 2015. ƒ Creşterea economică inteligentă cu valorificarea eficientă a resurselor şi coeziune socială bazată pe cercetare-dezvoltare-inovare → Alocarea a cel puţin 3% din PIB pentru activităţi de cercetare. ƒ Dezvoltarea tehnologiilor emergente: nanotehnologii, biotehnologii, bioinformatică-bioinginerie, sisteme informatice complexe, resurse regenerabile de energie etc. ƒ Implementarea unei strategii de dezvoltare durabilă a României şi integrare în programul global – „O planetă mai inteligentă” (Smarter Planet). ƒ Sustenabilitatea dezvoltării ţării presupune modernizarea şi adaptarea continuă a sistemelor de sănătate, educaţie, cercetare şi inovare. ƒ Extinderea reţelelor sociale, creşterea nivelului de conectivitate în contextul noii revoluţii industriale, având ca suport integrarea calculatoarelor cu obiecte fizice, în reţele complexe de comunicaţii, va determina un salt calitativ în procesul formativ. ƒ Comunicaţiile între oameni, între oameni şi maşini şi între maşini vor impune în mod natural formarea, adaptarea continuă a cunoştinţelor şi un nou sistem relaţional. ƒ Sistemul naţional de educaţie componentă esenţială a unui program strategic de dezvoltare durabilă a ţării pe termen lung.

2. SISTEMUL NAŢIONAL DE EDUCAŢIE 2.1. STARE DE FAPT Proiectul de schimbare educaţională a sistemului de învăţământ se construieşte pe suportul unor axe strategice care vor putea să redefinească perspectivele sale de evoluţie pe termen mediu şi lung. Analiza principalelor axe strategice dintr-o perspectivă metodologică de tipul SWOT evidenţiază următoarele concluzii, care 14 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 pot să faciliteze un acces logic şi structurat la principalele decizii strategice recomandate experţilor şi decidenţilor din spaţiul public românesc, derivate în urma exerciţiului critic derulat. Puncte tari ƒ S-au realizat rapoarte şi documente strategice, care conţin propuneri consistente de politici pe domeniul reformei educaţionale cu platforme variate de expunere şi susţinere din partea mai multor instituţii ale statului sau de către organisme internaţionale de înalt prestigiu, cum ar fi Banca Mondială, UNICEF, Comisia Europeană ori ambasadele unor ţări interesate de promovarea schimbărilor educaţionale. ƒ Au fost prezentate propuneri de politici educaţionale foarte solide pe domeniul descentralizării educaţionale cu potenţial ridicat pentru a fi aplicate în vederea creşterii responsabilităţii instituţionale şi a sporirii rolului şcolii în comunitate. ƒ Au fost înregistrate iniţiative de facilitare a accesului la educaţie a copiilor supradotaţi, prin organizarea unor cercuri la nivel instituţional şi centre specializate la nivel regional. ƒ Existenţa unei calităţi ridicate a sistemului de învăţământ primar prin prestaţia susţinută şi plină de devotament a corpului profesional – didactic din acest segment educaţional. ƒ Au fost înregistrate rezultate pozitive în domeniul formării continue a personalului didactic prin aplicarea sistemului de credite profesionale transferabile în cariera didactică (o condiţie de evoluţie şi dezvoltare profesională). ƒ Existenţa în şcoli şi universităţi a grupurilor de excelenţă, atât în domeniul educaţiei, cât şi al cercetării ştiinţifice, capabile să genereze modele transformaţionale. ƒ Existenţa unor organizaţii neguvernamentale şi asociaţii profesionale, care promovează excelenţa, cultura organizaţională de performanţă, spiritul competiţional. Puncte slabe ƒ Nu a fost identificată şi conştientizată foarte clar imaginea marii grile de valori ce trebuie să însoţească formarea viitorului cetăţean din România, a ţintei viitorului – nu e clar nici pentru părinţi, nici pentru profesori ce, cum şi cât vrem să ştie copiii noştri când vor ieşi din şcoală sau dintr-un ciclu de învăţare. ƒ Educaţia românească s-a confruntat cu o serie de eşecuri, care au traversat sistemul în ultima perioadă, probate prin rezultatele relativ slabe la testările internaţionale ale OECD şi UE. ƒ Fragmentarea structurală a învăţământului obligatoriu printr-un examen naţional, care poate să fie mult mai bine un examen de certificare şi nu unul de selecţie. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 15 ƒ Coordonarea foarte fragilă şi inconsistentă între factorii implicaţi în educaţia timpurie (creşele sunt reglate de Ministerul Sănătăţii, grădiniţele de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, iar subordonarea financiară de către autorităţile locale). ƒ Curriculum-ul şcolar este perceput de către toţi actorii implicaţi (elevi, profesori, părinţi) ca fiind supraîncărcat şi cu relevanţă scăzută pentru viaţa de adult şi piaţa muncii, iar curriculum-ul la decizia şcolii este cvasi-inexistent, iar flexibilitatea de integrare a disciplinelor foarte redusă. ƒ Manualele şcolare realizate centralizat şi cu un control redus al acestora din partea cadrului didactic, în sensul de a le putea adapta flexibilizat la nevoile şcolarilor, pot influenţa independenţa instituţională, dar şi performanţele educaţionale. ƒ În construcţia sarcinilor de învăţare este raportată prevalenţa informativă în detrimentul aceleia formative solicitate, atât de către instanţele pedagogice moderne, orientate către educaţie şi dezvoltarea gândirii critice, cât şi de către angajatori. ƒ Instituţiile de învăţământ preuniversitar din România nu deţin un nivel de autonomie suficient pentru a putea acorda o garanţie a calităţii serviciului educaţional oferit. ƒ Rata abandonului şcolar în România este una foarte ridicată atât pentru categoriile defavorizate, cât şi pentru celelalte categorii şcolare cu caracteristici educaţionale şi cu potenţial psihologic şi social-familial normale. ƒ Discrepanţa performanţelor elevilor din mediul rural faţă de elevii din mediul urban este una poziţionată, în conformitate cu ultima evaluare OECD – PISA 2012, la nivelul unei clase şcolare. ƒ Tendinţa de de-profesionalizare şi scădere a prestigiului social al profesiei au redus interesul pentru cariera didactică. ƒ Nu există stimulente concrete pentru individ sau pentru angajatori, care să motiveze participarea la învăţare pe tot parcursul vieţii, deşi statul câştigă cu atât mai mult cu cât are o forţă de muncă mai educată şi mai pregătită pentru inserţia profesională. ƒ Lipsa de continuitate în luarea deciziilor şi subordonarea acestora politicului. Schimbarea continuă a factorilor de decizie şi inconsistenţa acţiunilor susţinute prin legi, care nu asigură continuitate şi consecvenţă a determinat apariţia fracturilor în sistemul de educaţie. ƒ Lipsa de coerenţă într-un sistem fără viziune şi fără obiective a determinat o funcţionare nepredictibilă, cu eficienţă redusă şi transparenţă limitată. ƒ Tratarea separată a diferitelor stadii formative fără o conectare sistemică a acestora pentru întreg lanţul formativ de la preşcolari la formare continuă a generat sincope în procesul de formare a resurselor umane. 16 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Oportunităţi ƒ Existenţa unei instituţii naţionale cu autoritatea morală publică incontestabilă, cum este Academia Română, capabilă să acţioneze rapid şi determinat în sensul de a defini şi propune transparent noile valori ale educaţiei în România. ƒ Determinarea publică a principalilor factori decizionali de a propune şi susţine o autentică schimbare educaţională printr-o abordare sistemică organizată şi coerentă (în scopul evitării unor intervenţii corective minore sau lipsite de impact sistemic). ƒ Sistemul educaţional românesc are resurse umane pentru a putea susţine o reaşezare a principalelor elemente structurale ale acestuia, la nivel de consiliere şi asistare strategică. ƒ Experienţele educaţionale raportate în domeniul educaţiei timpurii au fost întreprinse mai ales de către agenţii private şi structuri ONG sau cu răspundere publică limitată, iar acest fapt poate să constituie o premisă pozitivă pentru schimbarea structurală viitoare. ƒ Au fost luate măsuri la nivel regional, prin intermediul finanţărilor FSE, în vederea diminuării abandonului şcolar, măsuri care trebuie să se obiectiveze în programe integrate cu efecte sustenabile pe termen lung. ƒ Grupurile care apreciază şi valorizează problematica educaţiei pentru dezvoltare durabilă sunt mai ales grupurile de reflecţie din ONG-uri şi mai puţin instituţiile publice responsabile cu aplicarea acestor politici ca expresie a unei analize reale de nevoi. ƒ Creşterea populaţiei cu vârstă de peste 30 de ani implicată în procese educaţionale reprezintă un important indicator pentru soliditatea sistemului educaţional din ţara noastră; traiectoria ţintei vizează atingerea unui nivel de 20,25% în 2013, de 22,17% în 2015 şi de 26,7% în 2020, aşa cum se arată în documentele de specialitate. Ameninţări ƒ Nu a fost încă definit şi asumat într-o manieră co-participativă un adevărat proiect de ţară pentru educaţie. ƒ Actuala structură a sistemului educaţional poate să prezinte unele riscuri în sensul de a prezenta diminuat rolul educaţiei timpurii în formarea viitorului şcolar. ƒ Sistemul nu prezintă încă deschideri funcţionale către sistemul terţiar non- universitar, fapt care poate pune presiune pe sistemul de învăţământ superior în a găsi elemente cu un puternic conţinut de improvizaţie şi incoerenţă pentru a oferta servicii educaţionale nespecifice. ƒ Deficienţele neremediate la vârsta educaţiei timpurii produc, mai târziu, deficienţe şi mai mari, fapt care face ca oportunităţile de învăţare să fie mult mai slab valorificate. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 17 ƒ Erorile de proiectare curriculară pot să conducă, alături de subfinanţare şi de gestionarea incoerentă a politicilor de profil, la elaborarea unor manuale supraîncărcate şi fără valenţe de asistare şi stimulare a procesului de învăţare al elevilor. ƒ Analiza performanţelor şcolare ale elevilor români la testările internaţionale ale OECD – PISA sau TIMSS a reliefat slabe performanţe în domeniul matematicii, ştiinţelor şi a educaţiei tehnologice, interpretate mai ales ca nişte slăbiciuni ale sistemului în ansamblul său. ƒ Evaluarea politicilor naţionale şi regionale în domeniul educaţiei şi a formării profesionale continue, dar şi o trecere în revistă a legislaţiei naţionale în domeniul învăţământului localizează marginal problematica educaţiei pentru dezvoltare durabilă. ƒ Subfinanţarea sistemului naţional de formare a personalului didactic este un element cronicizat. ƒ Rata de participare la educaţie pe tot parcursul vieţii ne situeză pe ultima poziţie din Europa, cu o participare redusă faţă de media UE, ceea ce înseamnă că în România învăţarea permanentă este mai degrabă o acţiune sporadică decât un aranjament instituţional, susţinut sistemic. ƒ În contextul în care UE va trece foarte curând la sistemele de recunoaştere a competenţelor non / informare se poate constata că nu pot fi identificate mecanisme instituţionale care să certifice şi să valideze învăţarea ce are loc în acele contexte, cu toate că acestea sunt ferm incluse pe agenda europeană. ƒ Sunt în continuare fonduri reduse direcţionate către sectorul educaţiei terţiare, iar finanţarea sistemului de învăţământ în funcţie de performanţă şi prin concentrarea resurselor şi prioritizarea investiţiilor puţin resimţită. Prezentăm în continuare şi o analiză SWOT pe domeniul educaţie şi cercetare realizată în Viziunea Programului Sturion 2020 pentru dezvoltarea României în perioada 2035, Domeniul Educaţie şi Cercetare. Programul Sturion 2020 (Strategia Dunării SUERD - AP 6), din perspectiva dnei Cristina Sandu, coordonatorului acestuia, are o abordare integrativă, transdisciplinară, necesitând interacţiuni cu aproape toate domeniile, între care şi cel de Educaţie şi Cercetare (dată fiind nevoia formării tinerelor generaţii în spiritul dezvoltării durabile, dar şi dorinţa de a pune în valoare potenţialul inovativ al tinerilor şi crearea posibilităţii de a ne păstra în ţară „vârfurile” medaliate la olimpiade internaţionale şi saloane de inventică). 18 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ANALIZA SWOT Educaţie şi cercetare din perspectiva dezvoltarii durabile şi sustenabile Puncte tari Puncte slabe ƒ Inteligenţă şi ingeniozitate ƒ Lipsa unor programe de orientare ƒ Potenţial ridicat (medalii olimpiade vocaţională naţionale şi internaţionale) – profesori ƒ Programă încărcată cu materii care nu dedicaţi prezintă interes ƒ Capacitate ridicată de inovare ƒ Lipsa unor programe interactive, în ƒ Receptivitate la nou care să fie explorată şi dezvoltat㠃 Creativitate (artă) ingeniozitatea elevilor ƒ Deschiderea faţă de natur㠃 Dotare slab㠃 Sociabilitate ƒ Mod de predare lipsit de elemente de ƒ Abilitatea de a învăţa limbi străine – noutate şi provocări comunicare ƒ Decredibilizarea învăţământului ƒ Empatie superior prin acreditarea unor universităţi particulare de calitate slabă Oportunităţi Ameninţări ƒ Posibilitatea corelării programei româneşti cu cea din alte state membre ƒ Abandon şcolar şi absenteism UE ƒ Analfabetism ƒ Modernizarea programei şcolare prin ƒ Sărăcie şi dificultatea accesului la includerea mai multor activităţi în şcoală – principala cauză de abandon mijlocul naturii şcolar în mediul rural ƒ Includerea unor activităţi extraşcolare ƒ Instabilitate politică – schimbarea atractive (vizite în arii protejate, frecventă a programei de învăţământ colaborări între universităţi – instituţii ƒ Corupţia existentă, care poate duce la de cercetare – muzee, biomonitoring deturnarea fondurilor şi pierderea alături de experţi) programelor de finanţare ƒ Schimburi internaţionale (tabere, ƒ Pierderea „vârfurilor” intelectuale prin programe comune) neutilizarea potenţialului lor şi lipsa de ƒ Acordarea de burse şcolare atractivitate a programei ƒ Posibilitatea formării unui curriculum ƒ Lipsa dialogului direct între domeniul interdisciplinar prin ajustarea cercetare / dezvoltare şi mediul de programei de învăţământ afaceri ƒ Posibilitatea implicării studenţilor / ƒ Lipsa transferului ştiinţific şi masteranzilor în programe de tehnologic către domeniul economic voluntariat, care să poată fi ƒ Acordarea diplomelor universitare fără considerate vechime în muncă la baza ştiinţifică aferentă angajare Viziunea Programului Sturion 2020 pentru dezvoltarea României în perioada 2016 – 2035 Domeniul Educaţie şi Cercetare. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 19 2.2. VALORI ALE SISTEMULUI NAŢIONAL DE EDUCAŢIE Proiectul avansat spre discuţie şi analiză publică prezintă 7 VALORI necesare pentru ca sistemul educaţional românesc să fie reconsiderat şi reinterpretat pe o fundamentare axiologică profund democratică şi înalt performantă: 9 Încredere 9 Flexibilitate 9 Diversitate 9 Excelenţă 9 Echitate 9 Transparenţă 9 Stare de bine / bunăstare (well-being) Acest set de 7 valori are nevoie de susţinere publică şi de prezenţa în efectivitate a unui acord transpolitic angajat în a susţine, pornind de la aceste valori, priorităţile strategice enumerate şi explicitate mai jos. Rolul acestor valori este unul transversal. Toate priorităţile identificate, toate proiectele de politici vor face referire şi se vor fundamenta pe acestea. Încredere ƒ Prioritizarea educaţiei la nivel de politici publice şi finanţare pe termen lung (orizont 2035) ƒ Finalităţi clare şi valoare pentru toate traseele educaţionale, pentru toate nivelurile şi calificările ƒ Valorizarea LLL: oportunităţi, oferte, stimulente ƒ Profesionişti de calitate în educaţie: formare, retribuire, evaluare şi managementul carierei ƒ Elevul / studentul, adică ÎNVĂŢAREA, în focus! Bunăstarea mentală, socială şi emoţională = condiţii ale învăţării Recâştigarea încrederii oamenilor în sistemul de educaţie, în oamenii care îl reprezintă şi în beneficiile sociale, profesionale şi personale ale învăţării reprezintă o condiţie inerentă oricărei schimbări serioase în educaţie. Încrederea se conferă prin constanţă şi consistenţă la nivel decizional, de politici, prin angajare pentru calitate şi performanţă la nivelul profesioniştilor din sistem, prin valorizarea socială explicită a învăţării, a oamenilor care învaţă. Este nevoie de încredere în fiecare generaţie, în fiecare elev pentru a le crea acestora toate condiţiile de care au nevoie pentru a reuşi. Flexibilitate ƒ Flexibilitatea parcursurilor educaţionale ale elevilor: între cicluri, între profile / specializări; în cadrul unui program de studiu 20 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Flexibilitatea parcursurilor de formare iniţială şi continuă ale profesorilor şi managerilor din educaţie ƒ Flexibilitate curriculară şi a experienţelor de învăţare ƒ Integrarea în paradigma LLL Suprareglementarea, abuzul de instrumente de reglementare pentru a rezolva problemele cu care se confruntă sistemul de educaţie a condus la o rigiditate extremă a sistemului, care nu încurajează sau chiar nu permite parcursuri adaptabile la interesele, nevoile şi competenţele individuale, care nu creează alternative şi astfel nu încurajează beneficiarii învăţării să acceseze experienţe multiple şi diverse şi să-şi asume responsabilitatea pentru propriile lor trasee de învăţare. Excesul de proceduri ineficiente, lipsa sistemelor integrate de management al informaţiilor din educaţie şi mascarea competenţei scăzute cu „documente” au devenit simptome acute şi permanentizate ale sistemului educaţional la care este nevoie să renunţăm. Diversitate Diversitate socio-culturală: ƒ Incluziune şi integrare ƒ Diversitatea culturală ca resursă pentru învăţare ƒ Cetăţenie democratică Diversitate curriculară: ƒ Experimentarea învăţării în contexte şi medii diverse (un alt fel de zi şcolară, mai lungă şi mai diversă, cu învăţare asistată) ƒ Transdisciplinaritate Dezvoltare multidimensională: cognitivă, socială, emoţional㠃 Diversitatea stilurilor şi a ritmurilor de învăţare ƒ Trecerea de la sistemul de formare bazat pe predare /„teaching” la sistemul bazat pe învăţare /„learning” ƒ Abordarea complexă a procesului dezvoltării umane prin învăţare ƒ Înţelegerea relaţiilor complexe dintre cogniţie şi comportament în procesul de educaţie. Una dintre cele mai importante lipsită de costuri resursă pentru creştere şi dezvoltare este încă neglijată şi/sau ignorată din considerente etnocentrice (vezi diversitatea culturală), din conservatorism şi conservarea privilegiilor de tip „castă” (vezi diversitatea curriculară) sau din înţelegerea parţială a modului de funcţionare şi dezvoltare a fiinţei umane şi a proceselor unic umane (imaginaţia, creativitatea, învăţarea teleologică etc.). Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 21 Excelenţ㠃 Excelenţă în învăţare: condiţii pentru atingerea potenţialului maxim al fiecăruia ƒ Excelenţă în predare: recrutare şi selecţie, formare şi certificare, statut, stimulente pentru performanţă, managementul carierei ƒ Excelenţă instituţională: performanţă prin valoare adăugat㠃 Corectitudine şi egalitate de tratament pentru toţi actorii educaţiei: elevi, profesori, părinţi, alţi stakeholderi ƒ Şanse egale de dezvoltare inegal㠃 Servicii educaţionale de suport pentru cei care au nevoi speciale permanente sau temporare ƒ Dezvoltarea „sensului apartenenţei” la şcoală şi la mediul educaţional pentru toţi elevii / studenţii Excelenţa nu înseamnă neapărat elitism şi centrare pe cei cu performanţe superioare, ci înseamnă a ţinti sus. A ţinti sus, a dori şi a genera învăţare pentru a fi între cei mai buni, dar şi pentru a fi corecţi şi echitabili cu toţi. Excelenţa nu înseamnă doar performanţă măsurată prin scoruri de diverse feluri, ci înseamnă stare de bine (well-being) şi dezvoltarea sensului apartenenţei (sense of belonging) la familie, la şcoală, la mediul educaţional şi comunitar mai larg. Transparenţ㠃 Mecanisme transparente de evaluare şi de asigurare a calităţii ƒ Barometre ale calităţii (instituţii / niveluri, programe) ƒ Registrul Educaţional Integrat ƒ Accountability (responsabilitate publică) ƒ Finanţare prin mecanisme transparente Transparenţa este un mecanism de responsabilitate publică (accountability), dar şi de asigurare a unei încrederi ridicate prin comunicare onestă şi permanentă, prin acces la informaţii şi prin asumarea responsabilităţii. Instituţiile educaţionale din România au probleme serioase legate de lipsa de transparenţă şi de modalităţile primitive de stocare, operare, transfer şi disponibilizare a datelor din educaţie. Această stare de fapt are consecinţe negative atât la nivelul proceselor de politici publice, care nu se pot întemeia suficient pe evidenţe, cât şi la nivelul percepţiei beneficiarilor, afectaţi de sistemele greoaie de comunicare şi de poverile administrative. Starea de bine (well-being) ƒ Asigurarea echilibrului emoţional al celor care învaţ㠃 Socializare şi apartenenţă 22 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Identităţi multiple ƒ Niveluri rezonabile de solicitare ƒ Asistenţă şi sprijin pentru copil şi familie ƒ Încredere în forţele proprii şi în reuşit㠃 „Cetăţeanul global” Performanţa pe care ne-o dorim este una autentică, sustenabilă, însoţită de o stare de echilibru social şi emoţional al celor implicaţi în procesele de educaţie. Cu sau fără intenţie, cu sau fără să conştientizeze, şcoala actuală provoacă dezechilibre emoţionale, uneori traume şi depresii, care îi îndepărtează pe copii şi tineri de plăcerea de a învăţa. Testele naţionale şi sistemele ultra-competitive de notare şi clasificare, lipsite de orice pregătire socio-emoţională a copiilor şi tinerilor, tranziţiile între ciclurile de şcolaritate (vezi stările emoţionale instabile şi tensiunile acute cu care se confruntă tinerii care trec de la gimnaziu la liceu), focalizarea pe cei care performează şi neglijarea celor cu dificultăţi sunt realităţi care nu ajută în niciun fel starea de bine a celor de la care avem aşteptări înalte. După prelucrarea datelor colectate în urma exerciţiului metodologic al analizei de nevoi au rezultat următoarele axe / direcţii de politică educaţională generală din care, în urma unei selecţii fundamentate pe principiile anterior amintite, vor fi selectate şi configurate ţintele strategice pentru proiectul România educată 2035: ƒ Redefinirea valorică / axiologică a sistemului de învăţământ românesc ƒ Redefinirea structurală a sistemului educaţional românesc ƒ Susţinerea şi promovarea educaţiei timpurii la nivel sistemic şi instituţional ƒ Proiectarea şi implementarea unui curriculum flexibil şi centrat pe competenţele necesare dezvoltării personale şi economiei cunoaşterii ƒ Dezvoltarea unor politici naţionale pentru promovarea învăţământului matematicii, ştiinţelor şi a tehnologiei ƒ Autonomie, responsabilitate şi descentralizare – redefinirea relaţiei şcoală- comunitate în procesul de educaţie pentru cetăţenie democratic㠃 Acces la educaţie şi un parcurs şcolar fără abandon – echitate şi performanţ㠃 Sustenabilitate şi dezvoltare durabilă în/prin instituţiile de învăţământ preuniversitar ƒ Schimbarea politicilor de resurse umane şi a formării cadrelor didactice ƒ Reconsiderarea sistemului de educaţie permanentă şi de educaţie a adulţilor ƒ Dezvoltarea sistemului de educaţie terţiară nonuniversitară.

3. ROMÂNIA EDUCATĂ – VIZIUNE 2035 La nivel european situarea României în 2035, pe diferite subsisteme sociale, ar putea să fie descrisă astfel: Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 23 ƒ Poziţie economică – locul 10 ƒ Sistemul de sănătate – locul 7 ƒ Populaţia – locul 7 ƒ Educaţia – locul 10 SPRE O VIZIUNE PRIVIND SISTEMUL NAŢIONAL DE EDUCAŢIE DIN ROMÂNIA Indiferent dacă viitorul este perceput cu optimism sau pesimism, acesta este însoţit de oportunităţi şi riscuri şi, în consecinţă, de decizii cât mai apropiate de optim. ƒ Societatea viitorului va fi orientată tot mai mult pe individ şi nevoile sale, care vor fi tot mai complexe şi variate în contextul în care diversitatea, egalitatea de şanse, creativitatea, transparenţa şi flexibilitatea vor reprezenta cele mai importante valori ale viitoarei societăţi. ƒ Coeziunea socială va reprezenta un factor decisiv în contextul creşterii populaţiei, migrării şi schimbărilor geopolitice, amplificării diversităţii, dar şi al îmbătrânirii unor societăţi. ƒ În anul 2035 bunăstarea lumii va depinde din ce în ce mai mult de capitalul de cunoaştere, iar provocarea de a percepe şi înţelege lumea din jur este majoră. Şcoala va căpăta noi valenţe, iar universităţile vor juca un rol cheie în formarea specialiştilor viitorului, vor fi percepute ca actori geopolitici semnificativi în procesul de cercetare avansată, formare profesională şi experienţe culturale şi civice. ƒ Personalizarea şi diversitatea programelor formative vor reprezenta atribute esenţiale ale unui sistem de educaţie centrat pe învăţare, pe formare de abilităţi şi competenţe individuale, dar într-o societate a conectivităţii. ƒ Instituţiile de învăţământ se vor diferenţia în funcţie de scop, obiective şi în funcţie de cei cărora li se adresează, respectiv în funcţie de modul în care o fac. Astfel, se cultivă cultura organizaţională a instituţiilor de învăţământ, personalitatea acestora. ƒ Responsabilitatea viitorului ne aparţine nouă, celor care decidem şi acţionăm în prezent pentru a schimba prezentul şi a construi un viitor dorit, o proiecţie şi o multitudine de posibilităţi. ƒ Viziunea asupra Sistemului Naţional de Educaţie impune curaj şi înţelepciune, astfel încât, printr-o analiză perspectivă, să alegem cele mai realiste direcţii de acţiune pentru a construi viitorul educaţiei în contextul evoluţiei societăţii. ELEMENTE DEFINITORII PENTRU VIZIUNEA SNE – 2035 ƒ Nevoia de educaţie va fi mai mare în contextul unei societăţi dinamice, supuse presiunilor tehnologice. Noua evoluţie industrială va impune noi profesii, o 24 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 pregătire cu orizont larg, într-o societate bazată pe conectivitate, colaborare şi pe cunoaştere. ƒ Educaţia va fi tot mai mult personalizată, cetăţenii noii societăţi vor învăţa mai dinamic într-un ritm propriu, ca o cerinţă a noii societăţi, dar şi cu plăcerea de a fi creativi şi competitivi. ƒ Dinamica profesiilor va conduce la mobilitate şi schimbarea locului de muncă, iar autonomia alegerii carierei va fi puternic influenţată de nivelul de educaţie, cultură şi cunoaştere. ƒ Graniţele dintre carieră, dezvoltare personală şi petrecerea timpului liber se vor estompa în contextul creşterii capacităţii de comunicare, flexibilităţii, creativităţii şi mobilităţii. ƒ Reţelele sociale şi de cunoaştere vor juca un rol determinant într-un context social flexibil, în care viaţa personală şi munca se împletesc şi se completează. ƒ Angajatori şi angajaţi vor conlucra în mod creativ la dezvoltarea companiilor şi la dezvoltarea personală, printr-un KM avansat şi prin crearea şi dezvoltarea culturii organizaţionale. ƒ Omul învaţă permanent pentru ca să-şi definească liber şi dinamic propriile roluri într-o societate cognitivă, în continuă evoluţie. ƒ Fiecare student va avea libertatea de a-şi construi traseul educaţional atât din punct de vedere al competenţelor, cât şi din cel al momentului şi formei în care vrea să o facă. Modularitatea sistemului de educaţie va asigura posibilitatea dobândirii de competenţe într-o manieră flexibilă, atât din punctul de vedere al structurării conoştinţelor, cât şi din cel al duratei de învăţare. ƒ Copiii şi elevii vor conştientiza necesitatea acumulării de cunoştinţe, vor aprecia tot mai mult capacitatea creativă şi se vor implica în procesul formativ pentru a valorifica potenţialul propriu. Vor întelege că, fără cunoaştere şi fără înţelegerea lumii înconjurătoare, au şanse reduse de dezvoltare într-o societate dinamică, în care tehnologia, ştiinţa, cultura şi arta reprezintă elementele esenţiale ale comunicării. ƒ Libertatea individuală şi flexibilitatea carierei vor creşte interesul pentru educaţie, iar membrii noii societăţi vor aborda viaţa în mod creativ, adaptându- se continuu la evoluţia societăţii. Societatea îşi va îndemna cetăţenii să înveţe mai mult, să fie mai bine pregătiţi, mai adaptaţi unei lumi în permanentă schimbare.

4. VIZIUNE – ROMÂNIA EDUCATĂ TOP 10 - 2035 Structurarea şi transpunerea într-un document coerent de politici, girat de către o instituţie publică cu o puternică autoritate morală cum este Academia Română, pot reprezenta baza academică pentru o viitoare propunere riguroasă de schimbare sistemică a educaţiei româneşti. În relaţie cu starea de fapt, descrisă analitic, principalele linii strategice viitoare pot fi dezvoltate şi operaţionalizate astfel: Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 25 ŢINTE STRATEGICE PENTRU EDUCAŢIE – 2035 ƒ Clasarea în primele 10 ţări din Uniunea Europeană din perspectiva performanţei şi competitivităţii sistemului de educaţie. ƒ 2/3 dintre elevii şi studenţii din România (români şi străini) vor considera învăţarea şi programele de studiu pe care le urmează ca fiind interesante, motivante şi importante pentru viitorul lor. ƒ Alocarea unor resurse financiare semnificative pentru recalibrarea sistemului de educaţie şi creşterea competitivităţii cercetării ştiinţifice (+6% din PIB pentru educaţie, conform unei scheme multianuale). ƒ Profesia didactică va deveni una dintre cele mai respectate şi căutate pe piaţa muncii şi se va situa în primele trei profesii ca atractivitate în sectorul public. România va deveni astfel, în raport de toţi parametrii trecuţi în revistă, ca ROMÂNIA EDUCATĂ TOP 10, cu abrevierea RE-TOP10. România educată TOP 10: viziune 2035 ƒ Ţară a cunoaşterii cu o economie bazată pe inovare şi creativitate, competitivă la nivel global. ƒ Un popor educat, unit şi mândru de identitatea sa şi de contribuţia sa la dezvoltarea globală a societăţii. ƒ Societate educată în spiritul respectului pentru viaţă, pentru muncă, pentru acumularea şi valorificarea de cunoştinţe. ƒ Societate educată în spiritul respectului valorilor umanităţii. ƒ Societate cu reale contribuţii la tezaurul cultural, ştiinţific şi tehnologic al omenirii. ƒ Capitalul intelectual uman → rol esenţial pentru dezvoltarea socio-economică a ţării. ƒ Educaţia şi cercetarea ştiinţifică → priorităţi reale în procesul de cooperare şi competiţii la nivel global. ƒ Regândirea întregului sistem naţional de educaţie în contextul evoluţiei ştiinţei şi tehnologiei, al dezvoltării durabile globale, în concordanţă cu cerinţele societăţii cognitive şi ale transformărilor sociale şi individuale specifice ultimilor ani. ƒ Elaborarea strategiei de formare şi educare a resurselor umane reprezintă un obiectiv cheie pentru relansarea şi aducerea României în rândul naţiunilor puternice ale Europei. ƒ Corelarea strategiei de formare şi dezvoltare a resurselor umane cu strategia de dezvoltare pe termen mediu şi lung a ţării. În sens cantitativ perspectivele anticipate ar putea să fie obiectivate după cum urmează: 26 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ 3 universităţi în top 500 (ARWU / QS) ƒ 5 universităţi în top 1000 (ARWU / QS) În acelaşi timp, la nivel social şi al inserţiei pe piaţa forţei de muncă ar putea să fie urmărite constant ƒ Reprofesionalizarea României şi restabilirea valorilor morale ireproşabile ƒ Educaţia prin munc㠃 Plăcerea de a învăţa

5. STRATEGIA ROMÂNIA EDUCATĂ RE-TOP10 PRINCIPII În vederea fundamentării procesului de elaborare a Strategiei pentru educaţie au fost identificate un set de principii, care pot să constituie un fundament solid pentru orientarea dimensional-valorică a acestor procese: ƒ Coerenţ㠃 Sustenabilitate ƒ Adaptabilitate ƒ Personalizare ƒ Etapizare ƒ Deschidere (open school/university) ƒ Responsabilitate social㠃 Creativitate După aproape 25 de ani de la schimbarea grilei de valori a sistemului educaţional românesc nu s-a reuşit identificarea foarte clară a marii grile de valori ce trebuie să însoţească formarea viitorului cetăţean, modelul de om pentru care sunt chemate instituţiile educaţionale să coparticipe, adevăratul proiect de ţară pentru educaţie ... Formularea poate fi una pretenţioasă dar, confruntaţi cu eşecurile unor generaţii educaţionale ce au traversat sistemul în ultimii ani, diagnosticate în urma analizelor de sistem realizate de instituţii prestigioase şi credibile EU, OECD, WEF (Forumul Economic Global), apreciem că intervenţia se impune rapid şi cu autoritatea morală a instituţiei capabilă să definească şi să impună transparent noile valori – Academia Română. Posibile soluţii şi linii strategice de politici naţionale şi instituţionale, în contextul anterior analizat şi prezentat ar fi: ƒ Lansarea publică, sub egida unei instituţii de înalt prestigiu naţional cum ar fi Academia Română, a unui Proiect de ţară pentru educaţie, un document Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 27 programatic pentru creionarea liniilor strategice de dezvoltare şi evoluţie a sistemului educaţional pe termen mediu şi lung; ƒ Identificarea principalelor axe strategice care pot defini modelul de personalitate pe care societatea îl aşteaptă edificat din partea instituţiilor de învăţământ – definirea obiectivă a idealului educaţional şi derivarea principalelor finalităţi ale sistemului educaţional românesc derivate din acesta. În acest context foarte complex descris anterior, direcţiile de politică educaţională se configurează după cum urmează: 12 DIRECŢII DE POLITICĂ EDUCAŢIONALĂ Transformarea profundă a educaţiei la nivel conceptual, sistemic, paradigmatic şi acţional nu se poate face în mod profesionist şi democratic fără susţinerea unui ansamblu strategic coerent, dat de direcţii asumate de politică publică pe care autorităţile împreună cu specialiştii şi ceilalţi stakeholderi să le transforme ulterior în proiecte de politici, programe şi proiecte focalizate. De mai multă vreme procesul de politici educaţionale (împreună cu procesul mai larg al politicilor publice) este puternic subminat, prin nerespectarea unor proceduri interne (vezi cadrul metodologic de elaborare şi aprobare a politicilor publice la nivelul Guvernului României) sau prin nerespectarea sau „evitarea” unor obligaţii asumate la nivel european (realizarea de evaluări ex-ante şi ex-post a impactului politicilor) sau internaţional (România figurează încă pe lista OECD a ţărilor care efectuează RIA1, deşi nu mai practică deloc acest proces de ani buni). O altă situaţie inacceptabilă a sistemului de educaţie din România este aceea că la acest moment el nu beneficiază de nicio strategie comprehensivă, sistemică în vigoare şi nici măcar de strategii sectoriale efective, asumate şi cunoscute public. Sistemul nostru educaţional practică cu obstinaţie un management „de criză”, dominant reactiv la presiuni şi la evenimente, absolut sporadic orientat strategic şi în direcţia sustenabilităţii. Am propus mai jos, analizând nu doar problemele şi provocările vizibile cu care se confruntă sistemul nostru de educaţie, dar şi încercările sale parţial reuşite sau nereuşite de schimbare de până acum, împreună cu direcţiile de dezvoltare ale marilor sisteme de educaţie din lume, un număr de 12 direcţii de politică educaţională: direcţii strategice de transformare şi de îmbunătăţire pe care le-am distribuit pe trei niveluri: - nivelul structural-sistemic, comprehensiv, naţional; - nivelul instituţional, al furnizorilor de educaţie, al instituţiilor de educaţie şi formare care compun sistemul; 1 RIA = Regulatory Impact Assessment (evaluarea ex-ante a impactului reglementărilor). 28 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 - nivelul procesual, poate cel mai important, al modului în care actorii sistemului interacţionează, lucrează, proiectând şi urmărind cu tenacitate obiective îndrăzneţe. Nivel structural-sistemic

1. Redefinirea valorică / axiologică a sistemului de învăţământ românesc (valori fundamentale şi principii).

2. Echilibrarea structurală a sistemului educaţional românesc (cicluri, niveluri, tranziţii).

3. Profesionalizarea procesului de elaborare, implementare şi evaluare a politicilor educaţionale (agenţii profesionale, analiză, participare, impact).

4. Prioritizarea unor politici sectoriale: educaţia timpurie, promovarea învăţământului matematicii, ştiinţelor şi a tehnologiei, formarea profesorilor, învăţământ profesional şi tehnic (finanţare şi susţinere logistică şi ştiinţifică). Nivel instituţional

5. Autonomie, responsabilitate şi descentralizare – redefinirea relaţiei şcoală – comunitate în procesul de educaţie / universitatea puternică în societate.

6. Acces la educaţie şi un parcurs educaţional fără abandon – echitate şi performanţă în acelaşi timp.

7. Dezvoltarea ofertelor de educaţie terţiară non-universitară şi stimularea participării la educaţia permanentă şi educaţia adulţilor.

8. Sisteme de stimulare / valorizare a performanţei la nivel instituţional şi individual. Nivel procesual

9. Experienţe autentice de învăţare pentru elevi şi studenţi (calitatea procesului învăţării).

10. Parcursuri flexibile şi relevante de învăţare printr-un curriculum centrat pe competenţele necesare dezvoltării personale şi economiei cunoaşterii (calitatea curriculum-ului şi relevanţa calificărilor).

11. Acces la servicii educaţionale de suport: consiliere şi orientare, bunăstare socială şi emoţională, predare remedială, asistarea nevoilor speciale etc. (calitatea sprijinului pentru învăţare).

12. Prestigiu social pentru profesioniştii din educaţie şi valorizarea social- economică a învăţării. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 29 ... CELE „7 PROGRAME” Educaţia nu este doar treaba guvernanţilor sau a celor care lucrează în sistem. Educaţia este treaba tuturor, pentru că România educată nu se poate construi altfel decât printr-o participare şi implicare publică largă. De aceea, pentru a operaţionaliza şi pentru a prezenta public un program coerent, atractiv şi bine fundamentat de transformare a educaţiei, pornind de la valorile şi principiile anunţate, de la cele 12 direcţii de politică educaţională, propunem mai jos 7 (şapte!) programe fundamentale, transversale, care pot conduce la o stabilizare a priorităţilor la nivel public şi politic, la o asumare largă a lor pe termen lung.

1. Start bun în educaţie 2. Autonomie şi responsabilitate 3. Învăţare autentică pentru toţi

4. Bunăstare (fizică, mentală şi emoţională) şi stimă de sine

5. Excelenţă în predare / profesori de calitate 6. Şcoala şi universitatea, deschise 7. Minţi curioase, minţi creative

1. Start bun în educaţie! ƒ Servicii de asistenţă, suport şi dezvoltare educaţională pentru familie şi copil din perioada prenatal㠃 Educaţie timpurie de calitate pentru toţi (creşe, grădiniţe, instituţii alternative) ƒ Cultivarea bucuriei de a învăţa şi a abilităţilor de învăţare pe tot parcursul vieţii ƒ Asistare profesionistă şi individualizată pentru copiii aflaţi în situaţie de risc

2. Autonomie şi responsabilitate ƒ Descentralizare reală la nivelul învăţământului preuniversitar (model centrat pe şcoală) ƒ Întărirea autonomiei universitare şi restructurarea sistemului de învăţământ superior (finanţare diferenţiată, consorţializare, învăţare bazată pe cercetare) ƒ Mecanisme puternice şi funcţionale de asigurare a calităţii

3. Învăţare autentică pentru toţi ƒ Proiectarea şi implementarea unui curriculum integrat / cross-curricular ƒ Construirea unui sistem de evaluare ca parte integrantă a învăţării ƒ Acces echitabil la educaţie şi servicii educaţionale de suport de bună calitate ƒ Model consolidat de construire a experienţelor autentice de învăţare 30 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035

4. Bunăstare şi stimă de sine ƒ Climat educaţional interacţional de calitate, adaptat vârstei, nevoilor şi intereselor celor care învaţ㠃 Cultivarea mişcării fizice şi a echilibrului corp – minte ƒ Dezvoltarea stimei de sine şi a respectului pentru ceilalţi (bunăstare emoţională şi socială)

5. Excelenţă în predare ƒ Model funcţional şi eficient de formare şi dezvoltare în carieră a profesorilor ƒ Consolidarea pregătirii pedagogice a profesorilor ƒ Stimulente pentru performanţă şi inovaţie în predare – excelenţă în predare ƒ Atractivitatea profesiei didactice (financiară, statut şi prestigiu social)

6. Şcoala şi universitatea, deschise ƒ Colaborarea şcolii / universităţii cu mediul de afaceri pentru stimularea antreprenoriatului şi dezvoltării durabile ƒ Încurajarea instituţiilor de educaţie să colaboreze cu instituţiile, cluburile şi asociaţiile sportive, culturale din comunitate mai largă; educaţie outdoor ƒ Şcoala şi universitatea = centre de resurse educaţionale pentru comunităţi (LLL) ƒ Colaborarea între nivelurile educaţionale şi facilitarea tranziţiilor

7. Minţi curioase, minţi creative ƒ Stimularea, prin curriculum şi prin experienţele de învăţare, a curiozităţii, a interesului pentru descoperire / cercetare ƒ Dezvoltarea capacităţii de a valorifica rezultatele cercetărilor în viaţa real㠃 Stimularea creativităţii şi a inovaţiei în învăţare şi cercetare ƒ Valorificarea cercetărilor din ştiinţele cognitive în procesele de educaţie ƒ Promovarea învăţării „dincolo de discipline” / valorizarea „arts and crafts” NOTE FINALE Aşa după cum arătam în debutul acestui studiu, exerciţiul de viziune nu este neapărat şi unul vizionar, ci reprezintă o construcţie sistematică şi integrată a principalelor idei de schimbare regăsite şi în alte documente naţionale de referinţă. Au fost amintite în descrierile anterioare Rapoartele unor studii şi cercetări ale UE, OECD, care au suscitat foarte multe interpretări din partea organismelor competente la nivel naţional şi internaţional, precum şi din partea media. După publicarea rezultatelor la testele PISA 2012, au fost inregistrate serii de comentarii şi de observaţii cu caracter critic, însă experţii cu o fineţe mai mare a analizelor Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 31 educaţionale au fost preocupaţi mai mult decât de scorurile generale de unul dintre itemii care ne marchează şi acum subsconştientul educaţional colectiv ... Students motivation and gruping of students ... care descrie nivelul de motivaţie al elevilor români de a participa la activităţile şcolare mult mai scăzut decât al oricărei alte ţări participante la testele PISA (chiar şi vizual, imaginea din graficul OECD, frapează, dar poate lăsa şi urme adânci în conştiinţa educaţională a unei naţiuni). ƒ Apreciem că numai o intervenţie integrată, sistemică, public acceptată şi cu un demers de schimbare jalonat de către o instituţie de mare prestigiu şi încredere cum este Academia Română va putea să refundamenteze motivaţional resursa umană, să readucă optimismul educaţional şi încrederea într-un sistem care poate să producă marea performanţă economică şi socială a societăţii româneşti în Orizontul 2020–2025. ƒ Cunoscutul efect al rezistenţei pasive pe care o opun profesorii, de cele mai multe ori la clasă, când schimbarea provine de sus în jos / top-down – lecţie care s-a învăţat şi în alte ţări: o schimbare reală a sistemului de educaţie nu se poate face fără o componentă bottom-up – poate fi depăşit numai printr-o soluţie similară de propunere de politici, validată şi acceptată de principalii actori din scena educaţională. Astfel, exerciţiul proiectiv va deveni un fapt real cu perspectiva anului 2035, pentru că educaţia este cea mai importantă moştenire pe care trebuie să o ducem mai departe către generaţiile viitoare ! 32 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 REFERINŢE

1. Societatea Română de Fizică, Raport de evaluare asupra Proiectului „Reforma predării fizicii în învăţământul preuniversitar” Fundamentări / abordări utilizate în „Ghidul metodologic (de predare a fizicii)”, Bucureşti, 2014.

2. Cadrul Strategic pentru creşterea participării, calităţii şi eficienţei învăţământului terţiar din România 2014–2020, Bucureşti 2013–2014 (draft).

3. Raport naţional asupra implementării Cadrului strategic pentru cooperare europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale ET 2020, ISE, 2011.

4. Planul Naţional de Reformă 2011–2013, Guvernul României, 2010.

5. Raportul asupra implementării Programului „Învăţare pe tot parcursul vieţii”, ANPCDEFP, 2010.

6. Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza şi Evaluarea Politicilor Educaţionale: România Educaţiei - România Cercetării, Bucureşti, 2007.

7. Raport naţional privind implementarea în România a programului de lucru Educaţie şi Formare 2010, Bucureşti, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, 2007.

8. Recommendation of the European Parliament and of the Council - December 2006 on Key Competences for Lifelong Learning, în „Official Journal of the European Union”, 30.12.2006.

9. Strategie privind educaţia timpurie (ET), ca parte a Strategiei convergente privind dezvoltarea timpurie a copilului. ANEXA – CV-UL ECHIPEI DE CERCETARE Prof. univ. dr. Ioan DUMITRACHE, membru corespondent al Academiei Române (n. 26 august 1940, Dărmăneşti, jud. Argeş), inginer. A urmat cursurile Institutului Politehnic, Facultatea de Energetică din Bucureşti (1957– 1962). Şi-a continuat specializarea şi documentarea în S.U.A., Germania, Franţa. În 1970 a obţinut titlul de doctor inginer în specialitatea automatică. Din 1962 a urcat toate treptele ierarhiei universitare; din 1982 este profesor la Catedra de automatică din cadrul Universităţii „Politehnica” din Bucureşti. Din 1996 până în 2012, a fost şef al Catedrei de automatică şi ingineria sistemelor; prodecan (1976–1984) şi decan (1984–1990) al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare. Între 2000 şi 2004 a ocupat funcţia de rector al Universităţii „Politehnica” din Bucureşti. Opera sa ştiinţifică cuprinde: elaborarea unei teorii unitare pentru analiza şi sinteza sistemelor fluidice discrete bazate pe fenomenul ataşării jeturilor la pereţi solizi, conceperea şi elaborarea unor algoritmi de reglare şi conducere a proceselor, structuri şi algoritmi robuşti de reglare, conceperea şi dezvoltarea unor sisteme de programe pentru proiectarea şi simularea sistemelor dinamice, cercetarea şi elaborarea unor modele matematice pentru caracterizarea unor biosisteme şi procese biotehnologice, modelarea sistemului vizual şi al sistemului respirator; conceperea şi implementarea unor algoritmi şi structuri pentru reglarea şi conducerea adaptivă şi optimală a acţionărilor electrice; cercetări în domeniul controlului inteligent etc. Este membru al Academiei de Ştiinte Tehnice, Doctor honoris causa al Universităţii „Politehnica” din Timişoara, al Universităţii din Craiova, al Universităţii din Piteşti, al Universităţii Tehnice Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 33 din Cluj-Napoca şi al Universităţii din Arad. A fost distins cu Premiul „Traian Vuia” al Academiei Române şi cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofiţer. Acad. Emil BURZO (n. 30 iulie 1935, Moreni, jud. Dâmboviţa), fizician şi inginer. Preşedinte al Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române. Absolvent al Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii ,,Babeş-Bolyai” (1969) şi al Facultăţii de Mecanică a Universităţii Tehnice din Cluj (1958). În 1970 şi-a luat doctoratul în fizică la Universitatea din Timişoara. A fost profesor şi decan al Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţi ,,Babeş-Bolyai”. În activitatea ştiinţifică a obţinut rezultate cu caracter prioritar pe plan internaţional, printre care menţionăm: evidenţierea efectelor vecinătăţii atomice locale asupra momentelor magnetice 3d, elaborarea unui model al magnetismului indus prin câmpul de schimb, evidenţierea momentelor efective induse de temperatură în cazul metalelor 3d, precum şi efecte de blocare a fluctuaţiilor de spin de către câmpul intern, evidenţierea rolului interacţiunilor de schimb asupra gradului de itineranţă a metalelor 3d etc. Rezultatele cercetărilor se regăsesc în peste 510 de cărţi şi studii ştiinţifice. Este preşedinte al Comisiei de Ştiinţa Materialelor a Academiei Române, al Asociaţiei Române de Ştiinţa Materialelor, al Societăţii Române de Materiale Magnetice, vicepreşedinte al Societăţii Române de Fizică, Doctor honoris causa al universităţilor de Vest din Timişoara, ,,Ovidius” din Constanţa, ,,Valahia” din Târgovişte, al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, al Universităţii din Oradea şi al Universităţii „Petru Maior” din Târgu Mureş. A fost distins cu Ordinul Naţional ,,Serviciul Credincios” în grad de Comandor. Acad. Ioan Aurel POP (n. 1 ianuarie 1955, Sântioana, jud. Cluj), istoric. După absolvirea Liceului „Andrei Şaguna” din Braşov, a urmat cursurile Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. În 1989 şi-a susţinut teza de doctorat Adunările cneziale din Transilvania în secolele XIV–XVI. A desfăşurat o bogată activitate didactică: asistent (1984–1990), lector (1990–1992), conferenţiar (1992– 1996); din 1996 este profesor la Departamentul de istorie medievală, premodernă şi istoria artei a Universităţii „Babeş-Bolyai”; din 1993 director al Centrului de Studii Transilvane din Cluj-Napoca, din cadrul Fundaţiei Culturale Române (actualmente, din cadrul Academiei Române). În 1991 şi 1992 a fost „visiting professor” la Universitatea din Pittsburgh, S.U.A., iar în 1994 şi 1995, director al Centrului Cultural Român din New York. Între 2003 şi 2007 a fost profesor asociat al Universităţii „Ca’ Foscari” şi director al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia. Este autor a numeroase cărţi, studii şi articole, apărute în ţară şi în străinătate. Este membru corespondent al Academiei Europene de Litere, Arte şi Ştiinţe din Paris (din 1999), membru al Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte din Salzburg (din 2013), membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (din 2015). Prof. univ. dr. Mircea DUMITRU, membru corespondent al Academiei Române (14 iulie 1960, Bucureşti), filosof. Absolvent al Facultăţii de Istorie-Filosofie, Secţia filosofie-istorie la Universitatea din Bucureşti. În 1998, a obţinut doctoratul în filosofie, specializarea logică şi filosofia matematicii, la Tulane University, New Orleans, Louisiana, S.U.A. În acelaşi an, a obţinut 34 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 un al doilea titlu de doctor în filosofie, specializarea filosofia limbajului, la Universitatea din Bucureşti. A desfăşurat şi desfăşoară o bogată activitate didactică la Facultatea de Filosofie, Departamentul de filosofie teoretică şi logică din cadrul Universităţii din Bucureşti, al cărei rector este din 2011. În activitatea de cercetare s-a aplecat cu deosebire asupra logicii filosofice şi simbolice, filosofiei limbajului, metafizicii modalităţilor, epistemologiei, filosofiei minţii şi a conştiinţei. Este preşedinte al European Society for Analytic Philosophy şi al Asociaţiei Române de Filosofie Analitică, membru al Advanced Reasoning Forum, membru în Institute International de Philosophie. A fost distins cu Premiul ,,Mircea Florian” al Academiei Române (2001). Prof. univ. Gigel PARASCHIV este, din 2012, secretar de stat pentru Învăţământ Superior în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. A absolvit Institutul Politehnic Bucureşti; este doctor în inginerie mecanică. A fost decan al Facultăţii de Ingineria sistemelor biotehnice (2005–2012). Din 2012 este prorector al Universităţii „Politehnica” din Bucureşti. A publicat 16 cărţi în domeniile inginerie mecanică şi sisteme biotehnice, este prim autor sau coautor a peste 100 articole în reviste naţionale şi internaţionale de specialitate, a publicat peste 60 de lucrări ştiinţifice în reviste cotate ISI şi/sau indexate în baze de date internaţionale, a fost implicat în peste 40 de contracte de cercetare ştiinţifică, dintre care 10 cu responsabilitate directă şi a depus 7 propuneri de brevete de invenţie. Prof. univ. dr. Lucian CIOLAN este profesor la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, unde îndeplineşte şi funcţia de decan. Principalele domenii de interes sunt legate de politicile publice şi politicile educaţionale, procesele de învăţare, formarea profesorilor şi a formatorilor, managementul performanţei. Printre publicaţiile recente: Dincolo de discipline (Humanitas, 2003), Towards a Culture of Quality Policymaking Culture in Transition Countries (Bucharest University Press / Central European University, 2006), Învăţarea integrată. Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar (Polirom, 2008), Şcoala aşa cum este (lucrare colectivă, UNICEF, 2010), Enhancing Curriculum Relevance (lucrare colectivă, Editura Universitara, 2012). Pe lângă activitatea sa academică, activează ca trainer şi consultant senior în domeniul politicilor educaţionale şi al formării şi dezvoltării resurselor umane, în proiecte naţionale şi internaţionale. Este membru fondator al ICPA – Centrul International pentru Politici şi Advocacy cu sediul în Germania. În ultimii ani a fost implicat în numeroase activităţi de training şi consultanţă, mai ales în proiecte europene derulate în Europa Centrală şi de Sud-Est, dar şi în proiecte de training şi coaching pentru corporaţii. Din anul 2014 este membru al Consiliului European Educaţional Research Association, cea mai prestigioasă organizaţie de cercetare educaţională din Europa. Prof. dr. ing. Romeo SUSAN-RESIGA, specialist în iginerie mecanică, este profesor la Universitatea „Politehnica” din Timişoara şi cercetător ştiinţific gr. I la Academia Română – Filiala Timişoara. Este conducător de doctorat şi directorul Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat din Universitatea „Politehnica” din Timişoara. Activitatea didactică şi de cercetare ştiinţifică este focalizată în domeniul hidrodinamicii şi cavitaţiei, cu aplicaţii la maşini şi sisteme hidraulice. A fost membru în Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice în Învăţământul Superior, unde a coordonat Comisia de Ştiinţe Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 35 Inginereşti, iar în prezent este membru în Colegiul Consultativ pentru Cercetare, Dezvoltare şi Inovare, unde coordonează Comisia de Energie, Mediu şi Schimbări Climatice. Este membru fondator şi secretar general al Coaliţiei Române pentru Educaţie în Inginerie. Prof. univ. dr. Romiţă IUCU este profesor la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele educaţiei şi prorector al Universităţii din Bucureşti din 2004. Are o licenţă în Pedagogie ca şef de promoţie; a făcut cursuri masterale, postuniversitare şi un doctorat în ştiinţele educaţiei. A fost membru în Consiliul ARACIS (din 2006), în Comisia Prezidenţială pentru Analiza şi Evaluarea Politicilor Educaţionale, vice-preşedinte (2005– 2007) al Consiliului Naţional pentru Reforma Învăţământului, vicepreşedinte (2004–2006) al Consiliului de Evaluare al CNFP. Este membru al The International of Fall of Fame of Adult and Continuing Education (din 2011); a fost preşedinte coordonator al reţelei europene ENTEP, European Network for Teacher Education Policies (2010–2014), expert în cadrul Comisiei europene, Thematic Working Group on the Professional Development of Teachers (2010), expert (2006–2010) al Comisiei Europene Cluster „Teachers and Trainers”. În 2006 a făcut parte din Grupul de lucru „Bologna Tree Cycles”, iar între 2005 şi 2010 membru al Grupului de lucru „Indicators for teacher and trainers. A publicat numeroase articole, studii şi cărţi de specialitate în ţară şi în străinătate. Prof. univ. Vasile PÂRVULESCU este şef de catedră şi membru al Senatului (din 2011) la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Chimie, Catedra de Chimie Organică, Biochimie şi Cataliză; Preşedinte al Societăţii Române de Cataliză, Secretar al Federaţiei Europene a Societăţilor de Cataliză (din 2011). A fost distins cu Premiul „Nicolae Teclu” al Academiei Române (1990). În 2008 a fost decorat cu Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Cavaler, de Preşedinţia României, iar în 2015 a primit premiul pentru ştiinţe exacte „Gheorghe Moisil” din partea Marii Loje Naţionale din România. A publicat 6 cărţi, 293 lucrări ISI din care 263 în reviste internaţionale; are 25 patente în România şi 2 internaţionale. A condus 109 proiecte, din care 10 internaţionale (NATO, FP6, FP7, H2020) şi are peste 28 de ani de experienţă didactică. Prof. George CAZACU este bsolvent al Facultăţii de Matematică a Universităţii din Bucureşti (1980). Profesor titular la Colegiul Naţional „Sf. Sava”, pe care l-a condus în calitate de director (2006–2013). Fondator şi preşedinte al Alianţei Colegiilor Centenare. Este autor a numeroase articole referitoare la starea actuală şi la perspectivele învăţământului românesc. 36 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 37 Proiect 2 RESURSELE NATURALE REZERVE STRATEGICE, CE FOLOSIM ŞI CE LĂSĂM GENERAŢIILOR VIITOARE Coordonator: ACAD. BOGDAN C. SIMIONESCU

1. INTRODUCERE 1.1. SPECIFICUL DOMENIULUI ABORDAT În condiţiile actuale de producţie şi consum, se estimează că rezervele de gaze naturale şi cele de cărbune ale României vor fi epuizate în aproximativ 9 ani, iar cele de petrol se vor termina în circa 19 ani. Rezervele naţionale de petrol şi gaze naturale s-au diminuat sensibil faţă de acum 20-25 de ani (cele de gaze naturale sunt de aproximativ cinci ori mai mici, iar cele de petrol s-au înjumătăţit). Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, în România se află în exploatare aproape 80 de tipuri de resurse minerale, de la ape naturale şi geotermale până la lignit, marmură, cuarţ, calcar, minereuri de aur, argint, uraniu ş.a. La o analiză sumară, acestea sunt resursele naturale naţionale considerate strategice (deşi mai potrivit ar fi tradiţionale). În realitate, termenul de resursă naturală strategică reprezintă întreg patrimoniul (capitalul) natural al României, cuprinzând, pe lângă cele enumerate mai sus, şi ecosistemele naturale şi seminaturale (peşteri, păduri, pajişti, aşa-numitele zone umede (Delta Dunării, mlaştini), ape curgătoare şi subterane, Marea Neagră), ecosistemele antropizate (terenuri agricole, ferme), speciile sălbatice de plante şi animale, plantele de cultură şi rasele domestice ş.a. Per total, patrimoniul natural al României este format din o serie de ecosisteme degradate sau aflate într-un proces rapid de degradare, care influenţează în mod negativ, exponenţial, biodiversitatea. În plus, trebuie subliniat faptul că resursele naturale menţionate mai sus, mai ales cele considerate tradiţionale, sunt în mare parte resurse neregenerabile – mai exact, rata de regenerare a acestora este foarte lentă (sute de mii de ani în cazul petrolului sau al cărbunelui). Capitalul natural al României reprezintă o resursă strategică cu atât mai importantă cu cât rezervele tradiţionale se află într-un proces ireversibil de epuizare. În absenţa unor studii coerente şi comprehensive în domeniu nu se poate stabili cu certitudine dacă gradul de degradare sau reducere a patrimoniului natural românesc se află încă în limite acceptabile (deşi multe voci autorizate în domeniu afirmă că aceste limite au fost depăşite). 38 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Pierderile suferite de capitalul natural al României în termeni de rezerve strategice şi biodiversitate, deşi în mare parte irecuperabile, nu provoacă în general efecte vizibile imediate, dar oferă o perspectivă foarte sumbră pe termen lung. Schimbările structurale recente ale patrimoniului natural românesc au fost provocate de planurile naţionale şi programele sectoriale de dezvoltare economică din ultima jumătate a secolului trecut, mai precis de acţiunile întreprinse pentru realizarea acestora (cu preponderenţă în perioada 1950–1989). Orice strategie de dezvoltare durabilă a României pe termen mediu şi lung trebuie să aibă drept punct de plecare conservarea şi valorificarea cât mai prudentă a patrimoniului natural naţional. Principiile conservării biodiversităţii şi ale dezvoltării durabile a capitalului natural trebuie să fie considerate fundamentale în stabilirea oricăror politici de dezvoltare economică şi socială. Un mod coerent de concepere a unei strategii logice de dezvoltare durabilă în domeniul resurselor naturale, ca rezerve strategice pentru generaţiile viitoare, ar trebui construit pe baza temelor majore de acţiune asumate de România în momentul aderării la Convenţia privind Diversitatea Biologică şi presupune stabilirea unor obiective principale şi stabilirea/elaborarea unor sectoare prioritare şi planuri de acţiune pentru fiecare în parte: arii protejate, apa, aerul, solul, pădurile, Delta Dunării, resursele naturale, mediu şi sănătate, schimbarea climatică, mediul urban, substanţe chimice, deşeurile, inovaţii, abordări strategice, guvernare.

2. METODOLOGIE ETAPE DE DESFĂŞURARE: A. Documentare, achiziţia datelor primare, conceperea unor algoritmi de analiză, conturarea preliminară a analizei SWOT B. Corelarea datelor, realizarea analizei SWOT, prezentarea situaţiei actuale din fiecare domeniu şi schiţarea viziunii România 2035 C. Creionarea celor două imagini – unde suntem şi unde vrem să ajungem D. Elaborarea viziunii asupra situaţiei la care ar trebui să ajungă România în 2035 şi a poziţiei pe care ar trebui să o ocupe în Europa, utilizând mai multe scenarii E. Conceperea sintezei privind resursele naturale. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 39 ECHIPA DE CERCETARE Subdomeniul Nume şi prenume Instituţia Acad. Bogdan C. Academia Română SIMIONESCU** Resurse Dr. Marcela MIHAI naturale Dr. Dan-Radu RUSU Institutul de Chimie Chim. Daniela RUSU Macromoleculară „Petru Poni”, Suport logistic Econ. Marius ISACHI Iaşi (Academia Română) Legislaţie Dr. jurist Raluca ANDONE Dr. Ines GRIGORESCU* Institutul de Geografie Aerul Dr. Gheorghe KUCSICSA (Academia Română) Dr. Marina BĂDILEANU* Centrul de Economia Industriei Apa si Serviciilor (Academia Dr. Cornelia NEAGU Română) Dr. Mircea BUZA* Institutul de Geografie Solul Dr. Ana POPOVICI (Academia Română) Univ. „Stefan cel Mare” Dr. Marian DRĂGOI* Pădurile Suceava Dr. Bogdan POPA Univ. „Transilvania” Braşov Dr. Monica DUMITRAŞCU* Institutul de Geografie Dr. Sorin GEACU (Academia Română) Arii protejate Institutul de Economie Dr. Daniela ANTONESCU Naţională (Academia Română) Prof. Nicolae ANASTASIU*, Academia Română membru corespondent Conf. Mihai POPA Resursele Universitatea Bucureşti Lect. Izabela MARIS subsolului Prof. Mihai-Sabin Centrul de Economia Industriei MUSCALU şi Serviciilor (Academia Dr. Marius BULEARCĂ Română) Dr. Victor PLATON* Institutul de Economie Drd. Andreea Naţională (Academia Română) Deşeurile. CONSTANTINESCU Materiale Prof. Nicolae ANASTASIU*, Academia Română reciclabile membru corespondent Conf. Mihai POPA Universitatea Bucureşti Lect. Izabela MARIŞ ** = coordonator proiect; * = coordonator subdomeniu 40 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Metodele folosite de echipele implicate în realizarea acestui proiect au fost din clasa celor calitative (sinteza şi analiza surselor de documentare, a strategiilor şi legislaţiei relevante din domeniu, desk research, analiza SWOT, definirea scenariilor şi viziunii), cantitative (extrapolarea tendinţelor, alcătuirea algoritmilor necesari, achiziţia datelor) şi semi-cantitative (tehnica Delphi).

3. ANALIZA SWOT 3.1. SUBDOMENIUL AERUL Puncte tari ƒ Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA), care cuprinde 142 staţii automate de monitorizare a calităţii aerului şi 17 staţii mobile ƒ Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, cu structuri regionale şi locale, cu atribuţii şi competenţe specifice, care coordonează activitatea de monitorizare şi evaluare ƒ Scăderea constantă a emisiilor de SO2 şi NOx (în urma limitării conţinutului de sulf din carburanţi şi a reducerii activităţilor din industria metalurgică) şi NH3 în intervalul 2005–2012 ƒ Transpunerea în legislaţia naţională a Directivelor Europene din domeniul calităţii aerului ƒ Angajamentele faţă de Protocolul de la Kyoto şi UE privind calitatea aerului şi reducerea emisiilor GEF (2008–2012; 2013/2014–2020) ƒ Punerea în practică a măsurilor de limitare a poluării din transportul rutier prin programul de stimulare a înnoirii parcului auto (programul Rabla) Puncte slabe ƒ Lipsa unui sistem de prognoză, alertare şi monitorizare în condiţiile creşterii nivelului de poluare asociat condiţiilor meteorologice nefavorabile, în special în arealele urbane ƒ Managementul deficitar al deşeurilor în raport cu directivele europene ƒ Utilizarea redusă a surselor de energie regenerabil㠃 Lipsa staţiilor de filtrare a aerului din marile centre urbane şi industriale ƒ Acţiuni reduse de conştientizare a populaţiei privind factorii care influenţează calitatea aerului ƒ Lipsa/slaba reprezentare a studiilor integrate privind impactul poluanţilor atmosferici asupra sănătăţii populaţiei din diferite centre urbane Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 41 Oportunităţi ƒ Reducerea limitelor pentru emisiile din transporturi prin aplicarea măsurilor UE asumate ƒ Limitarea emisiilor generate de România prin adoptarea sistemului european de schimb de cote de emisie de gaze cu efect de seră (EU ETS) ƒ Angajamentele faţă de UE privind calitatea aerului şi reducerea emisiilor GES (2013/2014–2020) ƒ Modificarea tehnologiilor din marile unităţi industriale pentru reducerea emisiilor de poluanţi, în concordanţă cu documentele UE de referinţ㠃 Posibilitatea implementării unor proiecte privind calitatea aerului şi diminuarea poluării atmosferei prin accesarea fondurilor UE ƒ Acţiuni pentru atenuarea şi adaptarea la schimbările climatice (prin implementarea Strategiei Naţionale a României privind Schimbările Climatice 2013–2020) ƒ Stimularea şi tendinţa de creştere a interesului pentru tehnologii/instalaţii „verzi”, energie regenerabilă, mijloace de transport nepoluante etc. Ameninţări ƒ Fenomenul de expansiune urbană prin restrângerea suprafeţelor verzi, extinderea reţelei de transport, intensificarea utilizării materialelor de construcţie etc. ƒ Creşterea numărului de autovehicule şi intensificarea traficului ƒ Tendinţa de creştere uşoară a emisiilor de NOx (după 2011) şi NMVOC (2012) ƒ Utilizarea extinsă a încălzirii individuale – efecte în creşterea nivelelor NOx, NMVOC şi Pb în aer ƒ Utilizarea în mediul rural a unor cantităţi ridicate de biomasă (lemn) ƒ Managementul necorespunzător al deşeurilor ƒ Diminuarea suprafeţelor împădurite cu influenţe în creşterea cantităţii de CO2 şi a altor GES ƒ Schimbările climatice – creşterea temperaturilor şi accentuarea evenimentelor extreme ƒ Accentuarea fenomenului „insulei de căldură” urbană în marile oraşe, corelat cu creşterea pulberilor în suspensie ƒ Riscul creşterii mortalităţii datorate problemelor respiratorii şi cardiovasculare 3.2. SUBDOMENIUL APA Puncte tari ƒ Diversitatea resurselor de apă de care dispune România (ape de suprafaţă 90% şi ape subterane 10%), volumul suficient al acestora (140 mld. m3/an resurse 42 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 naturale totale) – până în anul 2050 România nu va intra sub incidenţa riscului de epuizare a resurselor de ap㠃 Ponderea covârşitoare (peste 90%) a cursurilor de apă situate în categoriile de calitate foarte bună, bună şi moderată, precum şi starea chimică bună a apelor subterane (87,77%) ƒ Raportul cerinţe/prelevare relativ ridicat (88,10%) ƒ Profitabilitatea companiilor regionale de apă (toate cele 42 companii au înregistrat profit în anul 2013) şi ratele mari ale profitului s-au situat în anul 2013 între cca 0,3% şi 20% ƒ Extinderea lungimii totale a reţelei simple de distribuţie a apei potabile, care a crescut de 2,5 ori (judeţul Argeş cu un plus de 2278 km, la polul opus – judeţul Giurgiu, cu numai 290 km) şi dublarea lungimii totale simple a conductelor de canalizare, în perioada 1990–2013 ƒ Asigurarea contorizării consumului de apă în majoritatea zonelor operate de companiile regionale ƒ Existenţa unor dispecerate moderne şi a unei capacităţi bune de monitorizare a reţelelor Puncte slabe ƒ Distribuţia teritorială neuniformă (pe forme de relief, bazine hidrografice şi judeţe) a reţelei hidrografice interioare, cea mai accesibilă şi cu grad ridicat de valorificare economic㠃 Folosirea în mică măsură a apelor Dunării din cauza poziţiei sale periferice ƒ Distribuţia neuniformă în timp, cu mari variaţii sezoniere şi de la un an la altul ƒ Contribuţia nesemnificativă a lacurilor naturale la volumul resurselor de ap㠃 Numărul mare de lacuri de acumulare (50%) şi naturale care nu ating obiectivul de calitate ƒ Procentul mare de ape uzate ce necesită epurare (99%) ƒ Neconcordanţa dintre distribuţia resurselor de apă şi cea a cerinţelor ƒ Ponderea foarte ridicată a populaţiei României fără acces la baie proprie, duş sau toaletă interioară (în 2013, 32,2% în România, faţă de 2,7% media UE (28), următoarele clasate fiind Letonia cu 13,5% şi Bulgaria cu 13%) ƒ Consumul redus de apă (în Bucureşti, consumul de apă a fost de 38 mc/an/pers., cel standard fiind de 55 mc/an/pers.) şi apă caldă (în anul 2010, consumul mediu de apă caldă în capitala ţării era de 24 mc/an/pers., în timp ce consumul standard este de 40 mc/an/pers.) ƒ Menţinerea la nivelul actual a capacitaţilor instalaţiilor de producere a apei potabile la nivelul ţării, dar cu diferenţe între judeţe (cea mai mare scădere în judeţul Călăraşi şi cea mai importantă creştere în Ilfov şi Vâlcea) ƒ Datoriile tuturor companiilor regionale (chiar dacă înregistrează şi profituri) Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 43 ƒ Gradul foarte redus de conectare la reţeaua de apă potabilă comparativ cu alte ţări UE (în 2011, numai 57% din populaţia României, conform Eurostat) ƒ Gradul redus de conectare la reţeaua de canalizare (44%, faţă de 74% în Bulgaria în 2011) ƒ Pierderile tehnice şi comerciale ridicate (volum mare de apă consumat şi neplătit din cauza pierderilor, nivelului slab de colectare a facturilor, furturile de apă) ƒ Creşterea continuă a tarifelor şi lipsa de transparenţă a fundamentării acestora Oportunităţi ƒ Valorificarea surselor de finanţare european㠃 Integrarea cu alte politici sectoriale pentru a identifica sinergiile şi potenţialele conflicte ƒ Cartografierea episoadelor de secetă şi realizarea de prognoze ƒ Conformarea la cerinţele strategiilor naţionale şi europene în problemele de mediu ƒ Existenţa unui potenţial de amenajare a resurselor hidroenergetice (52% în prezent) ƒ Extinderea ariei de operare a companiilor regionale şi în localităţile rurale, prin stimulente din partea statului şi prin valorificarea surselor de alimentare cu apă disponibile ƒ Crearea la nivelul ANRSC a unui inspectorat al apei, care să monitorizeze în permanenţă activitatea tuturor companiilor de apă prin audit-uri aprofundate ƒ Impunerea de către ANRSC a obligativităţii actualizării permanente de către furnizorii de apă a informaţiilor destinate publicului, în format standard ƒ Îmbunătăţirea monitorizarii apei nefacturate, inclusiv prin crearea unui sistem care să semnaleze conectările ilegale şi să controleze citirea contoarelor ƒ Extinderea sistemelor de colectare a apelor uzate şi a staţiilor de epurare a acestora Ameninţări ƒ Schimbările climatice, care determină secete accentuate sau ani foarte ploioşi, având ca efect scăderea drastică a resurselor de apă (la circa 30% din cele ale unui an normal) sau inundaţii, deseori catastrofale, cu pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale ƒ Reducerea continuă a consumului de apă (deja la un nivel inferior standardelor unei vieţi decente) ƒ Regimul de monopol natural al activităţii de distribuţie a apei potabile şi, în consecinţă, imposibilitatea intrării de noi concurenţi pe piaţ㠃 Absenţa unei strategii industriale coerente şi procesul actual de dezindustrializare 44 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Absenţa unei strategii energetice, care să ofere soluţii economico-financiare viabile pentru continuarea lucrărilor de valorificare a potenţialului hidroenergetic naţional ƒ Creşterea ratei sărăciei, în special în zona rurală (cea mai deprivată de accesul la serviciile de alimentare cu apă şi canalizare) ƒ Incapacitatea autorităţilor publice de a depăşi obstacole politice şi sociale (lipsa de claritate şi stabilitate a cadrului juridic, interesele divergente ale diferitelor grupuri de presiune) ƒ Absenţa puterii de negociere a consumatorilor şi a unor patronate puternice, care să contracareze lipsa transparenţei în stabilirea tarifelor la nivelul companiilor regionale ƒ Creşterea numărului de avarii, a celui de întreruperi, a pierderilor de apă, a costurilor de întreţinere etc. ca urmare a stării precare a reţelelor de distribuţie ƒ Furnizarea de apă de calitate necorespunzătoare ca urmare a supradimensionării reţelelor ƒ Incapacitatea autoritǎţilor locale de a asigura provizioanele financiare necesare accesării fondurilor europene şi programelor naţionale de finanţare ƒ Dificultatea realizării reţelelor de alimentare cu apă în localităţile rurale cu întindere geografică mare şi densitate redusă a populaţiei 3.3. SUBDOMENIUL SOLURI Puncte tari ƒ Varietatea mare a resurselor de sol ƒ Distribuţia relativ uniformă pe teritoriul ţării ƒ Majoritatea solurilor sunt soluri profunde, bine aprovizionate cu substanţe nutritive şi au însuşiri fizice, chimice şi biologice care le fac apte pentru diferite folosinţe Puncte slabe ƒ Suprafaţa relativ mare a solurilor afectate de unul sau mai mulţi factori de restrictivitate ai calităţii (seceta, eroziunea şi alunecările, excesul periodic de umiditate, sărăturare, compactare, acidifiere accentuată şi asigurarea slabă a solurilor cu elemente nutritive, poluare etc.) ƒ Suprafaţa mică a solurilor agricole aflate în clasa I de calitate ƒ Suprafaţa mare a solurilor agricole aflate în clasele III-V de calitate ƒ Fertilizarea slabă şi arbitrară a solurilor agricole, în absenţa unor studii de specialitate ƒ Folosirea unor practici agricole inadecvate ƒ Slaba dezvoltare a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, irigaţii şi combatere a eroziunii Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 45 ƒ Lipsa măsurilor concrete de adaptare a practicilor agricole la efectele schimbărilor climatice ƒ Gradul scăzut de conştientizare a populaţiei cu privire la folosirea unor practici agricole inadecvate şi efectele acestora asupra degradării solului Oportunităţi ƒ Menţinerea şi sporirea conţinutului în humus şi substanţe nutritive ƒ Creşterea suprafeţelor de teren agricol împădurite – în special terenurile cu productivitate scăzută sau afectate de fenomene de degradare (eroziunea solului, alunecări de teren, deşertificare) ƒ Evaluarea, monitorizarea şi ameliorarea stării de fertilitate a solurilor pe categorii de folosinţ㠃 Construirea/refacerea şi modernizarea sistemelor de irigaţii şi de îmbunătăţiri funciare ƒ Ameliorarea păşunilor şi fâneţelor naturale şi valorificarea terenurilor agricole abandonate în localităţile izolate şi depopulate ƒ Stimularea gestionării durabile a resurselor naturale ƒ Fundamentarea ştiinţifică a agriculturii durabile ƒ Măsuri de adaptare la efectele schimbărilor climatice ƒ Implicarea activă a autorităţilor locale, regionale şi naţionale în susţinerea politicilor şi acţiunilor care privesc utilizarea durabilă şi protecţia solului Ameninţări ƒ Scăderea potenţialului productiv al solurilor, prin sărăcirea acestora în substanţe nutritive ƒ Extinderea suprafeţelor afectate de poluare şi procese de degradare (eroziune de suprafaţă şi de adâncime, exces de umiditate, activarea/reactivarea alunecărilor, compactarea solurilor etc.) ƒ Extinderea suprafeţelor cu soluri încadrate în clasele IV şi V de calitate ƒ Degradarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare şi extinderea suprafeţelor afectate de secet㠃 Vânzarea terenurilor agricole unor investitori străini ƒ Decopertarea orizonturilor fertile pentru comercializare 3.4. SUBDOMENIUL PĂDURI Puncte tari ƒ Cadru legislativ agreat de principalele grupuri cointeresate ƒ Structuri de administrare a fondului forestier public şi privat 46 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Principii în concordanţă cu gestionarea multifuncţională a pădurilor ƒ Experienţa în reconstrucţia ecologic㠃 Un sistem de cartare capabil să conducă la soluţii tehnice viabile de împădurire ƒ Biodiversitatea ridicată a pădurilor, care asigură rezilienţa acestora la schimbările climatice ƒ Oferta ridicată de servicii ecosistemice, datorită zonării funcţionale şi impunerii unor măsuri ce nu sunt orientate spre profit ƒ Existenţa unor sisteme de urmărire şi prevenţie a tăierilor ilegale (SUMAL) ƒ Cultura profesională solidă, buni practicieni, tehnologii moderne de ridicare în plan ƒ Dotări şi echipamente la standarde ridicate ƒ Importanţa crescândă a pădurii la nivelul societăţii (domeniu ofertant) ƒ Existenţa unei comunităţi (caste) a silvicultorilor care constituie „coloana vertebrală” a sectorului forestier şi care este majoritară în toate componentele sectorului ƒ Silvicultura/sectorul forestier este un domeniu de tradiţie în România ƒ Pădurea este una dintre resursele regenerabile cele mai valoroase ale ţării ƒ Deschidere spre cercetări multidisciplinare Puncte slabe ƒ Necorelarea cadrului normativ cu restul legislaţiei în materie de protecţie a mediului, codul penal, codul civil, codul fiscal, regimul armelor şi muniţiilor ƒ Trenarea unor conflicte cauzate de retrocedarea pădurilor (sistem judiciar greoi şi supra- aglomerat) ƒ Nereglementarea modalităţilor de expropriere/cesiune în construcţia drumurilor forestiere noi ƒ 500 000 ha de pădure fără administrare asigurată (expuse tăierilor ilegale) ƒ Nu sunt identificate terenurile pe care fondul forestier se poate extinde ƒ Procent redus de păduri faţă de media UE ƒ Densitate mică a reţelei de drumuri şi starea proastă a acestora ƒ Lipsa unei informări şi conştientizări a publicului ƒ Proprietari mari/mici nedefiniţi şi lipsa facilităţilor pentru încurajarea asocierii ƒ Lipsa unor criterii de diferenţiere a bazelor de amenajare în funcţie de mărimea proprietăţii şi aşteptările proprietarilor ƒ Echipamentele şi instrumentele de măsură folosite sunt uzate fizic şi moral ƒ Lipsa unor instrumente de comunicare internă/externă (site, new media) la nivelul sectorului ƒ Comunicare ineficientă / blocaje de comunicare între diferite componente / parteneri din sector, precum şi între acestea şi stakeholderi ƒ Lipsa unor programe de specializare profesională pe principalele activităţi specifice ƒ Lipsa unor strategii pe termen mediu şi lung pentru resursele umane Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 47 Oportunităţi ƒ Fondurile UE pentru finanţarea unor masuri de silvomediu (conservarea biodiversităţii) ƒ Regia Naţională a Pădurilor poate impune noi standarde de calitate dacă devine mai eficientă prin serviciile pe care le oferă proprietarilor privaţi ƒ Înfiinţarea şi implementarea unui program naţional pentru drumurile forestiere ƒ Înfiinţarea asociaţiilor de beneficiari ai drumurilor forestiere ƒ Poziţionarea pădurii ca prioritate la nivel global ƒ Existenţa în spaţiul public a evenimentelor internaţionale – transmiterea mesajelor „pădurii” ƒ Surse diversificate de finanţare (naţionale, internaţionale, RNP, fond de mediu) ƒ Interesul administratorilor de păduri particulare în aplicarea rezultatelor cercetării ƒ Existenţa unui patrimoniu forestier variat la nivel naţional şi european (păduri virgine) Pericole ƒ Nerespectarea standardelor de calitate datorită supra-concurenţei pe piaţa serviciilor silvice ƒ Degradarea pădurilor inaccesibile ƒ Micşorarea suprafeţei fondului forestier ƒ Lipsa materialului de reproducere certificat ƒ Compromiterea ideii de compensare a costului de oportunitate al zonării funcţionale ƒ Fluctuaţia mare de personal, din cauza dificultăţii activităţii de culegere a datelor de teren şi a nivelului scăzut de salarizare ƒ Presiunea mediatică asupra pădurii ƒ Prezenţa redusă a domeniului forestier pe agenda publică – şi doar prin actele ilegale majore ƒ Prezentarea excesivă în spaţiul public a cazurilor izolate (tăieri, incendii) ƒ Valorificare redusă a rezultatelor cercetării prin publicare şi transfer tehnologic ƒ Lipsa unui mecanism de finanţare şi organizare sectorială a autorităţii silvice ƒ Neconcordanţa între cererea şi oferta de personal calificat în domeniul forestier 3.5. SUBDOMENIUL ARII PROTEJATE Puncte tari ƒ România dispune de o biodiversitate ridicată (3 700 specii de plante, 33 800 specii animale, 780 habitate), incluzând specii de interes comunitar şi/sau incluse în protecţia patrimoniului mondial ƒ România a participat continuu la politica internaţională de mediu, semnând şi ratificând toate convenţiile internaţionale privitoare la protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural 48 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Existenţa unei legislaţii adecvate şi a instituţiilor abilitate în domeniu ƒ Existenţa a 31 arii naturale majore (3 rezervaţii ale biosferei, 13 parcuri naţionale, 15 parcuri naturale) şi a 671 rezervaţii naturale ƒ Creşterea semnificativă a suprafeţei ariilor naturale protejate la nivel naţional în principal prin constituirea reţelei actuale, care reprezintă aproximativ 23% din teritoriul ţării ƒ Existenţa unei baze de date GIS integrate la nivel naţional (cadastrul ariilor naturale protejate, zonarea internă a parcurilor, realizarea bazei de date Natura 2000 în acord cu cerinţele directivei INSPIRE) şi disponibilă gratuit pe site-ul Ministerului Mediului ƒ Existenţa din 1950 a Comisiei Monumentelor Naturii din Academia Română şi implicarea acesteia în procesul decizional referitor la ariile naturale protejate ƒ Existenţa unui număr mare de asociaţii ONG în domeniul protecţiei mediului ƒ Existenţa unor programe naţionale care vizează în mod direct ariile protejate ƒ Diversitatea obiectivelor de patrimoniu construit aflate în unele arii protejate (mănăstiri, situri arheologice, biserici etc.) Puncte slabe ƒ Lipsa planurilor de management şi a protecţiei efective pentru majoritatea rezervaţiilor naturale şi a siturilor Natura 2000 (la 1 aprilie 2015 doar 3 parcuri naţionale, 4 parcuri naturale, 2 rezervaţii naturale şi un sit Natura 2000 aveau planuri de management aprobate) ƒ Presiunea antropică tot mai crescută asupra ariilor naturale protejate (despăduriri, turism, exploatări miniere, suprapăşunat etc.) ƒ Suprafaţa foarte mare a unor situri Natura 2000, care includ terenuri cu diferite folosinţe ce contravin obiectivelor de protecţie ƒ Lipsa mijloacelor şi a normelor de aplicare a unor legi în domeniu ƒ Lipsa fondurilor pentru implementarea obiectivelor de management în ariile protejate ƒ Lipsa (insuficientă) personalului angajat pentru desfăşurarea activităţilor de implementare a obiectivelor de protecţie şi management ƒ Localităţile din apropierea ariilor protejate sunt de regulă slab dezvoltate şi cu posibilităţi reduse de creştere/evoluţie (acces limitat la infrastructură, populaţie într-un proces migrator continuu) ƒ Utilizarea neraţională a resurselor naturale (ex. exploatările forestiere) ƒ Utilizarea excesivă a unor areale litorale, fără a ţine cont de echilibrul ecologic; eroziunea treptată şi accentuată a zonei litoralului şi reducerea suprafeţelor de plaj㠃 Managementul ariilor protejate nu are drept rezultat o corelare a obiectivelor de dezvoltare economică şi socială cu cele de conservare, în condiţiile în care comunităţile din ariile protejate sunt fragile (areale montane, izolate) Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 49 Oportunităţi ƒ Alocarea de subvenţii pentru reducerea presiunii antropice asupra ariilor naturale protejate ƒ Existenţa unor importante surse europene de finanţare a activităţilor de elaborare a planurilor de management şi a celor de conştientizare a populaţiei asupra importanţei ariilor protejate ƒ Implementarea unor proiecte de eficientizare a managementului ariilor protejate (ex. SINCRON) ƒ Creşterea gradului de implicare a ONG-urilor, instituţiilor de învăţământ şi cercetare în probleme legate de ariile protejate şi managementul acestora Ameninţări ƒ Pierderi şi fragmentarea de habitate din cauza urbanizării, dezvoltării infrastructurii, exploatării resurselor naturale (în special a celor silvice) ƒ Exploatările forestiere necontrolate şi tăierile ilegale în interiorul ariilor naturale protejate ƒ Desecarea unor zone umede sau utilizarea lor pentru culturi de specii alohtone (salcie energetică, plop euroamerican de cultură salcâm) în vederea obţinerii profitului economic ƒ Abandonarea sistemelor tradiţionale de folosire a terenurilor, în special în cazul păşunilor şi fâneţelor; arderea miriştilor; suprapăşunatul ƒ Supraexploatarea ecosistemelor şi a speciilor prin diverse activităţi economice ƒ Pătrunderea şi extinderea speciilor invazive (ex. Amorpha fruticosa în Delta Dunării) ƒ Poluarea factorilor de mediu cu efecte asupra biodiversităţii (ploi acide, eutrofizare etc.) ƒ Amenajările hidrotehnice de tip microhidrocentrale ƒ Depozitarea necontrolată a deşeurilor în ariile naturale protejate ƒ Amenajarea parcurilor eoliene, mai ales pe rutele de migraţie a păsărilor ƒ Modificările globale ale mediului, schimbările climatice prin fenomene climatice extreme (secete, inundaţii, valuri de frig sau căldură, intensificări de vânt etc.) 3.6. SUBDOMENIUL RESURSELE SUBSOLULUI Resurse minerale Puncte tari ƒ România dispune de resurse minerale nemetalifere (sare, calcare, argile, marmură etc.) şi metalifere (feroase, neferoase, metale preţioase şi rare) 50 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Resursele subsolului au o repartiţie armonioasă, echilibrată în raport cu marile centre urbane, industriale sau în raport cu infrastructura teritorial㠃 Minereurile cuprifere se regăsesc în modele geologice variate, care indică o perspectivă de dezvoltare în adâncime; se pot exploata şi în carieră Puncte slabe ƒ Nu mai există un Program Naţional de cercetare sistematică a acestor resurse ƒ Rentabilizarea minelor viabile cere un aport investiţional mare (redeschidere/retehnologizare) ƒ Investiţia în cercetare pentru descoperirea de noi rezerve este aproape inexistent㠃 Costurile mari de reabilitare a mediului Oportunităţi ƒ Există premise de dezvoltare în adâncime şi în extindere a zăcămintelor existente ƒ Multe din minereuri includ elemente rare şi disperse sau minerale radioactive ƒ Minereuri aurifere şi argentifere în combinaţie cu/ce conţin şi alte tipuri de minereuri, ceea ce poate face ca investiţiile să fie rentabile Ameninţări ƒ Rezervele sunt relativ mici, iar exploatarea lor impune procesări complexe, mai costisitoare ƒ Rezervele rămase nu se pot exploata economic prin tehnologiile actuale uzate fizic şi moral NB: În contextul controverselor din ultimii ani legate de proiectul Roşia Montană, acest domeniu al resurselor subsolului poate căpăta o natură „sensibilă şi pătimaşă” şi, prin urmare, simţim nevoia câtorva precizări: ƒ Depozitele de aur şi argint din subsolul României reprezintă o resursă neregenerabilă de importanţă strategică naţională, proprietatea Statului Român ƒ Conform celor enunţate în cadrul acestui proiect, Academia Română nu este împotriva valorificării resurselor naturale (inclusiv prin minerit), atâta timp cât aceasta se realizează în mod inteligent, în interesul ţării şi respectând principiile conservării biodiversităţii şi ale dezvoltării durabile a capitalului natural – principii fundamentale în stabilirea oricăror politici de dezvoltare economică si socială Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 51 ƒ Exigenţele dezvoltării durabile implică asigurarea generaţiilor viitoare posibilitatea de a se bucura de resursele naturale ale ţării – acestea nu pot fi epuizate de o singură generaţie; ƒ Academia Română reconfirmă poziţia exprimată în decursul anilor cu privire la caracterul inacceptabil al proiectului de exploatare a aurului şi argintului de la Roşia Montană (şi în general cu privire la exploatarea aurului şi argintului din Munţii Apuseni), proiect care în forma actuală nu asigură dezvoltarea durabilă a zonei, periclitează mediul şi patrimoniul istoric şi arheologic, nu aduce beneficii financiare corecte statului român şi implică aspecte sociale problematice. Resurse energetice: hidrocarburi, cărbuni, minereuri radioactive Puncte tari ƒ România dispune de resurse energetice importante, îndeosebi cărbune şi minereu de uraniu, dar şi de rezerve semnificative de petrol şi gaze naturale ƒ Nivelul calitativ ridicat al ţiţeiului extras din România (0,4-0,6% sulf, greutate specifică medie), fapt care contribuie la reducerea substanţială a cheltuielilor de transport şi depozitare şi la creşterea randamentului de procesare în rafinării ƒ Nivelul calitativ ridicat al gazelor naturale extrase din România – foarte pure, cu un conţinut mare de metan (99,17-99,77% metan, restul azot, oxigen si bioxid de carbon), fără compuşi cu sulf, cu procent redus de gaze inerte – face avantajoasă utilizarea lor şi în domeniul sticlăriei, tratamentelor termice, îngrăşămintelor, maselor plastice, produselor farmaceutice etc. ƒ Avantajele resurselor carbonifere: volumul mare al rezervelor; tehnologiile adecvate condiţiilor geologico-miniere; infrastructura concentrată într-o arie restrânsă; calitatea corespunzătoare parametrilor proiectaţi ai termocentralelor; integrare în centrele de producţie a energiei ƒ Existenţa unor capacitaţi mari de producţie, rafinare şi stocare pentru ţiţei şi produse petroliere; sectorul petrochimic este puternic integrat cu sectorul rafinare ƒ Legături directe prin conducte între cele două rafinării importante (Petrobrazi şi Arpechim) şi rafinăriile din vecinătate ƒ România deţine o poziţie favorabilă, capabilă să asigure instalaţii de depozitare şi transport a gazului din Asia Centrală sau Orientul Mijlociu spre Europa ƒ Produse calitative, diverse şi în conformitate cu standardele ridicate extinse Puncte slabe ƒ Industria extractivă a cărbunilor este necompetitivă în comparaţie cu performanţele mondiale ƒ Poziţia slabă a OMV Petrom comparativ cu concurenţii internaţionali şi costurile de descoperire şi extracţie relativ mari (în special pentru activităţile pe uscat) 52 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Rata mică a înlocuirii rezervelor (în prezent, în jur de 25%) ƒ Reducerea producţiei de ţiţei în ultimii patru ani ƒ Exploatarea sub 50% a capacitaţilor de producţie ale rafinăriilor ƒ Capacităţi de transport învechite ƒ Costuri mari pentru extracţia ţiţeiului şi gazelor de la adâncimi mai mari de 2500-3000 m ƒ Industria extractivă a cărbunilor este necompetitivă în comparaţie cu performanţele mondiale ƒ Avantajele resurselor carbonifere: condiţii geologice dificile; calitate scăzută a cărbunilor; pericole de explozii; costuri ridicate pe tona de cărbune ƒ productivitate a muncii redusă; uzura echipamentelor de extracţie şi preparare (randamente scăzute) ƒ Amplasarea zăcămintelor de lignit sub nivelul hidrostatic; puterea calorifică relativ redusă şi conţinutul mare de sulf ƒ Numărul mic de zăcăminte noi descoperite ƒ Lipsa unui sistem informatic integrat ƒ Oferta de produse şi servicii este prea puţin cunoscută pe piaţa externă Oportunităţi ƒ Zăcămintele de hidrocarburi sunt repartizate în proporţie de 96% onshore, iar restul de 4% în domeniul offshore, pe selful continental al Mării Negre ƒ Continuarea exploatării zăcămintelor de cărbune este strict necesară cel puţin pe termen mediu ƒ Repoziţionarea cărbunelui ca sursă primară strategică de energie ƒ Promovarea de noi resurse autohtone (zăcăminte omologate, resursele secundare din halde, iazuri, ape de mină) pentru o valorificare maximal㠃 Realizarea acţiunilor investiţionale privind amenajarea compartimentului 3 (iaz Cetăţuia II - Feldioara), deschiderea zăcământului Tulgheş-Grinţieş, construcţia, pe platforma Feldioara, a două uzine moderne cu tehnologie avansată pentru prelucrarea/prepararea minereurilor cu uraniu şi rafinarea concentratelor uranifere ƒ Identificarea potenţialilor furnizori externi de concentrate uranifere şi întocmirea unor contracte de achiziţie favorabile şi pe termen lung ƒ Expertiza tehnică, experienţa şi resurse umane, infrastructura complexă şi diversificat㠃 Existenţa unui cadru instituţional şi legislativ adaptat la principiile UE ƒ Modernizarea şi retehnologizarea rafinăriilor, ceea ce duce la reducerea costurilor de producţie ƒ O infrastructură bine dezvoltată comparativ cu alte companii din centrul şi estul Europei Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 53 ƒ Posibilitatea pătrunderii pe noi pieţe de distribuţie străine; dezvoltarea activităţilor externe (utilizarea reţelei din nord-vestul României pentru furnizarea gazului rusesc spre Ucraina) ƒ Efectuarea de prospecţiuni geologice pentru descoperirea de noi zăcăminte ƒ Cererea de gaze se menţine ridicat㠃 Posibilitatea livrării gazelor direct la clienţi Ameninţări ƒ Epuizabilitatea rezervelor (pe termen lung) ƒ Oscilaţiile mari ale preţurilor pe piaţa petrolului şi cea a uraniului ƒ Lipsa fondurilor necesare pentru a realiza investiţii în tehnologii moderne ƒ Creşterea importurilor de ţiţei ƒ Fiscalitatea ridicat㠃 Eventualele conflicte în zona Mării Caspice ƒ Factori interni de ordin politic şi legislativ ƒ Posibilitatea prescrierii creanţelor; creşterea arieratelor ƒ Concurenta OMV Petrom ƒ Abundenţa resurselor de uraniu pe plan mondial şi marea diversitate geopolitică a ofertei; restrângerea activităţii miniere în scopul eficientizării, cu efecte sociale majore 3.7. SUBDOMENIUL DEŞEURI Deşeurile miniere Puncte tari ƒ Halde (peste 660) generate de industria extractivă a zăcămintelor de minereuri, a resurselor nemetalifere şi a cărbunilor ƒ Haldele sunt direct afiliate galeriilor miniere ƒ Sterilul se află depozitat în 77 iazuri de decantare ƒ Haldele au fost generate de-a lungul istoriei exploatărilor miniere şi reflectă formaţiunile geologice şi structurile metalogenetice traversate de lucrări miniere. Calităţile lor sunt înregistrate în rapoartele geologice elaborate pentru zăcămintele care le-au generat (arhiva ANRM) ƒ Iazurile de decantare se află în evidenţa Ministerului Economiei, respectiv Conversmin. Se cunosc localizarea lor, volumul de material stocat, suprafeţele ocupate, statutul minier (active, în conservare, ecologizare) ƒ Resurse valorificabile: surse de Cu, Pb, Zn, Cr, Co, Ga, Sr, Zr, Ce, Cs, Ba, Rb, Y, Nb, Mo, Sn, W ƒ Eventualele posibilităţi de utilizare (chiar în cantităţi relativ mici) a sterilului ca materie primă pentru industria materialelor de construcţii, ca amendament agricol etc. 54 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Legislaţia actuală condiţionează realizarea iazurilor de decantare de concluziile bilanţurilor de mediu şi ale studiilor de impact asupra mediului ƒ Volume mari de materii prime nevalorificate Puncte slabe ƒ Lipsa fondurilor pentru evidenţă, întreţinerea şi promovarea materialelor din halde şi iazuri ƒ Se impune o identificare şi localizare GPS; probarea şi cercetarea calităţilor şi a potenţialului de substanţe minerale utile ƒ Există puţine date legate de compoziţia sterilului ƒ Sterilul din iazuri nu este valorificat – nu este cunoscut conţinutul de metale şi minerale industriale ƒ Vechile tehnologii sunt depăşite fizic şi moral (nu pot decela conţinuturi mici) ƒ Nu există prevederi legislative legate de statutul haldelor şi iazurilor de decantare ƒ În situaţia exploatărilor miniere din România, fiecare iaz de decantare reprezintă o problemă particulară şi, de aceea, studiile necesare trebuie adaptate sau completate de la caz la caz ƒ Funcţie de vechimea lor, accesul direct la halde este îngreunat de vegetaţia care le acoperă Oportunităţi ƒ Exploatarea haldelor şi a sterilului din iazurile de decantare poate face obiectul unor activităţi locale cu venituri la bugetele primăriilor şi deschiderea unor noi locuri de munc㠃 Sterilul poate deveni o resursă valorificabilă (prin conţinutul sau în elemente chimice concentrabile şi utilizabile în tehnologii avansate) ƒ Costurile privind protecţia mediului pot fi recuperate prin punerea în valoare a haldelor şi iazurilor de decantare cu conţinuturi de minerale critice şi creşterea numărului de beneficiari ƒ Lipsa uzinelor de preparare în situaţia demarării proiectelor privind mineralele critice poate stimula reconstrucţia unor linii tehnologice noi ƒ Reciclarea deşeurilor industriale de la vechile fabrici din metalurgie, siderurgie, de la rafinăriile de petrol etc. poate avea un impact economic favorabil Ameninţări ƒ Ameninţări ecologice severe (gradul de poluare al apelor poate creşte în timp) ƒ Granulometria sterilului corespunde nisipului şi prafului. În compoziţia lor intră, de multe ori, substanţe minerale cu elemente din categoria metalelor Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 55 grele (Cd, Hg, As, Pb, Zn, Ni, Co, etc.) sau radioactive (U, Th), frecvent solubile în apele de precipitaţie şi foarte mobile – se infiltrează în solurile subiacente, ajung în pânzele freatice sau în bazinele hidrografice Deşeuri ne-industriale Deşeuri de ambalaje; deşeuri menajere mixte, deşeuri organice (biodeşeuri); deşeuri de echipamente electrice şi electronice; deşeuri din construcţii şi demolări; vehicule scoase din uz) Puncte tari ƒ Experienţa acumulată în implementarea de sisteme integrate de gestiune a deşeurilor la nivel judeţean în perioada 2007–2013 ƒ Tehnologiile folosite în prezent sunt simple şi uşor de reprodus ƒ Există capacităţi importante în domeniul reciclării ƒ Piaţa activă pentru materialele reciclabile ƒ Existenţa de asociaţii de profil care pot facilita difuzarea informaţiei ƒ Legislativ: existenţa unui cadru armonizat cu cel european ƒ Planificare: existenţa documentelor de planificare pe toate cele 3 nivele (naţional, regional şi judeţean) din etapa precedentă, care pot asigura suport în actualizarea SNGD în PNGD, precum şi implicarea tuturor părţilor interesate ƒ Resurse umane: experienţă în elaborarea şi implementarea proiectelor ƒ Financiar: fonduri disponibile pentru dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor poluate istoric Puncte slabe ƒ Neaplicarea principiului Poluatorul plăteşte în domeniul gestiunii deşeurilor ƒ Grad redus de optimizare (fragmentare importantă) a sistemelor integrate de gestiune a deşeurilor ƒ Instrumentele economice de încurajare a reciclării şi minimizării la sursă sunt puţin folosite ƒ Creşterea costurilor la serviciile de salubritate ƒ Resursele limitate ale sectorului de gestiune a deşeurilor ƒ Fragmentarea sectorului de gestiune a deşeurilor (prea multe firme slab capitalizate) ƒ Lipsa expertizei în domeniul incinerării ƒ Lipsa standardelor la produsele reciclate ƒ Legislativ: frecventa modificare şi actualizare a legislaţiei ƒ Planificare: insuficienta corelare cu alte planuri, programe şi instituţii implicate 56 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Gestionare date: colectarea, corelarea şi evaluarea datelor disponibile sunt deficitare ƒ Implementare: aria mică de acoperire cu servicii; grad scăzut de colectare separată a deşeurilor ƒ Economic: fluxul reciclării nu este încă stabilizat Oportunităţi ƒ Susţinerea UE prin intermediul Fondurilor Structurale ƒ Posibilitatea de a transfera know-how în ţări din zona balcanic㠃 Posibilităţi de a accede pe noi pieţe ale reciclării sau de export ƒ Modificarea comportamentului de consum al populaţiei prin educaţie ƒ Consolidarea afacerilor în domeniul gestiunii deşeurilor ƒ Acces la tehnologii noi de incinerare ƒ Planificare: integrarea experienţei planificării la nivel regional/local ƒ Tehnic: existenţa numeroaselor ghiduri de planificare şi gestionare a deşeurilor ƒ Resurse umane: acces la schimbul de informaţii şi experienţa din alte instituţii ƒ Economic: dezvoltarea de mecanisme financiare de suport pentru încurajarea investiţiilor verzi Ameninţări ƒ Neîndeplinirea obiectivelor asumate şi plata de penalizări ƒ Modificarea substanţială a legislaţiei UE ƒ Creşterea exagerată a tarifelor pentru populaţie ƒ Dependenţa mare de investiţii subvenţionate de UE ƒ Pierderea pieţei interne în favoarea firmelor mari de specialitate ƒ Costuri mari necesitate de eliminarea deşeurilor industriale produse în etape istorice ƒ Legislativ: apariţia neconcordanţelor între actele normative emise de diferite autorităţi centrale ƒ Financiar: declanşarea procedurii de infringement pentru nerespectarea obligaţiilor asumate ƒ Implementare: servicii de slabă calitate în condiţiile subfinanţării sistemului

4. VIZIUNEA ASUPRA SITUAŢIEI LA CARE AR TREBUI SĂ AJUNGĂ ROMÂNIA ÎN 2035 4.1. SUBDOMENIUL AERUL Măsuri-cheie ce vizează calitatea aerului şi schimbările climatice: ƒ Respectarea protocoalelor internaţionale privind reducerea emisiilor şi controlul poluării aerului Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 57 ƒ Cadrul instituţional pentru transpunerea acţiunilor – Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Durabile, ANPM, CNSC, APM-uri, institute de cercetare/proiectare, universităţi etc. Viziunea 1. Un grad de integrare ridicat sau puternic în Uniunea Europeană prin asumarea documentelor strategice şi a directivelor care vizează calitatea aerului şi schimbările climatice. Acţiuni Impact Transport ƒ optimizarea infrastructurii rutiere şi feroviare ƒ scăderea emisiilor de gaze ƒ continuarea programului de stimulare a înnoirii poluante parcului auto ƒ extinderea spaţiilor verzi Planificare urbană urbane/periurbane ƒ investiţii de întreţinere/extindere a spaţiilor verzi ƒ stocarea carbonului urbane/periurbane atmosferic ƒ eficientizarea flotelor de transport în comun din ƒ controlul/scăderea centrele urbane emisiilor de gaze poluante ƒ staţii de filtrare a aerului în marile centre şi a pulberilor în urbane/industriale suspensie ƒ atingerea „Obiectivelor Energie 20-20-20” din Pachetul ƒ investiţii de creştere a eficienţei energetice în Legislativ Energie - sectorul rezidenţial Schimbări Climatice ƒ achiziţionarea de articole electrice şi electrocasnice ƒ creşterea eficienţei cu eficienţă energetică crescută energetice – reducerea ƒ creşterea consumului de resurse regenerabile consumului de combustibili fosili Industrie ƒ promovarea investiţiilor în echipamente şi ƒ creşterea siguranţei tehnologii verzi energetice prin reducerea ƒ modernizarea/reabilitarea echipamentelor în dependenţei energetice sectorul minier Agricultur㠃 reducerea emisiilor de ƒ promovarea/susţinerea sistemelor de agricultură poluanţi atmosferici şi a ecologică pulberilor în suspensie ƒ raţionalizarea. România este ţara cu cea mai mic㠃 promovarea sistemelor de doză/cantitate de îngrăşăminte, inclusiv azot, agricultură 58 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 folosită pe unitatea de suprafaţă (ha) din UE sustenabila/performant㠃 reducerea utilizării îngrăşămintelor cu azot şi a ƒ susţinerea sistemelor de pesticidelor agricultură ecologic㠃 implementarea tehnologiilor de colectare/valorificare a reziduurilor agricole Păduri ƒ creşterea capacitaţii de ƒ intensificarea acţiunilor de împădurire şi absorbţie a CO2 reconstrucţie ecologic㠃 creşterea suprafeţelor ƒ intensificarea şi eficientizarea măsurilor de împădurite – rol prevenire a defrişărilor ilegale şi a incendierilor primordial în stocarea premeditate CO2 atmosferic Deşeuri ƒ reducerea impactului ƒ gestiunea durabilă a deşeurilor produs de CO2 generat de ƒ încurajarea producerii de energie din deşeurile deşeuri nereciclabile Activităţi de conştientizare ƒ creşterea gradului de ƒ activităţi de educare şi informare a cetăţenilor cu conştientizare a populaţiei privire la calitatea aerului şi sănătate, prin privind impactul poluării programe de educare şi conştientizare a populaţiei atmosferice asupra sănătăţii şi mediului ƒ atingerea „Obiectivelor Schimbări climatice şi Sănătate 20-20-20” din Pachetul ƒ scăderea emisiilor de poluanţi atmosferici (inclusiv Legislativ Energie - GES) şi pulberi în suspensie Schimbări Climatice ƒ respectarea protocoalelor internaţionale şi ƒ scăderea morbidităţii / europene privind acţiunile de combatere a efectelor mortalităţii datorată schimbărilor climatice prin reducerea emisiilor de bolilor cauzate de GES poluarea aerului şi de ƒ măsuri de adaptare la schimbările climatice pe cele fenomenele climatice 13 sectoare de activitate prioritare identificate în extreme; reducerea Strategia Naţională Privind Schimbările Climatice cheltuielilor CAS Cercetare-Dezvoltare ƒ sisteme de monitorizare a ƒ stimularea cercetării/dezvoltării în vederea calităţii aerului; tehnologii reducerii emisiilor GES şi în domeniul nepoluante – controlul / schimbărilor climatice pentru toate sectoarele limitarea poluării aerului Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 59 Viziunea 2. Un grad de integrare mediu în Uniunea Europeană prin menţinerea situaţiei actuale în asumarea documentelor strategice şi a directivelor care vizează calitatea aerului şi schimbările climatice. Acţiuni Impact Transport ƒ menţinerea legislaţiei privind parcul ƒ creşterea concentraţiilor de emisii în auto atmosfer㠃 acţiuni reduse de ƒ intensificarea traficului în marile centre eficientizare/modernizare a căilor de urbane şi pe drumurile importante transport rutier şi feroviar Industrie ƒ surse continue de poluare cu emisii şi ƒ investiţii reduse în modernizarea pulberi sedimentabile – intensificarea unităţilor industriale poluante ploilor acide cu impact asupra mediului ƒ acţiuni reduse de ecologizare a şi a sănătăţii populaţiei formelor de relief rezultate în urma ƒ sancţiuni în contextul directivelor şi exploatării/prelucrării resurselor normelor europene (ex. nerespectarea naturale termenelor referitoare la colectarea ƒ creşterea consumului de energie selectivă a deşeurilor) convenţională în industrie Energie ƒ creşterea nivelului de NOx, NMVOC şi ƒ creşte consumul de energie Pb în aer convenţional㠃 creşterea preţului la energia ƒ lipsa investiţiilor care vizează convenţională creşterea eficienţei energetice în ƒ creşterea dependenţei energetice (gaze, sectorul rezidenţial petrol) Planificare urbana ƒ creşterea emisiilor de gaze şi pulberi în ƒ expansiunea urbană/periurbană suspensie necontrolat㠃 restrângerea spatiilor verzi urbane şi ƒ menţinerea sau investiţii reduse în periurbane flotele de transport în comun din ƒ congestie urbană centrele urbane Păduri ƒ diminuarea suprafeţelor împădurite ƒ intensificarea exploatărilor forestiere ƒ apariţia/intensificarea proceselor de şi investiţii reduse în acţiuni de degradare împădurire ƒ intensificarea cazurilor de incendieri ƒ creşterea infracţionalităţii în sectorul accidentale şi/sau premeditate silvic Agricultura ƒ menţinerea surselor de emisii de ƒ utilizarea îngrăşămintelor şi a poluanţi atmosferici şi pulberi în pesticidelor suspensie 60 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ distrugerea/degradarea sau lipsa ƒ creşterea impactului evenimentelor investiţiilor în perdele forestiere de climatice extreme protecţie Deşeuri ƒ intensificarea surselor de poluare ƒ acţiuni reduse de colectare selectivă/ atmosferică reutilizare a deşeurilor reciclabile ƒ creşterea volumului de deşeuri Schimbări climatice şi sănătate ƒ creşterea incidenţei afecţiunilor datorate ƒ creşterea emisiilor de poluanţi poluării aerului şi a intensificării atmosferici (inclusiv GES) şi pulberi evenimentelor climatice extreme – în suspensie creşterea cheltuielilor din sistemul ƒ intensificarea fenomenelor extreme sanitar legate de temperatură şi precipitaţii 4.2. SUBDOMENIUL APA Ipotezele care au stat la baza elaborării celor două scenarii (minim şi maxim) Pentru scenariul minim ƒ Evoluţia prelevărilor de apă pentru consumul populaţiei, industriei şi agriculturii în perspectiva anului 2035 urmăreşte tendinţele înregistrate în perioada 1990–2013 ƒ În perspectiva anului 2018, eşuarea conformării sectorului la cerinţele asumate de România Pentru scenariul maxim ƒ Conformarea sectorului, în perspectiva anului 2018, la cerinţele impuse României la aderarea la UE, astfel încât toate localităţile cu o populaţie de peste 2 000 locuitori să aibă acces la servicii de alimentare cu apă potabilă şi canalizare ƒ Atingerea în anul 2035 a ţintei de cca 100 mc/an/locuitor apă prelevată, pentru întreaga populaţie a ţării, având în vedere ca cerinţele de apă estimate se ridică la 95 mc/an/locuitor în mediul urban, respectiv 128 mc/an/locuitor în mediul rural (INHGA, 2013) ƒ Atingerea în anul 2035 a ţintei de cca 400 mc/an/locuitor apă prelevată de industrie, având în vedere consumul mediul anual de apă industrială în Franţa (INHGA, 2013) ƒ Atingerea în 2030 a prelevărilor de apă din agricultură înregistrate în 1990 (cca 6,9 miliarde mc) şi continuarea trend-ului ascendent cel puţin până în 2035 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 61 Rezultate Prognoza evoluţiei populaţiei şi a prelevărilor de apă pentru populaţie, industrie şi agricultură: 2013 2020 2025 2030 2035 Evoluţia 22390978 21878164 21432042 20938330 20397026 populaţiei (nr.) Evoluţia prelevărilor de apă pentru consumul populaţiei (mld.mc) Scenariu minim 0,97 0,67 0,50 0,34 0,13 Scenariu maxim 0,97 0,91 1,26 1,91 2,33 Evoluţia prelevărilor de apă pentru consumul industriei (mld.mc) Scenariu minim 4,55 3,34 2,42 1,50 0,62 Scenariu maxim 4,55 3,77 4,56 6,60 8,12 Evoluţia prelevărilor de apă pentru consumul agriculturii (mld.mc) Scenariu minim 1,07 0,00 - - - Scenariu maxim 1,07 0,61 2,63 6,54 9,35 Total prelevari apă (mld.mc) Scenariu minim 6,59 4,01 2,92 1,84 0,75 Scenariu maxim 6,59 5,29 8,45 15,05 19,8 Pentru toate categoriile de utilizări, scenariul minim este o situaţie pur teoretică ce ilustrează consecinţele lipsei de măsuri în domeniu; scenariul maxim poate reprezenta un scenariu realist, în contextul îndeplinirii cerinţelor integrării în UE. 4.3. SUBDOMENIUL SOLURI Scenariu pesimist: se menţine situaţia din prezent ƒ Dezvoltarea slabă a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, în special a sistemelor de irigaţii ƒ Nivelul scăzut al input-urilor ƒ Dotarea tehnică precară a agriculturii ƒ Fragmentarea accentuată a terenurilor agricole ƒ Structura inadecvată a exploataţiilor agricole ƒ Intensitatea crescută a fenomenelor climatice extreme (secetă, inundaţii etc.) şi lipsa măsurilor de adaptare la schimbările climatice ƒ Defrişarea ilegală a pădurilor ƒ Vânzarea terenurilor agricole cetăţenilor străini Consecinţe: ƒ Extinderea suprafeţei terenurilor afectate de procesele de degradare şi poluare ƒ Abandonarea terenurilor agricole degradate sau a celor din regiunile slab productive 62 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Scăderea randamentului culturilor agricole şi creşterea dependenţei de condiţiile climatice Scenariu optimist Se fac investiţii susţinute în agricultură, în sistemul de îmbunătăţiri funciare, în special irigaţii şi silvicultură, având drept obiectiv principal utilizarea durabilă a resurselor de sol, protecţia mediului şi combaterea efectelor schimbărilor climatice, cu respectarea normelor prevăzute în legislaţia naţională şi europeană. Scopul final îl constituie utilizarea durabilă a solului. Principalele măsuri care se pot aplica pentru atingerea acestor obiective sunt: ƒ Finalizarea Cadastrului General al României şi soluţionarea problemelor privind funcţionarea pieţei funciare, inclusiv măsuri de comasare a terenurilor agricole ƒ Completarea legislaţiei naţionale în domeniul reducerii efectelor secetei, prevenirea şi combaterea degradării terenurilor şi deşertificării şi eficientizarea aplicării acesteia ƒ Informarea şi conştientizarea populaţiei asupra utilizării iraţionale a solului ƒ Construirea, refacerea şi modernizarea sistemelor de irigaţii şi de îmbunătăţiri funciare. Canalele de irigaţii magistrale din Câmpia Siretului Inferior, din Câmpia Bărăganului, din sudul Câmpiei Teleormanului şi Olteniei pot fi realizate de Institutul de Studii şi Proiectare pentru Îmbunătăţiri Funciare (ISPIF) prin sprijin financiar de la bugetul de stat, în timp ce canalele mici de irigaţii vor trebui curăţate şi întreţinute de fermieri pe terenurile pe care se află sau pe care vor fi construite prin accesarea de fonduri europene ƒ Aplicarea unui management eficient al solului în condiţiile schimbărilor climatice ƒ Fertilizarea culturilor agricole în baza unor studii agrochimice de specialitate ƒ Înfiinţarea de perdele forestiere în regiunile de câmpie cu precădere în zonele semiaride; în regiunile de deal şi munte este necesară executarea la timp şi de calitate a lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor, precum şi executarea de lucrări de combatere a torenţilor, susţinute de plantaţii forestiere ƒ Stimularea practicării unei agriculturii durabile şi ecologice ƒ Reducerea poluării solului cu substanţe chimice, deşeuri, reziduuri lichide, nămoluri etc.; retehnologizarea exploatărilor miniere la zi, modernizarea tehnologiilor de haldare şi a tehnologiilor de reconstrucţie ecologică a învelişului de sol şi peisajului ƒ Facilitarea accesului fermierilor la informaţii: Codul de Bune Practici în Fermă (ICPA), Codul de Bune Practici Agricole (ANM şi ICPA) Se apreciază că pentru restaurarea calitativă a solurilor agricole şi reconstrucţia ecologică a terenurilor degradate, bazate pe studii complexe prealabile este necesar un efort financiar de peste 22 miliarde euro pe o perioadă de 15-25 ani. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 63 4.4. SUBDOMENIUL PĂDURI Date fiind particularităţile gestionării pădurilor (impact social şi ecologic semnificativ, cu potenţial ridicat de creare a unor situaţii conflictuale între grupurile cointeresate), dat fiind faptul că nu există o politică forestieră UE detaliată la nivel de măsuri, ci doar la nivel de principii şi criterii de gestionare durabilă, date fiind şi blocajele instituţionale existente, nu există decât două scenarii: menţinerea actualei stări de fapt cu consecinţe ecologice catastrofale, sau adoptarea graduală a unor măsuri de gestionare sustenabilă, care presupune rezolvarea etapizată a următoarelor priorităţi: ƒ Deblocarea prin mijloace legale a situaţiei drumurilor forestiere deţinute de Regia Naţională a Pădurilor, dar care deservesc păduri aflate acum în proprietate privat㠃 Ecologizarea tehnologiilor de exploatare prin interzicerea colectării lemnului prin semi-tarare, promovarea altor mijloace ecologice de colectare – funiculare sau atelaje ƒ Introducerea unui sistem de plăţi compensatorii şi de plăţi pentru servicii ecosistemice, care să asigure internalizarea costului social al restricţiilor de exploatare, adoptate în vederea asigurării respectării restricţiilor de mediu ƒ Interconectarea sistemelor de urmărire a circulaţiei masei lemnoase astfel încât acestea să funcţioneze sinergic, nu separat ƒ Creşterea eficacităţii măsurilor de control adoptate de alte structuri ale autorităţilor publice, astfel încât să crească responsabilitatea socială a tuturor factorilor cointeresaţi în gestionarea sustenabilă a pădurilor, inclusiv a firmelor de exploatare, a firmelor prestatoare de servicii silvice, a asociaţiilor de proprietari de pădure şi a administraţiei silvice de stat şi private Scenariul pesimist: se menţine situaţia din prezent ƒ Nicio modificare a politicii forestiere (legislaţia subsecventă codului silvic) ƒ Continuarea politizării sectorului administraţiei silvice ƒ Nerezolvarea actualelor blocaje legislative privind accesibilizarea pădurilor ƒ Împăduriri reduse în terenuri degradate ƒ Lipsa ghidurilor de bună practică în domeniul exploatării pădurilor ƒ Blocarea intervenţiilor silviculturale în siturile Natura 2000 ƒ Subfinanţarea sectorului de exploatare ƒ Gestionarea neadecvată a fondului forestier aflat în proprietate privat㠃 Debit semnificativ de carbon (ca şi cum am avea schimbări de folosinţă) Consecinţe: ƒ Degradare continuă a pădurilor (mai ales calitativă) ƒ Pierderea efectivă a serviciilor protective (de protecţie a apei şi solului) 64 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Creşterea presiunii economice asupra pădurii, mai ales asupra celor accesibile ƒ Menţinerea actualei suprafeţe a fondului forestier (creşteri lente, pe seama împăduririi terenurilor degradate şi re-naturarea păşunilor abandonate) ƒ Tăieri ilegale ƒ Supra-concurenţă în exploatarea pădurilor şi asigurarea serviciilor silvice Scenariul optimist ƒ Implementarea sistemului informaţional integrat al gestionării pădurilor ƒ Accesibilizarea pădurilor (întreţinerea drumurilor forestiere existente) ƒ Adaptarea amenajamentului silvic la noile creşteri rezultate din inventarul forestier şi estimările actualizate ale mărimii fondului de producţie (amenajamentele actuale se bazează pe modele de creştere din anii 50; datorită creşterii perioadei de vegetaţie, au crescut creşterile curente) ƒ Încorporarea în managementul forestier a unor modele de evaluare a riscului, astfel încât predictibilitatea amenajamentului silvic să crească (în prezent cca 40% din volumul recoltat provine din produse accidentale) ƒ Extinderea fondului forestier în teren agricol – costuri mai reduse, implementarea unor elemente de progres tehnologic în domeniul împăduririlor şi întreţinerii arboretelor tinere Consecinţe: ƒ Creşterea sensibilă a recoltelor pe baza unor date actualizate în creşteri curente ƒ Stoparea declinului în ceea ce priveşte starea de sănătate a actualelor păduri pre-exploatabile – lemn de mai bună calitate ƒ Creşterea suprafeţei pădurilor în teren agricol (LULCF) ƒ Reducerea tăierilor ilegale ca urmare a introducerii unor instrumente economice adecvate (compensaţii pentru proprietarii de pădure) ƒ Accesibilizarea pădurilor – reducerea efectelor distructive ca urmare a recoltării lemnului prin purtare, nu prin semi-tarare, cum se face în prezent 4.5. SUBDOMENIUL ARII PROTEJATE La ora actuală, biodiversitatea, asemenea economiei globale, trece printr-o situaţie de criză, determinată în special de inacţiune şi diminuarea resurselor financiare. Ameninţările asupra biodiversităţii sunt atât de natură cantitativă, cât mai ales calitativă, fapt ce determină necesitatea unei bune cunoaşteri a situaţiei actuale la care stakeholderii trebuie să se raporteze. De altfel, există multe documente strategice şi planuri de acţiune, care au rămas la nivel declarativ şi în care au fost evidenţiate efectele negative ale acţiunilor umane asupra naturii: specii sălbatice ameninţate cu dispariţia (un sfert la nivelul UE), foarte multe ecosisteme degradate, habitate modificate ca urmare a creşterii urbanizării, supraexploatarea Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 65 resurselor naturale, introducerea şi răspândirea speciilor invazive, schimbările climatice extreme, alunecări de teren, inundaţii etc. Având în vedere obiectivele stabilite la nivel european – stoparea pierderii biodiversităţii şi a degradării serviciilor ecosistemice la nivelul anului 2020, refacerea acestora pe cât posibil, dar şi sporirea contribuţiei la combaterea pierderii biodiversităţii pe plan mondial – România ar trebui să promoveze o viziune de protejare a ariilor naturale bazată pe realitatea actuală şi pe măsuri şi politici integrate de dezvoltare în trei mari sectoare: planificarea teritorială pe termen lung (abordare de tip orizontal – trans-disciplinar), protecţia mediului şi agricultura durabilă. Corelate şi integrate cu celelalte obiective naţionale, obiectivele dezvoltării teritoriale naţionale şi viziunea asupra evoluţiei sale viitoare nu se pot realiza fără a lua în considerare ariile protejate, caracterizate printr-o serie de elemente specifice, determinate de condiţiile biogeografice, climatice şi istorice, impunând acţiuni specifice ale comunităţilor locale şi naţionale. Analizele şi cercetările realizate la nivel naţional au arătat că ariile protejate sunt delimitate aproape exclusiv de zonele slab populate şi dezvoltate (fără perspective economice şi lipsite de oportunităţi locale), o adevărată vulnerabilitate în viitor. Mai mult, s-a constatat că managementul ariilor protejate nu are drept rezultat o corelare a obiectivelor de dezvoltare economică şi socială cu cele de conservare, în condiţiile în care comunităţile umane din ariile protejate sunt fragile. Scenariul 1: Regiuni bazate pe cunoaştere (din perspectiva Strategiei Europa 2020) Potrivit acestui scenariu, România apelează la tehnologii moderne, la schimbul de informaţii şi la sisteme moderne de comunicaţii, în scopul identificării unor noi soluţii pentru problemele de mediu existente. În paralel, scenariul mizează pe o bună informare a cetăţenilor şi pe o participare efectivă a acestora la managementul ecosistemelor în care trăiesc. Potrivit acestui scenariu, cercetarea şi noile tehnologii sunt forţele principale care permit o utilizare durabilă a întregului capital natural al ţării. Creşterea difuzării informaţiilor va permite o mai bună conştientizare a locuitorilor cu privire la mediul natural în care trăiesc, iar societatea, în ansamblu său, va deveni mult mai implicată în activităţile de management. Cele trei sectoare care contribuie major la afectarea mediului înconjurător – urbanizarea, turismul şi agricultura – vor beneficia de invenţii şi inovaţii care vor contribui la protecţia mediul şi la menţinerea sau restaurarea biodiversităţii. Scenariul 2: Regiuni bazate pe potenţialul endogen (Noua Geografie Economică) Aceste regiuni se bazează foarte mult pe valorificarea resurselor sau tradiţiilor locale, urmărind realizarea unei economii regionale flexibile, capabile să se adapteze mediului exterior. Scenariul este specific regiunilor care promovează programe pe termen lung şi care valorifică avantajele (naturale) regionale. 66 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Scenariul se opune tendinţei de liberalizare a pieţelor (promovată şi de UE) şi a valorificării cu orice preţ a potenţialului endogen de către marile companii. Efectele schimbărilor climatice şi politicile agricole nesustenabile, axate doar pe profit maxim, afectează biodiversitatea. O parte a populaţiei va emigra din arealele afectate din cauza înrăutăţirii condiţiilor de mediu, în timp ce diferenţele dintre populaţia bogată şi cea săracă se vor accentua. Scenariul 1 Scenariul 2 Factorii principali de influenţă Tehnologiile ƒ Se apelează la energia verde, ƒ Nu sunt prea multe la tehnici moderne şi îmbunătăţiri; se urmăreşte eficiente în agricultură, la maximizarea producţiei turism ecologic, dezvoltare agricole cu ajutorul urbană durabilă tehnicilor actuale Participarea ƒ Activă, importantă în ƒ Nu există o participare cetăţenilor managementul zonei; creşte reală gradul de informare Schimbările ƒ Se constată efecte pozitive ƒ Se constată o serie de efecte climatice obţinute prin utilizarea negative pe termen mediu tehnologiilor moderne Fenomenul de ƒ Imigrarea ca rezultat al ƒ Emigrarea determinată de migrare situaţiei ecologice şi sociale situaţia socială şi ecologică bune dificilă Elementele mediului înconjurător, natural şi construit Apa ƒ O mai bună utilizare a apei ƒ Cerere mai mare, risipă mai datorită implementării noilor mare; contaminarea tehnologii agriculturii Biodiversitatea ƒ Conservarea biodiversităţii ƒ Scăderea biodiversităţii ca ca rezultat al cercetării şi efect al utilizării investiţiilor nesustenabile ƒ Apariţia ariilor protejate „fortificate” Agricultura ƒ Devine mai productiv㠃 Agricultura intensivă; datorită tehnologiilor monoculturi; avansate nesustenabilitate Turismul ƒ Turism durabil şi de calitate ƒ Turism de masă Mobilitatea ƒ Drumuri cu impact redus ƒ Multe drumuri ce fragmentează ecosistemele şi habitatele Actorii sociali implicaţi Firmele ƒ Firme de mărime mijlocie, ƒ Companii multinaţionale ce respectă politicile puternice, care ignoră industriale durabile problemele de mediu Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 67 ONG-uri ƒ Participă la managementul ƒ ONG-uri intimidate de zonei şi în activităţile de puterea marilor companii cercetare Administraţia ƒ Beneficii din cercetare, ƒ Pierderea puterii locală simplificarea instituţiilor şi a multinaţionalelor şi birocraţiei; cheltuirea creşterea importanţei eficientă a fondurilor publice firmelor locale, prin susţinerea lor Cercetare şi ƒ Cercetare în energia verde, ƒ Orientare spre maximizarea dezvoltare utilizarea eficientă a apei, producţiei agricole. evaluarea capacitaţii ariilor Creşterea unor activităţi naturale protejate bazate pe potenţialul endogen ƒ Construirea de centre C&D locale Populaţia ƒ Întărirea identităţii locale şi a ƒ Pierderea originilor cauzată locală tradiţiilor de pierderea identităţii; emigrare 4.6. SUBDOMENIUL RESURSELE SUBSOLULUI În studiile şi analizele viitoare se impune utilizarea noilor concepte şi redefinirea terminologiei metalogenetice/organogenetice/economice în acord cu standardele europene. Pe viitor se impun: valorificarea expertizei geologice de peste un secol şi studierea fondului geologic pentru actualizarea bazelor de date; deblocarea şi desecretizarea informaţiei geologice deţinute de instituţiile statului; stabilirea priorităţilor în ceea ce ar trebui să se redenumească industria extractivă, în acord cu noile analize privind cererea şi oferta; realizarea de sinteze asupra tuturor informaţiilor privind cadrul tectostructural, geocronologic şi geoeconomic al zăcămintelor de minerale utile, de hidrocarburi, cărbuni şi de resurse neconvenţionale, cu localizarea cartografică a principalelor ocurente; stabilirea de noi sisteme de referinţă şi reconsiderarea modelelor genetice pentru evaluarea volumelor/rezervelor de corpuri geologice cu potenţial economic. UE – recomandări – direcţii priorităţi – ţinte: 1. aprovizionarea echitabilă şi durabilă cu materii prime de pe pieţele mondiale 2. încurajarea aprovizionării durabile în cadrul UE 3. creşterea eficienţei resurselor şi promovarea reciclării Scenariul pesimist Scenariul optimist ƒ Reducerea activităţilor de ƒ Dezvoltarea activităţilor de prospecţiune, prospecţiune, explorare, cercetare explorare, cercetare ƒ Epuizarea resurselor ƒ Creşterea şi diversificarea resurselor 68 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Scăderea cererii interne şi ƒ Dezvoltarea cererii interne şi creşterea reducerea exporturilor exporturilor ƒ Reducerea consumului ƒ Priorităţi şi acţiuni conexe: ƒ Slăbirea infrastructurii industriale ƒ Creştere inteligentă – o economie bazat㠃 Retenţie industrială pe CDI ƒ Dispariţia forţei de muncă înalt ƒ Creştere durabilă – promovarea unei calificate prin brain-drain şi economii mai eficiente din punctul de îmbătrânire vedere al utilizării resurselor, mai ecologice şi mai competitive ƒ O economie cu o rată ridicată a ocupării forţei de muncă; coeziune economică, socială şi teritorială Acţiuni – Soluţii 1 Necesitatea elaborării unei strategii de explorare şi exploatare a resurselor subsolului 2 Atragerea de investiţii şi investitori în parteneriat cu minele viabile 3 Accesarea fondurilor UE de restructurare pentru modernizarea şi retehnologizarea operaţiunilor de exploatare 4 Dezvoltarea bazei naţionale de resurse minerale (programe anuale de cercetare geologică; o bancă centralizată de date privind resursele minerale, clasice şi neconvenţionale (ANRM)) 5 Iniţierea unor proiecte de recuperare a resurselor secundare existente în vechile halde şi iazuri de decantare, cenuşi, depozite metalurgice 6 Transferarea dreptului de administrare către sectorul privat ar putea genera ƒ investiţii în cercetare şi explorare (dezvoltare) ƒ investiţii în echipamente şi retehnologizare 7 Facilităţi fiscale adecvate 8 Reactivarea resurselor locale – dezvoltare regională; formarea personalului (identificare, concesionare, exploatare) 9 Utilizarea specialiştilor din domeniul universitar-academic; orientarea proiectelor către tendinţe conturate de cercetarea ştiinţifică şi economia de piaţă 4.7. SUBDOMENIUL DEŞEURI România este una dintre ţările eligibile a primi o perioadă de derogare pentru îndeplinirea obiectivului de 50% reciclare a deşeurilor solide municipale (DSM) până în 2020. Şi totuşi, România nu va îndeplini acest obiectiv (figura de mai jos) dacă progresul continuă în ritmul actual – este nevoie de o creştere anuală de excepţie a ratei de reciclare. Includerea unora dintre deşeurile de ambalaje reciclate în cantitatea DSM raportată va creşte, de asemenea, rata de reciclare. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 69 Ratele de reciclare a deşeurilor municipale în 32 de ţări europene, în 2001 şi 2010 Va fi nevoie de un efort de excepţie din partea autorităţilor regionale şi naţionale pentru a creşte nivelul de reciclare la 50% până în 2020. Un efort similar va fi necesar chiar şi cu o perioadă de derogare de 5 ani, până în 2025. Aceste eforturi trebuie să se bazeze pe iniţiative detaliate şi concrete (în documentele strategice care ghidează gestionarea DSM) şi pe ridicarea nivelului de conştientizare a cetăţenilor (neobişnuiţi cu colectarea selectivă a deşeurilor, chiar dacă infrastructura este deja în vigoare în unele oraşe), însoţite de instrumente financiare adecvate. În urma analizei situaţiei actuale a gestionării deşeurilor municipale în România se pot formula trei scenarii posibile de evoluţie pentru perioada 2016–2035: ƒ un scenariu pesimist, în care nu se întreprind nici un fel de acţiuni pentru a atinge obiectivele UE şi naţionale ƒ un scenariu mediu, business as usual, în care gestionarea deşeurilor se va face în continuare în ritmul actual ƒ un scenariu optimist, în care acţiunile de gestionare a deşeurilor vor progresa rapid şi toate obiectivele UE şi naţionale vor fi atinse în orizontul 2035 (ilustrate în figura de mai jos) 70 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Scenarii privind evoluţia gestiunii deşeurilor municipale în România în Orizont 2035 Este important de menţionat că aceste trei scenarii sunt foarte simpliste şi nu iau în considerare eventualele măsuri de politică planificate. În plus, ele se bazează pe metodologia Eurostat de calculare a reciclării deşeurilor urbane în timp ce ţările pot alege să utilizeze o metodologie proprie pentru a calcula respectarea obiectivului de reciclare de 50%. Prin urmare, scenariile trebuie interpretate doar ca indicaţii generale şi de evaluare a riscului de a rata obiectivele.

5. ETAPE VIITOARE ƒ Decembrie 2015: „milestones” ƒ Martie 2016: versiunea #1 a Strategiei: definitivare şi tipărire ƒ Decembrie 2016: versiunea #2: milestones şi resurse necesare atingerii lor ƒ Septembrie 2017: versiunea final㠃 Decembrie 2017: versiunea finală care înglobează observaţiile instituţiilor statului şi ale partidelor politice ƒ Martie 2018: versiunea finală tipărită şi semnarea acordului tuturor factorilor politici Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 71 ANEXA 1 CV-URI ECHIPĂ PROIECT 2 Acad. BOGDAN C. SIMIONESCU ƒ 1966 - 1971 – Institutul Politehnic Iaşi, Facultatea de Chimie Industrială, Secţia Tehnologia compuşilor macromoleculari ƒ 1972 - 1975 – Doctorat, Katholieke Universiteitte Leuven (Universitatea Catolică din Louvain), Leuven, Belgia ƒ Premiul Academiei Române - 1985, pentru seria de lucrări în domeniul polimerizării induse în plasmă şi soluţiilor de polimeri cu mase moleculare foarte mari ƒ Poziţia actuală: profesor la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Catedra de macromolecule (Catedra Polimeri naturali şi sintetici); cercetător ştiinţific I la Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” al Academiei Române, Iaşi ƒ Director al Institutului de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” al Academiei Române, 2000–2014 ƒ Membru titular al Academiei Române din 2009 (corespondent - 2000), Vicepreşedinte al Academiei Române – din anul 2014 ƒ Peste 300 lucrări ştiinţifice (dintre care peste 250 publicate în reviste internaţionale), 2 cărţi (în colaborare), capitole în cărţi, 2 brevete; peste 120 conferinţe invitate susţinute în Europa, S.U.A., Canada, Japonia; referent de specialitate al unor reviste internaţionale de prestigiu ƒ Director/coordonator al unor granturi internaţionale/naţionale Dr. NICOLAE ANASTASIU, membru corespondent al Academiei Române ƒ 1967 – Facultatea de Geologie din cadrul Universităţii din Bucureşti ƒ 1974 – doctorat în geologie, Universitatea Bucureşti ƒ Din 1993 – profesor universitar în cadrul Facultăţii de Geologie, Catedra Sedimentologie şi Petrografie, Universitatea Bucureşti; 2011 – profesor emerit ƒ Activitate ştiinţifică: peste 30 de cărţi de specialitate în domeniul sedimentologiei şi mineralogiei, 90 articole ştiinţifice, 2 monografii, 60 de raporturi geologice, 70 conferinţe, 4 granturi de cercetare ƒ Specializat pe alcătuirea băncilor şi bazelor de date sedimentologice pentru evaluarea şi monitorizarea resurselor minerale; experienţă de 43 de ani de cercetare fundamentală în Sedimentologie şi Petrografie sedimentară, expert recunoscut în domeniu. Dr. RALUCA-OANA ANDONE ƒ Din 2002 – consilier juridic - Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni”, Iaşi ƒ Din 2009 – lector universitar, Universitatea „Petre Andrei”, Iaşi, disciplinele Drept civil. Partea generală şi Drept civil. ƒ Din 2014 - doctor, cu Atestat de echivalare CNRED-MEN în România din 3.11.2014; Titlul tezei de doctorat: Legea aplicabilă actelor juridice cu privire la condiţiile de fond şi de formă în dreptul internaţional privat ƒ Consilier juridic definitiv înscris sub nr. 22D0960 în Tabloul consilierilor juridici definitivi ai Colegiului Consilierilor juridici din Iaşi - Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din România 72 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Dr. DANIELA ANTONESCU ƒ 2003 - doctorat în economie – Institutul Naţional de Cercetări Economice, Academia Română, coordonator ştiinţific: Acad. Aurel Iancu ƒ Post-doctorat - Institutul Naţional de Cercetări Economice, Academia Română, Coordonator ştiinţific: Acad. Aurel Iancu ƒ Din 2002 – cercetător ştiinţific II, Şef sector – Management şi structuri instituţionale ale economiei – Institutul de Economie Naţională, Academia Român㠃 Din februarie 2015 – conferenţiar universitar, Universitatea Athenaeum, Bucureşti ƒ 2013 – membru în Registrul Urbaniştilor din Romania ƒ Autor/coautor: 3 cărţi, 25 lucrări ştiinţifice Dr. MARINA BĂDILEANU ƒ Din 2014 – cercetător principal I, Centrul de Economia Industriei şi Serviciilor (CEIS), Bucureşti, şef sector – Economia energiei ƒ Din 2008 – membru al Consiliului Ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu” ƒ Din 2013 – membru al Consiliului Ştiinţific al CEIS ƒ 2010-2013 – şcoala postdoctorală în domeniul ştiinţe economice şi ştiinţe exacte aplicate în economie, Institutul Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu”, Bucureşti ƒ 2001 – doctor în economie, Institutul Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu” - Academia Română Dr. MARIUS FLORIAN ROMEO BULEARCĂ ƒ Din 2014 – cercetător principal I, Centrul de Economia Industriei şi Serviciilor (CEIS), Şef sector „Economia resurselor naturale” ƒ Din 1993 – membru al Consiliului Ştiinţific al CEIS ƒ Din 2001 – şef sector – Economia resurselor naturale. Politici Energetice ƒ 2011-2013 – profesor asociat Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării ƒ 1999 – doctor în economie, Institutul Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu”, Academia Română, Doctrine economice/Gestiunea economică a resurselor naturale. Opinii şi controverse/aplicarea modelelor econometrice şi a deciziilor multicriteriale în domeniul industriei extractive Dr. MIRCEA – NICOLAE - DOREL BUZA ƒ 1998-2009 – cercetător principal I şi Director adjunct la Institutul de Geografie al Academiei Române, Bucureşti ƒ 2004-2011 – profesor, Facultatea de Geografia Turismului, Sibiu ƒ 1978 – doctor în Geografie, Institutul de Geografie al Academiei Române, Bucureşti (Titlul tezei: Munţii Cindrelului - Studiu de geografie fizică) ƒ 1962 – diplomat Universitar, Facultatea de Ştiinţele Naturii - Geografie, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj - Napoca ƒ Membru în Societatea Naţională Română de Ştiinţa Solului, Societatea de Geografie din România, Asociaţia Geomorfologilor din România ƒ Premiul „Gh. Munteanu-Murgoci” al Academiei Române pentru contribuţia la lucrarea Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 73 Geografia României, I, Geografia fizică, Ed. Academiei, 1983 (coord. Capitol 8: Solurile) ƒ Principalele domenii de interes: geografia fizică a României, geomorfologie regională, geografia solurilor, geoecologie, geografie istorică, toponimie şi geografia turismului ƒ Realizarea a peste 60 de teme de cercetare, inclusiv a unor lucrări fundamentale – Atlasul României, Tratatul de Geografie al României, Harta geomorfologică generală a României, Studiul geografic al rezervaţiilor naturale din România, Dicţionarul geografic al României etc., în cadrul Institutului de Geografie Drd. ANDREEA VIOLETA CONSTANTINESCU ƒ 1999-2001 – master în „Schimbări în mediu şi dezvoltare regională” Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucureşti ƒ Din 2009 – doctorand în Economie, Academia Română, Institutul Naţional de Cercetări Economice; tema „Influenţa schimbărilor climatice asupra României. Impact Economic şi măsuri de prevenire la nivel regional” ƒ Din 2013 – cercetător ştiinţific III, Institutul de Economie Naţională Bucureşti, Dezvoltarea Economică Durabilă, Protecţia mediului, Dezvoltarea Regional㠃 Articole ştiinţifice publicate - 15, cărţi publicate (ca membru în colectivul de autori) - 4, participare în proiecte de cercetare - 17, proiecte de cercetare elaborate în cadrul Academiei Române (membru în colectivul de autori) - 13 Dr. MARIAN DRĂGOI ƒ Din 1996 – doctor în agronomie, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”, doctorat: amenajarea pădurilor şi economie forestier㠃 Din 1997 – şef de lucrări, Conferenţiar Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava; cursuri predate: amenajarea pădurilor, IT, economie forestieră, analiza ciclului de viaţă al produselor lemnoase, managementul investiţiilor în domeniul forestier ƒ 2003-2005 – Strategie de conştientizare publică privind conservarea biodiversităţii, beneficiar: Ministerul Mediului ƒ 2005-2006 – Strategia de dezvoltare a resurselor umane în cadrul Departamentului păduri – evaluarea nevoilor de formare profesională (componentă a programului de dezvoltare a sectorului forestier, finanţat de Banca Mondială şi Guvernul României) – expert cheie. ƒ 2006- 2007 – Crearea şi sprijinirea asociaţiilor locale de proprietari de pădure – proiect finanţat de Banca Mondială în cadrul programului de dezvoltare forestieră – lider local (deputy team leader) ƒ 2014- 2015 – Programul Naţional de Dezvoltare Rurală – conceperea fişei măsurii de plăţi pentru serviciile de silvomediu ƒ 2015 – Banca Mondială: Adaptarea economiei româneşti la ţintele 20-20-20 prin reducerea emisiilor nete de bioxid de carbon. Evaluarea costurilor de reducere a emisiilor nete de bioxid de carbon din sectorul forestier Dr. ŞTEFANIA MONICA DUMITRAŞCU ƒ 1992-1997 – diploma Licenţă, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie, Secţia Cercetarea Mediului Înconjurător ƒ 1997-1998 – Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie, Studii Aprofundate Gestiunea durabilă a peisajelor geografice prin organizare şi amenajare teritorială 74 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Din 2005 – doctor în geografie, Universitatea din Bucureşti / Université de Provence, Aix-Marseille I, France ƒ Din 1997 – Institutul de Geografie al Academiei Române, Bucureşti - colectivul Biogeografie-Mediu, Secţia de Geografie Fizică, şef de secţie Geografie Fizică (2006– 2009), director adjunct din 2009 ƒ Din 2011 – prof. univ. asociat, Universitatea din Craiova, Facultatea de Geografie, Departamentul de geografie – Activităţi didactice în cadrul Studiilor universitare de Masterat – specializarea Gestiunea resurselor naturale, Analiza peisajului şi Hazarde naturale si tehnologice ƒ Din 2013 – prof. univ. asociat, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului, Predare în cadrul programului de master Geomatică pentru Ingineria Mediului, Activităţi didactice în cadrul Studiilor universitare de Masterat - curs Analiza şi gestiunea peisajului ƒ Lucrări: 6 cărţi (unic autor, coautor, editor), 2 hărţi murale ale ariilor naturale protejate, 7 hărţi în atlase şi peste 80 lucrări de specialitate ƒ Premiul „Simion Mehedinţi” al Academiei Române în anul 2003 pentru lucrarea România. Ariile naturale protejate (coautor) ƒ Premiul „Nicolae Cernescu” al ASAS în anul 2004 pentru lucrarea România - Calitatea solurilor şi reţeaua electrică de transport. Atlas geografic (coautor) ƒ Premiul acordat de Registrul Urbaniştilor din România pentru lucrarea Planul de amenajare a teritoriului naţional – zone cu resurse turistice, octombrie 2008 (coautor) Dr. SORIN GEACU ƒ 1995 – licenţiat în Geografie, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Geografie ƒ 2001 – doctor în Geografie, Academia Român㠃 2009 – doctor în Biologie, Universitatea Bucureşti ƒ Din 1995 – cercetător ştiinţific II, Institutul de Geografie Bucureşti, Academia Română - şeful Colectivului de Biogeografie-Mediu (2005-2010), Şeful Secţiei de Geografie Fizică (din 2010). Membru în Consiliul Ştiinţific al Institutul de Geografie. ƒ Domenii de competenţă: Zoogeografie, Geoecologie, Ecologie animală, Geografie fizică regională, Fauna mamiferelor, Arii naturale protejate ƒ Lucrări ştiinţifice: 15 cărţi, 94 articole tipărite în periodice şi culegeri (din care 9 în străinătate), 5 hărţi publicate în Atlase, 63 cronici şi articole „In memoriam” şi 86 recenzii ƒ Stagii ştiinţifice: Bulgaria (în cadrul programului „Studies into protected natural mountain areas in Romania and Bulgaria with a view to EU integration”, Academia de Ştiinţe Sofia) şi Republica Moldova (Muzeul Naţional de Istorie Naturală şi Academia de Ştiinţe din Chişinău) ƒ Participare la contracte şi granturi de cercetare: 10 (cu Academia Română, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Agenţia Spaţială Română, C.N.C.S.I.S.), coordonare de granturi şi proiecte de cercetare: 2 (cu Academia Română) Dr. INES-MANUELA GRIGORESCU ƒ Din 2007 – doctor în Geografie, Institutul de Geografie al Academiei Române, Bucureşti. Titlul tezei de doctorat: Impactul antropic asupra mediului în Aria Metropolitană a Municipiului Bucureşti. Studiu geografic Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 75 ƒ Din 2014 – cercetător principal III, Institutul de Geografie al Academiei Române, Bucureşti ƒ Domenii de interes: metode de analiză cantitativă şi calitativă a mediului (indici şi indicatori, modele); evaluarea hazardelor naturale şi antropice; analize geospaţiale. ƒ 2002-2003 – diploma de studii aprofundate (master), Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucureşti - Gestiunea durabilă a peisajelor geografice prin organizare şi amenajare regional – Modificările globale ale mediului; dinamica peisajelor geografice; protecţia şi amenajarea mediilor naturale, tehnici cantitative în analiza peisajului; Sisteme Informaţionale Geografice, analiza pluridisciplinară a antropizării mediilor naturale; modelarea sistemelor spaţiale în amenajarea regional㠃 1998-2002 - licenţiat în Geografie Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucureşti, Specializarea Geografie Regional㠃 Premiul „Simion Mehedinţi” al Academiei Române în domeniul Ştiinţelor Geonomice cu lucrarea Modificările mediului în aria metropolitană a Municipiului Bucureşti (2012), publicată în 2010 Dr. GHEORGHE KUCSICSA ƒ 2000-2004 – Facultatea de Geografie, Universitatea Bucureşti, specializare geomorfologie-pedologie – Licenţiat în geografie ƒ 2004-2005, Facultatea de Geografie, Universitatea Bucureşti, specializarea „Geomorfologie dinamică şi protecţia mediului terestru” – diploma de master ƒ 2009 – doctorat, Institutul de Geografie al Academiei Române; Teza de doctorat cu titlul Relaţii om-mediu în Parcul Naţional al Munţilor Rodnei, sub îndrumarea Acad. Dan Bălteanu ƒ Din 2014 – cercetător ştiinţific în cadrul Institutului de Geografie al Academiei Române, Laboratorul de Mediu şi GIS ƒ Domenii de interes: schimbările în modul de utilizare a terenurilor, respectiv evaluarea acestora utilizând metode moderne de analiză spaţială, aplicaţiile de analiză spaţio- temporală, corelaţie şi predicţie, prin utilizarea unor module de analiză spaţială şi geo- statistică integrate în GIS, IDRISI şi SPSS ƒ Membru în cadrul a 6 teme de cercetare ale institutului; 9 granturi şi contracte extrabugetare ƒ Lucrări: cartea Parcul Naţional Munţii Rodnei. Relaţii om-mediu, şase capitole în volume de specialitate, 3 articole în reviste indexate ISI, 8 articole în proceedings ISI, 14 articole în reviste BDI, 17 articole în alte reviste de specialitate, 2 hărţi turistice, 61 de comunicări ştiinţifice în ţară şi străinătate Dr. MARCELA MIHAI ƒ Din 2009 – doctor în chimie, Academia Română, Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni”, Iaşi, Titlul tezei: „Interacţiuni specifice în sisteme multicomponente pe bază de polielectroliţi cationici sintetici sau naturali” ƒ 2010-2012 – postdoctorat, Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni”, Iaşi, Proiectul Fondul Social European – Program de burse postdoctorale „Cristofor I. Simionescu”, tema „Noi arhitecturi nanostructurate obţinute prin autoasamblarea polielectroliţilor sintetici şi/sau naturali, cu aplicaţii biomedicale”, Domeniul de cercetare – Biomateriale, Subdomeniul ştiinţific – Biomateriale nanodimensionate şi nanostructurate 76 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Din 2011 – cercetător ştiinţific grad III, Academia Română, Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni”, Iaşi ƒ Membru al Societăţii de Chimie din România, din 2004 ƒ Membru al International Union of Crystallography, din 2011 ƒ 40 articole ştiinţifice, 1 carte, 4 capitole de carte, 2 brevete înregistrate, 11 lucrări în volume ale manifestărilor ştiinţifice, peste 60 participări la manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale, membru în echipa a 8 proiecte de cercetare ƒ Premiul „Costin D. Neniţescu” al Academiei Române (2014) pentru grupul de lucrări „Materiale compozite pe bază de carbonat de calciu şi polimeri sensibili la ph” publicate în 2012 Dr. ELENA VICTORIA IZABELA MARIŞ ƒ Din 2013 – lector universitar, Universitatea Bucureşti, Sedimentologie şi petrologie sedimentar㠃 Din 2011 – doctor în geologie, Universitatea Bucureşti, Facultatea de Geologie şi Geofizică, Departamentul de Mineralogie, sedimentologie şi petrologie sedimentar㠃 2007-2008 – master Universitatea Bucureşti, Facultatea de Geologie şi Geofizică, Evaluarea bazinelor de sedimentare ƒ Membru al International Association of Sedimentologists ƒ Coordonare/co-coordonare lucrări de licenţă şi disertaţie - 3, articole publicate - 2, capitole în volume colective publicate în edituri naţionale recunoscute CNCS - 1, membru în echipă grant/proiect/contract de cercetare - 2 ƒ Premiu special de participare la Concursul Internaţional Imperial Barel Award, AAPG, Praga, 19-20 martie 2015 Dr. MIHAI-SABIN MUSCALU ƒ 1972-1977 – diploma de inginer, Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea de Mecanică, Secţia Maşini termice ƒ 1990-1997 – doctorat în economie, Institutul Naţional de Cercetări Economice al Academiei Române, specializarea „Economia Protecţiei Mediului” ƒ Din 1991 – Institutul de Cercetare a Relaţiilor Interramuri şi a Structurilor Industriale/Institutul de Economie a Industriei, Centrul de Economie a Industriei şi Serviciilor din cadrul Institutului Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu” al Academiei Române, cercetător ştiinţific principal III, II, I, secretar ştiintific, director adjunct, director ƒ Membru în Colegiului editorial al următoarelor reviste: Revista de Economie Industrială (2004 – 2009), Working Papers of National Institute of Economic Research (din 2012), Studii Economice, (din 2012), International Journal of Responsible Tourism (din 2013), Journal of Financial and Monetary Economics (din 2014) Dr. CORNELIA N. NEAGU ƒ Din 2013 – cercetător ştiinţific II, sectorul Economia Resurselor Naturale – Politici Energetice, Centrul de Economia Industriei şi Serviciilor, Bucureşti, Cercetare economic㠃 Membru în Consiliul ştiinţific al CEIS din anul 1995 ƒ Din 2001 – doctor, Domeniul Management, Specializarea Economia Muncii, Academia de Studii Economice, Bucureşti Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 77 ƒ 1996- 1997 – diploma de formator, Negocierea contractelor colective de muncă, JIM CONWAY Fundation, Anglia, B.N.S., CRIMM Bucureşti Dr. VICTOR PLATON ƒ Din 1997 – cercetător ştiinţific I, Şef sector Dezvoltare Economică Durabilă, Institutul de Economie Naţională, Bucureşti ƒ 1991-1996 – doctorat în Economia Mediului, Institutul Naţional de Cercetări Economice, Academia Român㠃 1979-1984 – diplomă de economist, Academia de Studii Economice din Bucureşti, Economia Industriei, Construcţiilor şi Transporturilor ƒ 1973-1978 – diplomă de inginer, Institutul Politehnic – Bucureşti, Tehnologie construcţii de maşini, echipamente în industria chimic㠃 Vicepreşedinte al Comisiei de Ecologie a Academiei Române ƒ Membru al Congresului de la Salzburg pentru Dezvoltare Urbană (SCUPAD) Dr. MIHAI EMILIAN POPA ƒ 1989-1994 – inginer geolog, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geologie şi Geofizică, Bucureşti ƒ 1995-2000 – doctor în Geologie, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geologie şi Geofizică, Bucureşti ƒ Din 2007 – conferenţiar universitar Universitatea din Bucureşti, Bucureşti ƒ 2001-2002 – Fulbright Scholar, University of Florida, Gainesville (Statele Unite ale Americii), sub îndrumarea Prof. David L. Dilcher, membru al National Academy of Sciences (NAS) ƒ 2007-2011 – secretar executiv CNCSIS (CNCS), Bucureşti (România); 2010–2011, preşedinte al Comisiei 4 CNCSIS (responsabil cu domeniile: Geologie, Biologie, Geografie, Ştiinţa mediului) ƒ Din 2011 – expert al Research Executive Agency al European Commission, Bruxelles ƒ Din 2009 – director Centrul de cercetare pentru geologia zăcămintelor de cărbuni şi protecţia mediului, Universitatea din Bucureşti ƒ 2011 – Premiul „Grigore Cobălcescu” al Academiei Române ƒ Lucrări publicate: 4 cărţi; 2 capitole de carte; 13 articole în periodice cotate ISI; 7 articole în periodice indexate ISI; 23 articole în periodice din baze de date internaţionale (BDI); 13 articole în alte periodice; 10 articole de popularizare a Paleontologiei şi Geologiei; - 51 abstracte publicate la conferinţe internaţionale Dr. BOGDAN POPA ƒ Din 2010 – cadru didactic asociat, şef de lucrări, conferenţiar, Universitatea „Transilvania” din Braşov; titular al cursurilor de Management al întreprinderii forestiere, Comerţul lemnului şi Prelucrarea datelor experimentale ƒ Cercetări în domeniul conservării biodiversităţii şi servicii ecosistemice ƒ Din 2014 – expert strategii guvernamentale silvicultură pentru elaborarea Strategiei de adaptare la schimbări climatice a sectorului forestier din Republica Moldova ƒ Din 2014 – Evaluarea serviciilor ecosistemice furnizate de ecosistemele forestiere din Republica Moldova ƒ Din 2013 – expert strategii guvernamentale silvicultura, Strategic Planning for Climate Change mitigation and Adaptation in Romania, World Bank 78 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ 2005-2007 – MBA Marketing/Finance, Academia de Ştiinţe Economice Bucureşti în parteneriat cu Universitatea din Ottawa ƒ Din 2007 – doctor în ştiinţe, Managementul silvic, Universitatea „Transilvania” Braşov ƒ Membru al asociaţiei „Progresul silvic” al inginerilor silvici din România ƒ Secretar al Comisiei Naţionale a Plopului, afiliată la International Poplar Commission ƒ Membru al MBA Alumni Associations Dr. ELENA-ANA POPOVICI ƒ 1995-1999 – Facultatea de Geografie, Universitatea de Bucureşti, Specializarea Geomorfologie şi pedologie ƒ 1999-2000 – Studii Aprofundate Geomorfologie şi protecţia mediului, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie ƒ 2001-2008 – doctor în Geografie, Academia Română – „Dinamica utilizării terenurilor şi calitatea mediului într-o regiune piemontană” ƒ Din 2000 – cercetător ştiinţific III, Institutul de Geografie, Academia Român㠃 Activitatea ştiinţifică - geografia agriculturii, schimbările utilizării terenurilor în România, impactul activităţilor antropice şi a factorilor naturali asupra calităţii terenurilor agricole, evaluarea productivităţii terenurilor agricole în contextul intensificării fenomenelor climatice extreme: secetă, inundaţii etc. ƒ 9 volume sau capitole în diferite volume de specialitate, peste 30 de articole ştiinţifice, prin participarea cu comunicări la diferite sesiunii ştiinţifice din ţară şi străinătate ƒ Proiecte de cercetare: FP7, Building Capacity for Black Sea catchmentobservation and Assessment System Supporting Sustainable Development (envirogrids), coordonat de Universitatea din Geneva; FP7, Enabling climate Information Services for Europe – ECLISE, coordonat de Institutul Regal de Meteorologie din Olanda (KNMI); SEE, Climate Change and Impact on Water Supply (CC-waters), coordonat de Primăria din Viena; Responsabil WP5 –Land use and water safety; PCCA Tip I, Vulnerabilitatea localităţilor şi a mediului din România la inundaţii în contextul modificarilor globale ale mediului – Vulmin, coordonat de Institutul de Geografie al Academiei Române. Ec. MARIUS GABRIEL ISACHE ƒ Din 1998 – economist, Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” (ICMPP) - Academia Română, Departamentul resurse umane ƒ Specializat în întocmirea situaţiilor de personal, salarizare ƒ 2005-2007 – master în Comunicare şi negociere, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi ƒ 1992-1997 – Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Ştiinţe Economice, profilul economic, Specializarea management în industrie Chim. DANIELA RUSU ƒ 2006 – licenţiată în Chimie, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Chimie ƒ 2010 – definitivat în Chimie, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Chimie ƒ Masterand, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi, Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului, Specializarea Biomateriale Polimerice şi Bioresurse ƒ Din 2015 – asistent de cercetare, Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni”, Iaşi - activităţi de cercetare în domeniul compuşilor macromoleculari Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 79 ƒ 6 ani de experienţă ca profesor de chimie: Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc” Paşcani, Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea” Paşcani, Şcoala Rădeni, Şcoala de Arte şi Meserii „Dumeşti” ƒ Implicare pe parcursul carierei didactice în diverse proiecte şcolare locale şi judeţene de Protecţia mediului şi Ecologie Dr. RADU-DAN RUSU ƒ Din 2014 – cercetător ştiinţific, Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni”, Iaşi – activităţi de cercetare în domeniul polimerilor aromatici şi heteroaromatici pentru materiale înalt performante ƒ 2012-2013 – bursă postdoctorală Sciex sub îndrumarea Prof. A. D. Schlüter Departamentul Materiale, Institutul Federal de Tehnologie (ETH) Zürich, Elveţia ƒ 2011 – doctor în Chimie, Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” al Academiei Române, Iaşi, cu teza „Noi polimeri şi copolimeri conţinând cicluri 1,3,4 – oxadiazolice pentru materiale avansate”, conducător ştiinţific Dr. Maria Brum㠃 2008 – master în Chimie, Specializarea „Chimia şi biochimia compuşilor heterociclici”, Facultatea de Chimie, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi ƒ 3 stagii de perfecţionare în străinătate (2008, 2010 şi 2011) în cadrul schimburilor interacademice, la Centrul de Polimeri şi Materiale pe bază de Carbon al Academiei Poloneze de Ştiinţe, Zabrze, Polonia ƒ Director proiect mobilităţi cercetători PN II-RU nr. 134/2008 ƒ Membru în 3 proiecte naţionale de cercetare derulate în perioada 2009-2012 ƒ 22 articole ştiinţifice în publicaţii periodice internaţionale cotate ISI, 15 lucrări publicate în volumele unor manifestări ştiinţifice (6 ISI), co-autorul unui capitol de carte (în limba engleză, Nova Science Publishers 2012) ƒ Premiul de excelenţă în educaţie – Festivalul Internaţional al Educaţiei -FIE 2013, Iaşi (acordat de către Academia Română – Filiala Iaşi) ANEXA 2 ACTE NORMATIVE IN VIGOARE Domeniul AER

1. Legea nr. 104 din 15 iunie 2011 privind calitatea aerului înconjurător, publicată în Monitorul Oficial, cu numărul 452 din data de 28 iunie 2011, cu modificările şi completările ulterioare;

2. Legea nr. 278 din 24 octombrie 2013 privind emisiile industriale (în vigoare de la 1.01.2016), publicată în Monitorul Oficial cu numărul 671 din data de 1 noiembrie 2013, cu modificările şi completările ulterioare;

3. Lege nr. 3 din 2 februarie 2001 pentru ratificarea Protocolului de la Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, adoptat la 11 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 81 din data de 16 februarie 2001, cu modificările şi completările ulterioare;

4. Legea nr. 22 din 22 februarie 2001 pentru ratificarea Convenţiei privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 105 din data de 1 martie 2001, cu 80 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 modificările şi completările ulterioare;

5. H.G. nr. 1005 din 17 octombrie 2012 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 729 din data de 29 octombrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare;

6. H.G. nr. 445 din 8 aprilie 2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 481 din data de 13 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare;

7. H.G. nr. 804 din 25 iulie 2007 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 539 din data de 8 august 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

8. H.G. nr. 893 din 4 august 2005 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 568/2001 privind stabilirea cerinţelor tehnice pentru limitarea emisiilor de compuşi organici volatili rezultaţi din depozitarea, încărcarea, descărcarea şi distribuţia benzinei la terminale şi la staţiile de benzină, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 783 din data de 29 august 2005, cu modificările şi completările ulterioare;

9. H.G. nr. 351 din 21 aprilie 2005 privind aprobarea Programului de măsuri împotriva poluării cu substanţe chimice, publicată în Monitorul Oficial nr. 428 din data de 20 mai 2005, cu modificările şi completările ulterioare;

10. O.U.G. nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 1196 din data de 30 decembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare;

11. Ordin nr. 135 din 10 februarie 2010 privind aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluării impactului asupra mediului pentru proiecte publice şi private, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 274 din data de 27 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare;

12. Ordin nr. 818 din 17 octombrie 2003 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 800 din data de 13 noiembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare;

13. Ordin nr. 864 din 26 septembrie 2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului asupra mediului în context transfrontieră şi de participare a publicului la luarea deciziei în cazul proiectelor cu impact transfrontieră, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 397 din data de 9 iunie 2003, cu modificările şi completările ulterioare;

14. Ordin nr. 863 din 26 septembrie 2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 52 din data de 30 ianuarie 2003, cu modificările şi completările ulterioare;

15. Directiva nr. 2010/75/UE din 24 noiembrie 2010 privind emisiile industriale (prevenirea şi controlul integrat al poluării), publicată în Jurnalul Oficial cu numărul 334L din data de 17 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare;

16. Directiva nr. 2008/50/CE din 21 mai 2008 privind calitatea aerului înconjurător şi un aer mai curat pentru Europa, publicată în Jurnalul Oficial cu numărul 152L din data de 11 iunie 2008, cu modificările şi completările ulterioare;

17. Directiva 2005/55/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 28 septembrie 2005 privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la măsurile care trebuie luate împotriva emisiilor de gaze şi de particule poluante provenite de la motoarele cu Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 81 aprindere prin comprimare utilizate la vehicule şi împotriva emisiilor de gaze poluante provenite de la motoarele cu aprindere prin scânteie alimentate cu gaz sau cu gaz petrolier lichefiat utilizate la vehicule, republicată în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

18. Directiva 2004/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind limitarea emisiilor de compuşi organici volatili cauzate de utilizarea de solvenţi organici în anumite vopsele şi lacuri şi în produsele de refinisare a vehiculelor şi de modificare a Directivei 1993/13/CE11, republicată în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007, cu modificările şi completările ulterioareş

19. Directiva 2005/33/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 6 iulie 2005 de modificare a Directivei 1999/32/CE cu privire la conţinutul de sulf al combustibililor marini, republicată în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

20. Directiva 2001/81/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2001 privind plafoanele naţionale de emisie pentru anumiţi poluanţi atmosferici, republicată în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

21. Directiva 1999/32/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind reducerea conţinutului de sulf din anumiţi combustibili lichizi şi de modificare a Directivei 93/12/CEE7, republicată în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

22. Directiva 98/70/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 1998 privind calitatea benzinei şi a motorinei şi de modificare a Directivei 93/12/CEE a Consiliului, republicată în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

23. Directiva nr. 97/68/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 1997 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la măsurile împotriva emisiei de poluanţi gazoşi şi de pulberi provenind de la motoarele cu ardere internă care urmează să fie instalate pe echipamentele mobile fără destinaţie rutieră, republicată în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

24. Directiva nr. 94/63/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 1994 privind controlul emisiilor de compuşi organici volatili (COV) rezultaţi din depozitarea carburanţilor şi din distribuţia acestora de la terminale la staţiile de distribuţie a carburanţilor, republicată în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

25. Directiva nr. 93/76/CEE din 13 septembrie 1993 de limitare a emisiilor de bioxid de carbon prin îmbunatatirea eficientei energetice (SAVE), republicată în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

26. Directiva nr. 91/692/CEE din 23 decembrie 1991 de standardizare şi raţionalizare a rapoartelor privind aplicarea anumitor directive referitoare la mediu, republicată în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

27. Directiva nr. 70/220/CEE a Consiliului din 20 martie 1970 privind apropierea 82 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 legislaţiilor statelor membre referitoare la măsurile preconizate împotriva poluării aerului cu emisiile poluante provenite de la motoarele cu aprindere prin scânteie ale autovehiculelor, republicată în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare. Domeniul APA

1. Legea apelor nr. 107 din 25 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial nr. 244 din 8 octombrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare;

2. Legea nr. 458 din 8 iulie 2002 privind calitatea apei potabile, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 875 din data de 12 decembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare;

3. H.G. nr. 80 din 26 ianuarie 2011 pentru aprobarea Planului naţional de management aferent porţiunii din bazinul hidrografic internaţional al fluviului Dunărea care este cuprinsă în teritoriul României, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 265 din data de 14 aprilie 2011, cu modificările şi completările ulterioare;

4. H.G. nr. 846 din 11 august 2010 pentru aprobarea Strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lung, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 626 din data de 6 septembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare;

5. H.G. nr. 53 din 29 ianuarie 2009 pentru aprobarea Planului naţional de protecţie a apelor subterane împotriva poluării şi deteriorării, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 96 din data de 18 februarie 2009, cu modificările şi completările ulterioare;

6. H.G. nr. 546 din 21 mai 2008 privind gestionarea calităţii apei de îmbăiere, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 404 din data de 29 mai 2008, cu modificările şi completările ulterioare;

7. H.G. nr. 210 din 28 februarie 2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care transpun acquis-ul comunitar în domeniul protecţiei mediului, publicată în Monitorul Oficial nr. 187 din data de 19 martie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

8. H.G. nr. 351 din 21 aprilie 2005 privind aprobarea Programului de măsuri împotriva poluării cu substanţe chimice, publicată în Monitorul Oficial nr. 428 din data de 20 mai 2005, cu modificările şi completările ulterioare;

9. H.G. nr. 349 din 21 aprilie 2005 privind depozitarea deşeurilor, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 394 din data de 10 mai 2005, cu modificările şi completările ulterioare;

10. H.G. nr. 930 din 11 august 2005 pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 800 din data de 2 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare;

11. H.G. nr. 88 din 29 ianuarie 2004 pentru aprobarea Normelor de supraveghere, inspecţie sanitară şi control al zonelor naturale utilizate pentru îmbăiere, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 133 din data de 13 februarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare;

12. H.G. nr. 974 din 15 iunie 2004 pentru aprobarea Normelor de supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile şi a Procedurii de autorizare sanitară a producţiei şi distribuţiei apei potabile, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 669 din data de 26 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare;

13. H.G. nr. 124 din 30 ianuarie 2003 privind prevenirea, reducerea şi controlul poluării Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 83 mediului cu azbest, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 109 din data de 20 februarie 2003, cu modificările şi completările ulterioare;

14. H.G. nr. 188 din 28 februarie 2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 187 din data de 20 martie 2002, cu modificările şi completările ulterioare;

15. H.G. nr. 202 din 28 februarie 2002 pentru aprobarea Normelor tehnice privind calitatea apelor de suprafaţă care necesită protecţie şi ameliorare în scopul susţinerii vieţii piscicole, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 196 din data de 22 martie 2002, cu modificările şi completările ulterioare;

16. H.G. nr. 201 din 28 martie 2002 pentru aprobarea Normelor tehnice privind calitatea apelor pentru moluşte, Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 196 din data de 22 martie 2002, cu modificările şi completările ulterioare;

17. H.G. nr. 100 din 7 februarie 2002 pentru aprobarea Normelor de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apele de suprafaţă utilizate pentru potabilizare şi a Normativului privind metodele de măsurare şi frecvenţa de prelevare şi analiză a probelor din apele de suprafaţă destinate producerii de apă potabilă, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 130 din data de 19 februarie 2002, cu modificările şi completările ulterioare;

18. H.G. nr. 964 din 13 octombrie 2000 privind aprobarea Planului de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 526 din data de 25 octombrie 2000, cu modificările şi completările ulterioare;

19. H.G. nr. 173 din 13 martie 2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea şi controlul bifenililor policloruraţi şi ale altor compuşi similari, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 131 din data de 28 martie 2000, cu modificările şi completările ulterioare;

20. H.G. nr. 472 din 9 iunie 2000 privind unele măsuri de protecţie a calităţii resurselor de apă, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 272 din data de 15 iunie 2000, cu modificările şi completările ulterioare;

21. O.U.G. nr. 71 din 30 iunie 2010 privind stabilirea strategiei pentru mediul marin, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 452 din data de 2 iulie 2010, cu modificările şi completările ulterioare;

22. O.U.G. nr. 12 din 28 februarie 2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care transpun acquis-ul comunitar în domeniul protecţiei mediului, publicată în Monitorul Oficial nr. 153 din data de 2 martie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

23. O.U.G. nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 1196 din data de 30 decembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare;

24. Ordin nr. 631 din 31 martie 2015 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea activităţii de atestare a instituţiilor publice sau private specializate în elaborarea documentaţiilor pentru fundamentarea solicitării avizului de gospodărire a apelor şi a autorizaţiei de gospodărire a apelor, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 292 din data de 29 aprilie 2015, cu modificările şi completările ulterioare;

25. Ordin nr. 621 din 7 iulie 2014 privind aprobarea valorilor de prag pentru apele subterane din România, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 535 din data de 18 iulie 2014, cu modificările şi completările ulterioare;

26. Ordin nr. 799 din 6 februarie 2012 privind aprobarea Normativului de conţinut al 84 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 documentaţiilor tehnice de fundamentare necesare obţinerii avizului de gospodărire a apelor şi a autorizaţiei de gospodărire a apelor, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 151 din data de 7 martie 2012, cu modificările şi completările ulterioare;

27. Ordin nr. 873 din 21 februarie 2012 pentru aprobarea Procedurii de notificare din punctul de vedere al gospodăririi apelor, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 287 din data de 2 mai 2012, cu modificările şi completările ulterioare;

28. Ordin nr. 183 din 14 martie 2011 privind aprobarea Metodologiei de monitorizare şi evaluare a zonelor de îmbăiere, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 199 din data de 22 martie 2011, cu modificările şi completările ulterioare;

29. Ordin nr. 1278 din 20 aprilie 2011 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind delimitarea zonelor de protecţie sanitară şi a perimetrului de protecţie hidrogeologică, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 334 din data de 13 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare;

30. Ordin nr. 1483 din 27 mai 2011 pentru aprobarea Criteriilor şi pragurilor critice aferente sectorului alimentare cu apă, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 440 din data de 23 iunie 2011, cu modificările şi completările ulterioare;

31. Ordin nr. 638 din 22 aprilie 2010 privind aprobarea Metodologiei de acordare a derogărilor pentru parametrii chimici, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 290 din data de 4 mai 2010, cu modificările şi completările ulterioare;

32. Ordin nr. 1552 din 3 decembrie 2008 pentru aprobarea listei localităţilor pe judeţe unde există surse de nitraţi din activităţi agricole, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 851 din data de 18 decembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare;

33. Ordin nr. 1861 din 12 noiembrie 2008 pentru aprobarea Listei laboratoarelor care efectuează monitorizarea calităţii apei potabile în cadrul controlului oficial al apei potabile, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 772 din data de 18 noiembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare;

34. Ordin nr. 341 din 20 februarie 2007 pentru aprobarea normelor de igienă şi a procedurii de notificare a apelor potabile îmbuteliate, altele decât apele minerale naturale sau decât apele de izvor, comercializate sub denumirea de apă de masă, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 149 din data de 1 martie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

35. Ordin nr. 161 din 16 februarie 2006 pentru aprobarea Normativului privind clasificarea calităţii apelor de suprafaţă în vederea stabilirii stării ecologice a corpurilor de apă, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 511 din data de 13 iunie 2006, cu modificările şi completările ulterioare;

36. Ordin nr. 662 din 28 iunie 2006 privind aprobarea Procedurii şi a competenţelor de emitere a avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 661 din data de 1 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare;

37. Ordin nr. 31 din 13 ianuarie 2006 privind aprobarea Manualului pentru modernizarea şi dezvoltarea Sistemului de Monitoring Integrat al Apelor din România (SMIAR), Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 234 din data de 15 martie 2006, cu modificările şi completările ulterioare;

38. Ordin nr. 1387 din 31 decembrie 2006 privind aprobarea Procedurii de participare a publicului la elaborarea, modificarea sau revizuirea programelor de acţiune pentru zonele vulnerabile la poluarea cu nitraţi din surse agricole, publicat în Monitorul Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 85 Oficial cu numărul 91 din data de 5 februarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

39. Ordin nr. 1012 din 19 octombrie 2005 pentru aprobarea Procedurii privind mecanismul de acces la informaţiile de interes public privind gospodărirea apelor, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 978 din data de 3 noiembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare;

40. Ordin nr. 245 din 26 martie 2005 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare a riscului substanţelor periculoase din listele I şi II şi al substanţelor prioritare/prioritar periculoase în mediul acvatic prin modelare matematică şi a Metodologiei de evaluare a impactului substanţelor periculoase din listele I şi II şi al substanţelor prioritare/prioritar periculoase asupra mediului acvatic prin teste ecotoxicologice - alge verzi, dafnia, peşti, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 565 din data de 1 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare;

41. Ordin nr. 1182 din 22 noiembrie 2005 privind aprobarea Codului de bune practici agricole pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 224 din data de 13 martie 2006, cu modificările şi completările ulterioare;

42. Ordin nr. 44 din 9 ianuarie 2004 pentru aprobarea Regulamentului privind realizarea monitoringului calităţii apelor pentru substanţe prioritare/prioritar periculoase, Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 154 din data de 23 februarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare;

43. Ordin nr. 1072 din 19 decembrie 2003 privind aprobarea organizării Monitoringului suport naţional integrat de supraveghere, control şi decizii pentru reducerea aportului de poluanţi proveniţi din surse agricole în apele subterane şi de suprafaţă şi pentru aprobarea Programului de supraveghere şi control corespunzător şi a procedurilor şi instrucţiunilor de evaluare a datelor de monitorizare a poluanţilor proveniţi din surse agricole în apele de suprafaţă şi în apele subterane, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 71 din data de 28 ianuarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare;

44. Directiva nr. 2009/90/CE din 31 iulie 2009 de stabilire, în temeiul Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, a specificaţiilor tehnice pentru analiza chimică şi monitorizarea stării apelor, publicată în Jurnalul Oficial cu numărul 201L din data de 1 august 2009, cu modificările şi completările ulterioare;

45. Directiva nr. 2008/56/CE din 17 iunie 2008 de instituire a unui cadru de acţiune comunitară în domeniul politicii privind mediul marin (Directiva-cadru "Strategia pentru mediul marin"), publicată în Jurnalul Oficial cu numărul 164L din data de 25 iunie 2008, cu modificările şi completările ulterioare;

46. Directiva nr. 2008/105/CE din 16 decembrie 2008 privind standardele de calitate a mediului în domeniul apei, de modificare şi de abrogare a Directivelor 82/176/CEE, 83/513/CEE, 84/156/CEE, 84/491/CEE, 86/280/CEE ale Consiliului şi de modificare a Directivei 2000/60/CE, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 348 din data de 24 decembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare;

47. Directiva nr. 2007/60/CE din 23 octombrie 2007 privind evaluarea şi gestionarea riscurilor de inundaţii, publicată în Jurnalul Oficial cu numărul 288L din data de 6 noiembrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

48. Directiva nr. 2006/11/CE din 15 februarie 2006 privind poluarea cauzată de anumite substanţe periculoase deversate în mediul acvatic al Comunităţii, publicată în Ediţia 86 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

49. Directiva nr. 2006/113/CE din 12 decembrie 2006 privind calitatea apelor conchilicole, publicată în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

50. Directiva nr. 2006/7/CE din 15 februarie 2006 privind gestionarea calităţii apei pentru scăldat şi de abrogare a Directivei 76/160/CEE, publicată în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

51. Directiva nr. 2006/118/CE din 12 decembrie 2006 privind protecţia apelor subterane împotriva poluării şi a deteriorării, publicată în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

52. Directiva nr. 2000/60/CE din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei, publicată în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

53. Directiva nr. 98/83/CE din 3 noiembrie 1998 privind calitatea apei destinate consumului uman, publicată în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

54. Directiva nr. 91/676/CEE din 12 decembrie 1991 privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, publicată în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

55. Directiva nr. 91/271/CEE din 21 mai 1991 privind tratarea apelor urbane reziduale, publicată în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

56. Directiva nr. 87/217/CEE din 19 martie 1987 privind prevenirea şi reducerea poluării mediului cu azbest, publicată în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

57. Directiva nr. 79/869/CEE din 9 octombrie 1979 privind metodele de măsurare şi frecvenţa prelevării de probe şi a analizării apei de suprafaţă destinate preparării apei potabile în statele membre, publicată în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

58. Directiva nr. 75/440/CEE din 16 iunie 1975 privind calitatea apei de suprafaţă destinate preparării apei potabile în statele membre, publicată în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare. Domeniul SOL

1. Lege nr. 138 din 20 aprilie 2004 a îmbunătăţirilor funciare, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 88 din data de 13 februarie 2009, cu modificările şi completările ulterioare;

2. H.G. nr. 1408 din 19 noiembrie 2007 privind modalităţile de investigare şi evaluare a poluării solului şi subsolului, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 802 din data de 23 noiembrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

3. H.G. nr. 1403 din 19 noiembrie 2007 privind refacerea zonelor în care solul, subsolul şi ecosistemele terestre au fost afectate, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 804 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 87 din data de 26 noiembrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

4. H.G. nr. 1559 din 23 septembrie 2004 privind procedura de omologare a produselor de protecţie a plantelor în vederea plasării pe piaţă şi a utilizării lor pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 955 din data de 19 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare;

5. O. G. nr. 41 din 22 august 2007 pentru comercializarea produselor de protecţie a plantelor, precum şi pentru modificarea şi abrogarea unor acte normative din domeniul fitosanitar, Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 592 din data de 28 august 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

6. O.U.G. nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 1196 din data de 30 decembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare;

7. O.U.G. nr. 38 din 21 martie 2002 privind întocmirea şi finanţarea studiilor pedologice şi agrochimice şi finanţarea Sistemului naţional de monitorizare sol-teren pentru agricultură, precum şi sol-vegetaţie forestieră pentru silvicultură, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 223 din data de 3 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare;

8. Ordin nr. 278 din 9 decembrie 2011 privind aprobarea Programului naţional privind realizarea Sistemului naţional de monitorizare sol-teren pentru agricultură, a Normelor de conţinut pentru studiile pedologice şi agrochimice elaborate în vederea realizării şi reactualizării periodice a Sistemului judeţean de monitorizare sol-teren pentru agricultură şi a realizării Sistemului naţional de monitoring al calităţii solului în reţeaua de profile 8x8 km şi bazele de date aferente, a Metodologiei privind realizarea şi reactualizarea Sistemului judeţean de monitorizare sol-teren pentru agricultură şi a Sistemului naţional de monitoring al calităţii solului în reţeaua de profile 8x8 km şi a bazelor de date aferente, a Normelor de conţinut privind realizarea Sistemului naţional de monitoring al calităţii solului în reţeaua de profile 8x8 km şi a Bazei de date aferente reţelei de profile 8x8 km, precum şi realizarea bazei de date la nivel naţional aferente Sistemului judeţean de monitorizare sol-teren pentru agricultură şi a Modului de finanţare a Sistemului judeţean de monitorizare sol-teren pentru agricultură, a Sistemului naţional de monitoring al calităţii solului în reţeaua de profile 8x8 km, precum şi a bazelor de date aferente, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 928 din data de 28 decembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare;

9. Ordin nr. 242 din 26 martie 2005 pentru aprobarea organizării Sistemului naţional de monitoring integrat al solului, de supraveghere, control şi decizii pentru reducerea aportului de poluanţi proveniţi din surse agricole şi de management al reziduurilor organice provenite din zootehnie în zone vulnerabile şi potenţial vulnerabile la poluarea cu nitraţi şi pentru aprobarea Programului de organizare a Sistemului naţional de monitoring integrat al solului, de supraveghere, control şi decizii pentru reducerea aportului de poluanţi proveniţi din surse agricole şi de management al reziduurilor organice provenite din zootehnie în zone vulnerabile şi potenţial vulnerabile la poluarea cu nitraţi, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 471 din data de 3 iunie 2005, cu modificările şi completările ulterioare;

10. Ordin nr. 344 din 16 august 2004 pentru aprobarea Normelor tehnice privind protecţia mediului şi în special a solurilor, când se utilizează nămolurile de epurare în agricultură, Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 959 din data de 19 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare; 88 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035

11. Ordin nr. 244 din 12 iunie 2002 pentru aprobarea Metodologiei de monitorizare sol- vegetaţie forestieră pentru silvicultură, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 831 din data de 19 noiembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare;

12. Ordin nr. 226 din 28 martie 2003 pentru aprobarea Strategiei privind organizarea activităţii de îmbunătăţire şi exploatare a pajiştilor la nivel naţional, pe termen mediu şi lung, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 423 din data de 17 iunie 2003, cu modificările şi completările ulterioare;

13. Directiva nr. 91/414/CEE din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piaţă a produselor de uz fitosanitar, publicată în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare. Domeniul PĂDURI

1. Codul silvic - Legea nr. 46/2008, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 238 din data de 27 martie 2008, cu modificările şi completările ulterioare;

2. Legea nr. 171 din 16 iulie 2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 513 din data de 23 iulie 2010, cu modificările şi completările ulterioare;

3. Legea nr. 100 din 3 iunie 2010 privind împădurirea terenurilor degradate, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 376 din data de 7 iunie 2010, cu modificările şi completările ulterioare;

4. Legea nr. 407 din 9 noiembrie 2006 vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 944 din data de 22 noiembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare;

5. H.G. nr. 470 din 4 iunie 2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 426 din data de 10 iunie 2014, cu modificările şi completările ulterioare;

6. H.G. nr. 1257 din 21 decembrie 2011 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea grupelor de terenuri care intră în perimetrele de ameliorare, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de specialişti, constituite pentru delimitarea perimetrelor de ameliorare, Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 934 din data de 29 decembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare;

7. H.G. nr. 229 din 4 martie 2009 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 162 din data de 16 martie 2009, cu modificările şi completările ulterioare;

8. H.G. nr. 1076 din 23 septembrie 2009 pentru aprobarea Regulamentului de pază a fondului forestier, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 721 din data de 26 octombrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare;

9. H.G. nr. 333 din 21 aprilie 2005 pentru reorganizarea direcţiilor teritoriale de regim silvic şi de vânătoare în inspectorate teritoriale de regim silvic şi de vânătoare, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 354 din data de 26 aprilie 2005, cu modificările şi completările ulterioare; Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 89

10. H.G. nr. 611 din 23 iunie 2005 pentru aprobarea Regulamentului privind modul în care se realizează controlul producătorilor, comercianţilor şi utilizatorilor materialelor forestiere de reproducere, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 579 din data de 5 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare;

11. O.U.G. nr. 85 din 8 noiembrie 2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 926 din data de 15 noiembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare;

12. O.U.G. nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 1196 din data de 30 decembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare;

13. O.G. nr. 81 din 19 august 2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea crescătoriilor de vânat şi a complexurilor de vânătoare, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 795 din data de 27 august 2004, cu modificările şi completările ulterioare;

14. Ordin nr. 837 din 8 octombrie 2014 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi funcţionarea SUMAL, obligaţiile utilizatorilor SUMAL, precum şi structura şi modalitatea de transmitere a informaţiilor standardizate, Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 761 din data de 21 octombrie 2014, cu modificările şi completările ulterioare;

15. Ordin nr. 2353 din 14 iunie 2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind constituirea şi utilizarea Fondului de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 422 din data de 25 iunie 2012, cu modificările şi completările ulterioare;

16. Ordin nr. 1540 din 3 iunie 2011 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind termenele, modalităţile şi perioadele de colectare, scoatere şi transport al materialului lemnos, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 430 din data de 20 iunie 2011, cu modificările şi completările ulterioare;

17. Ordin nr. 904 din 10 iunie 2010 pentru aprobarea Procedurii privind constituirea şi autorizarea ocoalelor silvice şi atribuţiile acestora, modelul documentelor de constituire, organizare şi funcţionare, precum şi conţinutul Registrului naţional al administratorilor de păduri şi al ocoalelor silvice, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 435 din data de 29 iunie 2010, cu modificările şi completările ulterioare;

18. Ordin nr. 223 din 7 aprilie 2008 privind numirea Comisiei de atestare a operatorilor economici pentru exploatări forestiere, aprobarea Regulamentului de funcţionare a Comisiei de atestare a operatorilor economici pentru exploatări forestiere şi a Criteriilor de atestare a operatorilor economici în activitatea de exploatare forestieră, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 388 din data de 22 mai 2008, cu modificările şi completările ulterioare;

19. Ordin nr. 1798 din 19 noiembrie 2007 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizaţiei de mediu, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 808 din data de 27 noiembrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

20. Ordin nr. 766 din 6 septembrie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de prevenire, constatare, evaluare şi aprobare a pierderilor provocate de fenomene meteorologice periculoase şi de alţi factori vătămători fondului forestier naţional, vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier naţional şi obiectivelor instalate în acestea, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 646 din data de 21 septembrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare; 90 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035

21. Ordin nr. 1306 din 20 decembrie 2005 privind aprobarea Procedurii de aprobare, modificare, anulare şi casare a actelor de punere în valoare pentru produsele lemnoase provenite din fondul forestier, altul decât cel proprietate publică a statului, precum şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 32 din data de 13 ianuarie 2006, cu modificările şi completările ulterioare;

22. Ordin nr. 616 din 23 august 2004 privind aprobarea Normei tehnice pentru punerea în valoare şi exploatarea exemplarelor de cireş din arboretele de amestec, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 809 din data de 2 septembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare;

23. Ordin nr. 676 din 22 septembrie 2004 pentru aprobarea Metodologiei de autorizare a producătorului de material forestier de reproducere, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 937 din data de 13 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare;

24. Ordin nr. 454 din 14 iulie 2003 privind aprobarea Normelor tehnice pentru protecţia pădurilor şi a Îndrumărilor privind aplicarea Normelor tehnice pentru protecţia pădurilor, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 564 din data de 6 august 2003, cu modificările şi completările ulterioare;

25. Regulamentul (UE) nr. 995/2010 din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor care revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, publicat în Jurnalul Oficial cu numărul 295L din data de 12 noiembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare. Domeniul ARII PROTEJATE

1. Legea nr. 451 din 8 iulie 2002 pentru ratificarea Convenţiei europene a peisajului, adoptată la Florenţa la 20 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 536 din data de 23 iulie 2002, cu modificările şi completările ulterioare.

2. Legea nr. 5 din 25 ianuarie 1991 pentru aderarea Romaniei la Conventia asupra zonelor umede, de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 18 din data de 26 ianuarie 1991, cu modificările şi completările ulterioare;

3. H.G. nr. 1217 din 2 decembrie 2010 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru Parcul Natural Cefa, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 840 din data de 15 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare;

4. H.G. nr. 1284 din 24 octombrie 2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 739 din data de 31 octombrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

5. H.G. nr. 1581 din 8 decembrie 2005 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 24 din data de 11 ianuarie 2006, cu modificările şi completările ulterioare;

6. H.G. nr. 2151 din 30 noiembrie 2004 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 38 din data de 12 ianuarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare;

7. H.G. nr. 230 din 4 martie 2003 privind delimitarea rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi parcurilor naturale şi constituirea administraţiilor acestora, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 190 din data de 26 martie 2003, cu modificările şi completările ulterioare; Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 91

8. O.U.G. nr. 57 din 20 iunie 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, publicată în Monitorul Oficial nr. 442 din 29 iunie 2007, cu modificările şi completările ulterioare; 9. O.U.G. nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 1196 din data de 30 decembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare;

10. Ordinul Ministrului Mediului şi Schimbărilor Climatice nr. 1052 din 3 iulie 2014 privind aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare şi custodie a ariilor naturale protejate, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 523 din data de 14 iulie 2014, cu modificările şi completările ulterioare;

11. Ordin nr. 979 din 10 iulie 2009 privind introducerea de specii alohtone, intervenţiile asupra speciilor invazive, precum şi reintroducerea speciilor indigene prevăzute în anexele nr. 4A şi 4B la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, pe teritoriul naţional, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 500 din data de 20 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare;

12. Ordin nr. 410 din 11 aprilie 2008 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităţilor de recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare, pe teritoriul naţional sau la export, a florilor de mină, a fosilelor de plante şi fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate, precum şi a plantelor şi animalelor din flora şi, respectiv, fauna sălbatice şi a importului acestora, publicat în Monitorul Oficial al României cu numărul 339 din data de 1 mai 2008, cu modificările şi completările ulterioare;

13. Ordinul Ministrului Mediului şi Dezvoltării Durabile nr. 1710 din 1 noiembrie 2007 privind aprobarea documentaţiei necesare în vederea instituirii regimului de arie naturală protejată de interes naţional, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 815 din data de 29 noiembrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

14. Ordinul Ministrului Mediului şi Dezvoltării Durabile nr. 1964 din 13 decembrie 2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 98 din data de 7 februarie 2008, cu modificările şi completările ulterioare;

15. Ordin nr. 604 din 4 iulie 2005 pentru aprobarea Clasificării peşterilor şi a sectoarelor de peşteri - arii naturale protejate, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 655 din data de 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare;

16. Directiva Consiliului nr. 2006/105/CEE din 20 noiembrie 2006 privind adaptarea Directivelor 73/239/CEE, 74/557/CEE şi 2002/83/CE din domeniul mediului, ca urmare a aderării Bulgariei şi României, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L363 din 20 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare;

17. Directiva Consiliului 92/43/CEE din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale şi a faunei şi florei sălbatice, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L206 din 22 iulie 1992, cu modificările şi completările ulterioare;

18. Directiva Consiliului 79/409/CEE din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L103 din 25 aprilie 1979, cu modificările şi completările ulterioare. 92 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Domeniul RESURSELE SUBSOLULUI

1. Legea nr. 123 din 10 iulie 2012 energiei electrice şi a gazelor naturale, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 485 din data de 16 iulie 2012, cu modificările şi completările ulterioare;

2. Legea nr. 220 din 27 octombrie 2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 577 din data de 13 august 2010, cu modificările şi completările ulterioare;

3. Legea nr. 238 din 7 iunie 2004 a petrolului, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 535 din data de 15 iunie 2004, cu modificările şi completările ulterioare;

4. Legea minelor nr. 85 din 18 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 197 din data de 27 martie 2003, cu modificările şi completările ulterioare;

5. H.G. nr. 1408 din 19 noiembrie 2007 privind modalităţile de investigare şi evaluare a poluării solului şi subsolului, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 802 din data de 23 noiembrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

6. H.G. nr. 1403 din 19 noiembrie 2007 privind refacerea zonelor în care solul, subsolul şi ecosistemele terestre au fost afectate, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 804 din data de 26 noiembrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

7. H.G. nr. 2075 din 24 noiembrie 2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii petrolului nr. 238/2004, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 1170 din data de 10 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare;

8. H.G. nr. 1208 din 14 octombrie 2003 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 772 din data de 4 noiembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare;

9. O.U.G. nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 1196 din data de 30 decembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare;

10. Ordin nr. 4 din 4 februarie 2015 privind aprobarea Regulamentului de emitere a certificatelor verzi, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 118 din data de 16 februarie 2015, cu modificările şi completările ulterioare;

11. Ordin nr. 60 din 1 aprilie 2015 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a pieţei de certificate verzi, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 287 din data de 28 aprilie 2015, cu modificările şi completările ulterioare;

12. Ordin nr. 8 din 12 ianuarie 2011 pentru aprobarea Instrucţiunilor tehnice privind avizarea operaţiunilor petroliere de conservare, abandonare şi, respectiv, de ridicare a abandonării/conservării sondelor de petrol, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 46 din data de 19 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare;

13. Ordin nr. 198 din 28 septembrie 2009 pentru aprobarea Instrucţiunilor tehnice privind modul de evidenţă, raportare, calcul şi plată a taxei pe activitatea minieră şi a redevenţei miniere Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 648 din data de 1 octombrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare;

14. Directiva nr. 2009/73/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaţa internă în sectorul gazelor naturale şi de abrogare a Directivei 2003/55/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 211 din 14 august 2009, cu modificările şi completările ulterioare;

15. Directiva nr. 2009/72/CE din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaţa internă a energiei electrice şi de abrogare a Directivei 2003/54/CE, publicată în Jurnalul Oficial cu numărul 211L din data de 14 august 2009 cu modificările şi completările ulterioare. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 93 Domeniul DEŞEURI. MATERIALE RECICLABILE

1. Legea nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 220 din data de 28 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare;

2. Legea nr. 101 din 25 aprilie 2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 658 din data de 8 septembrie 2014, cu modificările şi completările ulterioare;

3. Legea nr. 360 din 2 septembrie 2003 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 635 din data de 5 septembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare;

4. H.G. nr. 1132 din 18 septembrie 2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 667 din data de 25 septembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare;

5. H.G. nr. 235 din 7 martie 2007 privind gestionarea uleiurilor uzate, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 199 din data de 22 martie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;

6. H.G. nr. 349 din 21 aprilie 2005 privind depozitarea deşeurilor, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 394 din data de 10 mai 2005, cu modificările şi completările ulterioare;

7. H.G. nr. 621 din 23 iunie 2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 639 din data de 20 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare;

8. H.G. nr. 170 din 12 februarie 2004 privind gestionarea anvelopelor uzate, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 160 din data de 24 februarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare;

9. H.G. nr. 2406 din 21 decembrie 2004 privind gestionarea vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 32 din data de 11 ianuarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare;

10. H.G. nr. 1470 din 9 septembrie 2004 privind aprobarea Strategiei naţionale de gestionare a deşeurilor şi a Planului naţional de gestionare a deşeurilor, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 954bis din data de 18 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare;

11. H.G. nr. 856 din 16 august 2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 659 din data de 5 septembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare;

12. O.U.G. nr. 5 din 2 aprilie 2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 253 din data de 16 aprilie 2015, cu modificările şi completările ulterioare;

13. O.U.G. nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 1196 din data de 30 decembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare;

14. O.U.G. nr. 21 din 30 ianuarie 2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 86 din data de 1 februarie 2002, cu modificările şi completările ulterioare;

15. Directiva nr. 2008/98/CE din 19 noiembrie 2008 privind deşeurile şi de abrogare a anumitor directive, publicată în Jurnalul Oficial cu numărul 312L din data de 22 noiembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare. 94 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 95 Proiect 3 SECURITATEA ŞI EFICIENŢA ENERGETICĂ Coordonator: PROF. UNIV. DR. FILIP CÂRLEA METODOLOGIE DE CERCETARE Etapele cercetării: ƒ colectare materiale documentare cu caracter general ƒ istoricul sistemului energetic naţional; ƒ etape reprezentative de dezvoltare privind: ƒ identificarea resurselor energetice exploatabile; ƒ evaluarea potenţialului energetic; ƒ restricţii şi riscuri potenţiale; ƒ documentare privind cadrul legal şi directive europene de profil; ƒ analiza strategiei de dezvoltare, regulamente şi instrucţiuni specifice; ƒ corelare indicatori economici de dezvoltare pe termen mediu şi lung; ƒ elaborare analiza SWOT pe categorii de surse energetice şi energie electrică; ƒ indicatori statistici şi de corelare, metoda primes, power-sym şi ret screen; ƒ redactare lucrare de cercetare Proiectul nr. 3: Securitatea şi eficienţa energetică (modul I) s-a elaborat în perioada februarie – iunie 2015. Obiectivul fundamental al cercetării constă în evaluarea stării actuale a sistemului energetic din România, respectiv viziunea pe termen mediu şi lung privind evoluţia sistemului energetic naţional, cu referire la tendinţele securităţii şi eficienţei energetice a României până în anul 2035. Metoda de analiză au reprezentat-o seminariile tip Delphi bazate pe analize şi recomandări cu specialişti şi experţi în domeniul energetic, cu evaluări privind securitatea şi eficienţa energetică. În prima etapă a fost stabilită tematica specifică de cercetare şi consultarea cu specialişti din mediul universitar şi academic în domeniul energiei, prilej cu care s-a convenit asupta cadrului de cercetare şi implementare. Ulterior, s-a nominalizat lista experţilor implicaţi în elaborarea proiectului. Prima etapă a vizat determinarea elementelor specifice securităţii energetice în România; s-au investigat elemente teoretice asociate definirii securităţii energetice 96 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 şi eficienţei energetice. Finalizarea fazei a constat în colectarea şi analiza rezultatelor cercetării şi evaluarea de către specialişti acreditaţi în echipa de cercetare, obţinând perspectiva-cadru în contextul investigat. În continuare s-au cercetat modelele de securitate şi eficienţa energetică, respectiv analiza informaţiilor obţinute şi elaborarea concluziilor către experţi, pentru întocmirea raportului final. Pentru pregătirea şi elaborarea proiectului au fost implicaţi 15 experţi cu expertiză recunoscută, din domeniul energetic şi economico-social. Ipoteze pentru cercetarea securităţii şi eficienţei energetice:

1. România dispune de un mixt energetic echilibrat.

2. Trendul în dezvoltarea proiectelor energetice va fi reprezentat de proiecte on- shore (parcuri eoliene, fotovoltaice), respectiv off-shore, soluţii smart-grid şi smart-metering, soluţii de stocare a resurselor şi a energiei, valorificarea potenţialului surselor convenţionale cu impact redus asupra mediului înconjurător etc. Ipotezele identificate reprezintă „milestones” pentru cercetare, elemente esenţiale pentru caracterizarea modelelor de securitate şi eficienţă energetică. ECHIPA DE CERCETARE INTERDISCIPLINARĂ Nr. Nume & prenume Titlu ştiinţific Loc de muncă 1 Filip CÎRLEA - responsabil Prof. univ. dr. INCE 2 Iulian IANCU Dr. CNR-CME 3 Nicolae GOLOVANOV Prof. univ. dr. CNR-CME 4 Silvia VLĂSCEANU Dr. ACUE 5 Virgil MUŞATESCU Prof. univ. dr. CNR-CME 6 Alexandru SĂNDULEASCU Dr. Min. Energiei 7 Adrian Dumitru TÂNŢĂU Prof. univ. dr. ASE - FABIZ 8 Nicu RUIU Dr. INCE 9 Vasile PREDA Prof. univ. INCE 10 Luminiţa CHIVU Prof. dr. INCE 11 Constantin CIUTACU Prof. dr. INCE 12 Gheorghe INDRE Dr. C.N. Transelectrica 13 Sabin MUSCALU Dr. INCE 14 Marilena BĂDILEANU Dr. CS INCE 15 Ionuţ PURICA Dr. INCE Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 97

1. INTRODUCERE 1.1 CONTEXTUL CERCETĂRII Securitatea energetică – parte esenţială a securităţii naţionale a unui stat constă în ansamblul de măsuri politice, economice, legale şi instituţionale destinate să asigure aprovizionarea continuă şi echilibrată, din surse diverse şi la preţuri rezonabile, cu resurse energetice, în vederea acoperirii necesităţilor proprii şi valorificarea oricărui surplus de resurse, în condiţii transparente şi competitive, precum şi măsuri destinate să dezvolte noi resurse energetice, să asigure securitatea infrastructurii energetice cu menţinerea echilibrului ecologic şi a eficienţei energetice, stabilitatea şi cooperarea în spiritul angajamentelor internaţionale asumate. Securitatea energetică se defineşte ca modalitate de aprovizionare cu energie, la preţuri adecvate şi stabile, prin infrastructuri critice protejate, care ajută la susţinerea performanţei economice. Conceptul securitate energetică trebuie privit în contextul cererii de energie la nivel mondial, prevăzută să crească cu 27% până în anul 2030, cu schimbări importante ale aprovizionării cu energie şi ale fluxurilor comerciale. Pe termen lung, securitatea energetică este asigurată prin intermediul investiţiilor care ţin cont de dezvoltarea economică şi investiţiile de mediu. Independenţa energetică are sensul capacităţii unui stat de a nu deveni vulnerabil faţă de influenţa surselor energetice de import (prin diversificarea resurselor de aprovizionare, capacitatea de absorbţie a unor şocuri în aprovizionare şi participarea la pieţe energetice stabile). Securitatea energetică include disponibilitatea, fiabilitatea şi acceptanţa (Elkind J., 2010, 121) la care trebuie să se ia în considerare sustenabilitatea mediului: ƒ Disponibilitatea – posibilitatea consumatorilor de a-şi asigura energia de care au nevoie; ƒ Fiabilitatea – asigurarea continuităţii în alimentarea cu energie; ƒ Accesibilitatea – stabilirea preţului corect al energiei, încât consumatorii să îşi permită să plătească energia necesară unui trai decent; ƒ Sustenabilitatea mediului – asigurarea securităţii energetice şi a protecţiei mediului, pentru a evita efectul schimbărilor climatice. Asigurarea securitatii energetice constă în planificarea unei marje de siguranţă prin dezvoltarea de capacităţi de producţie şi rezerve suplimentare, valorificate în situaţii de urgenţă, respectiv prin posibilitatea de conectare a reţelelor energetice. Principiile care pot asigura securitatea energetică constau în diversificarea surselor de aprovizionare cu energie, planificarea de stocuri de siguranţă pentru energie, integrarea reţelelor energetice, asigurarea unui flux de informaţii integrat de la producatorii la consumatorii de energie (Yergin D., 2006). Riscurile asociate securităţii energetice pe termen lung sunt generate de evenimente geopolitice, greu de prevăzut, iar efectele acestora sunt dificil de 98 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 eliminat pe temen scurt. Evitarea sau reducerea acestor riscuri poate fi realizată prin implementarea de soluţii strategice pe termen lung în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastruturii energetice, modificarea structurii consumului de energie etc. (Molis, A., 2011, 60). Riscurile asociate securităţii energetice pe termen scurt sunt datorate schimbărilor rapide ale cererii sau ofertei de energie, formării preţului energiei, disfuncţionalităţilor tehnologice etc. Tematica securităţii energetice preocupă şi alianţa Nord Atlantică dintr-o perspectivă mult mai largă decât cea de apărare. Obiectivele concrete imediate ale NATO în acest domeniu au în vedere creşterea eficienţei energetice a forţelor armate, protecţia infrastructurii energetice critice, înfiinţarea unui Centru de Excelenţă pentru Securitate Energetică (acreditat în Lituania) şi solicitarea adresată Consiliului NATO de a dezvolta şi preciza rolul alianţei în domeniul securităţii energetice. Consumul energetic la nivel comunitar este structurat în proporţie de 80% pe cărbune, petrol şi gaze naturale din care, ca medie europeană, 50% este acoperit din importuri, prefigurându-se ca acestea să crească la 65% în anul 2030. În prezent, UE importă 53% din energia pe care o consumă; dependenţa de energie se referă la importul de ţiţei (cca 90%), gaze naturale (66%), combustibili solizi (42%), respectiv combustibil nuclear (40%). UE produce 50% din energia electrică fără emisii de gaze cu efect de seră, iar strategia europeană a securităţii energetice este parte integrantă în cadrul politicii în domeniul climei şi energiei pentru anul 2035. Strategia europeană a securităţii energetice stabileşte domeniile în care trebuie luate decizii sau măsuri pe termen scurt, mediu şi lung pentru a răspunde preocupărilor privind securitatea energetică, care se bazează pe opt piloni susţinuţi de principiul solidarităţii, pentru a promova împreună cooperarea statelor membre, respectând opţiunile energetice naţionale, astfel:

1. Acţiuni oportune care au ca obiectiv creşterea capacităţii Uniunii Europene de a face faţă unei întreruperi majore;

2. Consolidarea mecanismelor de urgenţă/solidaritate, care includ coordonarea evaluărilor riscurilor şi a planurilor pentru situaţii de urgenţă şi protejarea infrastructurii strategice;

3. Moderarea cererii de energie;

4. Construirea unei pieţe interne complet integrate, care să funcţioneze corespunzător;

5. Creşterea producţiei de energie în Uniunea Europeană;

6. Continuarea dezvoltării tehnologiilor energetice;

7. Diversificarea surselor externe de aprovizionare şi a infrastructurii conexe;

8. Îmbunătăţirea coordonării politicilor energetice naţionale şi transmiterea unui mesaj unitar în politica energetică externă. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 99 Comisia Europeană recunoaşte necesitatea de a păstra dreptul statelor membre „de a defini politici potrivite preferinţelor şi circumstanţelor naţionale”, dar susţine că planurile naţionale energetice trebuie să completeze planurile regionale şi invers. Obiectivele pentru anul 2020, situate la pragul de 20%, au ţinte aproape de a fi atinse de blocul comunitar. Pentru anul 2030, membrii Uniunii Europene au ajuns la un acord-cadru pe trei piloni (oct. 2014): ƒ Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) cu cel puţin 40% faţă de anul 1990; ƒ Îmbunătăţirea economiei de energie cu cel puţin 27%; ƒ Creşterea ponderii energiei din surse regenerabile până la 27%. Susţinut de analiza asupra preţului şi costurilor energiei, cadrul legislativ pentru anul 2030 va asigura certitudinea în materie de reglementare pentru investitori şi o abordare concordantă între statele membre, ducând la dezvoltarea de noi tehnologii. Obiectivul constă în stimularea progresului pentru economia cu emisii scăzute de dioxid de carbon şi un sistem energetic care asigură energie la preţuri accesibile pentru toţi consumatorii, sporeşte securitatea aprovizionării cu energie a Uniunii Europene, reduce dependenţa faţă de importurile de energie, luând în considerare impactul asupra preţurilor pe termen lung. Piaţa unică europeană necesită un angrenaj instituţional comun, întrucât nu se poate realiza cu o piaţă unică reglementată de 28 de autorităţi de reglementare din 28 de state membre. Eficienţa energetică defineşte procesul de evaluare a necesarului de energie electrică pentru realizarea unui produs/serviciu şi a metodelor pentru reducerea acestuia, fără a afecta calitatea produsului/serviciului. Utilizarea eficientă a energiei reprezintă o componentă esenţială a dezvoltării sustenabile. Atingerea obiectivelor asumate din Directivele UE necesită o schimbare de fond în comportamentul utilizatorilor de energie, încât, folosind mai puţină energie, să beneficieze de aceeaşi calitate a vieţii. Preocuparea pentru mediul ambiant şi utilizarea resurselor reprezintă elementul definitoriu în analiza problematicii aferente eficienţei energetice. Creşterea eficienţei energetice la nivelul economiei naţionale implică utilizarea unui portofoliu de instrumente de politică economică, prin care producătorii trebuie încurajaţi să dezvolte produse şi tehnologii eficiente energetic, iar cumpărătorii / consumatorii să fie informaţi şi stimulaţi să achiziţioneze şi să utilizeze raţional echipamentele eficiente energetic. Folosirea standardelor de eficienţă energetică, împreună cu nivelul de performanţă şi schemele de etichetare reprezintă căi pentru informarea utilizatorilor şi transformarea pieţei în scopul obţinerii eficienţei energetice. 100 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 O atenţie specială trebuie acordată oportunităţilor oferite de tehnologia informatică şi de comunicaţie (ICT), deoarece utilizarea acestor tehnologii asigură creşterea eficienţei proceselor de comandă / control a sistemelor de utilizare a energiei. Economisirea energiei, concept diferit de eficienţa energetică, are o contribuţie majoră la asigurarea securităţii energetice şi la reducerea energiei utilizate, prin adoptarea celor mai noi tehnologii în domeniu. În analiza nivelului de energie ce poate fi obţinut prin creşterea eficienţei energetice trebuie luate în considerare atât aspecte tehnice, cât şi economice. Potenţialul de economisire depinde de nivelul energiei utilizate, de procesele utilizatoare de energie şi de măsurile care au fost anterior implementate. În cadrul preocupărilor pentru creşterea eficienţei energetice trebuie acordată atenţie eliminării barierelor care limitează rezultatele în acest domeniu. Deşi unele bariere sunt de natură obiectivă, multe se datorează cunoaşterii insuficiente a problemei, conştientizării şi implicării în creşterea eficienţei energetice, în special prin prisma reducerii poluării mediului ambiant. Eficienţa energetică este o resursă, care poate asigura în România, până în anul 2035, creşterea disponibilului de energie electrică cu circa 24% prin următoarele măsuri: ƒ Creşterea randamentului centralelor termoelectrice de la circa 30% până la 50% în grupuri energetice noi; ƒ Reducerea pierderilor în sisteme de transport şi distribuţie de la circa 16% la cel mult 8% în reţelele viitorului, în special cu reducerea lungimii liniilor de transport şi distribuţie de energie electrică prin amplasarea utilizatorilor de energie electrică în zone cu surse importante de energie electrică; ƒ Creşterea randamentului proceselor de conversie a energiei electrice în procesele industriale cu circa 10%; ƒ Creşterea cu circa 45% a cantităţii de energie electrică utilizată şi asigurarea securităţii energetice în anul 2035 prin creşterea eficienţei în utilizarea energiei electrice cu circa 24%. Securitatea alimentării cu energie electrică a utilizatorilor implică un set de măsuri pentru: ƒ Asigurarea surselor de energie necesare, inclusiv necesarul de petrol şi gaze, managementul surselor de cărbune, potenţialul de energie hidraulică şi de combustibil nuclear pentru producerea energiei electrice; ƒ Asigurarea transportului şi distribuţiei energiei spre utilizatori; ƒ Dezvoltarea reţelelor „smart grid” flexibile, cu sisteme moderne de comandă şi control. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 101 Valorificarea surselor regenerabile de energie şi repoziţionarea zonelor importante de utilizare conduce la revizuirea modelului de reţea electrică de transport şi de distribuţie. În cazul României, principalele resurse de import necesare sunt gazele naturale şi petrolul, însă ţara noastră este bine poziţionată în ceea ce priveşte dependenţa de aceste resurse în comparaţie cu celelalte state din UE. România este ţara cu cel mai scăzut grad de dependenţă de importul de gaze naturale din Europa de Sud-Est. Extinderea platoului continental al Mării Negre permite României accesul la aprox. 70 mld. m3 de gaze naturale şi 85 milioane barili petrol, rezerve care ar asigura încă 18 ani de independenţă de gaze naturale. În acest sens, exploatând doar propriile resurse, România ar putea asigura independenţa în ceea ce priveşte resursele de gaze naturale timp de 34 de ani. Exploatarea resurselor din Marea Neagră rămâne cel mai probabil proiect de asigurare a deficitului de gaze naturale pentru regiune. Marea Neagră este un bazin energetic, care devine de interes european comun. Rezervele din Marea Neagră au un potenţial energetic similar cu cel al Mării Nordului, dar care este mult mai puţin explorat şi exploatat. Acest potenţial trebuie să facă obiectul unei politici la nivel european în privinţa securităţii energetice. Prin licenţele acordate, România este statul riveran cel mai avansat în această privinţă. Descoperirile din Marea Neagră trebuie însoţite de programe care să stimuleze dezvoltarea infrastructurii specifice sectorului off-shore. Directiva europeană referitoare la politicile de securitate în off-shore trebuie transpusă în legislaţia locală. Marea Neagră are potenţial să atragă investiţii semnificative pe termen lung şi să asigure surse alternative de alimentare cu petrol şi gaze, nu doar pentru România, ci chiar pentru întreagă zonă de Sud-Est a Europei. Anexarea Crimeii de către Rusia creează o vulnerabilitate potenţială chiar şi pentru exploatarea resurselor româneşti din Marea Neagră. După delimitarea platoului continental şi a zonei economice exclusive între România şi Ucraina (soluţie acceptată prin recurs la Curtea Internaţională de Justiţie), ambelor state li s-a permis să ofere concesiuni pentru explorare. Din păcate, nu s-a făcut o înţelegere pentru zăcămintele care se întind în ambele zone economice (română şi ucraineană, actualmente de facto rusească). În contextul accentuării competiţiei pentru putere şi influenţă în arena regională europeană sau mondială, resursele energetice joacă rolul cel mai important în locul ocupat de un stat şi poziţionarea acestuia în sistemul relaţiilor internaţionale. Utilizarea energiei ca instrument de presiune este strâns legată de exercitarea puterii economice, componentă importantă în complexul puterii unui stat, definită ca orice acţiune sau inacţiune a unui actor al lanţului exploatator- producător-furnizor-transportator-distribuitor-consumator, legată direct sau indirect de resursele energetice, în vederea atingerii propriilor interese. Prin urmare, insecuritatea energetică poate fi prezentă pe tot lanţul respectiv şi în oricare dintre „verigile” implicate în acest proces. Întotdeauna, guvernele au pe agendă obiective 102 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 strategice prin care vizează poziţii de putere şi dominaţie în sistemul relaţiilor naţionale sau internaţionale. România are ca priorităţi creşterea siguranţei energetice şi limitarea dependenţei de resurse energetice externe, diversificarea surselor de aprovizionare şi a rutelor de transport ale resurselor din import. România se află într-un moment de cotitură care poate influenţa capacitatea de dezvoltare a sectorului energetic pentru următorii 20 de ani, având în vedere contextul schimbărilor de paradigmă economică şi geopolitică în plan regional şi în plan global. Reducerea gradului dependenţei de importurile de energie primară depinde, în mare măsură, de descoperirea prin explorare a unor resurse comerciale noi, care să se regăsească în piaţă într-un termen apropiat. Este importantă, de asemenea, eficientizarea exploatărilor resurselor convenţionale şi evaluarea economicităţii unor resurse greu accesibile până în acest moment, din cauza localizării geologice sau geografice sau din lipsa tehnologiei şi know-how-lui necesar. Strategia energetică trebuie să definească şi să reflecte gradual obiectivele de securitate energetică ale României, ca obiective ale securităţii naţionale. În acest context, se regăsesc 3 piloni strategici: ƒ Guvernanţa energeticii, ƒ Securitatea energeticii, ƒ Securitatea naţională. Guvernanţa energeticii se reflectă în predictibilitate, transparenţă decizională, reguli corporatiste, integritate şi profesionalism în fundamentarea deciziilor, respectiv consultare cu mediul investiţional şi de afaceri din domeniu. ƒ Prin recomandările strategiei energetice România îşi asumă: ƒ Obiectivele şi ţintele stabilite prin cadrul politicilor europene, respectiv „strategia 20-20-20”; ƒ Strategia de securitate energetică a Uniunii Europene, cadrul energie- schimbări climatice până în 2030–2035 şi cei 5 piloni ai viitoarei uniuni energetice; ƒ Corelarea preverderilor strategiei cu planul de dezvoltare economică (planurile de reindustrializare din diferite sectoare de activitate). România prezintă suficiente atuuri în plan regional şi european, întrucât are o dependenţă moderată de surse unice de aprovizionare cu energie din import, dispune de un mix energetic rezonabil şi flexibil, precum şi potenţial de ţară de tranzit energetic. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 103 România trebuie să fie pregătită pentru securitatea aprovizionării cu gaze naturale pentru a se integra în piaţa internă pe baza reglementărilor europene, să facă eforturi pentru atingerea ţintelor de eficienţă energetică, de decarbonizare a producerii energiei şi a dezvoltării economice naţionale. Proiectele prioritare în plan regional pentru România, aflate în proces de selecţie pentru finanţare europeană, proiecte de interes comun, se referă la componentele pe teritoriul naţional ale coridorului regional de transport Bulgaria- România-Ungaria-Austria, conectarea viitoarelor resurse de gaze din Marea Neagră la Sistemul Naţional de Transport şi ulterior la coridorul regional, consolidarea capacităţii de interconectare energetică cu Republica Moldova, cuplarea Sistemului Naţional de Transport la sistemele regionale de tranzit ş.a. 1.2. OBIECTIVE URMĂRITE DE PROIECT ƒ Punerea în valoare mai bună a potenţialului on-shore de gaze naturale şi petrol; ƒ Valorificarea potenţialului resurselor energetice din Marea Neagră; ƒ Dezvoltarea capacităţii şi fiabilităţii sistemului naţional de transport al gazelor pentru a deveni capabil să se cupleze la cele mai importante proiecte regionale ale UE; ƒ Creşterea capacităţii strategice de stocare a resurselor de gaze naturale pe teritoriul româniei; ƒ Dezvoltarea infrastructurii naţionale pe domeniul petrolier, inclusiv cu relevanţă în plan regional; ƒ Clarificarea rolului pe care sectorul carbonifer îl are, în continuare, în mix-ul energetic naţional; ƒ Consolidarea capacităţii de producere a energiei în centrale hidroelectrice, ţinând seama de necesarul de putere de echilibrare în sistem; ƒ Proiectarea strategică a contribuţiei a sectorului nuclear în mix-ul energetic, inclusiv sub aspectul aprovizionării cu combustibil din surse indigene; România joacă un rol ferm în clubul ţărilor UE care susţin energia nucleară; ƒ Dezvoltarea unor politici pe termen mediu şi lung în domeniul eficienţei energetice, unde potenţialul este insuficient pus în valoare; ƒ Stimularea consumului de energie electrică, definirea rolului surselor regenerabile de energie în cadrul sistemului energertic naţional; ƒ Profilarea tehnologică a României în sectorul energetic, bazată pe reţele inteligente, tehnologie informatică etc. 1.3. SPECIFICUL DOMENIULUI PRIVIND SECURITATEA ŞI EFICIENŢA ENERGETICĂ Securitatea energetică a României trebuie să aibă: ƒ un scop (asumarea rolului energetic primordial, prin reducerea dependenţei energetice şi garantarea accesului la energie) 104 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ viziune (acces la energie, diplomaţie, stabilitate şi echilibru) ƒ şi un set de obiective (rolul energetic al României în sistemul de securitate energetică europeană: dependenţa energetică redusă şi siguranţă energetică pe termen mediu şi lung) ƒ Consumatorii nu doresc preturi mai mari pentru energie din surse non-carbon faţă de combustibili fosili; ƒ Securitatea în alimentarea cu energie este o opţiune prioritară; ƒ Tehnologiile de stocare a energiei devin o preocupare de succes; ƒ Eficienţa energetică este sprijinită prin măsuri de reglementare în majoritatea statelor europene; ƒ Necesarul de teren pentru tehnologiile surselor regenerabile devine factor major, în „lupta” pentru regenerabile şi necesarul de hrană; ƒ Integrarea regenerabilelor depinde de implementarea soluţiilor „smart grids/smart metering”; ƒ Cerinţele pentru apă devin o provocare majoră în următoarele decenii; ƒ Captarea şi stocarea carbonului nu este încă viabilă din punct de vedere comercial. Dezvoltarea unei puteri energetice respectabile ar asigura României un loc superior în ierarhia statelor UE, întrucât România are posibilitatea să obţină o poziţionare favorabilă în sistemul politicii energetice europene. Avantajele geostrategice ale ţării, resusele naturale, capacităţile de producţie şi facilităţile energetice de care dispune, experienţa complexă în domeniu, gradul sporit de liberalizare şi integrare al pieţei interne, calitatea şi costurile forţei de muncă locale sunt argumente incontestabile în negocierile intereuropene. Totodată, situaţia ţării în vecinătatea rezervoarelor de hidrocarburi din zona Caucaz – Marea Caspică şi din spaţiul Orientului Apropiat şi Mijlociu favorizează susţinerea proiectelor energetice româneşti în plan european.

2. OBIECTIVE STRATEGICE ŞI TACTICE DE SECURITATE ENERGETICĂ Obiective Ţintă Obiective tactice de strategice de Indicatori um potenţială: securitate securitate 2035

1. Rolul 1.1. Diplomaţie Recunoaştere Vocea cea energetic energetică; regională; mai primordial în importantă Strategia de 1.2. Integrare în Rata de integrare; % 100 (2020) Securitate uniunea energetică Eenergetică europeană; 1.3. Culoar principal Pondere volum de % 10 de transport în SSE; gaze naturale tranzitat pentru UE; Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 105 Pondere 1.4. Echilibrator echilibrare % 20 energetic regional; energetică zilnică în SSE; Pondere energie 1.5. Depozitar stocată în depozite % 5 regional din necesarul SSE; Grad de 1.6. Guvernanţa implementare; % 100 (2020) energetică; Grad de 1.7. Mediul de afaceri implementare. % 100 (2020) atractiv;

2. Dependenţă 2.1.Dezvoltare Creştere nivel de % 25 energetică portofoliu de resurse resurse; redusă energetice; 2.2. Consum redus resurse energetice; Scădere intensitate % 30 2.3. Optimizare mix energetică; energetic;

3. Siguranţa 3.1. Infrastructura Nivel de risc; mic energetică critică; 3.2. Antisărăcia Scădere sărăcie % 30 energetică; energetică; 3.3. Siguranţa resurse; Păstrare control mare asupra resurselor şi preluarea acestora; 3.4. Garantare acces Grad de asigurare mare la energie; acces la resurse; 3.5. Securizare Grad de asigurare mare resurse umane. acces la resurse umane. România ar putea acoperi din surse propii consumul de gaze naturale, ceea ce ar scădea preţul energiei şi ar duce la dezvoltarea sistemului de infrastructură, însă independenţa energetică va fi pe o perioadă de timp limitată, iar resursele de hidrocarburi riscă să se diminueze rapid ca urmare a exploatării intensive, cu impact negativ asupra mediului înconjurător; dezvoltarea unor reţele de aprovizionare noi conduce la diversificarea surselor, la preţuri reduse şi la dezvoltarea unor circuite energetice regionale. 106 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Apropierea României de nivelul mediu, din anul 2030, al ţărilor membre ale UE din punctul de vedere al dezvoltării durabile se realizezază prin urmărirea unor obiective naţionale privind dezvoltarea durabilă: a. Alinierea la performanţele medii ale UE privind indicatorii energetici şi de schimbări climatice; îndeplinirea angajamentului în domeniul emisiilor de gaze cu efect de seră, în concordanţă cu acordurile comunitare şi implementarea de măsuri de adaptare la efectele schimbărilor climatice; b. Statornicirea principalelor elemente ale societăţii şi economiei bazate pe cunoaştere; contribuţii ale cercetării româneşti la realizarea obiectivelor dezvoltării durabile. Strategia energetică trebuie să se concentreze pe îndeplinirea obiectivelor de politică energetică şi de mediu ale Uniunii Europene, obiective asumate de România ca stat membru european, cu luarea în considerare a următoarelor deziderate naţionale: ƒ Securitatea aprovizionării cu energie şi la preţuri suportabile, care să asigure dezvoltarea socio-economică, decarbonizarea sectorului energetic şi o cerere de energie în creştere; ƒ Protecţia mediului şi limitarea efectelor schimbărilor climaterice; ƒ Asigurarea competitivităţii economiei româneşti. Direcţiile principale privind dezvoltarea energetică, durabilă, economică şi socială a României, pe termen mediu şi lung, vizează creşterea eficienţei energetice pe lanţul energetic (producere, transport, stocare, distribuţie, consum final), încurajarea producerii de energie electrică din surse indigene, integrarea pieţelor naţionale în piaţa internă europeană şi creşterea gradului de interconectare, valorificarea surselor regenerabile cu costuri eficiente, dezvoltarea energeticii nucleare în condiţii de eficienţă economică, siguranţă şi securitate nucleară, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, dezvoltarea capitalului uman în vederea implementării strategiei energetice, dezvoltarea cercetării şi inovării în sectorul energetic, respectiv a politicilor sociale aferente provocărilor generate de implementarea politicilor energetice, informarea corectă a populaţiei privind transformarea sectorului energetic şi impactul acestui proces şi măsurile de protecţie socială. 2.1. OBIECTIVE NAŢIONALE ALE STRATEGIEI ENERGETICE: a. Asigurarea funcţionării eficiente şi în condiţii de siguranţă a sistemului energetic naţional, atingerea nivelului mediu actual al UE în privinţa siguranţei şi eficienţei energetice; îndeplinirea obligaţiilor României din pachetul legislativ „Schimbări climatice şi energie din surse regenerabile”; Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 107 b. Atingerea nivelului mediu actual al ţărilor UE la parametrii principali privind gestionarea resurselor naturale; c. Decuplarea creşterii economice de degradare a mediului, prin inversarea raportului dintre consumul de resurse şi crearea de valoare adăugată, cu apropierea de indicii medii de performanţă ai UE privind sustenabilitatea consumului şi producţiei; d. Încadrarea cercetării roamâneşti în fluxul principal al evoluţiilor ştiinţifice şi tehnologice din UE; generalizarea activităţilor inovative, apariţia centrelor de excelenţă cu impact internaţional. Principiile care stau la baza strategiei de securitate şi eficienţă energetică naţională: ƒ Păstrarea unui mix energetic echilibrat – premisă pentru asigurarea securităţii energetice; ƒ Perspective reale care să îmbunătăţească independenţa energetică sau să devină independenţă energetică până în anul 2020, în special datorită zăcămintelor din Marea Neagră, cu posibilitatea dependenţei, într-o anumită măsură, de importurile de ţiţei; ƒ Încurajarea prudentă a energiilor regenerabile, cu accent pe biomasă, respectiv identificarea alternativei la combustibilii clasici în sectorul transporturi; ƒ Dezvoltarea capacităţii de energie din surse nucleare, pentru realizarea obiectivelor europene vizând reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră; ƒ Cărbunele – sursă importantă pentru asigurarea securităţii energetice, chiar dacă ponderea în mixul energetic se va diminua, fiind afectată de evoluţia consumului de energie; ƒ Valorificarea potenţialului eficienţei energetice, inclusiv în domeniul clădirilor; ƒ Piaţa internă de energie ar putea fi integrată, luând ca reper anul 2020, în piaţa Uniunii Europene, în condiţiile implementării proiectului uniunii energetice europene comune; ƒ Implementarea regulelor de guvernanţă corporativă în companiile de stat şi consolidarea industriei energetice naţionale viabilă economic, ţinând cont de orientările strategice ale româniei în regiune, pe termen mediu şi lung; ƒ Asigurarea unui cadru stabil şi predictibil pentru încurajarea investitorilor din domeniul energetic pentru păstrarea interesului pentru industria energetică autohtonă. România trebuie să pună în operare capacităţi energetice noi, competitive şi cu tehnologii curate, care să acopere deficitul de capacitate după 2020, în contextul obiectivelor de decarbonizare prin reducerea cu 40% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2030, respectiv 2035. 108 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 România porneşte cu un avantaj de emisii reduse faţă de 1990, întărit de scăderea economiei din anii anteriori (ex.: -56% în 2013). Scenariul considerat, în limitele de creştere continuă a PIB până în 2030, conduce la un nivel de emisii în 2030 redus cu 40% faţă de 1990. UE analizează o directivă de taxare a tuturor emisiilor cu 20,9 €/tCO2. Considerând evoluţia emisiilor pentru varianta 20% reducere, rezultă necesitatea de a internaliza în economie circa 1,8% din PIB care, pe de o parte vor reprezenta venituri din taxe, iar pe de alta vor conduce la pierdere de competitivitate a sectoarelor energointensive din economie. După determinarea acestei creşteri limită din scenariul considerat, se trece la introducerea de măsuri de reducere de emisii, în generarea de energie, eficienţă energetică şi reduceri datorate programelor tehnologice în industrie, agricultură şi transporturi. Scenariul cu măsuri de reducere de emisii determină nivelul reducerilor faţă de 1990, precum şi costurile investiţiei în măsurile de reducere (% din PIB) pentru fiecare sector economic luat în considerare. Scenarii cost %PIB per an reducere emisii 1990:2030 cu măsuri 1.32 -0.82 fără măsuri 0.00 -0.40 Creştere PIB: 0.7%/an Scenarii cost %PIB per an reducere emisii 1990:2030 cu măsuri 1.16 -0.41 fără măsuri 0.00 0.03 Creştere PIB: 4.0%/an Principalele transformări ale sistemului energetic din România constau în separarea pe verticală şi orizontală a activităţilor de producere, transport, furnizare şi distribuţie, instituirea regimului concurenţial în piaţa de energie şi liberalizarea treptată a preţurilor. Analiza, în vederea adoptării de decizii la o serie de provocări, precum: ƒ Cum va evolua balanţa de energie a României în corelare cu dezvoltarea economico-socială? ƒ Care va fi mix-ul energetic care asigură decarbonizarea sectorului energetic în condiţii de competitivitate, siguranţa aprovizionării şi la preţul cel mai mic suportabil pentru consumatori, evaluat pentru perioada 2020–2030 şi în perspectiva anului 2035? ƒ Care sunt opţiunile viabile privind reorganizarea şi modernizarea sectorului de exploatare a resurselor energetice primare de producere a energiei electrice? ƒ Care va fi viitorul energetic pe bază de surse convenţionale (ex.: carbune)? ƒ Care este viitorul energeticii nucleare? ƒ Care sunt cele mai eficiente mijloace de protecţie a consumatorilor vulnerabili? Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 109

3. ANALIZA SWOT Puncte tari ale sectorului energetic din România Premisă a asigurării securităţii energetice şi reducerii dependenţei de importuri: ƒ România dispune de resurse energetice importante, îndeosebi cărbune, respectiv rezerve de petrol şi gaze naturale, are potenţial hidroenergetic şi alte surse regenerabile; ƒ Infrastructura energetică complexă şi diversificată: reţele de transport energie electrică, gaze naturale, ţiţei, produse petroliere, capacităţi de rafinare, de transport maritim şi capacităţi portuare la Marea Neagră; ƒ Structură diversificată şi echilibrată a producţiei de energie electrică, cu o pondere semnificativă a surselor regenerabile; ƒ Energie nucleară: ciclu tehnologic complet şi program de dezvoltare a surselor energetice nucleare în derulare; ƒ Expertiză tehnică şi resurse umane calificate pentru activităţile din sectorul energiei; ƒ Cadrul instituţional şi legislativ adaptat la principiile pieţei interne din Uniunea Europeană; ƒ Piaţă funcţională de: energie electrică, gaze naturale şi produse energetice integrate în piaţa unică de energie a Uniunii Europene; ƒ Liberalizare totală a pieţelor de energie electrică, gaze naturale şi produse petroliere; ƒ Potenţial de resurse regenerabile exploatabile, utilizare susţinută de piaţa de Certificate Verzi; ƒ Capacitate de interconectare a sistemelor de transport energie electrică şi gaze naturale cu sisteme corespondente din statele vecine; ƒ Infrastructura de transport, dispecerizare şi distribuţie de energie electrică; ƒ Rezerve de lignit, cu grad ridicat de cunoaştere, concentrat pe suprafaţă relativ redusă (cca. 250 km2 operate în cariere de exploatare); rezerve de lignit, în exploatare (aprox. 400 mil. tone), în zonă restrânsă, cu grad de asigurare de circa 15 ani; ƒ Rezerve exploatabile de huilă concesionate (peste 100 mil. tone), în zăcământ unic, cu grad de asigurare de circa 60 de ani; ƒ Operator al pieţei de energie electrică şi gaze naturale cu experienţă, piaţă de energie electrică divesrificată (engros, PZU, spot etc.) integrată regional; ƒ Varietatea resurselor interne primare de energie: cărbune (huilă, lignit), minereu de uraniu, gaze naturale, petrol, potenţial hidroenergetic amenajat şi amenajabil, potenţial eolian amenjat şi amenajabil, potenţial solar amenajat şi amenajabil, potenţial energetic al biomasei în medii naturale forestiere şi 110 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 reziduuri vegetale agricole, potenţial de biogaz (dejecţii din ferme de animale şi deşeuri menajere urbane ş.a.); ƒ Reţea hidrografică, cu potenţial de amenajare şi valorificare hidroenergetică; ƒ Exploatarea la suprafaţă a lignitului, respectiv subterană a cărbunelui superior (huilă); ƒ Expertiză în domeniul explorării şi exploatării resurselor de petrol şi gaze; ƒ Extragerea minereului de uraniu, prelucare şi producere de combustibil de uraniu; ƒ Infrastructură de reţele şi instalaţii privind exploatarea, transportul, distribuţia gazelor naturale, expertiză şi experienţă competitivă; ƒ Infrastructură privind exploatarea, transportul produselor petroliere brute (ţiţei) pentru rafinării şi centre de prelucrare up-stream; ƒ Infrastructură de conducte pentru transportul produselor petroliere rafinate; ƒ Infrastructură pentru producere, transport şi distribuţie a energeiei electrice pentru consumatori, industriali, comerciali şi casnici; ƒ Liberalizarea pieţei de energie în România, separarea activităţilor de generare, transport, distribuţie şi furnizare şi ieşirea din logica fixării preţurilor prin reglementări instituţionale; ƒ Infrastructură pentru electrificare în localităţi urbane şi rurale şi experienţă în domeniu; ƒ Infrastructură pentru producere, transport şi distribuţie a energiei termice în reţele de termoficare pentru consum urban şi utilizări industriale; ƒ Sistemul electroenergetic este bine structurat, are capacităţi de producţie suficiente pentru acoperirea necesarului de energie electrică, nu impune creşterea importului de purtători primari de energie; ƒ Personal specializat şi cadrul de pregătire profesională pentru industria energetică, care să asigure funcţionarea sistemului energetic în condiţii de siguranţă pe termen mediu şi lung; ƒ Conexiuni cu sisteme electroenergetice integrate în sistemul electroenergetic european (Ungaria, Republica Cehă, Slovacia); ƒ Cadrul legislativ şi instituţional conform directivelor/recomandărilor UE, corespunzător pieţei de energie electrică şi gaze naturale; ƒ Structuri şi instituţii specializate (autorităţi de reglementare: ANRE, ANRSC, CNCAN, ANDRAD, Consiliul Concurenţei, APC) pentru comercializarea pe baze concurenţiale a energiei electrice, gazelor naturale, servicii asociate (operator de sistem, servicii tehnologice de sistem, servicii mentenanţă, consultanţă, proiectare, servicii energetice, pentru asigurea utilizării eficiente ş.a.); ƒ Instituţii specializate şi centre şi competenţe de cercetare în domeniul energetic. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 111 Puncte slabe ale sectorului energetic din România ƒ Instalaţii de producere, transport şi distribuţie pentru energie electrică şi gaze naturale cu grad ridicat de uzură fizică şi morală, consum specific de energie şi costuri de exploatare mari; ƒ Instalaţii şi echipamente pentru exploatarea huilei uzate moral şi fizic; ƒ Implementarea tehnologiilor performante în sectorul de extracţie al huilei şi uraniului impune atragerea de investiţii importante; ƒ Asigurarea necesarului de gaze naturale este dependentă de import din afara UE; ƒ Sistemul naţional de transport gaze naturale prezintă o structură tehnică neomogenă, ceea ce crează dificultăţi în asigurarea presiunilor gazelor naturale la extremităţile sistemului; ƒ Eficienţă energetică redusă pe lanţul producţie-transport-distribuţie- consumator final de energie; ƒ Preţul energiei nu conferă suficiente stimulente pentru investiţii în capacităţi (ex.: asigurarea regimului de funcţionare la vârful de sarcină energetică); ƒ Resurse financiare insuficiente pentru implementarea proiectelor şi programelor de creştere a eficienţei energetice; ƒ Sectorul de producere a energiei electrice pe structuri tehnologice monocombustibil conduce la dispersia costurilor de producere şi repartizarea neuniformă a riscurilor; ƒ Nivelul redus de cercetare-dezvoltare-diseminare în sectorul energetic şi sectorul minier; ƒ Programe deficitare de modernizare a capacităţilor de producere energie termică din sistemele centralizate (opţiuni ale consumatorilor rezidenţiali pentru sisteme individuale de încălzire); ƒ Programe deficitare pentru conformare cu reglementările de mediu şi ecologizare terenuri; ƒ Deficienţe ale cadrului de reglementare privind asigurarea de perimetre pentru exploatare lignit şi realizarea de linii electrice sau conducte de gaze naturale; ƒ Dezvoltarea de noi capacităţi de producţie a cărbunelui şi uraniului are durată de implementare mare şi necesită efort financiar semnificativ; ƒ Reţele electrice cu uzură fizică şi morală pentru alimentarea cu energie electrică a consumatorilor industriali şi casnici; ƒ Grupuri energetice combustibili fosili cu randament scăzut – cca 30% (grupurile energetice moderne au randament mai mare decât 50%); ƒ Cercetarea ştiinţifică privind elaborarea de produse şi tehnologii noi are pondere redusă (diminuarea rolului institutelor de cercetare în domeniu); ƒ Industria de producere a echipamentelor energetice aproape inexistentă; ƒ Randamente reduse în transportul şi distribuţia energiei electrice (pierderi: cca 16% faţă de sistemele moderne 6%); ƒ Lipsa de informaţii privind energia electrică utilizată la utilizatorul final; 112 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Bariere tehnice, economice, financiare, instituţionale şi manageriale în creşterea eficienţei energetice în utilizarea energiei electrice; ƒ Lipsa unei interconexiuni energetice dezvoltate cu Republica Moldova (ex.: conexiunea Suceava-Bălţi); ƒ Liberalizarea pieţei încurajează exportul de energie, în condiţiile în care valoarea adăugată a energiei este foarte mică; ƒ Reformarea sectorului energetic nu urmăreşte prognoza evoluţiilor sectoarelor interdependente, atragerea investiţiilor private, cu derularea unor parteneriate public-private eficiente; ƒ Încurajarea minimă pentru explorarea de frontieră la mari adâncimi, reactivarea şi recuperarea de resurse din câmpurile mature, asumarea riscului la explorare neconvenţională sau off-shore; ƒ Capacitatea slabă de dezvoltare soluţii IT, de management şi de securitate a infrastructurilor critice din energie în România; ƒ Atractivitate scăzută pentru forţa de muncă calificată din categoria de vârstă tânără, care migrează spre locuri de muncă similare din afara ţării; ƒ Lipsa protecţiei infrastructurii de conducte, reţele electrice şi termice amplasate pe domeniul public/privat, afectate de sustrageri din conducte sau structura metalică a infrastructurii; ƒ Infrastructuri de conducte şi reţele cu durata de viaţă depăşită, cu rezilienţă scăzută în situaţii de urgenţă (cutremure, calamităţi naturale etc.); ƒ Infrastructura reprezentată de reţele electrice de transport supradimensionată, cu creştere sensibilă a pierderilor de energie; ƒ Subvenţionarea excedentară a producerii de energie din surse regenerabile (eoliene, fotovoltaice, microhidro), cu consecinţe asupra consumatorului final de energie; ƒ Finanţarea deficitară a sectorului şi industriei energetice; ƒ Instalaţii de producere a energiei electrice pe bază de cărbune neretehnologizate şi care nu îndeplinesc cerinţele de mediu ale legislaţiei naţionale şi europene; ƒ Distorsionarea preţurilor pe piaţa de energie determinată de subvenţii fără justificare economică, ceea ce favorizează exportul de energie, ineficient pentru dezvoltarea economică a ţării; ƒ Diminuarea consumului industrial de energie termică a condus la capacităţi supradimensionate în centrale electrice de termoficare, cu consecinţe privind competitivitatea şi costurile majore pentru consumatori; ƒ Escaladarea costurilor de investiţii în reţele electrice de transport şi distribuţie determinate de proiectele pentru producerea de energie regenerabilă (eoliene, solare), cu impact asupra preţurilor şi consumului de energie; ƒ Evoluţia nivelului tehnologiilor, informatizarea proceselor şi integrării energiei din surse regenerabile necesită investiţii pentru modernizarea şi retehnologizarea reţelelor electrice, soluţii smart-grid etc.; Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 113 ƒ Intervenţia factorului politic în managementul şi administrarea companiilor din sectorul energetic determină vulnerabilităţi şi lipsă de predicitibilitate în sectorul energetic naţional. Oportunităţi ƒ Poziţie geografică favorabilă pentru dezvoltarea de proiecte de magistrale pan- europene pentru ţiţei şi gaze naturale; ƒ Piaţa de energie electrică stabilizată, integrată regional; ƒ Capacitate disponibilă în sistemul de transport gaze naturale şi înmagazinare subterană, care asigură preluarea solicitărilor utilizatorilor; ƒ Climat investiţional atractiv pentru potenţiali investitori şi finanţatori; ƒ Piaţa de capital funcţională şi credibilă (ex.: listarea la bursă a companiilor energetice); ƒ Oportunităţi de investiţii în domeniul eficienţei energetice şi surselor energetice regenerabile; ƒ Accesarea Fondurilor Europene Structurale şi de Investiţii pentru proiecte în domeniul energiei; ƒ Sectorul hidroenergetic este capabil să asigure servicii tehnologice de sistem certificate; ƒ Experienţă recunoscută în activitatea de minerit, extracţia şi prelucrarea hidrocarburilor, cu infrastructură pentru exploatarea resurselor de cărbune şi uraniu; ƒ Perimetre cu rezerve de lignit şi huilă; ƒ Dezvoltarea de perimetre exploatabile de gaze naturale on-shore şi off-shore. ƒ Sistemul electroenergetic prezintă oportunităţi de dezvoltare în condiţiile creşterii eficienţei energetice şi a ponderii energiei electrice, dezvoltarea reţelelor „inteligente”, preocupări pentru reducerea amprentei de CO2 şi dezvoltarea surselor regenerabile de energie; ƒ Investiţii în grupuri moderne cu randamente ridicate (grupurile energetice actuale cu combustibili fosili au durata de viaţă aproape expirată); ƒ Perspective de dezvoltare prin creşterea necesarului de energie electrică pentru industrie, consumul casnic (înlocuirea alimentării cu gaze), sisteme de irigaţii, automobile electrice etc.; ƒ Tehnologii pentru cărbune energetic cu amprentă redusă de emisii; ƒ Resurse primare pentru acoperirea necesarului centralelor electrice; ƒ Amplasarea marilor utilizatori de energie electrică în zone cu producţie de energie electrică (ex.: politici economice pentru dezvoltare industrială în Dobrogea); ƒ Sisteme de consultanţă energetică (ESCO) pentru informarea utilizatorilor şi modificarea comportamentului energetic; ƒ Sistem de învăţământ superior în domeniul energetic, care asigură specialişti pentru dezvoltarea sistemului electroenergetic; ƒ Surse regenerabile de energie pentru alimnetarea sistemelor de irigaţii. 114 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Ameninţări ƒ Rezervele economice exploatabile de ţiţei, gaze naturale şi uraniu limitate, în lipsa descoperirii unor noi zăcăminte semnificative; ƒ Volatilitatea preţurilor la hidrocarburi pe pieţe internaţionale; ƒ Tendinţa de modificare a caracteristicilor climatice şi instabilitatea regimului hidrologic; ƒ Posibilitatea apariţiei unor efecte negative privind regimul concurenţial în sectorul energetic la nivel european, datorită tendinţelor de concentrare din industria energetică; ƒ Incertitudini ale evoluţiei consumului de energie şi a relansării economice; ƒ Ponderea populaţiei cu grad de vulnerabilitate ridicat, în condiţiile preţului la energie apropiat de nivelul mediu european; ƒ Scăderea preţurilor pe piaţa angro de energie electrică, datorită aportului surselor regenerabile cu costuri marginale reduse; ƒ Lipsa unor instrumente fiscale eficiente pentru susţinerea programelor de investiţii în eficienţă energetică şi dezvoltarea serviciilor energetice; ƒ Diminuarea activităţii de exploatare a huilei (consecinţa acumulării datoriilor „istorice” şi a politicii UE privind eliminarea subvenţiilor acordate acestei activităţi); ƒ Costuri mari de exploatare a minereurilor de uraniu datorită variaţiei parametrilor mineralizaţiei şi a discontinuităţii acesteia; ƒ Opoziţia autorităţilor publice locale şi autorităţilor teritoriale cu privire la deschiderea de noi capacităţi de producţie în domeniul exploatării minereurilor de uraniu; ƒ Atitudinea populaţiei faţă de construcţia de noi centrale nucleare şi depozite de deşeuri radioactive; ƒ Dificultăţi în asigurarea serviciilor tehnologice de sistem în perioade secetoase şi datorită ponderii energiei electrice din surse regenerabile; ƒ Costuri suplimentare pentru producătorii de energie electrică şi termică din combustibili fosili, prin aplicarea schemei UE de comercializare a emisiilor de gaze cu efect de seră (EU-ets); ƒ Capacitate redusă la acţiuni teroriste asupra unităţilor producătoare de energie şi a sistemelor de transport (conducte de ţiţei, gaze naturale, reţele electrice, amenajări hidro etc.); ƒ Dependenţa de importul de resurse energetice, relativ redusă, însă care diminuează nivelul de securitate energetică; ƒ Fonduri reduse pentru investiţii în grupuri generatoare şi sisteme de stocare a energiei; ƒ Politici economice de înlocuire a grupurilor generatoare cu durată de viaţă expirată (până în anul 2035 este necesară instalarea circa 5 000 mw în grupuri generatoare); ƒ Dependenţa de importuri pentru echipamente din sectorul energiei electrice. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 115

4. VIZIUNI DE DEZVOLTARE 4.1 IPOTEZE ƒ Populaţia urbană va reprezenta 60% în anul 2035 (54% în anul 2013); ƒ Consumul de energie termică pe locuitor va rămâne cel înregistrat în prezent: cca 2,7 gcal/loc. ƒ Creşterea eficienţei energetice cu circa 24% până în anul 2035; Scenariul 1 ƒ Necesarul de energie electrică în anul 2035 va creşte cu 25% faţă de anul 2015 (sisteme de irigaţii, extindere consum în bucătării electrice, automobile electrice, utilizări electrotermice industrial vor determina dezvoltarea serviciului energiei electrice cu circa 50%); ƒ Sisteme de stocare a energiei electrice operaţionale, asigurând creşterea ponderii surselor regenerabile de energie până la 30% în necesarul de energie electrică; ƒ Programe guvernamentale pentru dezvoltarea de sisteme de irigaţii, investiţii în zone cu excedent de energie electrică, respectiv reducerea cu cca 5% a pierderilor în reţele de transport şi distribuţie a energiei electrice; ƒ Dezvoltarea cercetării ştiinţifice pentru modernizarea sistemului de generare, transport, distribuţie şi utilizare a energiei electrice; ƒ Dezvoltarea de reţele „inteligente”, pentru utilizarea optimizată a energiei electrice în procese industriale, servicii şi rezidenţiale; ƒ Va promova cogenerarea de înaltă eficienţă în majoritatea oraşelor ţării; ƒ Sistemul de preţuri şi tarife ale resurselor energetice şi al celorlate forme de energie va fi remodelat conform pieţei concurenţiale (liberalizarea preţului gazelor, sporirea preţului lemnului de foc etc.); ƒ Populaţia urbană va fi conectată la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică, în perspectiva anului 2035. Scenariul 2 ƒ Lipsa investiţiilor pentru modernizarea sistemului energetic, cu menţinerea şi retehnologizarea din surse actuale; ƒ Lipsa de susţinere a cercetării ştiinţifice şi a sectorului de producere a echipamentelor pentru industria energetică, cu asigurarea efortului de dezvoltare din import; ƒ Asigurarea energiei termice din surse locale; ƒ Sistemul de preţuri şi tarife ale resurselor energetice şi altor forme de energie se va remodela în scopul promovării acestui tip de alimentare (menţinerea unui preţ redus la gaze comparativ cu cel al energiei electrice etc.); 116 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Niciun locuitor nu va mai fi racordat în anul 2035 la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică, ultimul sistem de acest tip, din municipiul Bucureşti, se va sista în perioada 2030–2035.

5. CONCLUZII Sectorul energetic din România este dezvoltat corespunzător, cu specialişti calificaţi şi poate garanta siguranţa în alimentare cu energie a utilizatorilor. Modernizarea şi dezvoltarea sistemelor de stocare a energiei, a reţelelor „inteligente” conferă creşterea randamentelor de utilizare a purtătorilor primari de energie şi a ponderii surselor regenerabile de energie în balanţa energetică naţională. Politica guvernamentală trebuie să susţină creşterea ponderii energiei electrice utilizate, asigurând creşterea nivelului de trai al populaţiei. Preţul energiei influenţează competitivitatea industriei, numărul de locuri de muncă, investiţiile şi veniturile bugetare. Ponderea principală în producţia internă o au gazele naturale. Producţia de gaze naturale cunoaşte o scădere treptată datorită declinului zăcămintelor. Intervenţia noilor zăcăminte din Marea Neagră şi a celor din surse neconvenţionale (în mod special cele de şist) va fi întârziată fie din motive economice, fie din neîndeplinirea aşteptărilor privind cantitatea lor. Producţia de ţiţei a scăzut într-un ritm accentuat şi ţiţeiul a devenit al treilea purtător de energie în producţia de energie în România, pe locul doi fiind cărbunele. Producţia de cărbune a crescut în unităţi fizice, cât şi ca pondere în producţia totală; principala contribuţie a avut-o creşterea producţiei de lignit. Combustibilii fosili (cărbune, ţiţei, gaze naturale) deţin o pondere majoritară (cca 70%) în producţia de energie primară. Revirimentul îl reprezintă sursele regenerabile, România ajungând cel mai mare producător de energie electrică şi termică pe bază de regenerabile din regiune. Lemnele de foc şi deşeurile agricole deţin o pondere importantă în producţia internă de energie. Acest aspect reliefează importanţa dezvoltării tehnologiilor moderne de obţinere şi utilizare a biomasei pentru producerea de energie (preponderent termică).

6. ETAPE VIITOARE 6.1. AVANTAJE COMPETITIVE Hidrocarburi ƒ Expertiză tehnică, experienţă şi resurse umane calificate în industria ţiţeiului – cca 150 de ani; Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 117 ƒ Infrastructură complexă şi diversificată – ţiţei: sistem naţional de transport şi capacităţi de rafinare modernizate; gaze: reţele naţionale de transport şi distribuţie, depozite de înmagazinare; ƒ Piaţă liberă pentru ţiţei şi produse petroliere; ƒ Companii cu experienţă confirmată în activitatea de explorare, exploatare şi producţie ţiţei şi gaze naturale, care dispun de utilaje şi tehnologii de ultimă generaţie; ƒ Resurse interne importante de gaze naturale în context regional; ƒ Infrastructură complexă şi diversificată; ƒ Poziţie geografică – la intersecţia coridoarelor europene. Se constată că descoperirile din ultimii 30 de ani pot fi considerate ca modeste, cu excepţia unor semnale recente provenind din apele de mică adâncime ale Mării Negre, chiar dacă în prezent comercialitatea este încă în analiză. Conform Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, citate de respectiva propunere de strategie, la începutul anului 2014 situaţia resurselor geologice şi a rezervelor sigure se prezenta astfel: Resurse Cantităţi (mil. tone) Cantitate (TWh) Geologice 2 020 2 349 260 Sigure 60 69 780 Sursa: ANRM Rezervele de ţiţei permit – la producţia medie anuală în ultimii ani din România (4,2 milioane tone) şi în condiţiile unui declin anual constant al rezervelor sigure de 5% şi o rată de înlocuire de 3–5% pentru rezervele de ţiţei şi condensate – o utilizare de încă minim 15 ani (referinţa 1) până la minim 23 ani (referinţa 2). În aceste date nu sunt luate potenţiale rezerve din Marea Neagră, a căror evaluare nu s-a încheiat. România dispune de încă importante rezerve de gaze naturale, cu rezerve sigure de aproximativ 1 600 TWh. Conform datelor aflate în evidenţa ANRM, situaţia resurselor geologice şi a rezervelor sigure de gaze naturale (gaze libere şi gaze asociate) existente, este următoarea: Resurse Cantitate (mld mc) Cantitate (Mtep) Cantitate (TWh) Geologice 615 564,97 6 569,43 Sigure 150 137,80 1 602,30 Sursa: ANRM La o producţie medie anuală în România (11 mld. mc gaze naturale) şi în condiţiile unui declin anual constant de 5% al rezervelor sigure de gaze naturale, coroborat cu rata de înlocuire a rezervelor de gaze naturale de 80% (referinţa 3), 118 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 respectiv de 30% (referinţa 4), se poate aprecia că rezervele actuale de gaze naturale s-ar putea epuiza într-o perioadă de minim 14 ani, respectiv minim 10 ani. Explorările din Marea Neagră dau speranţe de îmbunatăţire a acestei situaţii, însă nu există încă date oficiale în privinţa magnitudinii respectivelor noi rezerve. Cărbune (huilă şi lignit) ƒ Rezerve exploatabile concesionate de huilă – cca 100 mil. tone, în zăcământ unic, cu grad de asigurare de cca 60 de ani; ƒ Infrastructură cu facilităţi de suprafaţă şi lucrări miniere de deschidere pe termen lung, pentru transportul pe calea ferată; ƒ Concentrare teritorială a exploatărilor miniere într-o zonă relativ restrânsă; ƒ Personal calificat în activitatea minieră, tradiţie şi expertiză profesională; ƒ Contribuţie la securitatea energetică naţională în situaţii de criză, comparativ cu alte resurse; ƒ Distanţă relativ redusă faţă de beneficiari; ƒ Rezerve de lignit în exploatare (peste 400 mil. tone), concentrată într-o zonă restrânsă, cu grad de asigurare de cca 15 ani; ƒ Contribuţie esenţială la securitatea energetică naţională în situaţii de criză a altor resurse; ƒ Infrastructură existentă adecvată, ca facilităţi de suprafaţă, lucrări miniere de deschidere, pe termen lung, pentru extracţie şi pentru transport pe benzi tranportoare şi cale ferată; ƒ Concentrare teritorială a exploatărilor miniere la distanţe reduse faţă de beneficiari; ƒ Parametrii compatibili cu instalaţiile de ardere a cărbunelui existente la beneficiari; ƒ Personal calificat, tradiţie şi expertiză profesională. Resurse Perimetre în Perimetre Total exploatare neconcesionate (mil. tone) (mil. tone) (mil. tone) Huilă 592 1 614 2 206 Lignit 986 11 606 12 592 Total 1578 13 220 14 798 Rezervele de lignit cunoscute pot asigura exploatarea lor eficientă pentru încă aproximativ 40 ani la un nivel de producţie de circa 30 mil. tone/an. În schimb, producţia de huilă din Valea Jiului este subvenţionata de stat, iar înţelegerile cu UE permit continuarea subvenţiei pentru exploatarea huilei până în 2018 şi condiţionează acest lucru de aplicarea unui program de închidere a minelor, care generează pierderi. Din punct de vedere economic şi energetic, pentru producţia de energie electrică, huila indigenă, fără subvenţii, devine sursă marginală. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 119 Capacităţi nuclearo-electrice ƒ România beneficiază de avantajele unui ciclu complet al combustibilului nuclear; ƒ Infrastructură de cercetare şi proiectare la nivel naţional; ƒ Expertiză avansată în domeniu şi în sectoarele adiacente; ƒ Ciclu nuclear complet; ƒ Impact redus al fluctuaţiilor preţului componentei uraniu în preţul combustibilului nuclear, comparativ cu alţi combustibili fosili; ƒ Tehnologie sigură, recunoscută internaţional; ƒ Tehnologie de producţie cu emisii reduse de carbon; ƒ Cadru adecvat de reglementare a activităţii din domeniul nuclear; ƒ Performanţă tehnică şi operaţională ridicată; ƒ Programe de pregătire a personalului cu bunele practici şi standardele internaţionale; ƒ Colaborare cu furnizorul tehnologiei nucleare utilizate; ƒ Experienţă în exploatare, documentată, accesibilă şi prezervată; ƒ Acces direct la experienţa similară prin organismele la care industria nucleară este afiliată; ƒ Suportul industriei orizontale implicate în programul nuclear din faza de construcţie; ƒ Experienţă în gestionarea şi depozitarea intermediară a deşeurilor radioactive; ƒ Comunicare cu populaţia, comunitatea locală şi factorii de decizie la nivel local şi naţional. Rezervele interne de minereu de uraniu existente şi exploatabile pot asigura necesarul de consum pentru două unităţi de la CNE Cernavoda pe durata de viaţă a acestora. Capacităţi de producţie de E-SRE ƒ Potenţial semnificativ al surselor regenerabile de energie; ƒ Tehnologii de producere a energiei electrice fără emisii de CO2 şi NOx; ƒ Costuri operaţionale reduse pentru tehnologiile de producere a E-SRE; ƒ Energia electrică beneficiază de sistemul de sprijin pentru surse regenerabile; ƒ Energia electrică produsă din surse regenerabile este dispecerizată cu prioritate; ƒ Potenţial hidroenergetic naţional semnificativ; ƒ Asigurarea acoperirii curbei de sarcină prin producerea de energie electrică în bandă, la vârf de sarcină, precum şi asigurarea serviciilor tehnologice de sistem; ƒ Tehnologie de producţie cu emisii reduse de carbon; ƒ Expertiză, resurse umane calificate şi experienţă în domeniu solide. 120 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Resurse Potenţial energetic Echivalent Aplicaţie anual economic energie (mii tep) Energie solară Energie Termică 60 mil GJ 1 433 termică Fotovoltaică 1 200 GWh 103 electrică Energie eoliană 23 000 GWh 1 978 Idem Energie hidro, 40 000 GWh 3 440 Idem din care: sub 10 MW 6 000 GWh 516 Idem Biomasă 318 mil GJ 7 597 termică/electrică Energie 7 mil GWh 167 termică geotermală Energie electric㠃 Expertiză tehnică, resurse umane calificate şi experienţă în producerea energiei electrice; ƒ Resurse interne pentru producerea energiei electrice convenţionale (hidrocarburi, cărbune), precum şi neconvenţionale; ƒ Disponibilitatea unui mix echilibrat de surse de producere a energiei electrice; ƒ Infrastructură complexă şi diversificată: reţele de transport şi distribuţie a energiei electrice; ƒ Grad ridicat de liberalizare a pieţei; ƒ Model de piaţă angro concurenţial şi operaţional; ƒ Pieţe centralizate de tranzacţionare a energiei electrice, cu grad ridicat al lichidităţii, administrate de operatorul de piaţă cu experienţă consolidată; ƒ Operator de transport independent, companie listată; ƒ Interconectare cu alte state europene; ƒ Poziţie geografică favorabilă. Energie termic㠃 Sisteme de alimentare centralizată cu energie termică (SACET); ƒ Sistemele centralizate de încălzire permit siguranţa în alimentarea cu căldură a consumatorilor; ƒ Cotă importantă a căldurii produsă în unităţi de cogenerare, cu economii de resurse primare faţă de producerea separată a energiei electrice şi termice şi, implicit, reducerea emisiilor de CO2; ƒ Capacitatea unităţilor de cogenerare de funcţionare cu surse de energie diversificate, inclusiv surse regenerabile (ex. Biomasă). Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 121

7. VIZIUNEA În privinţa eficienţei energetice: ƒ Economiile de energie – primul „combustibil” al Romaniei la nivelul anului 2035; ƒ Concepţie unitară, integratoare privind eficienţa energetică – instrument al pachetelor legislative energie-schimbări climatice; ƒ Viziune pe termen lung la nivel macro şi asupra programelor specifice fiecărui sector al economiei româneşti; ƒ Definire scop şi obiective ale politicii de economisire a energiei; ƒ Înţelegera contextului, a factorilor interni şi externi, care afectează succesul; ƒ Structură organizatorică şi resurse pentru atingerea scopurilor şi obiectivelor (wx.: Fondul Naţional de Eficienţă Energetică); ƒ Instrumente specifice/mecanisme de sprijin pentru impulsionarea procesului, inclusiv revizuirea actualelor instrumente; ƒ Introducerea de taxe pe energie/carbon – non-ETS; ƒ Politici de resurse umane angrenate în eficienţa energetică. REFERINŢE

1. Strategia naţională de apărare a ţării pentru perioada 2015–2019, Administraţia Prezidenţială 2. „O Nouă Strategie Europeană pentru Energie Durabilă, Competitivă şi Sigură” 3. „Politica Energetică pentru Europa” 4. „Pachetul Energetic 20-20-20”

5. Comunicarea Comisiei Europene COM (2010) 2020 final EUROPA 2020 – O strategie pentru creştere inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii

6. Orientările integrate Europa 2020 – Recomandarea Consiliului privind Orientările generale pentru politicile economice ale statelor membre şi ale Uniunii (2010/410/UE), Decizia Consiliului privind Orientările pentru politicile de ocupare a forţei de muncă ale statelor membre (2010/707/UE). 7. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home/

8. Institutul Naţional de Statistică, Balanţele energetice ale României www.ins.ro

9. ANRE: Rapoarte de monitorizare a pieţei de energie electrică, www.anre.ro

10. (www.ewea.org/statistics)

11. OPCOM, www.opcom.ro

12. CNTEE Transelectrica, www.transelectrica.ro

13. Augustis J., Krikstolaitis R., Peciulyte S., Konstantinaviciute I. (2011) Sustainable development and energy security level after Ignalina NPP shutdown, Technological ans Economic Development of Economy, Vol. 17, nr. 1, 5–21

14. Augustis J., Matuziene V., Krikstolaitis R., Peciulyte S., Norvaisa R. (2008), Energijos tiekimo saugumo vertinimo metodu analize, Rew. Energetika, Vol. 54, nr. 4, 1–9

15. Elkind J.(2010), Energy Security. Call for a Broader Agenda, in Pascual C., Elkind J. Ed. (2010), Energy Security. Economics, Politics, Strategies and Implications, Brookings Institution Press, Washington 122 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035

16. Molis, A., (2011) Building methodology, assessing the risks. The case of energy security in the Baltic States, Baltic Journal of Economics, Vol 11, Nr. 2, 59-80

17. Yergin D. (2006) Ensuring Energy Security, Rew. Foreign Affaires, Vol. 85, Nr.2, 2015 (https://www.foreignaffairs.com/articles/2006-03-01/ensuring-energy-security)

18. Grigorescu, V., Piaţa Unică de Energie Electrică cu două viteze în U.E? www.enpg.ro, iunie 2015

19. Iuga, V., Independenţă energetică vs. Securitate energetică, Analiză Energy Policy Group (EPG), aprilie 2014

20. Pătru, B., Uniunea Energetică Europeană. Ce urmează? www.contributors.ro/economie, feb. 2015 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 123 ANEXA 1 ANEXA 2 Sistemul Naţional de Transport al energiei electrice în România (sursa: CNTEE Transelectrica) 124 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ANEXA 3 – EFICIENŢA ENERGETICĂ Avantaje competitive Necesităţi ƒ sustenabilitatea creşterii economice. ƒ valorificarea potenţialului tehnic ƒ creşterea nivelului de securitate în alimentarea ƒ investiţii pentru implementarea cu energie a utilizatorilor măsurilor de creştere a eficienţei energetice; costurile să aibă justificare economic㠃 limitarea poluării mediului prin reducerea ƒ investiţii în educarea şi specializarea energiei din surse convenţionale şi reducerea utilizatorilor de energie pierderilor în reţelele electrice ƒ creşterea competitivităţii produselor, prin ƒ pregătirea specialiştilor pentru reducerea costurilor cu energia cunoaşterea problemelor specifice eficienţei energetice ƒ creşterea nivelului de pregătire a specialiştilor ƒ realizarea unui sistem eficient de din domeniul energetic monitorizare a energiei utilizate la nivel de compartiment energetic şi al fiecărui loc de munc㠃 limitarea nivelului de poluare a mediului şi ƒ elaborarea de instrumente adecvate menţinerea rezervelor de materii prime şi pentru evaluarea eficienţei energetice energie pentru nevoile viitoare ƒ existenţa unor indicatori specifici pentru ƒ indicatori tip SMART evaluarea eficienţei energetice ANEXA 4 – MODIFICAREA MODELULUI DE TRANSPORT ŞI DE DISTRIBUŢIE Avantaje competitive Dezavantaje ƒ limitarea poluării mediului ambiant prin ƒ eficienţa retelelor de transport şi de utilizarea surselor regenerabile de energie distribuţie prin reducerea fluxurilor de putere pe distanţe mari ƒ limitarea pierderilor în reţele electrice de ƒ reducerea eficienţei centralelor electrice transport şi distribuţie prin utilizarea convenţionale prin reducerea cererii de surselor regenerabile de energie pentru energie din aceste surse utilizatori locali ƒ dezvoltarea reţelelor inteligente, care ƒ necesitatea ca operatorii de transport, de asigură siguranţa în alimentarea cu energie distribuţie şi producătorii să elaboreze noi a utilizatorilor tipuri de servicii care să asigure viabilitatea şi profitabilitatea ƒ reducerea pierderilor în reţelele de ƒ modificarea structurii sistemelor de distribuţie de energie electrică rurale şi transport şi de distribuţie, în funcţie de urbane, prin alimentarea urbană la 20 kV, noile centre de producţie de energie şi a în locul reţelelor de 0,4 kV centrelor de utilizare a energiei Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 125 ANEXA 5 Bariere în promovarea soluţiilor eficiente Tehnice Economice Financiare Instituţionale, ƒ lipsa echipamente ƒ preţurile surselor ƒ fonduri limitate Manageriale (inclusiv aparate de energie care pentru investiţii ƒ structura deciziona- măsurare); nu reflectă cos- în economia de lă inadecvată la ni- ƒ lipsă pregătire şi turile; energie; vel local sau naţio- experienţă în ges- ƒ sistem de control ƒ lipsă facilităţi nal; tiunea energetică a al preţurilor şi financiare şi fis- ƒ lipsă legislaţie şi consumatorilor; neconsiderarea cale pentru in- reglementări pentru ƒ lipsă cadru adecvat costurilor margi- vestiţii în eco- eficienţa energetică; pentru cercetare şi nale; ƒ nomia de energie; lipsă standarde şi transfer tehnologic. ƒ deformarea parti- ƒ alte priorităţi etichetare energeti- cipaţiei energiei că; naţionale pentru ƒ necunoaştere poten- în preţul de cost investiţii ener- ţial de conservare a al produselor. getice. energiei; ƒ lipsă consultanţă economică şi ban- cară; ƒ lipsă management energetic în între- Bariere în promovarea soluţiilor eficiente energetic prinderi. ANEXA 6 – ECHIPA DE CERCETARE FILIP CÂRLEA este directorul Centrului pentru Promovarea Energiilor Regenerabile şi Eficienţă Economică din cadrul Institutului Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu” – INCE al Academiei Române. Este doctor în ştiinţe, absolvent al Facultăţii de Electrotehnică al Academiei de Studii Economice – Facultatea Relaţii Economice Internaţionale şi al Şcolii postdoctorale în proiectul „Cercetarea ştiinţifică economică, suport al bunăstării şi dezvoltării umane în context european” din INCE; este profesor asociat la Facultatea Administrarea Afacerilor – ASE. A coordonat programul de elaborare a Strategiei naţionale de surse regenerabile de energie; este expert în implementarea fondurilor structurale şi de coeziune din cadrul Programului de formare în domeniul managementului instrumentelor structurale; activitatea sa de cercetare s-a concretizat în peste 50 de lucrări, articole şi cărţi publicate în reviste din ţară şi din străinătate; a elaborat „Atlas-Ghid al surselor regenerabile de energie din România”; este expert civil pentru securitate energetică – NATO, evaluator autorizat (ANEVAR), membru în Asociaţia Patronală Surse Noi şi Regenerabile de Energie şi Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME). 126 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 IULIAN IANCU este inginer, specializarea petrol şi gaze, doctor în ştiinţe şi absolvent al Şcolii postdoctorale în proiectul „Cercetarea ştiinţifică economică, suport al bunăstării şi dezvoltarii umane în context european” din Institutului Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu” – INCE al Academiei Române; este profesor asociat la Facultatea Administrarea Afacerilor din Academia de Studii Economice; în domeniul cercetării ştiinţifice a publicat un număr mare de lucrări în reviste de specialitate; are 80 lucrări susţinute în sesiuni ştiinţifice din ţară. VIRGIL MUŞATESCU este inginer energetician, doctor inginer şi doctor în ştiinţe economice; are expertiză în eficienţă energetică, cogenerare, energii regenerabile, politici energetice, finanţarea proiectelor energetice, implementarea proiectelor energetice, impactul energiei asupra mediului. Este membru în Asociaţia de politici energetice din România (APER), Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR – CME), Institutul de Reamenajare şi Folosire a Surselor de Energie (IRE), Consiliul Consultativ al ANRE. Este autor şi co-autor a 27 cărţi, manuale, culegeri, studii; peste 100 articole publicate, comunicări ştiinţifice la seminarii şi conferinţe; coordonator la „Impactul investiţiilor din energie asupra dezvoltării economice a României” realizat pentru Comisia Naţională de Prognoză, autor la: „Fuel poverty in Romania” pentru UNDP şi co-autor la „Impactul celui de-al treilea pachet legislativ pentru energie asupra economiei româneşti” pentru Institutul European din România. NICOLAE GOLOVANOV este prof. dr. ing. la Universitatea „Politehnica” Bucureşti, cu specializarea electroenergetică (teza de doctorat „Supratensiuni la conectarea liniilor electrice aeriene”); în domeniul cercetării ştiinţifice a publicat 81 de lucrări în reviste de specialitate, are 80 lucrări prezentate la sesiuni ştiinţifice în ţară şi străinătate, 4 brevete de invenţie, 35 tratate şi monografii în edituri din ţară şi străinătate, cca 150 lucrări de cercetare pe bază de contract cu întreprinderi industriale / institute de cercetare. Este preşedinte al Comitetului Român de Electrotermie, redactor al revistei „Mesagerul energetic”, membru în Comisia de Energetică a Academiei Române, colegiul de redacţie al Buletinului Universităţii „Politehnica” Bucureşti, Consiliul de Etică al participanţilor la piaţa de energie electrică din România, membru al Comitetului Naţional Român pentru CEI (CT8 şi CT 15), Grupa specialişti români pentru CIGRE (CS 33), Consiliul ştiinţific al Institutului de Energetică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, membru al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România – preşedinte al Secţiei Electrotehnică şi Energetică. ALEXANDRU SĂNDULESCU este inginer, specializarea energetică, absolvent al Universităţii „Politehnica” Bucureşti. Este doctor în ştiinţe în domeniul pieţelor de energie; activitatea profesională cuprinde 13 ani de cercetare în cadrul ICEMENRG, conducerea departamentului Piaţă de energie din cadrul ANRE (7 ani), conducerea Direcţiei Generale Energie din Ministerul Economiei (7 ani) şi consultanţă internaţională UE – UNDP (2 ani). A publicat lucrări şi articole de cercetare de profil în publicaţii şi reviste de specialitate din ţară şi din străinătate; a coordonat programul de elaborare a Strategiei energetice a României pentru perioada 2007–2020, respectiv programul de actualizare a Strategiei energetice din anul 2011. LUMINIŢA CHIVU este economistă, doctor în ştiinţe economice, director general, la Institutul Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu” – INCE al Academiei Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 127 Române; este conducător ştiinţific de doctorat şi de studii postdoctorale în centre de cercetare recunoscute privind cercetarea economică fundamentală şi avansată; are expertiză şi recunoaştere în cercetarea economică academică, fundamentală şi avansată, în calitate de coordonator de proiecte de cercetare aplicativă la nivel macro- şi microeconomic; are responsabilităţi manageriale şi leadership în coordonarea şi monitorizarea programelor de cercetare, anuale şi de perspectivă şi a activităţii structurilor de cercetare din reţeaua INCE; elaborează studii şi cercetări în domenii precum piaţa muncii, migraţia internă şi internaţională a forţei de muncă, studii comparative macroeconomice, studii de fezabilitate, învăţământ şi formare profesională a forţei de muncă etc. Este membră în organizaţii profesionale: Consiliul ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetări Economice şi Consiliul ştiinţific al Institutului de Economie Naţională; coordonatoare a Centrului Naţional România al European Working Conditions Observatory (2005–2013); membră a Centrului Naţional România al European Industrial Relations Observatory (2003–2013); membră a Centrului Naţional România al European Restructuring Monitor (sub egida Comisiei Europene) (2003–2013); membră a Consiliului Statistic Naţional; membră a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional Capacitate Administrativă (din 2014 până în prezent); membră în Consiliul ştiinţific al Conferinţei internaţionale Economic Scientific Research – Theoretical, Empirical and Practical Approaches – ESPERA, indexată ISI Proceedings şi Elsevier Economics and Finance; membră în colective de redacţie ale revistelor cotate în baze de date internaţionale (editorial Board, Romanian Journal of Economic Forecasting, cotată ISI Thomson), Editorial Review Board, International Journal of Sustainable Economies Management, ISSN: 2160-9659, EISSN: 2160-9667, Editorial Board, Economic Sciences Series, Buletinul Universităţii Petrol-Gaze Ploieşti, CNCSIS B+, Analele Universităţii din Oradea – Ştiinţe Economice, CNCSIS B+, Editura Universităţii din Oradea; Scientific Board, Journal of Financial and Monetary Economics (RePeC, EconPapers), Editorial Board, Global Economic Observer (DOAJ, RePeC , Cabell s Directory). ADRIAN DUMITRU TÂNŢĂU este prof. univ. dr. la Academia de Studii Economice şi decan al Facultăţii Administrarea Afacerilor, cu predare în limbi străine din anul 2012. Este doctor în Inginerie Electrică şi doctor în Management; a absolvit Facultatea de Electrotehnică şi Facultatea de Management; este preşedinte al Society for Business Excellence şi director al Programului MBA Entrepreneurship and Business Administration in Energy. Activitatea de cercetare este orientată asupra modelelor de afaceri în domeniul energiei, energie regenerabilă, securitate şi eficienţă energetică; este coordonator de lucrări de doctorat; a publicat 20 de cărţi, 57 articole şi a fost membru în 25 proiecte de cercetare. Este membru în European Foundation for Entrepreneurship Research, Comisia de specialitate Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor, Comitetul ştiinţific al Conferinţei internaţionale Business Excellence, membru onorific al Comitetului Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei; a fost membru al Consiliului de Administraţie de la Hidroserv Porţile de Fier S.A, în perioada 2009–2013. CONSTANTIN CIUTACU este economist, doctor în ştiinţe economice, cercetător ştiinţific principal la Institutul Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu” – INCE al Academiei Române; este conducător ştiinţific şi de doctorat, cu expertiză recunoscută privind cercetarea economică fundamentală şi avansată; este coordonator de proiecte de cercetare aplicativă macro- şi microeconomice, cu resposabilităţi manageriale pentru 128 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 coordonarea activităţii de cercetare ştiinţifică, a relaţiilor ştiinţifice interne şi internaţionale; membru în colegiul editorial al unor reviste din ţară şi străinătate. În cercetarea ştiinţifică aplicativă se concentrează pe analize şi cercetări macro-, mezzo- şi mircroeconomice; demografie, populaţie, resurse umane; piaţa muncii, ocupare-şomaj; economia educaţiei; formarea profesională; circulaţia internă şi internaţională a forţei de muncă; integrare şi globalizare economică; dialog social şi parteneriat; negocieri colective; relaţiile industriale; concurenţă şi ajutor de stat; analize de impact. A publicat peste 44 de cărţi, ca unic autor, îndrumare şi volume colective, peste 10 caiete de studii, peste 150 articole / studii în reviste de specialitate din ţară şi străinătate, din care 8 ISI. IONUŢ PURICA este cercetător principal în cadrul Institutului de Prognoză Economică al Academiei Române; profesor universitar în UHB şi Director al FCCEA a FUMN, a participat la elaborarea strategiei de acces al României la UE (2000 ESEN), a strategiei naţionale de dezvoltare durabilă, precum şi la diverse strategii de energie şi studii globale ale WEC Londra. Anterior a lucrat în Banca Mondială (5 ani) şi în proiecte elaborate sub egida USEA, JBIC, MARSH, ITOCHU, MVV etc.; a condus cooperarea internaţională a RENEL, după ce a fost cercetător internaţional la ENEA Roma (3 ani) şi asociat la ICTP Trieste (7 ani); a participat la fabricaţia de componente pentru reactorii nucleari de la CNE Cernavoda la IMGB-FECNE; este membru în AGE Horizon 2020 al Comisiei UE. A publicat cărţi în domeniul energiei şi modelelor neliniare la Imperial College Press, Academic Press etc., respectiv lucrări în jurnale ISI de specialitate în ţară şi străinătate (ex. Risk Analysis, IEEE Power Engineering Review, Romanian Journal of Economic Forecasting); este doctor în ştiinţe energetice, respectiv doctor în ştiinţe economice. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 129 Proiect 4 SIGURANŢA INFORMATICĂ – PROTECŢIA CIBERNETICĂ, PROTECŢIA PROPRIETĂŢII INTELECTUALE ÎN PROIECTE ŞI ÎN PUBLICAREA ELECTRONICĂ Coordonator: ACAD. DAN TUFIŞ Strategia prezentă este un document sintetic orientat pe liniile strategice necesare definirii cadrului actual şi de perspectivă pentru „SIGURANŢA INFORMATICĂ – PROTECŢIA CIBERNETICĂ, PROTECŢIA PROPRIETĂŢII INTELECTUALE ÎN PROIECTE ŞI ÎN PUBLICAREA ELECTRONICĂ”, în viziunea Academiei Române privind dezvoltarea României în perioada 2016–2035.

1. INTRODUCERE Într-o societate modernă, a cunoaşterii, a economiei bazate pe cunoaştere, rolul dominant de sprijin în toate activităţile este dat de suportul informatic, constând în infrastructuri, sisteme, informaţii şi datele în format electronic. Impactul în viaţa şi activitatea umană al „tehnologiei şi legislaţiei” privind siguranţa informatică şi protecţia datelor este major în toate domeniile: sănătate, educatie, ştiintă, tehnologie, apărare-securitate, economie-industrie, financiar- bancar, servicii informatizate, cultură, turism, media. Activitatea de prevenire şi suprimare a criminalităţii cibernetice şi a riscurilor informatice trebuie să aibă în atenţie atât sistemele şi reţelele informatice, cât şi factorul uman ca principal element de risc. Sistemele informatice, mobile, inteligente, comunicaţiile mobile, serviciile din generaţia mileniului III ce vor fi „informaţionale-inteligente-bazate-pe-Internet”, toate au ca cerinţă „siguranţa informatică si protecţia cibernetică” ca factor principal de eliminare a riscurilor. 1.1. CONTEXTUL CERCETĂRII Proiectul Academiei Române privind Strategia de dezvoltare a României pentru următorii 20 ani, 2016–2035 s-a lansat în contextul în care atât evoluţiile socio-economice, cât şi cele strict sociale ale societăţii reclamă o repoziţionare strategică a valorilor, a acţiunilor şi a viziunii de dezvoltare pentru o perioadă viitoare aproximativ echivalentă cu cea parcursă din 1989, de la paşii strategici făcuţi prin aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană, în 2007. Transformarea din „societatea informaţională în societatea cunoaşterii” aduce ca necesară o abordare, 130 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 o strategie de ţară, care să fie în pas cu evoluţia tehnologiei şi serviciilor în comunicaţii şi sistemele informaţionale, în era digitală în care trăim. 1.2. OBIECTUL STRATEGIEI – OBIECTIVELE URMĂRITE Valorile cunoaşterii în societatea informaţională, în societatea bazată pe cunoaştere sunt direct corelate cu siguranţa informatică – protecţia cibernetică a datelor, a serviciilor, a activităţilor bazate pe sisteme informatice, precum şi protecţia proprietăţii intelectuale cu specificul dat de suportul digital în creaţie, în proiectare, proiecte şi în publicarea electronică, mass-media. Patrimoniul Cultural Naţional este în mare parte digital sau urmează a fi digitalizat. Serviciile, cumunicaţiile, creaţia artistică sau ştiinţifică se bazează pe sisteme informatice şi date ce trebuie protejate. Proprietatea materială sau imaterială trebuie securizată. Accesul şi siguranţa datelor, integritatea şi disponibilitatea acestora sunt garanţia siguranţei informatice – protecţiei cibernetice. Proprietatea intelectuală capătă noi valenţe în cadrul proiectelor cu tematică sau pe suport informatic şi în publicarea electronică, iar soluţionarea prin semnatura digitală, marca temporală şi certificatul calificat aduce o rezolvare, dar şi necesitatea unei strategii coerente în domeniu. 1.3. DEFINIŢII, TERMINOLOGIE În ultimul deceniu, securitatea cibernetică a atras atenţia mass-media şi a experţilor. Deşi este un fenomen global (Di Camillo, Miranda, 2011) se concentrează pe compararea a două situaţii semnificative: cele din Uniunea Europeană (UE) şi cele din Statele Unite ale Americii (SUA). Dacă în SUA tema securităţii cibernetice a fost tratată şi discutată începând cu anii 1990, în Uniunea Europeană discuţia a început de-abia la începutul anilor 2000. Fără a aduce atingere interesului în creştere asupra acestui subiect din partea agenţiilor guvernamentale şi proliferării iniţiativelor în acest sens, este interesant de observat că termenii care ţin de domeniul cibernetic sunt utilizaţi într-o manieră destul de eterogenă şi ambiguă la nivel internaţional, fără o definiţie comună a ameninţărilor cibernetice. O lectură a documentelor strategice relevante adoptate de UE şi SUA în ultimii ani oferă indicii interesante în acest sens. Din analiza principalelor documente strategice ale SUA reiese că aceste documente tratează tema securităţii cibernetice într-un mod mult mai extins comparativ cu documentele europene. Aceasta reflectă angajamentul de lungă durată al SUA pentru sector, aşa cum se rezumă în declaraţia preşedintelui Obama faptul că „infrastructurile digitale sunt un bun naţional strategic şi protejarea este o prioritate de securitate naţională" (White House, 2010). A asigura „securitatea, integritatea, accesibilitatea” informaţiei înseamnă a asigura siguranţa informatică sau protecţia cibernetică. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 131 Protecţia proprietăţii intelectuale în proiecte şi în publicarea electronică decurge intrinsec şi din siguranţa informatică sau protecţia cibernetică, dar este reglementată şi complementată prin mijloace specifice tehnologiei informaţiei, precum semnatura electronică, marca temporală, arhivarea documentelor în formă electronică şi cadrul legal pentru emiterea de documente electronice. Sectorul primar al informaţiei reuneşte acele activităţi care fie produc, prelucrează, stocheză şi transmit informaţia, fie produc mijloacele tehnologice destinate acestor scopuri. Sectorul sistemelor informatice, a reţelelor de date şi de comunicaţii reuneşte acele activităţi care fie permit, prelucrează şi transmit informaţia vocală sau digitală, fie asigură mijloacele tehnologice destinate acestor scopuri. Hotărârea nr. 494 din 11.05.2011 privind înfiinţarea Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – CERT-RO defineşte şi principalii termeni şi noţiuni în domeniul „securitatii cibernetice”: infrastructuri cibernetice, spaţiul cibernetic, securitate cibernetică, atac cibernetic, incident cibernetic şi serviciile publice de tip preventiv, reactiv, de consultanţă pentru managementul calităţii serviciilor de securitate cibernetică, în scopul realizării prevenirii, analizei, identificării şi reacţiei la incidente în cadrul infrastructurilor cibernetice ce asigură funcţionalităţi de utilitate publică ori asigură servicii ale societăţii informaţionale. 1.3.1. Cadrul legislativ Legislaţia în domeniul asigurării protecţiei datelor are în atenţie întregul spectru de date informatice, clasificate sau neclasificate, publice sau private:

1. Legea nr.182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate cu modificările şi completările ulterioare;

2. H.G. 585/2002 pentru aprobarea standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România;

3. Hotărârea nr. 271/2013 pentru aprobarea strategiei de securitate cibernetică a României şi a planului de acţiune la nivel naţional privind implementarea sistemului naţional de securitate cibernetică;

4. Legea privind securitatea cibernetica a României, adoptată în iunie 2015. Legislaţia acoperă întregul spectru al vieţii şi activităţii socio-economice (comerţul electronic, dreptul de autor, documente electronice, plăţile electronice, publicitatea online, viaţa privată – protecţia datelor cu caracter personal –, criminalitatea informatică, pornografia pe Internet, comunicaţiile electronice, guvernare electronică, servicii video pe Internet). Asigurarea protecţiei datelor este susţinută legal prin legislaţia Tehnologiei Informaţiilor şi Comunicaţiilor (TIC) în România (http://www.legi- internet.ro/legislatie- itc.html#c95), care se adresează atât tehnologiei, cât şi 132 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 serviciilor publice, pornind de la mecanisme pentru asigurarea protecţiei datelor, continuând cu legislaţia pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii cibernetice, cât şi cea pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice. Regulamentul nr. 460/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 10 martie 2004 privind instituirea Agenţiei pentru Securitatea Reţelelor Informatice Europene este o primă iniţiativă la nivelul Uniunii Europene (UE). 1.3.2. Standarde şi reglementări În prezent există o serie de standarde la nivel internaţional, dintre care unele au fost adoptate şi la nivel naţional (ANEXA 2). 1.3.3. Cadrul instituţional european şi intern Cadrul instituţional şi legal în „securitatea cibernetică” este asigurat la nivel european de către ENISA – European Union Agency for Network and Information Security (http://www.enisa.europa.eu/ activities/cert), Computer Emergency Response Team (CERT) (http://www.cert.org/), Information Systems Audit and Control Association (ISACA) (ISACA.org), ITU – Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor, iar la nivel naţional prin MSI (http://www.msinf.ro/), CERT- RO – Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (www.cert-ro.eu), site-ul www.cyberteam.ro, http://www.botfree.ro/ şi alte CERT- uri din cadrul Serviciului Român de Informaţii – Centrul Naţional Cyberint, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale – CORIS, Ministerului Apărării Naţionale – Certmil, Ministerul Afacerilor Interne – CERT-INT, Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice MAI, http://www.efrauda.ro/, AADR – Agenţia pentru Agenda Digitală România. Impactul puternic asupra domeniului tematicii strategiei este influenţat de evoluţia tehnologică şi dependenţa de sistemele informatice şi se regăseşte în toate domeniile strategiei de ţară. Proiectele derulate de instituţiile publice din România prin fonduri structurale sau participări în consorţii ale Programului Cadru 7 (FP7), alături de exemplele de bune practici în domeniu, au creat baza cunoaşterii şi implementării sistemelor naţionale de prevenire, analiză, identificare şi reacţie la incidentele privind „SIGURANŢA INFORMATICĂ – PROTECŢIA CIBERNETICĂ”. 1.3.4. Situaţia actuală – comparaţii la nivel UE Doar 12% dintre utilizatorii de Internet din Europa simt siguranţă în a face tranzacţii online. Ameninţări, cum ar fi software-ul rău intenţionat şi frauda online, tulbură increderea consumatorilor şi eforturile de promovare a economiei online. Agenda digitală propune o serie de soluţii practice, inclusiv un răspuns european Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 133 coordonat la atacurile cibernetice şi norme consolidate privind protecţia datelor cu caracter personal. Pilonul III al Digital Agenda Europe 2020, „Trust & Security”, propune o serie de soluţii practice, inclusiv un răspuns european coordonat la atacurile cibernetice şi norme consolidate privind protecţia datelor cu caracter personal (Trust & Security analysis and data, http://ec.europa.eu/digital-agenda/en/trust-and-security- analysis-and-data). Noile iniţiative europene – Piaţa digitală unică la care adăugăm multilingvismul după Conferinţa de la Riga – 2015, Uniunea pieţelor de capital, Fondul European pentru Investiţii Strategice (EFSI) – pentru a crea un climat de afaceri mai bun pentru întreprinderile europene, precum şi intregul mediu socio- economic, impun abordarea strategică pe domeniul securităţii informatice, protecţia proprietăţii intelectuale indiferent de forma acesteia, cu atât mai mult în formatele electronice. Tabloul de bord Agenda digitală măsoară progresul economiei digitale europene (http://ec.eu ropa.eu/digital-agenda/en/download-scoreboard-reports). Un alt element comparativ la nivel european este dat de indicatorii compoziţi, de exemplu „indicele economiei şi societăţii digitale”, în care România are un punctaj global de 0,31 şi se situează pe locul 28 dintre cele 28 de state membre ale UE. Desigur că fiecare subdomeniu a explicitat şi cei 5 indicatori componenţi: conectivitate, capitalul uman, utilizarea internetului, integrarea tehnologiei digitale şi servicii publice digitale sunt direct corelaţi cu „SIGURANŢA INFORMATICĂ – PROTECŢIA CIBERNETICĂ” în activităţiile şi serviciile respective, contribuind la sporirea încrederii şi la creşterea gradului de utilizare. Elementul de referinţă al situaţiei în domeniul securităţii informatice la nivel naţional îl constituie rapoartele CERT-RO şi ale altor organisme instituţionale (www.cert-ro.eu). Faptul că în cursul anului 2014 au fost procesate alertele de securitate de la parteneri internaţionali şi nationali şi că acest număr a crescut cu 82% (78 769 954) faţă de 2013 (43 231 149) şi cu 66% mai multe domenii raportate ca fiind compromise în cursul anului 2014, constituie un factor de alertă şi pentru noi măsuri. Alt element de referinţă al situaţiei la nivel european este dat de sistemul de raportare şi informare al ENISA, ce urmăreşte să dezvolte o cultură a securităţii reţelelor informatice în întreaga UE (http://www.enisa.europa.eu/). Acţiunea anuală „Luna securităţii cibernetice (European Cyber Security Month)”, strategia de securitate, exerciţiile Cyber Europe şi Materialele de instruire ENISA CERT, completează cadrul operaţional, statistic, prea larg pentru a fi detaliat într-un document orientat pe liniile strategice. Se poate afirma asfel că au fost create premisele unui cadru instituţional competent şi eficient atât la nivel naţional, cât şi internaţional care, alături de producătorii de hardware, software şi de aplicaţii privind securitatea sistemelor şi datelor, asigură în prezent şi în perspectivă: 134 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ sistemele de Alertă Timpurie (SAT); ƒ serviciile de consultanţă şi suport; ƒ exerciţiile cyber între comunităţi; ƒ campaniile de conştientizare.

2. METODOLOGIE ŞI ETAPE Metodologia propusă pentru elaborarea Strategiei a avut în vedere metoda Foresight, o metodologie de analiză „Political, Economical, Social and Technological” (PEST) de date şi informaţii evaluate inteligent privind viitorul şi de construire a unei viziuni pe termen mediu-lung, având ca scop luarea în prezent a celor mai adecvate decizii şi elaborarea unor planuri de acţiune comune pornind de la situaţia prezentă şi privind spre viitor. Subiectele de cercetare au intrat apoi în analiză detaliată şi au fost trecute prin filtrul unei analize „SWOT” (Strengths, Weaknesses, Opportunities, Threats). Baza cercetării a fost dată de expertiza celor 20 de specialişti, constituiţi în cinci grupuri de lucru: Inginerie Lingvistică, e-Educaţie, Infrastructuri Critice, Drepturi de Proprietate Intelectuală şi Sectorul Privat. 2.1. ETAPELE CERCETĂRII Etapele de cercetare şi schema de lucru (figura 1) au avut în vedere obiectivele stabilite şi au fost discutate şi rafinate în cadrul a trei seminarii desfăşurate în perioada aprilie-iunie 2015, astfel: Prima întâlnire a grupurilor de lucru, stabilirea 29 aprilie componenţei grupului principal de lucru, stabilirea Seminarul 1 2015 metodologiei prin combinarea diferitelor metode prezentate şi discutate 28 mai Atingerea convergenţei în cele două livrabile şi Seminarul 2 2015 redactarea unui document extins al Fazei I 24 iunie Stabilirea elementelor de bază ale Raportului Sinteză Seminarul 3 2015 care trebuie prezentat la termenul de recepţie a Fazei I Aceste seminarii s-au bucurat de prezenţa a numeroşi specialişti şi de punctele de vedere exprimate de 20 de reprezentanţi (tabelul 1 din Anexa 1) ai unor instituţii cheie pentru domeniul proiectului 4, respectiv Serviciul de Informaţii Externe (SIE), Serviciul Român de Informaţii (SRI), Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), precum şi de prezenţa unor reprezentanţi ai sectorului privat cu activitate semnificativă în domeniul proiectului 4, cum ar fi: CerstSign, SOFTWIN, Intergraph România. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 135 Figura 1. Schema de lucru Reprezentanţii mediului academic au evidenţiat o serie de preocupări şi rezultate, dar şi tendinţe din perspectiva cercetării, relevante pentru domeniul analizat. Grupul Principal de Lucru cu reprezentanţii mai sus amintiţi şi Grupurile de Lucru au dezbătut problematica şi au lucrat împreună în vederea efectuării analizelor SWOT pe domenii: ƒ au elaborat un chestionar (Anexa 2) pe care l-au aplicat experţilor din grupurile de lucru şi din grupul principal de lucru; ƒ răspunsurile obţinute au condus la îmbunătăţirea rezultatelor analizei prin completări şi/sau reformulări; ƒ în final, în cadrul seminarelor şi prin discuţii ale membrilor grupului în intervalul dintre seminarii, s-a realizat armonizarea ideilor pentru fiecare secţiune a analizei SWOT. În seminariile 2 şi 3 s-au conturat ideile strategice, s-au sintetizat contribuţiile şi apoi s-a trecut la integrarea materialului final. 2.2. ECHIPA DE CERCETARE Acad. Dan Tufiş Dr. Angela Ioniţă Prof. univ. dr. Adriana Vlad Prof. univ. dr. ing. Nicolae Ţăpuş 136 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Prof. univ. dr. Horaţiu Dragomirescu CŞ I dr. habil. Tudor Barbu Dr. ing,. Cristina Niculescu Col. (rez.) dr. Adrian Baciu Dr. ing. Viorel Gaftea Dr. Ionel Niţu Dr. Ştefan Dumitrescu Dr. Tiberiu Boroş Ing. ec. Alina Munteanu Prof. univ. dr. ing. Horia Nicolai Teodorescu, m.c. Prof. univ. dr. ing. Ştefan Iancu Dr. Constantin Burdun Dr. Florin Negru Dr. ing. Sorin Bănică Maria Oancea Ing. Mircea Sorin Rusu Ing. Andrei Mincă

3. ANALIZA SWOT Prima cerinţă contractuală şi strategică a fost o analiză SWOT a cadrului şi obiectului strategiei. Această analiză a scos în evidenţă următoarele puncte tari, puncte slabe, oportunităţi şi ameninţări (tabelul 1). 3.1. CONCLUZII ALE ANALIZEI SWOT Din analiza SWOT s-au evidenţiat următoarele aspecte: ƒ există acoperirea legislativă specifica domeniului dar evoluţia tehnologică impune actualizarea acestui cadru; ƒ la oportunităţile oferite se manifestă reticenţă din cauza îmbătrânirii populaţiei şi nefamiliarizării unui număr mare de persoane cu serviciile oferite şi neadaptării la societatea informaţională (din cauza situaţiei economice de la nivel local, coroborată cu aspectele demografice); ƒ utilizarea serviciilor informaţionale şi comunicaţionale se situează pe un trend ascendent cu fluctuaţii semnificative raportate la întreaga populaţie datorită decalajelor semnificative rural/ urban; ƒ necesitatea unor servicii interdisciplinare cu experţi la nivel local/judeţean, care să ofere gratuit servicii de consultanţă atât comunităţii civile, persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice în vederea prevenirii criminalităţii informatice şi protecţiei proprietăţii intelectuale. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 137 Tabelul 1. Puncte tari, puncte slabe, oportunităţi şi ameninţări Puncte tari Puncte slabe Cadrul general Cadrul general ƒ Saltul tehnologic ca suport al ƒ Creşterea numărului şi formelor de securităţii; ameninţare, de riscuri; ƒ eID în diverse forme, soluţii hardware ƒ Risc de pierderi mari ca volum şi şi software sau combinaţii; importanţă; ƒ Capacitate de stocare electronic㠃 Dependenţa de tehnologii străine; imensă; ƒ Robotizarea individuală, alienarea; ƒ Control performant în sisteme de ƒ Educaţie deficitară pe plan primar, securitate TI; secundar; ƒ Cadru legislativ-instituţional ƒ Lipsuri materiale şi economii ce duc la dezvoltat; soluţii improvizate sau neadecvate. ƒ Capacitate naţională de suport; ƒ Parteneriate strategice cu UE, USA. Legislaţia privind drepturile de autor Legislaţia privind drepturile de autor asupra produselor sofware şi a asupra produselor sofware şi a bazelor bazelor de date de date ƒ În UE prin aplicarea Directivei ƒ Nivelul slab de investiţii în sistemele 91/250/CE este acordată protecţia moderne de stocare şi prelucrare de juridică a programelor pe calculator informaţii raportat la celelalte state persoanelor fizice sau juridice; membre UE; ƒ Beneficiul utilizatorilor de a se ƒ Încălcarea dreptului de proprietate conecta simultan la un produs intelectuală prin pirateria digitală sub software şi de a-l folosi în regim diferite forme precum: copiere/plagiat, shareware, freeware sau open source; accesul ilicit şi transmiterea de software ƒ Din anul 2000 UE oferă consultaţie fără consimţământul explicit sau implicit liberă asupra brevetabilităţii al autorului. programelor pe calculator cu scopul promovării inovării şi asigurării competitivităţii pe piaţa unică. Legislaţia privind publicitatea online ƒ Publicitatea online reprezintă un mijloc rapid şi uşor accesibil pentru un număr din ce în ce mai mare de persoane; ƒ Spaţiul în care este expusă reclama este nelimitat, iar mijloacele publicitare pot fi complexe: text, sunet sau imagine; ƒ Publicitatea online beneficiază de un 138 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 instrumente de cercetare care măsoară numărul de persoane care au accesat o anumită pagină web ƒ Existenţa fenomenului banner blindeness în care vizitatorii web gnoră informaţia publicitară; ƒ Existenţa Ad-blocking-ului, care reprezintă blocarea reclamelor online cu ajutorul unor programe special create pentru împiedicarea reclamelor online. Legislaţie relevantă privind viaţa Legislaţie relevantă privind viaţa privată privat㠃 Folosirea mijloacelor de supraveghere ƒ Utilizarea mijloacelor de supraveghere video, a sistemelor automate în video neomologate determină o mărire a mediul public sau privat contribuie la riscului în zonele monitorizate şi creşterea securităţii umane, inclusiv a conduce la scăderea numărului de securizării patrimoniului, asigurarea identificări bazate pe imagini; securităţii unui perimetru, prevenirea ƒ Insuficienţa infrastructurii şi securităţii şi combaterea infracţiunilor; pe sisteme interconectate poate duce la ƒ Colectarea, prelucrarea, actualizarea scurgeri de date/informaţii care pot să datelor în scopuri legitime pot ajuta în afecteze viaţă privată a persoanei; procesul de identificare a persoanelor, ƒ Există riscul ca datele cu caracter implicit în procesul aflării adevărului personal să fie prelucrate cu rea-credinţă, în situaţii concrete. în alte scopuri decât cele pentru care au fost colectate. Legislaţie privind criminalitatea Legislaţie privind criminalitatea informatică informatic㠃 Pe linia investigării criminalităţii ƒ Un număr mare de persoane nu deţin informatice putem constata că este informaţii minimale despre politicile, bine reglementată procedura mijloacele şi metodele existente prin care percheziţiei informatice în Codul de se poate asigura securitatea informatică, Procedură Penală al României la art. în general; 168; ƒ Interes şi preocupări scăzute la nivelul ƒ Instituţiile cu atribuţii în lupta instituţiilor publice sau actorilor privaţi împotriva infracţionalităţii faţă de alocarea de fonduri necesare informatice în România au definite achiziţionării de mijloace tehnico- competenţe, strategii proprii şi ştiinţifice adecvate şi contractării unor structuri specifice. Exemplificăm servicii de specialitate în domeniul IT; prin: Direcţia de Investigare a ƒ Resurse insuficiente şi salarii mici la Infracţiunilor de Criminalitate nivel de instituţie publică/instituţie Organizată şi Terorism (DIICOT). privată, implicit lipsa specialiştilor Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 139 Serviciul pentru Combaterea proprii, cum sunt: managerii de Criminalităţii Informatice; Serviciul departament tehnic, manageri de Român de Informaţii are structură securitate, ingineri de sistem. specializată denumită Centrul Naţional Cyberint, în domeniul CyberIntelligence; Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO ); ƒ Există o strategie privind securitatea cibernetică a României, H.G. nr. 271/2013 pentru aprobarea Strategiei de securitate cibernetică a României; ƒ Existenţa unei expertize proprii solide ƒ Gradul încă insuficient de integrare în materie de protecţie a proprietăţii interdisciplinară între cercetarea şi intelectuale (PPI), respectiv corp de învăţământul cu profil juridic şi, experţi, experienţă conceptuală şi respectiv, cercetarea şi învăţământul cu practică acumulată. Existenţa unei profil de informatică, în condiţiile în care tradiţii în materie, cultivată de în practică predomină formatul digital al precursori cu recunoaştere obiectelor de PI. internaţională (de ex. Yolanda Eminescu etc.), precum şi a unor priorităţi româneşti în materie de reglementare (de ex. brevetele cu examinare amânată); ƒ Existenţa uni cadru legislativ şi ƒ Dinamica slabă – faţă de potenţialul de instituţional adecvat nevoilor ţării şi creaţie tehnică şi ştiinţifică existent – a pus de acord cu legislaţia UE; brevetării de invenţii în România ƒ Limitarea preocupărilor de brevetare la produse şi tehnologii noi, în condiţiile în care, pe plan european şi internaţional, se accentuează preocupările de inovare în ƒ Crerea unei reţele proprii de cabinete materie de servicii, material genetic şi private de consultanţă şi asistenţă alte tipuri de rezultate de avangardă ale juridică în domeniul PPI. creaţiei tehnico-ştiinţifice. Legislaţia naţională deficitară în domeniul brevetării algoritmilor şi produselor software. ƒ Dezindustrializarea şi orientarea către import de tehnologie şi de echipamente de nouă generaţie au dus la scăderea 140 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 gradului de utilizare a portofoliului propriu de invenţii brevetate şi la slăbirea stimulentelor în direcţia creării şi brevetării de noi invenţii. ƒ Fragilitatea culturii în materie de respectare a drepturilor de PI, preferinţa în masă a tinerilor liceeni şi studenţi pentru practicile de tip „cut & paste”, cu ignorarea regulilor de atribuire a paternităţii ideilor preluate şi de citare a surselor, tendinţe amplificate de faptul că principala sursă de documentare este oferită de Internet, perceput în mod greşit ca fiind integral domeniu public. Tendinţa de a considera accesul deschis drept o derogare de la regulile ce ţin de respectarea drepturilor de autor şi de asocierea acestora din urmă cu conţinuturile disponibile cu plată. ƒ Combaterea plagiatului în universităţi prin acţiuni de campanie, de detectare ex-post, şi mai puţin prin cele preventive, de descurajare şi de consolidare, prin educaţie, a unei mentalităţi responsabile în privinţa respectăriii drepturilor de PI; ƒ Folosirea mărcilor înregistrate, mai ales în scopuri de reclamă comercială, şi mai puţin pentru informarea obiectivă a publicului consumator şi pentru atestarea calităţii produselor pe răspunderea producătorilor; ƒ Gradul insuficient de acumulare şi analiză ştiinţifică a jurisprudenţei instanţelor judiciare româneşti în domeniul PI, incapabilă încă de a genera un efect semnificativ de descurajare a delictelor şi de creştere a încrederii publice în capacitatea de aplicare a legii în domeniu; ƒ Experienţa mai redusă a partenerilor români din proiectele internaţionale de Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 141 cercetare în materie de management colaborativ al drepturilor de PI, cu riscul protejării insuficiente a rezultatelor creaţiei originale proprii şi al pierderii unor priorităţi recunoscute internaţional în materie de publicare sau brevetare. Oportunităţi Ameninţări Cadrul general Cadrul general ƒ Păstrarea, conservarea şi promovarea ƒ Pierderea de informaţii la nivel valorilor cunoaşterii culturale, tehnice, naţional, individual; educative, ştiintifice; ƒ Ameninţări la nivel de securitate ƒ Integrare uşoară în sisteme UE şi naţională; universale; ƒ Tendinţa de informatizare cu orice ƒ Dezvoltarea de noi tehnologii, soluţii = preţ, totală, ignorând problemele de progres; securitate cibernetică; ƒ Simplificarea operaţiilor securitate cu ƒ Complexitatea devine risc uman si eID; primordial; ƒ Creşterea securităţii socio-economice şi ƒ Costul ridicat al securităţii pe individuale; date/operare/ backup; ƒ Creşterea siguranţei existenţiale şi ƒ Pierderea (din cauza salarizării tehnologice; neatractive din mediul academic) a ƒ Valorificarea unui potenţial ştiinţific competenţelor existente (fie prin (încă) existent. emigrare, fie prin migrare în alt domeniu); Legislaţia privind drepturile de autor a Legislaţia privind drepturile de produselor sofware şi a bazelor de date autor a produselor sofware şi a ƒ Creşterea pieţei în domeniul tehnologiei bazelor de date informaţiilor şi comunicaţiilor, care ƒ Distrugerea informaţiei prin ştergerea determină o mai mare cerere de locuri voluntară a datelor sau programelor de muncă pe piaţă şi a specialiştilor în sau producerea şi răspândirea viruşilor; crearea de software şi baze de date; ƒ Pirateria software împiedic㠃 Permanenta inovare, care determină o dezvoltarea în România a unei pieţe dinamică foarte rapidă; reale în domeniu şi aduce prejudicii ƒ Posibilitatea cesiunii drepturilor de unei industrii de profil. folosinţă a unor programe de calculator prin încheierea unor contracte individuale de muncă cu organizaţiile specializate. Legislaţie privind documentele Legislaţia privind documentele electronice electronice ƒ Posibilitatea verificării semnăturii ƒ Posibilitatea încălcării confidenţialităţii 142 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 electronice prin expertiza tehnică de datelor de creare a semnăturii specialitate pentru identificarea electronice; autorului înscrisului; ƒ Efectuarea de acte notariale în forma ƒ Înscrisul în formă electronică, căruia i electronică de către notari publici fără s-a asociat o semnătură electronică are autorizaţie sau în perioada suspendării acelaşi efect ca actul autentic între cei din profesie. care l-au subscris. Legislaţia privind publicitatea online Legislaţia privind publicitatea online ƒ Preţul mult mai mic al unei campanii pe ƒ Existenţa publicităţii online de tip Internet comparativ cu una TV sau agresiv, care prejudiciază respectul radio; pentru demnitatea umană şi morala ƒ Implementarea strategiilor de publică şi include discriminări pe comunicare online în mod eficient va criterii de rasă, sex, origine socială etc; reflecta în viitor evoluţia pozitivă a ƒ Prezenţa publicităţii subliminale, care afacerilor şi a numărului de clienţi poate influenţa comportamentul interesaţi de acest tip de publicitate. economic al unei persoane. Legislaţie privind viaţa privată Legislaţie privind viaţa privat㠃 Instituţiile publice sau actorii privaţi din ƒ Utilizarea sistemelor video pentru a mediul economic au achiziţionat, în controla accesul, respectarea ultima perioadă, un număr mare de programului, corectitudinea, eficienţa, sisteme de supraveghere video, ce pot fi relaţionarea, mobilitatea internă a folosite inclusiv pentru asigurarea pazei angajaţilor poate duce la încălcarea şi protecţiei bunurilor, valorilor, dreptului la viaţă privată a acestora sau proprietăţilor; a persoanelor care tranziteaz㠃 Accesarea de fonduri europene pentru asemenea spaţii monitorizate; proiecte care au ca obiectiv pregătirea ƒ Folosirea dronelor în mod necontrolat, de specialitate a personalului care abuziv, excesiv de către persoane activează în domeniul elaborării neavizate, neautorizate şi cu rea- analizelor de risc privind securitatea credinţă în vederea fotografierii, fizică a unităţilor; captării şi înregistrării de imagini şi ƒ Utilizarea tehnicii biometrice de teren sunete. în vederea supravegherii traficului, verificării persoanelor, identificării persoanelor ori pentru pătrunderea în diferite zone. Legislaţie privind criminalitatea Legislaţia criminalităţii informatice informatic㠃 Ignorarea cercetărilor sociologice ƒ Intensificarea cooperării inter- asupra factorilor motivaţionali; instituţionale-structuri desemnate pe ƒ Ignorarea cercetărilor sociologice care linia descoperirii, investigării, determină diferite forme de prevenirii şi combaterii criminalităţii manifestare, evoluţie şi dinamică a informatice; existenţa administratorilor criminalităţii informatice; Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 143 de reţea la nivel de instituţie ƒ Creşterea neîncrederii între/dintre publică/instituţie privată. actorii sectorului public şi între/dintre actorii sectorului privat. ƒ Creşterea numărului de studenţi, ƒ Tendinţa internaţională de creştere a profesori şi cercetători români care costului licenţelor de utilizare a participă, în ţară sau în străinătate, la invenţiilor brevetate sau a proiecte internaţionale educaţionale sau conţinuturilor protejate prin drepturi de de cercetare, de natură să faciliteze şi să autor, inclusiv proliferarea practicilor accelereze asimilarea bunelor practici de închiriere, în loc de cedare europene şî internaţionale în privinţa definitivă, a conţinuturilor accesate sub respectării drepturilor de PI. licenţă (articole ştiinţifice, cărţi, înregistrări muzicale). ƒ Existenţa, în sistemele actuale de ƒ Exacerbarea criteriilor bibliometrice, în evaluare instituţională a universităţilor detrimentul realizărilor inovative în şi institutelor de cercetare, precum şi în evaluarea instituţională a cele de evaluare individuală şi universităţilor şi institutelor de promovare în carieră a profesorilor şi cercetare, precum şi în cele de evaluare cercetătorilor, a unor criterii care individuală şi promovare în carieră a recunosc şi stimulează creaţia ştiinţifică profesorilor şi cercetătorilor, cu şi artistică originală, protejată prin PI. precădere în domeniile tehnologice şi aplicative. ƒ Succesele inventatorilor români la ƒ Creşterea riscurilor de apariţie a unor saloanele internaţionale de inventică pot litigii comerciale şi juridice cu edituri oferi şanse suplimentare de brevetare şi case de software internaţionale, internă şi internaţională. precum şi a cuantumului daunelor pretinse, pe fondul perfecţionării tehnologiilor de detectare online a fraudelor la regimul PI. ƒ Perspectivele favorabile ce s-ar ƒ Proliferarea reţelelor P2P şi a aderenţei deschide industriei româneşti de la reţelele de socializare, a căror software în cazul în care UE va legifera cultură este laxă în materie de posibilitatea de brevetare a programelor respectare a drepturilor de PI software. ƒ Tendinţa de creştere a posibilităţilor de ƒ Vulnerabilitate crescută pe care o a extrage venituri din explorarea prezintă articolele ştiinţifice în curs de obiectelor PI, în condiţiile concurenţei publicare, încă neprotejate juridic, pe tot mai intense pe plan internaţional în fondul accentuării fenomenului domeniul brevetării de invenţii. internaţional „publish or perish”. 144 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035

4. VIZIUNEA STRATEGICĂ 4.1. MISIUNE, ROL, ŢINTE, RESPONSABILITĂŢI, PRIORITĂŢI Asigurarea cerinţelor principale bazate pe principiile securităţii cibernetice se referă la: integritatea, accesabilitatea, disponibilitatea datelor. Evaluarea, prevenirea si diminuarea riscurilor majore legate de aceste criterii înseamnă de fapt SIGURANŢA INFORMATICĂ – PROTECŢIA CIBERNETICĂ, PROTECŢIA DATELOR. O strategie bună, bine structurată trebuie să răspundă la întrebarea: securitatea informatică: este marfă si/sau serviciu? Impactul asupra sistemelor TIC critice trebuie să aibă în vedere criterii care se referă la: ƒ Date – Sisteme de operare, de baze de date, Sisteme de aplicaţii – programe proiectare, Sisteme de navigare ƒ Comunicaţii – Sisteme de comunicaţie voce, date, Sisteme de control şi comandă, Sisteme de comunicaţie internet ƒ Stocare – Sisteme de arhivare, Sisteme de stocare /cloud, Data-center /backup data. Securitatea informatică trebuie să acopere tot spectrul de activităţi, procese, operare, arhivare şi se adresează şi celorlalte strategii sectoriale. Ţintele strategiei europene Europa 2020, „smart, sustainable, inclusive” nu se pot implementa fără asigurarea securităţii informatice. În contextul tehnologic, politic actual şi al vitezei de dezvoltare în domeniul informaticii trebuie vizate consolidarea, dezvoltarea capabilităţilor de răspuns la incidente de securitate cibernetică şi a relaţiilor de cooperare cu entităţi, naţionale sau internaţionale, cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniul securităţii cibernetice. Dat fiind rolul lor vital în viaţa modernă şi economie, calculatoarele, telefoanele şi dispozitivele mobile, sistemele financiare, băncile şi Internetul trebuie să lucreze împreună în siguranţă. Înfiinţarea unui „Centru de Inovare în domeniul Securităţii Cibernetice” prin sprijinul financiar acordat de Agenţia pentru Comerţ şi Dezvoltare din cadrul Guvernului SUA (USTDA), a Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT - RO) vine să completeze perspectiva şi viziunea de dezvoltare pe termen lung. Viziunea trebuie să ia în considerare obiective care să răspundă la situaţii precum cele generate de „seismul Snowden”, ce transformă guvernanţa Internet- ului în joc geopolitic mondial. Implicaţiile şi schimbările sunt evidenţiate în mare parte prin analiza PEST efectuată (Niţu, 2015). Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 145 Viziunea asupra situaţiei la care ar trebui să ajungă România în anul 2035 şi a poziţiei pe care ar trebui să o ocupe în Europa în acest orizont de timp trebuie să porneasca de la actualizarea unor obiective: 4.1.1. Obiective tehnologice Dezvoltarea tehnologică, fără precedent, face orice prognoză, pe termen mediu şi lung, foarte riscantă. Deşi ideea maşinilor cuantice părea, în urmă cu câţiva ani, doar un exerciţiu intelectual, cercetătorii de la IBM au anunţat recent o importantă descoperire în cursa pentru dezvoltarea unui calculator cuantic, ceea ce naşte aşteptări uriaşe în privinţa vitezei şi capacităţii de prelucrare, de sporire a securităţii comunicaţiilor electronice. Chiar şi 10 ani reprezintă un interval de timp în care cu greu se pot face anticipări realiste asupra progresului ştiinţific. De pildă, The Huffington Post a realizat recent un interviu cu câţiva futurologi de marcă asupra posibilelor noutăţi tehnologice ale viitorilor 10 ani. Michio Kaku, profesor de fizică teoretică la City College of New York, a vorbit despre apariţia unei reţele cognitive („brain-net”) ce va permite oamenilor să-şi împărtăşească direct gândurile, emoţiile, sentimentele şi amintirile (a se vedea şi programul Brain-Computer Interfaces (BCI) finanţat pe următorii 10 ani de Uniunea Europeană în cadrul Horizon 2020). Celebrul Ray Kurzweil, director de dezvoltare la Google, a anticipat o revoluţie a tehnologiei 3D de printare, care va permite realizarea ieftină şi rapidă prin această tehnologie a practic orice, de la haine la organe. Anne Lise Kjaer, fondatoare a agenţiei de prognoză tehnologică „Kjaer Global”, a vorbit despre evoluţia M-Health (practică medicală cu ajutorul dispozitivelor mobile), noile dispozitive şi tehnologii jucând un rol determinant în slujba sănătăţii fizice şi mentale a omenirii. James Canton, director al Institute for Global Futures, a subliniat că inteligenţa artificială va fi „as smart as and smarter than humans” şi va juca un rol esenţial în orice domeniu, de la medicină la transporturi. Jason Silva, realizatorul emisiunii „Brain Games” la National Geographic Channel, a previzionat o transformare a culturii de tip „proprietar” la cea de „partajare”, în care „the world is at our fingertips”. Preşedinta „World Future Society”, Amy Zalman, a anticipat că cercetarea actuală va furniza răspunsuri şi o înţelegere profundă a condiţiei umane, a motivaţiilor deciziilor pe care le iau oamenii şi în general că cele mai importante schimbări se vor reflecta în modurile în care tehnologia va înfluenţa în bine societatea. De curând (mai 2015), la World Business Forum, în Sydney, Steve Wozniak, co- fondatorul companiei Apple, a afirmat că viitorul în ştiinţa calculatoarelor este reprezentat de domeniul învăţării automate nesupervizate, în care agenţii software nu mai au nevoie să fie instruiţi în mod explicit asupra tuturor deciziilor previzibile. Ei vor fi capabili să se adapteze la situaţiile noi şi să ia decizii ne- programate în prealabil. Wosniak a mai observat că dezvoltarea inteligenţei artificiale a adus realizările industriei mai aproape de impresia calculatoarelor, ce fac lucruri pe care noi le numim rezultat al gândirii. În ciuda unor temeri exprimate 146 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 de alţi lideri ai ştiinţei şi tehnologiei, cum ar fi Stephen Hawking, Elon Musk sau Bill Gates, momentul în care maşinile vor avea independenţă decizională şi se vor auto-programa va marca începutul unei noi ere a civilizaţiei umane, în care maşinile vor atinge, dar nu vor depăşi, inteligenţa umană. Tehnologiile inteligenţei artificiale vor rezolva într-un orizont mediu de timp (10–20 de ani) problema comunicării în limbaj natural (scris şi vorbit) pentru şi între majoritatea limbilor şi vor permite interacţiunea naturală cu entităţile mediului cibernetic (fie ei oameni, agenţi inteligenţi artificiali, dispozitive ale internetului lucrurilor). Cercetarea este chemată să rezolve problemele legate de vulnerabilităţile generate de dezvoltarea tehnologică prezentă şi viitoare. De pildă, întrucât roboţii şi agenţii software devin din ce în ce mai capabili şi mai autonomi, mulţi experţi susţin necesitatea dezvoltării de componente inteligente, care să le asigure abilitatea de a lua decizii morale. Cercetările în domeniul „conştiinţei artificiale” sau al „eticii artificiale” (domeniu în care acad. M Drăgănescu are contribuţii importante) sunt în planul de cercetare al multor universităţi şi institute de cercetare din întreaga lume. Inteligenţa artificială a făcut şi va face mari progrese în continuare şi este de aşteptat ca cele mai inteligente tehnologii, bazate pe învăţarea automată şi prelucrarea masivelor de date (Big Data), să fie folosite în viitor şi de atacatorii informatici. Tehnologiile „Open Source” vor deveni majoritare (de ex. Apple va distribui codul sursă al mediului lor de programare Swift – compilator plus biblioteci, compilabil sub Linux, OSX, iOS; aceeaşi stategie a fost deja adoptată de Microsoft - .NET framework), ele dovedindu-şi beneficiile pentru vânzători, atât prin sporirea vizibilităţii, cât şi prin feedback-ul din partea utilizatorilor. Această strategie, deschizând accesul tuturor, este însă supusă riscurilor dezvoltării de software maliţios, intruziv în software-ul de bază al sistemelor informatice. Tehnologiile „Smart Sustainable City” cunosc un puternic avânt pe piaţă (estimare pentru 2023=27,5 Mld USD). Actualmente, aceste tehnologii sunt vulnerabile la atacuri informatice. Exemple: atacurile (demonstrative) asupra sistemelor de control inteligent al traficului (Cesar Cerrudo, cercetător în securitare cibernetică la IOActive Labs, a atacat sistemele de control inteligent al traficului în mai multe oraşe din lume, inclusiv Washington D.C., pentru a atrage atenţia asupra problemei). Un alt exemplu de atac demonstrativ, care să ilustreze vulnerabilităţi periculoase ale noii generaţii de teleroboţi chirurgicali ce urmează să fie lansată, a fost de curând furnizat de specialiştii de la Universitatea din Washington, care au demonstrat că roboţii chirurgicali, controlaţi de la distanţă şi utilizând reţele publice, pot fi victime ale unor forme comune de atacuri cibernetice (de exemplu atacurile de tip „denial of service” au fost capabile să întrerupă complet mişcările robotului). Vulnerabilităţile software-ului de bază ori din browser-ele de internet (e.g. LogJam, Freak, JSONP etc.) permit accesul neautorizat ce poate fi devastator, mai Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 147 ales în cazul infrastructurilor informatice critice (sisteme energetice, sisteme bancare, sisteme de apărare etc.), însă în cazul acestor tipuri de sisteme informatice există instituţii specializate de monitorizare, protecţie şi reacţie, care sunt integrate în sisteme naţionale, regionale, europene sau mondiale de combatere a criminalităţii informatice, dotate cu resurse umane şi materiale de cel mai înalt nivel. Categorii mai puţin protejate sunt instituţiile (companii, IMM-uri, instituţii publice etc.) ce în prezent nu sunt considerate a fi deţinătoarele unor infrastrucuri informaţionale ce pot fi clasificate drept critice, şi mai ales imensa masă a utilizatorilor privaţi /„casnici” ai tehnologiilor şi serviciilor informatice. Securitatea instituţiilor, în principiu, poate fi controlată prin măsuri preventive la nivelul organizaţiilor respective, prin implementarea de proceduri specifice de asigurare a securităţii informatice. Veriga slabă rămâne factorul uman şi, în acest sens, instruirea personalului este obligatorie, dincolo de conştientizarea individuală rămânând desigur moralitatea/onestitatea şi competenţa fiecărui angajat. Un domeniu de cercetare extrem de activ este cel al automatizării securităţii cibernetice, pentru care metodele de învăţare automată profundă (în general bazate pe reţele neurale multinivel) sunt foarte promiţătoare. Pornind de la premisa că „human nature is the weakest link în Cyber”, în SUA au fost lansate apeluri pentru proiecte de cercetare în acest sens. The U.S. military is even willing to pay a $2 million cash prize to anyone who can build an automated system to thwart cyberattacks as fast as they are launched. The Defense Advanced Research Projects Agency’s Cyber Grand Challenge will hold a machine-to-machine “capture-the-flag-style” tournament in 2016”. La nivelul utilizatorilor privaţi/casnici problemele de securitate sunt spinoase, întrucât controlul este privat. Nivelul de conştientizare asupra pericolelor accesului neautorizat/ fraudulos pe dispozitivele personale (calculatoare, tablete, telefoane „smart” etc.) este, în general, foarte slab în România. Este necesară o educare continuă în domeniul securităţii informatice, la toate nivelurile de şcolarizare, mai ales a tinerilor, categoria socială cea mai intens utilizatoare a internetului şi a reţelelor de socializare. Furtul de identitate, cu consecinţe nefaste pentru victime, este una dintre cele mai frecvente infracţiuni cibernetice, facilitată de neglijenţă în informaţiile transmise, accesul ne-protejat la diverse site-uri, încrederea nejustificată acordată informaţiilor preluate din surse maliţioase etc. E semnificativ a aminti că, în anul 2013, un tweet fals, distribuit de pe un cont al Associated Press – penetrat ilegal, a provocat o mare panică bursieră, Dow Jones Industrial Average a cazut 143.5 puncte, iar valoarea Standard & Poor's 500 Index a pierdut peste 136 miliarde de dolari în câteva secunde. Morala: relaţia dintre media socială, piaţă şi algoritmii ei financiari (în cea mai mare parte secretizaţi) trebuie aprofundată, ca parte a cercetărilor legate de securitatea şi protecţia informatică. 148 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Există numeroase voci autorizate care avertizează că tehnologia se „mişcă” mai repede decât legile şi reglementările, astfel încât se creează la nivelul populaţiei o mare incertitudine asupra confidenţialităţii datelor personale şi asupra autorităţilor îndreptăţite (dacă există aşa ceva) să aibă controlul şi protecţia acestora. De pildă, The Computing Community Consortium (CCC) a publicat la începutul lunii mai a.c. o strategie a cercetării pe următorii 10 ani, având ca scop crearea mijloacelor prin care societatea să poată combate ameninţările la confidenţialitatea informaţiilor personale, dar totodată să permită toate beneficiile tehnologiilor informatice. În oricare dintre scenarii, agenda cercetării ar trebui focalizată, printre altele, pe înţelegerea necesităţilor, aşteptărilor şi motivaţiilor persoanelor care folosesc sisteme informaţionale; pe recunoaşterea şi sprijinirea cercetării în domeniul confidenţialităţii; pe susţinerea strategiilor de cercetare interdisciplinară, care să permită proiectarea unor sisteme informaţionale centrate mult mai puternic pe utilizator. 4.1.2. Obiective terminologice Existenţa unor probleme create de definiţii şi, mai presus de toate, de armonizarea acestora aduce deficienţe diferitelor aspecte ale managementului sectorial, în special la producţia de normative, contramăsuri şi de aplicare a legii. Aceasta implică o mare complexitate cu efect multiplicator asupra domeniului şi implicării sale din raţiuni geografice şi de funcţionalitate. Geografice, deoarece infrastructurile sau sistemele de infrastructuri critice sunt în cea mai mare parte transnaţionale şi cer implicarea mai multor state. De funcţionalitate, deoarece interconexiunile reţelelor moderne implică o interdependenţă în care vulnerabilităţile sunt transmise de la un sistem la altul şi, de foarte multe ori, sunt amplificate. Aceste efecte de domino, geografice şi de funcţionalitate ale vulnerabilităţilor sistemelor, au un impact potenţial foarte ridicat şi pot să implice ţinte ale sectorului public dar şi celui privat, care sunt fundamentale la nivelul proprietarilor de infrastructuri şi/sau managerilor de securitate. O lectură a documentelor strategice relevante adoptate de UE şi SUA în ultimii ani oferă indicii interesante în ceea ce priveşte faptul că termenii care ţin de domeniul cibernetic sunt utilizaţi într-o manieră destul de eterogenă şi ambiguă la nivel internaţional, fără o definiţie comună a ameninţărilor cibernetice (Di Camillo, Miranda, 2011). Ambiguitatea definiţiilor din documente oficiale ale UE-SUA, care caracterizează percepţia securităţii cibernetice, contribuie la faptul că analizele de evaluare a ameninţării sunt concentrate aproape exclusiv pe evenimente de mare spectacol, dar probabilitate scăzută, deturnând astfel semnificativ resursele de la administrarea obişnuită, dar şi de la problemele urgente (Cornish, Hughes and Livingstone, 2009). Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 149 4.1.3. Obiective legislative Din analiza SWOT şi cadrul legal general se pot corela următoarele obiective: ƒ actualizarea Strategiei de Securitate Cibernetică a României; ƒ promovarea setului de politici publice în domeniul Cyber Crime; ƒ elaborarea actelor normative şi a seturilor de norme securitate cibernetică; ƒ elaborarea, aprobarea criteriilor şi cerinţelor minime pentru structuri de securitate sau CERT; ƒ identificarea, promovarea iniţiativelor legislative în domeniul securităţii cibernetice, desemnarea unei autoritati de avizare, verificare şi control. 4.1.4. Politici publice În proiectul Cyber Crime (http://www.cert-ro.eu/files/doc/843_2014061109062309 4795600_ X.pdf) sunt menţionate unele dintre propunerile de politici publice. Acestea pot contribui, alături de politicile educaţionale, la o mai bună percepţie şi abordare a securităţii informatice în mediul public şi cel privat. 4.1.5. Standarde actualizate Asociaţia de Standardizare din România (ASRO) (http://www.asro.ro/) este persoană juridică română de drept privat, de interes public, fără scop lucrativ, neguvernamentală şi apolitică, constituită ca organism naţional de standardizare în baza prevederilor OG 39/98, Legii nr. 177/2005 şi a Legii nr. 355/2002, recunoscută ca organism naţional de standardizare prin HG 985/2004. ASRO sau altă instituţie de la nivel naţional trebuie însă să-şi asume rolul de adevărat organism de standardizare şi nu să se complacă în a traduce standarde europene/internaţionale la cererea susţinută financiar a unor instituţii din România, să promoveze standarde româneşti rezultate din specificul local şi să le recunoască şi să le controleze utilizarea în ţară şi să le impună în afara ei, pe baza unor argumente tehnice solide. 4.1.6. Priorităţi Trebuie menţionat faptul că este necesar să se ia de urgenţă unele măsuri printre care: ƒ întărirea instituţională atât în sectorul public, cât şi privat a capacităţii de răspuns la incidente de securitate cibernetică; ƒ consolidarea şi extinderea Sistemelor de Alertă Timpurie private, Internetul fiind în esenţă privat; ƒ dezvoltarea şi operaţionalizarea corelată a centrelor CERT ale României; ƒ continuarea pregătirii profesionale a utilizatorilor, dar şi a specialiştilor; 150 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ evaluarea continuă a ameninţărilor şi riscurilor asociate; ƒ dezvoltarea cercetărilor în domeniul criptografiei, a inteligenţei artificiale (învăţarea automată, analiza şi extragerea de informaţii din masive de date- texte/imagini, biometriei, etc) a conştiinţei/eticii artificiale. Obiectivele strategice vizează completarea şi îmbunătăţirea capabilităţilor tehnice necesare îndeplinirii acestor responsabilităţi, completarea şi pregătirea resursei umane, dezvoltarea cooperării naţionale şi internaţionale în vederea consolidării rolului instituţional, îmbunătăţirea securităţii cibernetice. 4.2. VIZIUNEA PENTRU 2020 Pe termen scurt în planul de acţiune se află implementarea strategiilor sectoriale naţionale Agenda Digitală 2020, Cercetare-Dezvoltare-Inovare, Educaţie, Securitate cibernetică etc. şi alinierea cu cele europene şi Acordul de parteneriat România UE 2020. 4.3. VIZIUNEA PENTRU 2035 Spaţiul cibernetic este relevant pentru apărarea naţională, infrastructura critică, industrii, comunicaţii, transport, comerţ şi viaţa personală. Interdependenţele între acestea se vor aprofunda în timp, mai ales cu impactul deosebit dat de „Internet of Things”. Pentru a înţelege provocările în siguranţa spaţiului cibernetic şi pentru a avea o fundamentare pentru alegerea căilor de soluţionare, este necesară articularea conexiunii fundamentale între spaţiul cibernetic şi o economie inovativă în creştere. Potrivit lui Greg Shannon2„aceasta implică patru piloni în siguranţa spaţiului cibernetic: încredere, oameni, eficienţă şi rezultate măsurabile”. „Oamenii” şi organizaţiile care utilizează spaţiul cibernetic vor avea încredere şi îl vor utiliza dacă vor percepe că balanţa între valoare şi risc este pozitivă. Per total, dacă majoritatea oamenilor practică o bună igienă cibernetică, este puţin probabil ca economia să sufere. „Comportamentul uman” rămâne însă o variabilă misterioasă. Va trebui să înţelegem modul în care adversarii gândesc şi acţionează şi de ce mulţi dintre noi sunt nemotivaţi în a utiliza instrumente pentru a se proteja pe ei înşişi. Richard Bejtlich, strategul şef de la FireEye, spunea că „încălcările cibernetice rezultă adesea din practici de securitate neglijente”. 2 Greg Shannon, este cercetător principal la CERT Division at Carnegie Mellon University’s Software Engineering Institute şi preşedintele IEEE Cybersecurity Initiative, http://techcrunch.com/2015/03/10/cybersecurity-and-the-future-digital-econo my Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 151 „Eficienţa” înseamnă practici eficiente care produc valoare clară în termeni de rată de revenire a investiţiei pentru a încuraja adoptarea. „Rezultatele măsurate” sunt doar ecouri ale punctului de vedere despre „stabilirea unei ştiinţe a securităţii cibernetice, deoarece determinarea ratei de revenire a investiţiei se bazează pe îmbunătăţiri măsurabile, care să direcţioneze investiţiile în performanţa securităţii”. Având în vedere natura ameninţărilor şi vulnerabilităţilor inerente într-un univers conectat cibernetic, securitatea cibernetică nu va fi niciodată absolută. Resursele umane şi tehnice necesare unei presupuse securităţi totale ar conduce la funcţionalitate, care tinde către zero. Obiectivele adecvate sunt cele de a înţelege interacţiunile utilizatorilor cu spaţiul cibernetic, de a identifica vulnerabilităţile, a evalua riscurile şi a le atenua la un cost rezonabil, cu tehnologie şi procese care minimizează costurile şi efortul. Dincolo de gestionarea riscurilor, securitatea cibernetică se referă şi la capacitatea de adaptare şi strategii pentru continuitatea activităţii, atunci când un atac este depistat sau nu la timp. De asemenea, pe termen mediu şi lung, trebuie avute în vedere câteva aspecte esenţiale. Pentru a fi în siguranţă în spaţiul cibernetic, organizaţiile trebuie să se ocupe să depăşească foarte multe ameninţări, printre care se numără şi prejudicierea imaginii din cauza activităţii hacker-ilor, crima cibernetică, furturile de identitate etc. De asemenea, ameninţările la adresa sistemelor de întreprindere bazate pe tehnologii din ce în ce mai noi continuă să se înmulţescă şi este nevoie de o abordare integrată pentru protecţia lor. În ciuda tuturor eforturilor de gestionare a securităţii informaţiilor şi a riscurilor securităţii cibernetice, va continua să existe riscul să se întâmple unele evenimente necunoscute sau nepredictibile şi, prin urmare, organizaţiile trebuie să se concentreze pe flexibilitate cibernetică (detectare şi răspuns). În acelaşi timp trebuie create şi susţinute mijloace pentru educarea cetăţeanului aflat în multiple ipostaze: de la simplu cetăţean până la specialist încadrat în diverse activităţi la nivel naţional/regional/european/internaţional, de la copii la adulţi şi până la persoane vârstnice, persoane cu dizabilităţi ş.a. Ca o concluzie se poate spune că este esenţială abordarea integrată a textelor normative legate de securitatea cibernetică, a măsurilor adoptate sau de adoptat, avându-se în vedere cel puţin următoarele paliere: ƒ în raport cu ce se întâmplă în vecinătate; ƒ în raport cu atitudinea multinaţionalelor; ƒ în raport cu fiecare organizaţie în parte; ƒ în raport cu nivelul de conştientizare al cetăţeanului; ƒ reducerea criminalităţii informatice şi a fenomenelor infracţionale cibernetice, transfrontaliere; ƒ creşterea semnificativă a numărului de persoane care să aibă competenţe profesionale transversale adecvate pentru a utiliza activ serviciile societăţii informaţionale, societăţii cunoaşterii; 152 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ avansurile ştiinţifice şi progresele în algoritmica de specialitate şi tehnologiie software.

5. SCENARIILE STRATEGIEI În Strategia România 2016–2035 viziunea se va orienta pe următoarele scenarii posibile: integrarea medie şi moderată în structurile europene; integrarea puternică în structurile europene; instabilitatea geopolitică regională. 5.1. Scenariul privind integrarea medie şi moderată în structurile europene Acest scenariu se bazează pe premise de continuitate, dezvoltare accentuată, iniţiative şi o bună guvernanţă naţională. Strategiile ce definesc perioada de dezvoltare până în 2020 fixează şi cadrul financiar, asigurând premisa implementării ţintelor principale pentru România. 5.2. Scenariul privind integrarea puternică în structurile europene Acest scenariu are la bază dorinţa puternică a României de aliniere economică, monetară şi politică cu UE, acceptarea Pieţei unice digitale şi universalitatea serviciilor e-government, e-procurement, e-sanatate (e-Health), e-commerce. Integrarea puternică va crea o competiţie şi mai agresivă pe toate pieţele, inclusiv pe domeniul securităţii şi protecţiei informatice şi a drepturilor de autor. 5.3. Scenariul privind instabilitatea geopolitică regională Ambele scenarii de mai sus trebuie însă să ţină seama de problemele politice, economice regionale şi cadrul geopolitic, care influenţează puternic rolul şi importanţa strategiei pentru securitatea informaţiei. Iniţiativele de consultare permanentă în ceea ce priveşte securitatea cibernetică, similare cu iniţiativele transatlantice şi europene, ar trebui să implice şi alţi parteneri relevanţi, cum ar fi Rusia şi China, de exemplu, prin crearea unor grupuri de lucru similare în cadrul parteneriatelor pe care UE le are cu aceste ţări. În plus, state precum Rusia, China, India şi Brazilia nu sunt părţi la Convenţie şi este puţin probabil ca aceste ţări să decidă să coopereze în absenţa unor acorduri clare privind chestiunile militare şi politice cu privire la spaţiul virtual. Aceasta va avea un impact negativ asupra eficienţei reale.

6. CONCLUZII FINALE În analize recente (de ex. Di Camillo, Miranda, 2011) se menţionează că din lipsă de rigurozitate a definiţiei şi mai ales din lipsă de armonizare a definiţiilor derivă o serie de probleme de ineficienţă printre care: Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 153 ƒ evaluarea eronată a riscurilor; ƒ absenţa referirilor la anumite categorii, precum şi lipsa armonizării definiţiilor, cu posibile blocaje normative şi politice; ƒ suprapunerile de regim şi competenţă, care îşi au originea în diversitatea definiţiilor; ƒ alte probleme de natură juridică şi instituţională. Ca o modalitate de progres, se sugerează unele propuneri de îmbunătăţire la nivel european, transatlantice şi internaţionale, în special prin rigurozitate şi/sau armonizare. Procesele de armonizare sunt complexe şi nu există metodologii exhaustive în ceea ce priveşte modalităţile de realizare. Este totuşi necesar ca ele să implice toate părţile interesate din domeniul politico-instituţional şi tehnico-operativ. Problemele de armonizare sunt prezente într-un mod accentuat în cadrul UE, mai ales ca urmare a prezenţei aspectelor multiculturale, juridice şi operative care pot diferi foarte mult în statele membre. Este de reţinut faptul că responsabilităţile cele mai importante în sectorul cibernetic revin statelor membre. UE intervine numai în subsidiar, cu o valoare adăugată în guvernarea – în principal la coordonarea şi armonizarea iniţiativelor naţionale – sectoarelor transnaţionale, cum ar fi, în în speţă, sectorul cibernetic. Prin urmare, drumul spre clarificarea clasificărilor este destul de lung, în special pentru UE şi ar trebui să fie demarat de urgenţă. Dacă clasificările nu sunt clare şi nu sunt agreate la nivelul UE, cum se poate cere un efort de armonizare a categoriilor juridice între statele membre şi ţări terţe? Cu referire la acestea din urmă, se poate observa, de fapt, contrariul: potrivit Europol, preponderenţa surselor americane influenţează perspectiva europeană. Progresele înregistrate în relaţiile UE-SUA semnalate de cele mai recente summituri anuale pot fi un bun exemplu. Astfel, în 2009, „securitatea cibernetică” a fost recunoscută pentru prima dată ca o provocare globală (nu bilaterală, nici regională), exprimând astfel o intenţie comună de a „identifica şi prioritiza” domenii de cooperare în sector (EU-US Summit Declaration, 2009). Scenariile menţionate mai sus trebuie să aibă în vedere şi aportul cercetărilor academice, care se desfăşoară în România şi care poate fi caracterizat ca factor de succes cel puţin în ceea ce priveşte direcţiile de cercetare şi domeniile transectoriale critice pe securitatea informaţiilor (figura 2). La aceasta trebuie adăugate cercetări care să genereze măsuri pentru asigurarea educaţiei populaţiei de-a lungul întregii vieţi (Life-Long-Learning LLL). România – în felul acesta – va face paşii necesari spre o nouă etapă a societaţii informaţionale, societatea cunoaşterii, societatea digitală. Infrastructura actuală informatică şi de comunicaţii are premisele asigurării unui înalt grad de securitate şi protecţie cibernetică, proprietatea intelectuală este prin intermediul tehnologiei informaţiei protejată şi în deplină siguranţă informatică. 154 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Figura 2. Direcţii de cercetare şi domenii transectoriale REFERINŢE

1. Di Camillo, Federica, Valérie Miranda, 2011, Ambiguous Definitions în the Cyber Domain: Costs, Risks and the Way Forward, IAI Working Papers, Issue 26, ISBN/ISSN/DOI: 978-88-98042-32-6

2. White House, 2010, National Security Strategy, Washington, May 2010, http://www.white house.gov/sites/default/files/ rss_viewer/national _security_strategy.pdf, p. 27

3. Paul Cornish, Rex Hughes and David Livingstone, 2009, Cyberspace and the National Security of the United Kingdom. Threats and Responses, London, Chatham House, March 2009 (A Chatham House Report), http://www.chathamhouse.org/publi cations/papers/view/ 109020EU-U.S. Summit Declaration, Washington, 3 November 2009, http://eeas.europa.eu/ us/sum11_09/ docs/declaration_en.pdf.

4. European Commission, 2011, Cyber security: EU and US strengthen transatlantic cooperation în face of mounting global cyber-security and cyber-crime threats (MEMO/11/246), Brussels, 14 April 2011, http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do? reference=MEMO/11/246

5. Niţu, I, 2015, Analiza PEST, material de lucru pentru Seminarul 3

6. P-0976 EN, Cyber Security Strategy for Norway. Strategy , Publikasjonseier: Kommunal-og moderniseringsdepartementet

7. The black book on GOVERNMENT SECURITY, larstan Publishing, Washington DC, USA Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 155 8. http://www.legi-internet.ro/ - setul de legi, de ordine şi standarde ce definesc cadrul legal 9. www.asro.ro ASRO, proceduri şi standarde SR, ISO

10. ENISA - European Union Agency for Network and Information Security, http://www. 11. enisa. europa.eu /activities/cert

12. CERT (Computer Emergency Response Team), http://www.cert.org/ Information Systems Audit and Control Association, ISACA , www.ISACA.org MSI (Ministerul pentru Societatea Informatională), http://www.msinf.ro/

13. CERT-RO - Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică, www.cert-ro.eu

14. Site-uri proiecte www.cyberteam.ro, http://www.botfree.ro/ 15. „Strategia Naţională privind Agenda Digitală pentru România 2020” http://www.mcsi.ro /Transparenta-decizionala/Proiecte-2015

16. Strategia de cercetare a României, http://www.research.ro/uploads/politici- cd/strategia-cdi-2014-2020/strategia-cdi-2020_-proiect-hg.pdf

17. Strategia de securitate cibernetică a României, http://www.cert-ro.eu/files/doc/ StrategiaDe Securitate CiberneticaARomaniei.pdf

18. Acordul de parteneriat România UE 2014–2020 (Suport finanţare 2014–2020),

19. TABEL 1: ANALIZĂ SWOT: SUMAR AL ASPECTELOR STRATEGICE , p. 165 20. http://www.fonduri-ue.ro/res/filepicker_users/cd25a597fd-62/2014-2020/acord- parteneriat/A P-10.02.2 014.RO.pdf ANEXA 1 – ECHIPA DE CERCETARE Academician prof. univ. dr. DAN TUFIŞ este directorul Institutului de Inteligenţă Artificială „Mihai Drăgănescu” Bucureşti, al Academiei Române şi profesor de onoare al Universităţii „A.I.Cuza” din Iaşi. Lucrează din 1981 în domeniul Inteligenţei Artificiale (Prelucrarea Automată a Limbajului Natural) fiind unul dintre cei mai reputaţi cercetători români, creatorul şcolii româneşti de inginerie lingvistică. Autor a peste 300 de lucrări ştiinţifice, a susţinut peste 80 de conferinţe în întreaga lume. A coordonat realizarea instrumentelor şi resurselor lingvistice de referinţă pentru prelucrarea limbii române, rezultate folosite de mii de cercetători din ţară şi străinătate. A fost distins cu Premiul Academiei „Traian Vuia” în 1989 (pentru sistemul PARADIGM) şi cu Premiul Academiei „Tudor Tănăsescu” în 1994 (pentru sistemul EGLU). Sistemele de programe realizate sub coordonarea sa au câştigat numeroase competiţii tehnologice internaţionale organizate de CLEF, ACL, NAACL. Dr. ANGELA IONIŢĂ este cercetător ştiinţific I şi director adjuct/ştiinţific la Institutul de Cercetări pentru Inteligenţă Artificială „Mihai Drăgănescu” al Academiei Române şi are peste 35 ani de experienţă în domeniul Cercetare-Dezvoltare în informatică. A coordonat numeroase proiecte naţionale de cercetare şi a fost implicată în numeroase proiecte europene în domeniul managementului GI/GIS, infrastructurilor critice, modelelor semantice în ingineria cunoştinţelor geospaţiale, GeoData Semantics şi interoperabilitate, tehnici şi algoritmi pentru procesarea de imagini şi descoperirea de cunoştinţe geografice, ingineria software-ului, e-Education and e-Training şi a participat în diverse colective de 156 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 elaborare de strategii. Este autoare şi coautoare a peste 100 de articole publicate, a 12 cărţi şi a numeroase rapoarte tehnice şi de cercetare. Prof. dr. ing. ADRIANA VLAD este profesor la Universitatea „Politehnica” din Bucureşti, Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei; cercetător ştiinţific I la Institutul de Cercetări pentru Inteligenţă Artificială „Mihai Drăgănescu”, Academia Română (din 2003). Domenii de interes: Teoria informaţiei, Procese aleatoare, Criptografie, Metode statistice în prelucrarea informaţiei, Prelucrarea limbajului natural. A fost cercetator ştiintific la Institutul de Fizică Atomică din Bucureşti, Laboratorul de Electronică Nucleară. Din 1981, cariera ei universitară la IPB a crescut succesiv până la cea mai înaltă treaptă didactică. Din anul 2002 este profesor invitat la École Nationale Supérieure de l'Electronique et de ses Applications (ENSEA), Cergy, Franţa, colaborare în domeniul statisticii şi criptografiei, incluzând şi conducerea de teze de doctorat în cotutelă pe criptografie cu sisteme haotice. În 2005 i s-a decernat Premiul „Gheorghe Cartianu” al Academiei Române, pentru contribuţiile sale la modelarea statistică a limbii române. Este Senior Member IEEE din anul 2005. Prof. dr. ing. NICOLAE ŢĂPUŞ este profesor şi conducător de doctorat la Universitatea „Politehnica” din Bucureşti, şef Catedră Calculatoare, Facultatea Atomatică şi Calculatoare, în perioada 1990–2008; în prezent prorector al UPB. A efectuat numeroase studii şi cercetări, fiind conducător de contracte de cercetare în domeniile: Arhitectura calculatoarelor, Reţele de calculatoare, Calculatoare personale, Microcalculatoare, Limbaje de simulare, publicând peste 116 de lucrări în ţară şi străinătate din care 9 cărţi, 12 manuale didactice. A obţinut Premiul „Traian Vuia” al Academiei Române (1977) şi Premiul pentru creativitate ştiintifică al Ministerului Învăţământului (1984). Membru Senior al IEEE, Preşedinte al secţiunii România, coordonator CATC la Academia CISCO România. A condus şi a participat la numeroase programe naţionale şi internaţionale ca director de proiect din 1994 până în prezent. Prof. univ. dr. HORAŢIU DRAGOMIRESCU este profesor la Academia de Studii Economice din Bucureşti. Este editor asociat al „International Journal of Electronic Democracy” şi coeditor pentru Europa al „International Journal of Knowledge Society Research”. A predat cursuri de Economia informaţiei la Universitatea din Haifa şi la Universitatea din Varşovia. Este membru al Forumului pentru Societatea Cunoaşterii al Academiei Române. Are preocupări de cercetare privind societatea informaţională şi a cunoaşterii. VIOREL GAFTEA este secretar ştiinţific la Secţia ştiinţa şi tehnologia informaţiei, Academia Română; inginer electronică şi Tc., doctor în economie din 2003 (INCE, Academia Română). Are o vastă experienţă în service, administrarea şi managementul de sisteme şi reţele informatice naţionale (IIRUC, RENEL, Min. Finanţe, Piaţa RASDAQ) şi a participat la elaborarea strategiilor e-Guvernare, e-Sănătate, Agenda Digitală, Planul NGA în Ministerul pentru Societatea Informaţională. A participat în proiecte ca: Knowledge Base Economy, proiecte IT&C cu finanţare UE, proiecte de modelare în Banca Mondială sau la macromodelul „Dobrescu” la Comisia Naţională de Prognoză. A activat în Comisia Europeană în subgrupuri de lucru e-Health, eID, e-Gov, a predat cursuri la Universitatea din Bucureşti, Facultatea Adm. Afaceri. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 157 CŞ I dr. habil. TUDOR BARBU este cercetător ştiinţific I la Institutul de Informatică Teoretică al Academiei Române, Iaşi, coordonator al unui compartiment de cercetare (procesare/analiză de imagini statice/video) al IIT şi membru în consiliul ştiinţific, de conducere, al institutului. Este autor a 3 cărţi, 5 capitole şi peste 90 de articole publicate în reviste internaţionale recunoscute şi volume ale conferinţelor internaţionale. A participat la 8 proiecte de cercetare pe bază de contract/grant. Este membru în comitetele ştiinţifice ale mai multor reviste şi conferinţe internaţionale. A obţinut mai multe premii pentru activitatea ştiinţifică, cel mai important fiind Premiul Academiei Române 2008. A activat ca profesor invitat la Universitatea Bologna (Italia), Universitatea Bielefield (Germania) şi Universitatea Sheffield (UK). Are preocupări de cercetare în domeniile procesării şi analizei de imagini, vizualizării computerizate, biometriei. Dr. ing. CRISTINA NICULESCU este cercetător ştiinţific II la Institutul de Cercetări pentru Inteligenţă Artificială „Mihai Drăgănescu” al Academiei Române. Este autoare a peste 80 de articole publicate în reviste academice sau volume ale unor conferinţe internaţionale, autoare/coautoare a 6 cărţi şi a peste 60 de rapoarte de cercetare. Ariile ei de interes includ: sisteme de e-learning, sisteme de management de cunoştinţe, tehnologii şi strategii de colaborare prin Internet, ingineria ontologiilor, impactul tehnologiilor Internet asupra ştiinţelor umaniste. A participat în realizarea mai multor proiecte naţionale şi internaţionale. Col. (rez.) dr. ADRIAN BACIU este doctor în ştiinţe militare, fost ofiţer superior în Ministerul Afacerilor Interne. Este absolvent al Academiei FBI-SUA, specializat în combaterea crimei organizate şi terorismului. Predă cursuri de management al crizelor la Facultatea de Administraţie şi Afaceri. A condus timp de 4 ani programul Interpol pentru prevenirea şi combaterea bioterorismului şi a predat cursuri pe linie de terorism în Africa de Sud, Peru, Chile, Singapore, Indonezia, India. Este consultant formator pentru Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică de la Viena. Dr. IONEL NIŢU este doctor în ştiinţe militare şi informaţii, acţionar şi director general al Centrului de Analiză a Informaţiilor şi Evaluare a Tendinţelor (CAIET) şi al IntelSeCo Services. Totodată, este preşedintele Asociaţiei Specialiştilor pentru Informaţii în Afaceri (ASIA), membru fondator şi preşedinte al New Strategy Center, profesor asociat şi autor al mai multor cărţi, studii şi articole. A lucrat în Serviciul Român de Informaţii şi a condus, până în decembrie 2012, Departamentul Central de Analiză. Dr. ŞTEFAN DUMITRESCU este cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări pentru Inteligenţă Artificială „Mihai Drăgănescu” al Academiei Române, din 2011. Se ocupă cu procesarea limbajului natural, extragere de informaţii, regăsire de informaţii, web semantic, traducere automată statistică şi algoritmi generali de învăţare automată. Are cunoştinţe atât tehnice, cât şi interpersonale ; a predat o scurtă perioadă la UPB şi a coordonat efectuarea unor stagii de practică cu studenţi în cadrul ICIA, pe teme tehnice. Dr. TIBERIU BOROŞ este cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări pentru Inteligenţă Artificială „Mihai Drăgănescu” al Academiei Române. A primit un premiu Microsoft Research Award în 2011 pentru locul 4 în cadrul competiţiei internaţionale Microsoft Speller Challenge (modificarea interogărilor pentru optimizarea rezultatelor pe motoare de 158 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 căutare). Domeniul său de cercetare este prelucrarea limbajului natural cu accent pe sinteza vorbirii, pornind de la text şi traducere automată. Ing. ec. ALINA MUNTEANU este cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări pentru Inteligenţă Artificială „Mihai Drăgănescu” al Academiei Române, cu preocupări în domeniul managementului de informaţii geospaţiale. În paralel a absolvit masterul în cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti, specializarea Audit la nivel naţional şi internaţional. Membrul al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România. Prof. dr. ing. Horia Nicolai Teodorescu, membru corespondent al Academiei Române Filiala Iaşi Prof. dr. ing. Ştefan Iancu – consultant, pensionar Dr. Constantin Burdun – CertSign, UTI Group Dr. Florin Negru – Serviciul de Informaţii Externe Dr. ing. Sorin Bănică – Serviciul de Telecomunicaţii Speciale Maria Oancea – Serviciul Român de Informaţii Ing. Mircea Sorin Rusu – SOFTWIN Ing. Andrei Mincă – SOFTWIN ANEXA 2 Standarde pentru securitatea informaţiei Asociaţia de Standardizare din România (ASRO) (http://www.asro.ro ), ca organism românesc cu activitatea de standardizare, a propus şi a efectuat adoptarea unor standarde, clase noi pe domeniul securităţii informatice: CLASE 13 MEDIU. PROTECŢIA SĂNĂTĂŢII, SECURITATE 37 TEHNOLOGIA IMAGINII 35 TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI. ECHIPAMENTE DE BIROU (http://magazin.asro.ro/ index.php? pag=3&lg=1&cls=1&dom=35) 33 TELECOMUNICAŢII. TEHNICI AUDIO ŞI VIDEO, fiecare categorie din acestea detaliindu-se în pachete de standarde. STANDARDE În anul 2005 au apărut trei standarde internaţionale în domeniul securităţii informatice ISO/CEI 17799:2005, ISO/CEI 20000:2005, ISO/CEI 27001:2005, apoi Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), în perioada 2004–2008, a iniţiat şi a adoptat prin ASRO numeroase standarde, ca Standard Românesc (SR), printre care se numără: ƒ SR EN ISO 27799:2008 – Informatică medicală. Gestionarea securităţii informaţiilor de sănătate conform ISO/CEI 27002 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 159 ƒ SR ISO/CEI 14888-1:2008 – Tehnologia informaţiei. Tehnici de securitate. Semnături digitale cu apendice. Partea 1: Generalităţi ƒ SR ISO/CEI 14888-2:2008 – Tehnologia informaţiei. Tehnici de securitate. Semnături digitale cu apendice. Partea 2: Mecanisme bazate pe factorizarea numerelor întregi ƒ SR ISO/CEI 14888-3:2008 – Tehnologia informaţiei. Tehnici de securitate. Semnături digitale cu apendice. Partea 3: Mecanisme bazate pe logaritmi discreţi ƒ SR ISO/CEI 14888-3:2008/C1:2008 – Tehnologia informaţiei. Tehnici de securitate. Semnături digitale cu apendice. Partea 3: Mecanisme bazate pe logaritmi discreţi ƒ SR ISO/CEI 18043:2008 – Tehnologia informaţiei. Tehnici de securitate. Alegerea, instalarea şi operarea sistemelor de detecţie a intruziunii ƒ SR ISO/CEI 23026:2008 – Inginerie software. Practică; recomandată; pentru internet. Ingineria site-ului web, managementul site-ului web şi ciclul de viaţă; al site-ului web ƒ SR ISO/CEI 24762:2008 – Tehnologia informaţiei. Tehnici de securitate. Linii directoare pentru serviciile de refacere după; dezastru în tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor ƒ SR ETSI TS 101 861 şi 862 pentru profilul de marcă temporală şi certificat calificat. ANEXA 3 CHESTIONAR

1. Ce activităţi on line desfăşuraţi (puteţi bifa mai multe răspunsuri): † Poştă electronică/e-mail † Citit de ştiri † Vizionare filme sau emisiuni TV † Lecturare studii şi cărţi † Reţele de socializare (Facebook, Twitter ş.a.) † Servicii comerciale: † Cumpărarea de bunuri † Vânzare de bunuri † Tranzacţii bancare † Plăţi on line † Alte plăţi on line (facturi utilităţi publice etc.) † Altele (care?) † Nu ştiu/Nu răspund A. SECURITATE INTERNET

2. Cât de încrezător sunteţi în utilizarea internet-ului pentru tranzacţii: † Bancare † Foarte multă încredere † Multă încredere 160 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 † Puţină încredere † Nu am deloc încredere † Nu ştiu/Nu răspund † Comerciale † Foarte multă încredere † Multă încredere † Puţină încredere † Nu am deloc încredere † Nu ştiu/Nu răspund

3. În ceea ce priveşte utilizarea internet-ului pentru tranzacţii bancare şi/sau comerciale, care din afirmaţiile următoare exprimă cel mai bine percepţia dvs? † Vă temeţi că vă vor fi utilizate datele personale † Nu vă temeţi că vă vor fi utilizate datele personale

4. În ceea ce priveşte utilizarea internet-ului pentru tranzacţii bancare şi/sau comerciale, care din afirmaţiile următoare exprimă cel mai bine percepţia dvs? † Aveţi temeri legate de securitatea plăţilor on line † Nu aveţi temeri de securitatea plăţilor on line

5. Cum preferaţi să realizaţi tranzacţiile bancare şi/sau comerciale şi care sunt motivele? † Personal † On line

6. Ce temeri aveţi legat de folosirea internet-ului pentru tranzacţii bancare şi/sau comerciale în afară de folosirea datelor personale sau securitatea plăţilor on line?

7. În vederea asigurării securităţii cibernetice, ce acţiuni aţi întreprins sau veţi întreprinde (puteţi bifa mai multe răspunsuri): † Instalaţi un software anti-virus † Nu deschideţi e-mail-uri de la persoane pe care nu le cunoaşteţi † Vizitaţi site-uri pe care le cunoaşteţi şi în care aveţi încredere † Utilizaţi doar calculatorul personal † Utilizaţi parole diferite pentru site-uri diferite † Nu cumpăraţi bunuri on line † Schimbaţi setările de siguranţ㠆 Nu faceţi operaţii bancare on line Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 161 † Nu faceţi plăţi on line † Anulaţi orice cumpărătură din cauza suspiciunilor referitoare la vânzător sau site † Altele (care?) † Nu ştiu/Nu răspund

8. Cât de informaţi consideraţi că sunt utilizatorii de internet din instituţiile publice în ceea ce priveşte riscurile de insecuritate cibernetică: † Foarte informaţi † Mai puţin informaţi † Insuficient informaţi † Deloc informaţi † Nu ştiu/Nu răspund

9. Cât de informaţi consideraţi că sunt utilizatorii de internet din firmele din sectorul privat în ceea ce priveşte riscurile de insecuritate cibernetică: † Foarte informaţi † Mai puţin informaţi † Insuficient informaţi † Deloc informaţi † Nu ştiu/Nu răspund

10. Cât de mult agreaţi următoarele afirmaţii (de la 1 până la 5, unde 1 = dezacord total şi 5 = acord total): 1 2 3 4 5 Evitaţi să vă utilizaţi datele personale on line □ □ □ □ □ Credeţi că riscul de a deveni victimă a insecurităţii □ □ □ □ □ cibernetice a sporit în ultimul an (mai 2014 – mai 2015) Sunteţi preocupat de faptul că datele dvs. personale nu □ □ □ □ □ sunt în siguranţă pe site-uri Sunteţi preocupat de faptul că informaţiile dvs. personale □ □ □ □ □ on line nu sunt securizate de către autorităţile publice

11. Cât de mult sunteţi de acord cu această afirmaţie: evitaţi să vă dezvăluiţi informaţiile personale on line: † Total de acord † Dezacord total † Nu ştiu/Nu răspund 162 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 B. ATACURI CIBERNETICE

12. Există mai multe tipuri de atacuri cibernetice. Pe baza experienţei dvs. din acest moment, care sunt acestea?

13. Cât de des v-aţi confruntat cu ele? † O dată pe săptămână sau mai des † De 2 – 3 ori pe lun㠆 O dată pe lună sau mai rar

14. O victimă a unui atac cibernetic cu-i trebuie să se adreseze (puteţi să bifaţi mai multe răspunsuri): † Poliţiei † Proprietarului site-ului † Furnizorului de servicii internet † Organizaţiei de protecţie a consumatorului † Altor organizaţii (care?) † Nu ştiu/Nu răspund

15. În ce circumstanţe pot fi mai uşor identificate atacurile cibernetice (puteţi să bifaţi mai multe răspunsuri)? † În cadru instituţional † Atunci când se încalcă drepturile de proprietate intelectual㠆 În relaţie cu alte aspecte (care?) † Nu ştiu

16. Care sunt argumentele pentru răspunsul pe care l-aţi dat la întrebarea anterioară?

17. Cu ce instrumente credeţi că pot fi mai uşor identificate şi contracarate atacurile cibernetice (puteţi să bifaţi mai multe răspunsuri)? † Cu antiviruşi † Cu sisteme de protecţie combinate † Cu alte metode şi/sau dispozitive (care?) † Nu ştiu

18. Cum argumentaţi răspunsul la întrebarea anterioară (argumentaţi pentru fiecare răspuns)? Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 163

19. Ce instrumente credeţi că ar trebui să utilizeze angajaţii unei instituţii publice, ai unei companii sau persoane private pentru dispozitivele conectate la internet? Argumentaţi.

20. Consideraţi oportună obligarea furnizorilor de servicii de internet/telefonie/cablu TV să pună la dispoziţie instrumente de protecţie dedicate dispozitivelor conectate la internet inclusiv pentru ruterele aferente? □Da □Nu □Nu ştiu

21. În ce măsură consideraţi că pot fi informaţi cetăţenii în legătură cu diverse tipuri de posibile atacuri cibernetice (puteţi să bifaţi mai multe răspunsuri): ¾ În cadrul instituţional † La nivel european † Pot fi informaţi cu uşurinţ㠆 Informarea lor necesită resurse speciale sau semnificative † Nu ştiu † La nivel regional † Pot fi informaţi cu uşurinţ㠆 Informarea lor necesită resurse speciale sau semnificative † Nu ştiu † La nivel local † Pot fi informaţi cu uşurinţ㠆 Informarea lor necesită resurse speciale sau semnificative † Nu ştiu † La nivel naţional † Pot fi informaţi cu uşurinţ㠆 Informarea lor necesită resurse special sau semnificative † Nu ştiu ¾ În cadrul reţelelor de socializare † Pot fi informaţi cu uşurinţ㠆 Informarea lor necesită resurse special sau semnificative † Nu ştiu 164 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ¾ În cadrul unor site-uri specializate † La nivel european † Pot fi informaţi cu uşurinţ㠆 Informarea lor necesită resurse special sau semnificative † Nu ştiu † La nivel regional † Pot fi informaţi cu uşurinţ㠆 Informarea lor necesită resurse special sau semnificative † Nu ştiu † La nivel local † Pot fi informaţi cu uşurinţ㠆 Informarea lor necesită resurse special sau semnificative † Nu ştiu † La nivel naţional † Pot fi informaţi cu uşurinţ㠆 Informarea lor necesită resurse special sau semnificative † Nu ştiu † Altele (care ?) † Nu ştiu/Nu răspund

22. Într-un orizont de timp scurt (2015–2020), care credeţi că este ţinta cea mai probabilă pentru un atac informatic în România? Dar în UE? Dar până în 2035?

23. Care sunt argumentele care susţin afirmaţia/afirmaţiile dvs?

24. Care credeţi că sunt cele mai importante trei sectoare economice care pot face obiectul unui atac informatic? Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 165

25. Creaţi o ierarhie în securitatea informaţiei: patrimoniu, proprietate intelectuală, informaţii personale, informaţii financiare. Care credeţi că poate constitui sursa cea mai probabilă a unui atac informatic în România ? Dar în cadrul UE? Argumentaţi.

26. Care credeţi că sunt cele mai distructive efecte ale unui atac cibernetic ? C. D. PREVENIRE ŞI COMBATERE

27. Care credeţi că trebuie să fie politicile de securitate pentru a preveni un atac cibernetic?

28. Dar pentru a combate/elimina/reduce efectele unui atac cibernetic după ce s-a produs ?

29. Aţi desfăşurat exerciţii de prevenire şi răspuns la incidente cibernetice?

30. Consideraţi necesară monitorizarea surselor de informaţii (scrise sau voce) pentru identificarea unor acţiuni sau manifestări antisociale (inclusiv incitare la suicid, rasism, discriminare sau extremism de orice fel)? Dacă Da, argumentaţi. □Da □Nu □Nu ştiu

31. În ceea ce priveşte relaţia dintre securitatea informaţională şi tehnologie, care dintre următoarele afirmaţii este mai apropiată de părerea dvs? † Tehnologia limitează securitatea informaţional㠆 Tehnologia nu limitează securitatea informaţional㠆 Nu ştiu 166 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035

32. Care credeţi că sunt cele mai sensibile probleme (în context cibernetic) ale protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală, de patrimoniu cultural şi ştiinţific?

33. În ceea ce priveşte reglementarea şi protejarea drepturilor de autor în România, preconizaţi o legislaţie mai strictă sau a aplicare mai strictă a reglementărilor existente ?

34. În ce orizont de timp preconizaţi intrarea în uzul curent, în România, a licenţelor de tip „Creative Commons”?

35. Ce noi tipuri de măsuri recomandaţi, în completarea celor existente, pentru protejarea rezultatelor originale ale creaţiei ştiinţifice şi tehnice româneşti din laboratoarele de excelenţă?

36. Consideraţi utilă elaborarea unui ghid privind poziţia partenerilor români din consorţiile proiectelor internaţionale de cercetare, în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor de proprietate intelectuală asupra rezultatelor obţinute prin colaborare ? E. POLITICI

37. Ce domenii TIC din România consideraţi că ar putea să influenţeze mai puternic protecţia cibernetică şi a drepturilor de proprietate intelectuală?

38. Cum vedeţi rolul educaţiei (gimnaziale, liceale, universitare) în conştientizarea publicului larg cu privire la atacurile cibernetice. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 167

39. Constituie integrarea în UE un element de atenuare a insecurităţii cibernetice? Dacă da, în ce mod?

40. În elaborarea unei strategii naţionale privind securitatea cibernetică se iau în calcul integritatea, confidenţialitatea, disponibilitate informaţiilor sau datelor. Vă rugăm să indicaţi şi alte priorităţi care trebuie luate în calcul şi să o argumentaţi pe fiecare.

41. Care ar fi principala contribuţie a mediului academic din România la elaborarea politicilor de asigurare a securităţii cibernetice? Argumentaţi.

42. Care consideraţi că sunt domeniile de cercetare care au cel mai mare impact asupra securităţii cibernetice?

43. În ce ar consta principala contribuţie a comunităţii academice în ceea ce priveşte strategia naţională privind securitatea cibernetică. Argumentaţi.

44. În ce ar consta principala contribuţie a firmelor din sectorul privat în ceea ce priveşte strategia naţională privind securitatea cibernetică. Argumentaţi. 168 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 169 Proiect 5 SECURITATE ŞI SIGURANŢĂ ALIMENTARĂ Coordonatori: ACAD. CRISTIAN HERA, ACAD. PĂUN ION OTIMAN ABREVIERI ANPC Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor CE Comisia Europeană Defra Department for Environment, Food and Rural Affairs [Departamentul pentru mediu, alimentaţie şi afaceri rurale] EIU Economist Intelligence Unit FAO Food and Agricultural Organization [Organizaţia pentru Agricultură şi Alimentaţie] GFSI General Food Security Index [Indexul general al securităţii alimentare] INS Institutul Naţional de Statistică IFPRI International Food Policy Research Institute [Institutul de Cercetare pentru Politici Alimentare Internaţionale] MS Ministerul Sănătăţii OECD Organization of Economic Cooperation and Development [Organizaţia pentru Dezvoltare şi Cooperare Economică] OMG Organisme Modificate Genetic PAC Politica Agricolă Comună PIB Produsul Intern Brut PNDR Planul Naţional de Dezvoltare Rurală PPC Paritatea Puterii de Cumpărare RGA Recensământul General Agricol UE Uniunea Europeană

1. INTRODUCERE În cadrul acestui proiect am definit o viziune privind securitatea şi siguranţa alimentară a României în următorii 20 de ani, la orizontul anului 2035. Acest demers face parte din cadrul mai larg al Strategiei de dezvoltare a României în următorii 20 de ani, 2016–2035, coordonat de Academia Română. Abordarea acestei tematici legate de securitatea şi siguranţa alimentară a fost făcută având în vedere progresele mult prea lente ale sistemului agroalimentar românesc, proces 170 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 întârziat de convergenţa cu indicatorii de performanţă ai ţărilor membre UE, menţinerea pe zone extinse a sărăciei în zonele rurale şi nu în ultimul rând, având în vedere problemele şi vulnerabilităţile existente la momentul actual, în asigurarea securităţii alimentare a populaţiei. Aceste vulnerabilităţi sunt generate de nivelul scăzut al producţiei agricole, de instabilitatea ofertei interne şi de volatilitatea preţurilor, dar şi de accesul deficitar la hrană al unor mari categorii de populaţie, pe fondul scăderii veniturilor şi al sărăciei din diferite zone ale ţării. În ultimii ani, problema securităţii alimentare a populaţiei a revenit în actualitate datorită provocărilor la nivel global, dintre care amintim creşterea cererii alimentare din noile state emergente din Asia şi America de Sud, utilizările non-alimentare date producţiei agricole prin producerea de biocombustibili, dar şi datorită impactului schimbărilor climatice asupra producţiei agricole şi a ofertei alimentare. Chiar şi în ţările UE, unde asigurarea hranei nu mai reprezintă o problemă la nivelul statelor, securitatea alimentară a devenit o preocupare la nivelul comunităţilor cu grad de vulnerabilitate ridicat. Şi aceasta datorită creşterii preţurilor agricole şi a volatilităţii acestora, fragmentării pieţelor şi, nu în ultimul rând, datorită deteriorării nivelului de trai al populaţiei şi creşterii incidenţei sărăciei sub impactul recentei crize economice. În acest context, datorită resurselor agricole favorabile de care dispune, României i-ar putea reveni în viitorii ani un rol important în asigurarea securităţii alimentare a Uniunii Europene şi a altor ţări din regiune, cu condiţia rezolvării problemelor interne legate de productivitate şi competitivitate în agricultură. Securitatea alimentară este un concept al cărui conţinut a evoluat mult de-a lungul ultimelor decenii, iar complexitatea lui a devenit din ce în ce mai mare. Practic, în momentul de faţă, pentru evaluarea securităţii alimentare din diferitele ţări ale lumii, instituţiile sau colectivele de cercetare specializate folosesc zeci de indicatori, pentru a putea cuantifica multiplele dimensiuni ale conceptului de securitate alimentară. Un lucru este cert în acest context, anume faptul că realizarea stării de securitate alimentară a populaţiei nu este numai o sarcină pusă în faţa sectorului agricol şi alimentar, ci o sarcină a întregului sistem economico-social şi guvernamental, care trebuie nu numai să asigure o ofertă alimentară suficientă şi stabilă, ci şi accesul fizic şi economic al populaţiei la hrană, să asigure puterea de cumpărare a tuturor categoriilor sociale, dar mai ales a celor defavorizate, de a-şi procura hrana necesară conform nevoilor şi preferinţelor lor. Insecuritatea alimentară este asociată cu sărăcia, cu excluziunea socială, cu educaţia deficitară, cu lipsa infrastructurii, în special a celei sanitare, cu lipsa accesului la reţelele de apă potabilă. Există totodată diferite niveluri ale securităţii alimentare, de la nivel global până la nivel individual, care nu sunt interconectate. Rezolvarea problemei securităţii alimentare la nivel naţional, adică disponibilitatea ofertei agricole dintr-o ţară, nu înseamnă neapărat rezolvarea problemei la nivel micro, la nivelul gospodăriilor şi al persoanelor individuale, deoarece securitatea alimentară este de Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 171 fapt o problemă pentru fiecare gospodărie şi pentru fiecare persoană care trebuie să aibă acces zilnic la o hrană corespunzătoare nevoilor sale. Securitatea alimentară poate fi evaluată la diferite nivele, însă cele mai multe referinţe se fac la nivelul macroeconomic (mondial, regional sau naţional) şi la nivelul microeconomic, adică al gospodăriei şi al individului. În funcţie de nivelul la care se face referire, accentul se pune pe una sau mai multe dintre cele patru dimensiuni ale securităţii alimentare şi anume: disponibilitatea hranei, stabilitatea aprovizionării, accesul economic şi utilizarea reprezentată de dorinţa persoanelor individuale de a avea o alimentaţie sănătoasă. În cazul folosirii termenului de securitate alimentară la nivel mondial sau naţional, accentul se pune mai ales pe capacitatea ţărilor de a furniza o ofertă agricolă suficientă pentru satisfacerea nevoilor alimentare şi nutriţionale ale populaţiei3. În acelaşi timp, abordări recente4 atribuie o importanţă specială, ca factor al stabilităţii securităţii alimentare, a „autonomiei alimentare”, care reduce vulnerabilitatea faţă de fluctuaţiile pieţelor agricole interne şi internaţionale. Disponibilitatea nu asigură implicit accesul la hrană, deoarece problemele legate de distribuţia veniturilor la nivelul societăţii pot afecta securitatea alimentară la nivelul gospodăriilor. Relaţia dintre dezvoltarea economică şi securitatea alimentară este intrinsecă. Consecinţele crizelor şi ale şocurilor economice conduc la insecuritate alimentară, care înseamnă nu numai reducerea consumului alimentar, dar în acelaşi timp compromit calitatea şi diversitatea dietei. Iar lipsa unei diete adecvate, atât din punct de vedere al aportului caloric, cât şi al nutrienţilor esenţiali, poate eroda sănătatea şi capacitatea de muncă a populaţiei şi astfel insecuritatea alimentară poate conduce la scăderea productivităţii muncii şi amplificarea problemelor economice ale ţărilor. Ca atare, conform cu abordările FAO, accentul trebuie pus pe două concepte care însoţesc securitatea alimentară şi anume diversitatea dietei şi vulnerabilitatea anumitor categorii de populaţie5. Diversitatea dietei este esenţială pentru recunoaşterea importanţei micronutrienţilor în alimentaţia umană. O dietă cât mai diversificată este asociată cu creşterea calităţii dietei, cu un consum alimentar extins, pe fondul creşterii veniturilor şi a calităţii vieţii. A doua problemă – şi anume vulnerabilitatea – se referă la probabilitatea ca o gospodărie sau o comunitate umană (naţiune) să aibă probleme cu securitatea alimentară, pe fondul unor şocuri negative (războaie, conflicte sociale, crize severe). O dimensiune importantă legată de vulnerabilitate se referă la rezistenţa societăţii de a se recupera în urma acestor şocuri negative temporare. 3 A. Pinstrup, Food security: definition and measurement, în Food Security (2009) 1:5-7, Springer. 4 FAO, Food security and nutrition in the context of the global nutrition transition, Roma, 2014. 5 H. Pieters, A. Vandeplass, A. Guariso, N. Francken, A. Sarris, J. Swinnen, N. Gerber, J. von Braun, M. Torero, Perspectives on relevant concepts related to food and nutrition security, FoodSecure Project, 2012. 172 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 În acest context, un prim obiectiv al acestui proiect a constat în evaluarea stării securităţii alimentare şi nutriţionale a populaţiei din România şi în identificarea principalilor determinanţi şi vulnerabilităţi ale acesteia. În continuare, prin realizarea unor scenarii plauzibile privind evoluţia situaţiei economice generale, precum şi evoluţia sectorului agroalimentar din ţara noastră, au fost definite reperele necesare pe baza cărora a fost elaborată viziunea privind securitatea şi siguranţa alimentară la orizontul anului 2035. Sectorul agroalimentar constituie elementul de bază pentru asigurarea securităţii alimentare, deoarece el este răspunzător pentru disponibilitatea şi stabilitatea ofertei alimentare interne. În situaţia în care el nu poate satisface această cerinţă decât parţial, datorită valorificării necorespunzătoare a resurselor agricole sau unei dezvoltări insuficiente a acestora, statele pot importa alimente, dar această posibilitate poate fi limitată de resursele financiare pe care le au disponibile pentru a efectua importuri. Recurgerea la importuri alimentare masive reprezintă o vulnerabilitate a unui stat, mai ales în actualul context al volatilităţii sporite a preţurilor agricole mondiale. În acelaşi timp însă, securitatea alimentară este condiţionată numai parţial de existenţa unei oferte agricole suficiente. De cele mai multe ori, problemele şi vulnerabilităţile apar la nivel microeconomic, unde accesul la hrană este limitat, în mod concret, de puterea de cumpărare redusă, de lipsa veniturilor, de sărăcie în general. De aceea, un determinant esenţial al securităţii alimentare dintr-o ţară îl constituie nivelul general de dezvoltare sustenabilă al acesteia, de care depind, până la urmă, veniturile gospodăriilor, bunăstarea populaţiei şi accesul fizic şi economic la hrană. De aceea, în abordarea problemei elaborării unei viziuni privind securitatea şi siguranţa alimentară la orizontul anului 2035, am mers în paralel cu nevoia de dezvoltare socio-economică generală a ţării, pe de o parte şi nevoia privind dezvoltarea sectorului agroalimentar şi a zonei rurale, pe de altă parte. Priorităţile pe care le-am avut în vedere în abordarea noastră privind rolul sectorului agroalimentar în asigurarea securităţii alimentare nu au putut face abstracţie de abordările din lucrările de referinţă realizate recent pe plan naţional6;7, respectiv: ƒ Creşterea nivelului de asigurare a consumului alimentar din producţia agricolă internă la produsele alimentare importante şi stabilizarea ofertei agricole interne; 6 V. Steriu, P. I. Otiman, coordonatori, Cadrul naţional strategic pentru dezvoltarea durabilă a sectorului agroalimentar şi a spaţiului rural în perioada 2014-2020, 2030, Editura Academiei Române, 2013. 7 C. Hera, coordonator, Schimbări climatice globale – grija pentru resurse naturale, Editura Academiei Române, 2015. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 173 ƒ Dobândirea de către românia a statutului de ţară exportatoare de produse agricole şi de furnizor de securitate alimentară în plan regional şi european; ƒ Conservarea şi protejarea resurselor naturale regenerabile şi utilizarea durabilă şi performantă a resurselor naturale agricole, conservarea biodiversităţii, atenuarea efectelor schimbărilor climatice; ƒ Asigurarea echilibrului ecologic durabil al spaţiului rural prin realizarea de lucrări de infrastructură de protecţie, de amenajare şi de echipare a teritoriului (sisteme de irigaţii, sisteme hidro-ameliorative de protecţie a terenului agricol, perdele de protecţie, împădurirea terenurilor degradate şi defrişate); ƒ Consolidarea exploataţiilor agricole, modernizarea tehnologiilor şi promovarea realizărilor progresului tehnic în agricultură, dar şi în domeniile conexe; ƒ Dezvoltarea teritorială echilibrată a zonei rurale, diversificarea ocupaţională şi a activităţilor non-agricole pentru reducerea incidenţei sărăciei, creşterea gradului de ocupare al populaţiei şi stabilizarea populaţiei rurale; ƒ Relansarea sistemului de învăţământ şi de cercetare ştiinţifică agroalimentară şi armonizarea cu reţelele europene de cercetare şi inovare, sporirea contribuţiei ştiinţei la dezvoltarea durabilă a agriculturii şi la creşterea sustenabilă a economiei rurale.

2. METODOLOGIE 2.1. ETAPELE CERCETĂRII ŞI METODELE FOLOSITE Cercetarea pe tema securităţii şi siguranţei alimentare pentru acest proiect s-a desfăşurat în perioada aprilie-iunie 2015, pe parcursul acesteia prezentându-se rezultate parţiale în cadrul a trei seminarii organizate de echipa de cercetare. Primul seminar a avut loc în Bucureşti în data de 24 mai 2015, fiind dedicat, în principal, diagnozei stării agriculturii şi spaţiului rural şi analizei funcţionării filierelor alimentare din România, dar şi stabilirii unor elemente metodologice legate de setul de indicatori folosiţi de organismele internaţionale (FAO, OECD, EIU) pentru evaluarea securităţii alimentare a statelor. La seminarul al doilea, desfăşurat la Timişoara pe 27 mai 2015, s-a prezentat şi dezbătut o analiză SWOT a securităţii alimentare şi unele modele de prognoză a producţiei agricole şi consumului alimentar din România. La al treilea seminar, organizat la Bucureşti în data de 25 iunie 2015, au fost prezentate concluziile consultării Delphi referitoare la problematica şi priorităţile privind securitatea alimentară la orizontul anului 2035, aşa cum reies din viziunea propusă de autori. Metodele folosite de echipa de cercetători au fost din clasa celor calitative (sinteza literaturii, analiza SWOT, definirea scenariilor şi viziunii), cantitative (extrapolarea tendinţelor) şi semi-cantitative (tehnica Delphi). Pe baza parcurgerii literaturii de specialitate privind securitatea şi siguranţa alimentară a fost elaborată o analiză diagnostic a stării agriculturii şi alimentaţiei 174 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 din România (anexată raportului), care acoperă sintetic următoarea tematică: fondul funciar agricol (incluzând resursele de sol, conservarea calităţii solurilor, resursele de apă şi efectele schimbărilor climatice), performanţele economice ale exploataţiilor agricole, evoluţiile din perioada 1990–2013 ale producţiei vegetale şi ale producţiei animale şi securitatea alimentară (cu accent pe accesul populaţiei la hrană). La elaborarea analizei SWOT a fost folosită o combinaţie de indicatori, inclusiv cei utilizaţi de organismele naţionale şi internaţionale, pentru evaluarea stării securităţii alimentare şi nutriţionale a populaţiei din diverse regiuni ale planetei. Sursele de date se referă la indicatori şi studii elaborate de FAO, OECD, IFPRI, Eurostat, EUI, Defra, MS şi INS. Ipotezele principale care au stat la baza elaborării scenariilor privind viitorul securităţii alimentare la orizontul anilor 2035 au avut în vedere absenţa unor evenimente majore în zona geografică proximă României, luând în calcul stabilitatea dată de apartenenţa la UE şi integrarea din ce în ce mai accentuată a României în structurile ei. Formalizarea viziunii privind viitorul securităţii alimentare din România la orizontul anilor 2035 a fost realizată prin intermediul a două scenarii, care au cuantificat potenţialul de convergenţă al indicatorilor de securitate alimentară din România cu ţările dezvoltate ale UE, luând ca reper Franţa. Prin metoda extrapolării tendinţelor a fost estimată o evoluţie a ponderii cheltuielilor de consum alimentar în total cheltuieli de consum, împreună cu evoluţia cantităţii consumate de cereale şi de carne pe locuitor. Aceste variabile au fost calculate în cadrul a două scenarii de creştere economică. Primul scenariu presupune o rată moderată de creştere economică de 2%, care este egală cu media ratei de creştere economică pe intervalul analizat. Cel de-al doilea scenariu este un scenariu mai optimist, pentru că se consideră o rată de creştere economică de 4%. Aceste două rate de creştere economică sunt aplicate la valoarea PIB pe locuitor exprimat în PPS, obţinându-se în acest fel o evoluţie a acestuia în intervalul de prognoză. Pentru calculul evoluţiei ponderii cheltuielilor de consum în total cheltuieli a fost folosită Ancheta bugetelor de familie, bază de date cu informaţii la nivelul gospodăriilor din anul 2012. A fost estimată o regresie de forma wi = a1 +a2* yi + ui unde: wi reprezintă ponderea cheltuielilor alimentare în total cheltuieli pentru fiecare gospodărie; a1 şi a2 sunt coeficienţii estimaţi prin metoda celor mai mici pătrate; yi este venitul gospodăriei; ui este eroarea de regresie. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 175 Cu ajutorul ecuaţiei de regresie, mai precis al coeficienţilor a1 şi a2, a fost calculată ponderea cheltuielilor alimentare pentru veniturile date de cele două scenarii. Pentru calculul consumului de alimente au fost folosite informaţii din cadrul balanţelor alimentare, furnizate de Faostat. Această bază de date oferă informaţii privind disponibilităţile alimentare pe locuitor pentru principalele produse alimentare din diferite ţări. Pentru această lucrare au fost selectate cantitatea de cereale consumată şi cantitatea de carne consumată, pentru că gospodăriile din România consumă aproape cu 40% mai multe cereale şi cu 40% mai puţină carne decât în Franţa. Şi în acest caz au fost estimate ecuaţii pentru cantitatea de produse consumate în funcţie PIB pe locuitor. Au fost testate diferite forme funcţionale ale curbelor lui Engel şi a fost reţinută cea care a avut cea mai bună putere explicativă: ln(Qi) = b1j + b2j /PIBc + b3j ln(PIBc) + vi, pentru i= cereale şi carne unde: Qi este cantitatea consumată pe locuitor din produsul i; b1j, b2j,b3j coeficienţii estimaţi prin metoda celor mai mici pătrate; PIBc este produsul intern brut pe locuitor, exprimat în PPS; vi, este eroarea de regresie. Folosind coeficienţii b1j, b2j,b3j estimaţi şi PIBc din cele două scenarii, au fost calculate cantităţile de cereale şi de carne care vor fi consumate în cazul celor două scenarii. Determinarea cantităţilor de îngrăşăminte necesar a fi aplicate pentru a produce o creştere a randamentelor la hectar la cereale s-a făcut pe baza unor funcţii de producţie, a căror parametri au fost estimaţi, folosind informaţiile din baza de date Faostat. Consultarea experţilor în agricultură şi alimentaţie prin metoda Delphi s-a desfăşurat în perioada aprilie-iunie 2015. Scopul cercetării l-a constituit identificarea provocărilor privind securitatea alimentară din România. Restricţiile de timp au impus selectarea unui număr limitat de teme care au fost supuse atenţiei experţilor, respectiv patru teme referitoare la o corecţie structurală a sectorului agricol (zootehnizarea), la transferul tehnologic (creşterea productivităţii agricole, inclusiv prin introducerea în cultură a OMG), la asigurarea debuşeelor pentru produsele agricole româneşti (identificarea pieţelor externe) şi la programele de suplimentare a nutriţiei (grupurile vulnerabile din România). Eşantionul selectat pentru consultare a fost compus din 35 de specialişti şi a fost astfel construit încât să asigure un echilibru între trei mari categorii de protagonişti: decidenţi la nivel înalt (foşti miniştri sau secretari de stat de la Ministerul Agriculturii, atât de stânga, cât şi de dreapta, ca orientare politică); 176 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 reprezentanţi ai cercetării şi învăţământului superior (din domeniul economiei agrare sau al ştiinţelor agricole, atât din ţară, cât şi din străinătate) şi reprezentanţi ai producţiei agricole, industriei de procesare şi a serviciilor agricole (şefi ai asociaţiilor patronale sau profesionale, inclusiv consultanţa). Au fost aplicate două chestionare, trimise şi primite prin poşta electronică, primul în perioada 14-22 mai 2015, iar al doilea în perioada 2-9 iunie 2015. Primul chestionar a inclus, pentru fiecare din cele patru teme, câte o întrebare de prognoză (s-a estimat probabilitatea unei evoluţii) şi o întrebare de opţiune (pentru care s-a estimat dezirabilitatea, dar şi realizabilitatea respectivei măsuri de politică agricolă). Rata de răspuns la primul chestionar a fost de 71% (25 de chestionare primite din 35 trimise). Al doilea chestionar a inclus câte două întrebări de opţiune (s-a estimat dezirabilitatea pentru fiecare dintre acestea), numai pentru două teme (culturile modificate genetic şi măsurile de suplimentare a nutriţiei), pentru care nu se ajunsese la un consens în ce priveşte măsurile de acţiune după primul chestionar. La chestionarul al doilea, trimis doar celor care au răspuns la primul chestionar, rata de răspuns a fost de 80% (20 de chestionare completate din 25). Echipa de cercetare a fost organizată în cadrul Institutului de Economie Agrară al Academiei Române şi este coordonată de acad. Cristian Hera şi acad. Păun Ion Otiman. Principalii autori ai raportului au fost dr. Cecilia Alexandri şi dr. Lucian Luca. La realizarea raportului au contribuit dr. Adrian Băneş, dr. Andrea Feher, dr. Iuliana Ionel, dr. Adrian Peticilă, dr. Ciprian Rujescu şi dr. Marioara Rusu. O scurtă prezentare a autorilor este anexată. Alte contribuţii au avut dr. Mariana Grodea şi dr. Filon Toderoiu. O contribuţie specială a avut dr. Nastasia Belc de la Institutul de Bioresurse Alimentare. Echipa de cercetare mulţumeşte participanţilor la consultarea Delphi (lista participanţilor este anexată).

3. ANALIZA SWOT A SECURITĂŢII ALIMENTARE A POPULAŢIEI DIN ROMÂNIA Pentru realizarea acestei analize a fost folosită o combinaţie de indicatori, utilizaţi de organismele naţionale şi internaţionale pentru evaluarea stării securităţii alimentare şi nutriţionale a populaţiei dintr-o ţară. Sursele metodologice şi informaţionale sunt foarte diverse şi amintim aici de indicatorii şi studiile elaborate de FAO, OECD, IFPRI, Eurostat, EIU, Defra, MS şi INS. Abordarea noastră se concentrează pe probleme legate de contribuţia sectorului agricol la asigurarea securităţii alimentare a populaţiei, dar şi pe aspecte legate de accesul la hrană, de determinanţii cererii alimentare şi de anumite elemente legate de starea nutriţională a populaţiei. Datele analizate acoperă, în general, perioada 1990–2012, în măsura în care au existat surse informaţionale disponibile. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 177 Un element suplimentar legat de metodologie îl constituie faptul că în cadrul acestei analize am utilizat comparaţia cu indicatorii referitori la securitatea alimentară şi agricultura din UE (UE-27), iar acolo unde nu au existat indicatori s-a folosit comparaţia cu două ţări europene reprezentative, aflate în stadii diferite de dezvoltare, şi anume Polonia (mediu dezvoltată) şi Franţa (dezvoltată). Analiza SWOT este structurată pe cele patru dimensiuni ale securităţii alimentare, şi anume: A. Disponibilitatea producţiei agricole B. Accesul la hrană C. Stabilitatea ofertei D. Siguranţa şi calitatea alimentaţiei. Puncte tari Enunţ Explicaţie A. Disponibilitatea producţiei agricole şi alimentare

1. România este un producător ƒ Principalele produse vegetale ale agricul- agricol important, care dispune de turii româneşti sunt cerealele (14,9%), resurse agricole semnificative legumele (17,8%), plantele furajere pentru producţia vegetală (terenuri (13,2%), fructele (7,2%), cartofii (6,7%), arabile fertile) şi producţia animală plantele industriale (4,6%) şi vinul (culturi furajere, păşuni, fâneţe). (1,8%). Procentele reprezintă ponderea produselor în valoarea producţiei agricole, media anilor 2009–2013.

2. Progrese în asigurarea ƒ Ponderile produselor animale în necesarului de consum al populaţiei producţia agricolă (media anilor 2009– din producţia internă. În ultimii ani 2013) sunt: porcine (8,5%), lapte (6,6%), a crescut producţia internă de carne ouă (4,6%), păsări (4,1%) şi bovine de pasăre, de oaie şi capră. (1,8%). Procentele reprezintă ponderea produselor în valoarea producţiei agricole.

3. Industria alimentară şi a ƒ Multe investiţii în sectorul de procesare băuturilor este a doua ca mărime au fost făcute şi cu fonduri europene, din Europa Centrală şi de Est, după prin programul SAPARD şi PNDR Polonia, şi a cunoscut importante (2007–2013). Astfel, prin PNDR au fost investiţii în ultimul deceniu. aprobate 833 de proiecte de investiţii în industria alimentară cu valoare de aprox. 1700 milioane de euro, din care sprijinul public a fost de 621 milioane de euro, dar din care au fost plătite doar 75% până în mai 2015. 178 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035

4. Sectorul de retail alimentar a ƒ Modificarea stilului de viaţă ca urmare a cunoscut o dezvoltare semnificativă creşterii economice şi a integrării în UE a în ultimii ani, având rate de creştere dus la creşterea receptivităţii consumato- dintre cele mai mari din regiune. rilor români faţă de formele moderne de retail alimentar.

5. Pentru anumite grupe de produse ƒ Amintim aici în mod deosebit cartofii şi alimentare, producţia alimentară cerealele, deşi nu în toţi anii, conform internă poate acoperi necesarul de balanţelor alimentare ale INS. consum al populaţiei pe perioada analizată (1990–2012).

6. Din punct de vedere caloric, Conform bilanţurilor alimentare (INS) disponibilul alimentar pe persoană producţia agricolă internă asigură un din România depăşeşte necesarul de disponibil de cca 3000–3200 consum alimentar mediu pe locuitor kcal/zi/pers care acoperă necesarul de recomandat de Ministerul Sănătăţii. calorii, evaluat de nutriţionişti la aprox. 2900 kcal/zi/pers. B. Accesul la hrană

1. Veniturile reale ale populaţiei au În anul 2008, indicele salariului real, crescut semnificativ în perioada de raportat la anul 1990 a fost de 130%, iar creştere economică (2001–2008). al pensiei reale de 112%. Începând cu anul 2009 veniturile reale au început să scadă, iar creşterea a revenit în anul 2013.

2. Preţurile relative ale alimentelor, ƒ În anul 2012, comparativ cu nivelul la paritatea puterii de cumpărare, mediu al UE-27 (100%), nivelul sunt mai scăzute în România în preţurilor la alimente a fost în România comparaţie cu media europeană, dar de 67%, în Polonia de 60%, iar în Franţa au crescut mult mai rapid în ultimii de 110%. ani, ajungând în anul 2012 mai mari ƒ Pe grupe de produse, nivelul preţurilor decât în Polonia. relative în România a fost de 63% pentru cereale, 57% pentru carne, 68% pentru peşte şi 93% pentru lactate.

3. Consumul alimentar a crescut în ƒ Conform Anchetei Integrate în România, în perioada creşterii Gospodării, între anii 2001–2009 economice, în special la produsele consumul efectiv de carne pe locuitor a superioare din punct de vedere crescut cu 45%, cel de fructe cu 58%, iar nutriţional. Odată cu criza economică, cel de peşte cu 78%. consumurile au scăzut uşor.

4. În perioada 2001–2009 a scăzut ƒ În aceeaşi perioadă au scăzut consumul alimentar la produsele consumurile la pâine cu 13% şi la cartofi considerate inferioare din punct de cu 24%. vedere nutriţional, cum ar fi cartofii, rădăcinoasele şi chiar unele cereale. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 179 C. Stabilitatea ofertei

1. Preţurile alimentelor la consum- ƒ Volatilitatea preţurilor alimentare la con- ator sunt relativ stabile în România, sumator, exprimată prin coeficientul de volatilitatea fiind comparabilă cu variaţie, 2012–2014: cea din Franţa şi Polonia. 2012 2013 2014 Franţa 4,8% 6,2% 4,6% Polonia 7,1% 6,7% 7,2% România 7,3% 7,3% 5,8%

2. Variabilitatea ofertei alimentare ƒ Valorile exprimate în kcal/pers pentru disponibile pe locuitor, exprimată 2009–2011 au fost: în kcal, (măsurată prin deviaţia 2009 2010 2011 standard faţă de trendul Franţa: 35 36 41 disponibilului caloric pe locuitor Polonia: 29 25 24 din ultimii 5 ani) este mică. România: 41 44 63

3. În ultimul deceniu au fost Fermierii au cheltuit din PNDR 2007– construite depozite pentru cereale la 2013 aproximativ 527 milioane euro ferme, investiţiile fiind finanţate şi pentru a construi şi îmbunătăţi facilităţile prin programe europene. de depozitare ale cerealelor, ceea ce a determinat o majorare a spaţiului de depozitare cu 2,5 milioane tone, ajungându-se la 17,3 milioane tone la sfârşitul perioadei. D. Siguranţa şi calitatea alimentaţiei

1. Au fost implementate normele ƒ Adoptarea normelor fitosanitare şi zoo- fitosanitare şi zoo-veterinare în veterinare a devenit obligatorie odată cu conformitate cu legislaţia aderarea la Uniunea Europeană. Au europeană, atât în sectorul de existat anumite perioade tranzitorii şi producţie agricolă, cât şi în cel de derogări limitate în timp şi la anumite procesare alimentară. unităţi, dar care produceau numai pentru piaţa internă.

2. A crescut diversitatea dietei ali- ƒ Diversitatea dietei în România, măsurată mentare a populaţiei din România, cu indicele Berry, a crescut de la 0,87 în odată cu creşterea veniturilor. 2004 la 0,90 în 2011. Puncte slabe Enunţ Explicaţie A. Disponibilitatea producţiei agricole şi alimentare

1. România este o ţară cu un sector ƒ Decalajele apar la nivelul producti- agro-alimentar puţin performant, vităţii totale a factorilor, în special a existând decalaje de productivitate productivităţii pe persoană ocupată în semnificative faţă de ţările dezvoltate, agricultură şi a randamentelor fizice decalaje care vor fi recuperate treptat la hectar. într-un termen mediu sau lung. 180 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035

2. Structura agrară extrem de ƒ Conform RGA – 2010, din totalul fragmentată şi numărul mare de ferme suprafeţei agricole utilizate, 39% era face dificilă traversarea filierelor de deţinut de ferme sub 10 ha, 12% de către produsele agricole, în special în ferme între 10 şi 100 ha şi 49% de sectoarele legume, fructe, lactate. Lipsa ferme peste 100 ha, numărul fermelor asociaţiilor de fermieri amplifică acest fiind de peste 3,8 milioane. aspect.

3. Producţia agricolă internă nu poate ƒ În anul 2013, gradul de autosuficienţă încă acoperi necesarul de consum al al producţiei agricole interne a fost: la populaţiei, în mod sistematic, la cereale 152%, la legume 95%, la anumite grupe importante de produse, fructe 79%, la lactate 94%, la carne cum ar fi carnea, laptele, fructele, 82% şi 17% la peşte. legumele şi peştele.

4. Ponderea caloriilor inferioare care ƒ Pentru perioada 2009–2011, provin din cereale, cartofi şi ponderile caloriilor provenite din rădăcinoase este mult mai mare în cereale, cartofi şi rădăcinoase au fost România comparativ cu alte state următoarele: Franţa – 28%, Polonia – europene, însă în scădere. 41%, România – 45%.

5. Disponibilul zilnic de protein㠃 Media anilor 2009–2011 a fost 72 de animală exprimat în gr/cap/zi este mai grame pentru Franţa, 52 de grame mic în România comparativ cu alte state pentru Polonia şi 51 de grame pentru europene. România.

6. Valoarea producţiei alimentare pe ƒ Media anilor 2010–2012 a fost: 605 locuitor este mai mică în România, ceea dolari/loc. pentru Franţa, 449 ce înseamnă că şi oferta alimentară pe dolari/loc. pentru Polonia şi 378 locuitor este mai redusă în ţara noastră. dolari/loc. pentru România. B. Accesul la hran㠃

1. PIB-ul pe locuitor exprimat la ƒ În anul 2014, media europeană UE- paritatea puterii de cumpărare (PPS) 28 a fost de 27 325 PPS. În România, este foarte scăzut în România, sub a fost de 14 674 PPS, în Polonia a media europeană (penultimul loc după fost de 18 638 PPS, iar în Franţa de Bulgaria). 28 923 PPS.

2. Există importante disparităţi ƒ În regiunea Bucureşti-Ilfov, faţă de teritoriale în România în ce priveşte media europeană de 100% , PIB/loc. PIB-ul pe locuitor la paritatea puterii de în PPS a fost 122%, iar în regiunea cumpărare, iar disparităţile s-au adâncit cea mai săracă a ţării, Nord-Est, de în perioada post-aderare. 29%, în anul 2012.

3. Ponderea cheltuielilor de consum ƒ În anul 2014, ponderea cheltuielilor alimentar în total cheltuieli de consum alimentare în total cheltuieli de este extrem de ridicată în România. consum a fost de 12,2% în Franţa, 18,9% în Polonia şi 49,4% în România (GFSI). Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 181

4. În România, ponderea cheltuielilor de ƒ Totuşi această pondere s-a diminuat consum alimentar al populaţiei sărace atât în perioada de preaderare (79% (prima decilă) depăşeşte 65% din în 2001), cât şi după aderarea la UE cheltuielile totale de consum. (68% în 2007).

5. Rata sărăciei este foarte ridicată în ƒ Ponderea populaţiei care trăieşte cu România şi mai ales în mediul rural. mai puţin de 2 dolari/zi la paritatea puterii de cumpărare: 1,8% în România, 0,2% în Polonia şi 0,0% în Franţa (FAO).

6. Densitatea reţelei de drumuri la 100 ƒ Pentru anul 2011, cifrele au fost km2 este mai scăzută în România următoarele: Franţa – 191,6 km/km2, comparativ cu ţările comparate şi a Polonia – 131,8 km/km2 şi România cunoscut o scădere în ultimii ani. – 46,8 km/km2. C. Stabilitatea producţiei agricole

1. Producţia agricolă vegetală este ƒ Coeficientul de variaţie pentru pro- foarte volatilă în România, mai ales ducţia de cereale (2004–2012) a fost producţia de cereale. pentru România de 27,4%. Comparativ, volatilitatea producţiei de cereale pentru Franţa a fost de 5,8%, iar pentru Polonia 8,9%.

2. Dependenţa consumului uman de ƒ Acest indicator se calculează ca importuri este ridicată în majoritatea raport între importuri şi oferta internă anilor la soia, la zahăr, la carne, la peşte de cereale. şi la fructe, iar în anumiţi ani chiar şi la ƒ În perioada 2008–2011, cifrele pentru cereale (grâu). grâu au fost următoarele: Franţa: 9- 10%, Polonia: 8% şi România: 13- 22% .

3. Suprafeţele de teren agricol efectiv ƒ Ponderea suprafeţei agricole efectiv irigat au scăzut continuu în ultimii 20 irigate a fost mai mică de 10% în de ani în România. fiecare an de după 2007, în 2013 fiind de 5,94%.

4. Valoarea importurilor alimentare în ƒ Media anilor 2009–2011 a fost total mărfuri exportate este mai mare în următoarea: România comparativ cu ţările UE, iar ƒ pentru Franţa: 5-6% acest lucru poate pune în discuţie ƒ pentru Polonia: 4-5% problema disponibilităţilor financiare ƒ pentru România: 8-9%. pentru a realiza importuri agricole.

5. Variabilitatea producţiei alimentare ƒ Pentru anii 2010, 2011 respectiv pe locuitor, exprimată în dolari 2012, coeficienţii de variaţie au fost internaţionali la paritatea puterii de următorii (FAO): cumpărare, este mai mare în România ƒ Franţa: 12,8% 14,1% 17,9% comparativ cu alte state. ƒ Polonia: 5,4% 9,3% 11,3% ƒ România: 27,3% 27,7% 37,2%. 182 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035

6. Nivelul cheltuielilor publice pentru ƒ În perioada 2007–2010, cheltuielile cercetare-dezvoltare în domeniul totale cu cercetarea agricolă au scăzut agricol este extrem de scăzut în de la 552,1 mil. lei la 170,7 mil. lei, România. iar fondurile publice de la 249,4 mil. lei la 96,8 mil lei.

7. Accesul fermierilor la credite bancare ƒ Printre cauzele accesului dificil la este scăzut, ceea ce restricţionează finanţarea disponibilă prin PNDR se posibilitatea finanţării unor elemente de numără reticenţa băncilor de a credita infrastructură productivă (de exemplu micii producători, precum şi soluţii locale pentru irigaţii) sau cuantumul mare al garanţiilor cerute tehnologii de producţie, care ar putea pentru credite. atenua efectul exceselor climatice. D. Siguranţa şi calitatea alimentaţiei

1. Procentul populaţiei din România cu ƒ În România, acest procent a crescut acces la surse îmbunătăţite de apă între 1990–2009, de la 75% la 83% potabilă este sub standardele europene, din populaţie, conform FAO. unde, cu excepţia câtorva ţări, populaţia ƒ În celelalte ţări analizate acest are acces în totalitate la surse de apă procent a fost 100%. potabilă de calitate.

2. Ponderea populaţiei din România cu ƒ Ponderea populaţiei cu acces la acces la facilităţi sanitare este sub facilităţi sanitare a crescut în perioada media europeană. 1990–2008 de la 71% la 72%, conform FAO. În Franţa şi Polonia procentul a fost de 100%.

3. Procentul copiilor sub 5 ani, decedaţi ƒ În majoritatea ţărilor din UE nu există ca urmare a problemelor alimentare, a probleme de acest tip. Acest aspect variat în perioada 1990–2002, între nu este specific ţărilor UE, ci mai 4,3% şi 3,3% din totalul copiilor sub 5 degrabă ţărilor europene ex-sovietice ani. (Belarus, Ucraina) sau anumitor ţări balcanice (Kosovo, Albania).

4. Procentul copiilor sub 5 ani, opriţi ƒ În perioada 1990–2002 acest procent din creştere datorită alimentaţiei a variat între 11% şi 15%. deficitare, este semnificativ.

5. Procentul copiilor sub 5 ani, care sunt ƒ În perioada 1990–2002 acest procent sub greutatea normală, este relativ mare în a variat între 3,5% şi 5%. România, în calitate de ţară membră UE. Oportunităţi Enunţ Explicaţie

1. Este de aşteptat ca, odată cu creşterea ƒ Ponderea gospodăriilor aflate în veniturilor, să aibă loc o reducere a situaţie de vulnerabilitate economică nivelului de sărăcie şi implicit a riscului extremă, la care ponderea cheltuielilor de insecuritate alimentară. de consum alimentar depăşeşte 60%, Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 183 a scăzut de la 42% în anul 2004, la 27-28% în anii 2009–2011, ca urmare a creşterii veniturilor populaţiei.

2. Cererea internă pentru alimente este ƒ Conform INS, Ancheta Bugetelor de în creştere la produsele superioare din Familie. punct de vedere nutriţional, cum ar fi fructele, carnea, peştele, produsele lactate, odată cu creşterea veniturilor.

3. Cererea alimentară este în România ƒ Coeficienţii de elasticitate ai foarte elastică, ceea ce înseamnă că are cheltuielilor cu alimentele, în anul un important potenţial de creştere, în 2011 sunt: condiţiile creşterii veniturilor. Produse din cereale: 0,917, carne: 0,991, lactate: 1,109, fructe: 1,079, legume: 1,121, dulciuri: 1,070 şi alcool: 0,810.

4. Creşterea veniturilor va schimba şi ƒ Odată cu creşterea veniturilor în preferinţele de consum ale populaţiei, perioada 2001–2009 a crescut accentuând cererea către produse de consumul de peşte, legume, fructe şi calitate, produse sănătoase, ecologice. carne, conform Anchetei Bugetelor de Familie.

5. Cererea externă pentru alimente este ƒ Conform prognozei FAO-OECD, în creştere, de exemplu pentru carne în consumul de carne va creşte până în zona Asia-Pacific, ceea ce va asigura în 2023 cu 10% în ţările în curs de viitor pieţe de desfacere pentru dezvoltare şi cu 5% în ţările exporturile româneşti. dezvoltate. În anul 2023 se prognozează că se vor consuma 68 kg de carne pe locuitor în ţările dezvoltate şi doar 29 kg pe locuitor în ţările în curs de dezvoltare.

6. Pe termen mediu, există o stabilitate ƒ Este deja adoptat pachetul financiar şi o previzibilitate privind politica până în 2020 şi, ca urmare, fermierii agricolă din România, deoarece au deja o perspectivă privind măsurile PAC pe perioada 2014-2020 finanţarea din fonduri europene. sunt deja adoptate. Astfel, pentru Pilonul 2 sunt alocate 8 miliarde de euro, iar pentru Pilonul 1, aproximativ 10,8 miliarde euro.

7. Continuarea finanţărilor europene ƒ În perioada 2014–2020, din fondurile prin fondurile de dezvoltare regională şi de dezvoltare regională va fi din alte fonduri structurale va cofinanţat programul de înregistrare a îmbunătăţi infrastructura de transport a proprietăţilor agricole (inclusiv României, făcând-o mai atractivă pentru cadastru). investiţii străine. 184 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035

8. Poziţia geografică a României îi poate ƒ În ultimii ani România a devenit un permite un statut de nod comercial între exportator important de cereale în ţările emergente din Orientul Apropiat şi Egipt, suplimentar exporturilor zona Uniunii Europene, cu avantajele tradiţionale de ovine spre ţări din economice ce decurg din acest statut. Orientul Apropiat. Ameninţări Enunţ Explicaţie

1. Există riscul de adâncire a decalajelor ƒ În România, în perioada creşterii privind nivelul veniturilor populaţiei în economice, decalajele regionale ale profil regional şi pe medii de rezidenţă şi PIB-ului pe locuitor la paritatea de adâncire a polarizării sociale în puterii de cumpărare s-au adâncit. perioada viitoare. Astfel, în anul 2004 coeficientul de variaţie al PIB-ului regional pe locuitor (PPS) a fost de 15%, în anul 2011 crescând la 29%.

2. Există incertitudini privind evoluţia ƒ Este posibil ca odată cu liberalizarea viitoare a Politicii Agricole Comune tot mai accentuată a comerţului până în 2035 şi referitor la finanţarea agricol internaţional să fie reduse agriculturii din fonduri europene. fondurile destinate PAC (în special pentru plăţile directe).

3. Pentru producţia agricolă există riscuri ƒ Epuizarea solului, riscul de secetă, importante legate de factorii climatici şi inundaţii, alte calamităţi provocate de de epuizarea unor factori naturali, cum ar climă. fi rezervele de elemente nutritive din sol şi rezervele de apă.

4. Riscul legat de crize politice regionale ƒ De exemplu, situaţia dramatică din poate deveni important, iar aceasta ar Ucraina sau incertitudinea din putea sista fluxul de investiţii străine şi Republica Moldova. fluxurile financiare către ţara noastră, ameninţând viitoarea creştere economică a ţării.

5. Riscul demografic legat de scăderea ƒ Populaţia României ar putea ajunge în populaţiei ţării şi mai ales de diminuarea 2050 la 15–16 milioane de locuitori populaţiei tinere şi active poate pune din cauza natalităţii scăzute şi a presiune pe viitoarea dezvoltare a ţării şi emigraţiei. în mod concret în sectoarele economice, unde productivitatea capitalului este mai redusă (mai ales în agricultură), deoarece forţa de muncă va migra spre sectoarele unde va fi mai bine remunerată. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 185

6. Riscul bolilor poate afecta efectivele ƒ De exemplu, boala limbii albastre, de animale şi performanţele economice febra porcină sau gripa aviară. ale sectorului zootehnic şi exporturile. La fel, bolile plantelor pot afecta randamentele şi rezultatele economice în producţia vegetală Analiza SWOT a stării securităţii şi siguranţei alimentare din România a pus în evidenţă mai multe vulnerabilităţi, pe care le sintetizăm într-o listă scurtă pentru a selecta priorităţile în vederea îmbunătăţirii securităţii alimentare pe termen mediu şi lung, după cum urmează: ƒ Oferta agricolă internă insuficientă la o gamă largă de produse, dintre care deficite pe termen lung există la carne, legume, fructe, zahăr şi peşte. ƒ Instabilitatea ofertei agricole interne, în special a celei vegetale şi în mod deosebit a celei de cereale, care afectează indirect producţia animală, prin preţurile furajelor. ƒ Preţurile la poarta fermei continuă să fie mai mari decât preţurile regionale (din Ungaria, Polonia) pentru unele produse agricole, dintre care cele mai importante sunt carnea de porc, cartofii, unele legume şi fructe. Ca urmare a procesului de convergenţă a preţurilor pe piaţa unică europeană, aceste produse sunt în dificultate şi va trebui îmbunătăţită performanţa lor economică în anii care vin. ƒ Nivelul scăzut al veniturilor şi decalajele între venituri în profil teritorial şi medii de rezidenţă generează insecuritate alimentară. Creşterea incidenţei sărăciei amplifică insecuritatea alimentară la categoriile sociale defavorizate. ƒ Infrastructura rutieră şi sanitară inadecvată, mai ales în mediul rural, generează riscuri de siguranţă alimentară şi insecuritate nutriţională. ƒ Consumul alimentar deficitar din punct de vedere calitativ, ponderea ridicată a caloriilor provenite din cereale şi cartofi, precum şi consumul redus de proteină animală generează riscuri nutriţionale. ƒ Există categorii de populaţie identificate ca având risc alimentar şi nutriţional ridicat, dintre care punem accentul pe copiii din mediul rural şi pe comunităţile de romi.

4. SCENARII DE DEZVOLTARE ŞI VIZIUNEA PRIVIND SECURITATEA ALIMENTARĂ A POPULAŢIEI DIN ROMÂNIA Viziunea privind securitatea alimentară a populaţiei din România a fost realizată pornind de la aria de cuprindere a acestui concept, care a fost extinsă treptat, de la condiţia iniţială a existenţei unei oferte alimentare suficiente pentru întreaga populaţie a ţării, către abordări mai complexe legate de accesul economic 186 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 al populaţiei la hrană, de stabilitatea ofertei, de calitatea alimentaţiei şi de securitatea nutriţională. Ca atare, viziunea privind asigurarea securităţii alimentare a populaţiei în următorii 20 de ani implică nu numai o bună funcţionare a sectorului agricol şi de procesare alimentară, dar şi o dezvoltare sustenabilă şi o creştere economică pe termen lung, în paralel cu păstrarea şi conservarea mediului înconjurător, ca garant al prezervării resurselor de sol, apă şi aer, fără de care nu numai securitatea şi siguranţa alimentară sunt ameninţate, ci însăşi viaţa oamenilor. Pentru identificarea ţintelor şi conturarea opţiunilor majore în elaborarea unei viziuni privind securitatea alimentară a populaţiei la orizontul anilor 2035, în cadrul programului de lucru la acest proiect s-a utilizat consultarea Delphi, ale cărei rezultate sunt prezentate în continuare: Prima temă a vizat întrebări legate de Raportul dintre producţia vegetală şi producţia animală. Întrebările au venit în întâmpinarea înţelegerii implicaţiilor continuării tendinţei de creştere a consumului de produse de origine animală pe fondul reducerii ponderii producţiei animale interne. Astfel, la întrebarea de prognoză referitoare la continuarea tendinţei de diminuare a importanţei zootehniei în următoarele decenii nu a fost atins consensul între participanţi. În schimb, la întrebarea de opţiune de politici referitoare la dezirabilitatea unui program de zootehnizare a agriculturii româneşti, consensul a fost atins. Cu privire la realizabilitatea acestuia însă nu a fost atins consensul. Tema a doua a vizat întrebări legate de Recuperarea decalajelor privind randamentele agricole. Semnificaţia pentru securitatea alimentară a dezideratului reducerii decalajelor depăşeşte simpla asigurare a necesarului din producţia internă şi are în vedere stabilitatea producţiei agricole la un nivel de productivitate înalt. Răspunsurile la întrebarea de prognoză, care estimează probabilitatea recuperării decalajelor randamentelor agricole dintre România şi vechile state membre UE, ne arată că nu există consens între participanţi cu privire la perspectiva recuperării decalajelor. De asemenea, nu există consens nici în privinţa dezirabilităţii coexistenţei dintre culturile modificate genetic şi cele convenţionale sau organice. Însă există un consens în ce priveşte realizabilitatea introducerii OMG în România. Pentru a aprofunda opţiunile legate de OMG, prin chestionarul al doilea a fost măsurată dezirabilitatea reluării procedurii de autorizare a culturii de soia modificată genetic la nivel european (ca un pas spre posibila reintroducere a acestei culturi în România). Media răspunsurilor pe total eşantion arată că nu se atinge consensul pentru această acţiune. Consensul este însă atins în ce priveşte dezirabilitatea unei campanii de informare a publicului cu privire la beneficiile şi riscurile culturilor modificate genetic. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 187 Tema a treia a vizat întrebări legate de Comerţul internaţional cu produse agroalimentare şi locul României. Această temă şi-a propus să investigheze deopotrivă şansele României de a contribui, alături de celelalte state membre UE, la securitatea alimentară globală, dar şi de a-şi valorifica potenţialul agricol în ipoteza unei cereri alimentare în creştere. Întrebarea de prognoză se referea la continuarea tendinţei de liberalizare a comerţului internaţional cu produse agroalimentare, răspunsurile participanţilor indicând un consens privind aşteptările de liberalizare şi implicit de orientare spre piaţă a politicilor agricole. S-a obţinut un consens net la nivelul eşantionului şi în legătură cu dezirabilitatea definirii unui plan naţional de export al produselor agricole româneşti, chiar dacă realizabilitatea acestuia este incertă în viziunea unor respondenţi (nu s-a atins consensul în răspunsurile la această întrebare). Tema a patra a vizat întrebări legate de Combaterea insecurităţii alimentare a grupurilor vulnerabile. Din perspectiva convergenţei condiţiilor de nivel de trai la nivelul UE, intervenţiile naţionale în domeniul alimentaţiei ar trebui să urmărească identificarea măsurilor adaptate specificului societăţii româneşti. Întrebarea de prognoză a fost una care căuta să aproximeze schimbarea de mentalitate a decidenţilor politici cu privire la importanţa nivelului veniturilor şi al preţurilor alimentelor în asigurarea accesului populaţiei la hrană. Deşi pe total eşantion nu s-a obţinut consensul cu privire la această schimbare de perspectivă, este dătător de speranţă faptul că pentru subeşantionul decidenţilor acesta a fost atins. Cum consensul respondenţilor nu a fost obţinut nici în ce priveşte dezirabilitatea (şi nici realizabilitatea) introducerii unui program finanţat de stat de suplimentare a nutriţiei, coordonat eventual de Ministerul Agriculturii, această chestiune a fost investigată suplimentar în cel de-al doilea chestionar. Consultaţi asupra dezirabilităţii unor intervenţii adaptate diferitelor grupuri vulnerabile, respondenţii au ajuns la consens în ce priveşte utilizarea tuturor instrumentelor disponibile (bănci de alimente, asigurarea unei mese calde, acordarea de alimente persoanelor celor mai defavorizate), dar nu şi în ce priveşte coordonarea acestor intervenţii de către autorităţile locale. În concluzie, pornind de la consensul pe total eşantion asupra dezirabilităţii unor opţiuni de politică agricolă şi alimentară (ca rezultat statistic al opţiunilor individuale ale respondenţilor), ar fi util ca viziunea privind securitatea şi siguranţa alimentară a României la orizontul anilor 2035 să includă: ƒ Necesitatea conceperii unui program de zootehnizare a agriculturii; ƒ Recomandarea organizării unei dezbateri publice care să delimiteze deopotrivă beneficiile şi riscurile legate de cultivarea OMG; ƒ Definirea unui plan de susţinere a exportului produselor agricole româneşti, cu precădere în ţările cu potenţial de creştere a consumului alimentar, 188 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 utilizând atât măsurile puse la dispoziţie de politicile comunitare, cât şi măsuri finanţate din fonduri naţionale; ƒ Propunerea realizării unei coordonări ad-hoc între organizaţiile publice şi private implicate în acordarea de sprijin pentru suplimentarea nutriţiei, cu speranţa că problemele de insecuritate alimentară vor putea fi rezolvate de diferitele structuri implicate şi nu va fi nevoie de un program naţional finanţat şi coordonat de stat pentru suplimentarea nutriţiei. 4.1. DESCRIEREA SCENARIILOR Ipotezele generale de la care am pornit în elaborarea acestor scenarii privind viitorul securităţii alimentare la orizontul anilor 2035 se referă în linii mari la: a) absenţa unor conflicte majore în zona noastră geografică şi în Europa, în general; b) stabilitatea dată de apartenenţa la Uniunea Europeană şi integrarea din ce în ce mai accentuată a României în structurile ei; c) continuitatea Politicii Agricole Comune şi în următorii 20 de ani, inclusiv a finanţării ei prin bugetul comunitar; d) existenţa unei perioade de stabilitate economică şi de creştere pe termen lung. Formalizarea viziunii privind viitorul securităţii alimentare din România la orizontul anilor 2035 a fost realizată prin intermediul a două scenarii, prin care s-a încercat identificarea potenţialului de convergenţă a indicatorilor de securitate alimentară din România cu ţările dezvoltate ale Uniunii Europene, dintre care am selectat pentru comparaţie Franţa. Am plecat de la premisa că atingerea acestei ţinte ambiţioase nu este posibilă fără o creştere economică susţinută şi fără investiţii importante în sectorul agricol şi în industriile adiacente. Am evaluat nivelul posibil de convergenţă pentru principalii indicatori, care descriu starea securităţii alimentare şi anume veniturile şi accesul populaţiei la hrană, pe de o parte, şi producţia agricolă, productivitatea agriculturii şi nivelul de autosuficienţă alimentară, pe de altă parte. Setul de indicatori folosiţi pentru descrierea ipotezelor scenariilor au fost: rata de creştere a PIB-ului pe locuitor exprimat în PPS, nivelul investiţiilor din fonduri naţionale în agricultură, nivelul de finanţare prin Politica Agricolă Comună, tehnologiile de producţie şi cantitatea inputuri folosită în agricultură (mai concret, cantitatea de îngrăşăminte aplicate la hectar). Indicatorii de rezultat pe care i-am luat în considerare pentru evaluarea accesului la hrană al populaţiei au fost: nivelul PIB/loc exprimat în PPS, ponderea cheltuielilor de consum alimentar în total cheltuieli de consum şi consumul alimentar pe locuitor la două produse importante, şi anume carnea şi cerealele. Pentru producţia agricolă, considerată ca principal suport al securităţii alimentare, indicatorii de rezultat au fost: nivelul producţiei de cereale, nivelul producţiei de furaje, nivelul producţiei de carne, gradul de autosuficienţă la aceste produse şi structura producţiei agricole (% producţie vegetală, % producţie animală). Ipotezele scenariilor şi indicatorii de rezultat sunt prezentate în tabelul 1. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 189 Scenariul 1 Presupune o creştere economică moderată de 2% pe an în următorii 20 de ani ale PIB-ului pe locuitor, în PPS. Menţionăm că, în abordarea noastră, am presupus că nivelul actual al PIB/loc din Franţa va cunoaşte de asemenea o creştere până în 2035 de 0,3% anual, mai lentă decât în cazul României. În această ipoteză, am avea, în anul 2035, un nivel de convergenţă de cca 70% faţă de Franţa la nivelul veniturilor populaţiei, exprimată prin PIB-ul pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare. În acest scenariu s-a presupus că actualele tendinţe de dezvoltare ale ţării şi ale agriculturii vor continua în linii mari şi în următorii 20 de ani. Figura 1: Evoluţia PIB-ului pe locuitor în PPS, în cele două scenarii Ca atare, în acest scenariu presupunem că vom avea o creştere economică lentă, dar relativ continuă, fără crize majore, care va contribui la creşterea moderată a puterii de cumpărare a populaţiei, respectiv a PIB-ului pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare, cu aproximativ 55% faţă de anul 2012. Ponderea cheltuielilor alimentare în cheltuielile totale de consum se va diminua lent (la 37% în 2035 faţă de 45% în 2012), iar consumurile de alimente superioare din punct de vedere nutriţional (carne, în principal) vor creşte încet, spre o convergenţă parţială cu modelul alimentar occidental, respectiv din Franţa. În agricultură, tendinţele actuale ale politicii agricole comune se vor menţine, în sensul îngheţării sau creşterii lente a nivelului plăţilor directe la hectar, se va menţine accentul pus pe finanţarea măsurilor care nu distorsionează oferta şi pe finanţarea cu prioritate, din fonduri europene, a măsurilor pentru dezvoltarea rurală. Acestea vor avea un rol indirect în îmbunătăţirea securităţii alimentare şi nutriţionale a populaţiei prin îmbunătăţirea infrastructurii rurale, creşterea şi 190 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 diversificarea veniturilor populaţiei rurale, iar investiţiile în ferme din bani europeni vor conduce la creşterea productivităţii agriculturii. Finanţarea unor proiecte majore de investiţii în agricultură se va menţine la cote reduse, datorită, în principal, lipsei resursei de finanţare din fonduri naţionale. Iniţiativele naţionale de finanţare a agriculturii se vor concentra pe diversificarea (eventuală) a schemei plăţilor directe, cu accente pe sprijinirea tinerilor fermieri, a produselor tradiţionale ecologice şi pe schemele pentru retragerea fermierilor vârstnici. Procesul de restructurare al fermelor va fi lent, datorită absenţei măsurilor ţintite pentru consolidarea fermelor de talie medie. Nu vor fi creşteri spectaculoase ale productivităţii, ale randamentelor la hectar şi ale producţiilor fizice, datorită neaplicării tehnologiilor perfecţionate. Ca atare, producţia de cereale va creşte destul de modest (cu 20% faţă de media 2000–2012), iar creşterea consumului de îngrăşăminte la hectar va fi nesemnificativă faţă de nivelele anului 2012. Se va menţine decalajul structural al producţiei agricole, între producţia vegetală şi producţia animală, deşi la un nivel ameliorat şi vor persista unele deficite ale nivelului de autosuficienţă (la carne de porc, de exemplu). Consumul populaţiei nu se va modifica prea mult, în sensul că se va menţine consumul ridicat de cereale (161 kg/loc în anul 2035, faţă de cca 110 kg/loc consumul actual în Franţa) şi destul de scăzut de carne (61 kg/loc în acelaşi an, faţă de cca 90 kg/loc în Franţa). Scenariul 2 România va cunoaşte o creştere economică mai susţinută, de 4% anual, iar în anul 2035 va avea un PIB/locuitor, la paritatea puterii de cumpărare, comparabil cu cel al Franţei, pentru care am presupus o creştere anuală de 0,3%. În acest scenariu, dezvoltarea economică generală va implica existenţa unor fonduri naţionale pentru susţinerea investiţiilor în programe specifice de dezvoltare a agriculturii. Presupunem din nou că PAC nu va cunoaşte schimbări spectaculoase, iar nivelul de susţinere din fonduri europene va continua la actualul nivel, cu un accent sporit pus pe măsurile de dezvoltare rurală, iar dintre acestea vor fi prioritizate cele vizând creşterea nivelului de educaţie în mediul rural, dezvoltarea infrastructurii edilitare şi informaţionale, dezvoltarea inteligentă şi incluzivă. Însă, pe fondul creşterii economice susţinute a ţării noastre se vor putea aloca fonduri naţionale pentru susţinerea unor mari programe de investiţii pentru agricultură şi mediul rural, dintre care considerăm prioritare trei, şi anume: ƒ Programul pentru irigaţii şi îmbunătăţiri funciare ƒ Programul pentru zootehnizarea agriculturii Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 191 ƒ Programul pentru creşterea gradului de procesare a produselor agricole primare ƒ Programul pentru crearea infrastructurii sanitare în toate localităţile rurale (apă curentă, canalizare şi drumuri) Pe baza derulării acestor programe pe o perioadă suficientă de timp şi datorită efectelor de antrenare generate de creşterea întregului sector economic, presupunem că vom avea o creştere a randamentelor la hectar, prin aplicarea tehnologiilor moderne şi creşterea cantităţii de inputuri (îngrăşăminte) utilizate. Scenariul 2 presupune, la orizontul anilor 2035, o creştere a producţiei vegetale, o dublare a producţiei de cereale, a producţiei de furaje şi o stabilizare a producţiei vegetale interne, exprimată prin valorile coeficientului de variaţie a producţiilor medii. Se va realiza, de asemenea, o diversificare sporită a producţiei agricole vegetale, implicând realizarea unor produse cu valoare adăugată mare din sfera horticulturii, a viticulturii şi a produselor ecologice. Nivelul randamentelor la hectar la cereale va fi comparabil cu cel din Franţa, pe fondul creşterii cantităţii de inputuri folosite, respectiv de îngrăşăminte. Concomitent, acest proces va antrena dezvoltarea producţiei zootehnice, cu accent pe producţia de carne de porc şi de pasăre. Va creşte nivelul de acoperire a consumului din producţia internă, deşi nivelul consumului intern va creşte treptat. Nivelul de autosuficienţă la carne va ajunge la 100%. Vor exista disponibilităţi pentru export mai ales la cereale, dar şi la carne şi la alte produse. Datorită creşterii valorii producţiei zootehnice, structura producţiei agricole se va apropia de ponderile 55% producţie vegetală şi 45% producţie animală. Tot datorită creşterii economice la nivelul ţării, populaţia din mediul rural va cunoaşte o diversificare ocupaţională, care va contribui în mod consistent la creşterea veniturilor acestui segment de populaţie unde incidenţa sărăciei este deosebit de ridicată în acest moment. Ca urmare a reducerii nivelului de sărăcie şi de îmbunătăţire a infrastructurii rurale (ca efect al măsurilor de dezvoltare rurală) va creşte nivelul de securitate şi siguranţă alimentară al populaţiei, mai ales al celei vulnerabile din mediul rural. Vom avea o scădere a nivelului ponderii cheltuielilor de consum alimentar la 27% din cheltuielile totale de consum, faţă de 45% cât este în prezent. Presupunem o creştere a consumului de carne la un nivel comparabil cu nivelul actual al Franţei şi o reducere a consumului de cereale cu cca 40%. Creşterea consumului de proteină animală este implicită. De asemenea, introducerea şi finanţarea unor programe alimentare ţintite pe categoriile de populaţie aflate în insecuritate alimentară cronică este esenţială pentru combaterea riscurilor nutriţionale pe termen lung. 192 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Tabelul 1. Indicatori de rezultat ai celor două scenarii Nivelul actual Scenariul 1 Scenariul 2 Indicatori UM România Franţa Orizont 2035 Orizont 2035 a) generali mil. Populaţia totală 20,0 65,5 Scădere Scădere (2014) PIB/locuitor la PPS paritatea puterii de 14 674 28 923 19 869 31 055 (2014) cumpărare Ponderea cheltuielilor alimentare în % (2013) 45% 12% 37% 27% cheltuielile de consum b) sectoriali Ponderea VAB în % (2010) 6,6% 1,8% 5% 4% PIB Ponderea forţei de muncă din % (2013) 30% 2,9% 15% 10% agricultură în total populaţie ocupată Alocările financiare pentru agricultură mil.euro 2 565 9 880 2 000 2 000 din fonduri (2013) europene (PAC) Valoare investiţii din fonduri naţionale în mil. euro Minimă În creştere infrastructura agricolă 74,0% 59,9% Structura producţiei vegetal vegetal 65% 55% % ( 2014) agricole 26,0% 41,1% 35% 45% animal animal Mărimea medie a 2010 3,4 ha 54 ha 5 ha 10 ha fermei Consumul de îngrăşăminte la kg/ha 137 52,5 60 150 hectarul de teren (2012) (N, P) arabil Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 193 Ponderea suprafeţelor irigate % (2013) 5,9% 10% 16% în total agricol kg/ha Producţia medie la (2000- 2 900 7 000 3 600 6 900 hectar la cereale 2012) mii tone Producţia totală de (2000– 16 000 62 400 19 500 37 000 cereale 2012) mii tone Producţia de furaje (2000– 9 600 20 700 10 000 19 000 (din cereale) 2012) mii tone Exportul de cereale (2000- 1 500 32 400 4 000 12 000 2012) mii tone Producţia de carne (2000- 1 100 1 200 2 200 2012) Nivelul de asigurare a consumului din % 71-82% 90% 100% producţia agricolă internă la carne c) Calitate şi siguranţă alimentară Ponderea cheltuielilor de consum alimentar în % 65% 55% 40% prima decilă de venituri kg/loc Consumul de carne (2000- 50-60 98-88 61 101 pe locuitor 2012) kg/loc Consumul de 109- (2000- 190-180 163 112 cereale pe locuitor 125 2012) Consumul de proteină animală pe grame/zi 50 72 70 locuitor Ponderea gospodăriilor rurale % 50-60% 100% 100% cu acces la apă curentă şi canalizare 194 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 4.2. VIZIUNEA PRIVIND SECURITATEA ŞI SIGURANŢA ALIMENTARĂ LA ORIZONTUL ANULUI 2035 Conturarea acestei viziuni s-a făcut ca urmare a concluziilor desprinse în urma examinării celor două scenarii prezentate anterior. Cea mai importantă concluzie este aceea că pentru a putea avea un proces credibil de convergenţă cu ţările dezvoltate ale UE avem nevoie de o creştere economică susţinută, dublată de un efort investiţional consistent, care să ridice pe un alt palier productivitatea şi competitivitatea agriculturii româneşti. În acest sens, situaţia descrisă în scenariul 2 este mult mai apropiată de dezideratele acestei viziuni decât ceea ce se întâmplă în scenariul 1. Obiectivele pe care le promovăm în această viziune îşi propun direcţii legate de asigurarea disponibilităţii şi stabilităţii ofertei agricole şi alimentare, dar şi de obiective legate de creşterea nivelului de trai şi a accesului economic al populaţiei la hrană. În acelaşi timp, asigurarea calităţii şi siguranţei alimentare, prezervarea mediului înconjurător şi dezvoltarea infrastructurii sanitare în mediul rural constituie elemente esenţiale ale cadrului necesar pentru o viaţă sănătoasă şi un mediu curat pentru întreaga populaţie a ţării. Viziunea pe care am realizat-o conţine trei componente, datorită complexităţii conţinutului conceptului de securitatea alimentară. A. Viziunea privind agricultura ca furnizor de securitate alimentară: Creşterea nivelului de asigurare a consumului alimentar al populaţiei din producţia internă agricolă şi alimentară la produsele alimentare importante şi stabilizarea ofertei agricole interne. Dobândirea statutului de ţară exportatoare de produse agricole şi de furnizor de securitate alimentară în plan regional şi european. Obiective: A.1. Creşterea productivităţii factorilor în agricultură, cu accentul pe acei factori consideraţi ca determinanţi ai producţiei fizice, promovarea tehnologiilor moderne de producţie şi a progresului tehnic în domeniul agricol, astfel încât pe termen mediu şi lung să poată fi recuperate decalajele de productivitate faţă de ţările Uniunii Europene. A.2. Stabilizarea producţiei agricole interne cu accentul pe stabilizarea producţiei vegetale, care este extrem de volatilă în România, prin aplicarea unor tehnologii moderne, adaptate diferitelor zone pedo-climatice ale ţării noastre. Aceasta va oferi previzibilitate aprovizionării alimentare, va contribui la reducerea volatilităţii preţurilor şi va reduce riscul de insecuritate alimentară pentru categoriile vulnerabile ale populaţiei. A.3. Modificarea structurii producţiei agricole prin creşterea cantitativă şi calitativă a producţiei animale, aşa-numitul proces de re-zootehnizare a Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 195 agriculturii româneşti. Se preconizează relansarea sectorului zootehnic în cadrul agriculturii româneşti, creşterea producţiei animaliere şi mai ales a celei de carne, astfel încât, în timp, să rezulte schimbarea structurii actuale a producţiei agricole (74% producţie vegetală şi 26% producţia animală), la 55% producţie vegetală şi 45% producţie animală. Menţionăm că aceasta este, în medie, şi structura producţiei agricole din cadrul UE-27. Asumarea acestui obiectiv ar reduce treptat deficitele cronice care există între consumul intern (în creştere) la carne şi producţia internă (în scădere). Sistematic, aceste deficite sunt acoperite prin importuri. Un obiectiv rezonabil pe termen lung este ca România să devină autosuficientă la carne şi produse din carne, la orizontul anului 2035. A.4. Schimbarea treptată a structurii de exploatare a terenurilor agricole şi restructurarea fermelor, prin reducerea polarizării şi creşterea ponderii fermelor medii în structura suprafeţei agricole utilizate şi în producţia agricolă. Pe termen mediu şi mai ales lung, este de aşteptat ca importanţa fermelor mici să scadă, prin ieşirea din sistem a fermierilor în vârstă. A.5. Diversificarea accentuată a producţiei agricole şi promovarea produselor cu valoare adăugată mare (ex. legume, fructe, vin, produse ecologice). Aceasta implică şi existenţa unor filiere funcţionale la aceste produse, unde, în momentul de faţă, numărul de producători este foarte mare, oferta extrem de pulverizată, calitatea produselor este dificil de monitorizat, iar organizarea filierelor întârzie de ani de zile. B.6. Creşterea exporturilor agricole şi modificarea structurii actuale a exporturilor agricole româneşti, de la produse primare (cereale şi seminţe uleioase, animale vii) către produse procesate, cu valoare adăugată mare. B. Viziunea privind bunăstarea şi accesul populaţiei la hrană: Creşterea puterii de cumpărare alimentare a populaţiei şi reducerea decalajelor referitoare la accesul la hrană al diferitelor categorii de gospodării, cu accent pe populaţia săracă din mediul rural şi din comunităţile defavorizate. Obiective: B.1. Creşterea PIB-ului pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare şi accentuarea procesului de convergenţă cu nivelul zonei UE-13 şi apoi al zonei UE-15. B.2. Reducerea decalajelor teritoriale şi pe medii de rezidenţă ale PIB-ului pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare, deoarece în România procesul de polarizare al veniturilor s-a accentuat în perioada ultimilor ani. B.3. Reducerea sărăciei, în special din mediul rural, deoarece insecuritatea alimentară este consecinţa directă a sărăciei. Folosirea măsurilor de dezvoltare rurală, finanţate în cadrul PNDR (2014–2020), pentru creşterea diversificării ocupaţionale, dezvoltarea abilităţilor profesionale, dezvoltarea infrastructurii informaţionale, deoarece acestea, în final, vor conduce la creşterea veniturilor şi a calităţii vieţii populaţiei rurale. 196 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 B.4. Îmbunătăţirea accesului la hrană în gospodăriile cu mulţi copii şi în cele ale grupurilor cu vulnerabilitate economică ridicată, promovarea unor intervenţii de sprijin alimentar către grupuri ţintă. B.5. Scăderea ponderii cheltuielilor de consum alimentar de la 45%, cât este în prezent, la 37% în anul 2025 şi la cca 27% în 2035. Ponderea cheltuielilor alimentare în cadrul coşului de consum reprezintă un indicator cheie, care reflectă într-un mod extrem de sintetic nivelul securităţii alimentare a populaţiei. Menţionăm că România se află pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ce priveşte acest indicator. C. Viziunea privind îmbunătăţirea calităţii alimentaţiei şi a siguranţei alimentare şi nutriţionale. Îmbunătăţirea calitativă a dietei alimentare a populaţiei sărace prin creşterea consumului de proteină animală şi a diversităţii alimentare. Rezolvarea problemei infrastructurii edilitare şi sanitare în toate satele României până în anul 2035. Ridicarea nivelului educaţional, prin asigurarea accesului la învăţământ a copiilor din mediu rural, dezvoltarea infrastructurii informaţionale, dezvoltarea reţelei de şcoli cu specializări legate de agricultură, silvicultură sau specializări adiacente. Obiective: C.1. Îmbunătăţirea structurii consumului alimentar al populaţiei prin creşterea consumului de proteină de origine animală. Acest lucru implică creşterea consumului populaţiei în ceea ce priveşte produsele de origine animală, în special de carne şi produse lactate, şi armonizarea cu modelul de consum al populaţiei din ţările Uniunii Europene. C.2. Creşterea diversităţii dietei, ca element esenţial al calităţii alimentaţiei. Diversitatea dietei implică consumul constant de produse cu valoare nutriţională ridicată, legume, fructe, produse lactate şi carne şi constituie o condiţie esenţială pentru o alimentaţie echilibrată. C.3. Îmbunătăţirea infrastructurii sanitare în general şi a aceleia din mediul rural în special. Pe termen lung, un obiectiv rezonabil trebuie să-l constituie echiparea tuturor localităţilor din mediul rural cu electricitate, instalaţii de canalizare, apă potabilă şi, nu în ultimul rând, drumuri de acces. C.4. Ridicarea nivelului educaţional al populaţiei, accesul copiilor la învăţământ, la informare, inclusiv prin crearea infrastructurii necesare (reţele de internet), constituie un element important pentru siguranţa alimentară a populaţiei. C.5. Protejarea mediului înconjurător şi păstrarea unui mediu curat, ţinerea sub control a substanţelor şi proceselor poluante, respectarea reglementărilor europene privind prezervarea mediului înconjurător. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 197 Indicatori ţintă Nivel actual Indicator 2025 2035 (2012) ƒ Structura producţiei 74% vegetal 65% vegetal 55% vegetal agricole 26% animal 35% animal 45% animal ƒ Gradul de autosuficienţă al producţiei agricole interne 71-82% 95% 100% la produsele din carne ƒ Ponderea cheltuielilor de consum alimentar în 45% 37% 27% cheltuielile totale de consum ƒ Ponderea cheltuielilor de consum alimentar la prima 65% 55% 45% decilă de venituri (populaţia cea mai săracă)

5. CONCLUZII În ultimii ani, problema securităţii alimentare a populaţiei a revenit în actualitate datorită provocărilor la nivel global, dintre care amintim creşterea cererii alimentare din noile state emergente, utilizările non-alimentare date producţiei agricole prin producerea de biocombustibili, dar şi datorită impactului schimbărilor climatice asupra producţiei agricole şi a ofertei alimentare. Chiar şi în ţările Uniunile Europene, unde asigurarea hranei numai reprezintă o problemă la nivelul statelor, securitatea alimentară a devenit o preocupare la nivelul comunităţilor cu grad de vulnerabilitate ridicat. În România, securitatea alimentară a constituit un subiect permanent în preocupările populaţiei datorită ameninţărilor existente de-a lungul timpului, provocate, pe de o parte, de nivelul insuficient din punct de vedere cantitativ şi calitativ al ofertei alimentare interne şi, pe de altă parte, de deteriorarea nivelului veniturilor şi a puterii de cumpărare, care limitează în mod direct accesul economic al populaţiei la hrană. Insecuritatea alimentară constituie consecinţa directă a sărăciei. Metodele folosite în cadrul acestei lucrări au fost din clasa celor calitative (sinteza literaturii, analiza SWOT, definirea scenariilor şi viziunii), cantitative (extrapolarea tendinţelor) şi semi-cantitative (tehnica Delphi). Analiza SWOT a stării securităţii alimentare din România a evidenţiat o serie de vulnerabilităţi dintre care accentuăm pe cele mai importante, şi anume: instabilitatea producţiei agricole interne, nivelul insuficient de asigurare al consumului din resursele interne la produse importante, cum ar fi carnea, fructele, legumele, zahărul şi peştele, unde deficitele sistematice sunt acoperite prin importuri. 198 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Incapacitatea sistemului agroalimentar românesc de a furniza o ofertă agricolă, care să asigure într-un grad cât mai ridicat autosuficienţa şi stabilitatea aprovizionării este determinată de un complex de factori, care afectează productivitatea factorilor de producţie, eficienţa exploataţiilor agricole şi competitivitatea produselor agricole româneşti. Procesul de integrare a pieţelor agricole româneşti în piaţa unică europeană este în curs de desfăşurare, dar o serie de produse sunt în dificultate datorită presiunii preţurilor de pe pieţele regionale adiacente. În ceea ce priveşte accesul la hrană, analiza SWOT a scos în evidenţă faptul că nivelul scăzut al veniturilor şi decalajele între venituri în profil teritorial şi medii de rezidenţă generează insecuritate alimentară. Creşterea incidenţei sărăciei amplifică insecuritatea alimentară la categoriile sociale defavorizate. Consumul alimentar deficitar din punct de vedere calitativ, ponderea ridicată a caloriilor provenite din cereale şi cartofi, precum şi consumul redus de proteină animală generează riscuri nutriţionale. Pentru identificarea ţintelor şi conturarea opţiunilor majore în elaborarea unei viziuni privind securitatea alimentară a populaţiei a fost realizată o consultare Delphi, ale cărei rezultate au fost folosite în elaborarea scenariilor. Temele principale investigate s-au referit la: raportul dintre producţia vegetală şi cea animală, recuperarea decalajelor privind randamentele agricole, comerţul internaţional cu produse agricole şi locul României, combaterea insecurităţii alimentare a grupurilor vulnerabile. Rezultatele consultării Delphi au relevat, în principal, necesitatea conceperii unui program de zootehnizare a agriculturii, definirea unui plan de susţinere a exporturilor agricole româneşti în ţările cu potenţial de creştere a consumului alimentar, posibilitatea organizării unor programe pentru suplimentarea nutriţiei, pentru combaterea insecurităţii alimentare prin coordonarea între instituţii publice şi private. Ipotezele generale, care au stat la baza elaborării scenariilor privind viitorul securităţii alimentare la orizontul anilor 2035, au avut în vedere absenţa unor evenimente majore în zona geografică proximă României, luând în calcul stabilitatea dată de apartenenţa la Uniunea Europeană şi integrarea din ce în ce mai accentuată a României în structurile ei. Formalizarea viziunii privind viitorul securităţii alimentare din România la orizontul anilor 2035 a fost realizată prin intermediul a două scenarii, care au cuantificat potenţialul de convergenţă a indicatorilor de securitate alimentară din România cu ţările dezvoltate ale Uniunii Europene, luând ca reper Franţa. Scenariile au folosit ca ipoteză principală o creştere economică a PIB-ului pe locuitor exprimat în PPS, de 2% în primul scenariu şi de 4% în al doilea scenariu. În ceea ce priveşte finanţarea din fonduri naţionale unor investiţii majore în agricultură, am presupus că această perspectivă este posibilă doar în scenariul 2, în contextul unei creşteri economice susţinute. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 199 Rezultatele obţinute au indicat un potenţial limitat de convergenţă în cazul scenariului 1, a indicatorilor de securitate alimentară. Nu vor fi creşteri spectaculoase ale productivităţii, ale randamentelor la hectar şi ale producţiilor fizice în agricultură. Producţia de cereale va creşte destul de modest (cu 20% faţă de media 2000–2012), iar creşterea consumului de îngrăşăminte la hectar va fi nesemnificativă faţă de nivelele anului 2012. Se va menţine decalajul structural al producţiei agricole şi vor persista unele deficite ale nivelului de autosuficienţă (la carne de porc, de exemplu). Consumul populaţiei nu se va modifica prea mult, în sensul că se va menţine consumul ridicat de cereale (161 kg/loc în anul 2035, faţă de cca 110 kg/loc consumul actual în Franţa) şi destul de scăzut de carne (61 kg/loc în acelaşi an, faţă de cca 90 kg/loc în Franţa). Vom avea o creştere moderată a puterii de cumpărare a populaţiei, respectiv a PIB-ului pe locuitor, la paritatea puterii de cumpărare, cu aproximativ 55% faţă de anul 2012. Ponderea cheltuielilor alimentare în cheltuielile totale de consum se va diminua lent (la 37% în 2035 faţă de 45% în 2012). În scenariul 2, România va cunoaşte o creştere economică mai susţinută, de 4% anual, iar în anul 2035 va avea un PIB/locuitor, exprimat în PPS, comparabil cu cel al Franţei. Pe fondul acestei dezvoltări susţinute, se vor putea aloca fonduri naţionale pentru susţinerea unor mari programe de investiţii pentru agricultură şi mediul rural: Programul pentru irigaţii şi îmbunătăţiri funciare, Programul pentru re-zootehnizarea agriculturii, Programul pentru crearea infrastructurii sanitare în toate localităţile rurale (apă curentă, canalizare şi drumuri). Scenariul 2 presupune, la orizontul anilor 2035, o creştere a producţiei vegetale, o dublare a producţiei de cereale, a producţiei de furaje şi o stabilizare a producţiei vegetale interne. Nivelul randamentelor la hectar la cereale va fi comparabil cu cel din Franţa, pe fondul creşterii cantităţii de inputuri folosite, respectiv de îngrăşăminte. Nivelul de autosuficienţă la carne va ajunge la 100%. Vor exista disponibilităţi pentru export mai ales la cereale, dar şi la carne şi la alte produse. Datorită creşterii valorii producţiei zootehnice, structura producţiei agricole se va apropia de ponderile 55% producţie vegetală şi 45% producţie animală. Vom avea o scădere a nivelului ponderii cheltuielilor de consum alimentar la 27% din cheltuielile totale de consum, faţă de 45% cât este în prezent. Presupunem o creştere a consumului de carne la un nivel comparabil cu nivelul actual al Franţei şi o reducere a consumului de cereale cu cca 40%. Cea mai importantă concluzie pe care am desprins-o din examinarea celor două scenarii este aceea că pentru a putea avea un proces credibil de convergenţă cu ţările dezvoltate ale Uniunii Europene avem nevoie de o creştere economică susţinută, dublată de un efort investiţional consistent, care să ridice pe un alt palier productivitatea şi competitivitatea agriculturii româneşti. În acest sens, situaţia descrisă în scenariul 2 este mult mai apropiată de dezideratele acestei viziuni decât ceea ce se întâmplă în scenariul 1. 200 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Viziunea pe care am realizat-o privind securitatea şi siguranţa alimentară la orizontul anului 2035 conţine trei componente, datorită complexităţii problematicii adoptate: Viziunea privind agricultura ca furnizor de securitate alimentară: Creşterea nivelului de asigurare a consumului alimentar al populaţiei din producţia internă agricolă şi alimentară la produsele alimentare importante şi stabilizarea ofertei agricole interne. Dobândirea statutului de ţară exportatoare de produse agricole şi de furnizor de securitate alimentară în plan regional şi european. Viziunea privind bunăstarea şi accesul populaţiei la hrană: Creşterea puterii de cumpărare alimentare a populaţiei şi reducerea decalajelor referitoare la accesul la hrană al diferitelor categorii de gospodării, cu accent pe populaţia săracă din mediul rural şi din comunităţile defavorizate. Viziunea privind îmbunătăţirea calităţii alimentaţiei şi a siguranţei alimentare şi nutriţionale: Rezolvarea problemei infrastructurii edilitare şi sanitare în toate satele României până în anul 2035. Îmbunătăţirea calitativă a dietei alimentare a populaţiei sărace prin creşterea consumului de proteină animală şi a diversităţii alimentare. Ridicarea nivelului educaţional, prin asigurarea accesului la învăţământ a copiilor din mediu rural, dezvoltarea infrastructurii informaţionale, dezvoltarea reţelei de şcoli cu specializări legate de agricultură, silvicultură sau specializări adiacente. ANEXA 1 CV-URILE CERCETĂTORILOR DIN ECHIPA PROIECTULUI Cristian IOAN D. HERA (n. 18 decembrie 1933, Ploieşti-Prahova), inginer agronom, specialitatea agrochimie Membru titular al Academiei Române, 2004 (membru corespondent, 1995). A urmat cursurile liceelor „Petru şi Pavel” din Ploieşti (1944–1948) şi „Sf. Gheorghe” din Bucureşti (1948–1952). În anul 1953, a urmat cursurile Facultăţii de Agricultură, Secţia Pedologie şi Agrochimie, Institutul Agronomic „Nicolae Bălcescu” (IANB) – Bucureşti (anul I), şi în perioada 1954–1957, ale Academiei de Ştiinţe Agricole „K.A. Timireazev”, Facultatea de Agrochimie şi Pedologie, de la Moscova (anii II–V), obţinând titlul de inginer agronom, specialitatea agrochimie. În anul 1969 a obţinut titlul de doctor în agronomie, susţinând teza Influenţa diferitelor sortimente de îngrăşăminte cu azot asupra transformărilor chimice din sol şi plantă şi asupra producţiilor realizate la principalele culturi de câmp, iar în anul 1973 titlul de doctor docent în ştiinţe. A continuat specializarea în Germania, Franţa, Suedia, S.U.A. şi Canada şi mai târziu în Australia, Noua Zeelandă, Japonia şi China. A lucrat ca cercetător stagiar şi apoi cercetător la Institutul de Cercetări Agronomice al României (ICAR) (1957–1962), cercetător principal la Institutul de Cercetări pentru Cereale şi Plante Tehnice (ICCPT) – Fundulea (1962–1965), şef de laborator (1965–1969) şi şef de secţie (1965–1969), director ştiinţific (1970–1981), director general (1982–1991) tot la ICCPT - Fundulea. În anul 1982 a fost ales membru cooptat al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS), iar din 1990 a devenit membru titular ASAS, în perioada 1982–1991 a fost membru în Prezidiul ASAS, preşedintele Secţiei de Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 201 cultura plantelor – ASAS (1985–2001). A fost ales preşedinte al ASAS (2001–2009), iar din 2009 până în prezent, preşedinte de onoare al ASAS. Din 2008 până în prezent este preşedintele Secţiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice din Academia Română, membru în Prezidiul Academiei Române şi din 2010 până în prezent vicepreşedinte al Academiei Române. În perioada 1991–1997 a fost director la Secţia de fertilitatea solului, nutriţia plantelor, irigaţii şi producţie vegetală, Departamentul de cercetare al AIEA - Diviziunea mixtă FAO /AIEA Viena, Austria. În perioada 1958–1969 a fost asistent universitar şi şef de lucrări (1/2 normă), Catedra de Agrochimie, IANB, Bucureşti. Din anul 1974 până în prezent este conducător de doctorat, în perioada 1990–1991 profesor universitar asociat la Catedra de Agrochimie, IANB Bucureşti, în perioada 1997–1998 profesor universitar cumulard, USAMV Bucureşti, 1998 – până în prezent profesor universitar consultant, USAMV Bucureşti, din anul 2002 până în prezent membru de onoare al Senatului USAMV Bucureşti, iar din anul 2007 până în prezent membru de onoare al Senatului Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava. Este membru în comisiile de atestare a titlului de profesor universitar din Kuala Lumpur-Malayesia, Gent-Belgia, Braunschweig-Germania, Budapesta-Ungaria; preşedinte al Centrului Ştiinţific Internaţional pentru Îngrăşăminte (CIEC) (1996–2010), membru în Comisia de evaluare IFA (International Fertilizer Association) pentru decernarea premiilor internaţionale pentru îngrăşăminte, membru în Comitetul de Conducere al Uniunii Europene a Academiilor de Ştiinţe Agricole (UEAA) (2000–2005), vicepreşedinte al Uniunii Europene a Academiilor de Ştiinţe Agricole (2005–2006), preşedinte al Uniunii Europene a Academiilor de Ştiinţe Agricole (2006–2008), preşedinte de onoare al Centrului Ştiinţific Internaţional pentru Îngrăşăminte (2010 – prezent). Este Laureat al Academiei Române, Premiul „Ion Ionescu de la Brad” (1972); a fost distins cu Ordinul „Meritul Ştiinţific”, cls. I (1987), Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Ofiţer (2000), Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Comandor (2003), Medalia de Aur cu Colan, Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava (2008). A publicat 27 cărţi, 235 lucrări ştiinţifice (dintre care 87 în limbi străine), are 9 brevete de inovaţii. PĂUN ION OTIMAN, născut în 1942, absolvent al Facultăţii de Agronomie Timişoara (1965), al Facultăţii de Ştiinţe Economice de la Universitatea de Vest Timişoara (1972), doctor în management al Facultăţii de Economie Agrară de la USAMV Bucureşti 1974, Doctor honoris causa al USAMV Bucureşti (2002), al USAMV Cluj-Napoca (2011), al Universităţii Agrare din Chişinău (2013), membru titular al Academiei Române (1999, membru corespondent 1993), membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (2002, membru corespondent 1993), membru al Academiei Europene de la Salzburg (2011), membru al Academiei de Educaţie a Serbiei (2010). Cadru didactic al USAMV Timişoara (1966–2011, prof. univ. conducător de doctorat 1990–2015), CŞI – director al I.E.A. al Academiei Române (2007–2015), secretar general al Academiei Române (2006– 2014), preşedinte al Filialei Timişoara a Academiei Române (2002–2006, din 2014 până în prezent), CŞI la Centrul de Dezvoltare Rurală al Filialei Timişoara (2005–2015). Activitatea ştiinţifică: Lucrări ştiinţifice publicate şi comunicate în ţară şi străinătate – 345, cărţi, tratate, monografii publicate singur sau în colaborare – 24, cursuri, manuale – 22, directorul Centrului European pentru Dezvoltare Rurală de la USAMV Timişoara (2003–2005), Premiul „Ion Ionescu de la Brad” al Academiei Române, 1990 pentru cartea Optimizarea producţiei agricole (Editura Facla, 1987). 202 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Cărţi: Geo şi biodiversitatea şi dezvoltarea rurală durabilă în Ţara Haţegului-Retezat, Editura Academiei Române (2010), Alternativele agriculturii României, Editura Academiei Române (2010), Plante modificate genetic, Editura Academiei Române (2011), la toate având calitatea de coordonator şi coautor, au fost premiate de Academia Română în anii 2012 şi 2013, Premiul „Opera Omnia” al Ministerului Educaţiei Naţionale 2000, pentru întreaga activitate ştiinţifică, Diploma de Onoare a MEC-CNCSIS PRO SCIENTIA în anul 2004, Premiul „Nicolae Săulescu” al ASAS pentru lucrarea Dezvoltarea rurală durabilă în România, 2007, membru al Colegiului editorial al „Revistei de politica ştiinţei şi scientometriei” (2002–2008). Membru în Editorial Board of „Proceeding of the Romanian Academy, Series B: Chemistry, Life sciences and geosciences” (2002–2015), directorul revistei „Economie şi dezvoltare rurală” (2007–2014), participant sau organizator la numeroase congrese naţionale şi internaţionale, director şi participant la numeroase proiecte româneşti şi europene de cercetare în domeniul reformei în agricultură şi al dezvoltării rurale: M.I. - Optimizarea structurilor agrare ale României cu privire specială la zona de Vest a ţării, şef de colectiv (1994), Program Phare UE, Structuri instituţionale în spaţiul rural, şef de colectiv (1996), Program CEEPUS H-0131-01/02, Program PHARE – Agricultura Europei Centrale aderarea la Uniunea Europeană, colaborator (2001–2002), CNCSIS - Cercetări de dezvoltare rurală în România în contextul integrării în Uniunea Europeană, director (2003–2005), CNCSIS - Grant - Modele şi metode complexe de cercetare în dezvoltarea rurală durabilă din România, Conservarea bio- şi geodiversităţii ca suport al dezvoltării durabile şi creşterii economice şi sociale în Ţara Haţegului-Retezat – Mecanismul european al SEE, director de proiect (2008–2010), Şcoala postdoctorală pentru formarea cercetătorilor de elită în economie - SPODE - Proiect POS-DRU al Academiei Române, coordonator de proiect (2010–2013), Şcoală postdoctorală – Rute de excelenţă în cercetarea academică doctorală - READ - Proiect POS-DRU al Academiei Române, coordonator de proiect (2014–2016). CECILIA ALEXANDRI este directorul Institutului de Economie Agrară din cadrul Academiei Române. Este economist şi cercetător ştiinţific specializat în economia agroalimentară, cu preocupări în domeniul pieţelor agricole, politicilor agricole, securitate alimentară şi consolidarea terenurilor agricole. Tema lucrării de doctorat, susţinută în anul 2000, a fost Securitate şi echilibru alimentar în România. A lucrat în proiecte referitoare la politicile agricole şi alimentare din perioada tranziţiei (ex. Proiectul FAO „Strategia pentru agricultură şi dezvoltare rurală în România”, 2002), evaluarea impactului adoptării Politicii Agricole Comune asupra pieţelor agricole, veniturilor fermierilor şi ale consumatorilor (ex. Proiectul Băncii Mondiale „Politicile agroalimentare ale României dintr-o perspectivă europeană”, 2005), Reforma Politicii Agricole Comune (ex. Proiectul IER „Reforma Politicii Agricole Comune în contextul perspectivei bugetare post-2013”, 2011). În perioada 2012–2016, participă la două proiecte din cadrul PC-7, şi anume FoodSecure - Exploring the Future of Global Food and Nutrition Security şi Compete - International comparisons of product chains in the agro-food sectors: determinants of their competitiveness and performance on EU and international markets. Are, în mod constant, contribuţii la conferinţe naţionale şi internaţionale şi a publicat numeroase lucrări ştiinţifice sub formă de articole, studii şi cărţi, în ţară şi în străinătate. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 203 LUCIAN LUCA, născut în 1967, a absolvit studiile universitare ale Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti (1986–1991) şi cele postuniversitare ale Secţiei de Ştiinţe Politice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti (1993–1995). Are titlul de doctor în economie acordat de Academia Română (2010–2013, în cadrul Institutului Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu”). Din 1991 este angajat al Institutului de Economie Agrară al Academiei Române, unde în prezent ocupă poziţia de cercetător ştiinţific gradul II. În 1998 a absolvit două cursuri de instruire la University of London (Wye College), respectiv „Economics of CAP and Trade Policies” şi „Economic Analysis for Policies”. A participat la mai multe proiecte internaţionale derulate în România cu finanţare de la Banca Mondială, FAO, Uniunea Europeană. Este membru al European Association of Agricultural Economists (EAAE), expert afiliat pentru politici agricole al Centrului Român de Politici Europene (CRPE) şi membru al Asociaţiei Române de Economie Rurală şi Agroalimentară „Virgil Madgearu” (ARERA). ADRIAN GHEORGHE BĂNEŞ este absolvent al Universităţii „Politehnica” Timişoara, Facultatea de Mecanică, specializările UTS şi Management, precum şi al Universităţii din Petroşani, Facultatea de Ştiinţe, specializarea Economia comerţului, turismului şi serviciilor. A absolvit studii masterale în specializările Managementul dezvoltării rurale durabile şi alinierea la standardele europene, Baze de date în Internet şi comerţ electronic şi Management în alimentaţie publică şi agroturism. Studiile doctorale le-a urmat în perioada 1998–2003 la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timişoara, obţinând titlul de doctor în agricultură, specializare Management şi marketing în agricultură. În prezent este cercetător ştiinţific gr. II în cadrul Academiei Române, Filiala Timişoara, Colectivul de Cercetare Ştiinţifică Dezvoltare Rurală Durabilă a României. Temele de cercetare ştiinţifică acoperă domeniile de informatică aplicată şi sisteme informatice, dezvoltare rurală, turism şi agroturism. A redactat 16 cărţi sau capitole în cărţi din care 9 ca singur autor, peste 150 de articole şi lucrări ştiinţifice publicate (din care peste 10 în reviste cotate ISI Thomson Reuters şi în volume indexate ISI Proceedings) şi a participat la 19 proiecte de cercetare, din care la 4 ca director. ANDREA FEHER este şef lucrări la Facultatea de Management Agricol din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timişoara şi cercetător ştiinţific la Centrul de Cercetare pentru Dezvoltarea Rurală Durabilă a României din cadrul Academiei Române, Filiala Timişoara. Andrea Feher este absolventă a Facultăţii de Management Agricol din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara (1998–2003), specializarea inginerie economică în agricultură şi a Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Tibiscus” din Timişoara (2003–2006), specializarea finanţe- contabilitate. A absolvit cursuri de masterat la specializările Managementul dezvoltării rurale durabile şi alinierea la standardele europene (2003–2005) şi Management în alimentaţie publică şi agroturism (2012–2014) din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara. Studiile doctorale le-a urmat în perioada 2003–2009 în cadrul aceleaşi universităţi, obţinând în august 2009 titlul de doctor în agronomie. Printre domeniile de competenţă se numără dezvoltarea rurală din fonduri comunitare, ingineria şi managementul investiţiilor, managementul financiar al firmei. Este membră a 204 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 mai multor asociaţii profesionale naţionale şi internaţionale, dintre care amintim: Agricultural Economics Society (Marea Britanie), Asociaţia Generală a Economiştilor din România, Asociaţia Generală a Inginerilor din România. Activitatea de cercetare ştiinţifică se concretizează în şase granturi, având calitatea de director de proiect la unul dintre ele şi calitatea de membru în echipă la celelalte cinci. Activitatea publicistică cuprinde patru cărţi, dintre care două ca unic autor şi alte două la care a participat în calitate de coautor. A publicat 108 lucrări ştiinţifice în reviste de specialitate din ţară şi străinătate, în domeniile: economie agrară, management financiar, sisteme de finanţare a agriculturii şi dezvoltării rurale. IULIANA IONEL, născută în 1964, a absolvit studiile universitare ale Facultăţii de Agricultură, din cadrul Institutului Agronomic „Nicolae Bălcescu” Bucureşti (1983–1987). Are titlul de doctor în horticultură acordat de Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, în 1998. În perioada 1993–1999 a lucrat ca cercetător în cadrul Institutului de Economie Agrară al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”, urmând ca, după o scurtă perioadă, 1999–2001, când a fost director în cadrul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, să revină în cercetare ca angajat al Institutului de Economie Agrară al Academiei Române, unde în prezent ocupă poziţia de cercetător ştiinţific gradul II. A participat la mai multe proiecte internaţionale derulate în România cu finanţare de la USAID, Banca Mondială, FAO, Uniunea Europeană. În ultima perioadă lucrează în cadrul proiectului „Compete-International Comparisons of Product Chains in the Agro-food Sectors: determinants of their competitiveness and performance on EU and international markets”. Este membru al Asociaţiei Române de Economie Rurală şi Agroalimentară „Virgil Madgearu” (ARERA). ADRIAN GEORGE PETICILĂ este absolvent al Facultăţii de Horticultură, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti (1990–1995). Studiile doctorale au fost urmate în perioada 1998–2004 la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, sub îndrumarea acad. David Davidescu. Este lector univ. la Facultatea de Horticultură, cu predarea disciplinelor de „Microînmulţirea plantelor horticole”, „Bazele horticulturii” şi seminarii de „Pomicultură generală”. Are o preocupare permanentă pentru racordarea horticulturii româneşti la standardele internaţionale şi pentru integrarea studenţilor şi meseriei de horticultor în cadrul domeniilor importante ale vieţii moderne. Este semnatar a varii lucrări de specialitate în reviste de specialitate internaţionale cotate ISI şi BDI, cu o preocupare constantă în privinţa măririi biodiversităţii horticole prin introducerea în cultură a noi specii de interes eco-horticol. CIPRIAN IOAN RUJESCU este absolvent al Facultăţii de Matematică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara (1992–1997), specializarea Matematici aplicate. Studiile doctorale le-a urmat în perioada 2000–2005 la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timişoara. La această universitate activează în prezent în calitate de conferenţiar la Facultatea de Management Agricol. Predă cursuri de Statistică matematică, Modelare economico-matematică, Geometrie analitică. Are o preocupare permanentă împreună cu colectivul Catedrei de Matematică pentru acoperirea cu manuale matematice universitare a întregii programe analitice. Temele de interes ştiinţific sunt redate de elementele de matematici aplicate, Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 205 utilizabile în calitate de suport al ştiinţelor agroalimentare (modele economico-matematice, algoritmi şi programare). În acest sens redactează, în calitate de prim autor / coautor, un număr de cinci lucrări indexate sau cotate ISI, unde îşi aduce contribuţia la interpretarea statistică a datelor experimentale concrete ori aplicarea unor modele matematice. MARIOARA RUSU a absolvit Facultatea de Agricultură din cadrul USAMV Bucureşti şi a urmat studii doctorale în economie, specializarea dezvoltare rurală. În prezent este cercetător principal la Institutul de Economie Agrară al Academiei Române. Are peste 25 de ani de experienţă în domeniul cercetării de economie agrară şi dezvoltare rurală, concretizată în publicarea de articole, cărţi şi capitole în cărţi. De asemenea, a participat ca expert sau coordonator în numeroase proiecte cu finanţare naţională (Ministerul Agriculturii, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Academia Română) şi internaţională (Banca Mondială, FAO, Uniunea Europeană, IFAD). ANEXA 2 - LISTA PARTICIPANŢILOR LA CONSULTAREA DELPHI PE TEMA „SECURITATEA ŞI SIGURANŢA ALIMENTARĂ” Cercetător, INCES „Gh. Zane”, Iaşi, membru de 1 Valentin Bohatereţ * onoare ASAS 2 Tiberiu Cazacioc * Consultant senior, GeaStrategy & Consulting 3 Dacian Cioloş * Fost comisar european, fost ministru al agriculturii 4 Cristina Cionga * Manager afaceri publice, Pioneer Central-Europe 5 Marcel Cucu * Fermier, fost vicepreşedinte LAPAR Director general adjunct DG AGRI, fost ministru al 6 Mihail Dumitru * agriculturii Profesor la Departamentul de Economie, Contabilitate 7 Gina Fîntîneru şi Agroturism, USAMV Bucureşti 8 Jozsef Fogarasi * Cercetător, AKI Budapesta 9 Dinu Gavrilescu * Membru ASAS, fost ministru al agriculturii Marie- Funcţionar MAA Franţa, fost bursier CAESAR în 10 Ghib * Luce România Consilier superior, Departamentul Înaltului 11 Daniela Giurca * Reprezentant pentru Dezvoltare Durabilă, Guvernul României Horia- Conferenţiar la Departamentul de Ştiinţele Plantelor, 12 Hălmăjan * Victor USAMV Bucureşti Cercetător, Centre for Rural Economy, Newcastle 13 Carmen Hubbard * University Şeful Secţiei Agricultură, Reprezentanţa Permanentă a 14 Achim Irimescu * României pe lângă UE, fost secretar de stat MADR Prodecan, Facultatea de Horticultură, USAMV Cluj- 15 Mugurel Jitea Napoca 16 Valentin Lazea * Economist-şef al BNR, fost secretar de stat MFP 17 Alexandru Lăpuşan * Director ICEADR (ASAS), fost ministru al agriculturii 206 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Directorul departamentului Economie Agroalimentară 18 Gabriel Popescu şi a Mediului, ASE Bucureşti Consilier pe politici (agricultură şi alimentaţie), 19 Anda Popescu * Ambasada Olandei 20 Aurel Popescu * Preşedinte ROMPAN Adrian- Manager departament, Raiffeisen, fost secretar de stat 21 Răducan * Aurelian MADR Deputat în Parlamentul României, fost secretar de stat 22 Valeriu Steriu MADR 23 Alexandra Toderiţă * Coordonator proiecte (pe agricultură), CRPE Bucureşti Preşedinte UCPR, profesor la Departamentul 24 Ilie Van Tehnologii de Producţie şi Procesare, USAMV Bucureşti 25 Mihai Vişan * Director executiv Romalimenta *Participanţi care au răspuns şi la chestionarul 2 ANEXA 3 - ANALIZA DIAGNOSTIC A SECTORULUI AGROALIMENTAR DIN ROMÂNIA FONDUL FUNCIAR AGRICOL Problema securităţii alimentare a fost o prezenţă permanentă în preocupările românilor în ultimul secol, chiar dacă România este una din ţările europene cu întinse terenuri agricole, dispunând astfel de resurse semnificative pentru producerea de alimente. România posedă importante suprafeţe agricole în cadrul UE-27 (14 612 mii hectare), respectiv 8% din suprafaţa arabilă (poziţia a 5-a după Franţa, Spania, Germania şi Polonia) şi 8% din suprafaţa ocupată de păşunile permanente (poziţia a 5-a după Marea Britanie, Spania, Franţa şi Germania). Structura fondului funciar agricol este favorabilă dezvoltării unei agriculturi diversificate: din totalul suprafeţei agricole, terenurile arabile ocupă 64,3%, păşunile şi fâneţele 32,9%, iar viile şi livezile 2,8%. Resursele de teren arabil pe locuitor (0,44 ha/locuitor) sunt mai mari decât valorile înregistrate în ţări agricole importante din cadrul Uniunii Europene, cum ar fi Franţa şi Polonia (0,28 ha/locuitor). După Revoluţia din 1989, evoluţia suprafeţei ocupată cu terenuri agricole a înregistrat oscilaţii anuale reduse: suprafaţa agricolă s-a redus cu 157 mii hectare (1,06%), pe fondul creşterii suprafeţei ocupate, în special, cu terenuri degradate. Pe categorii de folosinţă, arabilul, viile şi livezile au cunoscut scăderi ale suprafeţei, în timp ce păşunile şi fâneţele au înregistrat creşteri uşoare. Prin implementarea reformei funciare proprietatea privată a devenit predominantă în cazul tuturor categoriilor de folosinţă a terenului agricol: în 2013 terenul agricol aflat în proprietate privată a atins o pondere de 93,6%. Această evoluţie a influenţat în mod semnificativ deciziile de alocare şi conservare a resurselor funciare, funcţionarea pieţei funciare şi, nu în ultimul rând, performanţele economice ale sectorului agricol. Deşi structura de proprietate a fondului funciar a cunoscut schimbări radicale, cadastrul terenurilor agricole s-a realizat pe o suprafaţă foarte redusă (specialiştii estimează o pondere de 10-15% terenuri agricole cadastrate), cu implicaţii negative asupra sectorului. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 207 RESURSE DE SOL România deţine o diversitate semnificativă de soluri: sistemul taxonomic înregistrează 12 clase, 29 de tipuri şi 266 subtipuri de sol (fără cele mixte), separate îndeosebi pe baze genetice şi peste 2000 de varietăţi de soluri separate ecologic8. Acestea sunt considerate soluri de calitate9: terenurile arabile se grupează cu precădere în clasa a II-a (28,4%) şi a III-a (38,8%) de calitate; majoritatea păşunilor şi fâneţelor se regăsesc în clasele III-V; viile şi livezile cuprind o arie mai largă ce acoperă clasele II-IV. Distribuţia teritorială a terenurilor după clasa de calitate este neuniformă: majoritatea terenurilor agricole cu note mari de bonitare se află situate în Câmpia Română şi în Câmpia de Vest. Solurile sunt afectate în mod semnificativ de o varietate de factori restrictivi naturali (climă, formă de relief, caracteristici edafice etc.) sau antropici. În majoritatea cazurilor aceşti factori acţionează simultan, potenţând efectul negativ. Dintre factorii naturali, rezerva mică şi foarte mică de humus în sol şi seceta afectează, fiecare, mai mult de jumătate din suprafaţa agricolă. Dintre procesele de degradare antropică, eroziunea prin apă, deteriorarea structurii şi compactarea solului („talpa plugului”) reprezintă factori limitativi importanţi. CONSERVAREA CALITĂŢII SOLURILOR a. Îngrăşăminte chimice şi naturale Utilizarea îngrăşămintelor înregistrează valori foarte scăzute, insuficiente pentru a înlocui substanţele nutritive pierdute anual odată cu recoltarea culturilor (Tabelul 1). Evoluţia consumului de îngrăşăminte, atât chimice, cât şi naturale, a înregistrat o scădere accentuată în perioada 1990–2013: în anul 2013, consumul de îngrăşăminte chimice reprezenta numai 44,6% din consumul aferent anului 1990 (146,5 kg s.a/ha). Prin comparaţie, în anul 2013, în România s-a aplicat numai 36,4% din cantitatea de îngrăşăminte folosită pe hectarul de teren arabil în Franţa şi 23,3% din cea aplicată în Polonia. Cantitatea de îngrăşăminte aplicate la hectar, prin valorile sale reduse, a exercitat, în general, o presiune scăzută asupra solului pe întreaga perioadă de tranziţie. Tabelul 1. Utilizarea îngrăşămintelor chimice în agricultură în perioada 1990–2013 Îngrăşăminte chimice Îngrăşăminte naturale Indicator 1990 2013 1990 2013 Consum total de îngrăşăminte (to) 1 103 075 491 831 24 790 872 13 580 267 Consumul de îngrăşăminte la hectar 146,52 79,40 29 997,91 21 946,09 (kg/ha) Sursa: prelucrarea informaţiilor, INS, Baza de date TEMPO-ONLINE, 2015 6 N. Florea, I. Munteanu, 2003, Sistemul român de taxonomie a solurilor, Edit. Estfalia, Bucureşti. 7 Potenţialul de producţie al terenurilor agricole, stabilit pe baza notelor medii de bonitare, grupează terenurile agricole în cinci clase: clasa I cuprinde terenurile cu cea mai bună calitate, iar clasa V pe cele improprii practicării activităţii agricole. Clasele de calitate oferă informaţii despre pretabilitatea solurilor pentru folosinţele agricole. 208 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 b. Produse fitosanitare Pentru agricultura României consumul de pesticide reprezintă mai mult un deziderat decât o realitate, exercitând o presiune scăzută asupra solurilor. Tendinţa consumului de produse fitosanitare a avut o pantă descendentă după anul 1990, tendinţă determinată, în primul rând, de restructurarea sectorului agricol, schimbarea regimului de proprietate şi creşterea preţurilor la tratamentele fitosanitare. În anul 2013 cantitatea totală de produse fitosanitare consumată a fost mult mai scăzută decât cea înregistrată în anul 1990 la toate tipurile de produse (insecticide, fungicide, erbicide). Totuşi trebuie avut în vedere faptul că gama actuală de produse de uz fitosanitar se caracterizează prin activitate biologică ridicată la doze reduse de utilizare şi prin număr mai mic de stropiri. c. Amenajări de îmbunătăţiri funciare În perioada comunistă, România a învestit resurse importante în amenajările de îmbunătăţiri funciare. În anul 2013, din suprafaţa agricolă totală, amenajările pentru irigaţii ocupau 20,8%, cele pentru desecări 19,3%, iar lucrările destinate combaterii eroziunii 14,6%. Destinate, în principal, creşterii potenţialului productiv al solului şi introducerii în circuitul economic al terenurilor neproductive, lucrările de îmbunătăţiri funciare au cunoscut o deteriorare continuă: comparativ cu anul 1997, în 2013 suprafaţa amenajată cu lucrări de irigaţii a fost mai mică cu 43 mii ha, iar cea amenajată cu lucrări de desecare cu 48 mii ha. Multe dintre perimetrele amenajate nu sunt funcţionale din cauza lipsei echipamentelor de exploatare, a deteriorării diferitelor părţi componente, a lipsei fondurilor de întreţinere şi exploatare. Ca o consecinţă directă gradul de utilizare a irigaţiilor a avut nivele deosebit de scăzute pe întreaga perioadă de tranziţie: între un minim de 1,5% în anul 2005 şi o valoare maximă de 25,3% în anul 1994. % Ponderea suprafetei agricole efectiv irigata 30 25 25.25 20 19.9 18.49 15 15.47 15.86 10.48 10 10.63 10.64 9.71 3.39 5.43 5.94 7.60 7.01 5 2.73 4.14 2.76 3.15 8.43 1.49 0 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 Sursa: INS, Baza de date TEMPO-ONLINE Graficul 1:Evoluţia ponderii suprafeţei agricole efectiv irigată (cu cel puţin o udare) (1994–2013) RESURSE DE APĂ România, cu o medie anuală de 2 660 m3 apă/locuitor, reprezentând 66,5% din media europeană, este considerată o ţară cu resurse sărace de apă, distribuite neuniform în timp şi spaţiu. Resursele potenţiale de apă însumează 134,6 miliarde metri cubi şi sunt formate din ape de suprafaţă şi ape subterane. Râurile interioare reprezintă principala resursă de apă şi se caracterizată prin variabilitate mare: debitul mediu specific variază între 1 l/s şi km2 în zonele joase şi 40 l/s şi km2 în zonele înalte, determinând viituri importante Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 209 primăvara urmate de secete prelungite. Resursele de apă dulce sunt încadrate ca bune şi foarte bune (90,8% din totalul cursurilor de apă codificate se încadrează în clasele I şi II de calitate) şi au un grad de poluare redus (MMSC, 2014). Cererea de apă a înregistrat un trend uşor descrescător: în anul 2013 aceasta a fost de 7,48 mld m3 fiind mai mică cu 0,42 mld. m3 faţă de anul 2007. Analiza pe cele trei categorii de utilizatori indică creşteri uşoare pentru populaţie şi agricultură. În 2013 volumul de apă prelevat (utilizat) a fost de 6,59 mld. m3, în uşoară scădere faţă de anul 2007. Trendul se regăseşte şi în cazul celor trei categorii de utilizatori (populaţie, industrie, agricultură). Prelevările de apă au scăzut, în primul rând, datorită reducerii activităţii în sectoarele industrial şi agricol. SCHIMBĂRI CLIMATICE România se confruntă cu variabilitate climatică şi cu evenimente meteorologice extreme, care determină scăderi de producţie şi accentuează fluctuaţia recoltelor agricole, în special în regiunile cu vulnerabilitate accentuată şi cu un potenţial de adaptare redus10. Aşa cum se prezintă în tabelul 2, atât la nivel naţional, cât şi la nivel regional, se înregistrează o creştere a temperaturii aerului şi o scădere a cantităţilor de precipitaţii, în special, în zonele agricole sudice, sud-estice şi estice. Tabelul 2. Schimbări observate în evoluţia temperaturii şi a precipitaţiilor medii anuale la nivel regional comparativ cu perioada climatică de referinţă Temperaturi medii anuale Precipitaţii medii (0C) anuale* (mm/an) Regiunea 1961– 1981– 1961– 1981– Diferenţe 1990 2013 1990 2013 Dobrogea 10,9 11,4 + 0,5 417,0 412,6 Moldova 8,4 9,0 + 0,5 576,7 575,7 Muntenia 9,8 10,3 + 0,4 598,2 579,9 Oltenia 10,0 10,5 + 0,5 673,4 642,0 Banat – Crişana 9,6 10,1 + 0,5 711,2 702,0 Transilvania - Maramureş 7,5 8,0 + 0,5 740,0 746,2 * < 600mm/an = regim pluviometric deficitar pentru agricultură Sursa: C. Hera, 2015, p.260 şi 263. Schimbările climatice reprezintă o provocare majoră pentru sectorul agricol. Acestea pot determina modificarea caracteristicilor productive ale diferitelor regiuni şi pot restrânge zonele favorabile pentru agricultură, necesitând măsuri de schimbare a sistemelor de exploatare, a genotipurilor vegetale şi animale, a tehnologiilor de cultivare a plantelor şi de creştere a animalelor. 8 Ministerul Mediului şi Pădurilor, 2012, Strategia naţională a României privind schimbările climatice 2013–2020,http://www.mmediu.ro/beta/wp-content/uploads/2012/10/2012-10-05-Strategia_NR- SC.pdf 210 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 PERFORMANŢELE ECONOMICE ALE EXPLOATAŢIILOR AGRICOLE Tendinţele structurii exploataţiilor Agricultura Uniunii Europene, din care cea a României face parte începând cu anul 2007, este una de o mare diversitate, atât din punct de vedere al structurii exploataţiilor, cât şi al metodelor de producţie şi al utilizării terenurilor. Diversitatea agriculturii europene reflectă deopotrivă evoluţia istorică a fiecărui stat, dar şi condiţiile climatice şi mediul socio-economic actual. Privită global, agricultura UE este caracterizată de un trend de scădere a numărului exploataţiilor, menţinut continuu din anii 1970. Rata de scădere pare să se fi accelerat în ultimul deceniu, iar unele dintre noile state membre înregistrează rate din cele mai mari. O altă caracteristică pe termen lung a agriculturii europene o constituie compoziţia factorilor de producţie, care a însemnat, în principal, înlocuirea muncii cu tehnologie şi capital, rezultatul fiind mai multe utilaje şi mai puţini lucrători utilizând, în mare, cam aceeaşi suprafaţă agricolă. Corespunzător, mărimea medie a exploataţiei a crescut continuu în vechile state membre (EU-15) de la 17,4 ha la 22 ha între 1995 şi 2007, iar în noile state membre (EU-12), de asemenea, de la 5,3 ha la 6 ha între 2003 şi 2007. Chiar dacă fermele mici (sub 5 ha) reprezintă încă marea majoritate a fermelor din UE, numărul lor a scăzut semnificativ în ultimii ani. Chiar dacă par să urmeze acelaşi traseu, facilitat şi de Politica Agricolă Comună, agriculturile diferitelor state UE păstrează diferenţe de orientare a producţiei. Comparaţia dintre agriculturile Franţei, Poloniei şi României este relevantă pentru asemănările şi deosebirile majore dintre acestea. Este de remarcat importanţa pe care o au exploataţiile specializate în producţia de cereale, oleaginoase şi proteice (COP), în toate cele trei state membre, cu ponderi de peste 20% din suprafaţa agricolă utilizată (în România 32%). Veniturile exploataţiilor Pentru a identifica, mai detaliat, diferenţele dintre performanţele agriculturii în vechile şi în noile state membre, am analizat pe baza datelor din Reţeaua de Informaţii Contabile Agricole11 (RICA), anumite aspecte economice legate de performanţele exploataţiilor din diferite clase de mărime economică, după dimensiunea producţiei standard12 (Standard Output - SO). Un indicator al veniturilor exploataţiei, care asigură comparaţia între toate tipurile de exploataţii agricole (indiferent de provenienţa factorilor de producţie) este Valoarea adăugată netă agricolă13 raportată la Unităţile anuale de forţă de muncă14 (Farm Net Value 9 Reţeaua de Informaţii Contabile Agricole (RICA) reprezintă un sistem de anchete efectuate anual în fiecare stat UE, pe baza unui eşantion reprezentativ pentru exploataţiile comerciale (în general cele peste 2 ESU, în România cele peste 1 ESU), prin care se colectează date de contabilitate de gestiune la nivelul exploataţiilor. Datele RICA reprezintă singura sursă de date microeconomice armonizate la nivelul UE. 12 Gruparea exploataţiilor după SO, în cadrul RICA, se face pe următoarele 6 clase de mărime: clasa 1 (SO între 2 şi 8 mii euro), clasa 2 (între 8 şi 25 mii euro), clasa 3 (între 25 şi 50 mii euro), clasa 4 (între 50 şi 100 mii euro), clasa 5 (între 100 şi 500 mii euro), clasa 6 (peste 500 mii euro). 13 Valoarea adăugată netă agricolă (FNVA) se calculează scăzând din încasările exploataţiei cheltuielile cu consumul intermediar şi deprecierea. Astfel, FNVA cuprinde remunerarea Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 211 Added/ Annual Work Units - FNVA/AWU). Calculele prezentate în Tabelul 3, pe categorii de dimensiune economică, surprind decalajele dintre sectoarele agricole ale celor trei ţări analizate. Tabelul 3. Raportul procentual dintre venitul pe agricultor (FNVA/AWU) al exploataţiilor de diferite dimensiuni economice faţă de totalul exploataţiilor, în unele state membre UE, în anul 2011 Clasa 1 Clasa 2 Clasa 3 Clasa 4 Clasa 5 Clasa 6 Total Franţa - - 45 73 114 134 100 Polonia 38 65 137 219 298 251 100 România 53 137 279 404 639 583 100 Sursa: prelucrarea informaţiilor din baza de date RICA În Franţa cel mai mare venit pe agricultor, pe baza datelor din 2011 (dar situaţia este aceeaşi pentru toată perioada 2007–2011), s-a înregistrat în exploataţiile din clasa 6, reducându-se constant până la o treime în cele din clasa 3 (exploataţiile mai mici nu sunt selectate în eşantion, nefiind importante din punct de vedere economic). În Polonia însă venitul cel mai mare a fost înregistrat în exploataţiile din clasa 5, în fiecare din anii 2007–

2011. În România, judecate prin prisma acestui indicator, în 2011 cele mai performante ferme erau cele din clasa 5, cu toate că în anii 2007–2010 cel mai mare venit pe lucrător a fost obţinut în fermele din clasa 6. O altă modalitate de comparare a nivelului venitului între diferitele sisteme de exploatare agricolă este prin calcularea venitului pe unitatea de suprafaţă, pentru a pune în evidenţă eficienţa utilizării resurselor naturale disponibile în exploataţiile de diferite dimensiuni. Indicatorul folosit este Valoarea adăugată netă agricolă raportată la Suprafaţa agricolă utilizată (Farm Net Value Added/ Utilized Agricultural Area - FNVA/UAA). Calculele din Tabelul 4 prezintă situaţia din anul 2011 a acestui indicator. Tabelul 4. Raportul procentual dintre venitul pe hectar (FNVA/UAA) al exploataţiilor de diferite dimensiuni economice faţă de totalul exploataţiilor, în unele state membre UE, în anul 2011 Clasa 1 Clasa 2 Clasa 3 Clasa 4 Clasa 5 Clasa 6 Total Franţa - - 52 68 106 279 100 Polonia 67 84 113 123 137 102 100 România 113 127 96 75 70 108 100 Sursa: prelucrarea informaţiilor din baza de date RICA Concluzia este că România, cu cele mai performante exploataţii în clasa 2, se află abia la începutul drumului către o agricultură competitivă (definită de situaţia Franţei, în care cel mai mare venit la ha este obţinut în exploataţiile din clasa 6), pe când Polonia pare să fi recuperat din decalajul de competitivitate faţă de agriculturile dezvoltate, cele mai performante exploataţii fiind cele din clasa 5. factorilor de producţie: pământ, muncă şi capital, indiferent dacă aceştia aparţin exploataţiei sau provin din afara acesteia. 14 Unitatea anuală de forţă de muncă (AWU) reprezintă numărul calculat de lucrători cu normă întreagă, adică o normă de 225 de zile. 212 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Randamentele şi capitalul în exploataţiile specializate În cazul fermelor specializate în culturi de cereale, oleaginoase şi proteice (COP), este interesant că în cazul României, în anul 2011, performanţele fizice (randamentele la grâu şi porumb) ale exploataţiilor din clasa 5 erau foarte apropiate de media tuturor exploataţiilor, aflându-se la un nivel redus (Tabelul 5). Datele prezentate ne arată că nici măcar în anul 2011 exploataţiile mari din România nu reuşiseră să obţină performanţele tehnice aşteptate: o exploataţie medie de 600 ha obţinea doar 3600 kg de grâu la ha şi 4900 kg de porumb la ha. Situaţia era diferită în Polonia şi Franţa, nu atât prin diferenţele dintre exploataţiile de diferite dimensiuni, cât prin nivelul randamentelor în fiecare din clasele de mărime economică, net superioare celor din România. Tabelul 5. Randamentele la grâu şi porumb, pe tipuri de exploataţii, în unele state membre UE, în anul 2011 Exploataţiile specializate COP Exploataţiile COP din clasa 5 Suprafaţa Randament Randament Suprafaţa Randament Randament medie grâu porumb medie grâu porumb (ha) (100 kg) (100 kg) (ha) (100 kg) (100 kg) Franţa 127 65 101 193 66 100 Polonia 37 51 86 318 52 81 România 90 37 51 598 36 49 Sursa: prelucrarea informaţiilor din baza de date RICA Comparaţia dintre datele prezentate în Tabelul 5 şi cele din Tabelul 6 sugerează că dacă pentru o ţară dată dimensiunea exploataţiei specializate COP nu este determinantă în ce priveşte randamentele culturilor de cereale, tehnologia – aproximată prin nivelul capitalului de lucru15 pe ha şi pe lucrător – poate fi determinantă. Tabelul 6. Capitalul de lucru, pe tipuri de exploataţii, în unele state membre UE, în 2011 Exploataţiile specializate COP Exploataţiile COP din clasa 5 Suprafaţa Capital/ Suprafaţa Capital/ Capital/ Capital/ AWU medie ha medie ha AWU (Euro) (ha) (Euro) (ha) (Euro) (Euro) Franţa 127 2191 200859 193 2309 260276 Polonia 37 2166 56767 318 1626 111331 România 90 860 46412 598 805 87159 Sursa: prelucrarea informaţiilor din baza de date RICA Această constatare este în concordanţă cu o analiză anterioară16, pe un eşantion de 390 de ferme din România, specializate în culturi de câmp, ale căror date pe anul 2005 arătau că 15 În metodologia RICA, capitalul de lucru nu include terenul agricol, ci numai şeptelul, culturile permanente, îmbunătăţirile funciare, clădirile, maşinile şi echipamentele, plus capitalul circulant. 16 C. Cionga, L. Luca (2008). Susţinerea veniturilor fermelor şi stimularea investiţiilor – factori cheie de convergenţă economică a sectorului agricol, în Lazea, V. (coord.), Creştere economică şi convergenţă, CEROPE, Bucureşti. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 213 subvenţiile pentru investiţii (prin Programul Sapard) au îmbunătăţit substanţial performanţele economice ale exploataţiilor, care beneficiaseră de astfel de măsuri de sprijin, prin comparaţie cu exploataţiile care nu primiseră sprijin. PRODUCŢIA AGROALIMENTARĂ INTERNĂ – EVOLUŢII DUPĂ 1990 Într-o primă analiză, evoluţia producţiei agroalimentare indigene poate fi privită din cel puţin două perspective: a) din perspectiva dinamicii volumului producţiei agriculturii şi a industriei alimentare, ca principale componente ale ofertei agroalimentare interne, menită să asigure substanţa materială a securităţii alimentare a populaţiei României; b) din perspectiva preţurilor relative reale ale celor două agregate contributive la formarea ofertei agroalimentare, ca expresie a suportabilităţii economico-bugetare a acesteia în raport cu veniturile reale ale populaţiei. Urmare a schimbărilor structurale – economice radicale intervenite după anul 1989 în economia agroalimentară românească (cu referire la structura de proprietate asupra pământului agricol şi activelor agricole, structura entităţilor productive apărute după colapsul cvasi-total al structurilor socializante, structura de producţie şi de piaţă agricolă, structura ocupaţională a resurselor de muncă etc.), evoluţia producţiei agroalimentare a fost marcată de caracteristica dinamicilor asimetrice ale agriculturii şi industriei alimentare. (Graficul 2). 1,700 1,600 1,500 1,400 1,300 ( 2006 = 1 ) 1,200 1,100 1,000 0,900 0,800 0,700 1989 90 91 1992 93 94 95 1996 97 98 99 2000 01 02 03 2004 05 2006 07 2008 09 10 11 2012 13 Val. Prod. Agric._indici de volum Val. Prod. Ind. Alim._indici de volum FIT IEA 06‐'15 Sursa: calculatii proprii, pe baza Anuarului Statistic al Romaniei_diverse Serii de date; Graficul 2. Dinamica producţiei agriculturii şi a industriei alimentare în România, perioada 1989 – 2013 (2006 = 1) Astfel, în anul 2013, volumul producţiei agriculturii era cu 4,4 % superior anului 1989 (din care producţia vegetală cu 92,7 % mai mare, iar producţia animalieră cu 59,8 % mai mică), cu nivel maxim de 112,5 % (2004) şi nivel minim de 74,8 % (2000). În raport cu anul 2006 (pre-aderare la UE), producţia agricolă era în anul 2013 cu 4,3 % mai mare (din care vegetală cu 13,2 % superioară, iar cea animalieră cu 16,4 % inferioară). 214 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 În acelaşi timp, volumul producţiei industriei alimentare, băuturilor, produselor din tutun a fost în anul 2013 cu 22,1% inferior anului 1989, cu nivel minim de 46,0% (1998). Comparativ cu anul 2006, producţia alimentară era în anul 2013 cu 28,1% mai mare. „Dubla fractură” (între sectorul vegetal şi cel animal, în cadrul producţiei agriculturii, pe de o parte, şi între producţia agricolă şi cea alimentară, în cadrul economiei agroalimentare, pe de altă parte), prezentă pe aproape întreaga perioadă 1990–2013 (doar în 4 ani din 24 producţia agriculturii a depăşit nivelul anului 1989, iar producţia alimentară niciodată), şi-a pus puternic amprenta asupra stabilităţii relative a ofertei agregate interne de bunuri agroalimentare, în sensul vulnerabilizării capabilităţii de asigurare sistematică, cantitativă şi structural-calitativă de alimente, la preţuri accesibile pentru toate categoriile de venituri ale populaţie. Din perspectiva preţurilor reale relative ale producţiei agriculturii şi alimentare este de precizat că ambele sectoare economice au „operat” cu preţuri reale relativ descrescătoare, nivelurile acestora situându-se, în anul 2013 faţă de 1989, la 63,1% (producţia agriculturii) şi, respectiv, la 85,7% la producţia alimentară (Graficul 3). 2,000 1,900 1,800 1,700 1,600 1,500 ( 2006 = 1 ) 1,400 1,300 1,200 1,100 1,000 0,900 0,800 0,700 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 00 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12 13 19 19 19 20 20 20 20 20 Val. Prod. Agric._indici de pret real Val. Prod. Ind. Alim._indici de pret real FIT_IEA_06‐'15 Sursa: calculatii proprii, pe baza Anuarului Statistic al Romaniei_diverse Serii de date; Graficul 3. Dinamica preţurilor reale relative ale producţiei agriculturii şi a industriei alimentare în România, perioada 1989 – 2013 (2006 = 1) Pe de altă parte, se pare că după aderare, cel puţin în industria alimentară românească, începe să se „instaleze” o corelaţie raţională între trendul volumului producţiei alimentare (crescător) şi trendul preţurilor reale relative (descrescător), ceea ce s-ar traduce prin funcţionare normală a mecanismelor pieţelor concurenţiale într-unul dintre segmentele esenţiale ale economiei agroalimentare. În agricultură, această corelaţie de trenduri este mai difuză, datorită dinamicii puternic oscilante a volumului producţiei agricole (meteo- dependenţa), flancată de o tendinţă regresivă mai pronunţată a indicelui de preţ real. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 215 PRODUCŢIA AGRICOLĂ VEGETALĂ – EVOLUŢII DUPĂ 1990 Din punctul de vedere al securităţii alimentare, producţia agricolă este principala sursă şi cea mai sigură pentru asigurarea disponibilului de consum alimentar al populaţiei unei ţări. Cu importante resurse de teren agricol, dar şi cu o populaţie ale cărei cerinţe de consum au devenit mai mari şi mai diversificate în ultimii ani odată cu creşterea veniturilor şi aderarea la Uniunea Europeană, producţia agricolă a României acoperă în momentul de faţă doar parţial nevoile de consum ale populaţiei. Şi aceasta deoarece în ultimii 25 de ani au persistat deficite sistematice la unele grupe importante de produse alimentare, dintre care amintim carnea, fructele, dar şi cerealele în anii defavorabili din punct de vedere climatic. Unele dintre aceste deficite ar putea fi rezolvate pe plan intern printr-un mix adecvat de măsuri de restructurare şi de creştere intensivă a producţiei vegetale şi animale. Un prim aspect care trebuie relevat este structura dezechilibrată a producţiei agricolă a României, în sensul diminuării progresive a ponderii producţiei animale în totalul producţiei agricole. Dacă ne plasăm la nivelul mediei Uniunii Europene, în anul 2014, structura producţiei acesteia este echilibrată (54,5% vegetal şi 45,5% animal). Aceleaşi valori pentru România au fost pentru acelaşi an de (74,0% vegetal şi 26% animal), iar pentru Franţa de 59,9% vegetal şi 49,1% animal. Structura sortimentală a producţiei agricole a României (media anilor 2009–2013) este dominată de produse vegetale, dintre care amintim cerealele (14,9%), legumele (17,8%), plantele de nutreţ (13,2%) şi cartofii (5,7%) şi mai puţin de produse cu valoare adăugată mai mare, cum ar fi de exemplu vinurile, floricultura sau produsele de origine animală. Cerealele şi oleaginoasele reprezintă cele mai importante produse ale agriculturii româneşti, fiind prezente în mod constant în exporturile agricole ale ramurii din ultimii ani (Graficul 4). Suprafaţa cultivată cu cereale şi oleaginoase a fost de 7-8 milioane hectare, predominant în partea de sud, sud-est şi sud-vest a ţării. Producţia de cereale este foarte instabilă în România, fiind în medie de 14-17 milioane tone anual. Comparativ cu alte ţări europene, coeficientul de variaţie al producţiei totale de cereale din perioada 2004–2012, a fost de 27,4% în România, faţă de 5,8% în Franţa şi 8,9% în Polonia. Dependenţa de importuri a fost destul de ridicată mai ales în anii cu recolte slabe, cum ar fi 2003, 2007,

2009. Consumul uman de cereale, la nivelul ţării, a fost în medie de 4 milioane tone, dintre care cel de grâu de cca 3 milioane tone. Consumul uman pe locuitor a înregistrat o tendinţă de scădere în anii de creştere economică (2001–2009), pe fondul creşterii veniturilor populaţiei, de la cca 190 kg la 175 kg pe an. Menţionăm că în Franţa consumul de cereale pe locuitor este de cca 100–120 kg/an. În acelaşi timp, cerealele constituie principala sursă de furaje pentru sectorul zootehnic. Consumul anual de cereale destinate furajării animalelor a variat foarte amplu în perioada analizată, între 4,5 – 11,6 milioane tone, cu o tendinţă de scădere în ultimii ani. Producţia de seminţe oleaginoase, respectiv de floarea-soarelui şi în special de rapiţă (după 2004) a crescut substanţial în ultimii ani, pe fondul creşterii cererii externe. Din producţia de rapiţă, peste 70% se exportă, iar din cea de floarea soarelui, procentul exporturilor variază între 40-70% în ultimii ani. 216 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Sursa: FAO şi INS Graficul 4. Evoluţia producţiei, exportului, importului şi consumului de cereale Legumele şi fructele reprezintă împreună cca 25% din valoarea producţiei agricole. Însă, pentru ambele grupe, producţia internă nu acoperă necesarul de consum al populaţiei, recurgându-se la importuri. În anul 2012, gradul de autosuficienţă la grupa legume a fost de 73,8%, iar la tomate de 72,5%. În anul 2013, fiind un an agricol bun, gradul de autosuficienţă a crescut până la 95%. Legumele acoperă cam 3,2% din suprafaţa arabilă a ţării, însă randamentele la hectar sunt mici şi foarte volatile, ceea ce conferă instabilitate producţiilor totale, cu efecte asupra volatilităţii preţurilor. Producţia medie la tomate a variat în perioada 2008–2013 între 13-17 tone/ha, în timp ce media europeană este de cca 60 tone/ha. Problemele filierei legumelor sunt generate, în principal, de structura extrem de divizată a fermelor în care se cultivă legume, de fracturarea filierelor la poarta fermei datorită numărului redus al asociaţiilor de producători, de fiscalizarea neuniformă şi în special de importurile nefiscalizate. Consumul uman de legume a crescut continuu, de la 2,8 milioane tone în 1990 la 3,6 milioane tone în 2013. Problemele sectorului fructe sunt şi mai serioase, deoarece suprafeţele acoperite cu livezi au scăzut mult, cu 57% faţă de anul 1990. Nivelul de autosuficienţă a fost de 73,8% în anul 2012 şi de 79,0% în 2013. Dependenţa consumului faţă de importuri este mai mare decât în cazul legumelor, ajungând la 20-25%, aceasta şi pe fondul consumului de fructe citrice în contra-sezon. Consumul anual de fructe pe locuitor a crescut de la 58 kg în anul 1990 la 74 kg în 2013, iar din acestea, 23 kg/loc sunt fructe meridionale şi exotice. În noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală 2014–2020 există posibilitatea finanţării replantărilor de livezi, cu scopul de a reabilita producţia de fructe în România. Instabilitatea accentuată a producţiei agricole vegetale din România şi randamentele scăzute la hectar au ca principală cauză tehnologiile de cultură precare folosite mai ales în fermele mici, de subzistenţă şi consumul relativ scăzut de inputuri purtătoare ale progresului tehnologic. Graficul 5 exemplifică acest lucru pentru unele inputuri importante în producţia vegetală, cum ar fi îngrăşămintele, produsele de protecţia plantelor, seminţele şi energia şi face o comparaţie cu nivelul mediu al cheltuielilor cu inputurile agricole la nivelul Uniunii Europene şi în Franţa. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 217 În general, numai sectorul corporatist, al fermelor mari şi foarte mari practică tehnologii de cultură moderne în ţara noastră (cca 45% din suprafaţa agricolă utilizată), restul fermelor fiind foarte vulnerabile la diferitele excese climatice, mai ales la secetă. Instabilitatea accentuată a producţiei agricole vegetale din România şi randamentele scăzute la hectar au ca principală cauză tehnologiile de cultură precare folosite mai ales în fermele mici, de subzistenţă şi consumul relativ scăzut de inputuri purtătoare ale progresului tehnologic. Graficul 5 exemplifică acest lucru pentru unele inputuri importante în producţia vegetală, cum ar fi îngrăşămintele, produsele de protecţia plantelor, seminţele şi energia şi face o comparaţie cu nivelul mediu al cheltuielilor cu inputurile agricole la nivelul Uniunii Europene şi în Franţa. În general, numai sectorul corporatist, al fermelor mari şi foarte mari practică tehnologii de cultură moderne în ţara noastră (cca 45% din suprafaţa agricolă utilizată), restul fermelor fiind foarte vulnerabile la diferitele excese climatice, mai ales la secetă. De aceea, obţinerea unor nivele de productivitate comparabile cu cele din ţările europene cu agricultură dezvoltată este condiţionată de alocarea unor resurse financiare pe măsură, alocate fie din fonduri europene sau naţionale sau de alt tip (fonduri private). Trecerea agriculturii ţării noastre într-o altă treaptă de productivitate şi competitivitate nu se va putea realiza fără investiţii consistente în infrastructura agricolă, investiţii în capitalul fermelor şi susţinerea financiară adecvată a fermelor mici şi medii prin sistemul plăţilor directe. 200.0 150.0 euro/ha 100.0 50.0 0.0 Semințe Energie Îngră ăminte Produse protectia Media UE Romania Franta plantelor Sursa: DG AGRI Graficul 5. Valoarea consumului de inputuri în România comparativ cu media UE-27 şi Franţa, 2014 218 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 PRODUCŢIA AGRICOLĂ ANIMALĂ – EVOLUŢII DUPĂ 1990 Sectorul zootehnic din România, cu excepţia sectorului de creştere al caprinelor, s-a confruntat în perioada 1990–2013, cu o scădere drastică a efectivelor de animale la toate speciile şi, de asemenea, cu scăderea efectivelor matcă (tabelul 7). Bovine Deşi creşterea bovinelor este o activitate tradiţională a populaţiei din zona rurală şi în special din zona montană, efectivele au scăzut permanent în perioada 1990–2013 (cu 62%), producţia de carne şi lapte fiind concentrată în ferme mici şi mijlocii. Preţurile mici oferite de abatoare şi procesatorii de lapte a determinat marea majoritate a micilor crescători de bovine – persoane fizice –, care deţin 92% din efectivul total, să producă, în principal, pentru consumul familiei şi să valorifice o parte din producţie pe piaţa liberă. Astfel, în anul 2013, preţul cărnii de vită/100 kg greutate vie, în România, a fost de 141 euro, comparativ cu Franţa (353 euro) şi Polonia (231 euro). De asemenea, şi preţul laptelui crud la poarta fermei în România a fost cel mai scăzut din rândul tuturor ţărilor europene (27 euro/100 kg), comparativ cu Franţa (35 euro) sau Polonia (32 euro). Estimarea autosuficienţei, a indicat faptul că aceasta a scăzut în perioada 2007–2013, atât la carne de vită, cât şi lapte de la 96% la 91%, respectiv de la 97% la 95% (tabelul 8). Tabelul 7. Evoluţia efectivelor de animale – 1990-2013 – mii capete Specifi 2013/ -caţie 1990 1995 2000 2002 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 1990 Bovine 5381 3496 2870 2878 2862 2934 2819 2684 2512 2001 1989 2009 2022 -62.41 Vaci, -39.73 bivoliţe , 2122 1983 1775 1759 1812 1810 1732 1639 1569 1299 1266 1265 1279 juninci Porcine 12003 7960 4797 5058 6622 6815 6565 6174 5793 5428 5364 5234 5180 -56.84 Ovine 14062 10381 7657 7312 7611 7678 8469 8882 9141 8417 8533 8834 9136 -35.03 Caprine 1005 705 538 633 687 727 865 898 917 1241 1236 1266 1313 30.67 121379 80524 70076 77379 86552 84991 82036 84373 83843 80845 79842 80136 79440 -34.55 Păsări Sursa: Tempo-online, Institutul Naţional de Statistică Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 219 Tabelul 8. Evoluţia autosuficienţei la produsele de origine animală (%) – 1990-2013 Specificaţie 1990 1995 2000 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 carne 81 96 99 85 75 96 92 88 88 94 97 92 bovine carne porcine 85 105 92 68 67 69 69 62 64 71 72 73 carne ovine 100 103 100 103 102 100 100 101 106 106 100 102 carne pasare 93 92 89 68 65 71 71 78 91 97 94 95 lapte şi produse 97 100 99 100 99 97 96 94 94 93 94 94 din lapte Sursa: Bilanţuri alimentare, INS Cea mai importantă provocare a sectorului agroalimentar românesc înainte şi după aderarea la UE a fost să se conformeze la standardele europene de siguranţă şi calitate a alimentelor pe întregul lanţ agroalimentar. Acest lucru a avut un impact deosebit în industria cărnii şi laptelui, unde standardele au fost cele mai severe. La sfârşitul anului 2013, în România existau 306 unităţi agro-alimentare, sector carne roşie, în conformitate cu cerinţele comunitare şi 168 de unităţi de procesare lapte. În România, cererea de carne de vită este mai redusă, datorită preferinţei tradiţionale pentru carnea de porc, ca atare consumul de carne de vită procesată reprezintă 9,4% din consumul total de carne, respectiv 5,1 kg/locuitor în anul 2013 (de circa 3 ori mai mic decât consumul mediu din Uniunea Europeană). De altfel, în prezent, cea mai mare cantitate de carne de vită de pe piaţa românească provine din import, acesta crescând în perioada 1990– 2013, cu aproximativ 80%, iar exportul este reprezentat în majoritate de animale vii, respectiv, tăuraşi la 120-150 kg. Măsurile de susţinere pentru sectorul de creştere a bovinelor pentru carne şi lapte, reprezentate prin ANT (ajutoare naţionale tranzitorii), nu şi- au atins obiectivele de stimulare a producătorilor, dar cele noi introduse prin PNDR 2014– 2020 (sprijin cuplat pentru carne şi lapte, ajutor de minimis pentru achiziţionare de tancuri de răcire, ajutor de minimis pentru cumpărare de juninci), vor contribui la creşterea efectivelor şi, implicit, a producţiei de carne şi lapte. Ovine şi caprine În România, creşterea ovinelor şi caprinelor se realizează cel mai adesea în sistem extensiv, sistem care presupune cheltuieli reduse de exploatare. În perioada 1990–2013, în timp ce efectivele de ovine au înregistrat o scădere de 35%, trend care s-a menţinut şi după aderare, sectorul de creştere al caprinelor a cunoscut cel mai mare reviriment, în ceea ce priveşte efectivele (+31%). Preţul cărnii de ovine în România, în anul 2013, a fost mai mic (99 euro/100 kg vie), faţă de alte ţări europene (Franţa – 675 euro, Polonia – 167 euro). Preferinţele consumatorilor români pentru carnea de oaie şi capră variază în profil teritorial; consumuri mai mari se întâlnesc în regiunile de Sud-Est, cu influenţe greceşti şi 220 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 turceşti şi regiunea Centru, cu tradiţie în păstorit. În anul 2013 consumul de carne de oaie şi capră a fost de 2,4 kg /locuitor (4,4% din consumul total de carne). Comerţul cu ovine şi caprine a fost permanent excedentar, fiind reprezentat, în principal, de animale vii destinate sacrificării. Autosuficienţa la carnea de ovine a fost asigurată în proporţie de 100%, în toată perioada analizată. Măsurile noi de susţinere a sectorului de ovine şi caprine (ajutoare naţionale tranzitorii şi sprijin cuplat) din PNDR 2014-2020 vor permite producătorilor români o mai bună organizare a procesului de îngrăşare a tineretului ovin şi oportunitatea valorificării la export a unor cantităţi însemnate de carne în carcasă, în vederea asigurării de pieţe constante la distanţe mari, unde poziţia geografică a României nu permite exportul animalelor în viu. Porcine Efectivele de porcine au înregistrat în perioada 1990–2013 o reducere de 57%, scăderea masivă fiind mai accentuată după 1998, când a început lichidarea complexelor neviabile din punct de vedere economic aflate în proprietatea statului, precum şi restrângerea măsurilor de sprijin. După aderare la Uniunea Europeană se constată acelaşi trend de reducere, efectivele scăzând cu 21% în perioada 2007–2013, în special în exploataţiile individuale, unde efectivele s-au redus cu cca 1,9 milioane de porci. Distribuţia efectivelor apare destul de neomogenă în teritoriu, numărul cel mai mare fiind înregistrat în zonele cerealiere mari (de exemplu Regiunea Sud) sau în cele în care tradiţia joacă un rol important (de exemplu Regiunea Nord-Vest). Capacităţile de producţie de carne de porc sunt foarte polarizate, marcând o separare clară între activităţile de subzistenţă din multe exploataţii mici şi activităţile comerciale din marile unităţi zootehnice. Preţul cărnii de porc în România, în anul 2013 (143 euro/100kg greutate vie) este similar cu cel al multor ţări europene (Franţa – 143 euro, Ungaria – 135 euro). În perioada 1990–2013, importul de carne de porc rămâne la cote importante în consumul intern, ceea ce demonstrează că sectorul de creşterea porcinelor are piaţă de desfacere disponibilă şi trebuie sprijinit în continuare pentru sporirea producţiei interne. Din 2007, în România s-a aplicat un program de eradicare a pestei porcine clasice şi, ca urmare, Comisia Europeană a aprobat, începând cu 1 ianuarie 2014, comerţul intracomunitar şi exportul cărnii de porc din România. În medie, consumul anual de carne de porc17, în perioada 1990–2013, a variat ca pondere, în structura consumului total de carne, între 42,5% şi 55,6%. Cantitativ, în anul 2013, a fost de 29,1 kg/locuitor, consumatorii români, preferând carnea de porc (53% din total consum carne). Autosuficienţa la carnea de porc a scăzut de la 110% în 1997, la 73% în 2013, datorită scăderii exportului şi creşterii importului. Producţia de carne de porc din România este dependentă de importul de purcei, capacităţile de îngrăşare-finisare fiind mult mai mari decât cele de reproducţie. În această situaţie, fermierii care au îngrăşătorii vor resimţi tot mai mult cheltuiala cu importul de purcei, al căror preţ este în permanenţă creştere. Aceasta se va adăuga tendinţei de creştere a preţului cărnii de porc, indusă în anii precedenţi de majorarea preţurilor la furaje, ca efect al pierderilor determinate de secetă la culturile de porumb şi soia sau de dirijarea producţiei către bio-etanol. 17 disponibil de consum. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 221 În concluzie, în România efortul investiţional pe termen mediu trebuie dirijat către ferme de reproducţie. Păsări Până în 1990, România avea un sector avicol important, creşterea păsărilor făcându-se în proporţie de 80% în complexe avicole de tip industrial. Lichidarea acestor complexe, mai ales după anul 1997, a condus la scăderea efectivelor cu 34%, în perioada 1990–2013. Dar, comparativ cu celelalte sectoare din zootehnie, creşterea păsărilor este sectorul care şi-a revenit cel mai bine după declinul din perioada imediat următoare privatizării fostelor unităţi de stat. Astfel, deşi efectivele au continuat să scadă în perioada 2007–2013 (3%), producţia totală de carne de pasăre în viu a crescut, în acelaşi interval, cu 16%, înregistrându-se totodată şi o creştere a greutăţii medii de sacrificare (+ 5%). Numărul unităţilor agro-alimentare în conformitate cu cerinţele comunitare pentru carnea de pasăre a fost în anul 2013 de 93, iar la ouă, numărul acestor unităţi a fost de 113. Scăderea efectivelor de păsări a avut un impact mai mare asupra păsărilor pentru ouă, care reprezintă peste 55% din numărul total, producţia acestora reducându-se cu 2,0% în perioada 2007–2013. Piaţa organizată de carne de pasăre din România este aprovizionată aproape în întregime de producătorii industriali integraţi, unii dintre marii producători având pe lângă reţele de sacrificare şi propria distribuţie, aprovizionând direct o gamă întreagă de detailişti. În anul 2013, consumul anual de carne de pasăre a fost de 17,5 kilograme/locuitor, în scădere faţă de 2007, cu 15,4% şi reprezintă ca pondere 32,3% din total consum de carne. Balanţa comercială la carnea de pasăre, în perioada 1990–2013 a fost permanent deficitară, dar, după 2009, constatăm o diminuare a deficitului comercial pe seama creşterii exportului. Autosuficienţa la carnea de pasăre a avut valori fluctuante, aceasta scăzând de la 100% în 1996, la 65% în 2006. Începând cu 2007, trendul a fost crescător, atingând 95% în 2013. Preţul cărnii de pasăre în România, în anul 2013 (113 euro/100 kg greutate vie) este comparabil cu cel al statelor vecine (92 euro – Polonia, 98 euro – Ungaria), dar mai mic decât cel înregistrat în Franţa (196 euro) şi Italia (133 euro). Cererea mare pentru carnea albă pe pieţele ţărilor dezvoltate (complementară celei din România, unde populaţia manifestă o preferinţă pentru carnea roşie – pulpe), creează oportunităţi la export pentru producătorii români. De asemenea, în aceste ţări, şi cererea pentru semi-preparatele din carne albă („produse uşor de gătit”) este în creştere. Aceste produse au o valoare adăugată mare, dar înglobează şi un volum mai mare de muncă. Până acum forţa de muncă a fost mai ieftină în România decât în ţările dezvoltate, ceea ce a făcut ca aceste produse să poată fi obţinute la costuri mai mici. Acest fapt creează un avantaj comparativ ce trebuie exploatat de către producătorii români în sensul de a implementa cu succes strategii de penetrare a pieţelor din Uniunea Europeană cu astfel de produse. SECURITATEA ALIMENTARĂ ŞI ACCESUL POPULAŢIEI LA HRANĂ Preocupările privind securitatea alimentară din România au fost şi sunt încă prezente datorită, în special, veniturilor scăzute şi incidenţei accentuate a sărăciei care persistă în anumite regiuni ale ţării şi la anumite categorii de gospodării, în pofida creşterii economice din perioada 2001–2008. Rata sărăciei, în anul 2008, anul de vârf al creşterii economice, a 222 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 fost de 23,4% la nivel naţional, 9,1% în mediul urban şi 38,6% în mediul rural. Deşi puterea de cumpărare a populaţiei a crescut, mai ales în perioada creşterii economice, ponderea cheltuielilor alimentare în cheltuielile totale de consum a scăzut destul de puţin, cu doar 5%, de la 49,6% în 2004 la 45,0% în 2008, păstrându-se la un nivel extrem de ridicat pentru o ţară din Uniunea Europeană. Nivelele extrem de ridicate ale acestui indicator (de peste 60%-70%), pentru anumite categorii de gospodării, indică în mod cert situaţii de insecuritate alimentară şi de risc nutriţional ridicat, după cum putem observa din tabelul 9. Tabelul 9. Ponderea cheltuielilor de consum alimentar în cheltuielile totale de consum ale gospodăriilor din România, în raport cu caracteristicile acestora, în anul 2011 Pondere scăzută (%) Pondere ridicată (%) După dimensiunea Cu o persoană Cu 6 persoane şi mai multe gospodăriei 45,8 53,0 După numărul de copii sub Fără copii Cu 4 copii şi mai mulţi 18 ani din cadrul 44,0 63,9 gospodăriei După mărimea venitului Din decila 10 Din decila 1 gospodăriei 34,9 53,5 După nivelul educaţional al Studii superioare Studii primare capului gospodăriei 32,8 65,7 După statutul ocupaţional Salariat Ţăran al capului gospodăriei 40,0 60,0 Sursa: INS, 2012 Situaţia actuală a consumului alimentar nu exclude riscurile de insecuritate alimentară, iar rezultatele obţinute prin prelucrarea microdatelor din Ancheta Bugetelor de Familie, perioada 2004–2011, indică faptul că anumite categorii de populaţie din România sunt vulnerabile din punct de vedere al securităţii alimentare, având un consum alimentar exprimat în calorii sub cerinţele minime, datorită, în principal, accesului la hrană restricţionat de veniturile scăzute, de volatilitatea preţurilor alimentelor şi de sărăcie, în general. Incidenţa insecurităţii alimentare este localizată cu precădere la gospodăriile sărace din mediul rural şi la gospodăriile de romi. Astfel, informaţiile din Ancheta Bugetelor de Familie (INS, 2011) indică o vulnerabilitate alimentară sporită în gospodăriile de romi, unde consumul energetic este sub cerinţele minime definite de FAO (aproximativ 2000 kcal/zi/persoană) pentru aproape jumătate din cazurile înregistrate în cadrul anchetei. De asemenea, peste jumătate din gospodăriile de romi cheltuiesc pe alimente mai mult de 60% din totalul cheltuielilor de consum, iar o mare parte chiar peste 70%. În afară de aspectele cantitative, există deficienţe ale calităţii consumului alimentar din ţara noastră reflectate prin diversitatea mai scăzută a alimentaţiei la gospodăriile rurale, ponderea mai ridicată de calorii provenite din cereale şi rădăcinoase şi nivelul mai scăzut al proteinei de origine animală faţă de media europeană (FAO, 2014). În ceea ce priveşte nivelul preţurilor relative ale alimentelor, acestea se menţin în România la cote mai scăzute decât media europeană (conform Eurostat), însă au cunoscut o creştere accentuată după aderarea din anul 2007. În anul 2012, comparativ cu nivelul mediu al UE-27, nivelul preţurilor la alimente a fost în România de 67%, în Polonia de 60%, iar în Franţa de 110%. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 223 Pe grupe de produse, nivelul preţurilor relative în România a fost de 63% pentru cereale, 57% pentru carne, 68% pentru peşte şi 93% pentru lactate. La toate grupele de produse, nivelul preţurilor alimentare din România a fost mai mare decât în Polonia, unde totuşi veniturile populaţiei sunt sensibil mai ridicate decât în România. IMPLEMENTAREA LEGISLAŢIEI PRIVIND SIGURANŢA ALIMENTARĂ ÎN ROMÂNIA Strategia Uniunii Europene privind siguranţa alimentelor are la bază trei elemente principale: (a) legislaţia privind siguranţa alimentelor şi a furajelor; (b) o consiliere ştiinţifică fundamentată, necesară luării deciziilor în domeniu; (c) implementarea şi controlul aplicării legislaţiei. Principiul de bază al politicii UE privind siguranţa alimentară este aplicarea unei abordări integrate, de tipul „de la fermă la consumator”, care să acopere toate sectoarele lanţului alimentar: producţia de furaje, sănătatea plantelor şi a animalelor, bunăstarea animalelor, producţia primară, procesarea alimentelor, depozitarea, transportul, vânzarea cu amănuntul, precum şi importul şi exportul acestora. Strategia asigură trasabilitatea produselor alimentare. Standardele înalte de siguranţă sunt importante pentru sănătatea consumatorului, iar acestea se aplică atât produselor alimentare fabricate în UE, cât şi celor importate. Cea mai importantă provocare a sectorului agroalimentar românesc, înainte şi după aderarea la UE, a fost să se conformeze la standardele europene de siguranţă şi calitate a alimentelor pe întregul lanţ agroalimentar. Acest lucru a avut un impact deosebit în industria cărnii şi laptelui, unde standardele au fost cele mai severe. În 2007 (iunie), existau 425 de unităţi de producere şi prelucrare a cărnii, din care 123 erau aprobate de către UE şi 302 erau supuse unei perioade de tranziţie până la sfârşitul anului 2009. La nivelul anului 2013 erau conforme un număr de 306 unităţi pentru carne roşie, 93 unităţi pentru carne de pasăre, 113 unităţi pentru ouă, iar 98 unităţi pentru peşte. În industria laptelui, în 2007, existau 259 de procesatori, din care 52 îndeplineau cerinţele UE, în vreme ce 207 erau supuşi unei perioade de tranziţie. La nivelul anului 2014, erau conforme 168 unităţi de procesare a laptelui autorizate sanitar-veterinar pentru schimburi intracomunitare. De la aderare, România a beneficiat de derogări privind conformitatea laptelui crud, folosit ca materie primă în procesare. Acest fapt a condus la o restructurare lentă a fermelor de vaci cu lapte şi la importul de lapte crud, care a crescut, după opinia specialiştilor din sector, odată cu renunţarea UE la cotele de lapte la 1 aprilie

2014. Unităţile pot procesa lapte neconform numai dacă îl transformă în brânzeturi cu perioadă de maturare de cel puţin 60 zile, în conformitate cu legislaţia europeană. Principalele provocări:

1. Organismele modificate genetic În anul 2007, prin acceptarea şi semnarea Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană, România s-a angajat să respecte legislaţia europeană prin care se accepta consumul, dar nu şi cultivarea organismelor modificate genetic. Astfel, odată cu interzicerea cultivării soiei modificată genetic, gradul de acoperire a necesarului de proteine de soia din producţia internă s-a situat, cu unele excepţii, în jurul valorii de 20%. 224 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Balanţa comercială a României, din comerţul cu boabe şi şroturi de soia, a fost constant negativă, cu excepţia anului 2006, când a înregistrat un excedent de +916 mii euro, deficitul cel mai mare atingându-se în anul 2014, -219 878 mii euro. La propunerea Comisiei Parlamentului European s-a aprobat Directiva 412/2015 de modificare a Directivei 2001/18/CE în ceea ce priveşte posibilitatea statelor membre de a restricţiona sau de a interzice cultivarea (OMG) pe teritoriul lor. România este în faza de armonizare a punctelor de vedere ale fermierilor, procesatorilor, comercianţilor şi ecologiştilor privind restricţionarea importurilor de şroturi proteice şi de a transmite poziţia naţională privind restricţionarea importurilor şi a cultivării organismelor modificate genetic pe teritoriul României. Academia Română a trimis Parlamentului României o adresă oficială semnată de Preşedintele Academiei, de Preşedintele Secţiei de ştiinţe agricole şi silvice şi de Preşedintele Comisiei OMG, prin care confirma acordul comunităţii ştiinţifice româneşti pentru acceptarea culturilor modificate genetic, argumentând punctul de vedere al Academiei Române. Menţionăm că un grup de oameni de ştiinţă germani au înaintat o petiţie Parlamentului German în care cer guvernului să pregătească o lege care să prevadă etichetarea tuturor produselor alimentare, furajere, medicamentoase, textile, chimice şi a altor produse care au fost realizate cu ajutorul ingineriei genetice. Petiţia solicită, de asemenea, ca guvernul german să susţină o lege similară şi la nivelul UE. Dacă se va aplica o noua legislaţie în acest sens, atunci oamenii vor deveni conştienţi cât de prezente sunt produsele modificate genetic, fie că este vorba de alimente sau haine, medicamente şi detergenţi, şi că nu există niciun motiv de îngrijorare.

2. Derogări privind folosirea insecticidelor pe bază de neonicotinoide pentru seminţele de porumb, floarea soarelui şi rapiţă Comisia Europeană (CE) prin Regulamentul 485/2013 a suspendat până în anul 2016 utilizarea a trei substanţe active din clasa neonicotinoidelor (clotianidin, imidacloprid, tiametoxam), pentru tratamentul seminţelor, cu excepţia cerealelor de toamnă. Acest regulament are numeroase implicaţii negative asupra agriculturii din România, în condiţiile în care este interzis accesul fermierilor români la una dintre cele mai eficiente şi sigure tehnologii, pentru a-şi proteja culturile împotriva atacului unor dăunători de sol care produc pagube însemnate. Ministerul Agriculturii a eliberat, în 2014, patru autorizaţii temporare pentru 4 produse de protecţia plantelor, insecticide pe bază de neonicotinoide pentru tratamentul seminţelor de porumb şi floarea soarelui. În concluzie, derogarea dată fermierilor români a evitat o pagubă de 340 296 mii euro la nivelul fermelor, 60 471 mii euro la nivelul bugetului de stat şi de 37 175 mii euro la nivelul procesării şi comercializării seminţelor. Interzicerea utilizării unor pesticide poate avea efect semnificativ asupra fermierilor români, dacă nu există produs de înlocuire sau posibilitatea de derogare, cât şi asupra ofertei de produse agricole româneşti.

3. Probleme false privind etichetarea şi trasabilitatea cărnii Scandalul cărnii de cal s-a declanşat la începutul anului 2013, după ce o întreprindere din sudul Franţei, Spanghero, a vândut carne de cal, provenind mai ales din România, drept carne de vită. Carnea era folosită apoi la pregătirea a milioane de preparate culinare de către Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 225 companii importante, cu mare distribuţie. Scandalul european, declanşat în februarie în Marea Britanie şi Irlanda, a pus în evidenţă anumite acţiuni ale industriei agroalimentare şi opacitatea circuitelor sale de aprovizionare. În ceea ce priveşte România, deşi rezultatele investigaţiilor au demonstrat că firma românească a respectat întocmai legislaţia, totuşi planează suspiciunea că firmele româneşti nu sunt de încredere, ceea ce afectează exporturile româneşti de carne, în special, derulate prin firme autohtone.

4. Etichetarea falsă a unor alimente ecologice Legislaţia permisivă şi lipsa de informare a consumatorilor permit multor producători să obţină profituri însemnate. Etichetele produselor ecologice ascund de multe ori produse obişnuite. În anul 2012, 11% din alimentele controlate de Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) nu erau ecologice. Responsabilitatea revine mai multor instituţii: firma de certificare, care este responsabilă pentru certificatul pe care îl emite, direcţia agricolă, care verifică certificarea produselor ecologice şi ANPC, care trebuie să găsească la raft un produs conform descrierii de pe etichetă. În fiecare an, România exportă produse ecologice în valoare de 200 de milioane de euro, iar etichetarea falsă a acestora poate conduce la neîncrederea în produsele ecologice româneşti, cu efect asupra balanţei comerciale.

5. Exploataţii nonprofesionale Produsele agro-alimentare produse în cadrul micilor gospodării sunt destinate consumului propriu, dar o bună parte din ele sunt comercializate pe pieţe locale şi, prin urmare, eşantionul pe care se fac controalele trebuie să aibă reprezentativitate naţională. La nivel european există un curent de opinie de testare mai riguroasă a reziduurilor de pesticide din legume şi fructe. În România, exploataţiile nonprofesionale au o pondere covârşitoare în producţia de legume şi fructe - 93% respectiv 95%, iar testarea reziduurilor este aproape imposibilă şi de asemenea ar fi foarte costisitoare datorită partizilor foarte mici. Noile condiţii de bunăstare a animalelor, respectiv a porcinelor, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2014, au un standard înalt, care ridică probleme chiar şi fermelor care cresc 100 de capete de porci, iar gospodăriilor nonprofesionale, cu atât mai mult. În consecinţă, sunt necesare investiţii susţinute pe tot lanţul produselor agroalimentare astfel încât produsele româneşti să îndeplinească, pe viitor, cerinţele tot mai ridicate privind siguranţa alimentară. ANEXA 4 - ELEMENTE PENTRU CUANTIFICAREA INFLUENŢEI UNOR FACTORI DE PRODUCŢIE ASUPRA NIVELELOR PRODUCŢIEI AGRICOLE Bazele de date statistice internaţionale furnizează informaţii referitoare la cantitatea de îngrăşăminte cu azot (N) şi fosfor (P2O5) utilizate la nivelul principalelor ţări europene, cu potenţial agricol, respectiv suprafaţa agricolă utilizată (SAU) a acestora, pentru anii 2000–

2013. Valorile sunt instabile în timp, astfel am raportat media cantităţilor de substanţe cu rol fertilizator utilizate pe parcursul celor 14 ani la media suprafeţei agricole utilizate (SAU), pe parcursul anilor 2000–2013, obţinând deci cantităţile medii de substanţe cu rol fertilizator (cu N, respectiv P2O5) utilizate pe unitatea de suprafaţă (ha) destinată 226 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 agriculturii. Mai mult, utilizând datele statistice referitoare la producţiile medii de cereale exprimate pentru fiecare an în parte în ţările analizate, am calculat producţiile medii ale perioadei de timp 2000–2013 pentru aceste ţări (valorile sunt rotunjite şi exprimate în numere întregi). Chiar dacă producţia medie de cereale nu descrie complet starea agriculturii unei ţări, totuşi reprezintă un indicator statistic foarte eficient, care indică nivelul de performanţă în agricultură. Datele sunt centralizate în tabelul de mai jos. Tabelul 1. Nivelul mediu de fertilizare cu N şi P pe unitatea de suprafaţă (kg/ha raportat la UAA) şi producţiile medii de cereale, pentru perioada 2000–2013 SAU media Suprafaţa Suprafaţa cultivată cu N P2O5 Q 2000–2013 cultivată cereale (% din STAT kg/ha kg/ha (q/ha) mii ha cu cereale suprafaţa agricolă (ha) utilizată) 6 721 Germania 103 7 67 16 903,80 39,8 614,0 Croaţia 89 13 51 1 318,49 574 174,8 43,5 1 532 Cehia 82 5 47 3 677,09 41,7 676,0 9 373 Franţa 75 8 70 30 026,00 31,2 936,0 1 110 Finlanda 67 7 33 2 263,55 49,1 780,0 8 165 Polonia 62 9 32 15 956,46 51,2 457,0 1 020 Suedia 55 4 48 3 090,26 33,0 932,0 Slovacia 53 4 40 2 032,07 767 861,1 37,8 2 794 Ungaria 50 4 45 5 773,46 48,4 193,0 1 745 Bulgaria 34 2 38 5 210,47 33,5 823,0 Estonia 29 3 25 881,34 298 883,3 33,9 5 282 România 19 3 29 14 202,11 37,2 567,0 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 227 Consumul mediu de azot (raportat la UAA) 120 100 80 60 40 20 0 Slovacia Franţa Estonia Germania Croatia Suedia Finlanda Bulgaria Cehia Polonia Ungaria România Graficul 1. Nivelul mediu de fertilizare cu azot în ţările europene având o pondere semnificativă a culturilor de cereale Tabelul 2. Producţii medii la cereale versus nivelul de fertilizare cu N şi P2O5 pe unitatea de suprafaţă (ha), pentru perioada 2000–2013 Categoria STAT N kg /ha Q (q/ha) Franţa 75 70 Q = 68,5 q / ha I Germania 103 67 N = 89kg / ha Croaţia 89 51 Suedia 55 48 Q = 47,75 q / ha II Cehia 82 47 N = 69 kg / ha Ungaria 50 45 Slovacia 53 40 Bulgaria 34 38 Finlanda 67 33 Q = 32,8 q / ha III Polonia 62 32 N = 44 kg / ha România 19 29 Estonia 29 25 În tabelul 1, statele europene având o pondere semnificativă a culturilor de cereale (peste 30% din SAU) sunt grupate în trei categorii, funcţie de producţia medie obţinută la cereale, relevând şi consumurile medii de îngrăşăminte cu N şi P2O5 aferente. Se observă că statele din a treia categorie, cu producţii medii de cereale, sub 4000 kg/ha, au un consum de 228 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 azot în medie de aproximativ 45 kg/ha. În a doua categorie, cu producţii medii de cereale la hectar, cuprinse între 4000 şi 6000 kg/ha, au un consum de azot, în medie, de aproximativ 70 kg/ha. Cele două state din prima categorie, cu producţii medii la cereale de peste 6000 kg/ha au consumurile de azot de peste 75 kg/ha. Scenariu de dezvoltare, 2016–2035 Coeficientul de corelaţie liniară al seriilor N (fertilizare cu azot), respectiv Q (producţie medie la hectar, la cereale) are o valoare ridicată, r = 0,74. Dacă am calculat coeficientul de corelaţie multiplă, producţie versus fertilizare simultană cu N şi cu P2O5, coeficientul de corelaţie are o valoare foarte apropiată r = 0,77. În concluzie, atât fertilizarea cu azot, cât şi fertilizarea cumulată N şi P2O5 se corelează direct cu producţia medie. Calculând în mod individual corelaţia între fertilizarea numai cu P şi producţia Q, se observă o slabă corelaţie r = 0,40. Acest aspect induce ideea de a dezvolta următorul scenariu de evoluţie pentru segmentul de timp 2016–2035: o creştere anuală cu un pas constant a cantităţii de azot, de la stadiul actual în România, la valorile actuale din Franţa. Mai exact de la N = 23 estimat pentru anul 2016, Q=29 (media producţiilor de cereale la hectar după anul 2000), la valorile N = 75, Q = 70 în anul 2035, fără a neglija aplicarea îngrăşămintelor cu P împreună cu cele cu N, în conformitate cu rezultatele multianuale obţinute de cercetarea ştiinţifică românească. Ecuaţia matematică a fost stabilită ca funcţie de N, şi anume Q=0,7884*N+10,8653, iar valorile sunt exprimate analitic mai jos. Tabelul 3. Scenariu de dezvoltare, 2016–2035: ritmul de creştere al consumurilor de îngrăşăminte, respectiv al producţiei medii la cereale Anul N kg/ha Q estimat (q/ha) 2016 23,0 29,0 2017 25,7 31,1 2018 28,5 33,3 2019 31,2 35,5 2020 33,9 37,6 2021 36,7 39,8 2022 39,4 41,9 2023 42,1 44,1 2024 44,8 46,2 2025 47,6 48,4 2026 50,3 50,5 2027 53,0 52,6 2028 55,8 54,9 2029 58,5 57,0 2030 61,2 59,1 2031 64,0 61,3 2032 66,7 63,4 2033 69,4 65,6 2034 72,1 67,7 2035 74,9 69,9 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 229 Producţia medie estimată (kg/ha), 2016-2035 80 70 60 50 40 30 20 10 0 2017 / 25,7 2018 / 28,5 2019 / 31,2 2020 / 33,9 2021 / 36,7 2022 / 39,4 2024 / 44,8 2025 / 47,6 2026 / 50,3 2028 / 55,8 2029 / 58,9 2030 / 61,2 2032 / 66,7 2033 / 69,4 2034 / 72,1 2035 / 74,9 2016 / 23 2023 /42,1 2027 / 53 2031 / 64 Graficul 2. Scenariu de dezvoltare, 2016–2035: ritmul de creştere al consumurilor de îngrăşăminte cu azot, respectiv al producţiei medii la cereale Observaţii privind eventualitatea prelungirii scenariului actual în România Vom estima acum rezultatele finale (corespunzătoare anului 2035) în condiţiile prelungirii tendinţei actuale în România. Concret, am luat în calcul tendinţa descrisă de datele statistice ale ultimilor ani (2000–2013) şi, în baza ritmului de creştere observat mai sus (tendinţa descrisă de tabelul 3), prelungind până la anul 2035, suntem conduşi la un consum de aproximativ 31 kg azot/ha, ceea ce ar putea conduce la o producţie medie de cereale de aproximativ 3500 kg/ha. Tabelul 4. Tendinţa actuală de evoluţie a fertilizării cu N în România Anul SAU, ha N2O3 kg/ha UAA P2O5 kg/ha UAA 2000 14 856 845 16,10564 5,940561 2001 14 852 341 18,07587 5,823459 2002 14 836 585 16,11361 4,920000 2003 14 717 426 17,13200 6,459689 2004 14 711 552 18,36183 6,394499 2005 14 741 214 20,29650 9,370802 2006 14 730 956 17,12048 6,377454 2007 14 709 299 18,04892 7,024400 2008 14 702 279 19,03691 6,966131 2009 14 684 963 20,16042 6,846868 2010 14 634 436 20,89298 8,427452 2011 14 621 427 21,42971 8,634520 2012 14 615 057 19,84002 7,734147 2013 14 611 883 23,57451 7,789756 230 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Graficul 3. Tendinţa actuală de evoluţie a fertilizării cu azot în România Prelungirea tendintei actuala a consumului de azot (kg/ha raportat la UAA) 35 30 25 20 15 10 5 0 2016 2017 2018 2019 2020 2021 2022 2023 2024 2025 2026 2027 2028 2029 2030 2031 2032 2033 2034 2035 Graficul 4. Prelungirea tendinţei actuale de evoluţie a fertilizării cu azot în România Estimarea producţie medii de cereale în condiţiile prelungirii tendinţei actuale a consumului de azot 40 35 30 25 20 15 10 5 0 2016 2017 2018 2019 2020 2021 2022 2023 2024 2025 2026 2027 2028 2029 2030 2031 2032 2033 2034 2035 Graficul 5. Estimarea producţiei medii de cereale în condiţiile păstrării tendinţei actuale a consumului de azot (q/ha) Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 231 Tabelul 5. Estimarea producţiei medii de cereale, la hectar, în condiţiile păstrării tendinţei actuale Anul Estimare N Q estimat pentru tendinţa actuală (kg/ha) (kg/ha) 2016 23,1232 29,09563 2017 23,5558 29,43669 2018 23,9884 29,77775 2019 24,4210 30,11882 2020 24,8536 30,45988 2021 25,2862 30,80094 2022 25,7188 31,14200 2023 26,1514 31,48306 2024 26,5840 31,82413 2025 27,0166 32,16519 2026 27,4492 32,50625 2027 27,8818 32,84731 2028 28,3144 33,18837 2029 28,7470 33,52943 2030 29,1796 33,87050 2031 29,6122 34,21156 2032 30,0448 34,55262 2033 30,4774 34,89368 2034 30,9100 35,23474 2035 31,3426 35,57581 În mod similar, utilizând datele statistice, au fost estimate evoluţiile numărului de tractoare, în condiţiile păstrării trendului actual, calculat între anii 2009–2014 (graficul 6), respectiv în condiţiile atingerii în anul 2035 a nivelului actual din Franţa (graficul 7). 232 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Graficul 6. Estimarea numărului total de tractoare în ipoteza păstrării trendului actual de dezvoltare a României Graficul 7. Estimarea necesarului total de tractoare în ipoteza atingerii în anul 2035 a nivelului actual al Franţei Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 233 Pentru producţiile la carne avem datele statistice de mai jos. Raportând producţiile la carne la suprafaţa agricolă medie (UAA), se obţin valorile de aproximativ 0,07 tone/ha în România, respectiv 0,19 tone/ ha în Franţa. Se observă că tendinţele actuale sunt relativ stabile în ambele ţări, însă în Franţa au valori aproximativ triple comparativ cu România. Funcţia de mai jos descrie un scenariu de dezvoltare a producţiei la carne indusă de sectorul zootehnic din România, care să conducă în 2035 la valori ale producţiei totale de carne raportate la unitatea de suprafaţă agricolă utilizată (SAU), asemănătoare Franţei de azi (tabelul 7, graficul 9): y = 0,006315 x + 0,06368, x ∈ [1,20],1 ⇔ 2016,...,20 ⇔ 2035 Tabelul 6. Producţiile de carne din România şi Franţa Anul Producţi Producţie de carne din România / Producţie Producţie de carne e de ha SAU de carne din Franţa / ha carne din din SAU România Franţa mii tone mii tone 2000 992 0,07 6504 0,22 2001 956 0,07 6520 0,22 2002 1042 0,07 6480 0,22 2003 1146 0,08 6345 0,21 2004 927 0,07 6129 0,2 2005 1001 0,07 5765 0,19 2006 944 0,07 5297 0,18 2007 1016 0,07 5418 0,18 2008 970 0,07 5836 0,19 2009 1082 0,08 5778 0,19 2010 1016 0,07 5811 0,19 2011 1007 0,07 5832 0,19 Producţiile la carne raportate la UAA (tone/ha) 0,25 0,2 0,15 RO F 0,1 0,05 0 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 Graficul 8. Producţiile de carne din România şi Franţa raportate la suprafaţa agricolă (SAU) (tone/ha) 234 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Tabelul 7. Scenariu privind impunerea dezvoltării a producţiei la carne în România Anul Producţia la carne (tone/ ha raportat la SAU) 2016 0,0700 2017 0,0763 2018 0,0826 2019 0,0889 2020 0,0953 2021 0,1016 2022 0,1079 2023 0,1142 2024 0,1205 2025 0,1268 2026 0,1332 2027 0,1395 2028 0,1458 2029 0,1521 2030 0,1584 2031 0,1647 2032 0,1711 2033 0,1774 2034 0,1837 2035 0,1900 Scenariu de dezvoltare a producţiei la carne, 2016-2035 (tone/ha raportat la UAA) 0,2 0,18 0,16 0,14 0,12 0,1 0,08 0,06 0,04 0,02 0 2016 2017 2018 2019 2020 2021 2022 2023 2024 2025 2026 2027 2028 2029 2030 2031 2032 2033 2034 2035 Graficul 9. Scenariu privind dezvoltarea producţiei la carne în România Estimările de mai sus au un caracter orientativ, fiind bazate pe date preluate din statistica naţională şi internaţională (Eurostat, Food and Agriculture Organization etc.), putând suferi modificări în funcţie de alocările financiare pentru celelalte elemente de consum intermediar, dar şi alte aspecte aleatoare. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 235 Proiect 6 ECONOMIA ŞI CALITATEA VIEŢII Coordonatori: ACAD. LUCIAN LIVIU ALBU, PROF. UNIV. DR. GHEORGHE ZAMAN, M.C., PROF. UNIV. DR. CĂTĂLIN ZAMFIR, M.C. ANALIZA SITUAŢIEI EXISTENTE A ROMÂNIEI ÎN DOMENIUL ECONOMIEI Autori: prof. univ. dr. Gheorghe Zaman (coordonator, Institutul de Economie Naţională), George Georgescu (Institutul Naţional de Cercetări Economice), Florin Pavelescu (Institutul de Economie Naţională), Steliana Sandu (Institutul de Economie Naţională), Valentina Vasile (Institutul de Economie Naţională)

1. PRELIMINARII CRITERIALE, PRINCIPIALE ŞI AXIOLOGICE Potrivit rezultatelor anchetei publicate în revista „Sinteza” nr. 16, mai 2015, la întrebarea semideschisă „Care credeţi că este cea mai importantă problemă cu care se confruntă România în această perioadă?” proporţiile procentuale ale răspunsurilor au fost în ordine descrescătoare următoarele: 30% corupţie; 28% sărăcie; 8% starea economică; 7% şomajul∗. Aceste răspunsuri sunt emblematice şi provocatoare pentru orice cercetare în domeniul economico-social, dar mai ales când este vorba de fundamentele strategice ale dezvoltării României. Din acest motiv, colectivul de cercetători care participă la acest program interdisciplinar a simţit nevoia prezentării pe scurt a unor preliminarii criterial- principiale, ţinând seama, pe de o parte, de legătura intrinsecă dintre economie şi calitatea vieţii şi, pe de alta, de implicarea complexă a mecanismelor, politicilor şi instrumentelor de combatere a corupţiei, sărăciei şi şomajului. Principiile, criteriile şi valorile generale ale abordării tematice, viziuni, misiuni şi obiective, care au stat la baza demersului nostru ştiinţific reprezintă standarde (norme axiologice) unanim acceptate, viabile în timp şi se referă la: a) Dezvoltarea durabilă pentru toţi, cu implicare economică, socială şi ambientală, atât pe linia oportunităţilor, cât şi a responsabilităţilor; b) Cooperarea şi (re)distribuţia intra şi intergeneraţională de resurse; ∗ Vezi: A. Dîncu, V. Dîncu, M. Orban, România înfricoşată, în „Sinteza”, nr.16, mai 2015. 236 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 c) Implicarea şi responsabilitatea stakeholderilor, pe măsura capacităţii lor financiare, în vederea combaterii externalităţilor negative; d) Compatibilizarea principiilor eficienţei economice cu cele ale eco-eficienţei, justiţiei şi echităţii sociale (coeziune, solidaritate, incluziune activă) ca cerinţă a dezvoltării durabile; e) Promovarea parteneriatului public-privat, sub toate formele sale, cu evidenţierea rolului şi complementarităţii dintre stat şi sectorul privat; f) Reducerea decalajelor economice, sociale, ambientale şi tehnologice în plan local/regional (în spaţiul naţional) şi procesele de suport pentru convergenţa nominală şi reală între statele UE; g) Academia Română, ca for ştiinţific, a militat întotdeauna pentru propăşirea României şi a ştiinţei, identificând şi promovând consecvent interesele economice şi sociale ale ţării, în concordanţă cu cerinţele securităţii naţionale, ale consolidării rezilienţei acesteia şi ale prevenirii şi combaterii ameninţărilor, riscurilor şi vulnerabilităţilor la nivel global şi regional. În abordarea părţii economice a proiectului de cercetare s-a avut în vedere o periodizare post 1990, în funcţie de etapele parcurse de România şi anume: 1990- 1994 – preasociere; 1995-1999 – asociere; 2000-2006 – preaderare; 2007-2015 – postaderare. În cadrul cercetării noastre din domeniul economic, am avut în vedere complexa întrepătrundere dintre calitatea vieţii şi economie, nu doar prin prisma unui raport biunivoc, dar şi în sensul primatului calităţii vieţii pentru economie.

2. EVALUAREA STĂRII ACTUALE A ECONOMIEI 2.1. EVOLUŢIA PRINCIPALILOR INDICATORI SINTETICI AI ECONOMIEI ROMÂNIEI ÎN PERIOADA 2000–2014 Întrucât în perioadele de preasociere (1990–1994) şi asociere (1995–2000) a României la UE, ca urmare a declinului economic sever înregistrat, în anii 1990– 1993 şi 1997–1999 nu a avut loc o recuperare integrală a acestuia, faţă de anul 1990, nu ne vom ocupa în mod deosebit de perioada de debut a tranziţiei României la economia de piaţă, care s-a caracterizat prin costuri economice şi sociale semnificative, suportate în mod inegal de diferitele categorii ale populaţiei, având ca rezultantă o polarizare socială rapidă, din punctul de vedere al nivelului veniturilor şi al avuţiei membrilor societăţii, înregistrându-se o accentuare a inegalităţilor. În perioada de preasociere, principalele măsuri şi instrumente ale politicii economice au vizat macrostabilizarea, îndeosebi combaterea unei inflaţii relativ ridicate, liberalizarea preţurilor, convertibilitatea leului, înlăturarea monopolului de Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 237 stat asupra comerţului exterior, privatizarea întreprinderilor de stat de către Fondul Proprietăţii de Stat (70% din patrimoniul privatizabil), în general cu investitori strategici străini şi de către Fondul Proprietăţii Private (respectiv 30%), prin procedeul privatizării de masă, restituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole ale CAP-urilor şi IAS-urilor pe baza Legii nr.18 a Fondului Funciar din 1991. Perioada de preaderare 2000–2006 a reprezentat pentru România una dintre cele mai relevante din punctul de vedere al dinamicii PIB care, în anul 2004, a reuşit să ajungă la mărimea indicatorului din anul 1990 şi chiar să depăşească cu circa 6,3 pp. Tot în această perioadă au fost demarate negocierile cu UE, în vederea preluării şi adoptării celor 31 de capitole ale Acquis-ului comunitar, România fiind considerată de UE ca îndeplinind criteriul de ţară cu economie funcţională de piaţă, precum şi criteriile politice pentru aderare. În anul 2004, ţara noastră a devenit membru al NATO, beneficiind de o imagine externă favorabilă. Volumul investiţiilor străine, comparativ cu perioada precedentă, a înregistrat o creştere importantă, sectorului privat în economie, îndeosebi în agricultură, comerţ, servicii, unele ramuri industriale devenind predominante. În anul 2006, produsul intern brut era mai mare, faţă de anul 1990, cu 19,6 pp, ceea ce, judecat în termenii ritmului mediu anual, nu înseamnă o creştere de PIB deosebită, dar în termenii capacităţii de refacere post-recesiune putem considera că România a reuşit, după declinul înregistrat în deceniul 1990–2000, să-şi reia creşterea economică în unele ramuri ale industriei extractive şi prelucrătoare şi unele bănci. Cea mai mare parte a privatizărilor în România s-a realizat pe baza preluării activelor statului de către investitorii străini (mergers & acquisitions) şi, în mai mică măsură, de către cei autohtoni, iar crearea de novo a unor noi întreprinderi private (investiţii greenfield), considerate ca având cel mai favorabil efect de propagare economică în amonte şi aval a fost mai degrabă modestă, dacă avem în vedere mari unităţi sistemice. În perioada de preaderare, exportul a crescut de 2,29 ori, iar importul de respectiv 2,86, în condiţiile în care deficitul soldului comercial s-a mărit de respectiv 4,96 ori, ceea ce relevă o deteriorare a echilibrului extern în acest sector. În această perioadă, PIB pe locuitor a crescut de 2,55 ori în preţuri curente şi de 1,86 ori, corectat în funcţie de puterea de cumpărare. Ritmul anual relativ înalt de creştere a PIB în perioada de preaderare s-a datorat în bună măsură creşterii ratei de investire (FBCF/PIB) de la 19,3% la 26,4% în 2006. Efortul de investire în dimensiuni absolute şi relative trebuie însă comparat cu rezultatul care, în cazul nostru, la nivel macroeconomic nu poate fi decât PIB-ul, a cărui creştere ca indicator sintetic stă la baza bunăstării populaţiei şi a cerinţelor dezvoltării durabile. Una din performanţele politicilor de macrostabilizare ale guvernelor din perioada de preaderare o reprezintă reducerea ratei medii anuale a inflaţiei de la 45,7% în anul 2000 la 6,56% în 2006. Deşi nici nivelul ratei inflaţiei din ultimul an 238 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 al preaderării nu poate fi considerat ca acceptabil, comparativ cu puseurile inflaţioniste înalt entropice pentru bunăstarea populaţiei – unele de trei cifre – înregistrate în anii 1990–2000, considerăm că această scădere drastică a inflaţiei a reprezentat totuşi un succes al politicii guvernamentale asistate îndeaproape de B.N.R., prin politicile adecvate monetare, de prudenţialitate şi ţintire a inflaţiei. Perioada de postaderare 2007–2014 Aderarea României la UE, la 1 ianuarie 2007, a însemnat o nouă etapă pentru economia României care, ca stat membru cu drepturi depline, pe de o parte, avea obligaţia să respecte şi să se încadreze în rigorile şi angajamentele comunitare, cu excepţia unor derogări precizate în Tratatul de Aderare, şi, pe de alta, putea să beneficieze atât de avantajele pieţei unice europene, cât şi ale celorlalte avantaje privind statutul de ţară cu un nivel mai scăzut de dezvoltare economică şi socială (instrumente financiare structurale şi de coeziune, subvenţii pentru agricultură în cadrul PAC etc.). O bună parte din ţările membre, în perioada de început a integrării în UE, au avut o serie de costuri şi cheltuieli generate de dificultăţi de acomodare cu noul context economic şi social. Această acomodare s-a repercutat asupra evoluţiei economice şi sociale în ceea ce priveşte indicatorii de performanţă, inclusiv bunăstarea şi evoluţia PIB. În cazul României, intrarea în UE a coincis şi cu perioada de declanşare a crizei economico-financiare internaţionale, declanşată de falimentul Băncii Lehman Brothers, în anul 2008. Spre deosebire de alte ţări membre, în România impactul crizei a fost unul dintre cele mai puternice şi cu perioadă prelungită de recuperare a declinului economic, înregistrat în anii 2009 şi 2010. În primii doi ani de postaderare, PIB-ul României a crescut cu 6,9% în 2007 şi 8,5% în 2008, după care au urmat doi ani succesivi de scădere severă, 2009 şi 2010, de respectiv -7,1% şi -0,8%, relansarea creşterii economice începând modest în anul 2011 (1,1%) şi continuându-se în 2012 (0,6%), 2013 (3,4%) şi 2014 (2,8%). Reluarea creşterii economice postcriză a fost destul de fragilă, deoarece abia în anul 2014, adică după 4 ani de la criză, s-a reuşit recuperarea în proporţie de 99% a declinului economic cauzat de cei doi ani de criză economică şi financiară internaţională. Principalele tendinţe şi particularităţi înregistrate în perioada postaderare de către economia României, comparativ cu perioada de preaderare, potrivit datelor din tabelul 2.1, se referă la: ƒ creşterea PIB pe locuitor de la 9 300 euro în 2006 la 14 500 euro în 2013, adică de 1,56 ori, această creştere în perioada de preaderare fiind de 1,86 ori faţă de 1,35 ori în perioada de preaderare, de unde se trage concluzia că, pe măsură ce PIB pe locuitor înregistrează niveluri relativ înalte, dinamica sa se micşorează, comparativ cu perioadele în care acest indicator avea niveluri relativ scăzute; Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 239 Tabel 2.1. Analiza comparativă a unor indicatori sintetici ai României în perioadele de pre şi post-aderare Perioadele de: Preaderare Postaderare Anii Anii 2000 2006 2006/2000 2007 2013 2013/2007 PIB pe locuitor corectat în funcţie de 5 000 9 300 1,86 10 700 14 500 1,35 puterea de cumpărare (euro) Export (E) de Postaderare/ 2000– Perioada postaderare bunuri, Preaderare 2006 cumulat (mild. I II I. 2007–2013 II. 2007–2014 euro) 122,4 2,2 2,63 269,7 322,2 Import (I) de Postaderare/ 2000– Perioada postaderare bunuri, Preaderare 2006 cumulat (mild. I II I. 2007–2013 II. 2007–2014 euro) 171,3 2,0 2,43 359,4 417,9 Deficit balanţă III IV 122,4- III comercială 269,7-359,4= 322,2-417,9= 171,3= -91,5/-48,9 (mild. euro) -91,5 -95,7 -48,9 Stoc ISD 25,05 - 16,157 - mild.euro Rata medie anuală de investire 18,7 - 28,3 - FBCF/PIB (%) Curs de schimb mediu 3,45 - 4,13 - anual lei/euro Rata medie anuală a inflaţiei pe 20,78 - 4,82 - cele două perioade (%) Sursa: date CNP şi INS 240 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ volumul total cumulat al exportului de bunuri, în perioada de preaderare, a crescut la 322,2 mild. euro, faţă de 171,3 mild.euro în perioada de preaderare, adică de 2,63 ori, înregistrând o dinamică superioară PIB-ului per capita, iar cel al importurilor, în aceeaşi perioadă, a crescut la 417,9 mild. euro, comparativ cu respectiv 171,3 mild. euro, adică o creştere mai redusă decât cea a exporturilor; în ultimii ani ai perioadei de postaderare, soldul negativ al balanţei comerciale înregistrând valori mai mici faţă de anii anteriori; nivelul cel mai ridicat al deficitului balanţei comerciale a României a fost înregistrat în anul 2008, cu o valoare de -23,5 mild. euro, în 2014 având loc o diminuare la respectiv -6 mild. euro; ƒ evidenţiem faptul că, în întreaga perioadă analizată, balanţa comercială a României a fost negativă, cu alte cuvinte deficitul acesteia s-a cronicizat, chiar dacă au existat şi perioade în care a avut loc o reducere a deficitului, fără să înregistreze la nivel macroeconomic un excedent; de aici se poate trage concluzia că dezvoltarea economică a României, într-o măsură mai mare sau mai mică, s-a bazat şi pe îndatorarea an de an, prin deficitul de balanţă comercială, exportul nereprezentând o sursă de acoperire valutară a importului; ƒ dacă vom cumula deficitele anuale de balanţă comercială în cele două perioade analizate, rezultă că, în perioada 2007–2013, deficitul total (export minus import) a fost de -91,5 mild. lei faţă de respectiv -48,9 mild. lei în perioada 2001–2006, adică o creştere de 1,87 ori, tendinţă care oricum va trebui redusă ca viteză, întrucât poate avea în viitor un impact negativ puternic asupra echilibrelor externe ale României; ƒ stocul total al ISD în perioada de postaderare, a fost de 16,157 mild. euro faţă de 25,055 mild. euro în perioada de preaderare, această diminuare sensibilă de investiţii străine directe fiind cauzată de impactul nefavorabil al crizei financiare internaţionale; ƒ cursul de schimb mediu anual calculat pentru cele două perioade evidenţiază o depreciere mai mare a monedei naţionale, faţă de euro, la 4,13 lei/euro în anii 2007–2014, comparativ cu 3,45 lei/euro în anii 2000–2006; ƒ cu totul remarcabilă este scăderea ratei medii anuale a inflaţiei de la 20,78% la 4,82%, ceea ce confirmă macrostabilizarea economiei naţionale, în anul 2014, inflaţia ajungând la 1,07% medie anuală, premisă pentru demarajul economic în viitor, inclusiv pentru aderarea României la zona euro. Companiile cu ISD reprezintă o pondere importantă în sectoarele economiei României şi în relaţiile comerciale ale acesteia (70,9% în exporturi şi 64,5% în importurile totale ale ţării, în anul 2013). La nivel macroeconomic, în perioada 2008–2013, societăţile cu ISD au înregistrat un sold negativ al balanţei comerciale, în scădere de la -11 589 mln. euro la -612 mln. euro în 2013, ceea ce evidenţiază o reducere a impactului nefavorabil al dezechilibrului comercial asupra dezvoltării Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 241 durabile a ţării, deficitului de cont curent şi balanţei de plăţi externe, în condiţiile în care persistenţa acestui sold negativ nu poate fi considerată ca factor al dezvoltării durabile a economiei româneşti. Industria prelucrătoare, începând cu anul 2009, a înregistrat un sold comercial pozitiv în perioada 2010–2013, excepţie făcând ramurile prelucrării petrolului brut, produselor chimice, cauciucului şi maselor plastice. Solduri negative ale comerţului exterior au înregistrat întreprinderile în ISD la ramurile servicii, în special comerţ (-6411 miliarde în 2013). Ca particularităţi structurale ale ISD în România menţionăm: ƒ ponderea relativ mică a investiţiilor la firul ierbii (greenfield) cu cel mai puternic efect de propagare în amonte şi aval; ƒ ponderea ridicată a fuziunilor şi achiziţiilor (peste 90% în total ISD fluxuri anuale); ƒ predominanţa ISD în sectoarele cu nivel tehnologic mediu şi slab şi cu sectorul serviciilor, care au fost cele mai puţin reziliente în timpul crizei şi nu au avut o contribuţie pozitivă la reluarea procesului de creştere; ƒ concentrarea în proporţii de peste 70% în municipiul Bucureşti a judeţului Ilfov şi câteva judeţe mai dezvoltate, ceea ce a generat o creştere a inegalităţilor economice şi sociale regionale. Contextul comparativ internaţional al evoluţiei PIB per capita la PPS în România şi alte ţări membre ale UE Evoluţia PIB per capita pe termen lung reprezintă pentru o economia naţională un reper indiscutabil privind capacitatea acesteia de a demara creşterea sau a manifesta rezilienţă în perioadele de declin. PIB reprezintă un indicator relevant pentru calitatea vieţii şi consumul populaţiei. Anul 2009 a însemnat pentru toate ţările membre ale UE, exceptând Polonia, un declin mai mare sau mai mic al PIB. În România, declinul a fost dintre cele mai mari, motiv pentru care şi recuperarea sa a durat mai mulţi ani faţă de alte ţări. În perioada 2012–2014, ritmul anual de creştere a PIB a fost mai mare decât cel al UE -28, ceea ce constituie un început bun pentru reluarea procesului de convergenţă reală. Tabel 2.2. PIB real în România şi alte ţări membre ale UE în perioada 2003–2014 (% faţă de anul anterior) Ţara 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 Media UE 28 1,5 2,5 2 3,4 3,1 0,5 -4,4 2,1 1,7 -0,5 0,1 1,3 România 5,5 8,4 4,2 8,1 6,9 8,5 -7,1 -0,8 1,1 0,6 3,4 2,8 Sursa: calcule pe baza datelor Eurostat. 242 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 În ceea ce priveşte mărimea PIB per capita, la PPS în România, faţă de media UE -28 (=100), în perioada 2011–2014 a crescut de la 51% la 54%, iar consumul de la 53% la 55%. Decalaje absolute şi relative privind productivitatea muncii Alături de PIB per capita la PPS, productivitatea orară a muncii reprezintă unul dintre indicatorii fundamentali, relevanţi ai procesului de convergentul divergenţă reală, evoluţia acestuia în cele două perioade analizate evidenţiind progresele sau, dimpotrivă, neajunsurile în ceea ce priveşte creşterea capacităţii concurenţiale şi a competitivităţii României în context internaţional. Productivitatea muncii pe oră lucrată în România, comparativ cu alte ţări membre ale UE Unul dintre indicatorii cu o relevanţă unanim recunoscută pentru competitivitatea şi eficienţa economico-socială este productivitatea muncii pe oră lucrată în euro. Analiza noastră se referă la nivelul şi dinamica indicatorului, în cele două perioade analizate pentru România, de preaderare şi postaderare, încercând să desprindem câteva tendinţe şi caracteristici ale indicatorului, în contextul comparativ internaţional. Tabel 2.3. Mărimea productivităţii muncii pe oră lucrată în România şi alte ţări, în perioada 2000–2013 (euro) Perioada de preaderare Perioada de postaderare Ţara 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 UE 28 27,9 28,4 28,9 29,3 29,8 30,2 30,9 31,3 31,2 30,7 31,4 31,8 31,9 32,1 Româ 3 3,2 3,8 4 4,4 4,6 4,9 5,2 5,6 5,4 5,3 5,4 5,4 5,6 nia Sursa: Date Eurostat http://ec.europa.eu/eurostat/tgm/printTable.do? Labour productivity per hour worked(ESA95) Nivelul productivităţii muncii a fost în 2013, în România, mai mic de 5,7 ori decât media UE -28, de 8,2 ori decât în Olanda. Acest decalaj este posibil de recuperat numai pe termen mediu şi lung în condiţiile creşterii nivelului tehnologic al aparatului de producţie similar cu cel din ţările dezvoltate. Având în vedere mărimea anuală variabilă a indicatorului productivitatea muncii, am prezentat în tabelul 2.4, mărimile absolute în euro pentru anii 2000, Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 243 2006, 2007 şi 2013, mărimea medie anuală a indicatorului pentru perioadele 2000– 2006 şi 2007–2013, precum şi indicii de creştere pentru perioadele respective. Potrivit calculelor din tabelul 2.4, principalele concluzii care se desprind, în ceea ce priveşte productivitatea muncii pe oră lucrată în România, sunt: a) mărimea medie anuală a productivităţii în România a fost de 3,30 euro/oră, în perioada de preaderare şi 5,41 euro în cea de postaderare, însemnând o creştere de 1,64 ori, cu mult superioară tuturor celorlalte ţări membre ale UE şi faţă de creşterea medie de 1,26 ori a UE-28; această devansare de dinamici în ceea ce priveşte România se explică prin nivelul absolut foarte scăzut al indicatorului, faţă de celelalte ţări, România fiind pe al doilea ultim loc, în context comparativ comunitar; b) după cum s-a constatat în tabelul anterior, această dinamică nu a fost suficientă pentru a diminua decalajele importante care ne despart de ţările dezvoltate. Tabel 2.4. Mărimea medie anuală a productivităţii muncii pe ore lucrate în România şi media UE-28, în perioada 2000–2006 şi 2007–2014 (euro) Media Preaderare 2000–2006 Postaderare 2007–2013 2007 2000–2006 media media 2006/2000 2013/2007 Ţara 2000 2006 anuală 2007 2013 anuală 2000-2006 % 2007-2013 (4)= (8)= (9)= (0) (1) (2) (3) (5) (6) (7) (2):(1) (6):(5) (7):(3) UE-28 27,9 30,9 25,0 110,7 31,3 32,1 31,5 102,6 126 RO 3,0 4,9 3,30 163,3 5,2 5,6 5,41 107,7 163,9 Sursa: calcule proprii pe baza datelor primare ale EUROSTAT. Una dintre problemele care trebuie analizate cu atenţie, atunci când analizăm procesele de convergenţă reală, vizează distincţia pe care trebuie s-o facem între mărimea şi dinamica decalajelor absolute şi relative. Convergenţa reală are loc atunci când se reduc ambele tipuri de decalaje. Dacă în perioada de preaderare, decalajele absolute de productivitate ale României au crescut, cele relative s-au diminuat de la 9,3 ori la 6,3 ori. În perioada de postaderare, practic atât decalajele absolute, cât şi cele relative au rămas la acelaşi nivel, ceea ce nu confirmă convergenţa. Media anuală a productivităţii muncii, în perioadele de preaderare şi postaderare, evidenţiază pentru România o reducere a decalajelor relative de la 7,26 la 5,82 ori şi o creştere a celor absolute de la 21,66 la 26,09 ori. Aceste evoluţii nu semnifică o tendinţă clară de convergenţă. Considerăm că cel mai important este reducerea decalajelor absolute de productivitate, care ar atesta un proces real de convergenţă. 244 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Tabel 2.5. Decalajele absolute şi relative de productivitate a muncii dintre România şi UE28 Anii Anii Mărimea medie Productivitatea preaderare postaderare anuală a perioadei de: muncii 2000 2006 2007 2013 preaderare postaderare România nivel absolut 3,0 4,9 5,2 5,41 3,44 5,41 (euro/oră) UE-28 nivel 27,9 30,9 31,3 32,1 25,1 31,5 absolut Decalaj absolut UE faţă de 24,9 26,0 26,1 26,1 21,66 26,09 România (2) - (1) euro Decalaj relativ 9,3 6,3 6,0 5,93 7,26 5,82 (2) : (1) Sursa: calcule proprii pe baza datelor primare ale EUROSTAT. Calculul decalajelor absolute şi relative ale productivităţii muncii din România faţă de alte ţări dezvoltate membre ale UE arată că a avut loc o creştere a decalajelor atât absolute, cât şi relative – ceea ce pune sub semnul incertitudinii deocamdată convergenţa reală considerată de unii specialişti ca fiind cea mai importantă ca suport de bază şi al convergenţei nominale. Cele mai mari valori anuale medii ale productivităţii muncii s-au înregistrat în perioada de postaderare în Norvegia (69,45 euro), Belgia (45,92), Olanda (45,70), Franţa (44,92), mărimea indicatorului de 4,54 euro în România, fiind de peste 10 ori mai scăzută, ceea ce implică promovarea unor politici cu mult mai eficiente în viitor decât cele de până acum, în ceea ce priveşte creşterea productivităţii muncii. Evoluţia PIB real în România a fost marcată de ritmuri relativ înalte de creştere în perioada 2003–2008, faţă de celelalte ţări, după care au urmat doi ani de criză cu un declin economic mai puternic în 2009 şi mai slab în 2010, reluarea creşterii economice în anii 2011–2014 fiind destul de modestă, fragilă (tabel 2.4). Anul 2009 a însemnat pentru toate ţările analizate o diminuare a PIB, exceptând Polonia, unde criza nu s-a manifestat. Cel mai puternic au fost afectate de criză Grecia, Irlanda şi Spania. Este interesant de observat că marea majoritate a ţărilor şi-au recuperat declinul economic din anul 2009 în următorii doi ani, iar în România în următorii 4–5 ani. Mai observăm că cel mai înalt ritm de creştere anuală a PIB în toată perioada analizată s-a analizat în Slovacia (10,7% în 2007) şi România (8,5% în 2008), în rest indicii de creştere a PIB, în ţările analizate, au manifestat variaţii sensibile de la un an la altul, Grecia fiind ţara în care, pentru o perioadă de 6 ani, s-au înregistrat valori negative, îndeosebi în anul 2011 (-8,9%). Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 245 Pe bună dreptate, specialiştii susţin că reluarea creşterii în ţările membre ale UE este fragilă şi că impactul crizei încă se va mai resimţi şi în viitor. Productivitatea resurselor materiale, calculată ca raport între PIB per capita la PPS şi consumul material intern, CMI (măsurat în tone), a fost în România, în anul 2013, de 31,3% faţă de media UE-28=100, ceea ce reflectă o eficienţă macroeconomică a consumului material foarte scăzută faţă de alte ţări, decalajele fiind de câteva ori mai mari în ţările dezvoltate. Cu alte cuvinte, aceasta semnifică un grad scăzut de prelucrare a materiilor prime şi, în consecinţă, o valoare adăugată relativ mică. Ceea ce îngrijorează şi mai mult este tendinţa de scădere a indicatorilor faţă de anul 2005=100%, în anul 2013, când lua valoarea de 88% după ce în 2012 fusese de 109%. Îngrijorarea este cu atât mai mare cu cât în toate celelalte ţări membre ale UE s-a înregistrat o tendinţă de creştere în 2013, faţă de 2002. Astfel, în perioada 2002–2013, în România, productivitatea resurselor a scăzut de la 0,36 euro PIB/kg la respectiv 0,29, în timp ce în alte ţări s-au înregistrat creşteri de peste 2–3 ori în perioada respectivă. La această tendinţă defavorabilă a indicatorului eficienţei consumurilor materiale au contribuit mai mulţi factori, între care activităţi economice cu valoare adăugată mică, nivelul tehnologic scăzut, practicarea unor exporturi de materii prime şi semifabricate slab prelucrate (cereale, buşteni, cherestea, minerale etc.), disfuncţionalităţi în guvernare etc. Contracararea prin politici urgente şi adecvate a acestei tendinţe de divergenţă în România faţă de ţările membre ale UE rămâne o prioritate a politicilor economice, cu implicaţii asupra ecoeficienţei, eficienţei economice şi calităţii vieţii, cerinţa de decuplare a creşterii economice durabile de consumul de capital natural rămânând un obiectiv important al sustenabilităţii economiei. Structura economiei Tranziţia la economia de piaţă a avut un impact puternic asupra structurii PIB pe principalele sectoare. Potrivit analizelor noastre, dar şi opiniei multor specialişti, structura economiei româneşti a suferit un amplu şi puternic proces de dezindustrializare şi destructurare, cu consecinţe defavorabile pentru creşterea gradului de complexitate şi diversificare a activităţilor economice, consideraţi factori cu influenţă pozitivă asupra competitivităţii externe. Menţionăm că procesul, apreciat ca favorabil, de creştere a ponderii sectorului serviciilor în România, s-a produs în condiţiile în care au scăzut drastic în mărimi absolute producţia industrială şi cea agricolă, în timp ce la ţările dezvoltate s-a mărit ponderea serviciilor în PIB, în condiţiile în care au crescut producţiile atât ale industriei, cât şi ale agriculturii, dar în ritmuri mai mici decât ale serviciilor. În plus, în România nu a avut loc o creştere organică a serviciilor productive, ca urmare a dezvoltării sectoarelor primar şi secundar, ci s-a mărit volumul serviciilor cu caracter predominant speculativ, mai puţin sau deloc productiv. 246 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Tabel 2.6. Evoluţia structurii PIB pe principalele ramuri ale economiei în perioadele de pre- şi postaderare (%) Anii Ramuri 2001 2007 2009 2010 2014 Agricultură 13,0 4,8 5,6 5,4 4,7 Industrie 26,4 23,1 23,7 28,5 24,1 Construcţii 5,7 9,3 10,2 9,0 6,3 Comerţ cu amănuntul şi ridicata, 16,7 19,4 18,4 13,6 15,8 transport IT&C 4,6 5,0 4,5 4,4 5,9 Sector financiar bancar 3,5 1,9 2,1 2,4 2,9 Imobiliare 6,9 8,6 8,3 8,5 9,5 Administraţie publică, apărare, 8,8 10,0 11,0 10,6 9,1 societate Activităţi profesionale, ştiinţifice, 2,2 3,8 3,9 4,7 7,1 raport administrativ Activităţi de spectacole, culturale şi 3,1 2,4 2,3 2,6 3,0 recreative Sursa: INS Criza a demonstrat că cel mai mare potenţial de refacere postcriză nu l-au avut serviciile, ci industria prelucrătoare. Cea mai mare parte a serviciilor a fost şi a rămas volatilă şi mai puţin rezilientă la şocurile externe. În cadrul industriei prelucrătoare, predomină ramurile cu nivel tehnologic scăzut şi mediu, ponderea tehnologiilor de vârf fiind de numai câteva procente în valoarea adăugată totală a ramurii. De aceea, în prezent se ridică problema „reindustrializării” României într-un nou context, care pune accent pe inovare, cercetare şi specializare inteligentă, pe activităţi generatoare de bunuri şi servicii cu pondere mare a valorii adăugate. Rezultatele cercetării competitivităţii exporturilor României în perioada de tranziţie au evidenţiat că economia încă se bazează pe specializare interramuri (coeficienţi ridicaţi ai indicatorului avantajelor revelate – Balassa) şi nu pe specializarea intraramuri, care deocamdată înregistrează coeficienţi Grübel-Lloyd relativ scăzuţi. Analiza tabelelor input-output ale economiei naţionale evidenţiază un puternic proces de destructurare a economiei naţionale şi prin faptul că au scăzut, de la un an la altul, numărul şi volumul legăturilor dintre ramuri (amonte şi aval) cuantificaţi cu ajutorul coeficienţilor tehnologici (cadranul I al modelului input- output). Aceasta este dovada reducerii gradului de specializare şi cooperare în producţiile ramurilor. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 247 Refacerea în noile condiţii a acestui handicap structural nu se poate realiza decât pe termenele mediu şi lung, cu condiţia să se implementeze strategii adecvate bazate pe parteneriatul public-privat şi legile pieţei concurenţiale. 2.2. PIAŢA MUNCII ÎN ROMÂNIA Resursa umană încorporează, prin educaţie, un potenţial intangibil în creştere, care se valorizează prin ocupare. În acelaşi timp, atributele calitative legate de modelul de muncă, de vieţuire şi de consum determină profilul cererii de bunuri şi servicii, economice şi sociale şi definesc profilul incluziunii sociale şi nevoia de asistenţă socială şi societală pentru incluziune şi bunăstare. Capitalul uman a suferit mutaţii însemnate ca nivel şi structură în perioada de tranziţie, principalii factori de influenţă fiind: a) populaţia, b) calitatea educaţiei (pentru piaţa muncii), c) modelul de ocupare şi performanţa în muncă, şi d) mobilitatea. Ţintele Europa 2020, în domeniul pieţei muncii şi al educaţiei, asumate de România, sunt mai reduse decât cele medii. Aceasta se datorează caracteristicilor subperformante ale pieţei muncii, comparativ cu media europeană: persistenţa unei rate de ocupare scăzută (67,4% trim. III 2014, faţă de ţinta asumată de 70% şi ţinta UE de 75%); rate de inactivitate ridicate (integrare dificilă a romilor pe piaţa muncii, în special a tinerilor); îmbătrânirea populaţiei (asociată cu retragerea timpurie -32 de ani de muncă în medie faţă de 35,1 la nivel de UE- 2013); şomajul ridicat în rândul tinerilor (24% în 2014 -INS); NEET de 17% (15-24 ani, din care peste 60 % din aceştia sunt inactivi din punct de vedere economic, reprezentând a treia cea mai mare proporţie din UE – vezi Raport de ţară 2015, UE); o structură deficitară a ocupării în sectoare slab performante; remunerare redusă (rata sărăciei în ocupare este cea mai ridicată din UE, determinată de numărul mare de lucrători cu salarii mici, de persoane sărace, care desfăşoară activităţi independente în agricultura de subzistenţă şi de lucrători familiali neremuneraţi); salariul minim din România este cel mai mic după Bulgaria, chiar dacă nivelul său a crescut semnificativ; mobilitatea internaţională masivă pentru muncă (2,34 mil persoane- INS), la care se adaugă subocuparea în agricultură; şomajul de lungă durată creşte, politicile pe piaţa muncii sunt preponderent pasive, iar finanţarea este limitată. La factorii anterior enumeraţi se adaugă deficite de potenţial de muncă, rezultate din sistemul de educaţie, reflectat de următorii indicatori: rate de şcolarizare sub media europeană; rata de părăsire timpurie a şcolii (17% faţă de 12% în 2013); participarea la învăţarea pe tot parcursul vieţii este sub 2% (media UE – 10,5% în 2013). Dacă la nivel naţional se constată o uşoară convergenţă cu media ţărilor membre, în plan regional, datorită gradului ridicat de concentrare a ISD-urilor şi insuficienţei potenţialului investiţional autohton local, evoluţiile sunt divergente. 248 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 2.2.1. Populaţia şi îmbătrânirea activă Distribuţia pe vârstă, gen şi etnie a populaţiei stabile a influenţat în mod semnificativ piaţa educaţiei şi piaţa muncii, oferta de muncă, modelul de ocupare şi performanţa economică a resurselor de muncă. Populaţia României a scăzut într-un interval de douăzeci de ani cu 2,7 milioane de locuitori, respectiv cu 11,8%. Între 2002 şi 2011, scăderea înregistrată a fost de 7,2%. Generaţiile născute după 1989, mult mai reduse ca dimensiune, se vor afla pe piaţa muncii în anii 2020–2030 şi vor avea de întreţinut economic o populaţie vârstnică numeroasă, inactivă economic. În 1992, la 100 de persoane adulte reveneau aproape 17 persoane în vârstă de 65 ani şi peste, iar în anul 2002 aproape 21 de persoane. În 2011, raportul s-a mărit la 24 de persoane vârstnice la 100 persoane în vârstă de muncă. Sarcina economică a populaţiei adulte, compusă din generaţiile mici născute în ultimii douăzeci de ani, va cunoaşte mai mult decât o dublare. În consecinţă, se creează un dezechilibru, cu mare risc, de adâncire în viitor, între acel segment al populaţiei cu potenţial de contribuabil şi celălalt, cu potenţial de beneficiar. Vârsta medie a etniilor din România Sursa: INS, Recensămintele populaţiei şi locuinţelor din 1992, 2002 şi 2011, calcule proprii Comparativ cu anul 2002, distribuţia populaţiei stabile pe grupe de vârstă arată în mod cert o îmbătrânire a populaţiei, grupele de vârstă 10-14 ani, 15-19 ani şi 20- 24 ani s-au redus ca pondere în totalul populaţiei stabile, iar cele de peste 75 de ani deţineau la RPL 2011 o proporţie de 7,2% din populaţia stabilă, faţă de 4,9% cât deţineau la RPL 2002. Populaţia ţării se caracterizează printr-un excedent numeric al populaţiei feminine, atât pe total, cât şi pentru grupele de vârstă de peste 45 de ani şi un raport de supramasculinitate până la vârsta de 45 de ani. Vârsta medie a populaţiei din România a crescut de la 34,9 ani la RPL 1992 la 37,6 ani la RPL 2002, iar la RPL 2011 aceasta a depăşit 40 de ani, înregistrând o Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 249 valoare de 40,3 ani. Această valoare caracterizează ţările cu populaţie adultă. Estimările arată o creştere cu cca 7 ani până în 2050, riscul populaţiei vârstnice fiind apreciat ca mediu. Potenţialul şi profilul de ocupare este ajustat şi de structura populaţiei pe etnii, cu deosebire din perspectiva dinamicii demografice diferenţiate a acestora. Atât raportul de gen, cât şi structura pe grupe de vârstă a populaţiei pe etnii induc comportamente diferite pe piaţa muncii din cel puţin următoarele perspective: nivelul de educaţie şi profilul profesional; participarea pe piaţa muncii şi performanţa în muncă; formele de ocupare şi participarea la sistemul de asigurări sociale; durata vieţii active şi proporţia ocupării în economia reală; propensiunea pentru mobilitate pentru muncă şi venituri; potenţialul antreprenorial şi/sau de ocupare salarială. 2.2.2. Îmbătrânirea activă Necesitatea de asigurare a unui trai decent pentru vârstnici nu poate fi asigurată prin sistemul actual al asigurărilor de pensii. Pensiile publice sunt reduse datorită salariilor mici şi a randamentelor descrescătoare de transformare la pensionare – raportul ultimul salariu/pensie –, în ritm superior creşterii valorii punctului de pensie, iar pensiile private sunt slab dezvoltate, primii beneficiari în sistem instituţionalizat fiind încă contributori. Incidenţa sărăciei în rândul populaţiei vârstnice este de cca 18% (în 2012, comparativ cu media naţională de 34,5%), iar dependenţa de pensie ca venit în gospodărie este de cca 63%. Diferenţele de gen privind starea de sănătate vor determina prezenţa mai accentuată a femeilor pe piaţa muncii, la grupele de vârstă vârstnice. Decalajul între speranţa de viaţă la 50 de ani şi peste este de 6 ani în favoarea femeilor, iar în ceea ce priveşte speranţa de viaţă sănătoasă este de 4 ani (2010). Indiferent de gen, persoanele vârstnice sunt mai puţin mobile în privinţa schimbării locului de muncă şi a flexibilizării muncii. Pentru menţinerea şi/sau creşterea productivităţii muncii persoanelor vârstnice sunt necesare politici de: a) ajustare a locului de muncă; b) adaptarea cererii de muncă la caracteristicile de vârstă asociate cu profesia exercitată; c) promovarea de echipe de muncă mixte tineri-vârstnici, care să se potenţeze reciproc în creşterea valorii adăugate; d) reducerea timpului de muncă; d) formare profesională. 2.2.3. Tineri necuprinşi în educaţie, ocupare sau instruire (NEETs) În România, rata tinerilor NEETs a scăzut de la 21,6% în anul 2002 la 11,6 % în anul 2008 şi a crescut 17,4% în anul 2011. Există similitudini ale grupului NEET din România cu cele din Grecia, Italia, Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Slovacia. Cu excepţia Poloniei, în ţările din acest grup rata femeilor din categoria NEET este mult peste media UE. Caractersitic pentru aceste ţări este faptul că majoritatea sunt 250 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 inactivi, nu au nicio experienţă de muncă sau au experienţă de muncă mai mică decât media UE şi tinerii NEET au un nivel de educaţie mai scăzut, ponderea celor cu studii superioare care sunt NEET este peste media UE. Structura populaţiei ocupate, după nivelul de educaţie, devine tot mai importantă în ultima vreme, când instruirea reprezintă unul din factorii esenţiali ai progresului unei naţiuni. Piaţa muncii necesită tot mai mult calificări de înalt nivel, o capacitate crescută de adaptare şi inovare, iar competenţele digitale, ca şi cele lingvistice, au devenit nevoi transversale, comune majorităţii locurilor de muncă nou create. 2.2.4. Modelul de ocupare/performanţa în muncă şi remunerarea muncii Structura ocupării în România este încă neperformantă în raport de standardele unei economii competitive din cauza ponderii reduse a muncii salariate, ocupării ridicate în agricultură şi în sectoare industriale slab performante. Ponderea ocupării în industria prelucratoare high tech şi în servicii knowledge-intensive este cea mai redusă din UE (puţin peste 2% în 2012, în uşoară creştere faţă de 2004, însă de peste 2 ori mai redusă decât în Cehia sau Ungaria) (date Eurostat). Rata reală a creării de noi locuri de muncă, potrivit unei cercetări a B.N.R., este redusă, fiind motivată de angajatori prin următoarele: povara fiscală asociată salariilor (aproape 3/4 din angajatorii respondenţi din sectorul privat); condiţiile economice incerte (2/3); lipsa personalului calificat (puţin peste 50%). Deficitul de calificare se înregistrează la cca jumătate din salariaţii firmelor cu vechime de peste 5 ani. Rata şomajului este mai redusă decât în ţările UE, inclusiv în perioada de criză şi postcriză, (6,5-7% în ultimii ani din 2009), cu un minim de sub 5% în anul 2008. Exceptând rata de înlocuire a veniturilor salariale din venituri sociale, factorii instituţionali au o influenţă directă semnificativă asupra şomajului structural. Astfel, o creştere a poverii fiscale cu 10% duce la o creştere a NAIRU cu 0,38%, o creştere cu 10% a gradului de sindicalizare duce la o creştere a NAIRU cu 0,9%, iar creşterea cu o unitate a gradului de protecţie a lucrătorilor duce la o creştere de 1% a NAIRU. Remunerarea muncii Salariile rămân reduse pe toată perioada tranziţiei şi nu susţin performanţa în muncă. Avantajul comparativ al salariilor mici, atât de des invocat drept supapă de atragere a ISD, a devenit un obstacol al ocupării tinerilor şi un stimulent pentru mobilitatea lor externă. Pentru a judeca adecvat nivelul plăţii muncii, acesta trebuie asociat cu productivitatea fizică a muncii şi nu cu cea valorică. În privinţa diferenţierii salariilor, pe niveluri de educaţie, decalajul dintre lucrătorii calificaţi şi cei necalificaţi este mai redus în cazul tinerilor de 25-29 ani (50 pp cei cu educaţie terţiară faţă de ceilalţi) decât cel al persoanelor vârstnice de pe piaţa muncii de 50-64 ani (70 pp şi în creştere). Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 251 Potrivit ultimului Raport B.N.R., încetinirea ratei de creştere a remunerării salariaţilor a determinat o dinamică anuală a costurilor nominale mai redusă decât la nivel european (în 2013 a devenit negativă). În anul 2014, pe seama dinamicii mai reduse a creşterii productivităţii muncii, s-a revenit la tendinţa de creştere marginală a costurilor unitare nominale cu forţa de muncă (0,3 la sută), însă a rămas mai redusă decât cea din zona euro. Principalul factor de creştere este reprezentat de dinamica costului unitar al muncii în sectorul bunurilor necomercializabile (Raport de ţară, CE, 2015). Majorarea treptată a salariului minim a susţinut creşterea costului orar al muncii, însă nivelul acestuia rămâne redus, comparativ cu ţările UE. Dar majorarea salariului minim a redus doar parţial riscul „sărăciei în muncă”. Potrivit unei cercetări a B.N.R., cel puţin 22% din totalul angajaţilor sectorului privat sunt încadraţi la salariul minim brut pe economie. Încă 9% sunt afectaţi de majorările salariului minim. În activităţi precum hoteluri, restaurante şi industria alimentară, salariaţii angajaţi la nivelul salariului minim ajung la aproape 60%, cei din construcţii şi prelucrarea lemnului la peste 50% (peste media naţională sunt şi cei din industria uşoară, transporturi şi depozitare, comerţ, prelucrări minerale nemetalice). Angajaţii din sectorul privat reprezintă 2/3 din total la nivel naţional. Potrivit specialiştilor, nivelul salariului minim nu acoperă minimul de trai necesar, riscul de sărăcie al gospodăriilor acestora rămânând ridicat, în condiţiile în care veniturile salariale sunt principala sursă de venit a gospodăriilor de salariaţi. Potrivit sondajului B.N.R., costurile cu forţa de muncă reprezintă circa o treime din costurile pe piaţa internă şi sunt considerate al doilea cel mai important factor pentru creşterea preţurilor. Din perspectiva politicii salariale a firmei, rigiditatea salariilor este mai mare în România comparativ cu cea estimată la nivelul UE (19 state membre) în anul 2009 (cea nominală este de 10%, iar cea reală de 17%). Ponderea costurilor cu remunerarea muncii, la nivel naţional, ajunge doar la 33,2% din PIB (2012), mai reduse decât la nivel UE de 49,5%. Productivitatea muncii din România este a doua cea mai scăzută din UE. În perioada 2008–2012 s-a înregistrat o scădere continuă, cu peste 4 pp. Din 2013 s-a inversat dinamica, spre o ameliorare uşoară (2013/2012, cu 5%). Redistribuirea pe sectoare a ocupării către cele mai puţin performante a contribuit la această evoluţie şi nu a putut fi absorbită în totalitate de creşterea productivităţii în cadrul unor industrii (comerţ, transporturi şi servicii de cazare, construcţii şi în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice) sau de realocare parţială în sectoare înalt performante. Rigiditatea salariilor a condus la ajustarea forţei de muncă, în perioada postcriză, cu precădere prin reducerea numărului de angajaţi (estimări B.N.R. pe baza unui model SVAR, 2013). Mobilitatea Emigraţia în rândul tinerilor, pentru muncă şi educaţie, are consecinţe asupra îmbătrânirii populaţiei, cu deosebire de naţionalitate română. Mobilitatea internă 252 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 dezechilibrează raportul de vârste în profil teritorial şi potenţialul de resurse de muncă. Mobilitatea internaţională are consecinţe asupra îmbătrânirii populaţiei în bazinele de plecare, reducerii potenţialului de muncă – naţional şi regional, accentuării deficitelor de ocupare pe domenii de activitate (ex: migraţia medicilor, a lucrătorilor în construcţii, specialiştii din IT etc.). Fluxurile de imigranţi nu compensează nici numeric şi nici calitativ nevoile pentru piaţa muncii din România. Acest dezechilibru de ofertă pe piaţa muncii este accentuat de dinamica mai ridicată a deficitului de capital uman, comparativ cu deficitul de resurse de muncă. Fluxurile de ieşire sunt mai educate şi deţin competenţe în domenii cerute de piaţa prezentă şi viitoare a muncii (nivel de pregătire şi domeniu de specializare). Fenomenul se accentuează pe seama creşterii duratei mobilităţii internaţionale pentru muncă şi a formării imigranţilor de a doua generaţie, pe perioada mobilităţii prelungite pentru muncă (copiii migranţilor temporari se nasc în ţările gazdă, rămân şi devin direct ocupanţi ai pieţei muncii, contribuind la întinerirea populaţiei şi a ofertei pe piaţa muncii ţărilor de adopţie). 2.3.Evaluarea situaţiei financiare actuale Gradul de intermediere financiară este la un nivel scăzut în România, comparativ cu alte ţări, raportul între totalul activelor bancare şi PIB situându-se sub 62% în 2014, cel mai redus dintre statele UE şi faţă de o medie a UE-28 de peste 300%. Indicatorul se află în declin, de la 67,4% în anul pre-criză 2008, la 61,6% la mijlocul anului 2014. În termeni nominali, raportul între creditele şi depozitele bancare s-a deteriorat de la 131% în anul 2008 la circa 100,5% la mijlocul anului 2014, în special pe seama reducerii ponderii creditelor în PIB de la 39,3% la 33,3%, într-o perioadă confruntată şi cu declinul PIB în termeni absoluţi. Sub presiunea efectelor crizei internaţionale, subutilizarea acestui factor de finanţare a dezvoltării explică, într-o anumită măsură, declinul activităţilor economice după anul 2008, precum şi dificultăţile redresării şi relansării economiei în perioada postcriză. Dezideratul stabilităţii şi sustenabilităţii sistemului financiar presupune întărirea conexiunilor acestuia cu economia reală prin creşterea funcţionalităţii pieţelor monetare şi, în special, a celei de capital, redresarea intermedierii financiare (bănci, societăţi de asigurări, fonduri de investiţii), adecvarea sistemelor de plăţi la necesităţile agenţilor economici, precum şi adoptarea unui mix de politici vizând reglementarea şi supravegherea sectorului financiar cu politici macroeconomice capabile să corecteze dezechilibrele financiare. Sistemul bancar, deşi a fost afectat, prin efecte de contagiune, de criza financiară internaţională, transmise, în principal, pe canalele băncilor-mamă către subsidiarele din România, s-a dovedit, în ansamblu, rezilient: nu s-au înregistrat cazuri de falimente sau probleme majore ale instituţiilor de credit (nici în cadrul sectorului nebancar), activarea instrumentelor macroprudenţiale ale B.N.R., Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 253 Iniţiativa Viena şi Acordul cu FMI-UE din anul 2009 contribuind la menţinerea sub control a riscului sistemic şi a celui valutar, precum şi a stabilităţii financiare a ţării. România, în linie cu tendinţele pe plan internaţional, s-a confruntat cu fenomenul de restrângere a creditării bancare. Soldul creditelor totale acordate în 2014 sectorului privat (populaţia şi societăţile nefinanciare, exclusiv sectorul guvernamental) s-a diminuat în termeni reali faţă de anul 2008, cele mai afectate fiind creditele acordate populaţiei, în special pe seama celor destinate consumului. Creditele în valută acordate populaţiei în 2014 rămâneau dominate în proporţie de peste 94% de cele pe termen lung, aferente în cea mai mare parte creditelor ipotecare, uneori pe un orizont de timp de 25-30 ani, ceea ce prezintă riscuri majore (în principal valutar), din care unele au început să se materializeze, atât la nivelul persoanelor, cât şi al sistemului bancar. În România, ponderea gospodăriilor supraîndatorate (cu dificultăţi la plata datoriilor de bază: rata la credite, plata chiriei, a utilităţilor sau a altor facturi) în 2011 era de circa 30% faţă de 5% în Germania şi Olanda, 6% în Republica Cehă, 7,5% în Austria şi Belgia, 8,5% în Slovacia, 14% în Polonia. În privinţa creditelor acordate societăţilor nefinanciare, atât în lei, cât şi în valută, în cea mai mare parte acestea sunt pe termen scurt şi mediu (circa 80%, respectiv 60%). În materie de creditare, companiile se orienteză pe finanţarea unor activităţi pe un orizont mic de timp, uneori speculative, şi într-o măsură mai redusă pe cea aferentă unor proiecte de investiţii majore, pe termen lung. S-a creat un cerc vicios prin impactul restrângerii creditării asupra procesului investiţional, care, la rândul său, nu a putut susţine creşterea economică, deteriorarea situaţiei financiare a multor companii punând în dificultate inclusiv sistemul bancar, atât prin majorarea plăţilor restante, cât şi, în contextul înăspririi standardelor de creditare, prin deficitul de cerere (lipsa de proiecte bancabile). Deşi în scădere, rata creditelor neperformante se menţine la un nivel ridicat (14% în martie 2015). Declinul economiei, contracţia creditării şi deteriorarea calităţii portofoliului de credite, inclusiv prin costul provizioanelor, au influenţat indicatorii de profitabilitate, în perioada 2010–2014 înregistrându-se pierderi pe ansamblul sistemului bancar, în primele luni din 2015, când s-a manifestat şi o uşoară tendinţă de relansare a creditării, situaţia începând să se amelioreze. Tabel 2.3.1. Ratele dobânzilor practicate de instituţiile de credit (% p.a.) Credite în lei Credite în euro Anul Companii Populaţie Companii Populaţie 2009 16,06 17,11 5,97 7,65 2015* 5,49 8,75 4,18 5,06 * martie; Sursa: B.N.R. Costurile finanţării bancare se menţin ridicate, deşi, după cum rezultă din datele prezentate în tabelul 2.3.1, se constată o reducere semnificativă a ratelor 254 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 dobânzilor practicate de instituţiile de credit în martie 2015 faţă de anul 2009, mai ales la creditele în lei (existente în sold), respectiv cu circa 10,5 puncte procentuale la cele acordate companiilor (societăţi nefinanciare) şi cu circa 8,5 puncte procentuale la cele acordate gospodăriilor populaţiei. Cu toată această reducere, în contextul în care ratele dobânzii de politica monetară ale B.N.R. au fost diminuate treptat de la 10,25% în ianuarie 2009 până la 3,25% în august 2014 şi 1,75% în mai 2015, nivelul actual al ratelor dobânzii practicate de băncile comerciale rămâne ridicat. La creditele noi în lei, ratele dobânzii sunt peste 5% la companii şi peste 7% la populaţie, iar la cele în valută peste 4% la companii şi peste 5,5% la populaţie. În Zona euro, în care dobânda de referinţă a BCE este practic zero, indicatorul compozit al costurilor creditării (dobânzi, comisioane, speze bancare) din partea băncilor comerciale pentru sectorul corporatist se situează sub 3%. În România, diferenţialul dobânzilor la credite, respectiv depozite, se menţine excesiv, atât în lei (circa 6 pp la populaţie şi 4 pp la companii), cât şi în valută (3,5 pp la populaţie şi 3 pp la companii). Comparând nivelul ratelor dobânzii la creditele în lei cu rata inflaţiei, care a coborât spre 1% în prima parte a anului 2015, rezultă că acesta indică o dobândă super-real pozitivă în contul băncilor comerciale. Costurile ridicate ale creditării restricţionează sever accesul companiilor, în special IMM la finanţare. Sondajele trimestriale efectuate de B.N.R. au pus în evidenţă că majoritatea companiilor nu apelează la credite, iar dintre cele care au angajat credite, multe intenţionează să-şi reducă gradul de îndatorare, cauza principală fiind costul ridicat al finanţării (dobânzi, comisioane, garanţii), la care se adaugă birocraţia din sistem. A mai rezultat că acele companii, care ar fi interesate de contractarea unor credite bancare, ar apela la această modalitate de finanţare doar la un cost scăzut al acesteia, respectiv la o rată a dobânzii de maximum 3%, atât pentru creditele în lei, cât şi pentru cele în valută. În consecinţă, cu menţiunea că întreprinderile ISD au posibilitatea să apeleze la credite de la bănci din străinătate, beneficiind de costuri mai scăzute, cea mai mare parte a agenţilor economici din România este constrânsă să se limiteze la resursele financiare proprii, ceea ce se repercutează negativ asupra procesului investiţional. În acest context, se pune întrebarea în ce măsură slăbiciunile sistemului bancar din România sunt influenţate sau chiar determinate de predominanţa capitalului străin într-o proporţie de peste 80% comparativ cu ponderi mult mai scăzute în statele dezvoltate din UE (3% în Franţa, 4% în Germania, 7% în Spania, 9% în Italia, 10% în Olanda) şi chiar cu alte ţări europene emergente (58% în Ungaria, 62% în Polonia, 74% în Bulgaria). Chiar dacă de o manieră controlată, fenomenul de dezintermediere din partea băncilor-mamă s-a manifestat şi la nivelul subsidiarelor lor din România (reducerea liniilor de creditare cu peste 9 mld. euro din 2009 până în 2014), contracţia creditării fiind compensată parţial de băncile comerciale prin cumpărarea de titluri de stat, considerată mai comodă şi prezentând riscuri mai reduse. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 255 Oportunităţi de redresare şi dezvoltare a sistemului financiar-bancar. O alternativă viabilă ar consta în încurajarea capitalului autohton privat şi capitalizarea masivă a celor două bănci de stat (CEC şi EXIMBANK), ca bază a relansării creditării în lei pe termen lung, în special a agenţilor economici, cu relaxarea condiţiilor de creditare în cazul proiectelor de interes major, naţional. O condiţie a reuşitei acestei acţiuni este reducerea nivelului ratei dobânzii practicate de băncile comerciale prin degajarea canalelor de transmisie a politicii monetare, creşterea competiţiei pe piaţă, sancţionarea manipulării dobânzilor. În acest mod s- ar crea contextul unor marje rezonabile a diferenţialului dobânzilor la credite, atât faţă de depozite, cât şi comparativ cu ratele dobânzii din statele UE, mai ales în perspectiva Uniunii Bancare la care România intenţionează să adere înainte de adoptarea monedei euro. Relansarea durabilă a creditării în România depinde, în mod decisiv, de schimbarea de concepţie a managementului bancar, de la o viziune îngustă şi limitată asupra obiectivelor, care, în mod sistematic, exacerbează modalităţile de realizare a profitului pe termen scurt, indiferent de costurile externe şi în detrimentul activităţilor din celelalte sectoare ale economiei, la o optică responsabilă şi cu un orizont pe termen lung, fundamentată pe mersul economiei reale şi ca partener intrinsec al procesului de dezvoltare a acesteia. În scopul reluării funcţiei sistemului bancar de actor principal al creditării activităţilor economice se aşteaptă şi o implicare mai mare a băncilor în derularea şi absorbţia fondurilor europene (cca 23 mld. euro în exerciţiul 2014–2020, exclusiv cele destinate agriculturii şi dezvoltării rurale). Datoria publică guvernamentală a crescut în mod accelerat în ultimii 15 ani, respectiv, în termeni nominali, de la 25,3 mld. lei în 2000 la 280,9 mld. lei la finele anului 2014, iar exprimată în euro, de la 8,1 mld. euro la 63,2 mld. euro în această perioadă, adică de aproape 8 ori. Principalul factor de creştere a datoriei publice l-a reprezentat pachetul de asistenţă financiară FMI-UE din 2009 (20 mld. euro), în contextul efectelor crizei financiare internaţionale. Urmare a aplicării unor măsuri de austeritate, a unei politici fiscale restrictive şi de control mai strict al deficitului bugetar, inclusiv prin angajamentele României în cadrul MTO, în ultimii ani s-a manifestat o tendinţă de încetinire a creşterii datoriei publice şi chiar de uşoară reducere a acesteia, după cum relevă evoluţiile din prima parte a anului 2015. Gradul de îndatorare publică, exprimat ca pondere în PIB a datoriei (inclusiv datoria publică locală şi garanţiile de stat, conform metodologiei Ministerului de Finanţe), a ajuns la 44,3% în 2014, cu menţiunea că mai mult de jumătate din aceasta este denominată în valută. Povara serviciului anual al datoriei, reprezentând circa 1/3 din veniturile bugetare şi circa 10% din PIB, prin refinanţarea acesteia, face însă necesare alte angajamente de plată ale României (rostogolirea datoriei). Comparativ cu standardele FMI, unii parametri ai vulnerabilităţii externe a României (creşterea medie a ponderii în PIB a datoriei, serviciul datoriei/venituri bugetare, datoria în valută/total datorie, balanţa primară cumulată pe 3 ani) se găsesc la niveluri de alertă. Deşi datoria publică a României se încadrează în 256 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 criteriul Maastricht (60% din PIB), sustenabilitatea acesteia pe termen lung este condiţionată de respectarea pragurilor prudenţiale, inclusiv cele prevăzute în Programul de Convergenţă 2015–2018, care încep cu niveluri intermediare de 45%, 50%, 55% şi respectiv 60%, însoţite de măsuri automate în cazul depăşirii lor. Datoria externă a înregistrat o creştere semnificativă în perioada postaderare. Pe maturităţi, datoria externă pe termen mediu şi lung s-a dublat practic în această perioadă, respectiv de la 38,5 mld. euro în 2007 la 76,1 mld. euro în 2014. Pe sectoare, datoria publică externă a crescut mai rapid (de 3,5 ori) faţă de cea privată (1,4 ori). Pe tipuri de debitori, s-a produs o inversare a poziţiilor, guvernul şi autoritatea monetară devenind principalul debitor (în 2014, acestea deţineau 35% din datoria externă brută totală, respectiv 46% din cea pe TML), factorul determinant al creşterii datoriei publice externe fiind cel menţionat, referitor la acordul cu FMI-UE. Indicatorii de eficienţă macroeconomică prin prisma raportului între rezultate (exprimate prin PIB) şi eforturi (datoria externă pe TML) s-au deteriorat. Astfel, în 2014, la 1 euro datorie reveneau 1,9 euro PIB, faţă de 3,2 euro PIB în 2007. Povara datoriei externe pe TML este deosebit de ridicată, serviciul anual al acesteia reprezentând peste 15% din PIB în 2014 (faţă de 7% în 2007), respectiv aproape 40% din exporturile de bunuri şi servicii (faţă de 23% în 2007). În condiţiile ajustării drastice a deficitelor de cont curent (de la peste 10% din PIB în perioada 2006–2008 la sub 4-5% în perioada 2009–2014), dar şi ale reducerii fluxurilor autonome care contribuiau la finanţarea acestora (în principal ISD), sustenabilitatea balanţei de plăţi externe şi a datoriei externe pe termen lung depinde de o multitudine de factori: diminuarea deficitului comercial prin creşterea încasărilor valutare din exporturile de bunuri şi servicii, majorarea transferurilor UE, reducerea îndatorării în valută, atât din partea sectorului privat, cât şi a celui public, relansarea ISD. Chiar dacă începând din 2014 s-a manifestat o tendinţă de uşoară reducere a îndatorării externe a României, continuată în primele luni din 2015, se menţin o serie de riscuri determinate de expunerea datoriei externe private la sectoare vulnerabile (imobiliar), a băncilor la sectorul public, de prezenţa masivă a investitorilor nerezidenţi ce deţin titluri de stat, de ponderea ridicată a datoriei publice denominate în valută. Fondurile structurale şi de coeziune (FSC) alocate României din bugetul UE în cadrul obiectivelor politicii de coeziune şi respectiv convergenţei statelor membre pentru perioada 2007–2013 s-au ridicat la 19,2 mld. euro. Rata de absorbţie a acestor fonduri a fost de 50,37% în mai 2015 (ţinând seama de regula n+2), înregistrându-se o ameliorare semnificativă abia în ultimii doi ani (în decembrie 2013, rata de absorbţie a fost de numai 27%, cea mai scăzută la nivel european). Cauzele insuficientei accesări a FSC sunt multiple, regăsindu-se pe întreg lanţul derulării şi absorbţiei fondurilor (lansare programe-pregătire proiecte- evaluare-selecţie-contractare-implementare-rambursare), atât la nivelul autorităţilor de management, cât şi al beneficiarilor (privaţi şi autorităţi publice), la care s-au adăugat factori exteriori sistemului, inclusiv pe seama declinului economiei şi Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 257 dificultăţilor de ordin financiar ca urmare a efectelor crizei globale, care au generat întârzieri, corecţii sistemice şi chiar suspendări temporare de programe/plăţi din partea Comisiei Europene. Deşi România se situează în poziţia de beneficiar net în raport cu bugetul UE (sold total sume primite-plătite de 18,6 mld. euro conform execuţiei financiare la data de 31 mai 2015), impactul cumulat al FSC (sold sume primite-plătite estimat la 7,6 mld. euro) pe întreaga perioadă 2007–2013 este puţin semnificativ, reprezentând sub 1% din PIB şi circa 2,5% din FBCF. Pentru perioada 2014–2020, politica de coeziune a Uniunii Europene a suferit schimbări majore, între altele, reducerea birocraţiei şi simplificarea accesării, acordarea de prioritate unor sectoare-cheie, introducerea de condiţionalităţi pentru eficienţa investiţiilor, înseşi FSC fiind redenumite ca Instrumente Structurale şi de Investiţii. În acest context, României i-au fost alocate cca 23 mld. euro, din care cca 40% aferente Programului Operaţional Infrastructură Mare. Consolidarea creşterii economice şi ameliorarea mediului de afaceri, însoţite de măsuri adecvate care să elimine disfuncţionalităţile din sistemul accesării fondurilor (noua lege privind achiziţiile publice fiind un exemplu în acest sens), precum şi prin implicarea mai mare a băncilor în pre-finanţarea/finanţarea proiectelor, reprezintă premise esenţiale ale creşterii ratei de absorbţie a fondurilor europene în actualul exerciţiu financiar, ceea ce poate contribui la consistenţa impactului macroeconomic şi atingerea obiectivului convergenţei reale cu statele membre UE. 2.4. Inovarea în România: efecte asupra economiei Experienţa ţărilor cu nivel înalt de dezvoltare atestă faptul că nu este posibilă creşterea durabilă fără un grad înalt de inovativitate a firmelor, ramurilor şi sectoarelor economice. Potrivit datelor EUROSTAT şi rapoartelor de specialitate ale Comisiei Europene, precum şi rezultatelor unor studii elaborate în IEN, România nu a putut să depăşască stadiul de „inovator modest” în ultimii 15 ani, fiind încadrată în clusterul ţărilor cu cea mai redusă performanţă inovativă, deşi „inovarea” a fost inclusă, ca un factor determinant al dezvoltării economico-sociale, în toate strategiile elaborate în ultimul timp, atat la nivel UE, cât şi în România. Potrivit Innovation Union Scoreboard 2015, performanţa inovativă a României, măsurată prin Indicele Sintetic al Inovării, a scăzut în anul 2014 comparativ cu anul 2013, fiind cea mai redusă dintre cele 28 de ţări membre, iar în perioada 2007–2014 s-a înregistrat o descreştere de -2,27%, ajungând în anul 2014 la 0,204 , faţă de 0,240 în 2007. Potrivit unui raport al Comisiei Europene din anul 2013, România ocupa unul din ultimele locuri în context comparativ european la o serie de indicatori compoziţi, între care indicele impactului economic al inovării, cu un nivel ridicat în ţările europene. Acest indice compozit este calculat pe baza mai multor indicatori, precum: numărul de cercetători, numărul patentelor înregistrate la biroul Patent 258 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Cooperation Treaty, produsele noi preluate de piaţă sau cumpărate de firme, exporturile de high-tech şi medium-tech în balanţa comercială etc. Cea mai mare provocare pentru România o reprezintă ruperea cercului vicios care există între nivelul redus al dezvoltării economice şi cel al inovativităţii. Gradul redus de inovativitate influenţează dezvoltarea durabilă prin reducerea contribuţiei factorilor intensivi de creştere, iar un nivel redus de dezvoltare şi o structură caracterizată prin prevalenţa sectoarelor cu tehnologie scăzută sau de nivel mediu condiţionează investiţia în cercetare şi inovare, cât şi eficienţa acesteia. Tabel 2.4.1. Indicele sintetic al inovării Ritm 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 creştere % România 0,240 0,250 0,264 0,255 0,275 0,245 0,255 0,204 -2,27 EU 28 0,519 0,519 0,529 0,543 0,545 0,542 0,554 0,555 0,98 Sursa: European Commission, Innovation Union Scoreboard, 2015, p. 92 Tabel 2.4.2. Performanţa inovativă a României şi efectele asupra economiei comparativ cu media UE Investiţii şi Input Performanţă / rezultate (intrări) economice Intensitatea C&D Excelenţa în S&T 2011 RO: UE: 2011 RO: 17,84 UE:47,86 Cercetare 0,48% 2,03% 2000- RO: UE: 2005- RO: +7,81% UE:+3,09% 2011 +2,53% +0,8% 2010 Indicele impactului Intensitatea în cunoaştere a Inovare şi economic al inovării economiei schimbări 2000- RO: UE: 2010 RO: 28,35 UE:48,75 structurale 2011 0,384 0,612 2000– RO:+5,86% UE: +0,93% 2010 Domenii active în Contribuţia high-tech şi medium- tehnologiile „cheie”: tech la balanţa comercială Automobile, TIC, 2011 RO: 0,38% UE: 4,2% Competitivtate Nanotehnologii, 2000– RO: n.a. UE:+4,99% Securitate, Noi tehnologii 2011 de producţie Sursa: European Commission, „Research and Innovation Performance in EU Member States and Association Countries”, 2013, p. 224 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 259 În Global Competitiveness Report, 2014–2015, România este inclusă, împreună cu Bulgaria, în grupa ţărilor „efficiency-driven”, în care ponderea inovării şi a tehnologiilor high-tech este sub 10%, în timp ce toate celelalte ţări membre ale UE sunt încadrate în grupe superioare, fie în cea mai înaltă, „innovation driven” (22 de ţări), fie în grupa de trecere spre cel mai înalt nivel (patru ţări). România ocupă unul dintre ultimele locuri în UE în privinţa tuturor factorilor care condiţionează inovativitatea: resurse umane (locul 25); deschiderea spre exterior a sistemului S&T, nivelul său de excelenţă şi atractivitate (locul 27); investiţiile firmelor (locul 27); cooperarea dintre cercetare şi industrie şi antreprenoriat (locul 28); performanţa în domeniul proprietăţii industriale (locul 28); inovarea în cadrul firmelor (locul 24); efectele economice ale inovării (locul 20). Diferenţele de performanţă a inovării între statele membre ale UE sunt relativ mari ca urmare a creşterii diferenţelor dintre ţări în ultimii trei ani. Procesul de convergenţă a avut loc îndeosebi în cadrul grupei de inovatori puternici, în timp ce diferenţele faţă de inovatorii modeşti au crescut, acestea fiind mai puternic afectate de impactul crizei actuale, dar şi de reducerea cheltuielilor de CDI. Una dintre probleme majore cu care se confruntă România este cea a cheltuielilor reduse pentru CDI în firmele cu ISD, filiale ale corporaţiilor multinaţionale, care deţin controlul majoritar în cea mai mare parte a sectoarelor economice din România. Explicaţia constă în faptul că rezultatele CDI le sunt furnizate acestor filiale de către firma-mamă, cu sediul în străinătate. În ţările dezvoltate, cea mai mare parte a cheltuielilor cu CDI revine sectorului privat, care în majoritate este reprezentat de firme autohtone. În România, ponderea cifrei de afaceri, aferentă inovărilor în totalul cifrei de afaceri în perioada 2004–2012 a scăzut de la 16,6% la 5,4%, ceea ce evidenţiază subperformanţe, comparativ cu alte ţări la care indicatorul respectiv înregistra valori incomparabil mai mari. Poziţii slabe înregistrează România şi la investiţiile în capital de risc, la exporturile de tehnologii de vârf şi ocuparea în sectorul high tech. În România, numărul de cercetători a scăzut în perioada 2006–2012, de la 28 637 la 27 838, în timp ce atât pe ansamblul UE, cât şi în ţări ca Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia acest indicator a înregistrat o tendinţă crescătoare. Reducerea cea mai mare a numărului de cercetători a avut loc în sectorul afacerilor din România, de la 8 036 la 5 451 persoane. Investiţiilor în C&D şi inovare se caracterizează printr-o subfinanţare cronică, mai ales în ultimii ani, când cheltuielile totale din acest domeniu au scăzut ca pondere în PIB de la 0,45% în anul 2006 la 0,39% în anul 2013, în timp ce Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia, Slovenia şi în UE-28, ca medie, au crescut. O scădere dramatică a investiţiilor în C&D a avut loc în România tot în sectorul afacerilor, de la 0,22% în 2006 la 0,12 în 2013. În consecinţă, gradul de inovativitate al firmelor româneşti, reflectat şi în indicatorul „cifra de afaceri din activitatea de inovare în totalul cifrei de afaceri”, s- 260 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 a redus de la 18,5% la 5,4% în 2012 comparativ cu 2006, inclusiv ca urmare a impactului crizei economico-financiare.

3. ANALIZA SWOT În continuare, prezentăm o analiză SWOT care a rezultat din cercetările noastre şi ale căror principale concluzii şi remarci au fost cuprinse în subcapitolele 1 şi 2. Fiecare dintre componentele analizei pe segmentele puncte tari, slabe, oportunităţi, ameninţări semnalează nu numai evoluţii ale economiei româneşti în perioadele de pre- şi postaderare, dar şi posibile direcţii de acţiune în ceea ce priveşte combaterea, respectiv stoparea unor tendinţe nefavorabile, precum şi promovarea, jalonarea unor factori, mecanisme şi politici convergente cu viziunea, misiunea şi obiectivele strategice de creştere durabilă a României, în contextul economic al adâncirii integrării ţărilor membre UE, ca şi al racordării eficiente la procesele globalizării, pe termenele scurt, mediu şi lung. Puncte tari Particularităţi ƒ Locaţie, poziţie geostrategică, disponibilitatea unor importante resurse naturale şi materiale ƒ Apartenenţa la NATO şi UE ƒ Recuperarea declinului post-criză în 2014; reluarea şi consolidarea creşterii economice ƒ Capital uman şi resurse de muncă, pe termen scurt şi mediu ƒ Productivitate fizică a muncii competitivă la nivel internaţional (pe unele domenii şi specializări) ƒ Nivel relativ redus al şomajului, calitate relativ înaltă a calificării forţei de munc㠃 Stabilitatea cadrului fiscal şi a sistemului financiar-bancar ƒ Existenţa unor rezerve valutare internaţionale importante şi stabilitatea cursului de schimb ƒ Sistem bancar rezilient în faţa impactului crizei, grad adecvat de capitalizare şi lichiditate ƒ Încadrarea în standardele financiare Maastricht (convergenţa nominală) şi ale Tabloului de bord european pentru supravegherea dezechilibrelor macroeconomice (cu excepţia PIIN) ƒ Risc sistemic sub control (politici macroprudenţiale B.N.R., teste de stress) ƒ Apartenenţa la Mecanismul European de Stabilizare Financiară şi la Compactul Fiscal European ƒ Procesele de elaborare a Strategiilor CDI şi de luare a deciziilor au devenit mai colaborative şi participative; ƒ Riscul de ţară cotat investment grade (CDS la cote relativ scăzute) Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 261 Tendinţe favorabile ƒ Progres semnificativ al convergenţei reale în ultimii 15 ani (exprimată prin indicatorul PIB pe locuitor la PCS) ƒ Consolidarea tendinţelor dezinflaţioniste ƒ Diminuarea necesarului brut de finanţare a economiei şi a dependenţei de finanţarea extern㠃 Plafonarea creşterii datoriei externe şi a celei publice, cu tendinţe de diminuare a acestora ƒ Diminuarea deficitelor comerciale şi de cont curent, respectiv a presiunii asupra balanţei de plăţi ƒ Reducerea ratei dobânzii de politică monetară şi a ratelor dobânzii la băncile comerciale ƒ Ameliorarea capacităţii de absorbţie a fondurilor europene ƒ Îmbunătăţirea metodelor de selecţie, evaluare şi monitorizare a proiectelor de cercetare, inclusiv prin criterii specifice pentru evaluarea instituţională şi individuală, bazate pe rezultate ƒ Creşterea vizibilităţii internaţionale a cercetării ştiinţifice (numărul de articole ISI, reviste indexate BDI ) Puncte slabe Particularităţi ƒ Capacitate scăzută de recuperare a declinului provocat de criză; din cele cca 600 mii locuri de muncă pierdute în 2009 şi 2010, până în 2014 se recuperaseră circa o jumătate ƒ Grad scăzut de diversificare a structurilor economice, dezindustrializarea şi integrarea limitată a lanţurilor de valoare, orientarea către prelucrarea primară şi procese intensive în munc㠃 Eficienţă slabă a structurilor productive (energointensivitate şi materialintensivitate ridicate) ƒ Stabilirea unor ţinte ale României sub nivelul celor din Strategia UE 2020, ţinând seama de nivelul scăzut al indicatorilor aferenţi (rata de ocupare, formarea continuă, abandon şcolar, intensitatea CDI etc.) ƒ Nivel scăzut al productivităţii muncii comparativ cu celelalte ţări membre UE ƒ Combinaţia dintre fărâmiţarea proprietăţii agricole şi sistemul de exploataţii care favorizează obţinerea de rente în dauna exploatării durabile şi eficiente pe termen lung a terenurilor ƒ Deficit structural de resurse de muncă – piaţa educaţiei nu produce specialişti pe domeniile cererii de muncă a mediului de afaceri ƒ Infrastructuri de transport insuficiente şi de slabă calitate ƒ Nivel redus al intermedierii financiare (susţinută în proporţie de 80% de sectorul bancar) ƒ Grad ridicat de concentrare a capitalului şi activelor în sistemul financiar- bancar (obstacol al manifestării competiţiei pe piaţă) 262 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Proporţia redusă a capitalului bancar autohton (cca 10%, privat şi de stat) ƒ Nivel ridicat al ratelor dobânzii la credite (populaţie, sector corporatist) comparativ cu alte ţări ƒ Expunerea mare a băncilor la sectorul public (titluri de stat), precum şi la activele imobiliare ƒ Nivel ridicat al ratei creditelor neperformante (deşi în scădere) ƒ Grad de supraîndatorare a gospodăriilor populaţiei ƒ Deficit de viziune macro şi pe TL a managementului finanţelor publice şi a celui bancar ƒ Grad ridicat de concentrare a exporturilor (ţări, firme) ƒ Grad scăzut de stabilitate şi predictibilitate a cadrului instituţional şi legislativ ƒ Absenţa unor stimulente monetare sau fiscale care să impulsioneze inovarea ƒ Slaba relaţie între cercetare, industrie şi piaţă; insuficientă cultură inovaţional㠃 Lipsa mecanismelor privind asumarea riscurilor pentru implementarea şi dezvoltarea de tehnologii care să utilizeze mix-ul de resurse energetice în mod eficient şi prietenos cu mediul ƒ Consumul personal şi venitul per capita, printre cele mai scăzute din UE Tendinţe nefavorabile ƒ Creşterea disparităţilor economice şi sociale teritoriale (regiuni, judeţe, localităţi) ƒ Deteriorarea gradului de intermediere financiară şi a raportului credite / depozite ƒ Fenomenul emigraţiei, inclusiv a persoanelor cu grad înalt de calificare ƒ Reducerea, până la (auto)eliminare a dialogului social (accentuarea dezechilibrului de forţe între partenerii sociali) ƒ Deteriorarea parametrilor de eficienţă macroeconomică a împrumuturilor externe şi publice ƒ Povara ridicată a datoriei externe şi publice (serviciul anual) ƒ Subfinanţarea cronică, diminuată în ultimii ani, a domeniului CDI, în special sectorul business ƒ Reducerea numărului de cercetători şi repartizarea disproporţionată pe domenii de activitate ƒ Deteriorarea calităţii guvernanţei economice şi a serviciilor publice fundamentale Oportunităţi Interne ƒ Susţinerea economiei circulare, prin transfer tehnologic, introducerea de noi tehnologii şi CDI ƒ Promovarea ocupării salariale în agricultură, în servicii pentru industrie (IMM- uri satelit şi servicii de nişă), susţinerea formelor de ocupare e-work, precum şi pentru ocuparea vârstnicilor Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 263 ƒ Dezvoltarea activităţilor de valorificare a potenţialului natural şi antropic local – antreprenoriat, dezvoltarea sectorului micilor afaceri locale ƒ Dezvoltarea sectorului economiei sociale şi ocuparea în activităţi specifice ƒ Susţinerea micii industrii artizanale şi a meşteşugurilor tradiţionale, specifice culturii locale (asociate dezvoltării turismului local integrat) ƒ Potential de (re)ocupare a populaţiei inactive (rezervă din segmentul tinerilor- NEETs) ƒ Potenţial de dezvoltare a infrastructurilor financiare şi a creşterii gradului de intermediere financiară prin bănci, piaţa financiară de capital, fonduri de investiţii etc ƒ Efecte favorabile ale noului Cod Fiscal asupra mediului de afaceri (reducerea CAS, a cotei TVA, neimpozitarea profitului reinvestit) ƒ Recapitalizarea băncilor cu capital de stat (bănci de dezvoltare) ƒ Funcţionalitatea canalelor de transmisie a politicii monetare ƒ Implicarea consistentă a băncilor în accesarea şi derularea fondurilor europene ƒ Ameliorarea calităţii managementului finanţelor publice prin intensificarea luptei pentru combaterea corupţiei şi evaziunii fiscale ƒ Consolidarea şi relaxarea fiscală – stimulent pentru investiţii, inclusiv pentru relansarea ISD ƒ Potenţialul de export – susţinut prin strategii specifice şi instrumente financiar- bancare Externe ƒ Aderarea la Uniunea Bancară şi ulterior la Zona Euro (cu circa doi ani înainte, la ERM) ƒ Politica monetară (QE) a BCE – atenuarea presiunilor deflaţioniste şi revenirea apetitului pentru investiţii ƒ Planul Junker – revigorarea climatului investiţional şi efecte de multiplicare ƒ Reîntoarcerea unei părţi din forţa de muncă plecată în străinătate şi imigraţie din afara UE ƒ Adaptarea politicilor şi strategiilor CDI la cerinţele integrării în ERA – specializarea inteligentă Ameninţări Riscuri interne ƒ Spor natural negativ (natalitate scazută) şi îmbătrânirea populaţiei ƒ Munca nedeclarată şi venituri declarate la o valoare inferioară celei reale ƒ Menţinerea remunerării muncii la un nivel redus, nejustificat de performanţa echivalentă a muncii ƒ Condiţii climaterice defavorabile şi impact al fenomenelor meteo extreme ƒ Obstacole în majorarea gradului de absorbţie a fondurilor europene ƒ Impact nedorit al investiţiilor publice (efecte crowding in / crowding out) 264 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Ameninţări financiare/fiscale pe seama scadenţelor de plată ale datoriei publice (interne şi externe) şi îmbătrânirii populaţiei (overhang effects, hidden risks) ƒ Continuarea politicii restrictive de creditare şi menţinerea unor costuri ridicate ale finanţării ƒ Deşi în scădere, se menţin riscuri de refinanţare, de rată a dobânzii, în special la datoria publică, precum şi riscuri valutare, operaţionale, reputaţionale în sistemul bancar şi cel nebancar Riscuri externe ƒ Incertitudini, volatilitate pe pieţele financiare internaţionale ƒ Evoluţii nefavorabile în Zona Euro (Grecia, efecte de contagiune) ƒ Agravarea tensiunilor geopolitice regionale (Ucraina, Rusia) ƒ Resuscitarea fenomenului de dezintermediere din partea băncilor-mam㠃 Creşterea cotaţiilor internaţionale ale ţiţeiului şi preţurilor internaţionale ale materiilor prime ƒ Efecte directe/indirecte ale războiului valutar (în special euro/dolar) ƒ Subevaluarea impactului TTIP asupra comerţului exterior al României ƒ Riscuri globale: economice, ale mediului înconjurător, tehnologice, escaladarea terorismului internaţional, competitiţia strategică între marile puteri VIZIUNEA ASUPRA SITUAŢIEI LA CARE AR TREBUI SĂ AJUNGĂ ROMÂNIA ÎN ANUL 2035 ŞI A POZIŢIEI PE CARE AR TREBUI SĂ O OCUPE ÎN EUROPA ÎN ACEST ORIZONT DE TIMP Autori (cercetători în cadrul Institutului de Prognoză Economică): Lucian- Liviu Albu (coordonator), Ion Ghizdeanu, Sorin Dinu, Marioara Iordan

1. PRINCIPALELE PREMISE ŞI IPOTEZE Perspectivele de dezvoltare se bazează pe utilizarea echilibrată şi corelată a factorilor interni disponibili (capitalul şi factorul uman). Potenţarea acestora va depinde de politicile publice ce se vor proiecta. În acelaşi timp evoluţia pe termen lung este condiţionată de modul în care economia românească se va integra pe piaţa unică europeană şi va valorifica avantajele apartenenţei la Uniunea Europeană. Din această perspectivă, guvernanţa europeană şi politicile macroeconomice europene vor prefigura în bună măsură traiectoria viitoare a statelor membre şi implicit a României. De aceea, scenariile posibile de dezvoltare şi convergenţă iau în considerare diferenţierile în gradul de integrare europeană a economiei româneşti, aşteptându-se ca politicile publice interne să fie adecvate valorificării potenţialului economic intern şi reducerii sau eliminării punctelor slabe evidenţiate Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 265 de analiza SWOT. Parametrul esenţial de diferenţiere şi evaluare a integrării îl reprezintă momentul apartenenţei la zona euro, respectiv al adoptării monedei euro. În această etapă a cercetării au rezultat două scenarii de dezvoltare economico-socială până în anul 2035, care ilustrează în esenţă posibilitatea de reducere a decalajelor, dar cu viteze diferite în funcţie de integrarea europeană şi de valorificarea factorilor interni. 1.1. Contextul european pe termen lung şi gradul de integrare a economiei româneşti Ca şi până în prezent, ţările membre ale Uniunii Europene vor continua să sprijine integrarea economică şi socială europeană prin prefigurarea şi punerea în aplicare a unor politici comunitare unitare şi adâncirea pieţei unice europene, inclusiv prin extinderea până la generalizare a zonei euro. Din acest punct de vedere se apreciază că guvernanţa economică a UE se va amplifica, chiar până la un sistem fiscal şi bancar unitar. De asemenea, politicile de coeziune şi dezvoltare regională cu impact în îmbunătăţirea convergenţei reale se vor menţine. Cea mai importantă politică care influenţează semnificativ traiectoria viitoare a dezvoltării economice a ţărilor membre UE o reprezintă nouă guvernanţă economică a UE. Principiile noii guvernanţe sunt statuate prin Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii economice şi monetare, prin Directive şi Regulamente. Acestea se aplică cu certitudine până în anul 2020. Noua guvernanţă economică acordă prioritate stabilităţii macroeconomice şi caracterului sustenabil al creşterii economice, neglijând accelerarea procesului de convergenţă reală. Principalele coordonate ale noii guvernanţe care restrâng spaţiul de manevră pentru prognoza macroeconomică pe termen lung sunt: ƒ obligativitatea atingerii MTO şi asigurării pe termen mediu şi lung a echilibrului bugetar; ƒ menţinerea datoriei publice sub pragul de 60% stabilit prin Tratatul de la Maastricht; ƒ evoluţia cheltuielilor publice în corelaţie cu evoluţia PIB potenţial (nominal); ƒ devieri mici ale evoluţiei macroeconomice, respectiv a PIB în raport cu estimările privind produsul intern brut potenţial; ƒ menţinerea dezechilibrelor macroeconomice în parametrii antestabiliţi, parametri în general defavorabili accelerării convergenţei; ƒ reducerea sprijinului comunitar pe măsura ridicării nivelului de dezvoltare. O a doua politică europeană majoră cu impact pentru prognoză este politica energetică şi de reducere a gazelor cu efecte de seră. Politica socială, orientată către reducerea sărăciei, prevăzută de Strategia Europa 2020, ar putea fi continuată printr-o nouă strategie. 266 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 1.2. Ipoteze privind evoluţia pe termen lung a factorilor interni România se caracterizează, încă, printr-o insuficientă valorificare a factorului uman şi printr-o penurie a resurselor de capital în raport cu obiectivele sale de dezvoltare. La acestea se adaugă şi eficienţa redusă în utilizarea principalelor resurse disponibile. Există decalaje structurale semnificative, comparativ cu statele dezvoltate ale UE, respectiv: ƒ ponderea foarte mare a agriculturii în populaţia ocupată (29%, faţă de 5% în UE); ƒ productivitatea pe persoană ocupată în agricultură reprezintă doar 22% din media naţională (ultimul loc în UE); ƒ în zona rurală, unde locuieşte 47,2% din totalul populaţiei, nu există alte activităţi economice semnificative în afară de agricultură, ceea ce conduce la venituri foarte scăzute; în Germania, de exemplu, în zona rurală trăieşte peste 26% din populaţie, dar agricultura nu reprezintă decât 1,6% din totalul forţei de muncă; ƒ prin prisma ponderii sectorului serviciilor în populaţia ocupată România se plasează pe ultimul loc în UE (42%, faţă de 72% media UE); ƒ ca pondere a industriei în populaţia ocupată (29%), România devansează media UE28 (23%), dar productivitatea este cu mult mai redusă decât media din UE ƒ una din cauze este slaba dotare cu capital, reflectată printr-un coeficient al capitalului (raportul K/Y) de sub jumătate din valoarea medie la nivelul UE (2,7); în Germania, de exemplu, valoarea este aproximativ dublă faţă de media UE. Dacă maximizarea factorului uman este relativ limitată şi îngreunată de îmbătrânirea populaţiei, sursele interne şi mai ales cele externe de amplificare a capitalului şi investiţiilor pot fi multiplicate relativ uşor. ƒ după 2020, mai ales în cazul factorului uman, potenţialul se poate mări prin intensivitate: educaţie, calificare superioară, productivitate; ƒ în cazul capitalului ambele căi rămân valabile, respectiv utilizarea mai eficientă şi sporirea surselor atrase pentru investire. Finanţarea externă va continua să aibă o pondere însemnată, având drept componente principale investiţiile străine şi transferurile de la UE. Ipotezele privind resursa de muncă au ca punct de plecare evoluţia indicatorilor demografici. Populaţia rezidentă în România va continua să se reducă, iar îmbătrânirea populaţiei va diminua suplimentar resursa de muncă. Prognoza indicatorilor balanţei forţei de muncă s-a realizat pe baza trendurilor evolutive care se manifestă în economia românească. Pentru prognoza resurselor de muncă deficitele sunt foarte importante din cel puţin două motive. În primul rând, este vorba de fluxul de forţă de muncă spre Uniunea Europeană. În al doilea rând – Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 267 îndeosebi în partea a doua a intervalului de prognoză – statutul de ţară membră a UE va da naştere unui flux demografic dinspre ţările subdezvoltate spre România. Principalele concluzii pe termen lung asupra evoluţiilor privind resursele de muncă sunt: ƒ populaţia în vârstă de muncă se va reduce cu circa 7,7% în 2035 faţă de nivelul înregistrat în anul 2015; ƒ populaţia inactivă va avea o reducere de aproape 12% datorită efectelor creşterii economice; ƒ şomajul se va reduce până la nivelul considerat în literatura de specialitate ca fiind şomajul normal într-o economie de piaţă, respectiv circa 5%. Prognoza pe termen lung evidenţiază un necesar de populaţie ocupată relativ mai mare, respectiv un grad de ocupare (angajare) mai ridicat, rata de ocupare a populaţiei în vârsta de muncă (20-64 ani), la orizontul anului 2035 ajungând la aproape 78%. Potenţarea resurselor de capital pentru investiţii va veni cu deosebire din sectorul privat şi parţial din sectorul public. Din acest punct de vedere, România are o capacitate bună de economisire, vizibilă mai ales în ultimii ani, când a fost depăşit şi nivelul mediu din UE. O astfel de evoluţie este în corelaţie cu evoluţia venitului disponibil pentru consum şi investiţii. Capacitatea României de a-şi asigura resurse investiţionale pentru dezvoltare şi reducerea decalajelor este argumentată şi de creşterea ratei de economisire de la 15,5% din PIB în anul 2000 la 22,6% din PIB în anul 2014. Un ritm rapid de creştere economică în România se poate realiza doar prin investiţii (aşa cum este cazul majorităţii statelor lumii în perioadele de expansiune; a se vedea experienţa Japoniei în trecut („miracolului japonez”) sau a Chinei în prezent („miracolul chinez”), precum şi a ţărilor din vestul Europei. Utilizarea forţei de muncă pe termen lung * (%) 2010 2014 2020 2030 2035 Rata de participare 69,7 70,4 74,7 80,1 84,1 Rata de ocupare 64,9 65,7 68 75 78 *) Populaţia în vârstă de muncă (20-64 ani) Evoluţii ale agregatelor macroeconomice (ritmuri medii anuale (nominale)) 2001 – 2008 2009 – 2014 Produs intern brut 26,6 4,1 Venitul disponibil brut 26,0 4,2 Economia brută 29,1 7,5 Formarea brută de capital fix 37,6 -5,2 Sursa: INS, conform ESA 2010 268 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Rate specifice (procente din PIB) 2000 2008 2014 UE România UE România UE România Rata VAB 89,2 89,9 89,8 89,1 89,4 88,4 Rata de investiţii 21,4 19,3 22,5 38,4 19,3 22,0 Rata de economisire 20,5 15,5 20,9 18,6 20,9 22,6 Rata excedentului 38,0 50,3 41,4 48,1 40,2 57,3 brut Sursa: Eurostat, conform ESA 2010 Investiţiile în infrastructură vor fi decisive, inclusiv prin prisma faptului că pot conecta zonele mai sărace ale ţării la circuitele economice şi implicit la creşterea veniturilor populaţiei (în România s-a înregistrat în ultimul deceniu un proces accentual de divergenţă în profil regional în materie de venit pe locuitor). Sursele principale pentru efortul masiv de investiţii vor trebui asigurate prin economii interne (populaţie, firme şi guvern), dar şi prin politici inteligente de atragere a capitalului străin productiv (nu doar pentru consum din import). Piaţa financiară (astăzi aflată doar într-o stare care adesea este considerată ca fiind încă incipientă), împreună cu sistemul bancar vor juca un rol esenţial în asigurarea eficientă a resurselor de capital, în drenarea spre producţie (dar inerent uneori şi spre scopuri speculative) a economiilor populaţiei şi a celorlalte disponibilităţi financiare. Referitor la sectorul extern, ipotezele iau în considerare faptul că, pe temen lung, reducerea decalajului economic presupune un ritm ridicat de creştere economică, bazată pe dezechilibre externe. Importurile vor continua să fie mai ridicate decât exporturile, iar deficitul de cont curent va continua să fie negativ. În corelaţie cu evoluţia fluxurilor externe de forţă de muncă, se aşteaptă ca, pe măsura dezvoltării şi a creşterii nivelului de trai, intrările şi ieşirile din exterior de populaţie ocupată să se echilibreze. În măsura în care competitivitatea externă se va îmbunătăţii, este posibil ca deficitul de cont curent să nu fie mai mare de 4% din PIB. 1.3. Ipotezele cantitative pentru UE şi România În prezent România se plasează pe următoarele poziţii în UE (UE28): ƒ 27 ca nivel al dezvoltării (PIB-ul pe locuitor) ƒ 7 ca nivel al populaţiei ƒ 9 ca nivel al suprafeţei ƒ 10 după PIB-ul total (în PCS) Una dintre principalele cauze o reprezintă rămânerea în urmă prin prisma structurii economiei. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 269 Evoluţia pe termen lung a UE28, în concordanţă cu estimările Comisiei Europene realizate în anul 2013, se caracterizează printr-o creştere reală medie anuală a produsului intern brut de 1,6% în perioada 2020–2030 şi 1,4% pentru perioada 2030–2035. Ritmurile pe sectoare de activitate sunt relativ apropiate, ceea ce arată o stabilitate structurală pe termen lung a economiei europene. ƒ Pentru evaluarea dinamicii convergenţei reale estimăm că deflatorul PIB va continua tendinţa de a se menţine la nivel european sub nivelul creşterii economice. Pentru facilitatea prognozei estimăm o creştere medie anuală a deflatorului PIB după anul 2020 la 1%. Pentru România se presupun următoarele tendinţe: ƒ creşterea produsului intern brut potenţial în scădere, pe măsură ce nivelul de dezvoltare este mai ridicat şi gradul de convergenţă reală mai apropiat de media UE; conform estimărilor din Programul de Convergenţă al României şi din cele ale organismelor UE, creşterea reală medie anuală a produsului intern brut potenţial este prognozată la circa 3% până în 2020, în scădere până în jur de 1,5% în 2030, după care este relativ constantă; ƒ deflatorul PIB pe termen lung nu va diferi substanţial de cel din UE, putând să se situeze între 1-1,5% după 2020; într-un scenariu alternativ s-ar putea menţine în jur de 2%; ƒ cheltuielile publice totale nu vor putea creşte anual cu mai mult de 2,5-3%; având în vedere îmbătrânirea populaţiei şi majorarea costurilor aferente apreciem că investiţiile publice (indiferent de sursă) vor avea un ritm mediu anual de cel mult 2,5%; ƒ în structură, se va majora ponderea investiţiilor publice şi private pentru C-D astfel încât până în 2030 să se atingă ţinta de 3% (din care 2% contribuţia sectorului privat).

2. SCENARII DE DEZVOLTARE ECONOMICĂ Criza globală care a afectat serios UE a întârziat semnificativ programul de convergenţă. Totodată, în economia mondială apar noi tendinţe, noi riscuri, dar şi noi oportunităţi pentru economia românească. Acesta se încearcă a fi revigorat prin noi politici ale UE (accentuându-se de această dată necesitea unei dezvoltări stabile şi durabile), care pornesc de la faptul că ritmul de creştere nu va mai reveni la cel din perioada de dinaintea crizei. În vederea alinierii la Programul de Convergenţă promovat de UE, România, prin programele sale de convergenţă, este obligată să îndeplinească indicatorii cheie prevăzuţi în Stategia Europa 2020. Aceasta va ghida evoluţia economiei româneşti pe termen scurt (cu implicaţii pe laturile socială şi de protecţie a 270 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 mediului), asigurând totodată premisele pentru continuarea unei dinamici favorabile pe termen mediu (până la orizontul anului 2025). În prezent, deşi se consideră că România îndeplineşte criteriile de convergenţă nominală, acestea vor reprezenta în continuare priorităţi pentru politicile guvernamentale şi ale Băncii Centrale. În măsura în care şi convergenţa reală va ajunge la un grad satisfăcător, aderarea la Zona Euro poate fi demarată (anul 2019 încă este cel planificat în documentele oficiale). Scenariile de dezvoltare se concentrează pe ilustrarea locului României în cadrul Uniunii Europene atât din perspectiva potenţialului său global, respectiv valoarea produsului intern brut, exprimată la puterea de cumpărare standard (PCS), cât şi din punct de vedere al convergenţei reale, măsurată prin decalajul produsului intern brut la PCS pe locuitor din România faţă de media UE. Ambele scenarii presupun modernizarea structurală a economiei. Modernizarea rurală şi a agriculturii, absolut necesară, va amplifica rolul său în dezvoltare, dar va fi vorba de o contribuţie calitativă şi cu un spor important de productivitate. Ritmurile de creştere a valorii adăugate şi a ponderii agriculturii în PIB şi în populaţia ocupată se vor reduce semnificativ. Ca urmare, va spori contribuţia sectorului terţiar şi a industriilor performante şi creative. România a beneficiat de o dinamică care i-a permis avasarea pe calea convergenţei. Dacă în anul 2000 PIB-ul pe locuitor (exprimat în euro PCS) reprezenta doar 26,3% din media UE28, în 2013 acesta a ajuns la 54,5%. Această traiectorie a fost posibilă deoarece în intervalul considerat indicele de creştere a PIB-ului pe locuitor în România a fost de peste două ori (2,128) mai mare decât indicele de creştere a mediei din UE (ritmurile medii anuale au fost de 8,5% în cazul României şi respectiv de 2,4% în cazul mediei UE). Pentru perioada viitoare, referindu-ne tot la exprimarea în euro PCS şi presupunând un ritm anual pentru media UE de 1,5%, în România s-ar realiza un PIB pe locuitor egal cu media europeană peste abia 42 ani, în cazul unui ritm anual dublu (3,0%), dar în doar aproximativ 17 ani, dacă ritmul anual în România ar fi de 3,5 ori mai mare, adică 5,3% pe an (ceea ce corespunde menţinerii aceluiaşi raport dintre cele două ritmuri anuale înregistrat în perioada 2000-2013, adică=8,52/2,39). Scenariile de dezvoltare economico-socială a României la orizontul anului 2035 se diferenţiază în funcţie de gradul de integrare, dar şi în funcţie de ipotezele avute în vedere până în anul 2020, astfel: ƒ Scenariul integrării pronunţate în UE (varianta V1) ia în considerare adoptarea monedei euro (1 ianuarie 2019) şi gradul de convergenţă prognozat a fi atins în anul 2020 în concordanţă cu ediţia din 2015 a Programului de convergenţă al României. În acest scenariu evoluţiile macroeconomice propuse de autori pentru perioada de după 2020 sunt apropiate de estimările pe termen lung ale Comisiei Europene. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 271 ƒ Scenariul unei integrări europene treptate (varianta V2), ca urmare a intrării în zona euro la orizontul anilor 2022–2023. În acest scenariu prognoza pentru perioada 2015–2020 este elaborată de autori pe baza trendurilor rezultate din studiile realizate de către organismele internaţionale. Scenariul are la bază datele statistice din Prognoza FMI (aprilie 2015), care la rândul său foloseşte date de la OECD, Banca Mondială şi Penn World Tables, exprimate în dolari internaţionali la PPP (Purchasing Power Parity), convertite în euro PCS. 2.1. Varianta V1 de prognoză arată că România ar putea, într-o situaţie relativ optimistă, să depăşească media europeană a produsului intern brut pe locuitor exprimat în PCS, dacă în prima parte a intervalului procesul de convergenţă va fi accelerat în perspectiva intrării în zona euro până în anul 2020. România beneficiază pe acest interval de fonduri europene de susţinere a dezvoltării semnificative, iar absorbţia ar trebui să fie mult îmbunătăţită după experienţa nefericită din primul ciclu bugetar la care România a participat. Procesul de convergenţă reală a economiei româneşti a continuat şi în anii de criză, ritmul PIB-ului pe locuitor fiind pe întreaga perioadă 2009–2013 cu peste 2 puncte procentuale peste cel înregistrat de media la nivelul UE a PIB-ului pe locuitor. Ritmul mediu anual de creştere a PIB în perioada 2009–2014 (%) UE28 România Creşterea reală 0,0 -0,1 Deflator 1,1 4,1 Creşterea nominală 1,1 4,1 Creştere PIB pe locuitor la PCS (2009–2013) 0,5 3,0 Sursa: Calcule ale autorilor pe baza datelor Eurostat Ca urmare s-a prefigurat următorul scenariu de evoluţie reală şi nominală a PIB până în 2035, prezentat mai jos. În concordanţă cu evoluţia prognozată a creşterii reale şi nominale a produsului intern brut, este foarte probabil ca la orizontul anului 2035 produsul intern brut pe locuitor la PCS să fie de aproape 2,7 ori peste nivelul actual, respectiv de 38 900 euro faţă de 14 500 euro în anul 2013. Ca decalaj, acest scenariu situează România peste media UE, comparativ cu al doilea scenariu care situează România sub media europeană (96,5%). Diferenţa provine şi din nivelul prognozat pentru media de pe ansamblul UE. Scenariul integrării pronunţate ilustrează atât posibilitatea de situare a României peste media UE, cât şi un salt important în clasamentul ţărilor membre ale UE din punct de vedere al produsului intern brut pe locuitor exprimat în PCS. Este astfel posibil ca România să se situeze aproape de primele 10 state din UE, respectiv pe locurile 11-12. După valoarea abolută a produsului intern brut la PCS, România nu va putea depăşi locul 8. Comparativ cu alte ţări este de subliniat că 272 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Polonia, dacă va continua trendurile manifestate până în prezent, s-ar putea situa pe locul 6, iar Olanda pe locul 7. Scenariul de evoluţie a economiei româneşti până în anul 2035 Ritm mediu anual (%) 2016–2020 2021–2025 2026–2030 2031–2035 UE PIB – creştere reală 2,0 1,6 1,6 1,4 - deflator 1,0 1,0 1,0 1,0 - creştere nominală 3,0 2,6 2,6 2,4 România PIB – creştere reală 3,5 3,0 2,8 2,5 - deflator 2,5 2,0 1,5 1,5 - creştere nominală 6,1 5,1 4,3 4,0 Perspective privind PIB pe locuitor la PCS pe termen lung 2013 2020 2025 2030 2035 PIB pe locuitor la PCS 14 500 21 100 26 900 32 700 38 900 - % din media UE-28 54,5 71 84 97 110 Sursa: Calcule ale autorilor 2.2. Prognoza în varianta V2 demonstrează continuarea procesului de convergenţă între cele două grupe majore de ţări din UE (UE15 – statele vechi ale UE, înainte de aderarea prin valurile începute în 2004, cu excepţia celor două state mici insulare, Cipru şi Malta, şi UE11 – statele foste comuniste din estul Europei). La nivelul lui 2020, PIB-ul pe locuitor în UE11, raportat la media UE28, se va situa, conform acestui scenariu, la 72% (64% în 2013 şi doar 47% în 2000). În aceeaşi perioadă, în cazul UE15 se înregistrează o diminuare de la 115% în 2000, la 109% în 2013 şi la 107% în 2020. La nivel de ţară, România a înregistrat o îmbunătăţire a poziţiei sale în ierarhia ţărilor din UE28 în privinţa valorii absolute a PIB-ului exprimat în PCS: de pe locul 16 în anul 2000, pe 15 în 2001 (devansând Finlanda), pe 14 în 2004 (devansând Danemarca), pe 12 în 2007 (depăşind Cehia şi Portugalia), pe 11 în 2010 (depăşind Grecia) şi pe locul 10 începând din 2013 (când a depăşit Austria). Această poziţie se estimează a fi îmbunătăţită în primii ani de după 2020, când probabilitatea de a depăşi Suedia şi Belgia va deveni semnificativă (în 2020, PIB-ul României, în valori absolute PCS, va reprezenta 94% din cel al Suediei şi 93% din cel al Belgiei). Locul 8 este foarte probabil a fi ocupat de România şi la orizontul 2035 (ţara clasată imediat în faţa sa, Olanda, neputând fi depăşită; în anul 2020 PIB-ul românesc se estimează că va reprezenta 55% din cel olandez, comparativ cu doar 26% în 2000 şi 49% în 2013). Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 273 În privinţa PIB-ului pe locuitor (în PCS), România a avansat în cadrul UE28 de pe ultima poziţie, în anul 2000, pe poziţia 27, în 2006 (devansând Bulgaria). Până în anul 2020, conform estimărilor, România va mai depăşi la PIB-ul pe locuitor, în PCS, doar Croaţia, în anul 2018. Având în vedere nivelurile estimate pentru ţările din UE în anul 2020, în perspectiva orizontului 2035, România ar putea depăşi ca nivel al PIB-ului pe locuitor ţări precum Ungaria, Letonia, Portugalia, Polonia, Cipru, Grecia, Slovacia, Estonia, Slovenia, Lituania şi Cehia, ale căror valori estimate pentru anul 2020 sunt sub 30 000 euro. Deci, în varianta cea mai optimistă, România s-ar putea plasa pe locul 15, ceea ce ar avea semnificaţia unui succes istoric. În sinteză, reducerea decalajelor economice (în valoare absolută şi valoare relativă) faţă de media europeană este un proces dificil şi de durată. Perspectivele de apropiere sunt foarte probabile, chiar dacă şi celelalte ţări UE vor înregistra ritmuri de creştere semnificative. 2020 2025 2030 2035 V1 V2 V1 V2 V1 V2 V1 V2

1. PIB preţuri curente în PCS (Euro/loc.) - UE 29 32 32 36 33 41 35 46 718 338 024 536 711 322 364 205 - România 21 21 26 28 32 35 38 44 100 828 900 387 700 829 900 585

2. PIB/loc în 71,0 PCS România 67,5 84,0 77,7 97,0 86,7 110 96,5 faţă de media UE (%)

3. IMPLICAŢII ALE OBIECTIVELOR UE PRIVIND EMISIILE DE CO2 ASUPRA DEZVOLTĂRII ROMÂNIEI Orizont 2035 Obiectivul UE este de a avea o economie decarbonizată şi eficientă energetic la orizontul anului 2050 transpus în ţinte cantitative de reducere a emisiilor cu 40%-44% faţă de 1990 până în 2030, respectiv 78-82% faţă de 1990 până în anul

2050. Pentru România obiectivele cantitative se transpun în limitarea emisiilor anuale de CO2 la 139,1-149,1 mil t CO2 în anul 2050, şi la 44,7-52,2 mil. t CO2, fără a lua în considerare impactul LULUCF (land use, land use change and forestry). Dinamica economiei după anul 1990 a generat o reducere a emisiilor anuale de CO2 de la 248,5 mil. T CO2 în 1990 la 139,8 milioane t CO2 în 2008 şi estimăm 274 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 101,7 mil. t CO2 în anul 2014, atât datorită modificării structurii industriei, cât şi reducerii activităţii economice din perioada crizei. Conexiunea dintre eficienţa energetică şi emisiile de CO2 este reprezentată de industria energetică, în special producţia energiei electrice ale cărei emisii anuale de CO2 reprezintă 30-40% din emisiilor totale şi 60-70% din emisiile incluse în mecanismul EU ETS. În perspectiva anului 2035, oricare scenariu de dezvoltare va fi condiţionat atât de atingerea obiectivelor de emisii de CO2, cât şi de creşterea eficienţei energetice. 3.1. Ipotezele pentru analiza şi evaluarea implicaţiilor emisiilor de CO2 asupra scenariilor de dezvoltare Pentru estimarea evoluţiei emisiilor de CO2 pe termen lung şi impactului pe care potenţialele scenarii de dezvoltare îl vor avea asupra emisiilor s-au luat în considerare două seturi de ipoteze în ceea ce priveşte evoluţia PIB-ului României:

1. În primul set, pentru rata medie anuală de creştere nominală a PIB este de 6,1% până în anul 2020, după care descreşte la 5,1% până în anul 2025, 4,3% până în anul 2030 după care rămâne constantă la 4%. În aceeaşi perioadă ratele medii anuale reale de creştere a Valorii Adăugate Brute pentru Industrie scad de al 3% până în 2020 la 2,5% până în 2030 şi la 2% până în 2035, în timp ce pentru construcţii rate medii anuale reale scad de la 3,8% până în 2020, la 3% până în 2030 şi la 2,8 % după acest an. Sectorul terţiar este estimat să crească cu o rată medie anuală reală de 4% până în 2020, după care urmează o descreştere la 3,5% până în 2025 şi la 3% după 2030.

2. În al doilea set, rata medie anuală de creştere nominală a PIB este de 6,1% până în anul 2020, după care creşte la 8,1% până în anul 2025, apoi descreşte la 7,1% până în anul 2030, după care rămâne constantă la 6,1%. Pentru principalele sectoare ratele reale medii anuale de creştere sunt corelate cu cele ale PIB-ului, păstrându-se aceeaşi structură economică.

3. În scenariile de dezvoltare, pentru această fază a proiectului de cercetare, nu sunt luate în considerare măsuri de combatere a emisiilor de CO2 sau de modificare a eficienţei energetice. 3.2. Metodologia estimării emisiilor de CO2 Abordarea noastră în estimarea emisiilor de CO2 pentru perioada de până în anul 2035 a constat în următoarele: a. Pentru agricultură, servicii şi sectoare economice cu amprentă redusă în ceea ce priveşte emisiile de CO2 estimarea s-a bazat pe evoluţia Valorii Adăugate Brute şi a Produsului Intern Brut pentru fiecare din Scenariile considerate. b. Pentru ramurile industriale petrochimie, ciment şi metalurgie feroasă estimarea a luat în considerare limitările de capacitatea nominală şi a ţinut cont în măsura informaţiilor disponibile de evoluţia viitoare a acestor sectoare. Nu s-au Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 275 considerat implicaţiile pe care preţurile de la LME le au asupra utilizării capacităţilor din metalurgie şi nici implicaţiile pe care preţul energiei electrice cu toate taxele incluse îl are asupra sectoarelor energointensive. c. Emisiile rezultate din transporturi şi din gospodăriile populaţiei au fost corelate cu evoluţia Produsului Intern Brut fără a se considera măsuri de reducere. d. Emisiile de CO2 ale sectorului energetic au fost estimate pe baza cererii de energie electrică fără a lua în considerare măsuri pe latura eficienţei energetice. Cererea suplimentară de energie a fost acoperită pe centrale pe combustibili fosili, în special lignit şi huilă, fără a ţine cont de costul energiei electrice. 3.3. Limitări şi condiţionări privind scenariile de evaluare a impactului emisiilor de CO2 Estimarea implicaţiilor scenariilor de dezvoltare asupra emisiilor de CO2 la această etapă sunt limitate şi condiţionate de analiza implicaţiilor următoarelor elemente: a. a scenariilor de reducere a emisiilor din industria energetică prin implementarea de noi tehnologii şi modificarea mix-ului energetic din punct de vedere tehnologic b. a dezvoltării infrastructurii asupra emisiilor din transport datorită creşterii vitezei de transport, inclusiv decizia strategică de dezvoltare a transportului electric şi a infrastructurii aferente c. a disponibilităţilor financiare şi mix-ului de finanţare a investiţiilor necesare în tehnologie şi infrastructură (până în 2030 ar trebui investiţii de aproximativ 19 miliarde euro în infrastructura feroviară, de minim 25-30 miliarde în infrastructura rutieră şi de minim 30-40 miliarde până în 2035 pentru a înlocui capacităţile energetice existente) d. a interdependenţelor dintre cererea de energie primară determinată de sectorul de transport asupra sectorului petrochimic, prin intermediul cererii de produse petroliere rafinate e. a preţului energiei electrice asupra gradului de utilizare a capacităţilor de producţie datorită competitivităţii produselor acestora determinată de preţurile internaţionale. 3.4. Opţiuni strategice pentru reducerea impactului vitezei de creştere asupra emisiilor de CO2 3.4.1. Rezultatele evaluării impactului scenariilor de dezvoltare asupra emisiilor de CO2 În raport de obiectivele europene de reducere a emisiilor de CO2 menţionate anterior, la o rata reală medie anuală de creştere de numai 2,9% în intervalul 2015– 276 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 2035, economia românească are spaţiu de creştere fără măsuri specifice, întrucât în 2030 vom fi cu 35,86 mil. t CO2 sub limita obiectiv, dar vor trebui luate măsuri în perspectiva anului 2050. Obiectivul de emisii pentru industria energetică necesită o intervenţie moderată în vederea obţinerii unei reduceri de 5 mil. t CO2 în 2030. În situaţia în care rata medie anuală reală de creştere pentru intervalul 2015–2035 ar creşte la 5% pe an, atunci emisiile medii anuale pentru acelaşi interval s-ar majora de la 116,24 mil t CO2 la 139,26 mil t CO2, respectiv cu 10,96 mil. t CO2 pentru fiecare punct procentual adăugat ratei medii anuale de creştere reală. Astfel, la orizontul anului 2030 obiectivul va fi depăşit cu 2,47 mil. t CO2, iar emisiile anuale în 2035 vor fi cu 87% mai mari decât în scenariul anterior. În ceea ce priveşte industria energetică emisiile de CO2 se vor dubla. 3.4.2. Opţiuni strategice Principala opţiune strategică este transformarea obiectivelor de reducere a emisiilor dintr-o restricţie într-un factor al dezvoltării economiei româneşti prin: a) orientarea strategică către excelenţă în implementarea economiei circulare (obiectiv european) prin: ¾ transfer tehnologic prin implementarea tehnologiilor disponibile la acest moment la nivel global, care utilizează complet resursele introduse în circuitele productive, mai ales acelea care pot pune în valoare resursele energetice locale ¾ dezvoltarea de centre de CDI, care să susţină iniţial transferul tehnologic după care să participe în reţele internaţionale de perfecţionare şi dezvoltare a acestor tehnologii b) orientarea strategică către integrarea pe teritoriului României a unei cât mai mari părţi din lanţul de valoare pentru industriile energointensive prin promovarea şi susţinerea dezvoltării tehnologice prin: ¾ promovarea integrării pe verticală a companiilor dacă astfel se realizează economii şi creşte eficienţa energetică, reducerea exporturilor de produse primare şi semifabricare ¾ dezvoltarea de centre de CDI, care să susţină transferul tehnologic şi perfecţionarea tehnologiilor din domeniu c) transformarea politicilor publice de investiţii de la investiţie directă către rolul de stimulare şi mobilizare a capitalului privat în realizarea investiţiilor în infrastructură, cercetare-dezvoltare etc. prin utilizarea instrumentelor economice similare fondurilor de investiţii, fapt ce ar permite: ¾ echilibrarea bugetului şi crearea resurselor necesare menţinerii sub control a datoriei publice (chiar reducerea) şi spaţiu pentru implementarea şi susţinerea proceselor de transformare în sistemul de pensii şi asigurări sociale, educaţie etc. ¾ mobilizarea şi direcţionarea resurselor financiare private către obiective strategice pentru dezvoltare, cum ar fi de exemplu combinarea reducerii Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 277 rapide a ratei rezervelor minime obligatorii cu transferul acestor resurse într-un fond de investiţii financiare pe termen lung; ¾ unificarea tuturor resurselor alocate către un anumit obiectiv măsurabile cantitativ şi ar permite dezvoltarea rapidă a investiţiilor în infrastructură cu impact major asupra recuperării şi echilibrării capacităţii financiare a sectorului privat şi populaţiei. Emisiile de CO2 raportate la obiectivele de reducere ale UE Scenariul 1 Scenariul 2 UM 2025 2030 2035 2025 2030 2035 România mil. Emisii CO2 anuale 109,35 113,22 118,84 126,93 151,55 184,57 tCO2 mil. +/- Obiectiv 2030 -39,72 -35,86 -30,23 -22,15 2,47 35,49 tCO2 mil. +/- Obiectiv 2050 59,66 63,53 69,15 77,24 101,85 134,88 tCO2 Sector Energie Electrică mil. Emisii CO2 anuale 14,6 15,6 38,6 36,9 51,5 72,3 tCO2 mil. +/- Obiectiv 2030 -18,9 -17,9 5,1 3,4 18,0 38,8 tCO2 mil. +/- Obiectiv 2050 9,5 10,5 33,5 31,8 46,4 67,2 tCO2 Energie electrică TWh 69,3 72,9 78,8 77,1 91,0 110,9 totală, din care: Combustibili fosili TWh 34,6 38,2 44,0 42,4 56,3 76,1

4. PERSPECTIVE DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A CALITĂŢII VIEŢII Din necesitatea comparării cu situaţia şi perspectivele din Uniunea Europeană, dar şi pentru a oferi o imagine cât mai sintetică, în concordanţă cu evoluţia macroeconomică aşteptată a procesului complex de îmbunătăţire a calităţii vieţii, în actuala etapă s-a optat pentru o viziune globală, axată pe indicatorii care ilustrează sărăcia şi excluziunea socială. Demersul prospectiv în această zonă este în concordanţă cu metodologia şi conceptele Strategiei Europa 2020, care pune accentul pe aceste componente ale calităţii vieţii. Principalii indicatori luaţi în considerare se referă la nivelul sărăciei relative, dar şi la profunzimea acesteia, ilustrată de indicele inegalităţii veniturilor şi coeficientul Gini. Complementar se evidenţiază şi deprivarea materială severă. 278 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Amploarea stării de sărăcie poate fi mai bine relevată dacă se analizează complementar sărăciei monetare aspectele de deprivare materială, incapacitatea unor persoane de a-şi asigura condiţii de viaţă normale pentru actualul stadiu de dezvoltare a societăţii. Lipsa unor bunuri materiale se datorează în principal insuficienţei resurselor financiare. Totuşi trebuie spus că deprivarea materială poate fi indusă şi de alţi factori non-monetari, care ţin de trăsăturile caracteristice ale persoanelor (sex, vârstă, nivel de instruire, sănătate, statut ocupaţional etc.) sau ale cadrului socio- economic în care trăiesc persoanele respective (mediu de rezidenţă, nivel general de dezvoltare al comunităţii, piaţa muncii etc.). Pentru caracterizarea statistică a situaţiilor de deprivare materială se utilizează un sistem de indicatori din perspectiva a trei dimensiuni distincte, denumite „dimensiuni ale incluziunii sociale”, anume: ƒ deprivare materială din punct de vedere economic, care se referă la situaţia economică a gospodăriei; ƒ deprivarea materială din punct de vedere al înzestrării cu bunuri de folosinţă îndelungată – cu referire la lipsa din dotarea gospodăriilor a unor bunuri de folosinţă îndelungată; ƒ deprivarea materială din punct de vedere al calităţii necorespunzătoare a condiţiilor de locuit, cuprinzând câteva caracteristici ale locuinţei care influenţează calitatea vieţii. Persoanele care declară ca sunt afectate de una sau mai multe din elementele componente ale acestor dimensiuni sunt considerate deprivate material din punct de vedere economic, al înzestrării cu bunuri de folosinţă îndelungată sau al condiţiilor de locuit. Toate aceste aspecte sunt incluse în final în indicatorul global al „riscului de sărăcie sau excluziune socială”. Ca instrument statistic de monitorizare a progreselor înregistrate în atingerea obiectivelor asumate prin Strategia Europa 2020, indicatorul complex al riscului de sărăcie sau excluziunii sociale (AROPE) se referă la persoanele care se află în cel puţin una din următoarele situaţii: ƒ se află sub pragul sărăciei (stabilit la 60% din venitul median disponibil pe adult-echivalent); ƒ este în stare de deprivare materială severă; ƒ trăieşte într-o gospodărie cu intensitate redusă a muncii. Indicatorul cheie, Riscul de sărăcie sau excluziune socială (AROPE), a avut o rată de 40,4% în anul 2013, corespunzătoare unui număr de 8 601 mii persoane. Cu toate că pe ansamblu tendinţa ultimilor ani a fost vizibil descendentă (cu un punct procentual faţă de anul 2010), totuşi nivelurile relative estimate pentru România sunt foarte mari. În general, se poate spune că indicatorul AROPE prezintă o situaţie mult mai nefavorabilă decât cea rezultată din analiza ratei de săracie propriu-zisă (40,4% faţă de 22,4% în anul 2013). Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 279 Atât la nivel european, cât şi în România, sărăcia a avut în ultimii ani o evoluţie care pare că separă riscul de a ajunge în starea de sărăcie de criza economico-financiară şi mai mult de politicile de stabilitate macroeconomică ale Uniunii Europene. Evident că excluziunea socială, lipsa unui loc de muncă şi veniturile insuficiente ale pensionarilor sunt principalii factori care induc riscul de sărăcie, condiţii în care politicile macroeconomice comunitare şi naţionale devin tot mai importante în prefigurarea trendurilor evolutive. În primii ani de criză, când principala preocupare a guvernelor a fost de a pune în operă planuri anticriză de stimulare financiară a unor sectoare economice aflate în suferinţă sau de salvare a sectorului financiar, excluziunea socială a fost artificial menţinută la niveluri suportabile. Practic, prin politicile macroeconomice s-a încercat ameliorarea stării de sărăcie. Astfel, pe ansamblul Uniunii Europene, rata sărăciei relative s-a menţinut relativ constantă în intervalul 2007–2013 (16,5% în 2007 şi 16,6% în 2013). În România reducerea a fost foarte pronunţată în perioada de scădere economică (2009 şi 2010), de la 23,4% în anul 2008, la 21,1% în anul 2010. Dacă analiza se efectua la acel moment se putea spune că programele anticriză au avut succes şi politicile macroeconomice au fost adecvate: ţările europene au intrat pe palierul de creştere economică în condiţiile îmbunătăţirii stării sociale. Rata sărăciei relative (%) 2007 2009 2011 2013 UE - 27 16,5 16,3 16,9 16,6 Zona euro 16,3 15,9 16,9 16,6 Bulgaria 22,0 21,8 22,3 21,0 Spania 19,7 19,5 21,8 20,4 Grecia 20,3 19,7 21,4 23,1 România 24,8 22,4* 22,2 22,4 * 21,1% în anul 2010; Sursa: Eurostat În cazul când comparaţia se extinde şi la celelalte condiţii de viaţă care dau imaginea globală a stării de sărăcie, decalajele între România şi celelalte state europene sunt chiar mai pronunţate. Rata sărăciei şi excluziunii sociale (% din totalul populaţiei) 2007 2009 2011 2013 UE - 27 24,4 23,1 24,2 24,5 Zona euro 21,7 21,4 22,7 23,0 Bulgaria 60,7 46,2 49,1 48,0 Spania 23,1 23,4 27,0 27,3 Grecia 28,3 27,6 31,0 35,7 România 45,9 43,1 40,3 40,4 Sursa: Eurostat 280 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Experienţa europeană arată, de asemenea, că progresul economic se transferă diferenţiat în societate şi nu în avantajul categoriilor defavorizate. Tocmai de aceea coeziunea şi convergenţa socială au devenit componentele fundamentale ale Strategiei Europa 2020 (spre deosebire de Strategia Lisabona unde accentual era pus pe competitivitate). În cazul României, de asemenea, cu toate progresele evidente, progresul social nu va fi în mod strict corelat cu progresul economic. Drept consecinţă, conform evaluărilor noastre, cele două scenarii de convergenţă reală vor conduce cel mult la o reducere a sărăciei sau excluziunii sociale până la mediile actuale din Uniunea Europeană. Pe termen lung însă bunăstarea în România va fi comparabilă cu nivelul de trai actual din ţările europene dezvoltate. Este posibil ca la orizontul anului 2035 rata sărăciei relative să fie echivalentă cu aceea de acum din Germania, Franţa, Austria. Scenarii de reducere a sărăciei 2020 2025 2030 2035 V1 19,8 17,7 15,0 12,0 Rata sărăciei relative (%) V2 20,5 18,9 17,5 16,5 Rata sărăciei sau V1 34,2 31,7 27,0 24,5 excluziunii sociale (%) V2 35,0 33,0 30,5 29,5 Sursa: Calcule ale autorilor

5. REDUCEREA DECALAJELOR REGIONALE Obiectivul general de convergenţă reală se suprapune şi necesită în acelaşi timp convergenţa teritorială. Sustenabilitatea creşterii economice, dar şi a apropierii dintre ţările UE presupun atât reforme structurale, cât mai ales o contribuţie echilibrată a regiunilor şi subregiunilor în funcţie de potenţialul acestora, la dezvoltarea naţională. De altfel, reforma politicii de coeziune, descrisă anterior, îşi propune să asigure o maximizare a contribuţiei regionale la creşterea economică prin adaptarea asistenţei comunitare la nivelul de dezvoltare al fiecărei regiuni şi orientarea resurselor către principalele sectoare de creştere. Evouţia economică diferenţiată din perioada de criză, dar mai ales în anii de recuperare a pierderilor, a reprezentat o trăsătură a evoluţiei economice teritoriale. În România, unde disparităţile regionale sunt mai pronunţate, efectele crizei au fost chiar mai severe. Fenomenul este mult mai vizibil în interiorul regiunilor, potenţialul şi structura economică a judeţelor mai dezvoltate permiţând o mai rapidă ieşire din criză. În România, în perioada 2007–2011, indicii de disparitate regională s-au redus semnificativ doar în regiunile Nord-Est, Nord-Vest şi Centru. În regiunea Sud- Muntenia şi Bucureşti Ilfov, convergenţa cu media naţională se îmbunătăţeşte, iar în celelalte rămâne relativ aceeaşi. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 281 Tendinţa generală de propagare centrifugă a crizei globale (mai amplă în ţările şi regiunile mai puţin dezvoltate) se observă şi în cazul judeţelor României. Dintre primele 5 judeţe dezvoltate, situate peste media naţională a PIB/locuitor, doar în judeţul Ilfov s-a manifestat o majorare mai pronunţată a decalajului faţă de medie. Judeţele Timiş, Cluj, Constanţa şi Braşov s-au îndepărtat tot mai mult de medie în 2011 faţă de 2008. Dintre ultimele 5 judeţe, doar în Giurgiu se manifestă o tendinţă clară de reducere a decalajului faţă de medie. O imagine a concentrării teritoriale a creşterii economice este oferită de decalajele în cadrul regiunilor, decalaje care s-au adâncit, inclusiv în regiunile dezvoltate (regiunea Vest sau regiunea Bucureşti-Ilfov). Această tendinţă pune semnul întrebării eficacitatea politicilor de sprijin a unor „poli de creştere” sau a oraşelor, care se presupune a avea efecte de propagare a creşterii economice. În ţările mai puţin dezvoltate din UE (România, Bulgaria) starea infrastructurilor face dificilă mobilitatea factorilor de producţie şi, în consecinţă, a afacerilor conexe, care să deservească „polii de creştere”. Decalaje intra-regionale* 2008 2009 2010 2011 2012 2013 Regiunea Nord - Est 3,0 3,1 3,4 3,3 3,4 3,5 Regiunea Sud - Est 4,7 5,0 4,8 4,3 4,6 4,6 Regiunea Sud Muntenia 5,4 5,1 3,8 3,8 3,9 3,9 Regiunea Sud - Vest Oltenia 3,1 3,1 3,1 3,2 3,4 3,7 Regiunea Vest 3,8 3,5 3,8 4,2 4,2 4,2 Regiunea Nord - Vest 4,6 4,6 4,7 4,9 4,6 4,6 Regiunea Centru 4,0 4,1 4,6 4,2 4,4 4,5 Regiunea Bucureşti Ilfov 9,2 8,6 9,2 9,3 9,6 9,5 * Între primul şi ultimul judeţ, după nivelul produsului intern brut; Sursa: INS, CNP Impactul diferit al crizei economice a afectat concentrarea în materie de convergenţă a procesului de creştere economică în anii de manifestare directă (de declin) respectiv anii 2009 şi 2010, care a fost însă urmată în perioada de revigorare de reluarea procesului de concentrare a creşterii. Astfel, se poate afirma că potenţialul şi structura economică a judeţelor mai dezvoltate au permis o mai rapidă ieşire din criză. Analiza pe baza coeficientului Hirschmann relevă că din punct de vedere al contribuţiei judeţelor la creşterea reală a PIB, nivelul de concentrare a sporit majorat constant după anul 2000. În anul 2001, coeficientul Hirschmann avea valoarea 0,057, pentru ca în anul anterior crizei, respectiv anul 2008, valoarea să ajungă la 0,073. În prezent nivelul de concentrare teritorială a produsului intern brut a ajuns la 0,077. Ca tendinţă, se poate aprecia că totuşi concentrarea a fost mai puţin pronunţată după anul 2008, cauza fiind, în principal, răspunsul diferit la criză şi nu atât impactul fondurilor 282 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 europene destinate creşterii coeziunii. În acest context este de subliniat că România a beneficiat de un suport financiar comunitar substanţial pentru pregătirea economiei în vederea aderării (de exemplu fondurile Phare) şi cu toate acestea gradul de concentrare teritorială în materie de creştere economică s-a majorat cu aproximativ 30%. Concentrarea procesului de creştere economică* (%) 2008 2009 2010 2011 2012 2013 Contribuţia primelor 5 39,6 38,7 39,1 40,6 40,9 40,5 judeţe Contribuţia primelor 10 54,1 53,7 53,8 54,9 55,4 55,4 judeţe Contribuţia ultimelor 10 9,0 9,0 9,2 9,2 9,0 8,9 judeţe Contribuţia ultimelor 5 4,0 4,1 4,2 4,2 4,1 4,1 judeţe Sursa: INS, CNP ; * după ponderea PIB-ului judeţean în PIB-ul naţional PIB/locuitor în PPS la nivel regional în Uniunea Europeană evidenţiază următoarele aspecte: ƒ În România, regiunea Bucureşti Ilfov are cel mai ridicat nivel, depăşind cu peste 30% media Uniunii Europene; ƒ Într-un top al ultimelor 20 clasate, România are 5 regiuni (Nord-Vest, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia şi Nord-Est) cu un nivel al PIB/locuitor care se situează la mai puţin de 50% din media UE; ƒ Disparităţi semnificative sunt nu numai faţă de nivelul mediu al Uniunii Europene, ci şi dacă se fac comparaţii între regiuni în interiorul aceleaşi ţări. Astfel, raportul dintre nivelul maxim şi nivelul minim al PIB/locuitor, în cadrul aceleaşi ţări, evidenţiază faptul că şi în ţările dezvoltate sunt diferenţe majore. De exemplu, în Marea Britanie, raportul între nivelul maxim şi cel minim era de 4,83 în 2013 (trebuie totuşi menţionat că regiunea cu nivelul minim în această ţară se situează la 67% din media UE). Concluziile privind concentrarea teritorială a procesului de creştere economică sunt argumentate şi de intensitatea modificărilor structurii teritoriale a produsului intern brut. Ajustările structurale au fost mult mai intense înainte de aderarea României la UE, ceea ce ar putea argumenta eficienţa fondurilor de preaderare. Din păcate, corelarea cu concentrarea sporită din aceeaşi perioadă arată că de politica de coeziune socială şi teritorială au beneficiat cu precădere tot judeţele mai dezvoltate, cu potenţial economic, care a putut fi astfel valorificat prin spijin comunitar. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 283 În perioada 2001–2006 (înainte de aderare), intensitatea modificării ponderii judeţelor în produsul intern brut a fost de aproape 2 puncte procentuale pe an. În perioada 2006–2013 intensitatea anuală a modificării structurii teritoriale a produsului intern brut a fost de doar 1,25 puncte procentuale. Înainte de aderarea României la UE 26 de judeţe şi-au redus contribuţia la crearea produsului intern brut, în timp ce în perioada 2006–2013 numărul judeţelor acestora a ajuns la 30, în paralel cu scăderea contribuţiei lor la crearea produsului intern brut. Decalaje intra – regionale *) 2012 2013 Belgia 1,81 1,82 Bulgaria 2,64 2,40 Cehia 2,74 2,79 Germania 2,33 2,29 Spania 2,00 1,98 Italia 2,48 2,62 România 3,84 3,88 Marea Britanie 4,91 4,83 *) Raport între regiunea cu nivel maxim şi cea cu nivel minim al PIB/locuitor la PPS În loc de concluzie menţionăm că în anul 2001 cele mai dezvoltate 10 judeţe din România asigurau 50% din produsul intern brut, iar în anul 2013 contribuţia aceloraşi judeţe a fost de aproape 55%. Rezultă că România şi-a îmbunătăţit semnificativ convergenţa reală la nivel de ţară, fiind aproape de nivelul acceptabil pentru aderarea la spaţiul euro, dar procesul de creştere economică suferă din punct de vedere al sustenabilităţii sale teritoriale. Adâncirea concentrării măreşte vulnerabilitatea viitoare, eventualele viitoare dificultăţi din economiile judeţelor dezvoltate neputând fi estompate de o creştere economică suplimentară în judeţele mai puţin dezvoltate. De aceea, pentru România este esenţial ca sprijinul UE pentru coeziunea economico-socială să fie direcţionat cu prioritate către zonele mai puţin dezvoltate, deoarece se pare că teoria „polilor de creştere” nu şi-a dovedit încă valabilitatea în cazul economiei româneşti. În aceste condiţii, respectiv prin valorificarea sprijinului comunitar cu prioritate de către regiunile mai puţin dezvoltate, este posibil ca la orizontul anului 2035, cu o singură excepţie (regiunea Nord-Est) toate regiunile să se apropie la mai puţin de 10 puncte procentuale de nivelul mediu pe ţară al produsului intern brut pe locuitor. Procesul va fi însă foarte dificil. Dintr-o altă perspectivă s-ar putea aprecia că progresele nu vor fi deosebit de mari din moment ce, indiferent de premise, numai o singură regiune va depăşi media naţională, comparativ cu situaţia din anul

2013. Din cele 6 regiuni cu PIB-ul pe locuitor în anul 2013 sub media naţională, doar regiunea Centru pare a avea posibilitatea să depăşească media naţională. 284 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Indici de disparitate faţă de total ţară (%) 2013 2020 2025 2030 2035 Regiunea Nord - Est 62,1 70,1 74,7 78,3 82,8 Regiunea Sud - Est 82,8 84,8 88,1 91,1 93,8 Regiunea Sud Muntenia 75,9 78,7 82,5 85,6 91,5 Regiunea Sud - Vest Oltenia 75,2 78,7 82,5 85,6 91,5 Regiunea Vest 108,3 104,3 103,3 102,8 100,3 Regiunea Nord - Vest 86,2 89,1 92,6 96,3 99,2 Regiunea Centru 93,8 95,3 98,1 101,8 102,8 Regiunea Bucuresti - Ilfov 240,7 208,5 191,4 176,8 159,4 Ca o concluzie generală se poate aprecia că pe termen lung ierarhia între regiuni se va menţine practic ca în prezent, în condiţiile în care totuşi decalajele dintre regiuni se reduc semnificativ. Decalajul de dezvoltare dintre ultima regiune (Nord-Est) şi prima regiune (Vest, regiunea Bucureşti cu un nivel foarte ridicat de dezvoltare fiind exclusă din calcul) se reduce de la 0,57/1 în prezent la 0,83/1 în anul 2035.

3. ANALIZA SITUAŢIEI EXISTENTE A ROMÂNIEI ÎN DOMENIUL CALITĂŢII VIEŢII Autori (cercetători în cadrul Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii): Cătălin Zamfir (coordonator), Ionuţ Anghel, Daniel Arpinte, Georgiana Bonea, Bianca Buligescu, Cosmin Briciu, Alexandra Deliu, Mihai Dumitru, Dana Eremia, Simona Ilie, Adina Mihăilescu, Gabriela Neagu, Ana Maria Preoteasa, Cosmina Pop, Corina Popa, Iuliana Precupeţu, Mihnea Preotesi, Viorica Rotaru, Marian Runceanu, Monica Şerban, Mariana Stanciu, Manuela Stănculescu, Simona Stănescu, Iulian Stănescu, Cristina Tomescu, Elena Tudor, Laura Tufa, Elena Zamfir . 3.1. CALITATEA VIEŢII: DIN MEDIUL INTELECTUAL ÎN PROGRAME POLITICE Tema calităţii vieţii (CV), lansată în anii ’60-’70 în mediul intelectual, s-a difuzat rapid în conştiinţa colectivă şi în discursul politic. A devenit un obiectiv global al politicii, un criteriu de performanţă pentru toate programele sociale. Ca exemplu, doar două documente europene foarte importante: Tratatul de la Amsterdam (1997), Strategia Europa 2020. Şi în politica românească tema CV apare în documente politice importante: în Programului de Guvernare 1998–2000 se preciza: „actul de guvernare va urmări atingerea unui nivel decent al calităţii vieţii”. CV a continuat să fie menţionată în special cu referire la politica în domeniul tineretului, politica agricolă (Programul de Guvernare 2001–2004), Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 285 sistemul de pensii, politica familială, protecţia persoanelor vârstnice, politica de sănătate, politica privind protecţie mediului înconjurător (Programul de Guvernare 2005–2008) şi politica de comunicaţii şi mediu (Programul de Guvernare 2013– 2016). CV este valoarea pentru om a vieţii sale; cât de bună sau rea este viaţa pe care o trăieşte, atât în ansamblul ei, cât şi pe componentele sale particulare: starea de sănătate, familia, profesia şi locul de muncă, resursele financiare disponibile, bunurile pe care le posedă, timpul liber, mediul social, prietenii şi colegii, societatea în ansamblu în care trăieşte. Calitatea vieţii reprezintă calitatea globală, sintetică a tuturor condiţiilor şi sferelor din care se compune viaţa, gradul în care viaţa produce satisfacţie. Tema calităţii vieţii implică şi o strategie de intervenţie socială: ce trebuie să întreprindă colectivitatea pentru a îmbunătăţi condiţiile de viaţă. Ea tinde să devină un obiectiv ultim al întregii politici. Se produce o schimbare profundă în paradigma gândirii politice. Tradiţional, gândirea politică era centrată pe două paradigme: una etică şi cealaltă economică. Paradigma etică promovează responsabilitatea individuală pentru calitatea vieţii sale. Paradigma economică consideră: creşterea economică produce consecinţe, predominant pozitive, în toate celelalte sfere ale vieţii sociale. Primul semnal îngrijorător al incapacităţii economiei de a soluţiona toate problemele comunităţii a venit dintr-o catastrofă ecologică în 1967: colapsul unui petrolier. Este nevoie de o nouă viziune socială şi politică care promovează interesul faţă de mediul natural. Nu întâmplător în acest context a apărut conceptul de calitate a vieţii. În Europa occidentală, mai ales în ţările nordice, beneficiind de o creştere rapidă a bunăstării, s-a conturat un program mult mai ambiţios. Conceptul de calitate a vieţii oferă o viziune integrativă a omului asupra vieţii sale globale. Construcţia Uniunii Europene (UE) a reprezentat un mediu favorabil. UE nu are ca obiectiv doar construirea unei economii comune, ci şi un nou model de societate europeană. Politic este nevoie de un obiectiv comun global: o societate europeană care nu poate să facă abstracţie de drepturile şi nevoile omului, de calitatea vieţii. Indicatorii calităţii vieţii sunt tot mai des utilizaţi, fiind incluşi în setul de indicatori instituţionali naţionali şi europeni. Sociologia a preluat de la început tema CV, transformând-o în obiect de cercetare atât teoretică, cât mai ales metodologic-empirică. În mod special, din anii ’70 sociologia a propus un larg set de indicatori ai calităţii vieţii, mai ales cei subiectivi: indicatori de satisfacţie cu viaţa, indicatori de calitate percepută a vieţii în diferitele ei sfere. România a fost singura ţară comunistă şi probabil una dintre primele ţări din lume care au preluat cu un interes accentuat tema calităţii vieţii chiar din anii ’70. 286 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 3.2. CALITATEA VIEŢII ÎN PERIOADA TRANZIŢIEI: ROMÂNIA 2015 Revoluţia din 1989 a generat un nou spaţiu social: schimbarea societăţii comuniste într-o nouă societate, în centrul căreia să nu mai fie sacrificarea omului, în speranţa unei viitoare bunăstări. Tematica CV a răspuns aspiraţiilor Revoluţiei, fiind imediat preluată în interesul public şi în programele politice. România s-a aflat de la început în faţa unei alternative strategice: o reformă profundă cu creştere economică rapidă, costurile sociale inevitabile compensate de o politică socială accentuată, ca parte a reformei. Sau o reformă axată prioritar pe o privatizare rapidă, făcută cu preţul căderii economice şi cu costuri sociale enorme, considerate ca inevitabile şi deci mai degrabă ignorate politic. Economia a fost restructurată nu prin dezvoltare, ci prin dezagregare: o cădere a economiei întinsă pe 18 ani, dezindustrializarea, o împroprietărire confuză agrară, fără o concepţie de promovare a unor noi structuri agrare. Economia a început să-şi revină modest de abia din 2001, relansare întreruptă apoi de criza din 2009–2011; o cădere a standardului de viaţă, slab compensată de o politică socială subfinanţată; un sistem politic democratic, dar confuz, dominat nu de confruntări între viziuni, ci conflicte pentru putere, împins în toate direcţiile de intervenţia factorilor externi, care nu-şi asumă responsabilitatea pentru criza rezultată; o populaţie demoralizată, neîncredere în instituţiile publice, un stat capturat de grupurile de interese, exploatat de acestea, incapabil să prevină explozia corupţiei şi să intervină eficace împotriva ei. Epuizarea obiectivelor tranziţiei, însoţită de multe costuri sociale şi confuzie socială şi politică, a condus la necesitatea repunerii în prim plan a tematicii CV în scopul regândirii direcţiilor de dezvoltare a societăţii româneşti în următorii 20 de ani. A devenit clar că problemele grave acumulate nu mai pot fi ignorate cu speranţa că ele se vor soluţiona „natural”. Se prefigurează şi noi probleme care se vor agrava în viitor şi care trebuie anticipate şi adoptate de acţiuni preventive. Tabel 3.1. Care credeţi că este cea mai importantă problemă cu care se confruntă România în această perioadă? ƒ Corupţia – 30% ƒ Sărăcia – 28% ƒ starea economiei (8%), şomajul (7%), starea sistemului de pensii (6%), criza guvernamentală (3%) şi altele. Sursa: IRES, 15-23 aprilie 2015 Integrarea în UE a creat o nouă perspectivă pentru România, noi oportunităţi, dar şi noi standarde de evaluare, precum şi cerinţa formulării unor noi obiective de dezvoltare. Treptat, creşterea economică, care coagula speranţele, a fost completată şi integrată într-un nou concept de dezvoltare social-economică orientată de obiectivul global al calităţii vieţii. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 287 3.3. CALITATEA GLOBALĂ A VIEŢII În ultimele decenii asistăm la o explozie de indicatori ai calităţii vieţii, referitori la multiplele aspecte ale societăţii. Mulţi sunt incluşi în sistemul instituţional de indicatori ai UE şi sunt monitorizaţi şi în România. Nu există încă o procedură acceptată de asamblare a indicatorilor parţiali ai calităţii vieţii într-un indicator global. Sociologia a dezvoltat un sistem complex de indicatori ai calităţii percepute a vieţii. Nici aceştia nu sunt încă asamblaţi într-un indicator global al calităţii percepute a vieţii. S-a dezvoltat însă interesul pentru un indicator de satisfacţie cu viaţa, care a început să fie măsurat de toate ţările europene. Indicatorul de satisfacţie cu viaţa este important pentru că este singurul indicator global al calităţii vieţii. Satisfacţia cu viaţa exprimă evaluarea subiectivă realizată de membrii comunităţii a întregului context al vieţii. Ea depinde de resursele financiare disponibile, dar şi de condiţiile structurale pe care societatea le oferă: un sistem politic raţional şi orientat spre interesul naţional, o protecţie social adecvată şi motivantă, servicii publice de educaţie şi sănătate de calitate, oameni de încredere cu care trăieşti bine. Seria de indicatori de satisfacţie cu viaţa, realizat de ICCV între 1990–2010, înregistrează un nivel al satisfacţiei cu viaţa în România plasat constant scăzut, sub 40%, similar cu cel din Bulgaria, Grecia şi Portugalia, la mare distanţă de celelalte ţări europene. Datele furnizate de Eurobarometru pare să indice nu o creştere reală a nivelului satisfacţiei în anii 2011–2014, ci mai mult ca efect al utilizării unei alte scale, de 4 trepte. Excluderea treptei intermediare, „nici satisfăctut, nici nesatisfăcut”, are ca efect distribuţia opţiunilor pe panta pozitivă şi pe cea negativă. Tabel 3.2. Satisfacţia cu viaţa – 2014: procentul persoanelor: foarte satisfăcut+satisfăcut. ƒ UE 1518 82,8% ƒ UE 8: Medie ţări în tranziţie, fără România şi Bulgaria 75,6% ƒ România 56,0% ƒ Bulgaria 46,0% Sursa: Eurobarometrul 2014 18 În această strategie, direcţia de dezvoltare a societăţii româneşti este orientată de performanţele ţărilor europene cu succes consolidat (UE15: Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia, Marea Britanie şi Grecia). Nivelul atins de ele este luat drept standard de evaluare a situaţiei actuale a României şi indicativ sigur a ţintelor pe care trebuie să le asumăm. Este util şi să ne raportăm la fostele ţări comuniste, integrate în UE, pe care le denumim în document UE 8: Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia şi Slovenia. 288 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Grafic 3.1. Satisfacţia cu viaţa: metodologia ICCV 1990–2010; metodologia UE 2011–2014 Sursa: Diagnoza calităţii vieţii, 1990–1999, 2003, 2006, 2010, ICCV. Forma întrebării: „Luând în considerare întreaga situaţie, cât de satisfăcut sunteţi cu viaţa dvs? ICCV utilizează o scală cu 5 trepte: 1. Foarte satisfăcut, 2. Satisfăcut, 3. Nici satisfăcut, nici nesatisfăcut, 4. Nesatisfăcut, 5. Foarte nesatisfăcut”, Eurobarometru: 2011–2014 Scală cu 4 trepte. Standardul de viaţă Standardul de viaţă este componenta de bază a calităţii vieţii. Există trei aspecte importante de notat în ceea ce priveşte acesta: standardul de viaţă al întregii comunităţi, polarizarea/ inegalitatea socială şi amploarea procesului de sărăcire. Nivelul global al standardului de viaţă Consumul anual pe persoană, indicatorul sintetic al standardului de viaţă, exprimat în euro, prezintă următoarea situaţie în 2012. Tabel 3.3. Cheltuielile finale de consum ale gospodăriilor în 2012, exprimate în euro pe persoan㠃 UE 15 17 700 ƒ UE 8 ţări în tranziţie, fără România şi Bulgaria 7 025 ƒ România 4 000 ƒ Bulgaria 3 800 Sursa Eurostat Datele sugerează un decalaj greu de recuperat pe termen mediu faţă de celelalte ţări europene. Consumul personal în România se plasează în 2012 la 22,6% din consumul din grupul ţărilor UE 15 şi 57% din cele 8 ţări în tranziţie, membre ale UE. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 289 Veniturile Venitul per capita plasează România pe penultimul loc european. Pentru a înţelege situaţia actuală este important de considerat dinamica venitului pe persoană din 1989 până în prezent. După un vârf în primul an după Revoluţie, urmează o scădere continuă până în 2007, apoi o creştere până în 2009, după care o scădere şi o nouă creştere în 2015. Grafic 3.2. Veniturile totale per capita, 1989 = 100 Sursa: calculele autorilor pe date INS Patternul se regăseşte şi în evoluţia veniturilor salariale, care reprezintă cea mai mare parte a veniturilor totale. Ponderea veniturilor salariale în totalul veniturilor este scăzută în România în raport cu celelalte ţări europene: salariile reprezentau în 2013 51,2% din totalul veniturilor. Valoarea reală a salariului mediu (în preţuri 1989) a suferit o dramatică deteriorare în primii 17 ani ai tranziţiei: după o scădere în 1991, atinge cel mai scăzut nivel în 1993 (53%), depăşind de abia în 2007 nivelul iniţial (116%), un vârf în 2008 (132,2%) şi atinge un vârf în 2015 (141%), dar după ce a suferit noi scăderi în 2009–2013. Salariul minim s-a prăbuşit din 1990, la nivele în jur de 30-40% din nivelul lui iniţial, cu un minim de 24% în 2000, revenind la nivelul iniţial de abia în 2015 (99%). Putem vorbi în întreaga perioadă a tranziţiei de o profundă criză salarială. Scăderea contribuţiei salariilor la constituirea venitului total a fost parţial compensată de producţia agricolă pentru propriul consum şi de creşterea activităţilor economice pe cont propriu care, conform datelor, au adus o contribuţie semnificativ mai mică şi nesigură în raport cu veniturile salariale. 290 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Grafic 3.3. Dinamica salariului minim real şi a salariului mediu real (1989 = 100) Sursa: calculele autorilor pe date INS Tabel 3.4. Indicele inegalităţii veniturilor în 2013 (coeficientul Gini pe venit disponibil pe adult echivalent) ƒ UE 15 29,4 ƒ UE 8 (medie ţări în tranziţie, fără România şi Bulgaria) 29,3 ƒ România 34,0 ƒ Bulgaria 35,4 Sursa: Eurostat Inegalităţile economice şi sociale Inegalitatea este o problemă intens discutată în mediul public european. Promovarea unei societăţi mai echilibrate, cu inegalităţi mai reduse, este un obiectiv important al politicii UE. România a pornit în tranziţie de la o societate cu un nivel redus de inegalitate socială (indicele Gini estimat este aproximativ 23-24), la o inegalitate dintre cele mai ridicate din Europa. Inegalitatea a explodat în prima jumătate a anilor ’90, menţinându-se apoi la acest nivel ridicat. În 2013 indicele Gini este de 34,0, similar cu Letonia, Grecia, Portugalia (34,0-35,2), comparativ cu 29,4 la nivelul UE15. Raportul dintre quintila superioară şi cea inferioară este de 6,6 (maximul european, apropiat Bulgariei, Greciei), faţă de 5,0 media UE. O corecţie este necesară. În veniturile românilor, o contribuţie importantă o au veniturile din producţia proprie, în majoritate agricole, mai importantă în zonele sărace. Luarea lor în considerare este de natură a scădea într-o oarecare măsură indicatorii de inegalitate. S-a produs o polarizare în creştere îngrijorătoare între regiuni. Indicele sărăciei relative oferă o imagine clară a acestui proces: regiunile estice se detaşează clar de restul ţării, în timp ce regiunile Bucureşti, Nord-Vest şi Centru au un nivel scăzut de sărăcie relativă. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 291 Tabel 3.5. Rata de sărăcie relative la nivel de regiuni de dezvoltare, 2013 (%) Bucureşti-Ilfov 3,9 Vest 22,9 Nord-Vest 15,9 Sud Est Oltenia 30,1 Centru 15,9 Sud-Est 32,0 Sud-Muntenia 22,4 Nord-Est 33,5 Sursa: Eurostat 3.4. SĂRĂCIA CA PROBLEMĂ PRIORITARĂ A ROMÂNIEI ACTUALE În perioada tranziţiei, România se confruntă cu o sărăcire care pare a fi afectat, într-o formă sau alta, spre jumătate din populaţie. Explozia sărăciei a fost generată de scăderea oportunităţilor salariale, locuri de muncă precare, nivelul scăzut al veniturilor. Nu dispunem de date globale la nivel naţional referitoare la întinderea sărăciei şi nici la profunzimile sale. Prima evaluare a gradului real de sărăcie a fost realizată de ICCV, cu o metodologie proprie, la începutul anilor ’90, dar sistată după 1995. INS, care are capacitatea de a produce estimări solide la nivel naţional, a adoptat o metodologie care nu estimează direct gradul de sărăcie, ci indirect, diferite variante de sărăcie relativă19. Din 2007, UE a introdus o metodologie simplificată de monitorizare a sărăciei la nivelul populaţiei în toate ţările europene, deprivarea materială severă: sunt săraci cei care nu îndeplinesc 4 itemi dintr-o listă de 9, printre care întârzierile la plata utilităţilor, încălzire insuficientă a locuinţei, incapacitatea de a face faţă cheltuielilor neaşteptate. România are în 2013 cel mai ridicat nivel de deprivare materială severă din UE (28,5%), cu excepţia Bulgariei. Acest nivel de deprivare materială severă este de 4 ori mai ridicat decât media UE 15 (6,7%) şi de două ori mai mari decât UE 8, celelate 8 ţări în tranziţie (fără România şi Bulgaria), 13,7%20. 19 Utilizarea sărăciei relative pentru a desemna gradul de sărăcie reală în România este considerată de mulţi specialişti ca improprie. Sărăcia relativă indică proporţia de săraci relativ la standardul de viaţă al celorlalţi: cei care au venituri sub 60% din venitul median al populaţiei, oricare ar fi acesta, mai ridicat sau mai scăzut. Datele acestea nu pot oferi o comparaţie adecvată între ţările europene decât privitor la gradul de polarizare a veniturilor în diferite ţări, nu referitor la gradul de sărăcie efectivă. Într-o ţară prosperă, gradul relativ de sărăcie poate conţine, la nivele reduse, şi sărăcia absolută (venituri insuficiente pentru a satisface nevoile minim decente). Într-o ţară cu un standard scăzut de viaţă, este chiar probabil ca sărăcia reală, absolută, să fie mai ridicată decât sărăcia relativă. şi persoanele cu venituri mai mari de pragul de 60% din venitul median pot fi în realitate săraci. Datele confirmă această situaţie. În 2013, sărăcia relativă este estimată la 22,4%, mai scăzută decât estimarea indicatorului deprivării materiale severe: 28,5%. 20 Două exemple de itemi ai deprivării materiale severe: Incapacitatea de a face faţă cheltuielilor neaşteptate (52,1%, cu o creştere substanţială din 2007, 45,1%) şi Întârzieri cu plata unor costuri legate de locuinţă - plata utilităţilor sau chirie (30,5 în 2013, cu o agravare spectaculoasă din 2007 10,1% ). 292 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Tabel 3.6. Deprivare materială severă în 2013 ƒ UE 15 6,7% ƒ UE 8 13,7% ƒ România 28,5% ƒ Bulgaria 43,0% Sursa: Eurostat Evaluările făcute de populaţie sunt convergente cu estimarea realizată de EUROSTAT. Tabel 3.7. Cum estimaţi veniturile în raport cu necesităţile? ƒ Nu ajung pentru strictul necesar 31% ƒ Ajung numai pentru strictul necesar 34% ƒ Ajung pentru un trai decent 26% ƒ Cumpărăm unele obiecte scumpe dar cu efort 9% ƒ Reuşim să avem tot ce ne trebuie fără eforturi mari Sursa: ICCV, Diagnoza calităţii vieţii (2010) Structura consumului confirmă estimarea unui grad ridicat de sărăcie: marea pondere a cheltuielilor pentru alimentaţie. În 2012, cheltuielile alimentare reprezintă 41,1% din totalul cheltuielilor gospodăriilor (faţă de 14,1% în 1990); cele mai multe ţări din UE acordă aproximativ 12-15% pentru această categorie de cheltuieli. Creşterea aproape la dublu a proporţiei cheltuielilor de întreţinere a locuinţei a exercitat o presiune asupra celorlalte categorii de cheltuieli, alimentare, de bunuri şi servicii nealimentare, forţându-le să scadă. Tabel 3.8. Structura cheltuielilor de consum 1990 2012 Cheltuieli alimentare 49,0 41,1 Alte bunuri şi servicii nealimentare 36,5 30,7 Întreţinere (energie) 14,1 28,2 Sursa: INS Riscul cel mai ridicat de sărăcie îl au copiii ca grup social, familiile cu mai mult de 2 copii, pensionarii singuri, majoritatea populaţiei de romi, persoanele care nu au locuinţă, generaţia tânără care nu are locuinţă şi trăieşte în condiţii precare, efortul pentru cumpărarea unei locuinţe sau acoperirea unei chirii fiind extrem de ridicat; populaţia forţat neocupată sau ocupată cu statut nesigur, care poate fi găsită mai ales în zonele izolate, localităţile mici şi chiar mijlocii fără oportunităţi de muncă. Pe lângă sărăcia individuală, a explodat sărăcia unor comunităţi afectate de o cădere economică dezastroasă: oraşe întregi afectate de o lipsă masivă de Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 293 oportunităţi ocupaţionale (Valea Jiului sau Mărăşeşti). Atlasul Zonelor Urbane Marginalizate din România21 arată că în aceeaşi situaţie sunt majoritatea oraşelor mici (sub 20 mii locuitori). În plus, în toate tipurile de oraşe, fie ele mici, medii sau mari, şi în toate regiunile ţării s-au format zone urbane marginalizate, adevărate „pungi de sărăcie”, care concentrează persoane cu nivel scăzut de educaţie, stare precară de sănătate şi mulţi copii în îngrijire, care au şi un nivel scăzut de ocupare în sectorul formal şi trăiesc în condiţii precare de locuire. În total, 3,2% din populaţia urbană a ţării locuieşte în astfel de zone marcate de sărăcie şi excluziune socială. Chiar în condiţiile salariilor mici din România, cei mai expuşi la riscul de a avea probleme financiare sunt lucrătorii pe cont propriu. 61% din persoanele ocupate pe cont propriu în agricultură în 2012 erau sărace relativ, mai mult chiar decât şomerii (cu o rată a sărăciei relativă de 52%). Dintre persoanele angajate pe cont propriu în activităţi non-agricole, 41% erau sărace la nivelul aceluiaşi an22. Se agravează, prin ignorarea sistematică a lor, o serie de fenomene sociale greu de tolerat într-o societate modernă: creşterea numărului persoanelor fără adăpost, mai ales datorită pierderii locuinţei. Absolut intolerabilă este creşterea numărului de „copii ai străzii”, trăind în canale sau în case părăsite, pierderi cel mai adesea nerecuperabile. Există persoane fără identitate, care nu pot obţine acte de identitate datorită birocraţiei şi pasivităţii autorităţilor responsabile. Cronicizarea sărăciei în unele segmente ale societăţii face extrem de dificilă ieşirea din dificultate prin eforturi proprii neasistate. Înregistrăm o deplasare în atitudinea faţă de sărăcie a Europei: sărăcia nu este doar lipsa veniturilor, ci mai grav, excluziune socială. Soluţia nu este doar a oferi un mic ajutor economic, ci de a promova incluziunea socială. Este nevoie să fie proiectată o strategie mult mai imaginativă pentru a scoate segmentele largi ale populaţiei din starea de demoralizare şi resemnare. Creşterea economică şi creşterea valorii muncii va contribui esenţial la creşterea incluziunii sociale. 3.5. MUNCA ESTE UN MOD DE A DEPĂŞI SĂRĂCIA? Deşi rata de ocupare în România, 61%, este sub media europeană (sunt ţări cu rate de ocupare mult mai ridicată, chiar peste 75%), ea nu explică decât parţial amploarea sărăciei. Cauza principală este valoarea scăzută a muncii. În 2013, rata sărăciei populaţiei angajate în diferite forme de muncă a fost mai mult decât dublă faţă de media la nivel european: 18% în România, faţă de doar 10,5% în noile state integrate în UE, 8,6% în UE15. Explicaţia vine din faptul că veniturile salariale nu reuşesc să ofere un nivel consolidat de bunăstare. Între 1992 şi 2006 două salarii medii (care poate fi considerată situaţia clasei mijlocii) nu asigurau un nivel minim decent de viaţă. 21 http://www.inforegio.ro/ro/informare-si-publicitate/publicatii.html 22 Strategie naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2014–2020. 294 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 După 2006 acest tip de familie se plasează peste nivelul minim decent, dar într-o zonă de precaritate (sub 150% din nivelul minim decent). Doar în 2008 depăşeşte acest nivel: 153%, dar încă nu se atinge nivelul lui 1989: 161%. O familie cu două salarii minime nu mai asigură nici 50% din nivelul decent de viaţă. 3.6. CALITATEA OCUPĂRII Calitatea ocupării sau calitatea umană a muncii reprezintă o dimensiune esenţială a calităţii vieţii. Strategia tranziţiei a avut efecte profunde asupra ocupării. În primul rând scăderea ocupării: în 2014 rata ocupării în România este de 61,0% faţă de media EU15 de 65,9% şi EU8, 64,9, reprezentând una dintre cele mai scăzute din Europa. Efectul cel mai important a fost însă asupra structurii ocupării. Locurile de muncă salariale, care asigură venituri relativ mai ridicate şi asigurări sociale şi de sănătate, s-a redus de la începutul tranziţiei la aproape jumătate: de la peste 8,1 milioane în 1990, la sub 5 milioane în anii următori, nivel care se pare că a fost uşor depăşit doar în 2015. Dispariţia locurilor de muncă salariale a fost parţial compensată de ocupare pe cont propriu (2014: România 30,5%, faţă de UE15 14,3%, EU8 17,6%, Bulgaria 27,0%) - EUROSTAT 2015. Studii calitative au arătat că aceste persoane sunt de fapt lucrători fără contract, în agricultură sau servicii, reprezentând un segment extrem de vulnerabil, neasigurate social şi medical, care se zbat la limita supravieţuirii. Ocuparea slab productivă în agricultură este dominantă: lucrători familiali neremuneraţi. Grafic 3.4. Dinamica raportului dintre două salarii medii nete pe economie şi două alocaţii de copii la minimul decent de trai şi minimul de subzistenţă pentru o familie de patru persoane, în urban, în luna octombrie, anii 1989–2013. Sursa: ICCV Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 295 Grafic 3.5. Dinamica raportului dintre două salarii minime şi două alocaţii de copii la minimul decent de trai şi minimul de subzistenţă pentru o familie de patru persoane, în urban, în luna octombrie, anii 1989–2013 Sursa: ICCV Agricultura, rudimentară în cea mai mare parte a ei, a absorbit o mare parte a celor care şi-au pierdut locul de muncă ca rezultat al reformei tranziţiei. 2014: în România 29,2% din persoanele ocupate sunt în agricultură, faţă de UE 15 – 2,9%, UE 8 – 6,7%, Bulgaria – 19,4%. Ca rezultat al reîmproprietăririi şi desfiinţării din raţiuni politice a formelor de asociere, agricultura este realizată, preponderent, sub forma agriculturii de subzistenţă şi în ferme mici, cu suprafaţă medie de puţin peste 2 ha. Rezultat cumulat al politicii comuniste şi al celor 25 de ani de tranziţie este o forţă de muncă agricolă îmbătrânită, slab profesionalizată, cu munci ocazionale, informale, slab remunerată şi lipsită de asigurări sociale şi medicale. În agricultură se înregistrează, o supraocupare. Peste 2,3 milioane de persoane, din totalul populaţiei rurale ocupate (ce atingea 4 milioane în 2014), activează în sectorul agricol. Caracterul rudimentar al agriculturii româneşti este probat şi de cel mai mic procent al ocupării salariale în agricultură (5,2%); în Bulgaria, salariaţii reprezintă 46% din populaţia ocupată în agricultură, în timp ce în Slovacia acest procent depăşeşte 80%. Polonia se apropie, întrucâtva, de modelul românesc, având, totuşi, un procent dublu al salariaţilor în populaţia ocupată în agricultură. 296 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Grafic 3.6. Numărul de salariaţi (milioane persoane) Sursa: INS Slaba dezvoltare a sectoarelor neagricole la nivelul localităţilor rurale este direct răspunzătoare de menţinerea supraocupării în agricultură. O mică parte dintre localităţi, de regulă în apropierea oraşelor importante, se regăseşte o economie locală bazată pe activităţi non-agricole. Activităţile pe cont propriu neagricole cunosc o marcată polarizare: cele mai multe oferă venituri foarte mici, o proporţie relativ redusă sunt capabile să producă venituri ridicate. Munca informală a oferit şi ea o oportunitate precară de supravieţuire. Sunt sectoare în care proporţia muncii informale este importantă: construcţiile (RO – 21%, UE – 16%), serviciile în gospodărie (îngrijirea copiilor sau a vârstnicilor, menaj) (RO – 29%, UE – 17%), serviciile personale (RO – 15% şi UE – 9%), vânzări (RO – 14% şi UE – 22%) (Eurobarometru Special, 2007). Scăderea oportunităţilor ocupaţionale şi scăderea proporţiei ocupaţiilor cu calificare ridicată a creat un fenomen de subocupare a capacităţilor existente. Calificările din zona industrială au devenit multe dintre ele inutile. Soluţia a fost pentru mulţi întoarcerea în mediul rural, implicarea în activităţi pentru care nu se cerea o calificare specială sau migraţia în Occident. Vom plăti în viitor. Începând cu anii 2030–2035, pe piaţa muncii din ţara noastră vor intra generaţiile tranziţiei, care vor fi foarte puţin numeroase. De aceea, doar o creştere pe termen mediu a ratei fertilităţii (de la 1,3, la 1,5 cât este media UE, şi la 1,7 - 1,8 pe termen lung) pe fondul unui flux al imigraţiei consistent ar micşora impactul acestui fenomen. Migraţia pentru muncă este o alternativă la neocupare sau la salarii prea mici în România tranziţiei. Fie migrează persoane cu o calificare înaltă (sănătate, IT), fie persoane necalificate sau cu o calificare redusă: lucrători în construcţii, servicii de Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 297 îngrijire personală, sau necalificaţi în agricultură. (European Parliament Labour Market Shortages in the European Union - Study, 2015). Consecinţa ocupării precare (caracterizată de insecuritate şi salarii scăzute) este în primul rând precaritatea standardului de viaţă, aceste persoane şi familiile lor trăind la limita sărăciei, aflându-se permanent în riscul de a cădea în sărăcie. În România, calitatea condiţiilor de muncă diferă substanţial de alte ţări europene, cu o protecţie a angajatului redusă datorită scăderii forţei sindicatelor în organizarea muncii şi reglementării condiţiilor de muncă; modificarea contractului colectiv de muncă în favoarea angajatorului, adoptată în 2011, a generat dificultăţi majore în coagularea activităţii sindicale (Eurofound, 2014). Indicele calităţii ocupării (Job Quality Index introdus de European Trade Union Institute in 2008), cu valori între 0 şi 1, România este una dintre ţările cu un indice redus (0,3), în comparaţie cu ţara având indicele cel mai ridicat, Danemarca cu 0,8 (ETUI, 2008; EMCO, 2010). La toate subcomponentele Indicelui calităţii locurilor de muncă, România se află în prezent în treimea de jos în comparaţiile europene (Eurofound, 2012; ETUI, 2012). Calitatea vieţii de muncă a scăzut atât datorită veniturilor oferite, cât şi a nerespectării demnităţii muncii şi a condiţiilor proaste de muncă. Faţă de celelalte ţări post-comuniste, România are o poziţie similară, foarte apropiată de Bulgaria şi la distanţă semnificativă de Cehia (0,45) şi Slovenia (0,55), care au cele mai ridicate valori ale indicelui calităţii locurilor de muncă dintre ţările post-comuniste (ETUI, 2012). Inegalităţi în domeniul ocupării. S-au produs importante disparităţi în ceea ce priveşte rata ocupării şi tipul de ocupare, mai ales în funcţie de vârstă (tinerii şi persoanele de peste 50 de ani), pe medii de rezidenţă, de sex şi regiune. Rata ocupării în mediul rural este mai mare decât cea din urban: decalajul rural-urban scade însă de la 10% în 2000, la 2% în 2012 (MDRAP, 2015). Rata ocupării salariale este sensibil mai mare în mediul urban (90%) faţă de rural (36%). Peste 2/3 din populaţia ocupată în rural desfăşoară activităţi pe cont propriu şi/sau activităţi neremunerate, în cadrul familiei. Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) din România este cu 10 procente sub media UE (22,5% faţă de 32,7%), în scădere constantă ulterior anului 2003. Cele mai mari valori ale ocupării acestui grup în România sunt în regiunile sărace (NE şi SV). România are un indicator negativ şi privind tinerii care nu sunt nici în sistemul de învăţământ, nici pe piaţa muncii (23,1% faţă 17,8% media UE în 2014); la polul opus, ţările Europei vestice şi nordice au un nivel al acestui indicator sub 10%. Pe lângă lipsa oportunităţilor de ocupare, tinerii sunt afectaţi de gradul scăzut de calificare profesională. Participarea tinerilor în învăţământul profesional, postliceal şi universitar este datorată şi lipsei de oportunităţi ocupaţionale şi demotivării produsă de salarizarea scăzută. Specialiştii estimează un factor suplimentar: neconcordanţa dintre cerinţele pieţei muncii şi oferta educaţională. 298 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 3.7. PROBLEMA EMIGRAŢIEI/IMIGRAŢIEI Dacă în perioada căderii economiei din ultimii 25 de ani, mulţi oameni politici au considerat că migraţia este o soluţie compensatorie a crizei, încep să se prefigureze efectele negative: pierderea forţei de muncă calificate (primul avertisment a dat-o deficitul de cadre medicale), pierderea tinerilor expuşi cel mai mult tendinţei de emigrare; în viitorul apropiat, un deficit cronic de forţă de muncă este inevitabil. Golul demografic intern, pe fondul crizei de exces demografic şi de sărăcire în afara Europei, va genera o presiune de imigrare din afara Europei, mai ales din Africa şi Asia. Politic, situaţia va fi tot mai dificilă. Problemele integrării sociale a imigranţilor deja a devenit în Europa îngrijorătoare. România va plăti în viitor costul indiferenţei actuale faţă de plecarea populaţiei. 3.8. PROBLEME DEMOGRAFICE Două probleme ale populaţiei îngrijorează Europa: îmbătrânirea şi natalitatea. Proporţia vârstnicilor nu plasează în prezent România într-o situaţie critică în raport cu celelalte state europene. Datorită fertilităţii foarte scăzută, printre cele mai scăzute din Europa, problema îmbătrânirii se va agrava rapid însă în viitor. Vârstnicii (65 si peste) vor depăşi 25% din populaţie, ajungând chiar peste 30%. În condiţiile ţării noastre, pe lângă deficitul de forţă de muncă, îmbătrânirea va crea în viitor două mari probleme critice: ƒ Resursele financiare ale sistemului de pensii. Datorită prăbuşirii sistemului salarial în ultimii 25 de ani, pe termen mediu, după 2025, ne vom confrunta cu o dublă problemă: pe de o parte sustenabilitatea financiară a sistemului de pensii şi pe de altă parte o proporţie în creştere a vârstnicilor fără pensii, susţinuţi de sistemul mult mai modest de ajutor social, sau cu pensii mici datorită contribuţiilor sociale mai reduse şi fluctuante. Este îngrijorătoare sustenabilitatea sistemului public de pensii, nu numai sistemic, dar şi politic. Se exercită puternice presiuni politice de privatizarea de facto a sistemului: mai multe conturi individuale de economisire, mai mare pilon 2, care produce un risc financiar sistemic si o gaura de venituri în bugetul public de pensii (pilonul 1). ƒ Se prefigurează o dramă socială a milioane de vârstnici însinguraţi, atât economic, cât şi de lipsa suportului social. Va creşte rapid nevoia acoperirii cu servicii de îngrijire în comunitate şi la domiciliu pentru a asigura o bătrâneţe demnă. În prezent, asemenea servicii sunt practic inexistente. Nivelul actual scăzut al fertilităţii, dacă va continua, va genera în viitor probleme structurale în amplificare: scăderea populaţiei active. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 299 După anul 1989, numărul nou-născuţilor din România a scăzut abrupt. Dacă în 1990 se năşteau în jur de 314 746 copii, două decenii mai târziu, numărul acestora scăzuse aproape la jumătate (196 242 de copii în anul 2011). Între 1990–2011 s-au născut cu puţin peste 5,12 milioane de copii. Populaţia României scade cu aproximativ 5 000 de persoane pe lună, iar numărul pensionarilor a atins 5,4 milioane. Demografii estimează că până în 2050 populaţia României va scădea la 16 milioane de persoane, iar fenomenul îmbătrânirii populaţiei nu va ocoli nici România. 3.9. LOCUIREA ŞI CALITATEA CONDIŢIILOR LOCUIRII În prezent încă beneficiem de investiţiile populaţiei, susţinute guvernamental, în construcţia de locuinţe proprietate particulară dinainte de 1989. În primii ani ai tranziţiei, explozia necompensată a inflaţiei în sistemul bancar a avut şi un efect pozitiv pentru populaţie: proprietarii de locuinţe, care angajaseră mari datorii la bancă, s-au trezit peste noapte eliberaţi de datorii. Scăderea investiţiilor publice şi private în locuinţe, apărută deja în anii ’80 şi acutizată în anii tranziţiei, pe fondul scăderii capacităţii populaţiei de angajare în împrumuturi, a făcut să se agraveze deficitul de locuinţe, în mod special în zonele urbane. Noua generaţie, cu resurse financiare mai modeste, se confruntă cu dificultatea de a obţine locuinţe, chiar cu riscul unei îndatorări dificil de suportat pe tot cursul vieţii. Sistemul ipotecar nu poate fi o soluţie decât pentru un strat relativ subţire din clasa de mijloc superioară. Tinerii, cu un acces dificil la locuinţe, amână plecarea din gospodăria părinţilor şi formarea propriei familii. Calcule aproximative indică o situaţie critică: cumpărarea unui apartament cu împrumut de la bancă presupune cheltuirea unui salariu mediu timp de 30 de ani, greu de suportat chiar pentru clasa medie. Consecinţa: mulţi tineri sunt forţaţi să locuiască împreună cu părinţii. Îngrijorător este că situaţia locuinţei tinerilor s-a agravat în ultimii 7 ani: dacă în 2007, 57,2% tineri între 18-35 ani trăiau cu părinţii, în 2013 proporţia lor a crescut la 61,2%. Tabel 3.9. Ponderea tinerilor 18-34 de ani care locuiesc cu părinţii, 2013 ƒ UE 15 42,4% ƒ UE 8 (ţări în tranziţie, fără România şi Bulgaria 57,5% ƒ România 61,2% ƒ Bulgaria 62,8% Sursa: Eurostat Problema calităţii locuinţelor nu este nici ea de ignorat, mult mai accentuat în România faţă de celelate ţări europene. Rata de deprivare de locuire severă se măsoară ca procent al populaţiei care este afectată de supra-aglomerare şi în acelaşi timp de cel puţin una dintre următoarele 3 probleme de calitate a locuirii: 300 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035

1. Scurgeri în tavan, umezeală în pereţi, podele sau în temelii sau putregai în cadrele ferestrelor sau în podele;

2. Lipsa unui băi, a unui duş sau unei toalete în interiorul locuinţei;

3. Locuinţă prea întunecată. Tabel 3.10. Deprivare severă de locuire, 2013 ƒ UE 15 2,9% ƒ UE 8 (ţări în tranziţie, fără România şi Bulgaria) 9,2% ƒ România 23,0% ƒ Bulgaria 13,0% Sursa: Eurostat Uzura morală şi fizică a locuinţelor produse în anii ’60 va fi o problemă care se va acutiza în viitor. Depopularea va reduce presiunea, dar va rămâne o cerere mare în urbanul mare. Lipsa locurilor de muncă a relaxat în ultimele decenii presiunea migraţiei de la sat la oraş. Relansarea economiei va creşte inevitabil în următorii ani migraţia spre oraşe, acutizând problema lipsei de locuinţe. Pe fondul indiferenţei politice pentru sprijinirea tinerilor şi pentru construirea de locuinţe sociale, problema locuirii se va accentua. În 2012, România a acordat locuirii o sumă publică derizorie (0,1% din PIB, faţă de suportul public mediu al UE27 – 2,1%). Impactul negativ al problemei locuinţelor asupra fertilităţii nu poate fi ignorat. Tabel 3.11. Accesul la utilităţi publice (%) Alimentare cu apă în locuinţă 66,7 Canalizare 65,1 Instalaţie electrică 96,6 Încălzire centrală 44,4 Sursa: Recensământul populaţiei şi locuinţelor 2011, INS În ceea ce priveşte accesul la utilităţi publice de bază este unul relativ redus în România, existând decalaje importante între urban şi rural cu un acces redus în zona rurală sau la marginea oraşelor. Conform tratatului de Aderare, România ar trebui să ajungă la 85% acoperire în 2020, în ceea ce priveşte fiecare dintre utilităţile publice. Ritmul de creştere a conectării la utilităţi a fost unul scăzut, între 2002 şi 2011 ponderea locuinţelor noi conectate la o sursă publică de distribuire a apei a crescut de la 54% doar la 57%. UE presează, corect, pentru reabilitarea termică a locuinţelor. Evaluările făcute de populaţie problemelor în diferite sfere fundamentale reflectă incidenţa acestora la nivel comunitar. Evaluările sunt mai slabe în România faţă de media UE, dar ele sunt clar afectate şi de diferenţa de aşteptări şi criterii de evaluare dintre ţări. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 301 Tabel 3.12. Proporţia populaţiei care apreciază că se confruntă cu aceste probleme (majore sau moderate) în imediata vecinătate România UE 27 Calitatea apei 43% 16% Mizeria pe străzi 38% 33% Calitatea aerului 37% 26% Zgomot 27% 26% Sursa: European Quality of Life Suvey 2011–2012 3.10. CALITATEA SOCIETĂŢII Recent s-a lansat un nou concept/ temă, ca dimensiune a calităţii vieţii, calitatea societăţii, care include: calitatea conducerii politice a societăţii, modul de funcţionarea a instituţiilor (raţionalitatea globală a funcţionării statului, eficienţa, transparenţa, deschidere către cetăţeni), calitatea serviciilor de utilitate publică, calitatea oamenilor şi a relaţiilor dintre ei, a vecinătăţii, nivelul corupţiei şi climatul social general. Tranziţia a generat acumularea unor grave probleme sociale (sărăcirea şi corupţia sunt vii în conştiinţa colectivă), a căror ignorare a condus la amplificarea lor. Din 2011, Eurobarometru înregistrează anual evaluări a direcţiei globale în care ţările merg: În momentul actual, aţi spune că, în general, lucrurile merg într-o direcţie bună sau într-o direcţie greşită în România? În general, o majoritate importantă a oamenilor (aproape 70%) apreciază că lucrurile merg într-o direcţie greşită în România, mult peste media UE: într-un an tipic, 2013, românii considerau că direcţia în care societatea românească se îndreaptă este greşită, 69%, faţă de 14%, care considerau că direcţia este bună. Excepţie a făcut anul electoral 2014 când, pentru prima oară, proporţia celor care apreciau că România merge într- o direcţie greşită a scăzut sub 50%. 3.11. CALITATEA GUVERNĂRII/ FUNCŢIONAREA DEMOCRAŢIEI ÎN ROMÂNIA În prezent nu dispunem de indicatori obiectivi/ instituţionali privitori la calitatea/ eficienţa funcţionării sistemului guvernamental. Dispunem însă de evaluările sintetice făcute de populaţie, pe baza experienţei ei. Încrederea populaţiei în instituţiile publice, în special în cele politice, este scăzută în România, similar tendinţei din statele membre. Marea majoritate a populaţiei în 2013 este nemulţumită de modul în care funcţionează democraţia în România, 84%, cu mult peste media UE, şi doar 14% sunt satisfăcuţi. Eurobarometru, 2011–2014. 302 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Tabel 3.13. Încrederea populaţiei în instituţiile politice România UE 28 Partide politice 13% 13% Parlament 17% 30% Guvern 26% 29% Sursa: Eurobarometru noiembrie 2014 Încrederea în instituţiile politice se menţine la niveluri scăzute pe toată perioada pentru care dispunem de date (1990–2014), cu unele variaţii în funcţie de ciclurile electorale. Încrederea în autorităţile locale înregistrează un nivel ceva mai ridicat (39%), iar încrederea în justiţie, aflată şi ea la niveluri scăzute în perioada 2004–2011 (între 23% şi 35%) a cunoscut o creştere semnificativă în 2014 (46%), când s-a apropiat de media UE 28 (49%), dar este probabil ca el să fie un vârf conjunctural care nu va fi susţinut. Evenimentele din ultimii ani au adus o probă obiectivă a marilor deficite de funcţionare a conducerii politice: explozia conştientizării publice, cea informală a populaţiei exista de la început, a corupţiei. Analizele aduc argumente că statul tranziţiei are un profil distinct, caracterizat prin faptul că el reprezintă şi un mecanism de exploatare a sa de către grupurile de interese, cu o largă toleranţă faţă de toate formele de corupţie. În literatura de specialitate sunt folosite adesea caracterizări dure ale statului în tranziţie: stat neofeudal, statul captiv etc. Alături de corupţie, există consolidată îngrijorarea că suntem afectaţi de un proces rapid de birocratizare, care blochează funcţionarea eficientă a societăţii. Accentul exclusiv pe procedurile de acordare a programelor publice, complementar cu atenţia scăzută acordată evaluării eficienţei acestora, are efecte distorsionante importante. Calitatea instituţiilor de utilitate publică Serviciile de sănătate, educaţie şi asigurări sociale (pensii) sunt evaluate de populaţie pe panta negativă, România situându-se din acest punct de vedere sub media UE27 (pe o scală de la 1 la 10). Tabel 3.14. Încrederea populaţiei în serviciile publice România UE 27 Pensii 4,0 4,8 Sănătate 4,7 6,3 Educaţie 5,3 6,3 Sursa: EQLS, 2011–2012 Calitatea stării sociale Erorile strategice ale tranziţiei sunt responsabile de o degradare îngrijorătoare a ţesăturii sociale, demoralizare, neîncredere în instituţiile publice, control public Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 303 scăzut asupra funcţionării sistemului public, neîncrederea în ceilalţi oameni. Neîncrederea în întreaga concepţie a tranziţiei şi nici în viitor este o problemă gravă cu efecte demoralizatoare colective. Optimismul trebuie introdus ca un indicator instituţional de performanţă a unei societăţi. S-a făcut foarte mult pentru dezvoltarea de indicatori de evaluare publică a funcţionării societăţii. Ei trebuie dezvoltaţi şi larg difuzaţi în conştiinţa publică. Menţionăm câteva teme de interes public. Încrederea în oameni este ingredientul de bază al relaţiilor sociale, oamenii interacţionând cu ceilalţi datorită unei încrederi iniţiale, care îi ajută să se implice în relaţii productive şi satisfăcătoare. Lipsa încrederii, suspiciunea se transformă în bariere ale participării, comunicării şi integrării sociale. Există un ciclu al încrederii: persoanele care tind să aibă încredere în ceilalţi interacţionează mai puternic, se implică în mai mare măsură în acţiuni comune. Nivelul încrederii în oameni este unul mai degrabă negativ, variind în ultimii ani între 28% şi 41%, puţin sub media europeană UE27 de 44,3% (EQLS, 2012). Conflicte/ tensiuni sociale. Populaţia estimează un nivel mai ridicat al conflictelor şi tensiunilor sociale decât media UE 27, cu excepţia relaţiilor rasiale şi interetnice. Peste 40% din populaţie estimează existenţa conflictelor verticale accentuate de tranziţie (a celor între săraci şi bogaţi şi a celor între patronat şi salariaţi), în timp ce conflictele orizontale (cele între femei şi bărbaţi, între tineri şi bătrâni) sunt în mai mică măsură estimate ca prezente. Tabel 3.15. Tensiuni între ... România UE 27 Săraci şi bogaţi 48 36 Patronat şi salariaţi 44 32 Între grupuri rasiale şi etnice 34 37 Vârstnici şi tineri 22 13 Femei şi bărbaţi 14 10 Sursa: EQLS, 2012 O tranziţie cu protecţie socială sau cu sacrificarea socialului ? Strategia tranziţiei a fost caracterizată prin considerarea că reforma va avea un cost social inevitabil, care trebuie acceptat. Efortul de a susţine programe sociale a fost menţinut pe întreaga perioadă a tranziţiei la minim, considerând chiar că o atenţie prea mare acestei sfere ar putea fi contraproductivă pentru procesul de reformă. Strategia tranziţiei din toate ţările europene s-a caracterizat printr-o protecţie socială mai scăzută, ca efort, faţă de restul ţărilor europene: în 2012, faţă de UE15 (30,2%), cea mai scăzută protecţie socială a fost acordată de România (15,6%), mai scăzută în raport faţă de celelalte ţări europene în tranziţie (18,8%), inclusiv faţă de Bulgaria (17,4). 304 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Tabel 3.16. Cheltuielile publice de protecţie socială, ca % din PIB (pensii, sănătate, şomaj, asistenţă socială): 2012 UE 15 30,2% UE8 Ţările în tranziţie (fără România şi Bulgaria) 18,8% Bulgaria 17,4% România 15,6% Sursa: Eurostat Problema formării tinerei generaţii: şcoala Există un consens general în societatea românească că şcoala este deficitară în funcţia ei de a forma nu numai pentru muncă, pentru rolul de cetăţean competent şi responsabil, dar şi pentru viaţă în general, formarea unor stiluri de viaţă ca sursă importantă a calităţii vieţii. Şcoala este profund polarizată atât privitoare la calitatea ei, cât şi a participării. Interesul tinerilor pentru şcoală a scăzut îngrijorător, complementar cu deprecierea calităţii învăţământului. Cauzele sunt multiple: subfinanţarea publică, succesiunea de tentative incoerente de reformă a şcolii, devalorizarea educaţiei şi a profesiei de profesor, marketizarea învăţământului, dar şi efectul demoralizator al scăderii dramatice a ofertei de locuri de muncă, mai ales a celor cu calificare ridicată. Cheltuielile publice cu învăţământul reprezentau în 2011 în România un procent de 3,1% din PIB faţă de 3,8 în Bulgaria, 4,9% în celelalte ţări în tranziţie şi 6,1% în UE15. Majoritatea populaţiei României cu vârsta de 18 ani şi peste consideră că şcoala pregăteşte tânara generaţie pentru viaţă într-o foarte mică şi mică măsură (81%). Tabel 3.17. Percepţiile populaţiei asupra rolului şcolii în pregătirea tinerilor pentru viaţă: 2011 Foarte mare/ mare măsură 18% Foarte mică/ mică măsură 81% Sursă IRES, 2010–2011 Şcoala este subfinanţată: în 2011, finanţarea publică a fost de 3,07% din PIB faţă de 5,23% în UE27. Copiii de vârstă şcolară primară înregistrează o pierdere de 9,8%, faţă de 2% UE (UNESCO), iar la copiii de vârsta gimnaziului, neparticiparea este de 7,1% faţă de 4% media UE. Fiecare cohortă pierde aproximativ 25% din tineri, care abandonează şcoala înainte de a finaliza învăţământul mediu. Din cei care finalizează studiile liceale, doar jumătate iau bacalaureatul, iar jumătate dintre aceştia urmează şi studii superioare. Rezultă o structură diformă, în care 60% nu au studii medii finalizate, 20% au studii medii încheiate şi 20% studii superioare. O astfel de structură a nivelului educaţional al tinerei generaţii va fi cu siguranţă un factor al cronicizării subdezvoltării, afectând negativ calitatea vieţii. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 305 Majoritatea populaţiei României cu vârsta de 18 ani şi peste consideră că şcoala pregăteşte tânara generaţie pentru viaţă într-o foarte mică şi mică măsură. Şcoala pare foarte îndepărtată de cerinţele, nevoile populaţiei şi de realitatea în care îşi desfăşoară activitatea. 3.12. STAREA DE SĂNĂTATE În România, datele de morbiditate şi mortalitate reprezintă un amestec de stare specifică ţărilor dezvoltate (mortalitatea prin boli cardio-vasculare, creşterea ratei bolilor neo-plazice) cu cea a ţărilor în curs de dezvoltare (rata bolilor infecţioase, rata crescută TBC, recrudescenţa bolilor cu transmitere sexuală). Deşi au cunoscut o îmbunătăţire de-a lungul ultimei perioade de 25 de ani, o serie de indicatori rămân problematici, cu decalaje importante faţă de media UE: cea mai ridicată mortalitate infantilă din UE (9 la 1 000 născuţi vii, faţă de 3,8 media UE27, în 2012), cea mai mare incidenţă a TBC din UE (87 la 100 000 locuitori în 2013, de 10 ori mai mare faţă de unele ţări UE occidentale). Speranţa medie de viaţă continuă să fie printre cele mai scăzute din regiune (74,4 ani faţă de 80,3 media UE27), iar speranţa de viaţă sănătoasă la naştere (57,9 România în 2013, faţă de 61,5 ani media UE28) a cunoscut chiar o uşoară scădere din 2007 în 2013, de la 62,9% în 2008 la 57,9 în 2013. Principala cauză de deces în România rămân bolile aparatului cardio-vascular, în creştere în România, faţă de tendinţa de scădere în Vest. Decesele atribuibile afecţiunilor maligne sunt sub media UE, dar se remarcă decesele evitabile: cea mai mare rată de deces prin cancerul de col uterin din UE, ceea ce reflectă inadecvarea sistemului la nevoile populaţiei. Deşi eforturile financiare ale statului român au crescut în ultimii 10 ani, lipsurile din sistem continuă să persiste, iar, în context european, finanţarea rămâne totuşi scăzută. România continuă să fie pe unul dintre ultimele locuri din UE în ceea ce priveşte resursele alocate sănătăţii: 4,4% din PIB alocare guvernamentală, incluzând fondurile de securitate socială, jumătate din cât alocă ţări precum Germania, Franţa, Belgia sau Olanda. Alocarea cheltuielilor publice pentru sănătate trebuie să ajungă la un minim de 6% din PIB. Nu doar indicatorii stării de sănătate sunt defavorabili în România în comparaţie cu UE, ci şi cei referitor la servicii medicale: număr de medici/ 100 000 loc, numărul de consultaţii. Decalajul între rural şi urban şi între regiuni rămâne în România o problemă: în rural, asigurarea cu medici este de 3 ori mai mică decât în urban, există localităţi rurale fără medic de familie. În prezent, asistăm la emigrarea forţei de muncă tânără din sectorul sanitar, cu consecinţe grave, pe termen lung. Acest fenomen accentuează decalajul deja existent, România având cu o treime mai puţin personal medical la 100 000 de locuitori faţă de media UE (239 medici/100 000 locuitori în România în 2011, ţări precum Austria, Germania sau Suedia au un număr dublu sau aproape dublu). 306 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 3.13. DIRECŢII DE ACŢIUNE O abordare strategică Tranziţia, întinsă pe 25 ani, a fost necesară. Obiectivele ei au fost realizate. Ca de regulă, rezultatele sunt diferite de cele aşteptate. Tranziţia a fost realizată cu un preţ – economia dezorganizată, un cost social enorm. Calitatea vieţii colectivităţii a fost grav afectată. Societatea românească se află într-o stare de criză, care a cuprins toate sferele sale: economie, standard de viaţă, guvernare, sănătate, educaţie, cu procese negative profunde cum sunt corupţia şi demoralizarea. Punctul critic al crizei societăţii româneşti este lipsa unei viziuni asupra direcţiilor de acţiune. Ne aflăm la o răscruce: lăsăm istoria să ne tragă pe drumul dezvoltării, noi adoptăm mici soluţii la problemele curente sau adoptăm o nouă concepţie coerentă a dezvoltării. Noul program de dezvoltare a României trebuie să aibă atât un caracter corectiv în ceea ce priveşte distorsiunile produse de tranziţie, cât şi o orientare globală de dezvoltare pe care nu noi am proiectat-o sau avem curajul de a coagula o concepţie a viitorului nostru. Este evident că e nevoie de o abordare global-integrată. Problemele cu care ne confruntăm sunt interdependente; ele nu pot fi tratate separat, ci global, ţinând seama de interdependenţa lor. Dar efortul trebuie concentrat pe două direcţii strategice prioritare, care vor genera un cadru suportiv pentru întreaga viaţă socială: creşterea valorii muncii şi creşterea calităţii guvernării. Creşterea valorii muncii În primul rând e necesară eliberarea de iluzia creşterii economice inevitabile. Aşteptarea că economia privatizată/ economia europeană tot mai integrată/ economia mondială din care facem parte, rezolvă automat problemele noastre ne blochează în pasivitate şi, în final, în subdezvoltare. Preluarea iniţiativei constă în evaluarea realistă a situaţiei actuale şi identificare oportunităţilor/ direcţiilor strategice de creştere economică având ca obiectiv creşterea bunăstării întregii comunităţi. E o problemă şi de orientare: creştere economică nu oricum, ci uman responsabilă, o economie pentru bunăstarea colectivă şi individuală, grijă pentru mediu, pentru utilizarea eficientă şi responsabilă în beneficiul colectivităţii actuale şi al generaţiilor viitoare a resurselor de care ţara dispune. Creşterea calităţii guvernării Începem să fim conştienţi că punctul critic al crizei actuale se află în sfera politică. Nevoia unei „reforme a clasei politice” este formulată de unii oameni politici, care, paradoxal, fac parte ei înşişi din clasa politică care ar trebui Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 307 reformată. Tema este însă o fundătură iluzorie. În realitate apare un nou stindard al luptei pentru putere a unor politicieni împotriva altora. Soluţia este deschiderea clasei politice către un proces de regândire a unui nou program de dezvoltare social-economică a României, a unei noi viziuni. E necesar să formulăm ţintele de atins în orizontul 2035. Ţintele trebuie considerate mai larg, nu neapărat ca obiective cantitative specificate, ci mai mult ca direcţii de acţiune, inevitabil orientate de standardele europene. Obiective/ direcţii în Orizontul 2035 Creşterea oportunităţilor de ocupare de calitate, condiţie a asigurării bunăstării, bază a asigurării demnităţii umane ƒ Prioritatea însă este a structurii ocupării: ‐ Creşterea rapidă a ocupării salariale. Direcţie: să atingă în 2035 o proporţie semnificativ mai ridicată a locurilor de muncă salarială în totalul populaţiei ocupate ‐ Scăderea spre zero a ocupării agricole de supravieţuire şi înlocuirea ei cu o activitate agricolă performant㠃 Creşterea valorii muncii. Obiectiv: munca trebuie să asigure un nivel decent de viaţă, atât a persoanelor active, cât şi a pensionarilor (recunoaşterea valorii muncii depuse în trecut) ƒ Creşterea nivelului de profesionalizare a populaţiei active ƒ Condiţii demne de muncă, continuu monitorizate ƒ Creşterea controlului persoanei asupra vieţii sale de muncă: întărirea capacităţii de negociere a salariului şi a condiţiilor de muncă, a controlului la locul de muncă, menit să asigure demnitatea muncii ƒ Program de creştere rapidă a salariilor ocupaţiilor de înaltă profesionalizare şi de importanţă socială: sănătate, educaţie, cercetare ƒ Adoptarea de ţinte a creşterii ocupării grupurilor vulnerabile: tineri, vârstnici, romi Creşterea standardului de viaţ㠃 Abandonarea politicii salariului mic şi înlocuirea ei cu politica creşterii treptate a salariului minim ƒ Dezvoltarea unei strategii de reducere a sărăciei absolute ƒ Adoptarea şi implementarea unui program de resorbţie a pungilor de sărăcie: ţintă septembrie 2016 ƒ Reducerea inegalităţii sociale, cu obiectivul realizării unei societăţi coezive: ţintă – indicele Gini de la 34 la 24-25, nivelul ţărilor europene cu gradul actual cel mai ridicat de egalitate socială 308 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Adoptarea unei politici a locuirii pentru a evita acutizarea în viitorul apropiat a problemei locuinţei. Ţintă urgentă – 2016 – adoptarea unei program de suport pentru construirea de locuinţe proprietate particulară şi locuinţe sociale; creşterea alocării bugetare pentru acest program pentru a atinge un vârf de minimum 1% in PIB, de la 0,1% actual. Creşterea rapidă a calităţii sistemului public: ƒ Creşterea eficienţei tuturor activităţilor publice/ programelor publice: accentul deplasat de la controlul respectării procedurii la monitorizare şi evaluare a eficienţei ƒ Adoptarea unui program prioritar de debirocratizare: monitorizarea tuturor tendinţelor birocratice inutile şi eliminarea costurilor de timp şi energie a lor ƒ Adoptarea unui program de evitare a corupţiei prin simplificarea procedurilor, creşterea mecanismelor de monitorizare şi evaluare, a transparenţei actului public, creşterea informării publice, creşterea controlului cetăţeanului; în ultimă instanţă, intervenţia rapidă a organelor juridice ƒ Respectul pentru cetăţean trebuie să fie o valoare centrală: implementarea unui program de monitorizare a impactului sistemului public asupra calităţii vieţii cetăţeanului. Ţintă: dezvoltarea unei strategii de promovare a calităţii vieţii ca obiectiv al sistemului public – decembrie 2016; responsabil ICCV ƒ Promovarea unei culturi a responsabilităţii publice, corectitudinii, eficienţei tuturor programelor publice şi centralitatea interesului naţional ƒ Identificarea şi eliminarea surselor structurale de conflict public. Exemplu: în noua Constituţie, eliminarea conflictului structural parlament/ preşedinte: înlocuirea configuraţiei confuze cu o formulă coerentă de democraţie parlamentară, cu preşedinte ales de parlament. Creşterea rapidă a calităţii serviciilor publice fundamentale: educaţie, sănătate şi asistenţă socială

1. Reconsiderarea funcţiilor sociale ale satului. Urgenţă: creşterea treptată a finanţării politicii sociale la nivelul ţărilor europene dezvoltate. Complementar, iniţierea unei dezbateri publice asupra funcţiilor sociale ale statului.

2. Educaţie a. Creşterea susţinerii financiare publice b. Un program de orientare mai fermă a şcolii de pregătire pentru muncă, pentru viaţă şi participare cetăţenească. Ţintă: elaborarea unui plan de orientare mai fermă pe cele trei obiective a sistemului şcolii: decembrie 2016 c. Asigurarea unui sistem şcolar public de calitate deschis tuturor tinerilor Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 309 d. Reducerea fermă a abandonului şcolar şi a neparticipării şcolare la vârsta şcolară. Ţintă 2035: reducerea abandonului şcolar şi a părăsirii timpurii a şcolii la nivelul mediei europene

3. Servicii de sănătate a. O finanţare publică la nivel european b. Eradicarea unor boli tipice ale sărăciei c. Asigurarea unei asistenţe sanitare pentru toţi cetăţenii României d. Elaborarea unei concepţii coerente pentru asistenţa sanitară a vârstnicilor: 2016

4. Construirea unui sistem public integrat de servicii de asistenţă socială la nivel comunitar, complementar cu servicii înalt profesionalizate pe problemele sociale prioritare, care să asigure o însănătoşire a stării sociale. Ţintă: elaborarea concepţiei unui sistem coerent – decembrie 2016; implementarea lui completă: 2025

5. Schimbarea sistemului de finanţare a cercetării ştiinţifice şi creşterea nivelului lui. Finanţarea prioritară a programelor de cercetare ştiinţifică de interes naţional şi eliminarea politicii de externalizare a cercetării de importanţă naţională către instituţiile internaţionale. Creşterea finanţării pentru cercetarea ştiinţifică de interes naţional.

6. Clarificarea strategiei de asigurare socială: accent pe pilonul I de asigurări sociale publice. Unificarea pilonului II cu pilonul III şi plasarea fermă a acestuia în sfera privată. Conectarea sistemului de asigurări sociale româneşti la sistemul UE.

7. Adoptarea unei politici coerente şi active de încurajare a natalităţii. Ţintă: atingerea în perspectiva 2035 a unui echilibru demografic.

8. Promovarea unei generaţii de copii şi tineri educaţi, bine pregătiţi pentru viaţă: naştere responsabilă, asigurarea condiţiilor necesare pentru dezvoltarea tuturor copiilor, cu minimizarea spre eliminare a pierderilor social-umane. Investiţia în copii să fie asumată ca o prioritate naţională. ANEXA. CV-UL COORDONATORILOR Acad. LUCIAN-LIVIU ALBU (n. 7 august 1951, Bucureşti), economist. Absolvent al Academiei de Studii Economice, Facultatea de Cibernetică Economică şi Statistică din Bucureşti; doctor în ştiinţe economice (1991); cercetător ştiinţific gr. I (din 1993); cercetător asociat (Fellow Researcher) la CEPREMAP (Centre d’Etudes Prospectives d’Economie Mathématique Appliquées à la Planification), Sorbona (1995); profesor asociat (Honorary Visiting Professor) la CEES (Centre for European Economic Studies), Universitatea din Leicester (1997–1998); director al Institutului de Prognoză Economică al Academiei Române (din 1998); ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale (2000). În activitatea de cercetare a abordat probleme referitoare la: teorie economică modernă şi macroeconomie non-lineară; modele ale economiei informale şi evaziunii fiscale; dezvoltare economică şi eficienţă; modelare, econometrie şi prognoză. A 310 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 publicat, în calitate de autor, coautor şi coordonator peste 40 de cărţi şi peste 300 de articole şi studii. A efectuat peste 100 de stagii de cercetare în străinătate (din care peste 30 prin schimburi interacademice sub egida Academiei Române), în calitate de „Visiting Professor” sau „Academic Visitor”, la institute şi universităţi prestigioase din Europa, China, Israel, Rusia, Taiwan şi S.U.A. În calitate de expert cercetător sau coordonator/director de proiect a participat la numeroase proiecte de cercetare internaţionale (finanţate de Banca Mondială, UNDP, USAID, GDN, UE prin ACE- PHARE-Research, ACE-PHARE-Fellowship, PHARE, FP7, SEE-ClusterPoliSEE etc.) şi naţionale (cum sunt proiectele naţionale de cercetare finanţate prin CEEX, PNCDI-II ş.a., cele ale Institutului European din România, şcolile post-doctorale, SPODE, în calitate de expert pe termen lung, şi proiectul naţional finanţat prin IDEI - Proiecte de Cercetare Exploratorie, câştigat prin competiţie, ca director de proiect, în 2013). Este membru în asociaţii sau organisme profesionale (peste 20, din care 10 din străinătate, printre care Asociaţia Bursierilor British Academy, din 1992, European Network of Experts on Employment and Gender Equality Issues, ca expert naţional, din 2009, şi EcoMod - Global Economic Modeling Network, din 2007). A fost distins cu Premiul „Petre S. Aurelian” al Academiei Române (2000). Prof. univ. dr. GHEORGHE ZAMAN, membru corespondent al Academiei Române (n. 13 iunie 1942, Bucşani, jud. Giurgiu), economist. A urmat Facultatea de Comerţ Exterior din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti (1960–1965). Şi-a continuat specializarea în Marea Britanie şi în Austria. În 1985 şi-a susţinut teza Implicaţiile tehnologiilor noi şi modernizate asupra cheltuielilor materiale, devenind doctor în economie. A fost cercetător la Institutul de Cercetări Economice şi a devenit profesor universitar, şef al Catedrei Finanţe, contabilitate şi informatică de gestiune şi decan al Facultăţii de Management Financiar-Contabil din cadrul Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti; cadru didactic asociat la Catedra Eficienţa investiţiilor din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Din 1990 este director al Institutului de Economie Naţională. Principalele probleme abordate în lucrările sale se referă la: teorii şi politici ale reformei de tranziţie la economia de piaţă, eficienţa factorilor de creştere a economiei naţionale, privatizarea şi restructurarea în România, relaţii economice internaţionale, previziune şi planificare macroeconomică, economia progresului tehnologic şi a cercetării ştiinţifice etc. Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în peste 30 de volume şi peste 300 de studii apărute în publicaţii de profil din ţară şi de peste hotare. Între 1993 şi 1994 a fost reprezentant al Academiei Române în Grupul de lucru al Băncii Mondiale, pentru elaborarea Strategiei de reformă a cercetării şi dezvoltării în România, iar între 1993 şi 1996 membru al Colegiului consultativ pe probleme economice de pe lângă Preşedinţia României; consilier economic al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (1999–2002). Este membru al numeroase organisme ştiinţifice din ţară şi din străinătate. În perioada 2010–2013, i s-a acordat titlul de Doctor honoris causa la 6 universităţi din ţară. A fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler (2002). Prof. univ. dr. CĂTĂLIN ZAMFIR, membru corespondent al Academiei Române (n. 9 februarie 1941, Bucureşti), sociolog. Absolvent al Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii Bucureşti. În 1969 şi-a susţinut doctoratul cu o lucrare de sociologie Activitatea normativă în psiho-sociologia organizării. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 311 Din 1962 a lucrat în învăţământul superior, urcând toate treptele universitare, până la cea de conferenţiar la Institutul Politehnic din Bucureşti (1980) şi profesor la Facultatea de Sociologie, Psihologie şi Pedagogie la Universitatea Bucureşti (din 1990). A fost „visiting professor” la University of Michigan, Ann Arbor (1973–1974). Din 1990 este cercetător ştiinţific principal gr. I şi director al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române. În calitate de expert în sociologie, a contribuit la construcţia/ reconstrucţia unor instituţii şi la elaborarea unor decizii politice. A fost coautor al programului de reformă a sistemului de învăţământ superior (1993–1994). A elaborat concepţia noului sistem de finanţare a cercetării ştiinţifice şi a înfiinţat, ca preşedinte, Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice Universitare (1993–1997). În construcţia instituţională în domeniul cercetării şi învăţământului superior a elaborat concepţia noului Institut de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române; prin ordin al ministrului a reînfiinţat învăţământul superior de asistenţă socială (prima ţară fostă comunistă care a reînfiinţat astfel profesia de asistenţă socială); a contribuit fundamental la reconstrucţia Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, al cărui decan a fost nouă ani şi a Comisiei Naţionale a Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS), al cărui preşedinte a fost în primul mandat (1993–1997); a contribuit la constituirea secţiilor de sociologie şi asistenţă socială la multe universităţi din ţară. Printre domeniile în care a adus contribuţii ştiinţifice originale sunt: teoria generală a sistemelor sociale, epistemologia ştiinţelor sociale, paradigmele explicaţiei sociologice, teoria incertitudinii şi perspectiva incertitudinii în explicarea unor largi fenomene psihice şi sociale, analiza tranziţiei româneşti. Este Doctor honoris causa al Universităţii de Vest din Timişoara, al universităţilor din Craiova, Constanţa şi Oradea. 312 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 313 Proiectul 7 SĂNĂTATEA – DE LA BIOLOGIA MOLECULARĂ LA MEDICINA PERSONALIZATĂ DE VÂRF ÎN ROMÂNIA Coordonator: ACAD. VICTOR VOICU SUMAR 1. INTRODUCERE 2. METODOLOGIE 3. ANALIZA SWOT 4. VIZIUNI DE DEZVOLTARE/ ŢINTE ANEXE

1. INTRODUCERE Domeniul biomedical trebuie să răspundă problemelor ridicate de starea de sănătate a populaţiei şi să furnizeze soluţii pentru ameliorarea calităţii vieţii, diminuarea mortalităţii şi morbidităţii. La nivel global se consideră că ameninţările majore în domeniul sănătăţii sunt generate de îmbătrânirea populaţiei, creşterea poverii bolilor transmisibile şi non-transmisibile şi de criza economică, toate conducând la perturbari majore în sustenabilitatea şi echitatea sistemului de sănătate publică şi în calitatea vieţii cetăţenilor. Cercetările asupra genomului şi proteomului uman şi studiile ulterioare, cu abordare multidisciplinară, au dovedit capacitatea lor de a genera informaţii privind implicarea genelor şi a moleculelor codificate de aceste gene în reglarea interacţiunilor la nivel celular sau tisular în organismul uman. Orientarea generală de astăzi către medicina de precizie urmăreşte integrarea datelor obţinute prin tehnologiile de secvenţiere a genomului cu cele provenite din abordările „omice” (proteomică, metabolomică, nutrigenomică, epigenomică) în scopul obţinerii de date care să răspundă necesităţilor clinice (diagnostic, monitorizarea răspunsului terapeutic, prognostic). Identificarea leziunii primare moleculare, responsabile de fenotipul unei boli nu este însă suficientă pentru obţinerea unui tratament din cauza cunoaşterii limitate a structurii proteinelor şi, implicit, a posibilităţilor reduse de ţintire cu molecule terapeutice, ceea ce face ca tratamentele să fie de multe ori paleative sau simptomatice şi nu curative. Într-o serie de situaţii unde terapiile ţintite functionează, ele duc la apariţia mutaţiilor de rezistenţă, ce necesită dezvoltarea altor compuşi. În plus, majoritatea patologiilor grave au determinism complex, implicând de obicei un număr mare de leziuni genetice şi epigenetice simultane, leziunile moleculare fenotipic cauzale nefiind încă identificate. 314 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 În acest context, o importanţă deosebită este acordată definirii unor biomarkeri care să permită identificarea precoce a riscului de boală şi abordarea terapeutică precisă.

2. METODOLOGIE ETAPELE CERCETĂRII ŞI METODA FOLOSITĂ Pentru elaborarea viziunii asupra Strategiei Academiei Române pentru domeniul Sănătate (programul 7) a fost constituit un Panel de experţi cu prestigiu şi recunoaştere în ştiinţă, inovare şi în managementul acestora. Panelul a avut în perioada aprilie-iunie o serie de trei întâlniri/seminarii, în care s-au dezbătut direcţiile de abordare, s-a stabilit metodologia de lucru, au fost evaluate datele privind analiza SWOT a situaţiei existente a României în domeniu şi în ceea ce priveşte viziunea asupra situaţiei la care ar trebui să ajungă România în anul 2035 şi a poziţiei pe care ar trebui să o ocupe în Europa în acest orizont de timp (vezi minute seminarii). După stabilirea consensului privind punctele principale ale analizei SWOT şi ale strategiei Academiei Române în domeniul sănătăţii până în 2035, pe baza unui dialog constructiv, s-au stabilit priorităţile pe fiecare categorie analizată şi s-a întocmit raportul final, având la bază un proces de consultare tip Mini-Delphi (Estimate-Talk- Estimate) centrat pe opiniile grupului structurat de experţi în domeniu. Procesul de explorare a continuat în cel de-al doilea seminar, în care a fost dezbătut fiecare capitol din analiza SWOT şi din viziunea asupra situaţiei la care ar trebui să ajungă România în anul 2035. În ultimul seminar au fost evaluate opţiunile grupului de experţi în ceea ce priveşte ordonarea priorităţilor, pe baza unui chestionar cu punctaj pentru fiecare aspect, cu prioritizarea şi detalierea domeniilor majore, a obiectivelor strategice şi a factorilor de care va depinde progresul în domeniul sănătăţii. Analiza răspunsurilor a dus la stabilirea punctelor de vedere comune. Pentru definirea raportului final au fost analizate şi integrate punctele de vedere exprimate de un panel extins de specialişti de vârf, ce au contribuit la definirea domeniilor prioritare în domeniul sănătăţii, panel care s-a reunit în mai multe rânduri în 2013 pentru redactarea Strategiei Naţionale de Cercetare şi Inovare a României 2015–2020. ECHIPA DE CERCETARE (CV-urile participanţilor sunt incluse în anexă) Coordonator: Acad. Victor Voicu, secretar general al Academiei Române, Preşedintele Secţiei de ştiinţe medicale a Academiei Române Instituţia de implementare: Institutul de Virusologie „Ştefan S. Nicolau” al Academiei Române Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 315 Membrii echipei (CV-urile participanţilor sunt incluse în anexă): ƒ Dr. Mihai Stoian, CŞ I, director, Institutul de Virusologie „Ştefan S. Nicolau” ƒ Acad. Ioanel Sinescu, rectorul UMF „Carol Davila”, membru al Secţiei de ştiinţe medicale a Academiei Române ƒ Dr. Anca Sima, CŞ I, membru corespondent al Academiei Române, Institutul de Biologie şi Patologie Celulară „Nicolae Simionescu” ƒ Prof. dr. Simona Ruta, UMF „Carol Davila”, Institutul de Virusologie „Ştefan S. Nicolau” ƒ Dr. Gabriela Anton, CŞ I, Institutul de Virusologie „Ştefan S. Nicolau” ƒ Dr. Carmen Cristina Diaconu, CŞ I, Institutul de Virusologie „Ştefan S. Nicolau” ƒ Prof. dr. Ştefan Constantinescu, Universitatea Catolică Louvain şi Institutul „Ludwig” pentru Cercetarea Cancerului, Bruxelles.

3. ANALIZA SWOT Puncte tari ƒ Personal înalt calificat, cu competenţe clinice, de cercetare şi didactice, cu experienţă relevantă şi determinare pentru progresul domeniului medical, activ în clinici, în marile centre universitare, în institutele Academiei Române şi în institutele naţionale de cercetare-dezvoltare ƒ Existenţa unor activităţi de formare şi educaţie postuniversitară medicală (şcoala doctorală, master şi alte forme postuniversitare) desfăşurate sub egida Academiei Române şi a universităţilor cu profil medical. ƒ Existenţa unor echipe multidisciplinare cu experienţă şi disponibilitate pentru noile abordări în medicină, reorganizate într-o formulă modernă. Exemple de succes în Academia Român㠃 Patologia cardiovasculară – Institutul de Biologie şi Patologie Celulară „N. Simionescu”, este instituţie membră UNESCO-MCBN (1990), selectată prin competiţie Centru de Excelenţă al Comunităţii Europene (2000), cu 52 cercetători atestaţi, a publicat în perioada 2011–2014: 12 capitole de carte în edituri internaţionale, 103 articole în reviste ISI Thomson, cu peste 800 citări ISI şi are 11 cercetători cu indice Hirsch peste 8; 2 brevete înregistrate şi multiple colaborări internaţionale (Swiss National Science Foundation, Hebrew University, Jerusalem, Univ of Crete, Grecia, University of Bonn, Germania). ƒ Proteomica structurală şi funcţională – Institutul de Biochimie al Academiei Române IBAR: 30 cercetători, din care 11 cu peste 100 de citări şi 7 cu indice Hirsch >8; lucrări ISI în perioada 2011-2014: peste 80 316 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 cu >850 citari, 3 brevete înregistrate şi multiple colaborari internaţionale cu universităţile din Lille, Lausanne, Louisiana, USA, Institutul pentru Cercetări Agricole şi de Mediu, Norvegia. ƒ Patologia moleculară şi celulară a bolilor transmisibile şi netransmisibile cu determinism complex – Institutul de Virusologie „Ştefan S. Nicolau” al Academiei Române: 29 cercetători, din care 5 cu peste 100 de citări şi indice Hirsch >8; 103 lucrări ISI (Thomson Reuters) în perioada 2011– 2014, din care cel puţin 3 cu IF>10, cu >430 citări, 4 brevete înregistrate, 22 cărţi/capitole de cărţi la edituri naţionale şi internaţionale, din care 14 la edituri străine. Institutul are multiple colaborări internaţionale (universităţile din San Diego, CA şi Houston, TX, S.U.A., Ludwig Institute for Cancer Research, Bruxelles, Life and Brain Center Bonn, OMS). ƒ Colaborările strânse cu specialişti din farmacologie, chimie organică, chimie analitică. Expertiza în aceste domenii reprezintă o nişă în care România poate competiţiona la nivel internaţional; tradiţional, aceste specializări sunt extrem de dificil de recrutat pentru laboratoarele de cercetare fundamentală în ţările avansate, fiind apanajul marilor companii farmaceutice. ƒ Infrastructura dedicată activităţii clinice şi de cercetare medicală, continuu modernizată prin achiziţii de aparatură de ultimă generaţie şi înfiinţarea unor platforme multidisciplinare, activităţi susţinute în mare parte din proiecte finanţate din fonduri europene (fonduri structurale). ƒ Parteneriate consolidate pe plan internaţional, numeroase mobilităţi şi stagii de specializare, ce creează posibilitatea deschiderii de noi colaborări transnaţionale. ƒ Acces la infrastructuri consolidate din Aria Europeană de Cercetare (European Research Area - ERA) şi participări la studii clinice multicentrice şi la reţele internaţionale de cercetare, cu suport material şi logistic obţinut prin câştigarea unor proiecte cu finanţare internaţională. ƒ Creşterea reputaţiei internaţionale a colectivelor de cercetare biomedicală, prin publicaţii în reviste cu impact major în domeniu. În România, cercetarea bio- medicală este uniform distribuită la nivel naţional şi reprezintă ~18% din totalul producţiei ştiinţifice ISI româneşti (http://www.ad-astra.ro/cartea- alba/domains. php). Peste 85% din acest total este datorat contribuţiei Universităţilor de Ştiinţe şi Medicină, Institutelor Academiei Române şi în mai mică măsură Institutelor Medicale şi a celor din Reţeaua Naţională, restul de 15% provenind de la diverse unităţi spitaliceşti, centre independente şi unităti economice. ƒ Experienţa pozitivă şi determinarea conducerii Academiei Române şi a universităţilor de ştiinţe şi medicină pentru susţinerea proiectelor complexe de dezvoltare logistică şi profesională, cu efecte pe termen mediu şi lung. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 317 Puncte slabe ƒ Lipsa de atractivitate a unei cariere în medicină pentru tinerii absolvenţi, cauzată de nivelul scăzut de salarizare şi de durata lungă de pregătire. La acesta se adaugă şi absenţa orientării medicilor către cercetarea biomedicală, care are cerinţe distincte (masterat, doctorat, studii postdoctorale) faţă de cele pentru activitatea medicală (rezidenţiat, specialitate, primariat). ƒ Deficitul numeric în resursă umană, fenomen explicabil atât prin ritmul lent de atragere şi formare a tinerilor, generat în principal de reglementări birocratice neadecvate, cât şi de migraţia specialiştilor tineri, în formarea cărora s-a investit considerabil, atât către alte ţări, cât şi către alte domenii de activitate. ƒ Niveluri de recompensare a specialiştilor cu mult sub nivelul din ţările europene dezvoltate. ƒ Îmbătrânirea personalului medical şi crearea unor discontinuităţi în structura colectivelelor. ƒ Supraîncărcarea personalului din specialităţile medicale cu activităţi birocratice multiple, generate de legislaţia stufoasă şi în permanentă schimbare şi de insuficienta implicare a departamentelor administrative şi în asistarea coerentă şi promptă a activităţilor de cercetare. ƒ Ritmuri relativ lente de finalizare a rezultatelor cercetării, generate de discontinuităţi în finanţare. ƒ Sistemul managerial insuficient orientat pe evaluarea şi cuantificarea periodică şi sistematică a performanţelor, pe monitorizarea gradului de transfer al rezultatelor cercetării. ƒ Conexiuni insuficiente între institutţioile de cercetare medicală şi verigile de transfer în practică a rezultatelor cercetării: centrele medicale private sunt orientate aproape exclusiv către asigurarea de servicii medicale, neexistând un interes manifestat pentru dezvoltarea unor compartimente de cercetare, iar marile companii farmaceutice au propriile divizii de cercetare active la nivel internaţional, filialele ale acestora în România nu sunt funcţionale. Absenţa parteneriatelor strategice între sectoarele public şi privat, care nu permite partajarea resurselor şi a riscurilor, ceea ce, pe de o parte, nu asigură inovarea durabilă, iar pe de altă parte creează un obstacol major în preluarea şi punerea în practică a rezultatelor cercetării biomedicale. ƒ Vizibilitatea scăzută a rezultatelor cercetăriui medicale la nivel de societate, datorată unei comunicări ineficiente, eronate sau lipsite de atractivitate. Oportunităţi ƒ Interesul în creştere din partea reţelelor de servicii medicale private şi publice pentru oferirea de servicii de diagnostic şi tratament eficiente, ce înglobează tehnologiile noi genomice şi proteomice, în vederea creării unui cadru individualizat de abordare a „bolilor secolului”. 318 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Avantajele competitive create prin implementarea proiectelor structurale dedicate atât personalului, cât şi instituţiilor, care pot asigura suportul logistic şi pregătirea tinerilor specialişti privind noile tehnologii necesare pentru desfăşurarea unor cercetări avansate. ƒ Acces la multiple programe europene de finanţare – HORIZON 2020 cu arie majoră sănătatea, programme tip JPI, ERANET etc. ƒ Programe naţionale ce sprijină reuniunile cu diaspora ştiinţifică, proiectele de cercetare cu directori din străinătate, granturile de reintegrare, studii clinice multicentrice. ƒ Posibilităţi de creştere a competenţei personalului implicat în domeniul sănătăţii prin programele de mobilitate internaţională, inclusiv acordarea unor burse în colaborare cu clinicile şi universităţile de profil, susţinute prin fonduri europene. Ameninţări şi vulnerabilităţi ƒ Criza economică globală, ce conduce la resurse financiare limitate şi implicit la dependenţa majoră a finanţării de alocarea bugetară, care se situeaza la un nivel constant scăzut, sub cel prevăzut în documentele oficiale. ƒ Subfinanţarea cronică atât în sistemul de sănătate, cât şi în cel de cercetare: România alocă un procent foarte scăzut (< 0.5% din PIB in pentru cercetare- dezvoltare), unul din cele mai mici procente din Uniunea Europeană pentru sănătate (< 30 euro/locuitor/lună), iar finanţarea cercetării biomedicale (pentru bugetul căreia nu sunt disponibile date reale) este de multe ori inadecvată şi ineficientă. ƒ Lipsa predictibilităţii nivelului de finanţare şi modului de desfăşurare a modului de desfăşurare a cercetărilor, perpetuată prin reducerea discreţionară şi continuă a bugetelor contactate în proiecte, prin întârzieri perpetuata prin reducerea discreţionară şi continuă a bugetelor contactate în proiecte, prin întârzieri majore în aprobarea deschiderii finanţării (cel mai bun exemplu este chiar noul Plan naţional de cercetare şi dezvoltare, bazat pe strategia naţională pentru cercetare pentru 2015-2020, adoptată de Guvern, care trebuia să intre în funcţiune în ianuarie 2015 şi nu este funcţional nici la data actuală) şi prin amânarea evaluării, contractării şi implicit a implementării proiectelor depuse în puţinele competiţii naţionale deschise. ƒ Lipsa unor sisteme eficiente de motivare şi stimulare a activităţii cercetătorilor performanţi. ƒ Bariere legale şi birocratice pentru transferul tehnologic dintre cercetare şi practica medicală, agravate şi de incompleta corelare a strategiilor de cercetare în domeniul biomedical cu problemele de sănătate ale populaţiei din România. ƒ Interesul scăzut al reţelelor medicale moderne din România pentru rezultatele cercetării biomedicale autohtone. ƒ Lipsa de interes pentru cercetare ştiinţifică asociată cu scăderea nivelului de educaţie în societate. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 319

4. VIZIUNI DE DEZVOLTARE/ ŢINTE 4.1. IPOTEZE Programul Comisiei Europene (Horizon 2020) are un domeniu principal de acţiune în domeniul cercetării în sănătate, care înglobează provocările ridicate de schimbările demografice şi necesitatea asigurării bunăstării cetăţenilor europeni, focalizat pe medicina personalizată. Dovada de principiu a eficienţei medicinei personalizate a fost deja facută în mai multe patologii: cancerul de sân HER2+ (tratament cu herceptin), leucemia cronică mieloida BCR-ABL+, leucemii ce implică translocaţii sau mutaţii PDGFR sau tumori gastrice stromale pozitive pentru mutaţii KIT (toate tratate eficient cu imatinib sau derivaţi inhibitori ai ABL, PDGFR sau KIT), neoplasme mieloproliferative (mielofibroză), tratate cu inhibitori JAK2. Strategia naţională în domeniul biomedical trebuie să răspundă aceluiaşi scop, dar, în egală măsură, să fie corelată cu starea de sănătate a populaţiei din România, luând în calcul principalele cauze de morbiditate şi mortalitate, sumarizate în cele ce urmează:

1. Totalul populaţiei din România este de 21 699 000 persoane, cu o tendinţă vizibilă de îmbătrânire: persoanele sub 15 ani reprezintă 15%, iar persoanele peste 60 ani -21% din totalul populaţiei. Speranţta de viaţă calculată la naştere este sub media din Regiunea Europeană OMS (74 ani în România vs 76 ani în regiunea europeană OMS), iar speranţa medie de viaţă sănătoasă este de 63 ani, ceea ce implică o medie de 9 ani marcaţi de boli şi dizabilităţi.

2. Principalele cauze de morbiditate şi mortalitate în România sunt reprezentate de: – boli cardiovasculare - >50% din totalul deceselor sunt de cauză cardiovasculară, principalii factori de risc identificaţi la nivel populaţional fiind: hipertenesiunea arterială - 40,4%; obezitatea - 19,1%, fumatul - 28% şi consumul de alcool – 14,4 l/locuitor /an; – cancere - 20% din totalul deceselor. Globocan a raportat că în România apar anual 78 800 de cazuri noi de cancer (48 300 decese anual), riscul de a face boala înaintea vârstei de 75 de ani fiind de 28% în rândul bărbaţilor şi de 19,1% în rândul femeilor. – boli transmisibile, inclusiv TBC, hepatite virale, infecţia HIV şi bolile infecţioase ce generează mortalitate crescută maternă şi perinatală (4% din totalul deceselor). Evoluţia unor viroze emergente (multe zoonoze) şi reemergente, pe fondul scăderii acoperirii vaccinale şi emergenţa unor microorganisme rezistente la medicamentele disponibile (ex. în conformitate cu European Centre for Disease Prevention and Control, 2015 România, în 2013 a înregistrat 10 890 320 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 cazuri noi de TBC confirmat în laborator şi 555 cazuri de tuberculoză multi- rezistentă la tratament) constituie riscuri majore pentru sănătatea publică. – boli cronice respiratorii - 3% din totalul deceselor; – diabet - 1% din totalul deceselor.

3. Există discrepanţe majore între mediul rural (46% din populaţia României) şi cel urban (56% din populaţia României) atât în privinţa stării de sănătate (rata mortalităţii este de 2 ori mai mare în mediul rural faţă de mediul urban), cât şi în accesul la diagnostic, tratament şi monitorizarea bolilor cronice (proporţia medicilor în mediul rural este de 3 ori mai mică faţă de mediul urban, se înregistrează decalaje mari în rata populaţiei care traieşte la limita sărăciei).

4. Deşi la nivelul Ministerului Sănătăţii s-au realizat progrese prin definirea unor strategii sau planuri de acţiune pentru prevenţia, tratamentul şi managementul bolilor transmisibile şi non-transmisibile la nivelul asistenţei medicale primare, există încă numeroase deficienţe legate de inexistenţa unor planuri pentru abordarea integrată a mai multor boli netransmisibile ce împart aceeaşi factori de risc, pentru crearea unor registre naţionale unice pentru cancer, boli cardiovasculare sau pentru boli transmisibile cu impact major asupra sănătăţii publice. NB. Datele sunt preluate din informaţiile publicate şi comunicate oficial, Surse bibliografice relevante: World Health Organization - Noncommunicable Diseases(NCD) Country Profile 2014; Global Health Observatory (http://www.who.int/gho/en/); Raportul prezidenţial Un Sistem sanitar centrat pe nevoile cetaţeanului (http://www.presidency.ro/static/ordine). România Functional Review Health Sector Final Report May 25, 2011, The World Bank Europe and Central Asia Region; Ministerul Sănătăţii, Anexa 1 la Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020; European Centre for Disease Prevention and Control/WHO Regional Office for Europe. Tuberculosis surveillance and monitoring in Europe 2015. Stockholm: ECDC; 2015) În România, o bună parte din tehnicile moleculare de investigaţie utile în stabilirea riscului de boală, a diagnosticului, a conduitei terapeutice sau monitorizarea tratamentului au fost deja implementate în clinici şi cabinete private din România, creând premisele deschiderii drumului spre medicina de precizie. 4.2. SCENARII Singurul scenariu viabil în contextul expus mai sus este cel în care România promovează o strategie naţională unitară în domeniul sănătăţii, cu obiective concordante la nivelul Ministerului Sănătăţii, Ministerului Educaţiei şi Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 321 Cercetării, Academiei Române, racordată la priorităţile europene şi care oferă soluţii ce răspund principalelor cauze de morbiditate şi mortalitate din România. Alinierea moderată/rapidă a României la aria europeană implică identificarea şi prioritizarea domeniilor care pot beneficia de colaborare transfrontalieră. În acest context, strategia României în domeniul biomedical trebuie axată catre trecerea practicii clinice într-o noua fază – medicina de precizie, cu accent pe identificarea timpurie, prevenţie şi creşterea predictibilităţii eficacităţii terapiei. În acest sens, extrem de utilă este descoperirea de noi biomarkeri cauzali şi asociaţi în maladii umane grave (transmisibile, nontransmisibile şi complexe) şi utilizarea lor pentru diagnostic precoce, monitorizarea evoluţiei bolii şi identificarea unor tratamente ţintite. Dacă la început, în practica clinică, majoritatea biomarkerilor au fost utilizaţi pentru a discrimina între condiţiile normale şi cele patologice, acum sunt folosiţi pentru evaluarea evoluţiei bolii şi răspunsul la tratament, contribuind la elaborarea unor strategii terapeutice cu eficienţă maximă. Noţiunea de biomarker este folosită pe parcursul acestui material atât în sens larg clasic, cât şi în cel modern, legat de biomarkeri genetici (care pot fi determinaţi prin tehnici avansate de secvenţiere) sau de biomarkeri asociaţi (companion) – priviţi ca o prioritate la nivel mondial (vezi FDA, 2014 „Guidance for Industry: In Vitro Companion Diagnostic Devices”). Domeniile majore în care aceste direcţii trebuie orientate sunt în concordanţă cu spectrul principalelor afecţiuni de sănătate din România: (a) bolile cardio/neuro-vasculare şi sindromul metabolic; (b) cancerele şi răspunsul imun anti-tumoral; (c) bolile infecţioase şi răspunsul imun. În această viziune, se au în vedere următoarele direcţii prioritare ale cercetării biomedicale, care să răspundă principalelor cauze de morbiditate şi mortalitate din România:

1. Elucidarea mecanismelor celulare şi moleculare de producere a bolilor cronice non-transmisibile (cardio/neurovasculare, sindromul metabolic, bolile neurodegenerative) şi promovarea diagnosticului molecular în maladiile multifactoriale prin folosirea unor tehnologii moderne complementare (genomică, transcriptomică, metabolomică) cu identificarea de noi markeri de risc, de diagnostic şi de noi ţinte terapeutice în aceste afecţiuni. Este esenţială dezvoltarea unor modele experimentale de studiu in vitro şi in vivo, care să permită confirmarea etiologiei şi monitorizarea unor maladii complexe (cardio/neurovasculare, metabolice, neurodegenerative, boli afective, boli congenitale etc.) cu dezvoltarea paralelă a unor bănci de celule/ţesut, care să asigure ulterior validarea ţintelor terapeutice. 322 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035

2. Evaluarea emergenţei unor microrganisme cu virulenţa crescută sau rezistente la medicamente şi definirea interacţiunilor complexe între gazdă şi agenţii patogeni. Această direcţie implică şi dezvoltarea de metode genomice şi proteomice pentru identificarea factorilor genetici ai gazdei ce condiţionează diferenţele de susceptibilitate în cursul bolilor transmisibile, în vederea definirii unor metode inovative de tratament şi profilaxie.

3. Identificarea markerilor de predicţie în cursul bolilor transmisibile şi a celor cronice, netransmisibile (biomarkeri asociaţi riscului progresiei şi recidivei unui eveniment acut sau riscului de mortalitate asociată).

4. Promovarea medicinii personalizate bazate pe identificarea predispoziţiei genetice pentru dezvoltarea unor maladii complexe, definirea unui profil individual de risc şi pe identificarea variaţiilor în răspunsul la un anumit tip de terapie. Astfel se poate realiza stratificarea pacienţilor nu numai în funcţie de sex şi vârstă, ci şi în funcţie de stilul de viaţă care se răsfrânge asupra epigenomului Răspunsul pacienţilor la terapia ţintită în cancer sau în alte maladii cronice şi transmisibile poate fi predicţionat prin analiza modularii căilor de semnalizare implicate în aceste patologii. Terapiile personalizate includ studiile legate de medicina regenerativă, promovată atât prin descifrarea biologiei celulelor stem, cât şi prin studii de inginerie tisulară şi regenerare tisulară in situ. În toate aceste domenii progresul spre medicina personalizată va depinde de: – capacitatea de a formula sisteme de validare a biomarkerilor identificaţi, incusiv a unor biobănci cu material standardizat şi de a crea teste asociate de diagnostic precoce; – creşterea semnificativă a sensibilităţii de detecţie a biomarkerilor existenţi (cauzali sau companion); – posibilitatea de a testa compuşi noi (în general, molecule mici) cu potenţial terapeutic şi de a dezvolta teste diagnostice asociate, care împreună vor permite identificarea ţintită a pacienţilor care pot beneficia de terapie, cu un minim de efecte adverse. În prezent, cele mai multe medicamente asociate cu astfel de teste sunt anti-tumorale, care ţintesc diferite mutaţii specifice. – stabilirea profilului molecular pentru terapia ţintită. Această etapă se bazează exclusiv pe tehnologiie de vârf de investigare a (epi)genomului, expresiei genice şi altor domenii „omice” (proteomică, metabolomică, nutrigenomică). Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 323 Aceste deziderate vizează o strânsă colaborare între clinică şi cercetare (atât cercetarea fundamentală, cât şi cea aplicativă), cu potenţial de transfer economic către industria autohtonă de medicamente, chimioterapice, antibiotice, antivirale, vaccinuri. În prezent toată industria farmaceutică din România cuprinde peste 140 agenţi economici (7000 salariaţi, cifra de afaceri totală peste 2 miliarde de euro; profit brut peste 300 milioane euro). Transferul economic se poate materializa şi prin integrarea metodelor de detecţie precoce şi evaluare a eficienţei terapeutice în sistemul de servicii de diagnostic medical public/privat. În prezent piaţa serviciilor medicale private în România este cotată la 600 milioane de euro, iar piaţa studiilor clinice se ridică la cca 100 milioane euro/an; prin implementarea metodelor de diagnostic, monitorizare şi tratament în bolile menţionate se poate preconiza o creştere cu minim 25%. În plus, capitalizarea economică se realizează prin evitarea blocajelor asociate epidemiilor şi scăderea pierderilor la nivelul industriilor afectate (transporturi, turism), scăderea cheltuieilor asociate absenteismului şi spitalizării. Pentru a putea aborda aceste provocări sunt necesare colaborari între specialişti din domeniul fundamental (biologie celulară şi moleculară, biochimie, chimie organică, virusologie, microbiologie, farmacologie) cu specialişti în arii clinice majore (cardiologie, neurologie, oncologie, boli infecţioase etc.). Institutele Academiei Române, în colaborare cu centrele clinice şi catedrele universitare asociate membrilor şi cercetătorilor Academiei Române formează o formidabilă masă critică de competenţe complementare, care ar putea aborda această tematică din mai multe perspective, la un nivel competitiv internaţional. Unul din scopurile principale este încurajarea colaborărilor între clinici, centrele de cercetare relevante şi companiile farmaceutice, care pot fi cheia accesului rapid la terapii promiţătoare pentru pacienţii cu maladii grave. Existenţa unor platforme de infrastructură avansate ce pot susţine cercetări bio-medicale la standarde internaţionale în Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişara, Craiova etc. pot contribui în orizontul 2035 la creşterea semnificativă a contribuţiei cercetării bio-medicale româneşti la nivel european şi internaţional în condiţiile unei finanţări corespunzătoare pentru upgrade, mentenanţă şi resursă umană. În plus, ele sunt premisa unei dezvoltări socio-economice regionale echilibrate în domeniul bio-economiei bazate pe cunoaştere şi în România.

5. CONCLUZII O Românie puternică şi competitivă nu poate fi decât o Românie cu oameni sănătoşi. Pentru a fi eficientă şi viabilă şi pentru a fi în accord cu exigenţele şi aşteptările societăţii, strategia naţională în domeniul sănătăţii trebuie să răspundă atât tendinţelor europene, cât şi provocărilor şi ameninţărilor generate de principalele cauze de morbiditate şi mortalitate la nivel naţional. Speranţa de viaţă, şi mai ales de viaţă sănătoasă, nemarcată de dizabilităţi, se situează în România sub 324 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 media europeană. Gradul crescut de morbiditate şi mortalitate este cauzat, în mare parte, de absenţa măsurilor profilactice, de diagnosticul tardiv, monitorizarea dificilă şi costisitoare a eficienţei tratamentului. Din acest motiv, strategia în domeniul sănătăţii trebuie să fie axată pe explorarea mecanismelor patologice în domeniul bolilor transmisibile şi non-transmisibile, care să permită identificarea profilului de risc individual, diagnosticul timpuriu, prognosticul precis şi personalizarea terapiilor. Ca şi celelalte state europene, şi România începe să se confrunte cu probleme legate de îmbătrânirea populaţiei şi de cauzele de morbiditate şi mortalitate asociate, ceea ce va contribui la creşterea cheltuielilor de sănătate. Trecerea de la biologia moleculară la medicina personalizată în orizontul de timp propus va fi dependentă de condiţiile economice, sociale, de voinţa politică a decidenţilor. Asigurarea unui nivel decent de sănătate a populaţiei impune factorilor decizionali din România elaborarea unei strategii care să răspundă nevoilor şi priorităţilor locale. Elaborarea unor jaloane în dezvoltarea în medicină trebuie însă să ţină cont de tendinţa actuala de globalizare (care crează concurenţă), de contextul european şi de modul în care România se integrează în UE. Forurile decizionale vor trebui să realizeze o concentrare a forţelor din sfera sănătăţii şi din diferite domenii de activitate complementare, ca să poată rezolva problemele complexe de sănătate cu care se va confrunta populaţia României în următoarele decenii. Ţinând cont de ritmul în care au fost implementate testele moleculare cu aplicaţie în sfera medicală în România, de numărul de unităţi cu profil biomedical (universităţi, clinici de stat şi private, institute de cercetare), care au început programe de perfecţionare profesională şi îşi dezvoltă infrastructura la nivelul acestui secol, putem estima că până în 2035 va exista forţa umană şi materială care, prin abordări mutidisciplinare, să pună bazele medicinii de precizie, situând România pe un onorabil loc 20 între ţările europene. Politicile de formare de specialişti vor trebui să fie mai flexibile, ţinând seama de ritmul accelerat al schimbărilor în domeniul biomedical. În scopul creşterii grijii faţă de individ (aliniere la politicile europene), se va urmări utilizarea unor surse alternative de investigaţie (fluide biologice), care să înlocuiască biopsia şi să furnizeze, în dinamică, date despre profilul molecular al subiectului. Toate datele prezente indică faptul că anii 30 ai acestui mileniu vor fi anii medicinii personalizate, în care diagnosticul şi terapia ţintită se vor realiza prin analiza (epi)genomului individual. Etape viitoare ƒ Promovarea unor cercetări de avangardă, care să permită integrarea în Aria Europeană a Cercetării şi armonizarea cu sistemele europene moderne din domeniul biomedical. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 325 ƒ Asigurarea unui mediu favorabil dezvoltării intelectuale şi profesionale a cadrelor medicale şi valorizarii rezultatelor obţinute de aceştia la nivel de societate. Va fi important contactul între specialiştii cu expertiză în chimie organică, fizică, matematică şi biologie cu cei activi în ariile biomedicale şi clinice. ƒ Remodelare managerială continuă orientată strategic şi restructurare economică bazată pe parteneriatul public-privat. ƒ Asigurarea unei finanţări constante şi predictibile, care să permită un flux continuu de investiţii în infrastructură şi o continuitate a desfăşurării a desfăşurării cercetării. ƒ Identificarea de noi surse de finanţare a cercetării şi a unor forme concrete de colaborare cu mediul privat. ƒ Implementarea rezultatelor cercetării ştiinţifice în verigile de transfer ale sistemului medical public şi privat şi în învăţământul de profil din România. ƒ Creşterea vizibilităţii cercetării biomedicale, atât în mediul ştiinţific global, cât şi în mass media (impactul asupra factorilor de decizie, furnizorilor de servicii medicale, populaţiei). Propunere: Constituirea unor grupuri de lucru mixte (de ex. panelul din programul Economie şi cel din Educaţie) pentru a stabili sumele necesare şi posibile din surse bugetare, precum şi programe concrete de educare şi perfecţionare a tinerilor specialişti din cercetarea bio-medicală (burse de studiu cu valoare real-eficientă). ANEXE BIOMARKERI ÎN BOLI CARDIOVASCULARE ŞI SINDROM METABOLIC Biomarkeri în boli cardiovasculare Problemele care genereză creşterea nevoii de biomarkeri cardiaci sunt creşterea numărului de boli cardiovasculare, îmbătrânirea populaţiei şi necesitatea unei precizii sporite a biomarkerilor la detectarea timpurie a riscurilor asociate bolilor cardiovasculare. Biomarkerii cardiaci pot fi proteine eliberate în sânge de către muşchiul cardiac lezat. Aceşti parametrii biologici sunt utilizaţi pentru a detecta prezenţa bolilor cardiovasculare. În conformitate cu Organizaţia Mondială a Sănătaţii, în 2008, 17,3 milioane de oameni au murit datorită bolilor cardiovasculare şi se aşteaptă ca această cifră să ajungă la 23,3 milioane în 2030. Infarctul de miocard este cauza principală de mortalitate în ţările dezvoltate. Această creştere a bolilor cardiovasculare în întreaga lume lărgeşte cererea globală de biomarkeri cardiaci, necesari unui diagnostic timpuriu şi managementului acestor boli. Biomarkerii cardiaci pot fi împărţiţi în 2 clase: enzimatici şi non enzimatici. Biomarkerii enzimatici includ: Creatinin Kinaza Muşchiului Miocardic CK (MB), Lactat 326 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 dehidrogenaza (LDH 1), Aspartat Transaminaza (AST), Mieloperoxidaza (MPO), Matrix Metaloproteaze (MMP); cei non enzimatici include: Troponinele (T, I), Mioglobina, Peptidul Natriuretic Pro-brain (BNP). Troponina T şi I sunt preferate mai ales pentru diagnosticul infarctului de miocard datorită sensibilităţii ridicate şi specificităţii. Alţi biomarkeri: waist circumference, LDL oxidat, LDL/HDL ratio, HDL disfuncţional, HbA1c, C-reactive protein, troponin I, N-terminal pro B-type natriuretic peptide, copeptin, midregional proadrenomedullin, and asymmetric dimethylarginine, molecule pro-inflamatorii în ser. Biomarkeri indicatori de lezare a miocardului Mioglobina, Creatinin kinaza MB (CK-MB), Glicogen fosforilaza BB (GPBB), Fatty acid binding protein – heart type (hFABP), Ischemia modified albumin (IMA), Free fatty acids (FFA). Biomarkeri indicatori de stress general Copeptin, C-reactive protein (CRP), Myeloperoxidase (MPO), Neopterin Programe prioritare de cercetare Opţiunile strategice care au stat la baza formulării politicilor de cercetare avansată ne-au condus la următoarele direcţii operaţionale, respectiv la delimitarea programelor prioritare de cercetare: a. utilizarea cercetărilor din domeniul proteomicii pentru descoperirea unor noi molecule aberante în celulele plăcii aterosclerotice, care vor fi folosite ulterior ca ţintă terapeutică în tratarea bolilor secolului; b. folosirea unor tehnologii moderne complementare (genomică, transcriptomică) pentru elucidarea rolului factorilor de risc în bolile cardiovasculare şi diabetul zaharat (genetici, nutriţionali) şi descifrarea mecanismelor moleculare perturbate, care conduc la disfuncţii cardiovasculare asociate sindromului metabolic; c. diferenţierea controlată a celulelor-suşă (stem) în celule diferenţiate specific, capabile să înlocuiască structural şi funcţional celulele lezate, nefuncţionale în infarctul de miocard; d. crearea unor bănci de celule-suşă/stem pentru a promova colaborarea cu clinicile medicale de profil in proiecte de cercetare şi transfer a rezultatelor cercetarii; e. descifrarea alterărilor mecanismelor celulare la nivel molecular; f. caracterizarea tipurilor de lipide, a enzimelor specifice şi a proteinelor de transfer al lipidelor, implicate în patologia cardiovasculară generată de obezitate, diabet şi îmbătrânire, esenţiale în dezvoltarea plăcii aterosclerotice, cu ţintă directă în tratamentul eficace al acesteia; g. politica de dezvoltare a relaţiilor cu stakeholderii din România şi UE interesaţi de diseminarea activă a rezultatelor cercetării ştiinţifice pe domeniile sus- menţionate; h. politica de brevetare şi diseminare a produselor ştiinţifice cu caracter de noutate pe plan intern şi internaţional. În această arie se va impune crearea unui Fond cu forţă financiară suficientă pentru a susţine taxele europene şi din Statele Unite ale Americii pentru cererile de brevet din România. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 327 BIOMARKERI ÎN CANCER Preambul. La nivelul anului 2012 se estima un numar de 14,1 milioane de noi cazuri şi 8,2 milioane decese datorate celor 27 tipuri de cancere majore (inclusiv cele combinate) (Globocan). La acestea se adaugă cancerele cauzate de infecţiile virale care, în ţările cu venituri medii şi mici, sunt responsabile pentru circa 20% din decese (cancer hepatic şi cancer de col uterin). OMS estimează că în următoarele două decenii, numărul de cazuri de cancer la nivel mondial va creşte cu 70%. Deşi în domeniul prevenţiei şi tratamentului cancerului s-au făcut progrese semnificative prin implementarea unor programe de screening sau noi terapii, datorită costurilor implicate, acesta rămâne o problemă de sănătate publică nu numai în România, ci şi în întraga Europă. Între strategiile recomandate de Comisia Europeană pentru prevenţia şi diagnosticarea precoce a cancerului, pentru optimizarea tratamentului (efecte adverse minime), se numară încurajarea, prin crearea de facilităţi, a cercetării translaţionale, cu translatarea rapidă a rezultatelor în clinică. Aceste recomandări stau la baza implementării medicinei de precizie Patologia oncologică constituie o problemă majoră în România, cancerul reprezentând a doua cauză de deces, după bolile cardiovasculare. Globocan a raportat că în România apar anual 78 800 de cazuri noi de cancer (48 300 decese anual), riscul de a face boala înaintea vârstei de 75 de ani fiind de 28% în rândul bărbaţilor şi de 19,1% în rândul femeilor. În cazul diagnosticului tardiv (stadiile 3 şi 4), prognosticul general este negativ, cu o speranţă de supravieţuire redusă şi o calitate a vieţii scăzută. Diagnosticul precoce, coroborat cu tratamentul multimodal adecvat, poate vindeca o proporţie crescută a pacienţilor, rata de supravieţuire putând creşte dacă s-ar implementa terapia personalizată. Cercetări recente subliniază rolul modificărilor epigenetice în dezvoltarea şi progresia leziunilor tumorale, modificări dependente de stilul de viaţă şi condiţiile de mediu. Descifrarea (epi)genomului celulei transformate contribuie nu numai la identificarea unor potenţiali biomarkeri asociaţi unui tip/subtip de cancer (pattern-ul (epi)genetic) ci şi la îmbunătăţirea strategiilor terapeutice. Natura reversibilă a aberaţiilor epigenetice a condus deja la crearea unor noi terapii în această patologie, FDA aprobând droguri epigenetice (molecule mici) pentru tratamentul cancerului. În oncologie, medicina personalizată implică o analiză a (epi)genomului individului şi stabilirea unui profil molecular pentru o terapie ţintită. În stabilirea aşa- numitei semnături moleculare, trebuie luate în considerare inclusiv noile tehnologii imagistice care obiectivează unele ţinte sau căi celulare specifice acestei patologii. Aceste deziderate reclamă dezvoltarea de tehnologii şi instrumente de investigare a (epi)genomului care, corelate cu celelalte „omici” (proteomica, metabolomica, nutrigenomica) conduc la identificarea de biomarkeri de prognostic şi predicţie a căror includere în strategiile trialurilor clinice va contribui la descifrarea procesului patogenic şi farmacodinamica medicamentelor, dar şi la cunoaşterea eterogenităţii tumorii. Prin accesarea unor fonduri europene, în România încep să devină accesibile noile tehnologii (sisteme de sevenţiere de generaţie nouă, spectrometre de masă etc.) atât în clinici (private şi de stat), dar şi în institute de cercetare. O strânsă colaborare între clinicieni şi cercetători este necesară şi pentru crearea unor biobănci cu material standardizat, care să permită accesul partenerilor din mediul academic şi din industrie pentru dezvoltarea medicinii personalizate, prevenţia şi implementarea de noi metode de diagnostic. 328 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Ţinând cont de acestea, strategiile în domeniul cancerului, trebuie să urmărească: - implementarea/extinderea diagnosticului rapid şi non-invaziv (decelarea timpurie a cancerului prin screening); - crearea unor parteneriate între sectoarele public şi privat pentru a partaja resursele, experienţa şi expertiza în scopul atingerii ţintei propuse; - concentrarea resurselor din clinică şi cercetare pentru stabilirea profilelor moleculare care pot beneficia de efectele farmacodinamice ale unei terapii ţintite. Direcţii: - crearea unor grupuri multidisciplinare pentru identificarea de noi markeri de risc şi diagnostic, de de noi ţinte terapeutice pentru profilaxia şi tratamentul acestor afecţiuni, în corelaţie cu factorii specifici ţării noastre. - crearea de bănci de material biologic bine caracterizat prin cooperarea între cercetare, spitale şi mediul privat. - alinierea la direcţiile de cercetare europeană, respectiv identificarea unor markeri de prognostic şi predicţie prin utilizarea unor surse alternative de investigaţie (lichide biologice) care să înlocuiască biopsia şi să furnizeze, în dinamică, date despre profilul molecular al tumorii (cfNA cell-free nucleic acid, microRNAs). BIOMARKERI ÎN BOLI TRANSMISIBILE Preambul. Boli infecţioase determinate de microorganisme noi (ca antigenicitate, virulenţa, sensibilitate la medicamentele disponibile sau ca distribuţie geografică) determină din ce în ce mai frecvent focare epidemice/pandemice, cu risc major pentru sănătatea publică. Există minimum 16 astfel de boli bacteriene, virale, parazitare – inclusiv zoonoze şi boli transmise prin vectori – semnalate în ultimele 2 decade ( NIH, 2012). România s-a confruntat cu prima epidemie din Europa de arboviroză emergentă (epidemia de meningoencefalită West Nile din 1996) şi a fost sursa unui număr important de cazuri în epidemiile re-emergente de rujeolă şi rubeolă ce au evoluat în UE între 2011–2013. În acord cu prevederile propunerii Comisiei Europene referitoare la ameninţări transfrontaliere grave pentru sănătate (http://ec.europa.eu/health/, 2013), România are nevoie de un sistem eficient de alertă şi răspuns rapid în cazul apariţiei unor agenţi infectioşi cu potenţial patogen crescut sau care pot fi utilizaţi în scop bioterorist. Cercetări asupra bolilor infecţioase emergente şi reemergente vor susţine participarea României la infrastructuri paneuropene pentru gestionarea evenimentelor ce implică agenţi înalt patogeni şi pot contribui la fundamentarea unor strategii naţionale de prevenţie în epidemiile extinse datorate unor agenţi infecţioşi cu risc crescut, ce pot fi transformaţi în arme biologice. Schimbările demografice şi comportamentale (migraţia, călătoriile rapide pe distanţe lungi, urbanizarea, îmbătrânirea, imunosupresia, utilizarea drogurilor) şi schimbările factorilor de mediu (climatice, agricultura, asanarea pădurilor, creşterea intensivă a animalelor) favorizează diseminarea rapidă a noilor patogeni şi în schimbările în distribuţia geografică a unor patogeni cunoscuţi. Este necesară crearea unui sistem de caracterizare rapidă, integrat între sistemele medicale umane şi veterinare (60-80% din bolile emergente sunt zoonoze). Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 329 Emergenţa microorganismelor rezistente la antibioticele, antifungicele şi antiviralele disponibile actual periclitează eficienţa tratamentelor validate. Anual, în lume se înregistrează 25 000 decese şi 400 000 infecţii cu microorganisme multirezistente. Se constată apariţia tot mai frecventă a cazurilor de infecţii multirezistente şi a celor cu rezistenţe combinate şi multirezistenţă (ECDC, 2012). În plus, deficienţele în programele de vaccinare şi reticenţa populaţiei în acceptarea vaccinurilor conduc la acumularea unei mase critice de persoane neimunizate, susceptibile la boli anterior controlate. Ţinând cont de aceste premise, direcţiile de cercetare propuse sunt: – Identificarea de biomarkeri pentru diagnosticul timpuriu al bolilor infecţioase şi detecţia precoce a variantelor antigenice ale microorganismelor circulante pe teritoriul României (în particular tulpinile cu virulenţă crescută, cele rezistente la antibioticele / antiviralele / antifugicele existente şi care evoluează în grupe de risc pentru răspândire epidemică). – Identificarea de markeri de prognostic pentru evoluţia bolilor infecţioase, în particular al celor emergente/ re-emergente. – Cercetări privind interacţiunea gazdă-agenţi patogeni în iniţierea şi evoluţia infecţiilor; rolul factorilor celulari în patogenie, în susceptibilitatea individuală la infecţii şi în modularea răspunsului imun înnăscut şi dobândit. Rolul microbiomului în evoluţia infecţiilor. – Definirea unor ţinte moleculare pentru noi agenti terapeutici şi profilactici, identificarea şi caracterizarea unor noi vaccinuri/ compuşi chimici/ naturali activi asupra microorganismelor rezistente / variantelor antigenice cu virulenţă crescută /agenţilor cu potenţial bioterorist. – Studii de farmacogenetică şi farmacogenomică pentru definirea susceptibilităţii şi răspunsului individual la infecţii, precum şi la tratament. CV-ECHIPA Coordonator: Academician VICTOR VOICU, secretar general al Academiei Române, preşedintele Secţiei de ştiinte medicale a Academiei Române ANCA V. SIMA, membru corespondent al Academiei Române, CŞ I, şef al Departamentului Lipidomică, Institutul de Biologie şi Patologie Celulară „Nicolae Simionescu” Academician IOANEL SINESCU, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, şeful secţiei de urologie şi transplant renal Institutul Clinic Fundeni MIHAI STOIAN, director Institutul de Virusologie „Ştefan S. Nicolau” SIMONA RUTA este profesor universitar la disciplina de virusologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti şi director ştiinţific al Centrului Internaţional de excelenţă pentru cercetări în domeniul HIV/SIDA din Institutul de Virusologie „Ştefan S. Nicolau”, centru afiliat Baylor Pediatric AIDS Initiative, Texas, 330 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Houston, USA. Este conducător de doctorat în domeniul medicinî la Academia Românî; expert reprezentant al României în programul COST- Individuals, Societies, Cultures and Health, in External Advisory Board INFECTERA şi în divizia Virusologie a IUMS. A urmat stagii doctorale şi postdoctorale în Centrul de referinţă OMS pentru cercetarea ricketziilor şi la Facultatea de Medicină din Marseille, Franţa (1994-1996 – mecanisme de recunoaştere şi semnalizare implicate în infecţiile macrofagelor cu diferiţi germeni), precum şi la Center for AIDS Research, Baylor College of Medicine şi Texas Children Hospital, Houston, Texas, USA (1998 – infecţia HIV/SIDA pediatrică). Principalele domenii de cercetare sunt legate de epidemiologia moleculară a infecţiei HIV şi a co- infecţiilor HIV-hepatite virale (heterogenitatea antigenică a tulpinilor HIV circulante în România; influenţa unor factori genetici în selecţia nonprogresorilor; emergenţa tulpinilor HIV/VHB/VHC rezistente la antiretrovirale), precum şi de monitorizarea evoluţiei unor viroze emergente. În prezent este co-director pentru 2 proiecte internaţionale finanţate de NIH, legate de impactul infecţiei HIV asupra dezvoltării sistemului nervos central şi de monitorizarea tratamentului antiretroviral; a fost director sau membru în echipa de cercetare a peste 30 de proiecte cu finanţare naţională şi 7 proiecte internaţionale, cu finanţare prin proiecte ale Comunităţii Europene, Fogarty şi granturi bilaterale. A fost distinsă cu Premiul „Constantin Levaditi” al Academiei de Ştiinţe Medicale din România pentru teza de doctorat în 1996 şi cu premiul Academiei Române pentru ansamblul lucrărilor consacrate studiului meningoencefalitei cu virusul West Nile în 2002. Este autor a peste 100 de articole indexate în baze de date internaţionale şi naţionale (Journal of Infectious Diseases, Lancet, Journal of Immunology, Journal of Clinical Microbiology, Clinical Microbiology and Infection, Journal of Medical Virology, Journal of International AIDS Society, Journal of Gastrointestnal and Liver Diseses, Hepatitis Monthly, Medscape General Medicine, Proceedings of the Romanian Academy, Romanian Journal of Virology etc.). GABRIELA ANTON, CŞ I, şef al Departamentului Virusologie Moleculară, Institutul de Virusologie „Ştefan S. Nicolau”, conducător de doctorat în domeniul medicină la Academia Română. A efectuat numeroase stagii de perfecţionare la CDC-Atlanta-USA (Influenza Training Course – 2004), Bonn (Epigenetics – 2005), Madrid, Spania (European School of Oncology – Epigenetics and and New Therapies in Cancer – 2006). Principalele domenii de cercetare sunt legate de virusologia moleculară, oncologia indusă viral, factori (epi)genetici implicaţi în alterarea unor căi celulare. Director, responsabil şi membru în echipa de cercetare a 15 proiecte cu finanţare naţională. În prezent, director al unui Proiect POSCCE (Axa prioritară 2). Distinsă cu premiul Academiei Române în 1999 (pentru o suită de lucrări privind implicarea virusurilor HPV în cancerul de col uterin) şi Premiul „Eberle” (Fundatia „Cajal”), 2008 pentru markeri ai reglării epigenetice. Autor a peste 70 de articole indexate în baze de date internaţionale şi naţionale (Cancer Genomics Proteomics, Arch Virol, Reprod Biomed Online, J Cell Mol Med, Acta Microbiol Immunol Hung, Eur Arch Otorhinolaryngol, APMIS, Molecular Medicine Reports, Rom Biotech. Lett, Rom J Morphol Embryol, RAMI etc.). CARMEN C. DIACONU, CŞ I, şef al Departamentului de Patologie Celulară şi Moleculară a Institutului de Virusologie „Ştefan S. Nicolau” al Academiei Române. Este expert-evaluator activ al Ministerului Educaţiei, UEFISCDI, European Science Foundation, European Commision şi membru în numeroase organizaţii profesionale internaţionale (de Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 331 ex.: European Science Foundation - ESF, American Association for the Advancement of Science - AAAS, N.Y. Academy of Science, International Society for Advancement of Cytometry - ISAC). A obţinut prin concurs o serie de burse doctorale sau postdoctorale de la UNESCO, EMBO, Qualitas Biologica (în Ungaria) Alexander von Humboldt (Bonn, Germania), Ludwig Institute of Cancer Research, Universitatea Catolică Louvain, FNRS (Bruxelles, Belgia). A efectuat mai multe stagii de cercetare la invitaţia unor instituţii din străinătate (Szeged, Debrecen, Ungaria; Jenna, Bonn, Germania; Antwerp, Bruxelles, Belgia; Oxford, UK; UC San Diego, USA) pentru studii de genetică umană, apoptoză, rezistenţă multiplă la medicamente, identificarea de inhibitori selectivi pentru kinazele cu mutaţii oncogene implicate în semnalizarea patologică din neoplasmele mieloproliferative etc. A publicat peste 50 de articole în jurnale din fluxul ştiinţific internaţional (de ex. Blood, Am J Res and Crit Care Med, Am J Hum Genetics, British Journal of Cancer, Annals of N.Y. Academy of Sciences, USA, Am J Med Genet, Psychiatric Genetics, J. Cell Mol. Med., Prog Neuropsychopharmacol Biol Psychiatry), trei dintre acestea fiind în reviste cu IF peste 10. A coordonat în calitate de director (coordonator) sau responsabil (partener) 8 proiecte (grant-uri) şi două studii clinice internaţionale şi a participat la realizarea a 8 proiecte internaţionale şi peste 30 proiecte naţionale în calitate de colaborator. A obţinut diferite premii, între care: Premiul „Ştefan S. Nicolau” al Academiei Române, pentru o suită de 11 articole ştiinţifice în 2005, Premiul pentru cea mai valoroasă lucrare în domeniul virusologiei la al IV-lea Simpozion „Acad. Nicolae Cajal”, 2008, Premiul de Excelenţă „Berler-Barbu” la al IX-lea Simpozion „Acad. Nicolae Cajal”, 2014, Premiul de Excelenţă „Medica Academica” pentru cercetare fundamentală, 2014. ŞTEFAN N. CONSTANTINESCU este profesor universitar de Biologie Celulară, Moleculară şi Fiziologie la Universitatea Catolică Louvain, Facultatea de Medicină, preşedinte al Polului „Cell Signaling” al Universităţii Catolice Louvain - Institutul „De Duve” şi coordonator al Unităţii „Cell Signaling and Molecular Hematology” a Ludwig Institute for Cancer Research, Bruxelles. Este membru titular al Ludwig Institute for Cancer Research din 2010. Principalele domenii de cercetare sunt legate de mecanismele de semnalizare ale citokinelor, în hematopoieză şi în oncogeneza hematopoietică, structura şi funcţia receptorilor pentru citokine, calea de semnalizare JAK-STAT şi baza moleculară a cancerelor mieloide umane. Principalele lucrări au raportat: structura şi funcţia receptorilor pentru eritropoietină, thrombopoietină şi interferon, rolul de chaperon al proteinelor JAK în traficul receptorilor de citokine, identificarea unor noi interacţiuni specifice între segmente transmembranare şi a unor noi secvenţe de aminoacizi, care induc interacţiune specifice în membrană, descoperirea mutaţiei somatice activatoare JAK2 V617F în neoplasmele mieloproliferative umane, a mutaţiilor receptorului pentru trombopoietină în aceleaşi boli, descrierea primelor mutaţii oncogene ale proteinelor TYK2 şi JAK1 (detectate în leucemii T la om) şi efectele oncogene ale activării constitutive a proteinelor STAT în hematopoieză. A publicat peste 120 de lucrări în reviste de specialitate indice Hirsch 36 (Scopus), număr de citări 6,360, 52 de citări în medie pe lucrare, 1754 citări în perioada 2005–2015. Rezultatele au fost publicate în reviste internaţionale (Proc. Natl. Acad. Sci. USA, Nature, Molecular Cell, Blood, J. Biol. Chem., J. Exp. Med, Haematologica, Structure, Cancer Cell, Cell, Leukemia, Oncogene, EMBO J., Plos Biol., Genome Biol., Biochemistry, Biophys. J.). A fost „Anna Fuller Fellow” in Molecular Oncology şi Fellow of the Medical Foundation Boston ca cercetător postdoctoral şi Research Associate la Whitehead Institute 332 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 for Biomedical Research, MIT în Departamentul condus de prof. Harvey Lodish (1995– 2000). A fost distins cu Premiul „Victor Babeş” al Academiei Române (1991), Premiul „Maggy and Robert de Hovre”, Belgia 2003, Premiul „André Matthys Bovy”, Belgia 2009; din 2012 este membru al Academiei de Ştiinţe Medicale a României, iar din 2013 membru al Academiei Regale de Medicină a Belgiei. În 2014 a primit Premiul „Pierre Stryckmans” (Hematologie) în Belgia. A făcut parte din consiliile ştiinţifice (Scientific Advisory Board) pentru diferite companii de biotehnologie (Amgen) şi farmaceutice (Shire, Novartis, Dafra Pharma) legat de proiecte în domeniul producţiei şi efectelor unor proteine-mdeicamente sau al inhibitorilor proteinelor JAK. În România a devenit profesor la UMF „Carol Davila” în 2002, înfiinţând disciplina şi cursul de medicină moleculară, unde organizează cursuri în fiecare an. Din 2007 este CŞI onorific şi director pentru cooperare europeană la Institutul de Virusologie „Ştefan S. Nicolau”, unde în 1990, împreună cu dr. I. V. Pătraşcu, a descris epidemia de SIDA la copiii din România (Lancet 1990, 672, 335), incident epidemiologic cu impact major în sănătatea publică din România. Între 2010 şi 2013 a coordonat Proiectul POSCCE CANBIOPROT (Proiect cu conducător străin, Institutul National de Patologie „Victor Babeş”, unitatea de Proteomică). Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 333 Proiect 8 PROIECTUL EUROPEAN AL DUNĂRII STRATEGIA NAŢIONALĂ A DUNĂRII Coordonatori: ACAD. CRISTIAN HERA, ACAD. NICOLAE PANIN STRUCTURA 1. Introducere 2. Analiza SWOT a situaţiei existente în regiunea Dunării româneşti realizată în cadrul Proiectului nr. 8: „Proiectul European al Dunării/ Strategia naţională a Dunării

3. Viziunea asupra situaţiei la care ar trebui să ajungă România în anul 2035, cu referire specială la Strategia Naţională în domeniul Cercetării şi Inovării pentru Regiunea Dunării Româneşti 4. Concluzii 5. Anexe

1. INTRODUCERE „Proiectul de Dezvoltare a României în următorii 20 de ani (2016–2035)” al Academiei Române, prin cele 11 direcţii prioritare interdisciplinare ale sale, are ca obiectiv identificarea şi propunerea unor soluţii realiste, sustenabile, durabile pentru a asigura evoluţia şi dezvoltarea României corespunzător resurselor şi potenţialului naţional. Proiectul prioritar nr. 8 intitulat „Proiectul European al Dunării/Strategia Naţională a Dunării” cuprinde problematica complexă atât ştiinţifică, cât şi socio- economică conexă sectorului românesc al Dunării. Fluviul Dunărea reprezintă o „coloană vertebrală” a spaţiului european, un coridor de transport şi de conexiune dintre Marea Neagră şi Marea Nordului (Rin – Main – Dunăre). Comisia Europeană a elaborat, la iniţiativa României şi Austriei şi pe baza contribuţiilor primite de la toate statele din bazinul Dunării, Strategia UE pentru Regiunea Dunării (SUERD) şi Planul de Acţiune aferent. Aceste documente au fost aprobate şi adoptate de Consiliul European şi Parlamentul European în anul 2011. Strategia UE pentru Regiunea Dunării este o strategie macro-regională europeană, care urmăreşte dezvoltarea economică şi socială a ţărilor membre U.E. din regiunea Dunării, deci şi a României. Strategia Dunării reprezintă o prioritate 334 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 pentru Guvernul României în condiţiile în care potenţialul de dezvoltare durabilă a regiunii oferit de fluviu şi de bazinul său hidrografic este considerabil, iar România este una dintre ţările riverane Dunării cele mai importante (peste 90% din teritoriul ţării face parte din bazinul fluviului, 1075 km din cursul Dunării se află pe terioriul ţării, Delta Dunării şi conexiunea fluviului cu Marea Neagră sunt, de asemenea, pe teritoriul României). Beneficiile participării României la SUERD pot fi sintetizate după cum urmează: ƒ Modernizare: SUERD este un document internaţional, care permite României să se dezvolte economic, social şi cultural, tinzând spre nivelul statelor membre ale U.E. dezvoltate; ƒ Creşterea nivelului de trai: SUERD contribuie la crearea de locuri de muncă şi la dezvoltarea de proiecte de afaceri, la utilizarea durabilă şi adaptativă a resurselor biologice, minerale şi energetice ale regiunii etc.; ƒ Protecţia mediului: SUERD crează cadrul pentru elaborarea de proiecte pentru protecţia mediului şi reducerea riscurilor producerii unor calamităţi naturale (ex.: proiecte pentru prevenirea inundaţiilor sau pentru evitarea deşertificării). ƒ Consolidarea cooperării regionale între statele riverane: Planul de Acţiune SUERD creează un cadru benefic şi eficient pentru parteneriate internaţionale de cooperare în toate domeniile ştiinţifice şi socio-economice europene. Se creează culoare de transport şi de comunicaţii navale, terestre şi aeriene, care uşurează integrarea economică şi socială a ţărilor membre U.E. şi vecine regiunii Dunării. Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării şi Planul de Acţiune (SUERD) sunt structurate pe patru mari obiective (Interconectarea regiunii Dunării, Protejarea mediului în regiunea Dunării, Creşterea prosperităţii în regiunea Dunării, Consolidarea regiunii Dunării), cuprinzând 11 arii prioritare. Planul de Acţiune SUERD cuprinde Acţiuni prioritare pentru fiecare din cele 11 Arii prioritare menţionate mai sus, iar în cadrul Acţiunilor, Planul nominalizează Proiecte care pot fi realizate pentru îndeplinirea prevederilor Strategiei şi Planului ei de Acţiune. Toate Acţiunile prioritare şi Proiectele corespunzătoare au ca fundament de plecare cercetarea ştiinţifică şi inovarea, iar în continuare, pe parcursul realizării lor, ştiinţa, cercetarea şi inovarea au, de asemenea, un rol determinant. Aria prioritară dedicată integral cercetării şi educaţiei este Aria nr. 7 „Dezvoltarea societăţii bazate pe cunoaştere prin cercetare, educaţie şi tehnologii ale informaţiei” din cadrul Domeniului „Creşterea prosperităţii în regiunea Dunării”. La iniţiativa României, în Aria nr. 7 a fost inclusă Acţiunea prioritară „Dezvoltarea capacităţilor infrastructurii de cercetare”, inclusiv „Crearea de centre comune internaţionale pentru studii avansate”. În consecinţă, România a propus şi Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 335 promovat proiectul „Centrul Internaţional de Studii Avansate pentru Sisteme Fluvii-Delte-Mări - DANUBIUS – RI”. Comunitatea academică din România mai participă la câteva proiecte prioritare SUERD, printre care menţionăm: „Atlasul Modificărilor Globale ale Mediului în Valea Dunării Româneşti – o facilitate pentru utilizatori în procesul de luare a deciziilor” şi „Conservarea sturionilor în Bazinul Dunării – o abordare complexă ambientală – economică – socială”. Aceste trei proiecte răspund principalelor probleme de dezvoltare sustenabilăa regiunii Dunării româneşti şi sunt prezentate în Anexa nr. 2. Raportul pentru faza I-a a proiectului nr. 8 „Proiectul European al Dunării/Strategia Naţională a Dunării” cuprinde următoarele capitole principale: ƒ Analiza SWOT a situaţiei existente în România în domeniul Proiectului nr. 8 „Proiectul European al Dunării/ Strategia Naţională a Dunării” ƒ Viziunea asupra situaţiei la care ar trebui să ajungă România în anul 2035, cu referire specială la Strategia Naţională în domeniul Cercetării şi Inovării pentru Regiunea Dunării Româneşti.

2. ANALIZA SWOT A SITUAŢIEI EXISTENTE ÎN REGIUNEA DUNĂRII ROMÂNEŞTI REALIZATĂ ÎN CADRUL PROIECTULUI NR. 8: „PROIECTUL EUROPEAN AL DUNĂRII/ STRATEGIA NAŢIONALĂ A DUNĂRII” 2.1. METODOLOGIE ŞI ETAPELE DE ELABORARE A DOCUMENTULUI Analiza SWOT a situaţiei existente în regiunea Dunării româneşti realizată în cadrul „Proiectului European al Dunării/ Strategia naţională a Dunării” (Proiectul prioritar nr. 8) cuprinde problematica complexă atât ştiintifică, cât şi socio- economică din regiune. Analiza este structurată pe domeniile principale ale dezvoltării regiunii Dunării româneşti şi a utilizat în mare măsură elementele obţinute în cadrul celor trei proiecte prioritare menţionate în capitolul precedent: „Centrul Internaţional de Studii Avansate pentru Sisteme Fluvii-Delte-Mări - DANUBIUS – RI”, „Atlasul modificărilor globale ale mediului în Valea Dunării Româneşti – o facilitate pentru utilizatori în procesul de luare a deciziilor” şi „Conservarea sturionilor în Bazinul Dunării – o abordare complexă ambientală – economică – socială”. În consecinţă, analiza SWOT se face pe următoarele capitole: (1) Resurse umane, (2) Infrastructura de cercetare, (3) Programul strategiei în domeniul cercetării şi inovării, (4) Biodiversitate şi protecţia sturionilor şi (5) Schimbări climatice, reducerea efectelor lor şi transmiterea informaţiei spre decidenţi. Primele trei capitole din analiza SWOT au fost elaborate de un colectiv larg de specialişti din ţară şi strainătate, în cadrul proiectului european „DANube macroregion: Capacity building and Excellence in River Systems (basin, delta and sea) – DANCERS”. Din acest colectiv au făcut parte specialişti din INCD 336 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 GeoEcoMar, INCD pentru Ştiinţe Biologice, Ifremer (Franţa), Hellenic Centre of Marine Researches (Grecia), Zentrum für Soziale Innovation (Germania), Wassercluster Lunz - Biologische Station GmbH (WCL) (Austria), UNESCO-IHE (Olanda), University College Cork (UCC) (Irlanda). Colectivul a fost coordonat de dr. Adrian Stănică şi prof. Michael Schultz. Analiza a fost realizată printr-un amplu dialog dintre oamenii de ştiinţă, reprezentanţi ai domeniului de afaceri, factori de decizie, reprezentanţi ai ONG-urilor etc., pe parcursul a trei ateliere de lucru şi a unei Conferinţe de Dialog, ajungându-se la un consens privind punctele forte şi punctele slabe, precum şi ameninţările şi oportunităţile pentru dezvoltarea cercetării şi inovării în domeniul managementului integrat şi al dezvoltării durabile a regiunii Dunării româneşti. Analiza pentru capitolul 4 „Biodiversitate şi protecţia sturionilor” include rezultatele discuţiilor purtate de grupuri de experţi în cadrul Danube Sturgeon Task Force, în special Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR), Asociaţia Internaţională pentru Studiul Dunării (IAD), Organizaţia Mondială de Protecţie a Sturionilor (WSCS), University of Vienna (AT), DanubeParks (AT), WWF – DCP, Leibniz Institute for Ecology and Inland Water Fishery Berlin (DE), Institute for Multidisciplinary Research (RS), Institute for Biodiversity and Ecosystems Research (BG) etc. şi a fost elaborată de către un colectiv de specialişti de la Institutul de Biologie al Academiei, în colaborare cu cercetători de la INCDDD. Capitolul 5, „Schimbări climatice, reducerea efectelor şi transmiterea informaţiei spre decidenţi” al analizei SWOT a fost elaborat de un colectiv de specialişti din cadrul Institutului de Geografie al Academiei Române, folosind ca bază analizele efectuate la nivel european, în proiectele CLAVIER (FP6), ECLISE (FP7), ENVIROGRIDS (FP7), CHANGES – Marie Curie (FP7) şi KEO (finanţat de UNEP). Rezultatele celor 5 capitole au fost analizate şi aduse la consens în cadrul celor patru simpozioane organizate pentru Proiectul nr. 8. În cursul celor patru reuniuni a fost analizată, de asemenea, viziunea, elaborată prin metoda exploratorie, asupra situaţiei la care ar trebui să ajungă România în anul 2035 şi a poziţiei pe care ar trebui să o ocupe în Europa la acest orizont de timp, cu referire specială la obiectivele evidenţiate prin analiza SWOT. 2.2. ECHIPA DE EXPERŢI A PROIECTULUI NR. 8 Coordonator Proiect Vicepreşedinte al Academiei Acad. Cristian Hera Române Responsabil proiect Academia Română – Institutul Acad. Nicolae Panin Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină – GeoEcoMar Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 337 Experţi: Acad. Octavian Popescu Institutul de Biologie al Academiei Române Dr. Cristina Sandu Institutul de Biologie al Academiei Române, Danube Sturgeon Task Force Dr. Mădălin Enache Institutul de Biologie al Academiei Române Acad. Dan Bălteanu Institutul de Geografie al Academiei Române Dr. Monica Dumitraşcu Institutul de Geografie al Academiei Române Dr. Bianca Mitrică Institutul de Geografie al Academiei Române Dr. Marta Jurchescu Institutul de Geografie al Academiei Române Dr. Diana Dogaru Institutul de Geografie al Academiei Române Dr. Manuela Sidoroff Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Ştiinte Biologice Dr. Mihaela Păun Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Ştiinte Biologice Dr. Gheorghe Oaie Institutul Naţional de de Cercetare Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină – GeoEcoMar Dr. Adrian Stănică Institutul Naţional de de Cercetare Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină – GeoEcoMar Dr. Laura Duţu Institutul Naţional de de Cercetare Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină – GeoEcoMar Dr. Florin Duţu Institutul Naţional de de Cercetare Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină – GeoEcoMar Dr. Radu Suciu Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Delta Dunării Dr. Iulian Nicherşu Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Delta Dunării 338 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 2.3. ANALIZA SWOT Puncte tari

1. Resurse umane ƒ Expertiza existentă şi competenţe educaţionale la toate nivelurile; ƒ Educaţia este recunoscută ca una dintre priorităţile sociale de top din regiunea Dunării, problematica respectivă fiind cuprinsă în Aria Prioritară 9 „Educaţie şi competenţe” în EUSDR; ƒ Unele programe de educaţie superioară cuprind participarea în activităţi de cercetare; ƒ Existenţa unor comunităţi ştiintifice (universităţi, profesori, asociaţii, cum sunt academiile de ştiinte dunărene sau Conferinţa Rectorilor din Regiunea Dunării, reţele instituţionale), care pot şi doresc să participe la realizarea obiectivelor SUERD; ƒ Diversitate culturală semnificativă în regiunea Dunării, de la Dunărea de Sus până la Marea Neagră.

2. Infrastructura de cercetare ƒ Existenţa „laboratoarelor naturale trans-naţionale” (Sistemul Fluviul Dunărea – Delta Dunării – Marea Neagră); ƒ Unele infrastructuri naţionale existente, cu diferite specializări şi obiective de acţiune (de la facilităţile analitice – laboratoare la nave de cercetare); ƒ Experienţă din cadrul proiectelor fanion (Flagship) pentru infrastructura de cercetare, precum Austria cu DREAM şi România cu DANUBIUS-RI; ƒ Experienţă în folosirea fondurilor structurale, cum ar fi cele pentru proiectele CBC sau din alte sectoare şi/sau programe ale U.E.; ƒ Existenţa unei semnificative baze de date colectate de-a lungul deceniilor în numeroase proiecte de cercetare (fie de către fiecare ţară, fie prin campaniile de măsurători ICPDR); e-Infrastructuri (ex. metadatabaze şi mijloace computerizate).

3. Programul Strategiei în domeniul cercetării şi inovării ƒ Înţelegerea comună a problemelor de mediu existente în regiunea Dunării – între comunităţile de cercetare din ţările regiunii Dunării; ƒ Finanţare naţională (găsirea de soluţii pentru problemele naţionale); ƒ Existenţa cooperărilor internaţionale (ex. programele cadru, SEE TCP, CBC, programele bilaterale, implicarea cercetătorilor în iniţiative de cercetare U.E. sau globale, chiar dacă se focusează parţial pe cercetările pe fluvii sau pe cele pe mare); ƒ Existenţa studiilor inter- şi multi-disciplinare (chiar dacă până în prezent, cu acoperire geografică limitată, fără să acopere întregul bazin al fluviului, inclusiv zona marină conexă, sau concentrate pe teme specifice); ƒ Cooperarea cercetătorilor cu administraţiile (acţiuni pilot de succes există şi au fost recunoscute de către unii reprezentanţi ai administraţiilor); Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 339 ƒ Campioni cu iniţiative excelente există în cadrul domeniului public, de afaceri, administraţii etc.; ƒ Asistenţa cercetării pentru managementul apei la nivel naţional.

4. Biodiversitate şi protecţia sturionilor ƒ Înfiinţarea Danube Sturgeon Task Force (DSTF) în cadrul Strategiei U.E. pentru Regiunea Dunării - AP 6, în scopul asigurării implementării ţintei SUERD vizând refacerea populaţiilor de sturioni din Dunăre şi a altor specii indigene de peşti până în anul 2020; DSTF oferă totodată şi o platformă de conectare a nivelului ştiinţific cu cel politic pentru fundamentarea deciziilor legate de protecţia mediului; ƒ Existenţa unei strategii de acţiune (Sturion 2020) a cărei implementare este asigurată de către mai mulţi parteneri internaţionali; ƒ Susţinerea programului Sturion 2020 de către Comisia Europeană şi alte organizaţii internaţionale (SUERD, DG ENV, DG REGIO, ICPDR, WSCS, IAD, WWF etc.); ƒ Recunoaşterea internaţională a rolului Danube Sturgeon Task Force în cadrul SUERD şi vizibilitate publică; ƒ Bună cooperare cu alte Arii Prioritare ale SUERD (dialog, iniţiere parteneriate); ƒ Prezenţa şi diversitatea genetică a populaţiilor sălbatice de sturioni în sectorul inferior al Dunării; ƒ Existenţa habitatelor naturale pentru sturioni pe sectorul inferior al Dunării (reproducere, hrănire, creştere juvenili, iernare); ƒ Declararea de către România a unui moratoriu vizând pescuitul comercial al sturionilor pentru o perioadăde 10 ani, în scopul refacerii populaţiilor şi conservării genofondului acestor specii ca bază pentru dezvoltarea acvaculturii de sturioni; ƒ Existenţa unor comunităţi de pescari specializate în valorificarea tradiţională a sturionilor, care pot contribui la renaşterea şi perpetuarea tradiţiilor locale; ƒ Iniţiative de succes în acvacultura sturionilor, care pot fi dezvoltate şi multiplicate pentru a asigura o producţie ridicată de peşte şi caviar atât pentru consumul intern, cât şi pentru export; ƒ Existenţa unei reţele de experţi din România şi alte ţări specializată în studiul şi conservarea sturionilor la nivelul Bazinului Dunării, cu recunoaştere internaţională, inclusă în Reţeaua Europeană de Cercetare a Sturionilor (RECS), care poate asigura legătura cu partenerii locali pentru a facilita pregătirea şi depunerea de proiecte internaţionale; ƒ Demararea lucrărilor din cadrul unor tematici cheie din programul Sturion 2020 în vederea creşterii gradului de protecţie a acestor specii (studiul habitatelor şi al comportamentului sturionilor, elaborarea unui proiect pentru eco-turism, conservarea ex-situ etc.); 340 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035

5. Schimbări climatice, reducerea efectelor şi transmiterea informaţiei spre decidenţi ƒ Proiectul ATLAS se înscrie în tendinţele actuale privind modificările mediului şi dezvoltarea durabilă globală, fiind în conformitate cu direcţiile de cercetare stabilite pe plan internaţional (ex. Orizont 2020, FutureEarth, RIO 20+, Strategiile macroregionale europene); ƒ Posibilităţi de corelare cu activităţi din planul de acţiune al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD); ƒ Existenţa unor cercetări efectuate la nivelul bazinului Dunării de către instituţiile internaţionale de profil (ICPDR, JRC) şi în cadrul a peste 50 de proiecte interdisciplinare (FP6, FP7, Horizon 2020, SEE, Cross-Border); ƒ Promovarea şi utilizarea echilibrată a resurselor şi protecţia ecosistemelor prin furnizarea de rezultate integrate; ƒ Informarea şi conştientizarea populaţiei privind valoarea peisajului Văii Dunării şi necesitatea conservării şi protejării speciilor de plante şi animale; ƒ Existenţa unor instrumente utile pentru implementarea noilor politici şi strategii de dezvoltare formulate la nivel local, regional şi naţional; ƒ Corelarea politicilor naţionale şi europene din domeniul managementului resurselor şi dezvoltării social-economice; ƒ Implicarea stakeholderilor în cercetările corelate cu cei patru piloni ai Strategiei U.E. pentru Regiunea Dunării – conectivitatea, protecţia mediului, a resurselor de apă şi managementul riscurilor, dezvoltarea socio-economică şi îmbunătăţirea sistemului de guvernare; ƒ Utilizarea Sistemelor Informaţionale Geografice şi a modelelor integrate care corelează factorii social-economici cu cei de mediu, utilizând diferite scenarii climatice şi indicatori de impact ai acestora; ƒ O mare diversitate de resurse naturale; ƒ Existenţa unor iniţiative în dezvoltarea şi promovarea de produse locale; ƒ Patrimoniu cultural bogat şi divers. Puncte slabe

1. Resurse umane ƒ Multe programe de educaţie nu corespund neapărat cu cerinţele actuale ale economiei (companiilor) şi administraţiei; ƒ Programele de învăţământ, respectând domeniile şi disciplinele „tradiţionale”, nu acoperă sistemul fluviu-deltă-mare ca un sistem unitar; ƒ Imagine incompletă a competenţelor existente în regiunea Dunării; ƒ Lipsa unui sistem de educaţie şi formare profesională cu o reacţie rapidă centralizată; ƒ Crearea capacităţilor şi acţiunile de training sunt limitate (rareori destinate persoanelor din medii non-academice, cum ar fi celor din administraţii, din comunitatea de afaceri etc.); Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 341 ƒ Credibilitatea redusă a sistemului de învăţământ superior în câteva ţări din regiunea Dunării din cauza unor cazuri de corupţie.

2. Infrastructura de cercetare ƒ Dispersia actuală a infrastructurilor de cercetare şi a facilităţilor existente şi lipsa unei coordonări sau a informaţiilor clare accesibile; ƒ Lipsa accesului sistematic transnaţional (şi, uneori, chiar naţional) la infrastructurile existente; ƒ Lipsa de armonizare/standardizare a datelor ştiinţifice – fie între domenii sau în acelaşi domeniu; ƒ Fragmentarea imaginii de ansamblu a priorităţilor regionale / naţionale pentru infrastructurile de cercetare.

3. Programul Strategiei în domeniul cercetării şi inovării ƒ Implicarea părţilor interesate în acţiuni de coordonare din cercetare este insuficientă; ƒ În unele ţări din Regiunea Dunării este o capacitate administrativă limitată de absorbţie a fondurilor de cercetare, educaţie şi formare profesională (chiar dacă există ţări în care aproape 100% din fondurile de cercetare şi dezvoltare au fost atrase şi utilizate); ƒ Numărul limitat de furnizori de cercetare, fără a se utiliza pe deplin potenţialul de cercetare existent (de exemplu, contractarea întotdeauna cu aceiaşi furnizori de servicii de cercetare la nivel naţional, fără a se lua în consideraţie competiţia de selecţie); ƒ Lipsa unei perspective de ansamblu pentru întregul macrosistem Dunărea - Marea Neagră, care conduce la o non-aliniere a priorităţilor şi strategiilor naţionale de cercetare, care să ia în considerare sistemul fluviu-deltă-mare; ƒ Lipsa sau insuficienţa gestionării durabile a resurselor naturale şi a ecosistemelor la scara Fluviului Dunărea - Delta Dunării – Vestul Mării Negre (cu luarea în considerare a întregului macrobazin); ƒ O comunicare nu foarte eficientă a rezultatelor de la cercetători către factorii de decizie, administraţii şi către publicul larg. Comunicarea între utilizatorii finali din bazinul hidrografic şi din zona de coastă este limitată; ƒ Lipsa persistentă a unei intercalibrări bune pentru parametrii din Directiva Cadru Apă pentru întreagul bazin hidrografic, inclusiv pentru apele din zona costieră (în ciuda câtorva iniţiative în curs de desfăşurare); ƒ Lipsa armonizării datelor în întregul bazin (inclusiv din zona costieră); ƒ Limitarea implicării utilizatorilor finali în multe proiecte de cercetare; ƒ Număr limitat de iniţiative la scara bazinului vs. proiecte naţionale.

4. Biodiversitate şi protecţia sturionilor ƒ Absenţa programelor adecvate de finanţare în perioada 2013-2015 – întârzierea implementării; ƒ Absenţa programelor transdisciplinare, transfrontaliere, care să permită colaborarea cu state non-membre U.E.; 342 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Întârzierea aprobării programelor operaţionale naţionale de către CE (neincluderea priorităţilor SUERD, modificări solicitate de către CE); ƒ Dificultăţi în absorbţia fondurilor europene; ƒ Lipsa unui secretariat/buget pentru DSTF (voluntariat, membrii prinşi în activităţile curente – timp limitat); ƒ Speciile de sturioni anadromi (morunul, nisetrul şi păstruga) sunt critic periclitate; ƒ Pierderea habitatelor istorice de reproducere din zona Cazanelor Dunării şi întreruperea migraţiei sturionilor prin construirea sistemelor hidroenergetice Porţile de Fier I şi II; ƒ Habitatele de iernare, reproducere şi hrănire a sturionilor de-a lungul fluviului Dunărea sunt cunoscute doar în mică măsură (circa 10%); ƒ Întârzierea evaluării eficienţei Programului de redresare a populaţiilor prin populare de susţinere cu pui de sturioni obţinuţi în crescătorii din reproducători sălbatici capturaţi anual din Dunăre, iniţiat de România în anul 2005; ƒ Lipsa de preocupare pentru implicarea pescarilor profesionişti de sturioni în administrarea participativă; ƒ Majoritatea crescătoriilor de sturioni existente în prezent în România ridică probleme de poluare a apelor naturale – necesitatea implementării unor noi tehnologii; ƒ Capacitate insuficientă de obţinere a puilor de sturioni pentru acvacultură în România – necesită extindere; ƒ Nevoia de calificare a personalului Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, care reglementează activitatea în acest domeniu; ƒ Lipsa unor programe interactive, în care să fie explorată şi dezvoltată ingeniozitatea studenţilor/tinerilor absolvenţi pentru a căuta soluţii în sprijinul dezvoltării durabile; ƒ Lipsa unor programe de finanţare care să sprijine transferul ştiinţific şi tehnologic între inventatori şi mediul economic (brevetarea invenţiilor, realizarea de proiecte pilot etc. – de exemplu, tehnologii inovative în domeniul acvaculturii, producţiei de energie verde pentru micii consumatori).

5. Schimbări climatice, reducerea efectelor şi transmiterea informaţiei spre decidenţi ƒ Acces dificil şi uneori limitat la unele date statistice sau indicatori de mediu; ƒ Grad redus de diseminare a rezultatelor de la cercetători către factorii de decizie, administraţii şi către publicul larg; ƒ Slaba participare a actorilor locali în procesul decizional; ƒ Lipsa unei gestiuni durabile a resurselor naturale şi a ecosistemelor în Valea Dunării Româneşti; ƒ Lipsa activităţilor de integrare a comunităţilor locale în utilizarea resurselor agricole şi piscicole ale Luncii Dunării; ƒ Infrastructură socială şi tehnico-edilitară deficitară, mai ales în zonele rurale; Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 343 ƒ Dinamică demografică negativă cu o populaţie rurală în scădere şi în curs de îmbătrânire; ƒ Nivel educaţional scăzut cu o pondere redusă de absolvire a sistemului de învăţământ obligatoriu; ƒ Degradarea unor obiective culturale şi peisagistice, a unor aşezări tradiţionale cu valoare culturală, în special în Delta Dunării; ƒ Gradul redus de absorbţie a fondurilor U.E. pentru micii antreprenori şi dezvoltarea mediului rural; ƒ Rezilienţa scăzută a aşezărilor umane din lunca Dunării şi de la contactul acesteia cu terasele. Oportunităţi

1. Resurse umane ƒ Dezvoltarea reţelelor de instituţii de învăţământ superior; ƒ Existenţa unor tendinţe globale educaţionale cu o abordare trans- sectorială/interdisciplinară; ƒ Existenţa unor premii publice pentru „cercetarea în domeniul apei” sau pentru cooperarea „Învăţământ Superior – Administraţie” pentru a prezenta experienţe pozitive (de cea mai bună practică în unele ţări dunărene, de asemenea); ƒ Acţiuni de twinning între instituţiile de învăţământ superior pentru a facilita schimbul de experienţă şi învăţarea reciprocă; ƒ Cadru legal european pentru credite transferabile între instituţiile de învăţământ superior; ƒ Oportunităţi europene existente, cum ar fi Marie Curie – pentru formarea cercetătorilor la diferite stagii de pregătire; ƒ Problematica deja identificată pentru acţiuni viitoare (ex. din domeniul navigaţiei); ƒ Posibilitatea de a implica industria/domeniul de afaceri în finanţarea programelor de instruire şi de cercetare aplicativă; ƒ Introducerea unor certificate de specializare/training.

2. Infrastructura de cercetare ƒ Infrastructura de cercetare pan-europeană propusă în domeniul sistemelor fluvii-mare (Danubius-RI). Componenta dunăreană a acesteia este Proiectul Fanion EUSDR; ƒ Infrastructura de cercetare propusă: DREAM Fluviul Dunărea - Cercetare şi Management – Proiect Fanion EUSDR; ƒ Existenţa ESFRI şi a foii sale de parcurs; ƒ Existenţa apelurilor de proiecte dedicate Activităţilor Integrate pentru Infrastructuri la nivel european (H2020); ƒ Coordonarea infrastructurilor de cercetare existente (foi de parcurs naţionale); ƒ Centre de cercetare ambientală şi socială, aliniate la iniţiativele globale, cum ar fi colectarea de serii de date pe termen lung. 344 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035

3. Programul Strategiei în domeniul cercetării şi inovării ƒ Înţelegerea sistemelor fluviu-deltă-mare în toată complexitatea lor; ƒ Armonizarea obiectivelor de cercetare şi a metodologiilor pentru a susţine mai bine programele de cercetare; ƒ Stabilirea unui Program de Cercetare-Inovare în acord cu provocările societale ale EU 2020 ce acoperăde asemenea obiectivele Programului Orizont 2020 (luând în considerare Water EIP, JPI Water, JPI Climate şi JPI Ocean); ƒ Sprijin recunoscut pentru realizarea Planului de Management al Bazinului Dunării cu implicarea activă a cercetătorilor.

4. Biodiversitate şi protecţia sturionilor ƒ Existenţa programelor operaţionale finanţate din fonduri europene, îndeosebi a Programului Operaţional pentru Pescuit; ƒ Posibilitatea corelării acţiunilor în cadrul SUERD şi iniţierii unor proiecte comune cu alte Arii Prioritare (de exemplu, programe educaţionale în spiritul dezvoltării durabile, crearea unui curriculum transdisciplinar, dezvoltarea de mici afaceri în sprijinul comunităţilor locale etc.); ƒ Posibilitatea conectării cu reţele internaţionale pentru conservarea naturii (Convenţia Carpatică, Conv. Berna, CITES, UNEP etc.); ƒ Perspectiva previzionată de ICPDR (pentru 2021–2027) pentru refacerea continuităţii longitudinale în zona Porţilor de Fier; ƒ Iniţiativa Băncii Europene pentru Investiţii (EIB Luxemburg) de a se implica în proiectarea şi construcţia trecătorilor pentru peşti (inclusiv sturioni) la barajele de la Porţile de Fier; ƒ Oportunitatea corelării programei româneşti de educaţie cu cea din alte state membre U.E. (de exemplu, includerea mai multor activităţi în mijlocul naturii, biomonitoring alături de experţi etc.); ƒ Posibilitatea creşterii conştientizării publice asupra rolului biodiversităţii pentru societatea umană prin comunicarea rezultatelor cercetării către mediul politic, economic şi publicul larg; ƒ Posibilitatea realizării unor schimburi internaţionale de know-how atât în educaţie şi cercetare, cât şi pentru creşterea capacităţii administrative a autorităţilor locale; ƒ Posibilitatea implicării studenţilor/tinerilor absolvenţi în programe internaţionale de reconstrucţie ecologică, studii de impact, activităţi de voluntariat, care să contribuie la conservarea biodiversităţii şi să poată reprezenta în acelaşi timp şi vechime în muncă la angajare; ƒ Implicarea diasporei din universităţi şi instituţii de top în elaborarea unei strategii pe termen lung pentru reformarea sistemului românesc de cercetare în sprijinul conceptului dezvoltării durabile; ƒ Stimularea dezvoltării domeniilor unde există un potenţial ridicat datorită patrimoniului natural, cultural sau istoric (agricultură ecologică, piscicultură, silvicultură, istoria mediului, geologie etc.); Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 345 ƒ Posibilitatea înfiinţării de centre de transfer de cunoştinţe/tehnologii către mediul economic pentru a facilita atât implementarea mai uşoară a unor soluţii inovative „verzi”, cât şi atragerea unor surse de finanţare pentru cercetarea de vârf.

5. Schimbări climatice, reducerea efectelor şi transmiterea informaţiei spre decidenţi ƒ Participarea cercetătorilor români în proiectul – reţea de cercetare GLOCAD (Global Change Atlas for the Danube Region) finanţat de Guvernul Germaniei; ƒ Realizarea unor studii fundamentale privind Valea Dunării Româneşti (Geografia Văii Dunării Româneşti, Edit. Acad. Române, 1969, 784 p.+Anexă de hărţi); ƒ Organizarea în cadrul Academiei Române a unor reuniuni ştiintifice – simpozioane, având tematici de cercetare integrată în Bazinul Dunării; ƒ Valea Dunării oferă servicii multiple comunităţilor locale şi este un coridor de coeziune teritorială şi socială în regiune; ƒ Context favorabil oferit de creşterea în ultimii ani a gradului de cooperare interregională, a conştientizării publicului şi a implicării stakeholderilor în problemele de mediu; ƒ Regiunea are un potenţial de creştere a relaţiilor de cooperare transfrontalieră; ƒ Politicile europene şi naţionale pentru protejarea şi refacerea ecosistemelor din lungul Văii Dunării Româneşti; ƒ Necesitatea de a respecta prevederile convenţiilor şi programelor internaţionale privind protecţia mediului la care România a aderat; ƒ Posibilităţi de valorificare turistică a peisajului şi valorilor culturale din Valea Dunării Româneşti; ƒ Intensificarea participării rezidenţilor din zona rurală la programe de instruire pentru dobândirea de noi competenţe. Ameninţări

1. Resurse umane ƒ Inerţie la schimbări atunci când este vorba de dezvoltarea de noi programe de învăţământ superior şi de cercetare; ƒ Lipsa capacităţii de a implica în procesul de creare a capacităţilor a tuturor actorilor relevanţi / sectoarelor relevante; ƒ Accesul limitat (de ex. barierele birocratice) la munca de teren pentru părţile interesate, care nu sunt implicate direct în cercetarea din domeniul apei şi al mediului.

2. Infrastructura de cercetare ƒ Lipsa, subfinanţarea sau incertitudinea fondurilor alocate; ƒ Subfinanţarea periclitează vizibilitatea şi calitatea cercetării ştiintifice în regiune şi la nivel mondial; ƒ Limitarea investiţiilor pentru infrastructura de cercetare pe domenii restrânse; 346 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Finanţarea limitată pentru întreţinerea infrastructurilor regionale şi naţionale; ƒ Întârzierea infrastructurilor faţă de progresul rapid al tehnologiilor de cercetare.

3. Programul Strategiei în domeniul cercetării şi inovării ƒ Procese administrative complexe la nivel naţional periclitează viitoarea aliniere şi coordonarea acţiunilor de cercetare internaţionale; ƒ Nedisponibilitatea şi neaccesibilitatea celor mai bune tehnologii disponibile (factor de cost, informaţii, divulgarea de către industrie); ƒ Răspuns întârziat ai actorilor – Urgenţă pentru acţiune ex. Schimbarea climatică; ƒ Posibile modificări rapide suferite de habitatele naturale europene (ex. Riscul de a pierde obiectul de cercetare).

4. Biodiversitate şi protecţia sturionilor ƒ Pescuitul ilegal excesiv, deşi speciile sunt protejate în toate statele riverane sectorului inferior al Dunării (Serbia, România, Bulgaria, Ucraina); ƒ Întreruperea programului de repopulare de susţinere cu pui de sturioni obţinuţi prin reproducere controlată în crescătorii creşte riscul de redresare a populaţiei de nisetru; ƒ Lipsa de armonizare a strategiilor de dezvoltare pe diverse domenii la nivel naţional; ƒ Integrarea slabă a protecţiei sturionilor/mediului în politica naţională; ƒ Dragarea pentru navigaţie şi extracţia agregatelor minerale (nisip, pietriş) din sectorul Dunării inferioare poate afecta habitatele de reproducere şi hrănire a puilor de sturioni; ƒ Amenajarea albiei Dunării, fără a cunoaşte locaţia habitatelor sturionilor, poate duce la distrugerea unor habitate-cheie, precum şi la întreruperea migraţiei de reproducere către habitatele situate în amonte; ƒ Derularea unor activităţi fără coordonare cu programul Sturion 2020 (de exemplu, repopularea Dunării cu specii non-indigene, lansarea de proiecte de infrastructură în apropierea habitatelor cheie ale sturionilor etc.); ƒ Absorbţia dificilă a fondurilor europene, care duce la pierderea unor oportunităţi de finanţare pentru implementarea programului Sturion 2020 în România.

5. Schimbări climatice, reducerea efectelor şi transmiterea informaţiei spre decidenţi ƒ Incertitudini legate de existenţa unor surse de finanţare şi posibilităţi limitate de implicare a unui număr adecvat de specialişti; ƒ Dificultăţi în armonizarea metodelor de cercetare specifice ştiinţelor sociale şi ştiinţelor naturii pentru reprezentarea spaţială a relaţiilor om-mediu; ƒ Grad redus de colaborare între parteneri şi stakeholderi, legate în principal de dificultăţile de comunicare dintre diferite discipline; ƒ Disponibilitatea infrastructurii tehnice capabile să ruleze date complexe şi modele integrate; Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 347 ƒ Consum mare de resurse pentru corelarea şi prelucrarea unui volum mare de date şi informaţii; ƒ Existenţa în lungul Dunării a unor inundaţii puternic intensificate de schimbările climatice; ƒ Existenţa unor lucrări de amenajare în lungul Dunării cu o vulnerabilitate mare la fenomenele extreme; ƒ Intensificarea fenomenelor de eroziune în adâncime şi laterală în urma reţinerii aluviunilor în cadrul Barajului de la Porţile de Fier; ƒ Existenţa unui nivel semnificativ de poluare în lungul Dunării.

3. VIZIUNEA ASUPRA SITUAŢIEI LA CARE AR TREBUI SĂ AJUNGĂ ROMÂNIA ÎN ANUL 2035, CU REFERIRE SPECIALĂ LA STRATEGIA NAŢIONALĂ ÎN DOMENIUL CERCETĂRII ŞI INOVĂRII PENTRU REGIUNEA DUNĂRII ROMÂNEŞTI 3.1. INTRODUCERE Prin aderarea la Uniunea Europeană, în anul 2007, România şi-a asumat armonizarea reglementărilor naţionale cu cele europene. Astfel, în 2008 a fost elaborată Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României la orizonturile anilor 2013-2020-2030, prin care Guvernul României a fixat trei obiective strategice corespunzătoare pragurilor temporale respective, având ca obiectiv final (orizont 2030) apropierea semnificativă a României de nivelul mediu din acel an al ţărilor membre ale U.E. dezvoltate (din punctul de vedere al indicatorilor dezvoltării durabile). Etapa 2016–2035 urmează liniile principale ale aceastei Strategii şi presupune o abordare complexă a problematicii dezvoltării, privită prin prisma unor modele realiste, aplicabile atât pe termen mediu, cât şi pe termen lung. Obiectivul pe termen mediu urmăreşte „atingerea nivelului mediu actual al ţărilor UE, ca nivel de dezvoltare”. Pe termen lung se va aprecia dacă România se va putea apropia semnificativ de „nivelul mediu din acel an al ţărilor U.E.”, politica sa internă fiind în armonie totală cu cea a U.E., sau dacă România va putea fi puternic integrată în U.E. În acest context, complicat şi dificil de cuantificat, cercetarea ştiinţifică şi inovarea trebuie să aibă un rol determinant. După cum s-a mai menţionat şi în capitolele precedente ale prezentului raport, în anul 2011 Uniunea Europeană a adoptat Strategia U.E. pentru Regiunea Dunării (SUERD). SUERD este un instrument comunitar de cooperare macro-regională, care are ca obiectiv general dezvoltarea sustenabilă, economică şi socială, a ţărilor membre U.E. din regiunea Dunării. În condiţiile în care potenţialul de dezvoltare 348 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 durabilă al regiunii este considerabil, iar România este una din ţările riverane Dunării cele mai importante, participarea activă la „Strategia U.E. pentru Regiunea Dunării” reprezintă o prioritate pentru ţară şi pentru Guvernul României. SUERD statuează că „toate acţiunile prioritare şi proiectele corespunzătoare au ca fundament de plecare cercetarea ştiinţifică şi inovarea, iar în continuare, pe parcursul realizării lor, ştiinţa, cercetarea şi inovarea au un rol determinant”. Această prevedere implică un nou mod de abordare a problematicii complexe referitoare la dezvoltarea regiunii Dunării, care conferă o dimensiune realistă acţiunilor ce vor fi întreprinse. Aria prioritară dedicată integral cercetării şi educaţiei este Aria nr. 7 „Dezvoltarea societăţii bazate pe cunoaştere prin cercetare, educaţie şi tehnologii ale informaţiei” din cadrul domeniului „Creşterea prosperităţii în regiunea Dunării”. „Proiectul de Dezvoltare a României în următorii 20 de ani (2016–2035)” al Academiei Române cuprinde, prin „Proiectul European al Dunării/Strategia Naţională a Dunării” (Proiectul prioritar nr. 8) problematica complexă atât ştiinţifică cât şi socio-economică şi de protecţie a mediului referitoare la sectorul românesc al Dunării. În consecinţă, Academia Română a elaborat Analiza SWOT a situaţiei existente în regiunea Dunării româneşti, precum şi Strategia Naţională în Domeniul Cercetării şi Inovării pentru Regiunea Dunării Româneşti şi Planul de Acţiune însoţitor. Pentru elaborarea acestor documente au fost utilizate în mare măsură elementele obţinute în cadrul celor trei proiecte prioritare menţionate anterior: „Centrul Internaţional de Studii Avansate pentru Sisteme Fluvii-Delte-Mări - DANUBIUS – RI”, „Atlasul modificărilor globale ale mediului în Valea Dunării Româneşti – o facilitate pentru utilizatori în procesul de luare a deciziilor” şi „Conservarea sturionilor în Bazinul Dunării – o abordare complexă ambientală – economică – socială”. Viziunea asupra situaţiei la care ar trebui să ajungă România în anul 2035, cu referire specială la Strategia Naţională în domeniul Cercetării şi Inovării pentru Dunărea Românească, elaborată prin metoda exploratorie, cuprinde obiectivele teoretice care ar trebui atinse la nivelul 2035, ţinând cont şi de contribuţia celor trei proiecte prioritare menţionate mai sus şi luând în consideraţie cele două scenarii de integrare medie şi totală în U.E. Ambele scenarii iau în considerare schimbările globale (de exemplu scenariul în care încălzirea climei va atinge şi chiar va depăşi pragul de 20C în Europa), cu efecte directe asupra mediului şi societăţii, efecte care cuprind extinderea fenomenelor extreme, precum seceta şi deşertificarea, căldurile extreme în timpul verii, intensificarea precipitaţiilor torenţiale însoţite de inundaţii şi viituri, viscolele puternice sau furtunile violente etc. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 349 3.2. SCENARIUL 1 - INTEGRARE MEDIE A ROMÂNIEI ÎN U.E. Proiectul DANUBIUS-RI DANUBIUS-RI va lua fiinţă, iar principalele supersite-uri (Dunăre, Elba, Tamisa, Pad, Ebru) vor funcţiona sub coordonarea Hub-ului din Delta Dunării. Supersite-urile din ţarile cu probleme financiare vor exista, dar activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare va fi redusă. Hub-ul din Delta Dunării va fi construit şi dotat conform proiectului. Personalul ştiinţific va fi multinaţional. Conexiunea cu Nodurile, atât din România, cât şi din celelalte sisteme fluviu-mare, va asigura o funcţionare corectă a sistemului, chiar dacă uneori se va realiza cu o anumită dificultate datorată înţelegerii diferite a principiilor de transfer a cunoaşterii ştiinţifice. Activitatea ştiinţifică şi de inovare a Centrului DANUBIUS-RI va contribui la realizarea obiectivelor prevăzute în Planul de acţiune conex cu Strategia Naţională în domeniul cercetării şi inovării pentru Regiunea Dunării româneşti. În cele ce urmează este expusă viziunea referitoare la câteva domenii de prim interes pentru dezvoltarea sustenabilă a regiunii Dunării româneşti. Proiectul STURION 2020 Programul Sturion 2020 este implementat parţial în toate ţările dunărene. Se lansează proiecte comune, transdisciplinare alături de alte arii prioritare, schimburi de experienţă între partenerii români şi cei internaţionali, iar credibilitatea partenerilor români creşte semnificativ. Se ameliorează sistemul de educaţie şi se reduce absenteismul şi abandonul şcolar. Urmând exemplul altor state europene şi diminuând corupţia, absorbţia fondurilor europene creşte spre 90%, iar măsurile prevăzute în proiecte încep să producă rezultatele preconizate. Populaţiile sălbatice de sturioni încep să se refacă natural, astfel încât programele de repopulare pot fi diminuate. Se construiesc pasaje de trecere la barajele de la Porţile de Fier şi Gabcikovo şi se refac habitatele situate în amonte, astfel încât sturionii pot ajunge până la Viena. Colaborarea cu alte arii prioritare este extinsă, beneficiile abordării conceptului dezvoltării durabile încep să devină vizibile. Tot mai multe sectoare economice încep să înţeleagă nevoia protejării biodiversităţii şi sprijină proiectele de renaturare şi refacere ecologică. Se lansează programe de monitorizare a populaţiilor sălbatice de sturioni de-a lungul Dunării şi în Marea Neagră, programe pentru dezvoltarea eco-turismului de-a lungul Dunării, şi se demarează campanii de conştientizare publică pentru a reduce consumul de sturioni sălbatici şi a promova produsele din acvacultură. Proiectul ATLAS În ţările dunărene va continua dezvoltarea socio-economică fără o adaptare corespunzătoare la schimbările globale ale mediului. Atlasul modificărilor globale ale mediului în Valea Dunării Româneşti (VDR) va realiza o evaluare integrată a componentelor de mediu în strânsă legătură cu cele social-economice şi culturale în 350 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 contextul schimbărilor climatice, modificărilor de mediu, incertitudinilor geopolitice, cât şi al coordonatelor conceptului nou de dezvoltare durabilă globală, aplicate în cadrul Macroregiunii Dunării. Atlasul va include şi scenarii referitoare la poluarea apelor de suprafaţă şi subterane, poluarea solurilor şi a aerului în condiţiile extinderii unor activităţi economice şi sociale însoţite de o creştere a consumului de resurse. Simulările dezvoltate în cadrul proiectului Atlas vor contribui la evaluarea spaţială a opţiunilor de adaptare, dar acestea vor fi numai parţial utilizate de autorităţi. Transport Ţinând cont de importanţa transportului fluvial pentru dezvoltarea economică a regiunii Dunării româneşti, precum şi pentru asigurarea conectivităţii cu restul Europei, DANUBIUS-RI va contribui prin studii de specialitate la îmbunătăţirea navigabilităţii, la identificarea zonelor unde navigaţia se desfăşoară cu dificultate şi la găsirea unor soluţii de rezolvare a acestor dificultăţi cu afectarea cât mai redusă a mediului. Se vor defini indicatori fundamentaţi ştiinţific, care să uşureze luarea deciziilor de către autorităţile abilitate. Coridorul de transport Dunăre – Rin va fi funcţional în condiţii optime pentru cca 70% din an. Cursul inferior al Dunării, cu caracteristicile sale hidrologice şi morfologice deosebite (prezenţa a numeroase zone dificile pentru navigaţie – praguri – în perioadele de ape mici ale fluviului), va reprezenta sectorul care va limita utilizarea coridorului pe parcursul întregului an. Organizaţiile abilitate (Comisia Europeană a Dunării de la Budapesta, Ministerul Transporturilor – Direcţia Căi Navigabile, AFDJ etc.) vor găsi soluţii de rezolvare a problemelor hidrologice la aceste praguri, luând în consideraţie studiile şi cercetările efectuate cu ajutorul facilităţilor oferite de către Infrastructura de Cercetare DANUBIUS-RI. Infrastructura din domeniul transporturilor – porturi multifuncţionale, conexiuni cu celelalte coridoare de transport (căi ferate, căi rutiere şi aeriene), mijloace de transport navale de ultimă generaţie – va fi refacută şi modernizată pentru a corespunde cu condiţiile impuse de directivele europene într-o proporţie de cel puţin 70% . Canalul Dunăre – Marea Neagră va prelua cca 60% din fluxul de mărfuri transportate. Administrarea atât a cursului Dunării, cât şi a canalui Dunăre-Marea Neagră se va face de o unitate care va fi situată în coordonarea Comisiei Europene a Dunării în conformitate cu regulamentele europene. Deşi la nivel naţional dezvoltarea transportului va avea un efect benefic prin îmbunătăţirea conectivităţii între diferite regiuni ale Dunării şi stimularea dezvoltării activităţilor economice, este de aşteptat totuşi un efect negativ asupra mediului. Acest impact poate fi diminuat prin studiul efectului proiectelor precedente asupra biodiversităţii, dezvoltarea şi selectarea unor soluţii inovative, prietenoase cu mediul, cercetare orientată către identificarea de noi materiale şi tehnologii de transport, modernizarea/eficientizarea infrastructurii existente în locul Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 351 afectării unor noi ecosisteme, dar şi prin stimularea dezvoltării sistemelor de transport non-poluant. Dezvoltarea punctelor multimodale de transport, inovarea, utilizarea combustibililor alternativi sunt de mare interes la nivel european, iar o planificare integrată, armonizată cu planurile de dezvoltare din alte sectoare, ar putea aduce numeroase avantaje economiei şi mediului din România. Protejarea mediului Schimbările globale influenţează major frecvenţa şi intensitatea fenomenelor meteorologice excepţionale, regimul termic, pluvial şi al vânturilor. Astfel, regimul hidrologic al fluviului se găseşte sub influenţa acestor schimbări majore ale climei. În consecinţă, hidrologia fluviului este puţin dependentă de integrarea parţială sau totală a ţării noastre în Uniunea Europeană. Integrarea medie a României în U.E. va aduce schimbări doar în ce priveşte implementarea sistemelor de informare şi alertare timpurie a comunitaţilor umane privind evenimentele excepţionale care au loc pe cursul fluviului. De asemenea, instrumentele, structurile şi metodologia de protecţie şi de reducere ale efectelor negative ale inundaţiilor vor fi diferite prin complexitate şi eficienţă. În principiu, se va studia posibilitatea de a reda fluviului spaţiul natural de inundare şi de a aplica acest principiu, ţinând cont, în acelaşi timp, de utilizarea şi echilibrul economic al zonelor umede, mai ales al celor inundabile (zonele asecate şi amenajate pentru agricultură, zonele urbane/rurale protejate prin îndiguiri etc.). Sunt necesare investiţii semnificative în lucrări de mediu cu aplicarea şi respectarea legislaţiei europeane în vigoare. Propuneri majore privesc limitarea construcţiilor în zonele din lunca Dunării şi o mai bună planificare a modului de folosire a terenurilor în lunca Dunării. Reducerea riscurilor producerii unor calamităţi naturale (ex: lucrări de prevenire a inundaţiilor, întărirea malurilor). O mai bună gestionare a deşeurilor şi reglementări în domeniul poluării accidentale. Studiile ştiinţifice şi cele de fezabilitate vor fi realizate, utilizând facilităţile DANUBIUS-RI, realizându-se cca 70 % din necesar în faza de integrare parţială. Lucrările de amenajare, în conformitate cu soluţiile oferite de aceste studii, vor fi şi ele executate în proporţie de cca 60-65 %. Calitatea apei depinde în mod direct de funcţionalitatea ecosistemelor acvatice: un ecosistem natural, cu o hidromorfologie nealterată şi biodiversitate ridicată, poate atenua până la un anumit punct impactul factorilor de presiune externi (poluanţi deversaţi direct sau ajunşi indirect de pe terenurile adiacente, preluarea apei pentru consum casnic sau agricol, exploatarea unor specii etc). În cazul în care aceste presiuni continuă însă pe termen lung şi depăşesc capacitatea de suport a ecosistemului, acesta începe treptat să-şi piardă capacitatea de a oferi beneficii societăţii umane (aşa numitele „servicii ecosistemice”), cum ar fi: furnizarea apei potabile, hranei, producţia de oxigen, atenuarea impactului schimbărilor climatice, servicii de recreere etc. De aceea, domeniile de cercetare propuse de către programul Sturion 2020 vizează atât studiul a diferite categorii de poluanţi prezenţi 352 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 pe sectorul inferior al Dunării, în apele de suprafaţă şi în cele subterane, studii ecotoxicologice asupra bioacumulării acestor poluanţi de-a lungul lanţurilor trofice, studii care să coreleze starea de sănătate a ecosistemelor acvatice cu cea a organismelor acvatice şi impactul lor asupra sănătăţii umane, cât şi studiul impactului schimbărilor climatice asupra ecosistemelor acvatice şi găsirea unor soluţii inovative pentru reducerea aceastui impact. Cercetarea va trebui să elaboreze studii de prognoză asupra efectelor schimbărilor globale (ex. încălzirea climei şi creşterea nivelului mării), în vederea corectării planurilor de dezvoltare pe termen lung, cel puţin pentru zonele umede şi zona costieră. Atlasul va contribui şi va sprijini protejarea mediului, prin evaluări spaţiale referitoare la calitatea apelor şi ecosistemelor, a aerului şi a solurilor, la biodiversitatea peisajelor, poluare, managementul riscurilor de mediu. Serviciile ştiinţifice furnizate vor contribui la informarea şi conştientizarea populaţiei privind valoarea peisajului şi necesitatea conservării sale. De asemenea, Atlasul va include atât analize detaliate privind ariile naturale protejate, cât şi asupra arealelor cu mediu critic. Industrie şi agricultură DANUBIUS-RI va contribui la realizarea şi implementarea unor proiecte de promovare a „energiei verzi”, de folosire a energiilor regenerabile la scară ridicată în rândul populaţiei, dar şi a unităţilor industriale. Se va susţine încheierea de parteneriate de business şi cooperare între sectorul public şi cel privat pe plan naţional şi internaţional. Lunca şi, în general, zona natural inudabilă a Dunării reprezintă o regiune de înalt potenţial agricol şi, în multe sectoare, este utilizată ca atare. În scenariul de integrare parţială, arii importante (cca 60%) din zona inundabilă, care în prezent sunt protejate prin îndiguire, vor fi redate spaţiului liber de inundaţie pentru a micşora efectele negative ale viiturilor excepţionale ale fluviului. În vederea realizării acestor lucrări se vor executa studii ştiinţifice şi de fezabilitate în majoritatea zonelor cu riscuri crescute de inundaţie. Utilizarea pentru agricultură a terenurilor obţinute prin protejarea zonelor inundabile prin diguri şi alte lucrări de ameliorare se va limita la zonele transformate conform cu programul de ameliorare a terenurilor (cca 70%). DANUBIUS-RI se va angrena în acţiunea de reformare a politicii agricole comune şi a politicii comune în domeniul pescuitului, în contextul legislaţiei U.E. Se demarează programe comune de colaborare cu partenerii care urmăresc dezvoltarea socio-economică de-a lungul Dunării pentru a identifica şi aplica măsurile cele mai prietenoase cu mediul. Dezvoltarea agriculturii în lungul Văii Dunării Româneşti va însemna continuarea eforturilor de aliniere la noile condiţii ale Politicii Agricole Comune a U.E. (CAP Reform 2014-2020) orientate către sprijinirea fermierilor (UNEP, 2011). Analizele cuprinse în Atlas includ evaluări ale productivităţii agricole şi Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 353 utilizării eficiente a resurelor de apă pentru irigaţii, folosind noile scenarii climatice (RCPs) şi modele integrate de simulare a principalelor procese bio-fizico-chimice şi hidrologice. Datele ştiinţifice obţinute vor contribui la fundamentarea planurilor de extindere a irigaţiilor şi a perdelelor forestiere şi de luare a unor măsuri structurale şi non-structurale de atenuare a efectelor inundaţiilor. Educaţie şi cercetare Universităţile cu tradiţie din Bazinul Dunării, afiliate la diferite societăţi şi foruri internaţionale, îşi vor prezenta potenţialul uriaş pentru schimbarea sistemului de învăţământ la nivel regional, exemplele de bune practici putând fi diseminate cu uşurinţă şi aplicate în programele de formare a tinerilor. DANUBIUS-RI este o platformă de cercetare şi educaţie interdisciplinară care, prin obiectivele de educaţie permanentă şi la toate nivelurile de vârstă şi pregătire, va contribui substanţial la îmbunătăţirea sistemului de educaţie în regiunea Dunării româneşti. La ridicarea nivelului de pregătire a specialiştilor va contribui cooperarea pan-europeană şi internaţională şi creşterea interesului extern pentru tematica de cercetare reprezentată de sistemul Fluviul Dunărea – Delta Dunării – Marea Neagră, accesul transnaţional facil la celelalte componente ale infrastructurii pan-europene de cercetare DANUBIUS-RI, alte infrastructuri educaţionale existente în UE etc. Programul Sturion 2020 va contribui la dezvoltarea de tematici de cercetare privind investigarea şi cartarea habitatelor cheie ale sturionilor şi altor specii protejate de peşti din Dunăre şi afluenţii săi majori, analizarea rolului sturionilor în generarea de servicii ecosistemice, realizarea unor programe de monitorizare a populaţiilor de sturioni, studiul bazei trofice necesare sturionilor pe parcursul diferitelor stadii de viaţă, realizarea de studii moleculare pentru investigarea fondului genetic existent, studiul impactului speciilor invazive asupra habitatelor sturionilor şi spectrului lor trofic, dar şi la realizarea unor cercetări de istorie a mediului, antropologie, paleolimnologie, precum şi studii socio-economice asupra comunităţilor de pescari şi a calităţii vieţii lor pe măsura implementării proiectului. Atlasul va contribui, prin reprezentările grafice, la identificarea disparităţilor în repartiţia unităţilor de învăţământ, a elevilor, a numărului de profesori. De asemenea, pe baza studiilor ar putea fi formulate o serie de priorităţi în domeniul educaţiei, precum arealele ce necesită o îmbunătăţire a infrastructurii de educaţie şi cercetare, promovarea proiectelor de educaţie ecologică. Turism şi cultură Zona inferioară a Dunării adăposteşte un bogat patrimoniu natural, istoric şi cultural. Într-un scenariu de integrare parţială se va pune accent pe calitate şi valoare instructivă mai ridicată şi mai puţin pe extinderea zonelor turistice. Se vor lua măsuri pentru a încuraja păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor specifice zonelor 354 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 limitrofe Dunării şi promovarea acestora la nivel mondial. De asemenea, se va pune accent pe integrarea populaţiei locale în programe şi proiecte aferente zonei în care locuiesc, în vederea reducerii şomajului, a creşterii bunăstării şi a reducerii ratei de părăsire a Deltei Dunării. Programul Sturion 2020 urmăreşte să contribuie la punerea în valoare a acestor regiuni prin dezvoltarea unor soluţii durabile pentru sprijinirea eco-turismului (ex. stimularea producţiei de articole tradiţionale şi crearea de pieţe locale pentru desfacerea/exportul unor produse bio, produse tradiţionale farmaceutice, cosmetice etc.). Sturionii necesari pentru prepararea produselor cu specific tradiţional ar urma însă să fie asiguraţi din crescătorii, pentru a permite reducerea pescuitului ilegal şi refacerea populaţiilor sălbatice, esenţiale pentru menţinerea fondului genetic. Atlasul va contribui la consolidarea regiunii Văii Dunării Româneşti ca o destinaţie turistică viabilă la nivel regional şi naţional, oferind o cunoaştere amănunţită a oportunităţilor pentru planificarea spaţială şi dezvoltarea infrastructurii în corelaţie cu potenţialul regiunilor transfrontaliere. 3.3. SCENARIUL 2 - INTEGRARE PUTERNICĂ A ROMÂNIEI ÎN U.E. Proiectul DANUBIUS-RI DANUBIUS-RI va lua fiinţă, iar toate supersite-urile vor funcţiona la maximă capacitate. Activitatea supersite-urilor va permite o gestionare ştiinţifică a sistemelor fluvii – mari şi prin aceasta se va asigura dezvoltarea socio-economică a regiunilor bazată pe cunoaştere. În consecinţă se va putea implementa o strategie pentru a reduce impactul negativ al schimbărilor globale şi al activităţilor umane. Hub-ul va funcţiona la întreaga capacitate, atât în ce priveşte activităţile de cercetare-inovare referitoare la sistemul Dunărea – Delta Dunării – Marea Neagră, cât şi rolul de coordonare a întregii infrastructuri pan-europene. Personalul ştiinţific va fi multinaţional şi va putea realiza cercetări de vârf în domeniile proprii de specializare. Conexiunea cu Nodurile şi cu celelalte Supersite-uri din sistem se va realiza cu uşurinţă şi integrarea cerectărilor se va face cu eficienţă. Proiectul STURION 2020 Programul Sturion 2020 este implementat parţial în toate ţările dunărene. Se iniţiază programe comune de colaborare cu partenerii care urmăresc dezvoltarea socio-economică de-a lungul Dunării pentru a identifica şi aplica măsurile cele mai prietenoase cu mediul. Se construiesc 50 crescătorii noi de sturioni în Bazinul Dunării, conform celor mai recente tehnologii (cu impact minim asupra mediului) şi se demarează programe coordonate de repopulare a Dunării cu pui de sturioni obţinuţi în crescătorii ecologice, sub supervizare ştiinţifică. Ţările dunărene participă la programele de repopulare, precum şi la dezvoltarea de noi crescătorii comerciale pe teritoriul lor. Efectele redresării socio-economice a comunităţilor situate de-a lungul Dunării încep să devină vizibile, braconajul dispare, iar populaţiile de sturioni încep să se refacă. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 355 Proiectul ATLAS Scenariul prevede utilizarea unor tehnologii moderne în dezvoltarea agriculturii şi industriei şi a unei conectivităţi puternice prin dezvoltarea integrată a transportului şi reabilitarea porturilor dunărene, în vederea conectării la reţeaua de transport trans- europeană. Protejarea patrimoniului natural şi cultural va contribui la creşterea atractivităţii zonelor rurale şi la o îmbunătăţire a calităţii vieţii localnicilor, pe baza dezvoltării unui turism durabil. Motorul acestei dezvoltări îl vor constitui serviciile ştiinţifice trans-disciplinare realizate în strânsă legătură cu stakeholderii, pe baza alocării unei părţi corespunzătoare din PIB acestui domeniu. În cadrul Atlasului se vor realiza evaluări cu ajutorul unor modele complexe pe termen mediu şi lung. Rezultatele finale vor furniza servicii ştiinţifice pentru diferite niveluri decizionale, de la cel local la cel regional şi naţional. Simulările dezvoltate în cadrul proiectului Atlas vor fi instrumente dinamice, permanent actualizate fiind utilizate de către autorităţi, în analiza opţiunilor de gestiune a resurselor naturale în context transfrontalier, gestiunea dezastrelor naturale şi tehnologic, şi în stabilirea opţiunilor de dezvoltare a comunităţilor rurale şi urbane etc. Transport DANUBIUS-RI va contribui prin studii de specialitate la îmbunătăţirea pe Coridorul de transport european Dunărea – Rin. Organizaţiile abilitate (Comisia Europeană a Dunării de la Budapesta, Ministerul Transporturilor – Direcţia Căi Navigabile, AFDJ etc.) vor administra şi asigura operativitatea continuă a coridorului de transport în conformitate cu soluţiile ştiinţifice furnizate de DANUBIUS-RI. Se utilizează tehnologii moderne în dezvoltarea unei conectivităţi puternice prin dezvoltarea integrată a transportului şi reabilitarea porturilor dunărene, în vederea conectării la reţeaua de transport trans-europeană. Porturile multifuncţionale, conexiunile cu celelalte coridoare de transport, infrastructura de transport (navele şi barjele) vor fi de cea mai nouă generaţie, adaptate la condiţiile de navigaţie fluvială, dotate cu cele mai noi echipamente de navigaţie (harta batimetrică electronică, DGPS, ecosondoare şi radare moderne etc.). DANUBIUS- RI va contribui la proiectarea şi realizarea acestei infrastructuri moderne. Soluţiile alese pentru modernizarea navigaţiei au un impact redus asupra mediului şi permit conservarea biodiversităţii sectorului Dunării Inferioare. Protejarea mediului Se implementează pe scară largă conceptul „lucrul împreună cu natura” (working with nature), prin utilizarea proceselor naturale în combaterea secetei/inundaţiilor, prin folosirea infrastructurii verzi, crearea unor spaţii naturale pentru retenţia apei, renaturarea ecosistemelor degradate etc. Comunităţile locale devin foarte interesate de protecţia biodiversităţii şi sprijină proiectele de renaturare ecologică. Generaţiile de tineri educate în spiritul dezvoltării durabile, ajunşi decidenţi, caută soluţii prietenoase şi, treptat, în tot mai multe sectoare economice, 356 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 începe să se înţeleagă nevoia conservării naturii şi a reducerii impactului antropic asupra ecosistemelor naturale. Măsurile de protecţie a mediului la schimbările globale îşi dovedesc eficienţa. Atlasul va contribui la o bună conştientizare a locuitorilor cu privire la necesitatea adaptării deopotrivă la fenomenele climatice extreme şi la hazardele naturale şi tehnologice şi la o accentuată implicare a ONG-urilor şi instituţiilor publice locale în rezolvarea aspectelor legate de calitatea mediului. Industrie şi agricultură Programul de ameliorare a terenurilor din zona inundabilă va fi realizat în proporţie de 90-100%, crescând potenţialul agricol al zonei inundabile. Suprafaţa zonelor irigate va creşte, ceea ce duce la transformarea lor în terenuri de înaltă productivitate agricolă, ţinând cont de rezultatele studiilor specifice care vor fi realizate de către DANUBIUS-RI. Se va realiza o utilizare echilibrată şi cât mai completă a zonelor inundabile (zonelor umede) din lungul fluviului. Se intensifică schimburile internaţionale în domeniul agriculturii bio, produselor tradiţionale şi al produselor de acvacultură, România reluându-şi treptat poziţia deţinută pe piaţa internaţională ca exportator de peşte şi caviar şi dezvoltând treptat exportul produselor bio. Sunt demarate proiecte conexe, care urmăresc susţinerea comunităţilor locale pentru obţinerea de surse alternative de venit şi crearea de noi locuri de muncă pentru a compensa interdicţia pescuitului la sturion (eco-turism, acvacultură, ghizi în arii protejate, obţinerea de produse bio etc). Este sprijinită renaturarea zonelor umede şi crearea de ferme piscicole, care să contribuie la susţinerea comunităţilor locale. Dezvoltarea durabilă a agriculturii în lungul Văii Dunării Româneşti va însemna, conform acestui scenariu, pe lângă continuarea eforturilor de aliniere la noile condiţii ale Politicii Agricole Comune a U.E. (CAP Reform 2014-2020), şi găsirea şi implementarea de soluţii conforme cu punerea în practică a măsurilor ce ţin de „economia verde” (UNEP, 2011). Agricultura, fiind unul dintre sectoarele cele mai sensibile la impactul schimbărilor climatice, va evidenţia necesitatea măsurilor şi normelor documentate privind adaptarea la condiţiile climatice viitoare, precum şi măsuri de răspuns şi la diminuarea efectelor evenimentelor climatice extreme, cum sunt secetele şi inundaţiile. Proiectul Atlas va furniza servicii sub forma unor opţiuni de adaptare, aliniindu-se astfel prevederilor Strategiei Uniunii Europene pentru Adaptare la Schimbările Climatice. Educaţie şi cercetare Atât cercetarea cât şi educaţia au un rol cheie în modelarea societăţii care să aibă la bază conceptul dezvoltării durabile, deziderat major al Strategiei Dunării. Introducerea în programa şcolară a orelor de studiu în natură şi educaţie ecologică determină o schimbare profundă a modului de gândire, precum şi a percepţiei Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 357 publice asupra importanţei mediului pentru societatea umană, care va conduce la abandonarea clasicului „business as usual” în favoarea conceptului de „economie verde”, cu un impact cât mai redus asupra mediului înconjurător. Turism şi cultură România începe să devină o destinaţie eco-turistică din ce în ce mai atractivă pentru peisaje, cultură, gastronomie, dar şi pentru posibilitatea de a consuma diferite preparate tradiţionale din sturioni, fapt care contribuie la dezvoltarea comunităţilor locale. Atlasul va contribui la consolidarea regiunii Văii Dunării Româneşti ca o destinaţie turistică viabilă la nivel european. Atlasul va susţine, prin evaluarea transformărilor socio-economice şi politice din Valea Dunării Româneşti în contextul modificărilor globale ale mediului, dezvoltarea şi practicarea conştientă a turismului în formă durabilă.

4. CONCLUZII „Proiectul de Dezvoltare a României în următorii 20 de ani (2016–2035)” al Academiei Române, prin cele 11 direcţii prioritare interdisciplinare ale sale, are ca obiectiv identificarea şi propunerea unor soluţii realiste şi sustenabile pentru a asigura evoluţia şi dezvoltarea României corespunzător resurselor şi potenţialului naţional. Direcţia prioritară nr. 8 (Proiectul prioritar nr. 8) din cadrul proiectului Academiei Române, intitulată „Proiectul European al Dunării/Strategia Naţională a Dunării”, cuprinde problematica complexă atât ştiinţifică, cât şi socio-economică referitoare la sectorul românesc al Dunării. Fluviul Dunărea reprezintă o „coloană vertebrală” a spaţiului european, un coridor de transport şi de conexiune între Est şi Vest, dintre Marea Neagră şi Marea Nordului, prin culoarul navigabil Rin – Main – Dunăre. Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), adoptată în anul 2011, este o strategie macro-regională europeană, care asigură un cadru durabil pentru integrarea politicilor în vederea dezvoltării coerente a regiunii Dunării. Ea stabileşte acţiuni prioritare menite să facă din această regiune o regiune prosperă a Uniunii Europene la nivelul secolului XXI. SUERD reprezintă o prioritate pentru Guvernul României în condiţiile în care potenţialul de dezvoltare durabilă a regiunii oferit de fluviu şi de bazinul său hidrografic este considerabil, iar România este una dintre ţările riverane Dunării cele mai importante din U.E. (peste 90% din teritoriul ţării face parte din bazinul fluviului, 1075 km din cursul Dunării se află pe terioriul ţării, Delta Dunării şi conexiunea fluviului cu Marea Neagră sunt, de asemenea, pe teritoriul României). Academia Română, recunoscând beneficiile pe care SUERD le poate aduce României în construirea societătii bazate pe cunoaştere şi prin aceasta în 358 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 dezvoltarea calităţii vieţii, protecţia mediului şi diminuarea efectelor hazardelor de risc naturale şi antropogene, dezvoltarea cooperărilor şi schimburilor internaţionale, încheierea de parteneriate de afaceri şi cooperări între sectorul public şi cel privat, atragerea de investiţii în domenii strategice, precum infrastructurile de transport, mediu şi energie etc. şi considerând că eficienţa acţiunilor României din cadrul SUERD şi beneficiile pe care SUERD le poate aduce României vor creşte semnificativ dacă cercetarea ştiinţifică şi inovarea vor fundamenta toate acţiunile cuprinse în Strategie, a realizat în cadrul proiectului prioritar Nr. 8 „Proiectul European al Dunării/ Strategia naţională a Dunării” analiza SWOT a situaţiei existente în România în regiunea Dunării româneşti. Analiza SWOT cuprinde problematica complexă atât ştiinţifică, cât şi socio- economică din sectorul românesc al Dunării; analiza s-a realizat urmărindu-se următoarele capitole: (1) Resurse umane, (2) Infrastructura de cercetare, (3) Programul Strategiei în domeniul cercetării şi inovării, (4) Biodiversitate şi protecţia sturionilor şi (5) Schimbări climatice, reducerea efectelor lor şi transmiterea informaţiei spre decidenţi. De asemenea a fost elaborată „Viziunea asupra situaţiei la care ar trebui să ajungă România în anul 2035”, cu referire specială la Strategia Naţională în domeniul Cercetării şi Inovării pentru Dunărea Românească. „Viziunea” a fost elaborată prin metoda exploratorie şi cuprinde ţintele teoretice care ar trebui atinse la nivelul 2035, luând în consideraţie scenariile de integrare parţială şi cel de integrare totală în U.E. Analiza SWOT şi „Viziunea pentru anul 2035” au scos în evidenţă necesitatea de a adopta o Strategie Naţională în domeniul Cercetării şi Inovării pentru Dunărea Românească şi a Planului de Acţiune conex, care să stabilească direcţiile principale prin care Ştiinţa şi Tehnologia vor contribui esenţial la construirea unei societăţi prospere, bazate pe cunoaştere, care va beneficia de condiţii optime de mediu şi de o gestiune inteligentă şi sustenabilă a resurselor biologice şi geologice din regiunea Dunării Româneşti, în perfect acord cu dezvoltarea întregului bazin al fluviului. În consecinţă, Academia Română, depăşind cadrul fazei I-a a Proiectului nr. 8, a elaborat şi propune spre adoptare Strategia Naţională în domeniul Cercetării şi Inovării pentru Dunărea Românească (a se vedea vol. II al Raportului). Structura Strategiei Naţionale, asemănător cu structura SUERD, cuprinde patru domenii principale (Interconectarea regiunii Dunării româneşti cu restul regiunii Dunării; Protejarea mediului în regiunea Dunării româneşti; Creşterea prosperităţii în regiunea Dunării româneşti şi Consolidarea regiunii Dunării româneşti) cu 11 Arii prioritare. Strategia Naţională este însoţită de Planul de Acţiune, care nominalizează proiectele şi acţiunile în desfăşurare sau propuse pentru viitor, ce pot contribui la realizarea prevederilor Strategiei. Portofoliile de proiecte de cercetare ale institutelor Academiei Române şi ale institutelor naţionale coordonate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice reprezintă o contribuţie însemnată a comunităţii ştiinţifice la atingerea obiectivelor de dezvoltare socio-economică şi de construire a unei societăţi bazate pe cunoaştere în România. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 359 Planul de Acţiune al Strategiei Naţionale este un document perfectibil şi trebuie să fie completat şi să reflecte evoluţia situaţiei în regiunea Dunării româneşti. Planul de Acţiune pentru a fi operaţional şi eficient trebuie să fie luat în consideraţie de organele de stat pentru o finanţare corespunzătoare.

5. ANEXE ANEXA I - CV EXPERŢI CRISTIAN IOAN D. HERA (n. 18 decembrie 1933, Ploieşti-Prahova), inginer agronom, specialitatea agrochimie Membru titular al Academiei Române, 2004 (membru corespondent, 1995). A urmat cursurile liceelor „Petru şi Pavel” din Ploieşti (1944–1948) şi „Sf. Gheorghe” din Bucureşti (1948–1952). În anul 1953, a urmat cursurile Facultăţii de Agricultură, Secţia Pedologie şi Agrochimie, Institutul Agronomic „Nicolae Bălcescu” (IANB) – Bucureşti (anul I), şi în perioada 1954–1957, ale Academiei de Ştiinţe Agricole „K.A. Timireazev”, Facultatea de Agrochimie şi Pedologie, de la Moscova (anii II–V), obţinând titlul de inginer agronom, specialitatea agrochimie. În anul 1969 a obţinut titlul de doctor în agronomie, susţinând teza Influenţa diferitelor sortimente de îngrăşăminte cu azot asupra transformărilor chimice din sol şi plantă şi asupra producţiilor realizate la principalele culturi de câmp, iar în anul 1973 titlul de doctor docent în ştiinţe. A continuat specializarea în Germania, Franţa, Suedia, S.U.A. şi Canada şi mai târziu în Australia, Noua Zeelandă, Japonia şi China. A lucrat ca cercetător stagiar şi apoi cercetător la Institutul de Cercetări Agronomice al României (ICAR) (1957–1962), cercetător principal la Institutul de Cercetări pentru Cereale şi Plante Tehnice (ICCPT) – Fundulea (1962–1965), şef de laborator (1965–1969) şi şef de secţie (1965–1969), director ştiinţific (1970–1981), director general (1982–1991) tot la ICCPT - Fundulea. În anul 1982 a fost ales membru cooptat al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS), iar din 1990 a devenit membru titular ASAS; în perioada 1982–1991 a fost membru în Prezidiul ASAS, preşedintele Secţiei de cultura plantelor – ASAS (1985–2001). A fost ales preşedinte al ASAS (2001–2009), iar din 2009 până în prezent, preşedinte de onoare al ASAS. Din 2008 până în prezent este Preşedintele Secţiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice din Academia Română, membru în Prezidiul Academiei Române şi din 2010 până în prezent Vicepreşedinte al Academiei Române. În perioada 1991–1997 a fost Director la Secţia de fertilitatea solului, nutriţia plantelor, irigaţii şi producţie vegetală, Departamentul de cercetare al AIEA - Diviziunea mixtă FAO /AIEA Viena, Austria. În perioada 1958–1969 a fost asistent universitar şi şef de lucrări (1/2 normă), Catedra de Agrochimie, IANB, Bucureşti. Din anul 1974 până în prezent este conducător de doctorat, în perioada 1990–1991 profesor universitar asociat la Catedra de Agrochimie, IANB Bucureşti, în perioada 1997–1998 profesor universitar cumulard, USAMV Bucureşti, 1998 – până în prezent profesor universitar consultant, USAMV Bucureşti, din anul 2002 până în prezent membru de onoare al Senatului USAMV Bucureşti, iar din anul 2007 până în prezent membru de onoare al Senatului Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava. Este membru în comisiile de atestare a titlului de profesor 360 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 universitar din Kuala Lumpur-Malayesia, Gent-Belgia, Braunschweig-Germania, Budapesta-Ungaria; preşedinte al Centrului Ştiinţific Internaţional pentru Îngrăşăminte (CIEC) (1996–2010), membru în Comisia de evaluare IFA (International Fertilizer Association) pentru decernarea premiilor internaţionale pentru îngrăşăminte, membru în Comitetul de conducere al Uniunii Europene a Academiilor de Ştiinţe Agricole (UEAA) (2000–2005), vicepreşedinte al Uniunii Europene a Academiilor de Ştiinţe Agricole (2005– 2006), preşedinte al Uniunii Europene a Academiilor de Ştiinţe Agricole (2006–2008), preşedinte de onoare al Centrului Ştiinţific Internaţional pentru Îngrăşăminte (2010– prezent). Este laureat al Academiei Române, Premiul „Ion Ionescu de la Brad” (1972), a fost distins cu Ordinul „Meritul Ştiinţific”, cls. I (1987), Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Ofiţer (2000), Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Comandor (2003), Medalia de Aur cu Colan, Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava (2008). A publicat 27 cărţi, 235 lucrări ştiinţifice (dintre care 87 în limbi străine); are 9 brevete de inovaţii. NICOLAE PANIN (n. 12 noiembrie 1938, Bucureşti), inginer geolog. Membru titular al Academiei Române, 2015 (membru corespondent, 2003). A urmat cursurile Colegiului „Aurel Vlaicu” (1945–1954) şi ale Facultăţii de Geologie din cadrul Institutului de Mine, ulterior Institutul de Petrol, Gaze şi Geologie (1954–1959). Şi-a continuat specializarea la Universitatea Paris VI (1968–1969), unde şi-a susţinut şi teza de doctorat Le Delta du Danube. Étude géodynamique et sédimentologique (1974). A fost inginer geolog în cadrul Întreprinderii de Prospecţiuni Geologice din Bucureşti (1959– 1968), cercetător la Institutul de Geologie şi Geofizică din Bucureşti (1969–1970), cercetător însărcinat cu organizarea Laboratorului de Geologie Marină la Institutul Român de Cercetări Marine din Constanţa (1970–1975), şef al Laboratorului de Geologie şi Sedimentologie Marină din cadrul Institutului de Geologie şi Geofizică din Bucureşti (1975–1993), director al Centrului Român de Geologie şi Geoecologie Marină (1993– 1996), profesor asociat la Facultatea de Geologie şi Geofizică din cadrul Universităţii Bucureşti (din 1988); director general al Institutului Naţional de Geologie şi Geoecologie Marină (1996–2009). În prezent consilier al directorului general. Membru al Academiei Europene de Arte şi Ştiinţe (2013). Membru în Comitetul Naţional de Geodezie şi Geofizică, preşedinte al Comitetului Naţional al Asociaţiei Internaţionale pentru Ştiinţele Fizice ale Oceanului, membru al Asociaţiei Geologilor din România, membru în Comitetul de Geologie Marină de la CIESM, Monaco (1969–1988), reprezentantul României în Comisia Internaţională de Geomorfologie Litorală a IGU (1965–1975); membru al Asociaţiei Internaţionale a Sedimentologilor (din 1980). A fost distins cu Premiul „Grigore Cobălcescu” al Academiei Române (1989), cu „Palmes Académiques” a Republicii Franceze în grad de Ofiţer (1997) şi cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (2000). S-a aplecat asupra sedimentologiei şi geoştiinţelor mării, domenii în care a publicat peste 95 de lucrări şi studii, apărute în ţară şi în străinătate, şi peste 180 de rapoarte şi studii de specialitate. OCTAVIAN POPESCU (n. 23 septembrie 1951, Pietrişu, Curtişoara-Olt), biolog diplomat. Membru titular al Academiei Române, 2010 (membru corespondent, 2000). A urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe (secţia de Biologie Moleculară şi Fiziologie) la Universitatea din Belgrad, Iugoslavia (1972–1976), iar în 1985 a obţinut titlul de doctor în Biologie (Biochimie) la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi. Între 1990 şi 1992 a Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 361 efectuat un stagiu de specializare post-doctorat în cadrul Departamentului de Biotehnologii, Institutul „Pasteur” Paris, Franţa. Cercetător ştiinţific asociat la Spitalul Universitar Basel, Elveţia (1993–1996). „Visiting professor” la Universitatea Basel, în anul 1996 (6 luni) şi „visiting scientist” la INSERM U42, Villneuve d'Ascq, Franţa, în anul 1998 (9 luni). În perioada 2004–2007 a fost decan al Facultăţii de Biologie şi Geologie, Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, iar din 2012 este director al Institutului de Biologie Bucureşti, Academia Română. De asemenea, este director onorific al Centrului de Biologie Moleculară din Cadrul Institutului de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano-Ştiinţe al UBB. Activităţi de cercetare: proteine de membrană şi transport apă, adeziune şi recunoaştere celulară, microscopie de forţă atomică (AFM) şi nanomanipulare macromolecule biologice, sinteză de proteine hibride în Escherichia coli, clonare şi exprimare gene (eucariote sau procariote), genotipare umană, taxonomie şi filogenie moleculară, paleogenetică, biomateriale, genomică, nanotehnologie, elemente genetice retrotranspozabile. A publicat 125 de lucrări ştiinţifice (79 în reviste cotate în Web of Science, de exemplu: Nature, Science, Molecular Biology and Evolution, Journal of Biological Chemistry, Journal of Molecular Biology, Biochemistry (USA), European Journal of Immunology, Molecular Pharmacology, PLoS One, Biochimie, Nanotechnology, Nanoscale, Electrophoresis, Journal of Membrane Biology, FEBS Letters, Biochimica et Biophysica Acta, European Journal of Cell Biology), 3 cărţi şi 15 capitole în cărţi (8 în străinătate); 5 brevete de invenţie; peste 1600 de citări în Web of Science (iunie 2015). Indice Hirsch = 20. CRISTINA SANDU (n. 1 iulie 1966, Bucureşti), ecologie acvatică. Urmează cursurile Facultăţii Tehnologie Chimică, Institutul Politehnic Bucureşti (1984– 1989), iar din anul 1994 îşi începe activitatea la Institutul de Biologie Bucureşti. În anul 2005 obţine doctoratul în Biologie (Ecologie) şi devine coordonatorul Laboratorului de Ecologie Avatică. Domeniile de interes vizează rolul nutrienţilor în eutrofizarea ecosistemelor acvatice, calitatea apei şi evaluarea stadiului trofic, impactul poluării asupra biocenozelor acvatice, impactul regularizării râurilor asupra biodiversităţii, evaluarea impactului schimbărilor climatice asupra ecosistemelor de apă dulce, efectele impactului antropic asupra capacităţii ecosistemelor naturale de a furniza servicii ecosistemice, implementarea Directivei Cadru Apă şi managementul bazinelor hidrografice, conservarea sturionilor. Începând din anul 2002 colaborează cu Asociaţia Internaţională pentru Studiul Dunării (IAD), iar în 2009 devine reprezentantul IAD în Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR), în cadrul Grupului de Experţi pentru Managementul Bazinului Dunării. Coordonează redactarea recomandărilor IAD pentru Strategia Dunării (2010); începând din anul 2012 devine coordonatorul Danube Sturgeon Task Force, o platformă internaţională creată în cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD) – Aria Prioritară 6 (Biodiversitate) cu scopul revitalizării populaţiilor de sturioni din Bazinul Dunării. În această calitate cooperează constant cu coordonatorii AP 6 (DE şi HR), colaborând cu AP 1a (Navigaţie) şi lansând deja parteneriate între AP 6 şi AP 3 (Turism şi Cultură), AP 7 (Cercetare) şi AP 9 (Oameni şi aptitudini). Coordonează realizarea programului Sturion 2020, care devine rapid un program prioritar (flagship) în cadrul SUERD. În cei 20 de ani de activitate în cercetare a publicat peste 45 articole ştiinţifice, a organizat peste 20 evenimente naţionale şi internaţionale (seminarii, conferinţe) şi a participat la peste 25 proiecte, fiind coordonator naţional sau responsabil în 8 proiecte 362 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 internaţionale, dintre care două programe de asistenţă tehnică finanţate de către SUERD (TAF şi START). MĂDĂLIN ENACHE (n. 18 septembrie 1973, Calmăţuiu de Sus, jud. Teleorman) – microbiologie, nanobiotehnologie, ecologie – lacuri sărate, medii saline, hipersaline. Cercetător ştiinţific gr. I, Institutul de Biologie Bucureşti al Academiei Române (IBB). Absolvent al Facultăţii de Chimie, Universitatea Bucureşti, specializarea Biochimie tehnologică (1997); master în Enzimologie Aplicată (1998); doctor în Biologie (2002); bursă postdoctorat la RIKEN, Japan Collection of Microorganisms (2004–2006); expert achiziţii şi investiţii publice (2012; 2014); Facultatea de Drept, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” – dreptul mediului înconjurător (2014), expert accesare fonduri structurale şi de coeziune europene (2015), controlul legalităţii actelor administrative (2015); managementul instituţiilor publice (2008). Director adjunct la Institutul de Biologie Bucureşti în perioada 2006–2008, director general al IBB în perioada 2008–2012, membru al consiliilor de administraţie şi ştiinţific ale IBB în perioada 2006–2012, coordonator a 13 proiecte şi participant în 8 proiecte de cercetare naţionale şi internaţionale, autor principal şi coautor la peste 50 articole publicate în reviste din străinătate şi din ţară, editor la 9 cărţi publicate în Editura Academiei Române şi la alte edituri din ţară, autor/coautor la 10 capitole în cărţi publicate în străinătate şi în ţară, peste 70 de postere prezentate la conferinţe ştiinţifice internaţionale şi naţionale, organizator/coordonator a peste 15 conferinţe/acţiuni/manifestări ştiinţifice cu caracter internaţional şi naţional, membru în 5 comisii de suţinere a tezelor de doctorat (4 în România şi 1 în Spania). Competenţe în: tehnici de microbiologie generală, microscopie, biochimie, biologie moleculară, legislaţie de mediu, investiţii în cercetare, managementul instituţiilor de cercetare. Direcţii de cercetare: microbiologie generală, diversitate şi filogenie microorganisme halofile, ecologia arheelor halofile extreme, enzimologia microorganismelor, nanobiotehnologii. DAN BĂLTEANU (n. 28 februarie 1943, Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinţi), geograf. Membru titular al Academiei Române, 2009 (membru corespondent, 1992). A urmat cursurile Facultăţii de Geologie şi Geografie a Universităţii din Bucureşti (1960– 1965), iar în 1979 a obţinut titlul de doctor în geografie. Şi-a desăvârşit pregătirea în geografie fizică şi geomorfologie dinamică la Institutul de Geografie din Cracovia şi la Universitatea din Uppsala. Este cercetător ştiinţific principal şi director al Institutului de Geografie din Bucureşti al Academiei Române. A efectuat stagii de cercetare post-doctorale la universităţile Boulder, Colorado şi Washington, Seattle, ca bursier „Fulbright” (1992– 1993) şi la Leipzig (1997), bursă DAAD. A fost profesor la Universitatea din Târgovişte (1994–2003) şi la Universitatea din Bucureşti (2003–2015), profesor asociat (din 2013) şi „visiting professor” la universităţi din Beer Sheva, Israel (1990), Aichi, Japonia (1995), Paris-Nanterre (1996), Napoli „Federico Secondo” (1998), Universitatea Molise (1999– 2005), Italia, Klagenfurt, Austria (1999 şi 2004). Şi-a desfăşurat activitatea în următoarele domenii: geomorfologie, geografia mediului, hazarde naturale, modificările globale ale mediului. S-a preocupat de evaluarea cantitativă a modelării reliefului, de cercetarea transferului de sedimente pe versanţi şi în albii în cadrul bazinelor hidrografice mici şi de evaluarea impactului evenimentelor naturale extreme, precum cutremurele puternice şi precipitaţiile abundente, asupra societăţii şi mediului. A publicat 24 de volume de specialitate în calitate de autor şi editor, în colaborare, 47 capitole în volume şi peste 180 de Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 363 articole ştiinţifice, între care: Experimentul de teren în geomorfologie (1983, lucrare distinsă cu Premiul „Gh. Munteanu-Murgoci” al Academiei Române); Impact Analysis of Climatic Changes in the Central European Mountain Ranges (1987); Modificările globale ale mediului (2005) ş.a. A fost coeditor al unor lucrări (13), precum: Geomorphology and Land Manangement (1986); Geomorphology of the Carpatho-Balcan Region (2000); Documentation of the Mountain Disasters (DOMODIS) (2002) şi coordonator, în colaborare, al unor lucrări de sinteză incluse în programele fundamentale de cercetare ale Academiei Române, al unor proiecte finanţate de Banca Mondială, Uniunea Europeană, NATO şi UNEP (United Nations Environmental Programme); Geografia României (vol. V, 2005); România. Spaţiu, societate, mediu (2005); Recent Advances in Landslide Investigation (2010) ş.a. Membru titular al Comisiei pentru utilizarea terenurilor din Uniunea Geografică Internaţională (din 2007), preşedinte al Comitetului Naţional pentru Modificările Globale ale Mediului (din 1998), preşedinte al Comitetului Naţional de Geografie (din 2000). A coordonat peste 50 de proiecte naţionale şi internaţionale în domeniul ştiinţelor mediului. MONICA DUMITRAŞCU (n. 17 aprilie 1974, Balş, jud. Olt), geograf. A urmat cursurile Facultăţii de Geografie a Universităţii din Bucureşti, secţia Cercetarea Mediului Înconjurător (1992–1997). În 2005 a obţinut titlul de doctor la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie şi Université de Provence, Aix-Marseille I. Doctoratul a fost realizat în cotutelă între cele două universităţi, tema vizând modificările peisajului în Câmpia Olteniei în relaţie cu modificările climatice şi fenomenele de secetă şi deşertificare. În prezent este CŞ I şi director adjunct al Institutului de Geografie al Academiei Române şi profesor asociat la Universitatea din Craiova, Facultatea de Geografie şi la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului. Principalele sale activităţi de cercetare sunt în domeniul modificărilor mediului, GIS şi al ariilor protejate. Alte domenii de interes ştiinţific sunt legate de impactul schimbărilor climatice asupra peisajului, ariilor protejate şi agriculturii. A publicat peste 90 de articole cu privire la modificările peisajului şi problemele mediului în România. A primit Premiul „Simion Mehedinţi” al Academiei Române în anul 2003 pentru lucrarea România. Ariile naturale protejate (hartă1: 750 000, publicată în Editura Academiei Române). A fost implicată în colaborări internaţionale şi a efectuat specializări în Franţa, Olanda şi Elveţia, referitoare la probleme actuale de mediu, abordări regionale impactului schimbărilor climatice şi modelarea modificărilor utilizării terenurilor, utilizarea GIS în evaluarea resurselor de apă şi sol. În cei 18 ani de activitate în cercetare în cadrul Institutului de Geografie al Academiei Române a participat la numeroase programe şi proiecte de cercetare ale Academiei Române şi ale Institutului de Geografie, fiind responsabilă sau coordonatoare a unor programe prioritare de cercetare, cum ar fi cele legate de realizarea Atlasului Naţional, Atlasului Mediului sau Studiul ariilor naturale protejate. De asemenea, a făcut parte din echipele de cercetare a peste 30 de granturi şi contracte de cercetare (la 8 fiind coordonator) finanţate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Academia Română sau de alte instituţii de profil. În ultimii ani a lucrat în cadrul a 7 proiecte de cercetare internaţionale: un proiect FP6, trei proiecte FP7 (la unul fiind coordonator), un proiect SEE, două proiecte Crros Border Cooperation, un proiect DIGIClima şi un proiect finanţat de UNEP. Este membru corespondent al comisiilor Uniunii Geografice Internaţionale pentru utilizarea terenurilor şi utilizarea durabilă a 364 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 resurselor de apă şi reprezentant al României în grupul de experţi al Naţiunilor Unite pentru Standardizarea Denumirilor Geografice. BIANCA MITRICĂ (n. 1 ianuarie 1978, Târgovişte, jud. Dâmboviţa), geograf. CŞII dr. şi coordonatorul Secţiei de Georgafie Umană şi Dezvoltare Regională din cadrul Institutului de Geografie al Academiei Române. Domeniile ştiinţifice principale sunt reprezentate de Geografia populaţiei, Geografia aşezărilor umane, Geografie economică. Preocupările ştiinţifice s-au axat pe studiul aşezărilor urbane, potenţialul uman al localităţilor din Valea Dunării Româneşti, dotarea tehnico-edilitară a aşezărilor, studiul hazardelor naturale şi tehnologice din Regiunile de dezvoltare ale României, studiul geografic al dezvoltării regionale durabile în România în context european, cercetǎri privind structurarea şi organizarea bazelor de date geografice, analiza relaţiilor om-mediu în Arii Metropolitane din România. A publicat 8 capitole în volume, 6 hărţi în atlase şi 65 de articole ştiinţifice în reviste de specialitate naţionale şi internaţionale. Participarea la 25 contracte de cercetare, dintre care 14 incluse în Planul Naţional de Cercetare, Dezvoltare, Inovare al Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi cu alţi beneficiari interni şi externi. În proiectul SEE Water climate change and impacts on water supply (CC-WaterS) a coordonat Pachetul de lucru 6 – Socio-economic evaluation/Evaluarea socio-economică. Proiectele de cercetare includ analize detaliate asupra riscurilor demografice şi sociale din mediul urban şi rural; definirea zonelor urbane purtătoare de dezvoltare în teritoriu; stimularea ridicării calităţii vieţii urbane prin restructurarea economică sectorială; dezvoltarea reţelei de localităţi din zona de sud a României; evaluarea socio-economică a alimentării cu apă în contextul schimbărilor climatice; evaluarea componentelor mediului, a riscurilor şi hazardelor naturale şi tehnologice şi caracterizarea economico-geografică pentru regiunile de dezvoltare 1–8; impactul modificărilor climatice asupra hazardelor naturale şi tehnologice din regiunile de dezvoltare S şi SV; regenerarea urbană; revitalizarea oraşelor monoindustriale din zonele defavorizate; raporturi între zonele urbanizate şi zonele împădurite în cadrul Regiunilor de Dezvoltare Sud şi Bucureşti. Premiul „Simion Mehedinţi” acordat de Academia Română, 2010, pentru lucrarea Oraşele monoindustriale din România. Între industrializare forţată şi declin economic. Membru corespondent al comisiilor Dezvoltare Regională şi Locală; Provocări în spaţiul urban într-o lume complexă, Geografia Populaţiei ale Uniunii Internaţionale Geografice (UIG). MARTA JURCHESCU (n. 30 mai 1981, Bucuresti), geograf. Cercetător ştiinţific III, membru al Secţiei de Geografie Fizică din cadrul Institutului de Geografie al Academiei Române. A obţinut titlul de doctor în geografie în anul 2013 la Şcoala doctorală ,,Simion Mehedinţi” (Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucureşti) cu lucrarea intitulată Bazinul morfohidrografic al Olteţului. Studiu de geomorfologie aplicată. Domeniile ştiinţifice principale sunt geomorfologie aplicată şi ştiinţa mediului, preocupările sale cuprinzând analize regionale de susceptibilitate, hazard şi risc natural, interacţiuni versanţi-albii în cadrul bazinelor hidrografice, impactul schimbărilor climatice asupra hazardelor şi riscurilor naturale, impactul antropic asupra reliefului etc. Co-autor şi editor a 3 volume, 2 capitole de volum şi 8 articole în reviste de specialitate (dintre care 4 în reviste ISI); a participat cu comunicări la conferinţe internaţionale (peste 30) şi naţionale (peste 15). Participant la 10 proiecte de cercetare, dintre care 6 internaţionale. La cele două proiecte FP7 (CHANGES - Changing Hydro- Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 365 meteorological Risks – as Analyzed by a New Generation of young European Scientists, ECLISE -Enabling Climate Information Services for Europe) a contribuit, prin analize de hazard şi risc natural, la evaluări ale impactului schimbărilor climatice asupra hazardelor şi riscurilor naturale, evaluări ale situaţiilor de tip multi-hazard şi multi-risc. Reţelele de cercetare în care a participat au avut drept preocupare ştiinţifică probleme de conectivitate hidrologică şi geomorfologică în bazine hidrografice şi relaţiile dintre diferite componente ale mediului în contextul modificărilor globale. A fost implicată în colaborări internaţionale şi a efectuat specializări în Italia, Slovacia, S.U.A., Japonia şi Franţa, referitoare la probleme actuale de mediu, abordări regionale ale susceptibilităţii la diverse procese şi ale hazardelor naturale, dezastre şi managementul riscurilor. În prezent, este delegat naţional adjunct în Comitetul de Management al Acţiunii Europene COST ES1306 (Connecting European Connectivity research), secretar al Comisiei Geomorfologice Carpato-Balcano- Dinarice (din 2013) şi membru în Consiliul de conducere al Asociaţiei Geomorfologilor din România (din 2009). Deţine competenţe în utilizarea mai multor tehnici şi programe de analiză spaţială şi statistică. DIANA DOGARU (n. 9 octombrie 1977, Tulcea, jud. Tulcea), geograf. Cercetător ştiinţific în cadrul Departamentului de Geografie a Mediului şi GIS. Studii: doctorat în Geografie: Institutul de Geografie, Academia Română, Bucureşti; titlul tezei: Dimensiunea spaţială a presiunii antropice în geosistemele din Dobrogea (2011); masterat: Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucureşti; Modificări de mediu şi dezvoltare regională (2002); Licenţa: Facultatea de Geografie, Secţia Ştiinţa Mediului, Universitatea din Bucureşti (2000). Interes ştiinţific: Analize din sfera relaţiilor om-mediu, urmărind aspecte legate de: influenţa antropică asupra componentelor mediului, vulnerabilitatea comunităţilor la diferite efecte ale modificărilor de mediu, percepţia riscului de mediu, analize spaţiale privind disparităţile regionale, identificarea traiectoriilor de distribuţie şi evoluţie spaţială a modurilor de utilizare a terenului în areale selectate, integrarea a diferiţi indicatori biofizici şi socio-economici prin intermediul tehnicilor şi modelelor GIS şi/sau a diferite metode de statistică, în funcţie de scopul studiului. A efectuat specializări în analiza spaţială a relaţiilor om-mediu în S.U.A. (bursier „Fulbright”) şi Elveţia (studii postdoctorale) şi a publicat peste 25 de articole ştiinţifice în reviste de prestigiu la nivel naţional şi internaţional. MANUELA SIDOROFF (n. 18 ianuarie, 1952, Brăila, jud. Brăila), matematician. Studii: Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Matematică Mecanică, secţia Informatică; doctorat în Biotehnologie (Bioinformatică), 1990. Poziţia actuală: cercetător ştiinţific gr. I, în cadrul Departamentului de Bioinformatică din INCDSB. Experienţă profesională: coordonator sau membru în peste 20 de proiecte de cercetare naţionale şi europene; peste 40 de lucrări de cercetare în reviste şi volume de conferinţe internaţionale; 3 cărţi, 4 patente. Alte activităţi: preşedinte al Societăţii Române de Biotehnologie şi Bioinginerie (SRBB); reprezentantul României în Boardul Centrului Internaţional pentru Inginerie Genetică şi Biotehnologie (ICGEB) de la Trieste, Italia; reprezentant al ANCSI în Aria Prioritară 7 SUERD „Întărirea capacităţii infrastructurilor de cercetare”; coordonator în domeniul Ştiinţele Vieţii al proiectului DANUBIUS-RI; membru în Colegiul consultativ al ANCSI; membru în Comitetul director pentru Reţeaua Sud-Est Europeană de Fitochimie şi Chimie a Produselor Naturale pentru Creştere Verde şi Durabilă; organizator al primei 366 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 expediţii guvernamentale în Antarctica, staţia King Sejon, în cooperare cu Institutul KOPRI, Coreea de Sud, februarie 2015. MIHAELA PĂUN (n. 4 martie 1976, Bucureşti). Educaţie: doctorat în statistică aplicată şi modelare, Universitatea Louisiana Tech, Louisiana, USA, 2006; master în statistică, Universitatea Western Ontario, Canada, 2003; master în bioinformatică, Universitatea Western Ontario, Canada, 2001. Poziţia curentă: cercetător ştiinţific I, Biostatistică, Departamentul de Bioinformatică. Aria de expertiză: analiză şi modelare statistică, fiabilitate şi cloud computing, biostatistic, biocomputing, biometrie, statistica mediului. Lista celor mai importante realizări: 35 de lucrări publicate, dintre care 24 în baza de date ISI Thomson; director de proiect pentru 2 granturi naţionale (PNII), persoană cheie pentru alte 4 granturi naţionale şi 1 proiect european, Co-PI pentru 3 granturi internaţionale (S.U.A.); co-autor a 2 cărţi şi 3 capitole de carte. Alte activităţi: membru în comitetele ştiinţifice a 11 conferinţe internaţionale, co-chair organizator a 3 conferinţe internaţionale; conducere de doctorat în Statele Unite – Louisiana Tech. University – profesor coordonator a 2 studenţi doctoranzi (susţinut teza) şi profesor în co- tutelă a încă 5 studenţi doctoranzi; membru în asociaţii profesionale: INFORMS, American Statistics Association (ASA). GHEORGHE OAIE (n. 6 iunie 1956, com. Comana, jud. Giurgiu), inginer geolog. Educaţie şi formare: 1992-1998 – studii doctorale, Secţia Sedimentologie şi geologie structurală, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geologie şi Geofizică, diploma de doctor inginer în geologie şi geofizică; 1997 – Radionuclides and Radiation in Aquatic Environments, United States Geological Survey – Woods Hole, Massachussets, USA; 1998 – curs post-universitar – „Utilizarea izotopilor radioactivi”, Facultatea de Fizică Nucleară; 2003 – Evaluation procedures for environmental studies, Romanian Ministry of Environment and Water Management; 2006 – curs „Modele de management performant al firmei sec XXI. TQM şi Kaizen”, 2008 – curs de management. Poziţia actuală: INCD GeoEcoMar, director general, preşedinte al Consiliului de administraţie, cercetător ştiinţific gr. I. Experienţă: din 2008 până în prezent – director general GeoEcoMar; 2000-2008 – director ştiinţific GeoEcoMar; 1993-2000 – şef Laborator Geologie şi Sedimentologie Marină - GeoEcoMar; 1985- 1993 – cercetător ştiintific, Institutul Geologic al României; 1983-1985 – inginer geolog, Prospecţiuni S.A. Proiecte Internaţionale: Horizon 2020 (EMSODEV), FP7 (Perseus, Eurofleets 1 şi 2, Climatewater), CBC (Marinegeohazard, Heras), cooperari bilaterale (Swiss, France), IGCP, IAEA Viena etc. Apartenenţa la asociaţii profesionale de prestigiu la nivel internaţional: SEG, IAD, IAS, ERVO, SGR, ProGeo, Geod ONG etc. Altele: Secretarul Comitetului Şcolii Doctorale de Geologie (Universitatea din Bucureşti); membru în Consiliul ştiinţific al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării; vice-preşedinte al Comitetului pentru Energie, Mediu şi Schimbări Climatice al Colegiului consultativ al Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice; profesor asociat la Universitatea „Ovidius” din Constanţa; editor-şef al revistei ştiinţifice „Geo-Eco-Marină”; realizator al Centrul Naţional de Monitorizare-Alarmare la Hazarde Naturale Marine (Black Sea Security System). Publicaţii: 66 articole şi abstracte in extenso, 77 abstracte, 3 cărţi şi 4 capitole de cărţi, 4 ghiduri de excursii geologice. Premii: 2013 – Premiul „Gheorghe Munteanu-Murgoci” al Academiei Române. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 367 ADRIAN STĂNICĂ (n. 21 februarie, 1969, Bucuresti), geolog. Cercetător ştiinţific gr. II; doctor în geologie al Universităţii din Bucureşti, licenţiat în geologie la Universitatea din Bucureşti, master în Economia mediului şi a energiei, Scuola Superiore „Enrico Mattei”, Milano, Italia: 1993–1994; 2002–2003: bursă doctorală „Marie Curie” în cadrul Fondazione „Eni Enrico Mattei”, Veneţia, Italia; bursa NATO-CNR Institutul de Ştiinte Marine, Veneţia, Italia, 2004, 2005. Experienţă: din 1994 până în prezent: cercetator ştiinţific gr. II la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină – GeoEcoMar (director ştiinţific al GeoEcoMar din 2008). Şeful compartimentului de cercetări şi management costier din GeoEcoMar. Coordonează activitatea ştiinţifică în cadrul GEOECOMAR, inclusiv responsabilităţi în cadrul proiectelor de cercetare, ca director de program/proiect sau ca şef de expediţii interne şi internaţionale. Tematica de cercetare este dinamica costieră şi managementul resurselor naturale; partener coordonator în programe FP6, FP7 şi în cadrul altor programe internaţionale; 2006-2007 – coordonator regional pentru analiza cauzală pentru analiza transfrontalieră a Mării Negre (UNDP); reprezentant naţional şi observator pentru infrastructurile de cercetare marină şi de cercetare a Pământului din cadrul ESFRI Environmental Working Group (din 2009). Membru în cadrul comitetelor de conducere pentru proiecte ale comunităţii europene; şeful echipei tehnice – coordonator regional pentru Black Sea Ecosystems Recovery Programme (2006–2007); membru în cadrul ESFRI Environmental Thematic Working Group şi observator din partea grupului pentru proiecte de cercetare marină: EMSO, EURO-ARGO, EPOS. LAURA DUŢU (n. 30 martie 1978, Bacău), geograf. A urmat cursurile Facultăţii de Geografie a Universităţii din Bucureşti, secţia Geografie – limba şi literatura franceză (1998–2002). În 2009 a obţinut titlul de doctor la Universitatea din Provence, Aix-Marseille I, Franţa. Tema doctoratului a vizat mobilitatea morfologică şi dinamica hidro-sedimentară a braţului Sfântu Gheorghe din Delta Dunării în ultimii 150 de ani. În prezent este CŞ II în cadrul Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină GeoEcoMar, unde îşi desfăşoară activitatea din anul 2003. Principalele activităţi de cercetare sunt de coordonare şi participare la proiecte ştiinţifice de cercetare: studii de dinamică a apei şi a sedimentelor în mediul fluvial, studii de geomorfologie şi hidrologie, măsurători hidrologice cu echipamente de specialitate, prelucrarea datelor hidrologice şi sedimentologice achiziţionate pe timpul campaniilor de măsurători, analiza datelor sedimentologice, prelucrarea şi analiza materialelor cartografice în programe GIS, participare la elaborarea rapoartelor de cercetare ale proiectelor de cercetare, publicarea de articole în revistele de specialitate, participări la evenimente ştiinţifice de diseminare a rezultatelor cercetării. A primit Premiul Academiei Române „Grigore Cobălcescu” pentru lucrarea: Delta du Danube – Bras de St. Georges, Mobilité morphologique et dynamique hydro-sédimentaire depuis 150 ans, publicată ca număr special în revista „GeoEcoMarina”. FLORIN DUŢU (n. 13 august 1978, Bucureşti), inginer geolog. A urmat cursurile Facultăţii de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti (1998– 2002). În 2014 a obţinut titlul de doctor la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geologie şi Geofizică. Domeniul tematic al doctoratului a fost cercetarea dinamicii morfo- hidro-sedimentare a braţului Sulina din Delta Dunării. În prezent este CŞ III în cadrul 368 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină GeoEcoMar, unde îşi desfăşoară activitatea din anul 2004. Principalele activităţi de cercetare sunt de coordonare şi participare la proiecte ştiinţifice de cercetare: studii de dinamică a apei şi a sedimentelor în mediul fluvial şi marin, studii de geomorfologie şi hidrologie, măsurători hidroacustice cu echipamente de specialitate, prelucrarea datelor achiziţionate în timpul campaniilor de măsurători, participare la elaborarea rapoartelor de cercetare ale proiectelor de cercetare, activităţi de diseminare a rezultatelor cercetării prin publicarea de articole în revistele de specialitate şi participări la evenimente ştiinţifice naţionale şi internaţionale. A fost implicat în colaborări internaţionale şi a efectuat specializări în Franţa, Norvegia, Italia şi Malta în domeniul geologiei şi geoecologiei. RADU SUCIU (n. 8 aprilie 1952, Reghin), inginer, tehnică piscicolă. Având specializare în inginerie piscicolă şi acvacultură, absolvent al Institutului Politehnic Galaţi şi doctor în inginerie piscicolă din anul 1995, are o vastă experienţă în activităţi orientate spre cercetare în Delta Dunării şi pe Dunărea inferioară (35 ani). Fondator al Grupului de Cercetare a Sturionilor din cadrul Institutului Naţional Delta Dunării Tulcea (1994), s-a implicat profund în conservarea şi redresarea polulaţiilor de sturioni critic periclitate, care mai supravieţuiesc în Dunăre. În 1996 şi apoi (1998–2004) a fost conferenţiar titular al disciplinei Genetica şi Ameliorarea Peştilor la Universitatea „Dunărea de Jos”, Galaţi. În perioada 1988–2004 a fost secretarul ştiinţific al Institutului Delta Dunării şi a participat la organizarea de simpozioane şi workshopuri naţionale / internaţionale. Începând din 2003 este coordonatorul autorităţii ştiinţifice CITES pentru Acipenseriforme a României şi a fost membru supleant pentru Europa al Comitetului pentru Animale al CITES (2007–2014). Secretariatul CITES l-a desemnat pentru a scrie şi demonstra un studiu de caz asupra sturionilor la Workshopul internaţional al experţilor CITES referitor la stabilirea condiţiilor de recoltare nedăunătoare pentru supravieţuirea speciilor, Cancun / Mexico, 2008, cu titlul: Sturgeons of the NW Black Sea and the Lower Danube River Countries. A fost desemnat în anul 1998 unul dintre cei 40 de membri ai Comisiei IUCN pentru Supravieţuirea Speciilor / Grupul Specialiştilor în Sturioni. Are o vastă experienţă în coordonarea cercetărilor de laborator şi teren dobândită prin conducerea a peste 28 de proiecte de cercetare naţionale şi internaţionale la INCDDD Tulcea şi coordonarea a două studii de impact de mediu, dintre care cel mai recent referitor la studiul adecvat privind impactul apelor de racire, care se vor evacua în Dunăre prin punerea în funcţiune a reactoarelor 3 şi 4 de la Centrala Nucleară Cernavoda (2011). A reprezentat România la conferinţele părţilor şi reuniunile comitetelor permanente ale CITES (2001, 2002, 2004, 2007). Este membru al Societăţii Mondiale de Conservare a Sturionilor (WSCS) şi expert FAO în domeniul sturionilor (2004). A studiat aspecte ecologice, genetice şi de conservare a populaţiilor de sturioni salbatici, domenii în care a publicat peste 90 de lucrări şi studii, apărute în ţară şi în străinătate, şi peste 60 de rapoarte şi studii de specialitate. IULIAN NICHERSU. A absolvit în 1985 Universitatea Tehnică de Construcţii, Facultatea de Geodezie Bucureşti. În anul 2000 a obţinut titlul de doctor la Facultatea de Geografie, Universitatea Bucureşti, cu teza intitulată Utilizarea GIS în pregătirea Atlasului Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Cercetător ştiinţific principal, doctor în geografie cu 30 de ani experienţă în cadrul Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Delta Dunării, a Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 369 publicat peste 40 de lucrări ştiinţifice în limbile română şi engleză. Are experienţă în GIS, amenajarea teritoriului, cartografie, hidrologie, dezvoltare durabilă, geodezie şi proiecte de conservare a zonelor umede speciale din lunca Dunării de Jos – sector românesc. A fost premiat în 2000 cu Diploma de excelenţă în cercetare pentru proiectul Coridorul Verde al Dunării de Jos de către Guvernul român, Agenţia Naţională pentru Cercetare, Ştiinţa şi Inovare. În 2001 s-a specializat în metode de cercetare în zonele umede prin studii socio- antropologice, folosind instrumente de cercetare şi de evaluare participative: focus-grup, calendar sezonier, interviuri structurate complete de la Universitatea din Durham, Marea Britanie. Ca responsabil de proiect, a lucrat în elaborarea proiectelor de restaurare ecologică pentru poldere abandonate în scopul creării coridorului verde al Dunării de Jos, elaborarea metodologiei de utilizare durabilă a resurselor naturale din zonele umede, în scopul protejării şi conservării speciilor şi către un echilibru ecologic, dar şi în implicarea stakeholderilor în gestionarea riscului la inundaţii şi amenajarea teritoriului, în proiecte naţionale şi internaţionale. ANEXA II – SCURTĂ PREZENTARE A PROIECTELOR ROMÂNEŞTI PRIORITARE SUERD: 1. „Centrul Internaţional de Studii Avansate pentru Sisteme Fluvii-Delte-Mări - DANUBIUS – RI” 2. „Atlasul modificărilor globale ale mediului în Valea Dunării Româneşti – o facilitate pentru utilizatori în procesul de luare a deciziilor” 3. „Conservarea sturionilor în Bazinul Dunării – o abordare complexă ambientală – economică – socială” 1. „Centrul Internaţional de Studii Avansate pentru Sisteme Fluvii-Delte-Mări, DANUBIUS – RI” Un proiect declarat de Guvernul României „Proiect de prioritate natională” şi care are statutul de „flag-ship” SUERD. Proiectul este propus de România şi este promovat de un consorţiu internaţional de institute şi universităţi din Uniunea Europeană şi din afara Europei, având, în prezent, angajamentul politic şi financiar a patru guverne (RO, DE, ES, IT), sprijinul politic din partea a încă 7 state (BG, CZ, EL, IE, MD, NL, UK) şi sprijin şi declaraţii de interes a instituţiilor de cercetare şi învătământ superior din alte 16 ţări. Proiectul a fost prezentat la apelul din 2015 pentru a fi admis pe foaia de parcurs ESFRI pe anul 2016. Scurtă prezentare a Proiectului DANUBIUS - RI ƒ Sistemele Fluvii – Mări din Europa sunt printre regiunile cele mai afectate ambiental din lume, după secole de intensificare a agriculturii, despădurire, industrializare şi dezvoltare explozivă a aşezămintelor urbane. În consecinţă este necesară elaborarea unor programe speciale, care să cuprindă măsuri ştiintifice, sustenabile şi adaptative pentru reabilitarea acestor sisteme. În ultimele decade, Europa a preluat conducerea pe plan mondial în încercarea de a găsi soluţiile cu susţinere ştiinţifică, care ar putea permite utilizarea sustenabilă a sistemelor majore de fluvii şi aplicarea Directivei Cadru Apă, în prima iniţiativă de acest fel, care să urmărească obţinerea statutului de 370 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 bună calitate pentru apa şi sedimentele la scara întregului continent. Astfel de obiective necesită o puternică susţinere ştiinţifică. ƒ Recunoscând necesitatea urgentă de a aborda constrângerile de mediu la care sunt supuse sistemele fluvii – delte – mări, comunitatea ştiinţifică din toată Europa (Austria, Bulgaria, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Republica Moldova, Olanda, Serbia, Spania, Regatul Unit, Ucraina etc.) au aderat la iniţiativa României de a crea Centrul Internaţional Dunărean de Studii Avansate pentru sistemele Fluvii–Delte–Mări – DANUBIUS-RI. ƒ DANUBIUS-RI va fi o infrastructură distribuită pan-europeană, cu rol de lider mondial, care va favoriza cercetarea, inovarea şi schimbul de cunoaştere şi, în consecinţă, va permite o cercetare interdisciplinară de excelenţă asupra sistemelor fluvii – mări în vederea adoptării unui management bazat pe cunoaştere cu înalt impact economic. Structura DANUBIUS-RI va cuprinde Supersite-uri şi Noduri în toată Europa, care vor fi coordonate de un Centru (Hub) şi un Centru de Date situate în România. Această structură va oferi o suită de facilităţi, servicii şi expertiză pentru cercetători şi utilizatori din Europa şi din alte ţări. ƒ Hub-ul va asigura conducerea şi guvernarea, coordonarea şi standardizarea activităţilor, comunicarea cu celelalte Supersite-uri, Noduri şi infrastructuri de cercetare, cu utilizatorii importanţi, precum şi cu capacităţile cheie ştiinţifice, educaţionale şi analitice. Supersite-urile vor permite observaţiile, cercetarea şi modelarea în locaţii de înaltă valoare ştiinţifică şi utilitară, care vor include cele mai importante sisteme fluvii – mări din Europa. ƒ DANUBIUS-RI va fi o structură cu caracter de unicitate, fiind cea mai inovativă structură de cercetare dedicată managementului sustenabil al sistemelor fluvii – mări, care va permite o dezvoltare socio-economică bazată pe cunoaşterea acestor sisteme, atât la nivel european, cât şi mondial. Principalele activităţi ştiinţifice, de inovare, manageriale şi educaţionale ale DANUBIUS-RI sunt cuprinse în Cartea Albă (Program Cadru DANUBIUS). ƒ DANUBIUS-RI va funcţiona legal ca un Consorţium pentru o Infrastructură Europeană (ERIC). Adunarea Generală, structura de decizie a Centrului, va fi constituită din reprezentanţii ţărilor membre ale DANUBIUS-RI. Ţările pot deveni membri prin declararea unui angajament oficial pe mai mulţi ani (se prevede un angajament iniţial de cinci ani), implicând plata unei taxe anuale de participare. Statutul de observator, cu o taxă de participare mai redusă (sau chiar fără taxă), dar fără drept de vot, va fi la dispozitia ţărilor sau diferitelor organizaţii internaţionale. ƒ Accesul la facilităţile, serviciile şi expertiza ofrite de DANUBIUS-RI va fi deschis tuturor cercetătorilor şi utilizatorilor după o prealabilă evaluare ştiinţifică, de fezabilitate şi ale consideraţiilor de proprietate intelectuală. Accesul poate implica o anumită taxă, depinzând de serviciul sau facilitatea solicitate, sau de utilizarea know- how-ului (pentru scopuri educaţionale accesul poate fi liber, fără taxe). Taxele vor fi mai reduse pentru cercetătorii din organizaţiile ţărilor membre. ƒ Luând în consideraţie faptul că DANUBIUS-RI răspunde nevoilor pe termen lung ale comunităţilor de cercetare europene şi asigură dezvoltarea socială şi economică a regiunilor celor mai dezavantajate, proiectul a fost propus ca un nou proiect care să fie acceptat pe noua foaie de drum din anul 2016 al ESFRI (Forumul European Ştiinţific pentru Infrastructuri de Cercetare). Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 371 2. „Atlasul Schimbărilor Globale ale Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării – o facilitate pentru utilizatori în procesul de luare a deciziilor” Proiectul este propus de Institutul de Geografie al Academiei Române în colaborare cu Universitatea Ludwig-Maximilians din München. Scurtă prezentare a Proiectului „Atlasul modificărilor globale ale mediului în Valea Dunării Româneşti” Propunerea de proiect are ca obiectiv evaluarea spaţială integrată a componentelor de mediu şi social-economice din Valea Dunării Româneşti, în contextul modificărilor globale ale mediului şi al coordonatelor dezvoltării durabile, realizată sub forma unui atlas digital. Scopul acestui proiect este de a răspunde cerinţelor factorilor de decizie, părţilor interesate de la diferite niveluri administrative şi publicului larg prin furnizarea de servicii ştiinţifice spaţiale detaliate referitoare la o gamă largă de priorităţi sociale şi de mediu cu care se confruntă acest spaţiu. Atlasul se constituie, în acest fel, într-un instrument util pentru noile politici şi strategii de dezvoltare formulate la nivel local, regional şi naţional. Tematica evaluărilor spaţiale realizate în cadrul Atlasului Văii Dunării Româneşti derivă din priorităţile de dezvoltare identificate pe plan internaţional prin Strategia Europeană pentru Regiunea Dunării (SUERD) şi la nivelul întrunirilor forumurilor de cercetare, inovare, politice şi economice. Astfel, propunerea se înscrie în tendinţele actuale ale cercetării privind modificările mediului şi dezvoltarea durabilă globală, fiind în conformitate cu direcţiile de cercetare stabilite pe plan internaţional (ex. HORIZON 2020, FutureEarth, RIO 20+). Tabelul 1 sintetizează principalele aspecte abordate în acest atlas. Analizele spaţiale din cadrul Atlasului au un caracter transdisciplinar, urmărindu-se conlucrarea cu practicienii încă din primele etape ale cercetării şi furnizarea de rezultate integrate, menite să asigure o bună înţelegere a problemelor actuale, precum şi viziuni de dezvoltare a acestui areal. Acestea vor servi factorilor decizionali, contribuind la dezvoltarea de alternative de management utile pentru soluţionarea problemelor investigate şi definirea strategiilor de intervenţie pentru dezvoltare durabilă, asigurând totodată corelarea şi coerenţa între politicile naţionale şi europene din domeniul managementului resurselor şi dezvoltării social-economice. Un aspect relevant al acestei propuneri de proiect îl reprezintă participarea stakeholderilor încă din fazele iniţiale de lucru la producerea şi diseminarea rezultatelor ştiinţifice, creditând astfel informaţiile realizate. Tabelul 1. Teme principale abordate în Atlasul modificărilor globale ale mediului în Valea Dunării Româneşti Domeniu Tematic㠃 Modificările globale ale ƒ Schimbări climatice mediului şi societăţii în ƒ Riscuri de mediu contextul dezvoltării ƒ Modificări în utilizarea terenurilor durabile globale ƒ Dimensiunea umană a modificărilor globale ale mediului (populaţie, creştere economică, urbanizare, dezvoltare durabilă globală) 372 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Tipuri şi forme regionale ƒ Comunităţi locale şi relaţii transfrontaliere de impact ƒ Agricultură şi silvicultur㠃 Resursele de apă şi sol ƒ Energii regenerabile (hidroelectrică, eoliană, solară, bioenergie) ƒ Activităţi industriale şi servicii ƒ Turism şi protecţia mediului ƒ Strategii de adaptare ƒ Indicatori de adaptare la modificările globale ale social-economice mediului ƒ Capacităţi diferenţiate de adaptare ƒ Metode şi tehnici de simulare pentru integrarea de (sub)modele din diferite discipline şi evaluarea interacţiunii dintre ele ƒ Criterii de abordare: factorul spaţial, factorul temporal şi factorul decizional ƒ Echitate, structuri ƒ Securitatea hranei instituţionale şi ƒ Conflicte regionale (de mediu) guvernanţa dezvoltării ƒ Tehnologii noi şi inovare durabile ƒ Dezvoltarea durabilă a resurselor, dezvoltarea infrastructurii şi dezvoltarea comunităţilor ƒ Descentralizare, auto-organizare şi cooperare între actorii privaţi / publici din diferite sectoare ale economiei, ONG-uri şi din domeniul ştiinţific Atlasul îşi propune, înainte de toate, o analiză a stării actuale a componentelor de mediu, dar şi a celor socio-economice, care se află într-o strânsă interdependenţă, prin intermediul utilizării unor baze largi de date şi derulării de analize integrate într-un Sistem Informaţional Geografic (SIG). În plus, metodologia de lucru se bazează şi pe rularea de modele şi simulări ale principalelor procese bio-fizico-chimice, pe modele integrate, care corelează factorii social-economici cu cei de mediu, utilizând totodată diferite modele climatice regionale şi indicatorii de impact ai acestora. În acest sens, atlasul va include un set de scenarii complexe de mediu, care au la bază noile scenarii de schimbări climatice (Evoluţii Reprezentative ale Concentraţiilor / Representative Concentration Pathways), dar şi scenarii de evoluţii ale unor componente de mediu corelate cu activităţile economice şi sociale. Aceste scenarii vor fi testate din perspectiva presiunii schimbărilor climatice asupra mediului şi societăţii. Atlasul va aborda şi aspecte ale vulnerabilităţii socio-economice în legătură cu identificarea celor mai eficiente metode de adaptare. Simulările dezvoltate devin astfel instrumente utile pentru autorităţi în analiza opţiunilor de gestiune a resurselor naturale în context transfrontalier, managementul dezastrelor naturale şi tehnologice, opţiunilor de dezvoltare a comunităţilor rurale şi urbane etc. Aplicarea metodologiei se realizează utilizând multiple baze de date spaţiale şi statistice conforme cu normele internaţionale în vigoare (INSPIRE Directive, GEOSS, UNSDI), care sunt armonizate şi integrate. Acest proiect va fi corelat cu activităţile care se vor desfăşura la nivelul întregului bazin al Dunării în cadrul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD). Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 373 În acest sens, Institutul de Geografie a fost implicat, împreună cu Universitatea Ludwig- Maximilians din München, în proiectul GLOCAD (Global Change Atlas of the Danube Region), un proiect-reţea de cercetare finanţat de Guvernul Bavariei (DE) în perioada 2014–2015. 3. „Programul STURION 2020. Conservarea sturionilor în Bazinul Dunării – o abordare complexă ambientală – economică – socială” Programul „Sturion 2020” reprezintă unul dintre programele prioritare ale SUERD şi este promovat de către Danube Sturgeon Task Force, un consorţiu internaţional coordonat de către Institutul de Biologie al Academiei Române. Programul urmăreşte îndeplinirea ţintei SUERD „refacerea populaţiilor de sturioni şi a altor specii indigene de peşti până în anul 2020” prin implementarea unui set integrativ de măsuri, care îmbină protecţia mediului cu măsuri socio-economice în sprijinul comunităţilor locale situate de-a lungul Dunării. Deşi iniţial activităţile se vor concentra în special asupra fluviului Dunărea, se doreşte ca aceste măsuri să fie extinse ulterior la nivelul afluenţilor majori ai Dunării, zone care, în trecut, reprezentau habitate istorice ale sturionilor. Datorită abordării integrative, transdisciplinare, programul câştigă rapid statutul de flagship în cadrul Ariei Prioritare 6 - Biodiversitate, atragând două proiecte de asistenţă tehnică finanţate de către SUERD, dar şi solicitări de colaborare din partea altor arii prioritare. Ca urmare a ciclului lung de viaţă al sturionilor, unele specii atingând maturitatea pentru reproducere după 12-16 ani, „Sturion 2020” este un program pe termen lung, care vizează măsuri de refacere a populaţiilor sălbatice pe parcursul câtorva decenii. Scurtă prezentare a programului Dacă în trecut sturionii asigurau bunăstarea a numeroase comunităţi de pescari, ei se află în prezent în pragul extincţiei datorită pierderii habitatelor şi a pescuitului excesiv, fiind necesare măsuri urgente pentru salvarea şi refacerea acestor specii. Deşi conservarea biodiversităţii nu este în general percepută ca o resursă economică valoroasă, ea are o contribuţie esenţială la dezvoltarea unor sectoare economice, cum ar fi: agricultura (produse ecologice, cereale, pescuit şi acvacultură etc.), apa potabilă, energia din surse regenerabile, industria alimentară, prelucrarea lemnului, turism (eco-turism, produse tradiţionale), educaţie, cercetare şi sănătate etc. De aceea, niciun sector economic nu trebuie dezvoltat în detrimentul biodiversităţii, întrucât aceasta dezvoltare unilaterală poate avea consecinţe negative indirecte asupra altor domenii. În spiritul dezvoltării durabile, programul „Sturion 2020” urmăreşte conservarea sturionilor, dar şi iniţierea unor parteneriate cu diferite sectoare economice în vederea utilizării raţionale a resurselor naturale şi protejării mediului. Complexitatea măsurilor preconizate în cadrul programului „Sturion 2020” necesită o strânsă colaborare cu toate cele 11 arii prioritare ale SUERD (Fig. 1), fiind demarate deja o serie de acţiuni pentru lansarea de proiecte comune în vederea implementării acestui program. 374 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Fig. 1. Interacţiunile existente între „Sturion 2020” şi celelalte arii prioritare ale SUERD Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 375 PROIECT 9 CULTURA ROMÂNEASCĂ ÎNTRE NAŢIONAL, LOCALIZARE ÎN ZONA PROXIMĂ ŞI UNIVERSAL – EUROPA MULTILINGVISTĂ, CULTURA ELECTRONICĂ Coordonator: ACAD. ALEXANDRU SURDU

1. INTRODUCERE Caracteristic domeniului trasat de Proiectul 9. Cultura românească între naţional, localizare în zona proximă şi universal – Europa multilingvistă, cultura electronică este faptul că reuneşte câteva subdomenii de cercetare ştiinţifică şi creaţie cu veche tradiţie în întreg spaţiul european, ca şi la noi în ţară, şi anume filosofia, psihologia, lingvistica, istoria şi artele, poziţionându-le sub egida culturii româneşti, dar şi în spaţiul nou, deschis de explozia noilor tehnologii informaţionale, care modifică neîncetat, de câteva decenii, cadrele de dezvoltare a subdomeniilor enumerate. Cercetarea a încercat să evidenţieze, deopotrivă, specificul fiecărui domeniu, ca şi elementele de continuitate dintre domenii.

2. METODOLOGIE ETAPELE CERCETĂRII ŞI METODA / METODELE FOLOSITE Cercetarea s-a desfăşurat în intervalul de timp 4 mai – 29 iunie 2015. Au participat la cercetare 12 membri şi membri corespondenţi ai Academiei Române şi 10 cercetători de la Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu- Motru” al Academiei Române. În scopul coordonării activităţii au fost organizate la sediul Institutului de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române trei seminarii, pe 30 aprilie, 14 mai şi 18 iunie 2015. ECHIPA DE CERCETARE Nr. Nume şi prenume Instituţia 1 Acad. Alexandru SURDU Inst. de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române - Director 2 Acad. Ioan Aurel POP Centrul de Studii Transilvane, Cluj- Napoca - Director 376 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 3 Prof. univ. dr. Nicolae EDROIU, Institutul de Istorie „George membru corespondent Academia Bariţiu”, Cluj-Napoca - Director Română 4 Acad. Marius PORUMB Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, Cluj-Napoca - Director 5 Acad. Dan BERINDEI Academia Română 6 Prof. univ. dr. Paul Helmut Institutul de Cercetări Socio- NIEDERMAIER, membru Umane, Sibiu - Director corespondent Academia Română 7 Acad. Marius SALA Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”, Bucureşti - Director 8 Acad. Sabina ISPAS Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”, Bucureşti - Director 9 Şerban STURDZA, membru Institutul de Arhitectură „Ion corespondent Academia Română Mincu”, Bucureşti 10 Acad. Răzvan THEODORESCU Academia Română 11 Prof. univ. dr. Gheorghe CHIVU, Universitatea Bucureşti membru corespondent Academia Română 12 Prof. univ. dr. Gabriela Pană Universitatea Bucureşti DINDELEGAN, membru corespondent Academia Română 13 Marius DOBRE Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru”, Bucureşti 14 Dragoş POPESCU Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru”, Bucureşti 15 Claudiu BACIU Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru”, Bucureşti 16 Mona MAMULEA Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru”, Bucureşti 17 Ştefan-Dominic GEORGESCU Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru”, Bucureşti 18 Mihai POPA Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru”, Bucureşti Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 377 19 Victor Emanuel GICA Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al AR 20 Mihai MICLE Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru”, Bucureşti 21 Camelia POPA Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al AR 22 Ana-Maria MARHAN Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru”, Bucureşti

3. ANALIZA SWOT DOMENIUL FILOSOFIE Filosofia nu este o simplă „parte” a culturii, ci şi un instrument de cunoaştere în dezvoltarea ştiinţifică şi socială a unei naţiuni. Sarcina filosofiei, definită prin competenţele ei cognitive, este să evalueze valabilitatea şi adecvarea teoriilor pe care se sprijină toate domeniile vieţii ştiinţifice şi sociale, de la ştiinţele exacte şi naturale la economie şi disciplinele socio-politice. Obiective specifice în vederea atingerii obiectivului disciplinar: ƒ recuperarea istoriei filosofiei româneşti din perspectivă actuală (soluţii româneşti deja formulate la probleme cu care se confruntă ştiinţa şi societatea europeană actuală); ƒ încurajarea creaţiilor originale în domeniul filosofiei (formularea de soluţii noi); ƒ dezvoltarea anumitor ramuri şi subdomenii ale filosofiei care au relevanţă pentru/ajută la: ƒ dezvoltarea ştiinţelor exacte (filosofia fizicii, filosofia biologiei, filosofia cunoaşterii ştiinţifice/epistemologie etc.); ƒ dezvoltarea ştiinţelor sociale (filosofia socială, filosofia economiei, filosofia dreptului, filosofia minţii, filosofia cognitivă etc.); ƒ educarea populaţiei (logica, filosofia comunicării, etica etc.). ƒ creşterea vizibilităţii pentru produsele filosofice româneşti; ƒ adaptarea cercetării filosofice la nevoile ştiinţifice şi sociale ale României şi Europei; ƒ implicarea investigaţiei filosofice în cât mai multe domenii ale vieţii ştiinţifice şi sociale. 378 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Puncte tari ƒ Existenţa unei puternice tradiţii filosofice a specificului cultural şi lingvistic, care îşi are sursele în cercetările lui Blaga, Motru, Noica, Vulcănescu. Pe aceste baze se poate actualiza un set de trăsături-cheie ale mentalităţii româneşti (care s-au constituit prin relaţie cu limba, cu istoria şi cu poziţia geo-politică a României). De acest set de trăsături-cheie actualizate ar trebui să ţină seama orice strategie de dezvoltare a României; ƒ Existenţa unor direcţii dintre cele mai variate în cercetarea filosofică academică (istoria filosofiei, filosofia ştiinţei, filosofia minţii, filosofia istoriei, filosofia artei, epistemologie, logică clasică, gândire critică, etică, etici aplicate la problemele societăţii postindustriale etc.); cercetarea academică se suprapune, practic, peste majoritatea direcţiilor occidentale de cercetare. Între aceste departamente şi direcţii de cercetare diverse există o continuă colaborare şi un continuu schimb de experienţă; ƒ Existenţa unei tradiţii viguroase a cercetării istorice a filosofiei româneşti; filosofii români au încercat, fiecare în parte, să construiască sisteme filosofice prin raportare la problemele cu care se confruntă filosofia occidentală şi ştiinţa din epoca lor. Recuperarea soluţiilor formulate de ei ar putea reprezenta un câştig nu numai pentru filosofia universală, ci şi pentru teoriile actuale ale ştiinţei; ƒ Existenţa unor multiple puncte de convergenţă între filosofia din România şi filosofia din Occident; filosofia din România s-a constituit de la bun început în consonanţă cu filosofia occidentală şi prin raportarea constantă la aceasta; ƒ Colaborarea excelentă între mediul filosofic academic şi mediul filosofic universitar, concretizată în: ƒ Existenţa a numeroase proiecte comune; ƒ Organizarea de manifestări ştiinţifice comune; ƒ Tipărirea de volume cu contribuţii din ambele zone ale cercetării filosofice (ex.: seriile cu apariţii anuale Studii de istorie a filosofiei universale, Studii de istorie a filosofiei româneşti, Teoria categoriilor, Probleme de logică); ƒ Prezenţa problematicilor actuale în instruirea filosofică din universităţi; ƒ Atragerea tinerilor doctoranzi ai facultăţilor de profil în proiectele şi volumele academice. ƒ Capacitatea de a atrage în proiecte comune profesori, cercetători în filosofie şi tineri doctoranzi din întreaga ţară (ex.: Simpozionul Naţional „Constantin Noica”, un simpozion itinerant, care se desfăşoară de 7 ani în diverse centre universitare din ţară, este o manifestare ştiinţifică de amploare, care creează coeziune între diversele instituţii de cercetare filosofică din ţară şi asigură un spaţiu de dezbatere pentru o varietate de probleme actuale); ƒ O bună vizibilitate în mediul digital al lucrărilor şi revistelor cu conţinut filosofic („Revue Roumaine de Philosophie” (revistă în limbi străine indexată Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 379 ISI): http://www.institutuldefilosofie.ro/page.php?14; Studii de istorie a filosofiei româneşti – serie academică indexată EBSCO, CEEOL şi Index Copernicus: http://filosofieromaneasca.institutuldefilosofie.ro/page.php?3; „Cercetări filosofico-psihologice” – revistă indexată EBSCO: http://www.cercetari.institutuldefilosofie.ro/ news.php; „Revista de filosofie”: http://www.institutuldefilosofie.ro/ page.php?82); ƒ Capacitatea de a atrage filosofi străini în lucrările şi revistele academice româneşti: „Revue Roumaine de Philosophie” este un spaţiu de dezbatere tematică între filosofii din România şi filosofii străini. Puncte slabe ƒ Inexistenţa unei baze digitale pentru filosofia românească (texte scanate online, reţele ştiinţifice, baze de date etc.); ƒ Absenţa revistelor filosofice româneşti de tip „open access”; ƒ Disproporţia dintre numărul mic de conducători de doctorat (şi, implicit, de doctoranzi) în cercetarea academică prin raport cu cel din mediul universitar; ƒ Lipsa unui buget dedicat pentru organizarea de/participarea la conferinţe şi simpozioane internaţionale; ƒ Lipsa unui buget dedicat pentru cercetări care presupun deplasare; ƒ Lipsa unui buget dedicat pentru aparatura tehnică necesară desfăşurării activităţii. Oportunităţi/Avantaje ƒ Importanţa crescândă, în Occident, a filosofiei în evaluarea teoriilor ştiinţifice competitive; ƒ Antrenarea tot mai mare a filosofiei în probleme legate de societatea postindustrială şi multiculturală; ƒ Sprijinul Editurii Academiei Române în publicarea rezultatelor cercetărilor filosofice. ƒ Acces la bazele de date internaţionale; ƒ Acces la reţele ştiinţifice tip „Academia.edu” şi „ResearchGate”; ƒ Acces la programele postdoctorale şi de dezvoltare ale Academiei Române. Ameninţări ƒ Disproporţia dintre importanţa pe care politica de dezvoltare a statului român o acordă cercetării în ştiinţele socio-umane şi umaniste, pe de o parte, şi importanţa acordată cercetărilor din domeniul tehnologic, pe de altă parte; ƒ Numărul mic de proiecte şi granturi care asigură acces cercetării de tip filosofic; ƒ Reticenţa oamenilor de ştiinţă în ceea ce priveşte implicarea filosofiei în constituirea teoriilor ştiinţifice; ƒ Carenţele de educaţie filosofică la publicul larg şi absenţa instrumentelor gândirii conceptuale la majoritatea populaţiei. 380 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Factori interni Strengths (Puncte tari) Weaknesses (Puncte slabe) S W – Existenţa unei puternice tradiţii filosofice – Inexistenţa unei baze digitale pentru a specificului cultural şi lingvistic; filosofia românească (texte scanate – Existenţa unor direcţii variate în online, reţele ştiinţifice, baze de date cercetarea filosofică academică; etc.); – Existenţa unei tradiţii viguroase a – Absenţa revistelor filosofice româneşti de cercetării istorice a filosofiei româneşti; tip „open access”; – Existenţa unor multiple puncte de – Disproporţia dintre numărul mic de convergenţă între filosofia din România conducători de doctorat (şi, implicit, de şi filosofia din Occident; doctoranzi) în cercetarea academică – Colaborarea excelentă între mediul prin raport cu cel din mediul filosofic academic şi mediul filosofic universitar; universitar; – Lipsa unui buget dedicat pentru – Capacitatea de a atrage în proiecte comune organizarea de/participarea la profesori, cercetători în filosofie şi conferinţe şi simpozioane tineri doctoranzi din întreaga ţară; internaţionale; – O bună vizibilitate în mediul digital al – Lipsa unui buget dedicat pentru cercetări lucrărilor şi revistelor cu conţinut care presupun deplasare; filosofic; – Lipsa unui buget dedicat pentru aparatura – Capacitatea de a atrage filosofi străini în tehnică necesară desfăşurării activităţii. lucrările şi revistele academice româneşti. Opportunities (Avantaje) Threats (Ameninţări) O T – Importanţa crescândă, în Occident, a – Disproporţia dintre importanţa pe care filosofiei în evaluarea teoriilor politica de dezvoltare a statului român ştiinţifice competitive; o acordă cercetării în ştiinţele socio- – Antrenarea tot mai mare a filosofiei în umane şi umaniste, pe de o parte, şi probleme legate de societatea importanţa acordată cercetărilor din postindustrială şi multiculturală; domeniul tehnologic, pe de altă parte; – Sprijinul Editurii Academiei Române în – Numărul mic de proiecte şi granturi care publicarea rezultatelor cercetărilor asigură acces cercetării de tip filosofic; filosofice. – Reticenţa oamenilor de ştiinţă în ceea ce – Acces la bazele de date internaţionale; priveşte implicarea filosofiei în – Acces la reţele ştiinţifice tip constituirea teoriilor ştiinţifice; „Academia.edu” şi „ResearchGate”; – Carenţele de educaţie filosofică la – Acces la programele postdoctorale şi de publicul larg şi absenţa instrumentelor dezvoltare ale Academiei Române. gândirii conceptuale la majoritatea populaţiei. Factori externi Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 381 DOMENIUL PSIHOLOGIE Din punct de vedere psihologic, construcţia identităţii este un proces complex, a cărui dinamică este strâns legată de dinamica mediului socio-cultural în care individul uman creşte şi se dezvoltă. Tehnologiile digitale au devenit astăzi o componentă intrinsecă a acestui mediu, aducând schimbări dramatice în modul în care omul modern trăieşte, lucrează sau comunică. Nu trebuie să uităm faptul că, la rândul lor, ceea ce astăzi denumim tehnologii digitale se află într-o evoluţie continuă, aducând permanent sub umbrela acestui concept aplicaţii şi produse tot mai complexe pe care utilizatorii se străduiesc să le adapteze şi să le integreze în stilul lor de viaţă. Utilizarea noilor tehnologii, şi în primul rând a tehnologiilor internet conduc la un construct identitar foarte dinamic în care a fi prezent online reprezintă un mod de a fi şi care solicită ştiinţelor socio-umane noi teorii şi modele capabile să îl descifreze şi să îl explice. Procesele de reconfigurare a ştiinţelor socio-umane care au avut loc în ultimii zece ani pe plan internaţional au determinat modificări în clasificarea ştiinţelor din România. Astfel, Hotărârea de Guvern nr. 676/28.06.2007 privind domeniile de studii superioare de licenţă, structurile instituţiilor de învăţământ superior şi specializările organizate de acestea încadrează psihologia în categoria Ştiinţelor sociale şi politice, împreună cu Sociologia, Asistenţa socială, Relaţii internaţionale şi studii europene, Ştiinţe administrative, Ştiinţe ale comunicării şi Ştiinţe ale educaţiei. Prin Ordinul comun al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi al Institutului Naţional de Statistică nr. 123/123/2015 privind modificarea şi completarea Clasificării ocupaţiilor din România — nivel de ocupaţie (şase caractere), care a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 161 din 9 martie 2015, psihologii vor putea fi angajaţi în următoarele ocupaţii specializate: psihologie clinică, consiliere psihologică, psihoterapie, psihologia muncii şi organizaţională, psihologia transporturilor, psihologia aplicată în servicii, psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională, psihopedagogie specială, psihologie aplicată în domeniul securiăţii naţionale, psihologie judiciară – evaluarea comportamentului simulat, precum şi, corelativ, cercetător în psihologie. Şcoala românească de psihologie s-a armonizat, atât în trecut, cât şi în prezent, cu marile curente în cercetarea şi practica internaţională. Principalele edituri (Humanitas, Trei, Polirom, Curtea Veche etc.) din România au tradus în ultimii ani cărţi de specialitate, atât cărţi fundamentale ale unor autori clasici în domeniul psihologiei, cât şi volume ale unor specialişti în diferite domenii, recunoscuţi la nivel internaţional. De asemenea, autorii români publică anual un număr considerabil de cărţi de specialitate şi articole ştiinţifice. Dintre revistele de specialitate publicate în România, doar 2 sunt indexate ISI şi cca 15 reviste sunt indexate în cel puţin 3 baze de date internaţionale. ƒ Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Psihologie – 2069-1386 – Iaşi, semianual 382 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Psihologia socială – 1454-5667 – Iaşi, semianual ƒ International Journal of Education and Psychology in the Community (IJEPC) – 2069–4695 – Oradea, semianual ƒ Journal of Psychological and Educational Research (JPER) – 2247-1537 – Oradea, semianual ƒ Revista de Psihologie Şcolară – 1844-1815 – Oradea, semianual ƒ Romanian Journal of School Psychology – 2248-244X- – Oradea, semianual ƒ Analele Universităţii din Oradea. Fascicula Psihologie -1583-2910 – Oradea, semianual ƒ Studia Universitatis Babeş-Bolyai – Psychologia-Paedagogia – 2065-9431 – Cluj-Napoca, semianual ƒ Cognition, Brain, Behavior. An Interdisciplinary Journal – Cluj-Napoca, 4 numere pe an, indexată ISI ƒ Journal of Cognitive and Behavioral Psychotherapies – Cluj-Napoca, 4 numere pe an, indexată ISI ƒ Terapia Sistemica / Systemic Therapy -1844-4563 – Timişoara, semianual ƒ Romanian Journal of Applied Psychology – 1454-8062 – Timişoara, bianual ƒ Journal of Educational Sciences & Psychology – 2247-6377 – Ploieşti, bianual ƒ Revista de Psihoterapie Experienţială Română – 1453-634X – Bucureşti, trimestrial ƒ Romanian Journal of Experimental Applied Psychology – 2069-1971, 4 numere pe an, Bucureşti ƒ Psihologia Resurselor Umane – 1583-7327 – Bucureşti, bianual ƒ Revista de psihologie a Academiei Române – 0034-8759 – Bucureşti, 4 numere pe an Precizăm faptul că eventuale comparaţii cu situaţia din ţările din sud-estul Europei sunt dificil de realizat, dat fiind faptul că puţine publicaţii periodice sunt indexate în baze de date internaţionale. În România a existat şi există tendinţa de a edita noi reviste de specialitate, care funcţionează în cadrul unor instituţii de învăţământ superior sau cercetare publice şi private. Publicarea acestora este de cele mai multe ori motivată de nevoia de a îndeplini noile criteriile de evaluare academică la nivel individual şi instituţional. Multe dintre revistele publicate în România nu îndeplinesc criteriul minim pentru a fi luate în considerare în cadrul grilelor de evaluare stabilite (indexare în minim 3 baze de date internaţionale), sau chiar dacă sunt indexate ele sunt publicate în tiraje foarte mici, care nu ajung la publicul interesat. Conţinutul este de cele mai multe ori publicat on-line, în sistem open-access, site-urile nu sunt suficient promovate şi modalităţile de accesare sunt dificile datorită slabei indexări în motoarele de căutare. De asemenea, există tendinţa de a publica o mare parte a conţinutului articolelor în limba engleză, fără a ţine cont de faptul că publicul din România nu dispune de suficiente competenţe lingvistice (statisticile arată ca România este pe ultimele locuri din Europa din Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 383 punct de vedere al competenţelor lingvistice). Mai mult, s-a configurat nevoia existenţei, atât la nivelul cunoaşterii comune, cât şi a specialiştilor, a unei baze de termeni de specialitate în limba română, care să reflecte cât mai corect semnificaţia acestor concepte promovate în literatura de specialitate internaţională. În consecinţă, impactul şi utilitatea informaţiilor publicate este scăzut, fără a produce de cele mai multe ori efectele scontate la nivelul practicienilor şi fără o suficientă vizibilitate la nivelul comunităţii academice. Nu există o suficientă colaborare inter-instituţională, centrele care promovează cercetarea în diverse domenii ale psihologiei sunt focalizate de teme specifice, în colaborare cu parteneri externi, cu preocupări de nişă, fără a exista o diseminare suficientă la nivelul celorlalte instituţii academice şi guvernamentale din România şi fără o finalitate practică. Spre deosebire de România şi majoritatea ţărilor din sud-estul Europei, ţările cu tradiţie în domeniul psihologiei (de exemplu, UK, S.U.A.) au dezvoltat şi validat în timp un sistem de gestionare a publicaţiilor în domeniu, cu o strictă monitorizare a calităţii conţinutului acestora şi politici editoriale clar definite şi în acord cu noile nevoi de dezvoltare atât la nivel individual, instituţional, cât şi al societăţii în general. De cele mai multe ori, politicile de cercetare sunt în strânsă legătură cu noile direcţii de dezvoltare socială. De exemplu, APA (American Psychological Association) publică cca 92 de jurnale de specialitate, grupate în 10 domenii (Psihologie generală, Psihologie experimentală, Psihologie clinică, Neuroştiinţe şi cogniţie, Psihologia dezvoltării, Psihologia sănătăţii şi medicală, Psihologie I/o şi Management, psihologie judiciară, Psihologie socială şi procese sociale). The British Psychological Society publică sub egida sa un număr de 11 jurnale de specialitate. De menţionat faptul că accesul specialiştilor români în calitate de potenţiali autori este deocamdată dificil la astfel de reviste, care solicită şi oferă o valoare foarte înaltă a calităţii ştiinţific. De asemenea, accesul specialiştilor români din domeniul psihologiei este limitat, pe de-o parte de costurile implicate, pe de altă parte de nivelul specializat de prezentare, atât la nivel conceptual, cât şi al prezentării şi analizei. Din 2009 până în 2013, prin programul ANELIS, Guvernul României a oferit instituţiilor de învăţământ şi cercetare din România posibilitatea accesării gratuite a bazelor de date internaţionale (ISI, ScienceDirect, SAGE, Ebsco etc.), care oferă acces la aceste publicaţii, şi nu numai. DOMENIUL ARTE ŞI AUDIOVIZUAL Puncte tari ƒ Istoria artei în România are o tradiţie remarcabilă, având începuturile în secolul XVIII, studiul evoluţiei artistice câştigând valenţe ştiinţifice în secolul XX. România are un patrimoniu cultural şi monumental de mare valoare, în prezent numărul siturilor şi monumentelor istorice fiind de aproape 30 de mii 384 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 de unităţi (pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO fiind înscrise 30 de monumente). ƒ Istoria artei înregistrează în România o mare varietate stilistică, cronologia evoluţiei artistice pornind din Preistorie, trecând prin Antichitatea clasică, prin diversitatea medievală şi modernitate, spaţiul românesc având încă multe aspecte inedite, unele de o remarcabilă valoare şi performanţă la nivel european. Acum ne aflăm într-o etapă de început în care Europa începe să cunoască România artistică. ƒ Arta modernă şi contemporană românească înregistrează, la nivel european şi mondial, remarcabile realizări şi performanţe, începând cu marele sculptor Constantin Brâncuşi, şi până în zilele noastre când arta noii şcoli de pictură românească este preţuită la marile licitaţii europene. Toate aceste performanţe artistice româneşti trebuie făcute cunoscute, rapid şi în timp util, prin editare şi difuzare. ƒ Cercetarea istoriei de artă are o bună tradiţie în institutele Academiei Române, fiind într-o colaborare excelentă cu lumea universitară şi din instituţiile muzeale. Putem menţiona participarea la numeroase proiecte de cercetare comune, simpozioane şi conferinţe comune, publicaţii, volume şi periodice realizate în colaborare. Puncte slabe ƒ Pentru etapa menţionată este imperios necesar ca Academia Română să stimuleze cercetările în domeniul istoriei artei, dar şi a etnografiei şi folclorului, domenii reprezentative pentru identitatea naţională, prin crearea unor instituţii specializate în cadrul filialelor sale. Numărul cercetătorilor în domeniul istoriei artei a scăzut semnificativ după 1990, iar finanţarea cercetărilor din domeniu s-a redus, utilizându-se pentru deplasarea pe teren fonduri din diverse proiecte. ƒ Buget diminuat pentru participare la congrese şi conferinţe internaţionale. ƒ Lipsa unui buget pentru cercetările de teren ale temelor de plan ale institutelor. ƒ Slaba finanţare a volumelor şi a periodicelor de istoria artei şi tirajele reduse, care înseamnă o difuzare redusă. Avantaje ƒ Istoria artei are un mare atu în contemporaneitate, când turismul cultural şi interesul pentru artă a crescut considerabil, ceea ce poate contribui la o sporire a publicaţiilor de artă, atât a celor de specialitate, cât şi a celor pentru publicul larg. ƒ Editura Academiei Române poate sprijini acest demers de cunoaştere a artei româneşti, a valorilor artistice aparţinând unor epoci istorice şi culturale desfăşurate pe teritoriul României. Un început a fost făcut şi acesta trebuie să Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 385 continue cu mai multă vigoare. Albume de artă şi publicaţii pot contribui la o mai bună cunoaştere a României pe plan european. Ameninţări ƒ Lipsa de vizibilitate prin nepublicare şi nepopularizare a patrimoniului românesc poate contribui la atribuirea unor valori cultural artistice româneşti unor medii din imediata vecinătate (a se vedea în acest sens domeniul muzicii, folclor şi artă populară, monumente ale artei medievale etc.). ƒ Academia Română, ca primul şi cel mai important for ştiinţific şi cultural al ţării, este datoare să promoveze valorile importante româneşti, să le facă cunoscute în ţară şi în străinătate. ƒ Numărul mare de publicaţii pe piaţa de carte, unele de un evident diletantism, este un pericol şi o ameninţare la adresa literaturii ştiinţifice. DOMENIUL ETNOGRAFIE ŞI FOLCLOR O perspectivă obiectivă asupra culturii contemporane trebuie să aibă în vedere şi acea formă de exprimare specifică numită cultură tradiţională, cultură profundă, cultură orală sau, cu un termen cunoscut şi acceptat de majoritatea specialiştilor, folclorul. Comitetul de experţi de pe lângă UNESCO apreciază folclorul ca pe un patrimoniu imaterial al omenirii în care sunt încorporate creaţiile grupurilor sau ale indivizilor ale căror componente, dezvoltate pe baza tradiţiei, sunt orientate după caracteristicile lor şi reflectă speranţele comunităţilor ca o expresie a identităţii lor culturale şi sociale. Patrimoniul imaterial se exprimă prin mai multe forme şi structuri, pornind de la natura specifică, particulară, a relaţiilor ce se stabilesc între om şi tot ce îl înconjoară. El există în societăţile primitive sau civilizate, în mediile rurale şi în cele urbane, în grupurile subordonate sau în cele dominante. Folclorul genuin este cultură vie, aflată într-o dinamică ascendentă, în evoluţie, îmbogăţire, perfecţionare a formelor de exprimare, în raport cu necesităţile grupului şi ale individului, determinat de condiţiile sociale, politice culturale generale. El este parte intrinsecă a valorilor sociale, economice şi politice şi are importanţă economică, politică, culturală, are rol în istoria unui popor şi un loc bine precizat în istoria contemporană. Această componentă majoră a culturii, organizată într-un sistem de sisteme şi purtătoare de normă, a fost percepută, totdeauna, ca un mijloc de comunicare între indivizi şi între grupuri, cu valoare de excepţie în definirea identităţilor. Este un factor activ, cu o dinamică alertă în societatea contemporană. Puncte tari ƒ Asociem interesul crescând pentru culegerea şi interpretarea folclorului cu acea perioadă istorică în care s-au dezbătut şi, parţial, elucidat probleme 386 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 majore legate de identificarea naţiunilor şi crearea statelor naţionale europene. Semnificative sunt secolele al XVIII-lea – al XX-lea. Pentru actualul proces al diversificării grupurilor şi al relativei globalizări, apreciem că folclorul are aceeaşi deosebită relevanţă. Când generaţia de intelectuali români de la 1848 şi-a precizat idealurile culturale şi sociale au fost trasate câteva direcţii considerate esenţiale pentru cercetarea folcloristică, pe care le putem regăsi şi astăzi, în teme, forme şi metodologii de investigare adaptate şi restructurate pentru momentul actual. ƒ Cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea poate fi apreciată ca cea mai complexă, completă, inovatoare şi, nu de puţine ori, contradictorie etapă în dezvoltarea cercetării de profil. În ansamblu, sunt sintetizate rezultatele colaborării armonioase dintre specialiştii angajaţi în cercetarea patronată de Academia Română şi cea întreprinsă în cadrul universităţilor româneşti. Autoritatea ştiinţifică a câtorva personalităţi (B.P. Hasdeu, Ov. Densusianu, M. Gaster, L. Şăineanu, C. Brăiloiu, D. Caracostea, I. Muşlea, Ov. Bîrlea, M. Pop etc.) a modelat gândirea specialiştilor care au lucrat în sec. al XX-lea, a favorizat dezvoltarea unei metodologii riguroase de culegere, transcriere şi indexare; s-au modernizat şi actualizat perspectivele teoretice şi s-au pregătit şi realizat mari sinteze de gen. România este una dintre puţinele ţări care a realizat şi, parţial, a publicat – prin contribuţia specialiştilor din institutele Academiei Române – instrumentele de lucru ale domeniilor etnologice. ƒ Identitatea unei societăţi se conturează prin simboluri principale recunoscute unanim de către membrii acesteia, semne, credinţe, tradiţii, care dau un sens existenţei membrilor grupului laolaltă şi îi permite acesteia să-şi recunoască propriul membru dintr-o masă de indivizi. Nu întâmplător au fost alese ca „embleme” culturale pentru spiritualitatea românească, încă din secolul al XIX-lea, epica eroică, doina, costumul popular de sărbătoare, instrumente muzicale din lemn, toate aparţinând culturii orale. Folclorul exprimă identitatea culturală a grupului familial, ocupaţional, naţional, religios, etnic etc. Identitatea presupune o fuziune între teritoriu, „limbă şi popor”, care se legitimează printr-o genealogie şi un spaţiu conceptualizate ca atare. Identitatea etnică este modelată de influenţele politice internaţionale, de religie, de limbă. Dacă ele se pierd, se disipează identitatea şi se produce o alienare ireversibilă. Lipsa unor repere ferme de identitate poate face din omul viitorului o fiinţă fragilă. ƒ Institutul de Etnografie şi Folclor (IEF) este o structură de cercetare multidisciplinară de orientare socio-umană. Sarcina prioritară este elaborarea instrumentelor fundamentale de lucru şi a studiilor fundamentale şi avansate asupra fenomenelor culturii populare (orale) tradiţionale şi contemporane din zonele rurale şi urbane. Domeniile principale sunt folcloristica (folclor literar), etnomuzicologia, etnocoreologia, etnografia, arhivele mutimedia, neconvenţionale, de folclor şi etnografie cuprinse astăzi sub genericul Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 387 discipline etnologice. În titulatura institutului sunt alăturate atât denumirea obiectului de studiu şi a fenomenelor ce urmează a fi analizate, cât şi disciplinele cu veche tradiţie în cercetarea de profil din România. ƒ Activitatea se încadrează proiectului naţional pentru dezvoltarea durabilă, dimensiunea culturală. ƒ Activităţile se desfăşoară pe bază de programe şi proiecte de cercetare de interes naţional, fundamentale şi pe baza programelor proprii. Astfel sunt: sintezele domeniilor etnologice – Etnologie românească; Corpus de documente etnografice româneşti (DER); Colecţia naţională de folclor (CNF); Bibliografia generală a etnografiei şi folclorului românesc (BREF) – şi patrimoniul cultural şi informaţional, imaterial şi material, al Arhivei de folclor şi etnografie: actualizare, modernizare, sistematizare, conservare, valorificare – Culuoare de cultură şi civilizaţie: Dunărea, Marea Neagră şi Carpaţii; Informatică şi memorie socială. ƒ Institutul este multidisciplinar. Colectivele de cercetare: ƒ elaborează sintezele teoretice ale domeniilor amintite (tratate), instrumentele fundamentale de lucru (tipologii, atlase, bibliografia generală a domeniilor, antologii şi monografii pentru genuri şi specii, baze de date, ediţii critice), îmbogăţesc baza documentară specifică, arhiva multimedia, prin culegeri în tehnică audiovizuală şi manuscris; prezenţa arhivei multimedia neconvenţionale, unul dintre depozitele culturale semnificative ale României, conferă instituţiei un statut special şi un profil particular specific; ƒ desfăşoară activităţi de cooperare cu instituţii similare din ţară şi străinătate, instituţii de învăţământ superior, alte tipuri de instituţii de cultură (de ex., muzee şi colecţii); prin specialişti, instituţia este afiliată la importante organizaţii şi asociaţii de profil, din ţară şi străinătate; ƒ organizează manifestări ştiinţifice de nivel internaţional şi naţional, activităţi de informare şi instruire a unor categorii diverse ale populaţiei interesate de cunoaşterea fenomenelor de cultură orală; ƒ se implică în strategiile culturale ale României pentru domeniile specifice; ƒ acoperă, prin activităţile de cercetare desfăşurate, întregul areal al purtătorilor de cultură română din ţară şi din afara graniţelor, precum şi aspecte ale culturilor minoritare. Puncte slabe ƒ Lipsa fondurilor pentru realizarea cercetărilor de teren în momentul actual, semnificativ pentru modificarea, de adâncime, a modelelor specifice. ƒ Lipsa fondurilor pentru achiziţionarea de echipamente de înregistrare şi redare moderne, pentru amenajarea spaţiilor de tezaurizare, conservare şi control a documentelor create de-a lungul ultimilor zeci de ani. 388 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Imposibilitatea de a continua editarea, în sistem digital, a documentelor sonore şi de imagine pentru a continua seriile începute. ƒ Diminuarea numărului de specialişti pentru toate domeniile etnologice, mai ales în rândul generaţiei tinere, existând posibilitatea ca, într-un număr de ani, anumite profile şi specializări particulare, care sunt practicate mai ales în cercetarea instituţională, în ultimele două decenii, să nu mai poată fi realizate. Avantaje ƒ Rezultatele cercetărilor sunt valorificate prin publicarea volumelor de sinteză sub forma unor serii, care apar în Editura Academiei sau alte edituri specializate din ţară: Etnologie românească. Folcloristică şi etnomuzicologie (tratat, 6 volume, 2006–2014); Atlasul etnografic român (instrument fundamental, 5 volume, 2003–2013); Atlasul etnografic român (românii din sudul Dunării, 2 volume, 2011); Colecţia naţională de folclor (instrument fundamental alcătuit din tipologii şi antologii individualizate pe genuri şi specii – folcloristică şi etnomuzicologie –, editate în serii paralele, continuă activitatea începută în 1969; până în 1990 s-au publicat 16 volume; între anii 2007–2011 au fost editate încă 7 volume); Bibliografia generală a etnografiei şi folclorului românesc (seria, începută în 1968, numără 6 volume şi bibliografii curente); Corpus de documente etnografice. Răspunsuri la chestionarele Atlasului etnografic român (valorifică informaţiile din Atlasul etnografic român în cadrul unor serii tematice paralele – 9 volume); Document. Arhive folclorice româneşti/ Romanian Folk Archives; începută în 1999, seria publică, în sistem digital, cele mai valoroase piese din fondurile sonore ale Arhivei de folclor, alături de un aparat critic alcătuit ştiinţific. ƒ Institutul editează „Revista de etnografie şi folclor/ Journal of Ethnography and Folklore” (în limbi de circulaţie internaţională, indexată ISI) şi „Anuarul Institutului de Etnografie şi Folclor” (în limba română, cu rezumat în limbi străine). În ele publică specialişti din străinătate şi din ţară. Cele două publicaţii se află în fondurile de periodice ale marilor biblioteci din străinătate. Prin schimbul interacademic intră în circuitul de specialitate internaţional. ƒ Realizarea marilor culegeri (sonore şi de imagine) înregistrate mecanic, însoţite de un bogat şi divers aparat informativ, din care Arhiva Institutului de Etnografie şi Folclor „C. Brăiloiu” deţine un patrimoniu însemnat, care acoperă intervalul unui secol şi tezaurizează toate speciile prin care se exprimă cultura orală, din fondul activ al comunităţii folclorice şi din cel pasiv. Urmarea firească a acestei activităţi a fost dezvoltarea unei baze teoretice din ce în ce mai complexe şi profunde, precum şi fixarea unor procedee de ordonare şi sistematizare ştiinţifică a tuturor documentelor. ƒ Este în derulare proiectarea şi completarea bazelor de date conform caracteristicilor suporţilor de înregistrare. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 389 Ameninţări ƒ Tehnologia modernă este un aliat pentru cei care consemnează şi alcătuiesc documente ale culturii profunde, dar este şi un agresor pentru modelul tradiţional, o „ameninţare” pentru existenţa unora dintre speciile folclorului genuin, care nu mai răspund, funcţional, nevoilor lumii moderne. Cultura industrializată transmisă prin mass-media erodează folclorul tradiţional şi creează noi stereotipii din care nu lipsesc improvizaţia şi relativismul unor informaţii alcătuite dintr-o solicitare de circumstanţă. Lipsind, de multe ori, criteriul valoric în selecţie, hazardul are rol de factor decisiv, elemente neverificate şi neacceptate încă la nivelul grupului consumator dau naştere, la început, unor hibrizi care se caracterizează prin mediocritate. Dacă o comunitate este echilibrată, bine constituită şi organizată, asemenea produse artificiale nu au şanse de supravieţuire. Cultura orală, folclorul genuin oferă perenitate numai acelor produse care sunt, cu adevărat, necesare. ƒ O cauză a distorsionării folclorului şi valorilor lui este „comerţul cu artă populară” prin care se obţin câştiguri financiare în urma unor spectacole sau expoziţii şi târguri mediocre, cu produse excesiv figurative şi falsă „strălucire”, a unor înregistrări de materiale sonore cu mijloace improvizate, interpreţi fără statut, repertorii de prost gust gândite să fie vândute „la colţ de stradă”. Stereotipia în popularizare şi interpretare duce la manierism iar acesta, la rândul lui, influenţează negativ chiar produsul folcloric activ şi îl pune în pericol. ƒ Folclorul poate fi obiect de piraterie sau diseminare neautorizată în scopul manipulărilor ideologice, politice, poate fi folosit ca mijloc de propagandă pentru transmiterea unor mesaje abil direcţionate, perfide, prin falsificarea semnificaţiilor originare şi resemantizarea forţată, acţionată din exterior. Efectele pot fi de durată, în plan psihologic, ideologic, politic, pot crea conflicte de mai multe tipuri. ƒ Odată cu dezvoltarea turismului rural apare, local, şi o exploatare neloială a folclorului care dezvoltă subcultură, kitsch, lipsă de valoare. ƒ Excesiva dezvoltarea a componentei festive în detrimentul cunoaşterii savante şi agresiunea diletantismului, din cauza scăderii numărului de specialişti cu preocupări în direcţie teoretică, care să ofere direcţii strategice pentru salvgardare, viciază esenţa fenomenului genuin. 390 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035

4. VIZIUNI DE DEZVOLTARE / ŢINTE IPOTEZE Filosofie a. Ipoteze privind dezvoltarea filosofiei pe plan european. Fără îndoială unul dintre fenomenele cele mai importante ale civilizaţiei actuale îl reprezintă progresul ştiinţei, care aduce cu sine o creştere a volumului cunoştinţelor noastre şi ne conduce spre necesitatea unei reinterpretări a categoriilor fundamentale ale gândirii filosofice. În plan internaţional filosofia ştiinţei constituie de mult timp un domeniu privilegiat al interogaţiei filosofice, astfel încât şi în România se poate spune că aceasta va reprezenta unul dintre domeniile care se vor impune tot mai mult. În conexiune cu filosofia ştiinţei, alte domenii vor dobândi o pondere mai accentuată, şi anume filosofia minţii şi etica aplicată. Întrucât una dintre întrebările majore ale filosofiei dintotdeauna a fost aceea privind structura gândirii umane, ea nu poate ignora astăzi rezultatele cercetării legate de raportul dintre creier şi gândire sau conştiinţă în general, cât şi implicaţiile acestei cercetări. De asemenea, dat fiind faptul că adeseori cercetările ştiinţifice au ca obiect viaţa umană, ele ridică întrebări cu privire la legitimitatea lor, etica fiind constrânsă să părăsească marile edificii teoretice şi să se adâncească în situaţiile concrete paradoxale la care ştiinţa conduce în zilele noastre. Complexitatea societăţii actuale şi dinamica ei accentuată impun de asemenea o adâncire a reflecţiei privind condiţia politică prezentă a omului, ca urmare filosofia politică poate fi considerată o direcţie fermă, care va atrage cercetările filosofilor români. De asemenea, interconexiunea socială şi culturală vor face ca întrebări şi categorii din alte spaţii culturale decât cele occidentale să pătrundă în sfera intereselor filosofice. De aceea, una dintre marile teme va rămâne filosofia religiei, în care momente ale spiritualităţii extra-occidentale vor intra în sinteză cu paradigma occidentală. b. Ipoteze privind dezvoltarea filosofiei în România. Indiferent de gradul de integrare al României în structurile europene, dezvoltarea filosofiei în România va avea loc în strânsă legătură cu fenomenul filosofic european. Este de anticipat ca filosofia ştiinţei, etica aplicată, filosofia politică şi filosofia religiei să capete şi în filosofia românească o pondere tot mai mare. Psihologie a. Ipoteze privind dezvoltarea psihologiei în Europa. În ţările cu tradiţie în domeniul psihologiei (de exemplu, UK, S.U.A.) există sisteme de gestionare a publicaţiilor în domeniu, cu o strictă monitorizare a calităţii Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 391 conţinutului acestora, care dovedesc faptul că politicile de cercetare sunt în strânsă legătură cu noile direcţii de dezvoltare socială. Această tendinţă, putem prevedea, se va menţine şi chiar se va întări. Menţionăm 10 domenii de cercetare prioritare în domeniul psihologiei actuale: Psihologie generală, Psihologie experimentală, Psihologie clinică, Neuroştiinţe şi cogniţie, Psihologia dezvoltării, Psihologia sănătăţii şi medicală, Psihologie I/O şi Management, psihologie judiciară, Psihologie socială şi procese sociale. b. Ipoteze privind dezvoltarea psihologiei în România. Putem prevedea o accelerare a sincronizării cercetării psihologice româneşti cu cercetarea psihologică europeană. Accesul specialiştilor români pe plan european, în calitate de autori, deocamdată dificil, va deveni treptat mai uşor, pe măsură ce calitatea ştiinţifică a cercetărilor se va îmbunătăţi. Arte şi Audiovizual Având în vedere dezvoltarea uriaşă a domeniului, datorată unor fenomene specifice (revoluţia digitală, dezvoltarea turismului cultural etc.), nu se pot anticipa cu mare precizie evoluţiile viitoare, pe termene prea lungi. Totuşi, se poate susţine ipoteza că dezvoltarea domeniului în România va avea loc în strânsă legătură cu dezvoltarea domeniului pe plan european. Etnografie şi Folclor Identitatea presupune o fuziune între teritoriu, „limbă şi popor”, care se legitimează printr-o genealogie şi un spaţiu conceptualizate, ca atare. Identitatea etnică este modelată de influenţele politice internaţionale, de religie, de limbă. Dacă ele se pierd, se disipează identitatea şi se produce o alienare ireversibilă. Lipsa unor repere ferme de identitate poate face din omul viitorului o fiinţă fragilă. SCENARII Scenariul #1. În cazul unei integrări profunde a României în UE. În cazul unei integrări profunde a ţării noastre în structurile europene se impune crearea de condiţii pentru conservarea specificului culturii româneşti în cadrul larg al culturii europene. Sincronizarea cercetării ştiinţifice româneşti cu cercetarea ştiinţifică europeană va trebui să conducă la îmbunătăţirea standardelor calitative pe care vor trebui să le îndeplinească produsele cercetării româneşti, astfel încât aceste produse să poată fi difuzate cu succes pe plan european, fiind totuşi recunoscute ca produse ale cercetării româneşti de specialitate. Scenariul #2. În cazul unei integrări mai puţin profunde a României în UE. În cazul unei integrări mai slabe a României în structurile europene, cerinţele care urmează a fi îndeplinite nu vor fi cu mult diferite de cele din cazul unei 392 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 integrări profunde. Necesitatea unei sincronizări a cercetării ştiinţifice româneşti cu cea de pe plan european se face simţită indiferent de nivelul de integrare a ţării în structurile europene. Totuşi, în acest caz, este necesară asigurarea unei finanţări a cercetării, prin mijloace interne, care să menţină standardele europene de calitate a cercetării.

5. CONCLUZII Ca o concluzie generală a cercetării se impune necesitatea ca Academia Română să stimuleze mai ferm cercetările în domeniul filosofiei, psihologiei, istoriei artei, dar şi a etnografiei şi folclorului, domenii reprezentative pentru identitatea naţională, prin susţinerea instituţiilor specializate din cadrul său. Numărul cercetătorilor în domeniile filosofiei, psihologiei, istoriei, istoriei artei a scăzut semnificativ după 1990, iar finanţarea cercetărilor din domeniu s-a redus. Această situaţie creează dificultăţi în realizarea unor cercetări de calitate în respectivele domenii, în vederea sincronizării acestora cu nivelul atins pe plan european. Sunt necesare măsuri ferme pentru remedierea acestei situaţii. Etape viitoare - propunem: ƒ realizarea de traduceri în limbi de largă circulaţie a unor selecţii din opere fundamentale, referitoare la epoca stră-română (daco-romană), româno-slavă, începuturile filosofiei în limba română, opere ale filosofilor clasici români. Se poate face o selecţie din aproximativ 200 lucrări. ƒ realizarea de bibliografii virtuale ale filosofiei româneşti şi ale disciplinelor filosofice: logică, ontologie, gnoseologie, etică, estetică etc. ƒ realizarea de dicţionare digitale: de personalităţi filosofice, în genere sau pe discipline, cu opere, performanţe şi contribuţii (pe baza unor lucrări deja elaborate, de ex. Contribuţii româneşti în logica secolului XX).

6. ANEXE ANEXA 1 CULTURA DIGITALĂ ÎN ROMÂNIA – NATIVII DIGITALI AI EUROPEI ŞI WEB-UL PEDAGOGIC ƒ România a derulat un program cuprinzător de reformă în educaţie, la nivelul învăţământului de nivel primar, secundar şi terţiar. Această reformă a vizat, printre altele, informatizarea şcolilor şi dobândirea competenţelor digitale de către elevi şi profesori. ƒ Conceptul de „web pedagogic” este unul nou, care arată că relaţia specială pe care tinerii o au cu TIC poate fi valorificată în procesul de învăţământ, în scopul instruirii, al dezvoltării unei personalităţi armonioase, în consilierea vocaţională, în promovarea schimburilor de idei, informaţii, inovaţii şi resurse educaţionale. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 393 ƒ Utilizarea TIC în şcolile româneşti a fost sprijinită prin programul Sistemului Naţional Informatizat (S.E.I.). În cadrul acestuia au fost instruiţi profesori şi administratori de reţele, s-a furnizat conţinutul multimedia educaţional, a fost dezvoltat portalul educaţional portal.edu.ro. ƒ Cu toate acestea, România este încă departe de a-şi valoriza competenţele în domeniul TIC pentru educaţie, creştere şi prosperitate, relevă Raportul de cercetare evaluativă pentru Programul S.E.I. Specialiştii români au identificat necesitatea unor schimbări politice educaţionale în ceea ce priveşte: TIC şi curriculum-ul; introducerea TIC pe scară largă în şcoli, achiziţia de calculatoare în număr suficient şi stabilirea unor competenţe TIC-standard pentru profesori. ƒ Implementarea pe scară largă a TIC în comunităţile defavorizate reprezintă o altă direcţie de acţiune. Proiectul „Economia Bazată pe Cunoaştere”, derulat de Guvernul României împreună cu Banca Mondială, a accelerat, la rândul său, într-o foarte mare măsură participarea a 255 de comunităţi dezavantajate (44% din totalul comunităţilor dezavantajate româneşti) la societatea cunoaşterii, prin informatizarea şcolilor (infrastructură competitivă şi conectivitate) şi a administraţiei publice locale. Obiectivul final al unei economii bazate pe cunoaştere este creşterea produsului intern brut, prin investiţia în capitalul uman care, cu ajutorul tehnologiei informaţiei şi al instruirii, învaţă să genereze şi să exploateze cunoaşterea. ƒ Regândirea educaţiei, în scopul obţinerii unor rezultate economice şi sociale mai bune, se face şi la nivel european prin activarea aşa-numitelor competenţe-cheie (denumite şi „transversale”) ale secolului XXI, cum ar fi cele digitale, civice şi antreprenoriale. ƒ Raportul Euridice (2013) punctează: încurajarea mai multor tineri să urmeze o carieră în matematică, ştiinţă şi tehnologie (un număr suficient de absolvenţi în aceste domenii de mare căutare este vital pentru inovare şi creştere economică); încorporarea competenţelor cheie în curicula naţională şi în alte documente directoare; consolidarea statutului acestor competenţe; creşterea gradului de integrare a competenţelor digitale în alte discipline (asocierea lor cu fiecare domeniu curricular). ƒ Toate rapoartele de strategie pentru competenţele digitale menţionează, printre cele mai frecvente obiective educaţionale, îmbunătăţirea integrării TIC în procesul de predare şi învăţare, dotarea elevilor cu competenţele necesare în domeniul TIC (stăpânirea foarte bună a unui mediu de lucru bazat pe TIC, comportamentul responsabil, crearea, producerea, prelucrarea şi utilizarea datelor, achiziţionarea de informaţii, comunicarea şi schimbul de informaţii), instruirea în domeniul TIC a cadrelor didactice şi dezvoltarea infrastructurii TIC în şcoli. ƒ Raportul Euridice mai arată că strategiile naţionale în domeniul educaţiei se pot axa pe una sau pe mai multe competenţe-cheie. De pildă, Polonia a introdus o strategie naţională care încorporează obiectivele pentru toate competenţele-cheie, iar Spania, Lituania şi Austria au, la rândul lor, strategii care includ acţiuni de promovare a tuturor sau a majorităţii competenţelor-cheie. ƒ Accentul se pune şi pe statutul cross-curricular al diverselor competenţe, care implică faptul că toate domeniile şi disciplinele de învăţare diferite care constituie curriculum- ul ar trebui să contribuie la dobândirea de competenţe aflate în relaţie. Statutul cross- curricular în cazul competenţelor digitale este aplicat pe scară largă în Europa, doar Bulgaria, România şi Croaţia neadoptând această abordare (Euridice, 2013). ƒ În ceea ce priveşte predarea competenţelor digitale, în special, este nevoie ca profesorii de toate disciplinele curriculum-ului să utilizeze TIC ca instrument în scopuri demonstrative şi ca elevii să le utilizeze pentru efectuarea unor sarcini specifice. 394 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Un factor stimulativ pentru dezvoltarea competenţelor TIC este şi creşterea timpului petrecut de populaţia generală pe calculator, însă cu precădere în mediul online. Astfel, un studiu recent privind utilizarea Internetului (Mediascope, prezentat de IAB România, 2013) arată că românii, cu 18,6 ore de Internet pe săptămână, se clasează pe locul al doilea într-un top al ţărilor europene din punct de vedere al timpului consumat în lumea virtuală. Tot românii sunt şi cei care folosesc mesageria instant, pentru a comunica online, cu 60% mai mult decât media europeană a utilizatorilor de Internet. Studiul Mediascope mai evidenţiază că pe primul loc al consumului de timp pe Internet sunt ucrainenii, cu 20 de ore pe săptămână, iar pe locul al treilea se plasează turcii, cu o medie săptămânală de 18,3 ore. ƒ Pe fondul lipsei unor programe de instruire destinate elevilor şi adulţilor, care ar servi bunei utilizări a TIC, poate surveni însă o utilizare nesănătoasă a Internetului (dependenţa de reţelele de socializare, de jocurile online), ceea ce determină scăderea productivităţii muncii, respectiv performanţele şcolare slabe sau chiar eşecul şcolar. Puncte tari ƒ pătrunderea masivă în şcoli a TIC, cu precădere în universităţi, inspectorate şcolare şi licee; ƒ creşterea numărului unităţilor de învăţământ conectate la Internet; ƒ dezvoltarea de lecţii bazate pe TIC pentru majoritatea disciplinelor din programele şcolare de liceu; ƒ creşterea numărului de specialişti TIC cu studii superioare de profil. Puncte slabe ƒ numărul insuficient de calculatoare şi de calculatoare conectate la Internet, care revin la 100 de elevi/studenţi; ƒ concentrarea specialiştilor TIC în oraşele mari; ƒ gradul scăzut de integrare a TIC în alte discipline. Oportunităţi ƒ consolidarea competenţelor digitale în învăţământ, la toate nivelurile, prin integrarea tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) în sălile de clasă, îmbunătăţind astfel abilităţile şi cunoştinţele elevilor; ƒ promovarea competenţelor TIC în curriculum, în activitatea de predare şi în materialele destinate învăţării; ƒ formarea profesorilor (alfabetizarea digitală), utilizarea materialelor de predare/învăţare bazate pe TIC şi instruirea personalului administrativ de suport TIC din şcoli; ƒ formarea unor comunităţi de practică (networking şcolar), pentru a promova schimbul de idei, informaţii, inovaţii şi resurse educaţionale; ƒ dezvoltarea rapidă a sistemelor de învăţare la distanţă (e-Learning). Ameninţări ƒ competenţele digitale nu au dobândit un statut cross-curricular în România, ceea ce poate antrena un dezavantaj competitiv faţă de celelalte ţări din Uniunea Europeană; Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 395 ƒ emigraţia specialiştilor TIC români; ƒ ritmul scăzut în care se asigură dotarea unităţilor de învăţământ cu echipamente TIC; ƒ lipsa unor programe de instruire destinate elevilor în buna utilizare a TIC, care poate antrena utilizarea nesănătoasă a Internetului şi dependenţa de reţelele de socializare sau de jocurile online. BIBLIOGRAFIE

1. Comisia Europeană, Raport Euridice, Dezvoltarea competenţelor cheie în şcolile din Europa: provocări şi oportunităţi pentru politică, noiembrie 2013, http://eacea.ec.europa.eu/education/eurydice/documents/thematic_reports/145RO.pdf, accesat la 23.05.2015.

2. Ecomunitate.ro, Ce înseamnă economia bazată pe cunoaştere?, http://www.ecomunitate.ro/proiect, accesat la data de 23.05.2015

3. Mediascope, STUDIU. Românii, în topul „navigatorilor” pe net, http://ro.stiri.yahoo.com/studiu-rom%C3%A2nii-%C3%AEn-topul-navigatorilor-pe- net-094030933.html , consultat la 10 iulie 2013.

4. Noveanu, E., Potolea, D., Velea, S., Botnariuc, P., Novak, C., Istrate, O., Informatizarea sistemului de învăţământ: Programul S.E.I., Raport de cercetare evaluativă, e-Learning România, 2008. ANEXA 2. CULTURA DIGITALĂ ÎN ROMÂNIA: ASPECTE PRIVIND DEZVOLTAREA ŞI UTILIZAREA SPAŢIULUI DIGITAL Din punct de vedere psihologic, construcţia identităţii este un proces complex, a cărui dinamică este strâns legată de dinamica mediului socio-cultural în care individul uman creşte şi se dezvoltă. Tehnologiile digitale au devenit astăzi o componentă intrinsecă a acestui mediu, aducând schimbări dramatice în modul în care omul modern trăieşte, lucrează sau comunică. Nu trebuie să uităm faptul că, la rândul lor, ceea ce astăzi denumim tehnologii digitale se află într-o evoluţie continuă, aducând permanent sub umbrela acestui concept aplicaţii şi produse tot mai complexe la care utilizatorii se străduiesc să le adapteze şi să le integreze în stilul lor de viaţă. Utilizarea noilor tehnologii şi în primul rând a tehnologiilor internet conduce la un construct identitar foarte dinamic în care a fi prezent online reprezintă un mod de a fi şi care solicită ştiinţelor socio-umane noi teorii şi modele capabile să îl descifreze şi să îl explice. Tehnologiile digitale funcţionează simultan ca mediu şi instrument de creaţie: acestea modifică procesul, producţia, difuzarea şi receptarea produselor culturale şi, nu în cele din urmă, caracteristicile noilor produse culturale. Spaţiului digital este unul din instrumentele care contribuie la realizarea obiectivelor promovate de instituţiile europene: ƒ diversitatea culturală şi dialogul intercultural; ƒ cultura – catalizator pentru creativitate, dezvoltare şi evoluţie profesională; ƒ cultura ca element vital al relaţiilor internaţionale. 396 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Elementele digitale şi practicile online ale comunicării şi socializării în spaţiul digital oferă utilizatorilor simţul identităţii de grup şi constituie baza pe care se dezvoltă discursurile online şi identităţile lor digitale. Unii utilizatori ai reţelelor online de socializare, dar şi utilizatori de internet în general, consideră că diferenţa dintre identitate online şi identitate offline este mică, ei afirmă că avem de-a face mai degrabă cu condiţii diferite de construire a identităţii, decât cu identităţi diferite. Alţi utilizatori afirmă contrariul: mediul digital influenţează modul în care oamenii îşi construiesc o identitate şi identitatea digitală este diferită. Identitatea socială sau reprezentarea construită în spaţiul digital are loc pe două paliere: identitate individuală (ceea ce este unic pentru utilizator) şi identitate de grup (ceea ce utilizatorul are în comun cu alţi utilizatori). Identitatea digitală conţine şi alte dimensiuni care se întrepătrund: identitate personală, identitate profesională, identitate culturală, identitate etnică şi naţională, identitate de gen etc. Educaţia utilizatorului pentru cultura informaţiei presupune dobândirea unui set complex de competenţe informaţionale. Alfabetizarea digitală se referă atât la abilitatea de a folosi instrumentele digitale, cât şi la analiză critică şi la reflecţie. Cele 8 competenţe cheie (Rec PE, 2006) sunt: ƒ competente lingvistice (comunicare în limba maternă); ƒ competente lingvistice (comunicare în limbi străine); ƒ competenţa matematică şi competenţe de bază privind ştiinţa şi tehnologia; ƒ competenţa digitală: pentru utilizarea cu încredere şi în mod critic a tehnologiilor digitale; ƒ aptitudini şi competente pentru învăţare permanentă (learning to learn); ƒ competenţe sociale şi civice, interpersonale, interculturale şi sociale; ƒ simţul iniţiativei şi al antreprenoriatului; ƒ conştiinţa şi expresia culturală. Aceste competenţele-cheie ar trebui dobândite de către: ƒ copii şi tinerii aflaţi la sfârşitul perioadei obligatorii de învăţământ şi formare pentru a-i pregăti pe aceştia pentru viaţa adultă, în special pentru câmpul muncii, constituind totodată o bază pentru continuarea învăţării; ƒ adulţi pe tot parcursul vieţii, printr-un proces de dezvoltare şi actualizare a abilităţilor digitale odată cu evoluţia tehnologiei. Structurarea acestor competenţe cheie asigură structurarea identităţii digitale a utilizatorilor noilor medii. Pentru realizarea analizei SWOT cu privire la dezvoltarea spaţiul digital în România au fost luate în considerare trei dimensiuni: ƒ capital uman: competenţe şi abilităţi ƒ comportamentul de utilizare a tehnologiilor online ƒ infrastructură (conectivitate şi acces la internet) Puncte tari Conectivitate şi acces la tehnologie ƒ 90% din locuinţele din România sunt conectate la Internet (Indice DESI 2015: 0,49, locul 20 din EU27). Conectivitatea este dimensiunea DESI (Digital Economy and Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 397 Society Index) unde România are cea bună performanţă. Totuşi, valoarea este semnificativ sub media europeană (EU27: 97% din locuinţe conectate la internet). ƒ Rata de penetrare a internetului în România era la 31 decembrie 2013 de 49,8% (9,5 milioane utilizatori, faţă de 76,5% media la nivelul Uniunii Europene (http://www.internetworldstats.com/stats9.htm). Capitalul uman: competenţe şi abilităţi ƒ În anul 2001, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a iniţiat un program complex „Sistem Educaţional Informatizat”, al cărui obiectiv de bază este susţinerea procesului de predare-învăţare în învăţământul preuniversitar cu tehnologii de ultimă oră. ƒ Dezvoltarea competenţelor digitale ale elevilor şi studenţilor este asigurată prin includerea în curriculumul naţional de materii dedicate acestui domeniu, precum şi prin programe de formare continuă a profesorilor. Utilizare Internet şi comportament online ƒ Din punct de vedere al accesului şi participării la activităţi culturale în mediul online, România ocupă locul 20 din EU27: 55% dintre români utilizează internetul pentru a citi ziare şi articole online; 23% caută informaţii despre produse şi evenimente culturale; 47% ascultă muzică şi radio online; 33% descarcă muzică; 27% urmăresc filme sau programe tv transmise online sau la cerere; 6% cumpără produse culturale, cum ar fi: cărţi, CD-uri sau bilete la teatru; 27% joacă jocuri online; 19% vizitează site-uri ale bibliotecilor sau muzee online, sau ale siturilor specializate pentru a obţine noi cunoştinţe; 24% descarcă filme, programe de radio sau tv; 22% vizitează sau citesc bloguri culturale; 10% îşi publică propriul conţinut cultural online, de exemplu pe reţele de socializate sau platforme de specialitate; 8% crează propriile website sau blog cu conţinut cultural (Eurobarometru, 2013). ƒ 46% folosesc internetul pentru a comunica prin apeluri de voce sau video, ori prin reţelele de socializare (67%) (Eurostat, 2013). Puncte slabe Conectivitate şi acces la tehnologie ƒ 10% din locuinţele din România nu au posibilitatea de a se conecta la internet. Este necesară o mai bună acoperire cu reţele fixe de bandă largă: doar 90% din locuinţele din România pot beneficia de acest tip de serviciu, semnificativ mai puţin decât media europeană (97%) - DAE 2015. ƒ Este necesar ca în România să crească numărul de abonaţi în bandă largă: numai 54% dintre locuinţe sunt abonate la internet de bandă largă şi doar 43% dintre cetăţeni la reţele mobile, ceea ce limitează abilitatea României de a exploata beneficiile economiei digitale (DAE, 2015). Capitalul uman: competenţe şi abilităţi ƒ Lipsa competenţelor digitale şi lipsa de încredere faţă de noile tehnologii determină neparticiparea la posibilităţile oferite de societatea modernă (42% dintre români nu au folosit niciodată internetul - Eurostat 2013). ƒ România are cea mai mică pondere a specialiştilor ITC la nivelul forţei de muncă din Europa (1,3%) - (Digital Agenda for Europe, 2015) Utilizare Internet şi comportament online ƒ În ceea ce priveşte predilecţia românilor pentru a utiliza serviciile de Internet, scorul DESI 2015 pentru România este 0,27 (în creştere faţă de anul trecut: 0,21) şi ne 398 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 situează pe locul 28 în Europa. Românii ezită să folosească internetul pentru tranzacţii online, astfel încât România rămâne în urmă atât în ceea ce priveşte utilizarea online banking, cât şi a cumpărăturilor on-line: doar 7,7% dintre utilizatorii români de internet folosesc servicii de online banking şi doar 17% fac cumpărături online, cele mai mici procente din Europa. Oportunităţi Conectivitate şi acces la tehnologie ƒ Din punct de vedere al conectivităţii, România beneficiază de acces la Internet de mare viteză, domeniu în care depăşeşte nivelul european. Reţele care permit o viteză de cel puţin 30 Mbps oferă acoperire pentru două treimi (66%) din gospodăriile din România (faţă de 62% în UE) (DAE 2015). ƒ Deşi 60% din abonamentele de Internet fix sunt la conexiuni de mare viteză, nivelul general al conectării la acest serviciu poate fi îmbunătăţit (locul 25 în UE). Capitalul uman: competenţe şi abilităţi ƒ 1,9% din populaţia românească cu vârste cuprinse între 20-29 ani deţine o diplomă în domenii precum: ştiinţă, tehnologie, inginerie, matematică (peste media europeană, DAE 2015). Deşi pozitiv, acest procent nu este suficient pentru a compensa deficitul de abilităţi şi competenţe digitale existent în România. Utilizare Internet şi comportament online ƒ Numărul de utilizatori români de internet cu cont pe Facebook a crescut în anul 2014 cu 8,57%, ajungând la 7 600 000 la începutul anului 2015 de la 7 milioane la începutul anului 2014 - http://www.facebrands.ro/blog/2015/01/7-6-m-conturi-utilizatori- facebook-romania/ ƒ Numărul de pagini româneşti create pe Facebook a crescut în 2014 de la 23 755 la 26 785 (cu 12,75%). Cele mai multe pagini româneşti de Facebook sunt în categoriile Afaceri locale (2880), Artă şi Cultură (1672), Sănătate & îngrijire personală (1495), Magazine online (1487), Cantăreţi şi trupe (1319) şi Bloguri (1159). http://www.facebrands.ro/blog/2015/01/7-6-m-conturi-utilizatori-facebook-romania/ Ameninţări Conectivitate şi acces la tehnologie ƒ Unul dintre motivele pentru nivelul scăzut de accesului la serviciile de Internet de bandă largă în România este preţul abonamentelor. Acesta este unul din cele mai scumpe din Europa (locul 7). Pentru a beneficia de acces la Internet un român trebuie să cheltuiască în medie 1,8% din salariul brut, faţă de media europeană de 1,35% (DAE 2015). Capitalul uman: competenţe şi abilităţi ƒ Pericolul analfabetismului digital: 39% din populaţia peste 17 ani (forţa de muncă) a EU are deprinderi digitale insuficient structurate, iar 14% nu dispune de competenţe digitale. În România, 83% din populaţia peste 17 ani are deprinderi digitale insuficient structurate şi 41 % nu dispune de competenţe digitale. ƒ Competenţele digitale sunt în prezent necesare în orice domeniu profesional; faptul că doar 20% dintre români deţin un nivel de bază de competenţe digitale pot fi o barieră importantă pentru dezvoltarea socio-economică şi culturală a ţării (DAE, 2015). Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 399 Utilizare Internet şi comportament online ƒ 42% dintre români nu au utilizat niciodată internetul (Eurostat 2013); respectiv, estimarea DAE 2015 este că 39% dintre români nu au folosit niciodată internetul, mult peste media europeană unde 18% dintre europeni nu au folosit niciodată internetul. Aceasta înseamnă că mai mult de o treime din populaţie nu poate beneficia de posibilităţile oferite de internet şi nici nu poate contribui la dezvoltarea spaţiului digital. Analiza SWOT – tabel sintetic Puncte tari Oportunităţi ƒ 90% din locuinţele din România sunt ƒ 66% din gospodăriile din România conectate la Internet beneficiază de acces la Internet de mare ƒ programe de dezvoltare a competenţelor viteză digitale pentru elevi, studenţi, profesori ƒ 1,9% din populaţia românească cu ƒ cca 55% dintre români folosesc vârste cuprinse între 20-29 ani deţine o internetul pentru diverse activitaţi diplomă în matematică, ştiinţe, inginerie culturale ƒ 7 600 000 de utilizatori aveau cont pe Facebook la începutul anului 2015 Puncte slabe Ameninţări ƒ 10% din locuinţele din România nu au ƒ preţul ridicat al abonamentelor la posibilitatea de a se conecta la internet. serviciile de Internet de band㠃 România are cea mai mică pondere a ƒ Pericolul analfabetismului digital: 39% specialiştilor ITC la nivelul forţei de din populaţia peste 17 ani nu dispune de muncă din Europa (1,3%) un nivel corespunzător al competenţelor ƒ Românii ezită să folosească internetul digitale pentru tranzacţii online ƒ 42% dintre români nu au utilizat niciodată internetul BIBLIOGRAFIE

1. DIGITAL AGENDA FOR EUROPE (DAE): Europe 2020 Initiative (accesat mai 2015). Romania - http://ec.europa.eu/digital-agenda/en/scoreboard/romania

2. FaceBrands.ro (accesat mai 2015) http://www.facebrands.ro/blog/2015/01/7-6-m- conturi-utilizatori-facebook-romania/

3. Special Eurobarometer 399: cultural acces and participation (2013). European Commission, Directorate-General for Education and Culture and co-ordinated by the Directorate-General for Communication. Special Eurobarometer 399 / Wave EB79.2 – TNS Opinion & Social. http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_399_en.pdf

4. EUROSTAT (2013) http://ec.europa.eu/eurostat/statistics- explained/index.php/Internet_use_statistics_-_individuals

5. Allan Martin (2008) Digital literacy and „digital society”. In Lankshear & Knobel: Digital literacy and participation in online social networking spaces. New York: Peter Lang, 2008.

6. Recomandarea 2006/962/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind competenţele-cheie pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii. 400 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ANEXA 3. PERSPECTIVE ALE FILOSOFIEI ROMÂNEŞTI Filosofia românească nu poate fi privită izolat de dezvoltarea filosofiei în plan internaţional. De fapt, ea întotdeauna a fost sincronă cu problematica filosofiei străine, fie că ne gândim la Vasile Conta (a cărui operă este dominată de descoperirea semnificaţiei gândirii statistice), Constantin Rădulescu-Motru (influenţat de opera lui Im. Kant şi de curentul european al personalismului), Lucian Blaga (influenţat de filosofia stilului) sau Constantin Noica (a cărui creaţie filosofică încearcă să dea seama de evoluţia recentă a ştiinţei). Se poate estima că, în condiţiile progresului informatic, această legătură se va adânci din ce în ce mai mult, aducând în prim-planul cercetării filosofice româneşti problematica din străinătate. Nu doar cerinţe lăuntrice ale gândirii filosofice constrâng la această sincronizare, dar şi necesitatea dialogului filosofic internaţional, necesitate care impune atât publicarea de către cercetătorii români a studiilor proprii în revistele şi editurile străine, cât şi publicarea în România a studiilor aparţinând cercetătorilor străini, ceea ce conduce inevitabil la o uniformizare treptată a preocupărilor filosofice. Aşa după cum în universităţile şi revistele de specialitate româneşti marile domenii ale filosofiei din secolul XX s-au impus, fie că e vorba de fenomenologie, hermeneutică, filosofia analitică, filosofia minţii sau filosofia politică, tot astfel ne putem aştepta la un viitor proces de sincronizare între evoluţia din câmpul filosofiei străine şi evoluţia filosofiei româneşti. În acest context, întrucât filosofia analitică şi filosofia limbajului au devenit din ce în ce mai dominante în filosofia internaţională, vorbindu-se despre o lingvistic turn, care urmează astăzi anterioarei historical turn a filosofiei din secolul XIX, ea însăşi o descendentă a cartezienei subjective turn, este posibil ca şi în România, unde tradiţia istoriei filosofiei europene a dominat până acum, să observăm o reorientare în această direcţie, mai ales că, în condiţiile în care pe plan internaţional fenomenologia şi hermeneutica sunt tot mai atrase de filosofia analitică şi de filosofia limbajului, iar în România în ultimele decenii fenomenologia s-a bucurat de un mare interes, tinerii cercetători români să urmeze direcţia care se impune pe plan internaţional şi care arată că foarte multe dintre marile întrebări ale filosofiei sau marile dileme ale acesteia sunt legate de limbajul nostru, iar nu de gândire, aşa cum se credea. Marea direcţie filologică în filosofia internaţională cunoaşte în prezent un regres, în condiţiile în care educaţia universitară care promova odinioară studiile clasice se restrânge. În România, din păcate acest proces a început mai demult, specialiştii români în limbile clasice devenind tot mai puţini, dacă nu chiar mult prea puţini. Aceasta face ca istoria filosofiei să devină în România (ca şi în general) tot mai mult o disciplină introductivă în cursul educaţiei academice, furnizând doar cunoştinţele elementare necesare interogaţiei filosofice, specializarea în acest domeniu putând fi privită, ca urmare, mai curând drept o aventură personală decât o direcţie viabilă. Fără îndoială unul dintre fenomenele cele mai importante ale civilizaţiei actuale îl reprezintă progresul extraordinar al ştiinţei. Acest progres aduce cu sine nu doar o creştere a volumului cunoştinţelor noastre, dar, din punct de vedere filosofic, ne conduce şi la necesitatea unei reinterpretări a categoriilor fundamentale ale gândirii filosofice. În plan internaţional filosofia ştiinţei constituie de mult timp un domeniu privilegiat al interogaţiei filosofice, astfel încât şi în România se poate spune că aceasta va reprezenta unul dintre domeniile care se vor impune tot mai mult. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 401 În conexiune cu filosofia ştiinţei, alte domenii vor dobândi o pondere mai accentuată, şi anume filosofia minţii şi etica aplicată. Întrucât una dintre întrebările majore ale filosofiei dintotdeauna a fost aceea privind structura gândirii umane, ea nu poate ignora astăzi rezultatele cercetării legate de raportul dintre creier şi gândire sau conştiinţă în general, cât şi implicaţiile acestei cercetări. De asemenea, dat fiind faptul că adeseori cercetările ştiinţifice au ca obiect viaţa umană, ele ridică întrebări cu privire la legitimitatea lor, etica fiind constrânsă să părăsească marile edificii teoretice şi să se adâncească în situaţiile concrete paradoxale la care ştiinţa conduce în zilele noastre. Complexitatea societăţii actuale şi dinamica ei accentuată impune de asemenea o adâncire a reflecţiei privind condiţia politică prezentă a omului; ca urmare, filosofia politică poate fi considerată o direcţie fermă care va atrage cercetările filosofilor români. De asemenea, interconexiunea socială şi culturală vor face ca întrebări şi categorii din alte spaţii culturale decât cele occidentale să pătrundă în sfera intereselor filosofice. Una dintre marile teme va rămâne de aceea filosofia religiei, în care momente ale spiritualităţii extraoccidentale vor intra în sinteză cu paradigma occidentală. ANEXA 4. PERSPECTIVE ALE DEZVOLTĂRII LOGICII ÎN ROMÂNIA Nivelul la care a ajuns cercetarea în domeniul logicii – atât în România, cât şi în străinătate – impune anumite direcţii şi exigenţe pentru evoluţia ulterioară a acestei discipline filosofice. În primul rând, trebuie avut în vedere faptul că logica a fost, chiar din cele mai vechi timpuri, de pe vremea lui Aristotel, fondatorul acesteia, un instrument al cunoaşterii şi ştiinţei; pe cale de consecinţă, este explicabilă tendinţa actuală de a dezvolta acele tipuri de logică şi ramuri ale logicii care sunt necesare oamenilor de ştiinţă în vederea structurării corecte şi eficiente a rezultatelor cercetărilor specifice fiecărui domeniu ştiinţific în parte. În acest sens, cercetarea românească în domeniul logicii se bucură de existenţa unor lucrări de pionierat, în cadrul cărora s-au propus tipuri noi de logică, cum ar fi logica dinamică a lui Ştefan Lupaşcu sau logica rezonanţei a lui Ştefan Odobleja. În actualitate se constată că unul dintre domeniile care trece printr-un proces de dezvoltare accelerată este cel al ştiinţelor computerului, dar şi genetica şi fizica. România dispune într- o mai mică măsură de o bază materială adecvată pentru a susţine o cercetare empirică de vârf. Prin urmare, contribuţiile cercetătorilor români ar putea fi legate de logica subiacentă acestor ştiinţe. În al doilea rând, cercetările româneşti în domeniul logicii ar putea fi legate şi de logica ştiinţelor sociale. Şi în acest caz cultura română dispune de lucrări de pionierat, cum ar fi logica lui Hermes elaborată de Constantin Noica, o logică hermeneutică potrivită, mai degrabă, pentru domeniile umaniste. În aceste domenii se impune o reevaluare a logicilor care le sunt aplicate, din vreme ce personalitatea umană, societatea şi cultura se confruntă cu apariţia unor categorii fundamentale şi tipuri de experienţe cu totul noi, care nu mai sunt modelabile cu ajutorul logicii vechi. În al treilea rând, poate fi vorba şi despre logici integrale sau speculative, ca acelea propuse de Alexandru Surdu sau Ştefan Odobleja, logici care au o miză integrativă, adică tind să redea unitatea cunoaşterii şi ştiinţei, unitate care pare să se piardă din ce în ce mai mult, atât datorită ultra-specializării cercetătorilor, cât şi divizării accelerate a domeniilor ştiinţifice. Contribuţiile româneşti în acest domeniu ar fi relevante, pe de o parte, datorită existenţei unei tradiţii în acest sens şi, pe de altă parte, datorită faptului că domeniul este extrem de vast şi are foarte multe direcţii neexplorate de către cercetătorii occidentali. 402 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 În ceea ce priveşte tipurile de logică, cercetarea românească s-a dezvoltat, până acum, pe toate cele trei direcţii: logica intelectivă, logica raţională şi logica speculativă. Intensa dezvoltare a ştiinţei contemporane, precum şi deschiderea unor noi şi vaste teritorii de cercetare, dar şi accesul la niveluri ale realului care nu fuseseră cunoscute în trecut impun o clară delimitare între tipurile de logică, procedeele şi metodele specifice acestora, dar şi în ceea ce priveşte aplicabilitatea lor. Aşadar, în ceea ce priveşte logica intelectului, este necesară o strictă precizare a domeniilor care se pretează la aplicarea acestui domeniu, şi anume ştiinţele şi tehnica. Totuşi, trebuie avut în vedere faptul că cercetarea ştiinţifică actuală a ajuns la rezultate care nu mai pot fi concepute numai prin categoriile şi structurile fixe ale gândirii intelective, fiind necesară o altă perspectivă asupra unor domenii care par să fie rezistente la aplicarea mecanică a unor procedee simbolico-matematice, cum sunt acelea ale logicii intelective. O direcţie de dezvoltare a logicii în România ar putea fi cea privitoare la limitele logicilor de tip simbolico-matematic, dar şi legătura acestora cu logicile integrative sau cele de tip speculativ, în legătură cu care există deja contribuţii semnificative ale unor cercetători români. În ceea ce priveşte logica raţiunii, redefinirile şi repoziţionările care există, la ora actuală, în domeniile eticii, ale politicii şi ale altor ştiinţe sociale impun reconsiderări la nivelul raţionamentelor, structurilor şi categoriilor fundamentale implicate în acestea. Globalizarea, terorismul şi alte probleme mondiale impun nu numai reconsiderări etice şi politice, dar şi o nouă logică a raţiunii sau, cel puţin, o modulare a logicii deja elaborate. Preocuparea pentru redefinirea raţionalităţii, a structurilor şi metodelor legate de aceasta în contextul noilor relaţii care se stabilesc între indivizi şi state reprezintă un motiv mai mult decât suficient pentru continuarea cercetărilor în domeniul logicii raţiunii. Nu în ultimă instanţă, logicile speculative s-au bucurat de o atenţie deosebită în cultura română. Necesitatea dezvoltării acestora şi continuării cercetărilor pe această direcţie e dată de accesarea unor domenii ale realului la care limitele altor tipuri de logică sunt din ce în ce mai vădite, cum ar fi, de pildă, fizica cuantică sau cosmologia. Din acest punct de vedere, unul dintre proiectele cele mai importante, la nivel naţional şi mondial, este reprezentat de elaborarea unui sistem de logică speculativă în manieră simbolică, definirea conceptelor şi metodelor acesteia, precum şi stabilirea domeniului de aplicabilitate. Din acest punct de vedere, cultura română dispune deja de direcţiile deschise de cercetările lui Alexandru Surdu. Continuarea cercetărilor în acest sens se impune ca o necesitate de prim nivel. La nivel de proiect se vădeşte nevoia reevaluării majorităţii domeniilor de cercetare ştiinţifică cu ajutorul unor logici speculative sau integrative, de vreme ce în cadrul acestor domenii au fost accesate niveluri ale realului la care logicile deja existenţe îşi dovedesc limitele. O altă direcţie de dezvoltare a logicii contemporane este aceea legată de apariţia şi evoluţia gândirii critice. Pornind de la elementele de context, care sunt următoarele: complexificarea vieţii sociale; dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii; dezvoltarea afacerilor şi a relaţiilor dintre acestea şi alte domenii sociale; terorismul şi războaiele neconvenţionale; homosexualitatea, euthanasia, avortul şi alte probleme ale eticii aplicate, se constată că există o tendinţă de sporire a elementelor ce ţin de manipulare şi persuasiune. În acest context, dezvoltarea gândirii critice se impune de foarte devreme, chiar începând cu studiile elementare. Gândirea critică nu s-ar putea dezvolta fără o reconsiderare adecvată a tuturor tipurilor de logică, în contextul noilor realităţi socio-culturale, politice, economice şi militare. De asemenea, un loc însemnat îl deţine aici logica religiei. Contextul globalizării şi al noilor realităţi impuse de comunicarea interculturală, inclusiv de convieţuirea, pe Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 403 acelaşi teritorii, a unor indivizi de confesiuni diferite, presupune o abordare nouă a domeniului religios şi al relaţiilor dintre religii faţă de care logica nu poate rămâne indiferentă. O nouă logică a religiei, care să servească la depăşirea exceselor trecutului fără a afecta învăţăturile fiecărei credinţe în parte şi la o reconsiderare a relaţiei dintre raţiune şi credinţă, în contextul noilor descoperiri ştiinţifice, se cere elaborată cu grad ridicat de prioritate. Ca o concluzie preliminară, orice proiect de dezvoltare a logicii trebuie să pornească de la ideea omului ca fiinţă proiectivă, în sensul că acesta elaborează mai întâi o idee, iar apoi o transpune în realitate. În acest context, dacă omul gândeşte greşit şi ignoră, voit sau întâmplător, legile logicii, şi realitatea pe care o construieşte va fi defectuoasă. În acelaşi timp, evoluţia societăţii şi cea a individului sunt strict legate, iar modificările ce apar la oricare nivel impun şi o schimbare a modului de a gândi realul, adică o modificare a logicii sau chiar apariţia unor noi tipuri de logică. Contribuţiile româneşti în acest sens sunt atât relevante, cât şi de dorit pe viitor, dovadă fiind tradiţia în acest domeniu, dar şi rezultatele deosebite pe care le-au obţinut cercetătorii români, fapt care generează aşteptări substanţiale şi de la cercetările viitoare. ANEXA 5 – CV-UL ECHIPEI DE CERCETARE Acad. Alexandru SURDU (n. 24 februarie 1938, Braşov), filosof. Vicepreşedinte al Academiei Române şi preşedinte al Secţiei de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie a Academiei Române. Absolvent al Facultăţii de Filosofie din Bucureşti. În 1976 a obţinut titlul de doctor în filosofie cu teza Raportul dintre logica clasică şi logica matematică. Director al Institutului de Filosofie şi Psihologie „C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române (din 1997). A adus contribuţii în cadrul logicii clasice, demonstrând posibilitatea utilizării în silogistică a termenilor singulari şi a propoziţiilor nedeterminate în maniera tradiţiei aristotelice; a elaborat criteriile formale de distincţie între propoziţiile total şi parţial false la nivelul adevărului şi al corectitudinii silogistice; a elaborat teoria formelor prejudicative şi a soluţionat problema adevărului din perspectivă clasico-aristotelică; a stabilit criteriile de distincţie dintre formele logico-clasice, ca forme de reflectare, şi formele logico- matematice, ca forme de modelare; a elaborat primul sistem filosofic complet al neointuiţionismului contemporan, urmărind filiaţia lui istorică, sistemele actuale, perspectivele sale filosofice. În domeniul logicii intuiţioniste, a elaborat prima teorie intuitivă a acestei logici; a elucidat problema negaţiei intuiţioniste etc. Activitatea sa ştiinţifică este concretizată în peste 650 de lucrări, studii, articole publicate în domeniul logicii şi istoriei logicii, epistemologiei, filosofiei generale. Este Doctor honoris causa al Universităţii de Nord din Baia Mare (2008). A fost distins cu Premiul „Vasile Conta” al Academiei Române (1975), cu Premiul „Octav Şuluţiu” al Uniunii Scriitorilor (1996) şi cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (2004). Acad. Ioan Aurel POP (n. 1 ianuarie 1955, Sântioana, jud. Cluj), istoric. După absolvirea Liceului „Andrei Şaguna” din Braşov, a urmat cursurile Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. În 1989 şi-a susţinut teza de doctorat Adunările cneziale din Transilvania în secolele XIV–XVI. A desfăşurat o bogată activitate didactică: asistent (1984–1990), lector (1990–1992), conferenţiar (1992– 404 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 1996); din 1996 este profesor la Departamentul de istorie medievală, premodernă şi istoria artei a Universităţii „Babeş-Bolyai”; din 1993 director al Centrului de Studii Transilvane din Cluj-Napoca, din cadrul Fundaţiei Culturale Române (actualmente, din cadrul Academiei Române). În 1991 şi 1992 a fost „visiting professor” la Universitatea din Pittsburgh, S.U.A., iar în 1994 şi 1995, director al Centrului Cultural Român din New York. Între 2003 şi 2007 a fost profesor asociat al Universităţii „Ca’ Foscari” şi director al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia. Este autor a numeroase cărţi, studii şi articole, apărute în ţară şi în străinătate. Este membru corespondent al Academiei Europene de Litere, Arte şi Ştiinţe din Paris (din 1999), membru al Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte din Salzburg (din 2013), membru de onoare al Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova (din 2015). Prof. univ. dr. Nicolae EDROIU, membru corespondent al Academiei Române (n. 7 decembrie 1939, Olteni, jud. Covasna), istoric. Studii liceale la Braşov şi universitare (Facultatea de Istorie, 1958–1963) la Cluj. Şi-a continuat specializarea în bizantinologie şi istorie sud-est europeană la Universitatea din Belgrad (1967) şi în studii europene la Collège d’Europe din Bruges (1970/1971). În 1974 şi-a susţinut teza de doctorat Ecoul european al răscoalei lui Horea (1784). A desfăşurat o bogată activitate didactică în cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca; din 1998 este şi cercetător, iar din 2007 director al Institutului de Istorie „G. Bariţiu” din Cluj-Napoca. S-a consacrat cu precădere istoriei secolului al XVIII-lea, fiind în prezent cel mai bun cunoscător al istoriei Răscoalei lui Horea, cercetările sale îndreptându- se mai ales spre descoperirea izvoarelor străine privind acest moment important al istoriei naţionale. Este preşedinte al Filialei Cluj-Napoca a Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române (din 1995), vicepreşedinte al Comisiei Române de Vexilologie (din 1998) şi preşedinte al părţii române în Comisia mixtă de istorie româno- slovacă (din 2001) şi în Comisia mixtă de istorie româno-ungară (din 2010) ale Academiei Române; Doctor honoris causa al Universităţii din Oradea (2013). Acad. Marius PORUMB (n. 9 octombrie 1943, Grozeşti-Lăpuşna, Republica Moldova), istoric de artă. Studii liceale la Baia Mare şi universitare (Facultatea de Istorie şi Filosofie) la Cluj- Napoca, specializare în istoria artei. În 1973 şi-a susţinut, sub coordonarea acad. Virgil Vătăşianu, teza de doctorat Icoane româneşti din Transilvania (sec. XV–XVIII). A făcut studii de specializare în Italia şi călătorii de documentare în Franţa, Germania, Grecia, Italia, Iugoslavia, Muntele Athos, Ungaria. Din 1966 lucrează la Institutul de Istorie şi Arheologie din Cluj-Napoca (Secţia de istoria artei); după înfiinţarea Institutului de Arheologie şi Istoria Artei din Cluj-Napoca (1990) a fost ales director adjunct, iar apoi director (1992). Desfăşoară o bogată activitate ştiinţifică, concretizată în numeroase lucrări, studii şi articole. Preşedinte al Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, membru al Comitetului Naţional Român ICOMOS, al Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, al Institutului „Magna Grecia” din Taranto (Italia), membru în Arbeitskreis für Siebenburgische Landeskunde e.V Heidelberg, membru al Comitetului Naţional Român pentru Istoria Artei. Este Doctor honoris causa al Universităţii din Oradea (2015). A fost distins cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler; Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor al Republicii Franceze. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 405 Acad. Dan BERINDEI (n. 3 noiembrie 1923, Bucureşti), istoric. Preşedinte de onoare al Secţiei de Ştiinţe istorice şi arheologie a Academiei Române. Absolvent al Facultăţii de Istorie şi Filosofie, Secţia istorie a Universităţii din Bucureşti. În 1969 şi-a susţinut teza de doctorat Oraşul Bucureşti, reşedinţă şi capitală a Ţării Româneşti (1459–1862). A fost cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „N. Iorga” din Bucureşti (1955-mai 1990). Specialist în istoria modernă a României, este autorul, singur sau în colaborare, a peste 90 de volume şi a peste 700 de articole şi studii apărute în prestigioase reviste ştiinţifice din ţară şi din străinătate, în care abordează aspecte referitoare la istoria politică şi socială a secolului al XIX-lea (revoluţiile din 1821 şi 1848, Unirea Principatelor, Războiul de Independenţă), la istoria economică, istoria culturii, a jurnalismului, a oraşului Bucureşti, istoria diplomaţiei şi relaţii internaţionale. Este membru titular al Academiei Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere, membru titular străin al Academiei Polone de Ştiinţe şi Litere din Cracovia, membru în Comisia internaţională a presei, membru al Asociaţiei de Istorie Contemporană din Franţa, al Societăţii de Istorie Modernă a Franţei, al Confederaţiei Internaţionale de Genelogie şi Heraldică, al Comisiei Internaţionale de Studii Slave, al Centrului Italo-Român de Studii Istorice din Milano, al Comisiei Internaţionale de Istoria Relaţiilor Internaţionale, al Societăţii pentru Istoria Secolului al XVIII-lea din Austria etc. Este Doctor honoris causa al universităţilor din Craiova, Constanţa, Târgovişte şi Timişoara. A fost distins cu Premiul „N. Bălcescu” al Academiei Române (1977) şi cu Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler (2002). Prof. univ. dr. Paul Helmut NIEDERMAIER, membru corespondent al Academiei Române (n. 25 iulie 1937, Sibiu), istoric şi arhitect. A urmat Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti, unde şi-a dat şi doctoratul în specialitatea istoria arhitecturii şi urbanismului (conducător acad. Grigore Ionescu). Din anul 1994 şi până în prezent este director al Institutului de Cercetări Socio-Umane din Sibiu. S-a orientat în special asupra cercetărilor referitoare la istoria urbanismului şi a domeniilor conexe: istoria habitatului, istoria oraşelor, demografia istorică, concretizate în numeroase cărţi, studii şi articole publicate în ţară şi în străinătate. Este preşedinte de onoare al Comisiei de Istorie a Oraşelor din România, membru de onoare al International Commission for the History of Towns, membru în consiliul ştiinţific al Siebenbürgen- Institut an der Ruprechts-Universität Heidelberg, membru în Kommission für Geschichte und Kultur der Deutschen in Südosteuropa, membru al Centrului de cercetare „Institut für Deutsche Kultur und Geschichte Südosteuropas an der Ludwig-Maximilians-Universität München”, membru în consiliul de conducere al asociaţiei „Arbeitskreis für Siebenbürgische Landeskunde e.V. Heidelberg”. A fost distins cu premii naţionale şi internaţionale: Premiul „Mihail Kogălniceanu” al Academiei Române (1998), „Siebenbürgisch-Sächsischer Kulturpreis” al Confederaţiei Mondiale a Saşilor Transilvăneni (2007), ordinele „Pentru Merit” (2000), „Serviciul Credincios” (2006) şi „Verdienstorden der Bundesrepublik Deutschland – Verdienstkreuz am Bande” (2014). Acad. Marius SALA (n. 8 septembrie 1932, Vaşcău, jud. Bihor), lingvist. Absolvent al Facultăţii de Filologie din Bucureşti. În 1967 a devenit doctor în filologie, iar în 1974 a primit titlul de doctor docent. Este cercetător (din 1955) şi director (din 1994) al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române. Autor a peste 300 de lucrări în domeniile: lingvistică romanică, hispanistică, istoria limbii române, 406 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 lingvistică generală, dialectologie română, onomastică etc., este preşedinte al Comisiei de cultivare a limbii române a Academiei Române, membru de onoare în Biroul Societăţii de Lingvistică Romanică, membru în Comitetul Internaţional al Atlasului Lingvistic Mediteranean, în Comitetul Internaţional de Ştiinţe Onomastice, în Comitetul Internaţional Permanent al Lingviştilor; membru corespondent la Real Academia Española (1978), la Instituto Mexicano de Cultura (1981), la Academia Nacional de Letras din Uruguay (1994), la Academia Peruana de la Lengua (2004). Doctor honoris causa al universităţilor din Timişoara, Oradea, Arad, Craiova, Suceava, Galaţi şi Alba Iulia. A fost distins cu: Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Comandor, Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer, Cavaler al Legiunii de Onoare. Acad. Cornelia-Sabina ISPAS (n. 18 ianuarie 1941, Bucureşti), folclorist şi etnolog. A urmat cursurile Facultăţii de Limba şi Literatura Română din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi ale Facultăţii de Limba şi Literatura Română, Universitatea Bucureşti. În 1979 şi-a susţinut teza de doctorat în ştiinţe filologice la Facultatea de Limbi Străine din cadrul Universităţii din Bucureşti (conducător ştiinţific prof. I. C. Chiţimia). Din 1966 lucrează în cadrul Institutului de Etnografie şi Folclor al Academiei Române, pe care îl conduce din 1997. Desfăşoară o bogată activitate în domenii importante, precum: rolul şi locul culturilor orale în cadrul culturilor locale, naţionale şi regionale; categorii, genuri şi specii ale textului popular (eposul eroic, balada, legenda, basmul propriu-zis, lirica rituală şi nerituală, colindul); studiul mecanismelor creaţiei populare şi redefinirea conceptelor: motifem, sintagmă nucleu-narativ; principii de tipologie pentru sistematizarea textului poetic liric după metoda istorico-geografică; contextualizarea cercetării folclorului; relaţiile dintre cultura populară (orală) şi cultura românească savantă în perioada medievală; istoria folcloristicii; metode şi tehnici de alcătuire a documentului folcloric şi publicarea acestuia; arhive neconvenţionale multimedia, relaţiile acestora cu arhivele de documente clasice, naţionale şi regionale; sisteme de conservare şi valorificare; cultura orală şi tendinţele actuale de globalizare; rolul folclorului în definirea identităţilor; studiul comparat al unor categorii ale folclorului în sud-estul european; dinamica fenomenului folcloric contemporan; folclor şi ecologie; folclor şi religie. A fost distinsă cu Premiul „Simion Florea Marian” al Academiei Române. Şerban STURDZA, membru corespondent al Academiei Române (n. 14 septembrie 1947, Bucureşti), arhitect. A urmat cursurile Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti, unde în 1971 a obţinut diploma de arhitect şi urbanist cu tema Zona centrală Cluj – Centrul Cultural (împreună cu Liviu Găgescu). Este profesor la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti şi autorul a numeroase proiecte de reabilitare a unor imobile din Bistriţa-Năsăud, Bucureşti, Timişoara, de restaurare a unor monumente istorice, amenajare şi consolidare de locuinţe, sedii de instituţii, standuri de expoziţii etc. A participat la numeroase expoziţii în ţară şi în străinătate. Este preşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România şi al Filialei Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor, membru în Comisia de atestare a restauratorilor de monumente istorice, în Comisia consultativă de urbanism de pe lângă Consiliul Municipal Bucureşti. A fost distins cu premii ale Uniunii Arhitecţilor din România şi cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 407 Acad. Răzvan THEODORESCU (n. 22 mai 1939, Bucureşti), istoric al culturii şi istoric de artă. Preşedinte al Secţiei de arte, arhitectură şi audiovizual a Academiei Române. Absolvent al Facultăţii de Istorie din Bucureşti, unde în 1972 şi-a susţinut teza de doctorat Elemente culturale bizantine, balcanice şi occidentale la începuturile culturii medievale româneşti în sec. X–XIV. Şi-a început cariera ştiinţifică în 1963, în cadrul Institutului de Istoria Artei, unde a fost, pe rând, cercetător şi director adjunct ştiinţific. În 1987 a devenit conferenţiar asociat la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu”, ulterior Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, unde, din 1990, este profesor, ţinând cursuri de artă medievală europeană, de tipologia artei sud-est europene şi de istoria civilizaţiei europene. Între 1990 şi 1992 a fost preşedinte al Radioteleviziunii Române; între 1992 şi 2000 a fost membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, iar între 2000 şi 2004 ministru al Culturii şi Cultelor. A fost profesor invitat la Centrul Superior de Studii Medievale din Poitiers şi rector al Universităţii Media, ca şi şeful primei catedre umaniste UNESCO din România (de studii sud-est europene). Şi-a axat încă de la început opera ştiinţifică pe studierea artei vechi româneşti şi a artei medievale sud-est europene, ca şi pe analiza unor capitole mai puţin cunoscute ale civilizaţiei vechi româneşti şi balcanice, domenii în care a făcut o serie de descoperiri şi în legătură cu care a elaborat teze ştiinţifice importante. Este secretar general al Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est Europene, membru titular al Academiei Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere, membru al Academiei de Ştiinţe a Republicii Albania, al Academiei de Ştiinţe şi Arte a Macedoniei. A primit Premiul „Bernier” al Institutului Franţei, Premiul „Herder” al Universităţii din Viena. Este Doctor honoris causa al universităţilor din Oradea, Craiova, Galaţi, al universităţilor de Arte din Iaşi şi Cluj- Napoca. A fost distins cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Mare Ofiţer, cu Ordinul Artelor şi Literelor al Republicii Franceze, în grad de Comandor. Prof. univ. dr. Gheorghe CHIVU, membru corespondent al Academiei Române (n. 7 octombrie 1947, Micşuneştii-Mari, jud. Ilfov), lingvist şi filolog. Absolvent al Facultăţii de Litere din Bucureşti. În 1970 şi-a susţinut licenţa cu lucrarea Funcţia stilistică a neologismului în poezia lui Ion Barbu. În 1988 a obţinut titlul de doctor în filologie, sub conducerea prof. Boris Cazacu şi acad. Ion Coteanu, cu o teză consacrată studiului filologic şi lingvistic al Codicelui Sturdzan. În 1995 a devenit conferenţiar universitar, iar în 1999 profesor titular la Facultatea de Litere din Bucureşti. Între 1970 şi 2010 a fost cercetător ştiinţific la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, iar din 2010 conduce Colectivul de literatură veche din cadrul Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române. Este specialist recunoscut în istoria şi stilistica limbii române literare, în filologie şi editare de text, în lexicologie şi lexicografie românească. Este Doctor honoris causa al Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi. A fost distins cu Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române. Prof. univ. dr. Gabriela PANĂ-DINDELEGAN, membru corespondent al Academiei Române (n. 7 februarie 1942, Piteşti), lingvistă. A urmat Facultatea de Limba şi Literatura Română din Bucureşti, unde a obţinut şi titlul de doctor în filologie cu teza Sintaxa transformaţională a grupului verbal în limba română (conducător ştiinţific: acad. Al. Rosetti). A fost profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. Din 2002 este cercetător ştiinţific gr. I la Institutul de 408 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române. În activitatea ştiinţifică a abordat probleme referitoare la: gramatica limbii române actuale (morfologie, sintaxă, morfosintaxă); tipologie lingvistică şi gramatică contrastivă; dinamică lingvistică; teoria limbii şi metode moderne de cercetare; semantică şi relaţia sintaxă – semantică; terminologie lingvistică; istoria limbii române (morfologie şi sintaxă diacronică). A fost distinsă cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler. Claudiu BACIU, CŞ II dr., cercetător la Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru”, Departamentul de Filosofie. Membru în Comitetul editorial al revistei „Cercetări filosofico-psihologice”, membru fondator al Societăţii Germano-Române de Filosofie. Specialist în filosofie clasică germană, fenomenologie. Premiul „Vasile Conta” al Academiei Române (2008). Dragoş POPESCU, CŞ II dr., cercetător la Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru”, Departamentul de Filosofie. Redactor şef al „Revistei de filosofie” şi „Revue Roumaine de Philosophie” ale Academiei Române. Membru în Comitetul editorial al revistei „Cercetări filosofico-psihologice”, membru fondator al Societăţii Germano- Române de Filosofie. Specialist în logică dialectico-speculativă, istoria logicii. Camelia POPA, CŞ II dr., cercetătoare la Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru”, Departamentul de Psihologie. Conduce Laboratorul de psihologia socială şi a personalităţii, psiholog clinician principal cu certificare în expertiză psihiatrică medico-legală, psiholog practicant autonom în psihologia muncii; membră a Grupului Român de Interes în Studiul Interacţiunii Om-Calculator, Romanian Free Psychiatrists Association şi a Colegiului Psihologilor din România. Ana Maria MARHAN, CŞ II dr., cercetătoare la Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru”, Departamentul de Psihologie. Membră în Comitetul editorial al revistei „Cercetări filosofico-psihologice”. Marius DOBRE, CŞ III dr., cercetător la Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru”, Departamentul de Filosofie. Redactor al „Revistei de filosofie” şi „Revue Roumaine de Philosophie”, membru fondator al Societăţii Germano-Române de Filosofie. Specialist în logica autorităţii, gândire critică. Mona MAMULEA, CŞ III dr., cercetătoare la Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru”, Departamentul de Filosofie. Redactor al „Revistei de filosofie” şi „Revue Roumaine de Philosophie”, membră în Consiliul editorial al „Cercetări filosofico-psihologice”. Specialistă în filosofie românească. Mihai POPA, CŞ III dr., cercetător la Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru”, Departamentul de Filosofie. Director al Editurii Academiei Române. Specialist în filosofie românească, estetică. Mihai MICLE, CŞ III dr., cercetător la Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru”, Departamentul de Psihologie. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 409 Victor Emanuel GICA, CŞ dr., cercetător la Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru”, Departamentul de Filosofie. Redactor al „Revistei de filosofie” şi „Revue Roumaine de Philosophie”, redactor al revistei „Cercetări filosofico- psihologice”. Specialist în logică dialectico-speculativă, istoria logicii. Ştefan Dominic GEORGESCU, CŞ dr., cercetător la Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru”, Departamentul de Filosofie. Redactor al „Revistei de filosofie” şi „Revue Roumaine de Philosophie”, redactor al revistei „Cercetări filosofico- psihologice”. Specialist în logică dialectico-speculativă, istoria logicii. 410 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 411 Proiect 10 ROMÂNIA – SOCIETATE A CUNOAŞTERII ŞI A VALORII ADĂUGATE LA CEEA CE ARE Coordonator: ACAD. FLORIN FILIP PREAMBUL Documentul de faţă constituie Raportul de cercetare la Tema nr.10, intitulată: „România – Societate a cunoaşterii şi a valorii adăugate la ceea ce are” din proiectul de cercetare al Academiei Române intitulat: „Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani, 2016–2035” Cercetarea ale cărei rezultate sunt prezentate în prezentul Raport a fost realizată pe baza contractului înregistrat la Fundaţia „Patrimoniu” cu nr. 1800 din 12.05.2015, încheiat între Biblioteca Academiei Române (B.A.R.) şi Fundaţia „Patrimoniu” a Academiei Române şi înregistrat la B.A.R. cu nr.1825 din 12.05.2015. Contractul s-a derulat în perioada 12 mai – 30 iunie, 2015. Raportul aferent temei 10 este compus din cinci capitole, la care se adaugă două anexe în care se detaliază informaţiile prezentate în documentul de faţă. Astfel, prima anexă inclusă în acest document conţine note biografice ale autorilor, cea de-a doua, conţine, într-un volum separat, rapoartele detaliate pe subtemele delimitate în cadrul temei. Documentul în forma prezentă a fost redactat de acad. Florin Gheorghe Filip, dr. Viorel Gaftea, prof. Horaţiu Dragomirescu şi pe baza materialelor primite de la responsabilii de subteme: prof. Horia Nicolai Teodorescu, membru corespondent al Academiei Române, prof. Marius Guran, membru de onoare al Academiei Române, dr. Delia Bălăican, prof. Doina Banciu, pr. Ion Stănciulescu, dr. Monica Vasiliu, m.b.a. Diana Voicu. 412 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 CUPRINS Preambul 1. Introducere 2. Metodologia 3. Analiza SWOT 4. Viziunea de dezvoltare / ţinte 5. Concluzii şi direcţii de cercetare viitoare Anexa 1. Bibliografie Anexa 2. Note biografice ale autorilor

1. INTRODUCERE 1.1. CONTEXTUL CERCETĂRII Proiectul de ţară al Academiei Române este prilejuit şi se desfăşoară în contextul special creat de aniversările a două evenimente de mare importanţă pentru poporul şi statul român: ƒ Împlinirea, în 2016, a 150 de ani de la fondarea, la 1/13 aprilie 1866, a Societăţii Literare Române, care avea să devină, în 1879, Academia Română; ƒ Aniversarea, în 2018, a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Cercetarea ale cărei rezultate sunt prezentate în Raport constituie prima etapă a unui proiect care se prevede a se finaliza în decembrie 2018. Ea are următoarele scopuri: ƒ Realizarea unei analize SWOT a situaţiei actuale prin prisma obiectivelor de dezvoltare urmărite, ƒ Propunerea unor viziuni privind evoluţia României pe termen scurt şi mediu- lung (20 de ani) pentru două ipoteze de integrare a ţării în UE: a) integrare avansată şi b) integrarea moderată în structurile europene. Propunerea unor jaloane şi a resurselor necesare corespunzătoare se va realiza în etapele viitoare ale cercetării şi va ţine seama de observaţiile şi sugestiile ce vor fi primite din partea societăţii şi a factorilor decizionali. 1.2. OBIECTIVE URMĂRITE Prin Proiectul de ţară pe care îl propune, Academia Română doreşte să contribuie, prin furnizarea de idei, viziuni de evoluţie şi strategii fundamentate ştiinţific, la crearea unui curent de opinie convergent şi a unor programe de acţiune care vizează următoarele ţinte: ƒ Pe termen scurt: stoparea fenomenelor negative care se constată în economia şi societatea noastră; Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 413 ƒ Pe termen mediu: situarea României pe poziţia 13-15 din punct de vedere al nivelului de trai al ţărilor din Uniunea Europeană (UE); ƒ Pe termen mediu-lung: situarea româniei pe poziţia 10 din punct de vedere al dezvoltării generale în cadrul UE. Proiectul de cercetare al Academiei Române este dezvoltat printr-un număr de teme de cercetare care abordează aspecte specifice, după cum urmează:

1. Şcoala şi educaţia în viziunea Academiei Române;

2. Resursele naturale – rezerve strategice: ce folosim şi ce lăsăm generaţiilor viitoare;

3. Securitatea şi eficienţa energetică;

4. Siguranţa informatică – protecţia cibernetică, protecţia proprietăţii intelectuale în proiecte şi în publicarea electronică;

5. Securitatea şi siguranţa alimentară;

6. Economia şi calitatea vieţii;

7. Sănătatea – de la biologia moleculară la medicina personalizată de vârf în România;

8. Proiectul european al Dunării / strategia naţională a Dunării;

9. Cultura românească între naţional, localizare în zona proximă şi universal – Europa multilingvistă, cultura electronică;

10. România – societate a cunoaşterii şi a valorii adăugate la ceea ce are;

11. România în era globalizării – spaţiu şi tradiţie de întâlnire a civilizaţiilor, de echilibru şi moderaţie. 1.3. SPECIFICUL DOMENIULUI ABORDAT ÎN CADRUL PROIECTULUI 10 Domeniul abordat în cadrul Proiectului 10 prezintă o serie de particularităţi, după cum urmează: ƒ Are o arie de cuprindere largă şi se referă la mai multe aspecte decât cele privitoare la societatea digitală/informaţională. Pe lângă faţetele tehnologice, economice, infrastructuri şi guvernanţă, sunt avute în vedere şi cele privitoare la crearea de elemente de cunoaştere prin cercetare, amplificarea rolului sectorului cultural etc. Tema are conexiuni strînse cu mai multe dintre celelalte teme care sunt abordate în cadrul proiectului Academiei Române, şi anume: 1, 4, 6, 9, 11; ƒ Există o serie de studii prospective în domeniu, realizate la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, universităţi şi institute ale Academiei Române. De asemenea, există antecedente notabile privind implicarea Academiei Române în studii prospective în domeniul temei. Astfel, la Academia Română s-a realizat, pe parcursul anului 2001, în cadrul 414 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 proiectului prioritar „Societatea Informaţională – Societatea Cunoaşterii”, o cercetare prospectivă, care a inclus un sondaj Delphi şi contribuţii/puncte de vedere din partea unui număr de 8 membri ai Academiei Române din patru secţii şi a unor specialişti din Bucureşti, Iaşi şi Cluj-Napoca. Documentul realizat, care a avut ca scop propunerea unei viziuni şi crearea unui curent de opinie, a fost distribuit factorilor de decizie şi popularizat prin presă. În anul 2005, Forumul pentru Societatea Informaţională al Academiei Române a realizat, împreună cu Institutul pentru studii prospective tehnologice (ec jrc ipts sevilla), lucrarea „Visions on the Future of Information Society în an Enlarged Europe”. Ţinând seama de complexitatea domeniului abordat în cadrul Proiectului 10, au fost definite şi studiate mai multe subdomenii, după cum se va vedea în secţiunea următoare. În consecinţă, Raportul este organizat pe două niveluri: ƒ Nivelul sinoptic, al elementelor de sinteză; ƒ Nivelul analitic, al rapoartelor pe subdomenii (subteme), care conţin detalii şi sunt reunite în anexa 2 la raportul de faţă.

2. METODOLOGIA 2.1. ORGANIZAREA CERCETĂRII ŞI METODELE FOLOSITE În adoptarea metodologiei de cercetare au fost luate în considerare următoarele elemente: ƒ Caracterul multidisciplinar al temei; ƒ Existenţa unei experienţe în Academia Română şi în alte instituţii în astfel de cercetări; ƒ Timpul foarte scurt avut la dispoziţie (cca două luni). În consecinţă, metodologia cercetării s-a caracterizat prin următoarele: ƒ Tema a fost descompusă în subteme; ƒ Au fost invitaţi să participe specialişti disponibili, cu experienţă în domeniul studiilor prospective din Academia Română şi din instituţii din afara acesteia; ƒ Pentru fiecare temă s-a constituit un grup de lucru, care şi-a desfăşurat activitatea în mod independent, în intervalele dintre seminariile în plen, care au avut ca menire principală validarea rezultatelor obţinute pe subteme şi armonizarea poziţiilor; ƒ Pe lângă cele trei întâlniri „faţă în faţă” (seminarii) impuse prin contract, s-au folosit modalităţi de colaborare bazate pe schimbul electronic de informaţii; Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 415 ƒ Principalele metode de lucru recomandate au fost cele de tip: a) cercetare documentară (desk research) în cadrul colectivelor de lucru pe subteme, b) grup nominal în cadrul seminariiilor pe grupuri de lucru şi c) dezbaterea în cadrul seminariilor în plen. Subtemele care au fost identificate şi pentru care s-au constituit grupuri de lucru (GL) au fost: ƒ GL 1: Piaţa unică digitală; ƒ GL 2: Infrastructura; ƒ GL 3: Evoluţia şi aportul activităţilor de CDI (Cercetare, Dezvoltare, Inovare); ƒ GL 4: Corpul de acte normative şi respectarea legalităţii; ƒ GL 5: Pregătirea populaţiei şi interacţiunea dintre cetăţean şi instituţiile statului; ƒ GL 6: Evoluţia şi aportul patrimoniului cultural naţional. În afara grupurilor de lucru specificate mai sus, care au studiat aspecte specifice, au mai funcţionat încă două grupuri de lucru pentru problemele generale ale temei şi, respectiv, ale echipei de lucru: ƒ G 7: Indicatorii de performanţă; ƒ G 8: Managementul proiectului Responsabilul proiectului a fost dr. Viorel Gaftea (viorel.gaftea@acad.ro), iar secretara proiectului a fost Nicoleta Emandache (directie@biblacad.ro). Principalele momente care au jalonat cercetarea au fost cele trei seminarii. S1: Primul seminar (27.04.2015), în care s-au realizat: ƒ Prezentări privind: a) proiectul Academiei Române; b) principalele metodologii de Foresight; c) Agenda digitală a României; d) Indicele economiei şi societăţii digitale 2015; ƒ Identificarea subdomeniilor pentru definirea subtemelor abordate şi formarea grupurilor de lucru. S2: Al doilea seminar (29.05.2015), în care s-au realizat: ƒ Prezentarea rezultatelor preliminare elaborate în mod independent în cele şase grupuri de lucru; ƒ Dezbaterea rezultatelor în încercarea de sinergizare a eforturilor. S3: Al treilea seminar (18.06.2015), care a fost menit să: ƒ Consolideze rezultatele obţinute în cadrul subgrupurilor de lucru; ƒ Stabilească modul de finalizare a cercetării (conţinutul rapoartelor şi planificarea activităţilor de definitivare a lucrării). 416 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 2.2. ECHIPA DE CERCETARE Specialiştii care au luat parte la cercetări sunt listaţi în continuare (în paranteze sunt indicate grupurile de lucru – GL la care au participat, litera C având semnificaţia de coordonator al grupului de lucru): Nume Titlul, Afilierea (Grupul de lucru-GL ) Bălăican Delia Dr., Biblioteca Academiei Române - B.A.R. (GL 6C) Banciu Doina Prof. dr. ing., Inst.Cercet. Informatică – ICI, Bucureşti (GL 5C) Dragomirescu Horaţiu Prof. ec., Acad. Studii Economice – ASE, Buc. (GL 6) Dragu Mihaela Luminiţa Ing., B.A.R. (GL 6) Emandache Nicoleta B.A.R. (GL 8) Filip Florin Gheorghe Acad., B.A.R. (GL 6, 8) Filipescu Alina Ec., B.A.R. (GL 8) Gaftea Viorel Dr. ing., Academia Română (GL 6, 7, 8) Guran Marius Prof. dr. ing., colaborator extern (GL 7C) Haită Anca Ec., B.A.R. (GL 8) Iancu Elena-Ana Prof., Univ. „Agora”, Oradea (GL 4C) Ilie Romeo Drd. ing., colaborator extern (GL 2, 8) Jugănaru Eliza Ec., B.A.R. (GL 8) Mircea Elena Fil., B.A.R. (GL 6) Precup Radu-Emil Prof. dr. ing., Univ.Tehnică „Traian Vuia”, Timişoara (GL 2) Stănciulescu Ion Dr. ing., Inst.Nat.Stud.Cerc.Comunic. – INSCC, Buc. (GL 2C) Stănescu Aurelian Mihai Prof. dr. ing., Univ. Tehnică „Politehnica”, Bucureşti (GL 6) Teodorescu Prof. dr. ing., m.c. AR, Inst. Inform. Teoretică, Iaşi Horia-Nicolai (GL 3C) Vasiliu Monica Andreea Dr. B.A.R. (GL 4) Voicu Diana MBA, Secretar de Stat, Ministerul Justiţiei (GL 1C)

3. ANALIZA SWOT În continuare sunt prezentate sintezele analizelor SWOT pe cele şase subteme. În secţiunea 5.1 se prezintă elementele cu caracter integrativ la nivelul Proiectului 10. 3.1. PIAŢA UNICĂ DIGITALĂ Puncte tari ƒ Infrastructură de comunicaţii adecvată tehnologic, dar eterogenă (acoperire în bandă largă (broadband) mai mare de 30 Mbps: 66% din gospodării, acoperire Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 417 cu reţea în bandă largă fixă: 90% din populaţie (2013), număr de conexiuni mobile la Internet: 8,2 milioane (2013) şi 10 milioane (dec. 2014). România se clasează pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte viteza de descărcare (download) pentru conexiuni broadband; ƒ Număr de utilizatori Internet în dinamică pozitivă (Populaţia care a folosit vreodată Internetul: 61% din total; populaţia care utilizează Internetul zilnic: 60% dintre utilizatori); ƒ Grad crescut de utilizare a dispozitivelor mobile (25% din tranzacţiile din România sunt efectuate de pe dispozitive mobile; migrarea şi optimizarea platformelor de „online shopping” către zona „mobile”); ƒ Masă critică de număr de magazine on-line şi în dinamică (în dec. 2014: 5000 de magazine online; înregistrate în sistemul „3D Secure” – 1 173 magazine). Puncte slabe ƒ Legislaţie neunitară în raport cu celelalte state membre ale UE (Pentru tranzacţionare transfrontalieră – 9000 EUR/IMM costuri suplimentare pentru conformarea cu legile naţionale ale ţărilor unde doresc să-şi vândă produsele/serviciile şi până la 5000 EUR/an TVA pentru fiecare stat membru UE unde îşi livrează produsele); ƒ Procese de livrare costisitoare (62% dintre companiile care vând online consideră costurile de livrare ridicate o problemă majoră); ƒ Cultura limitată a populaţiei/firmelor în ceea ce priveşte protecţia datelor personale (72% dintre utilizatorii de Internet UE sunt îngrijoraţi de cerinţa declarării a prea multor date personale online, 23% dintre utilizatori îşi abandonează coşul de cumpărături atunci când sunt rugaţi să se înregistreze; 97% dintre consumatorii de pe mobile abandonează coşul când li se cere înregistrarea); ƒ „Falia digitală” (Decalaje semnificative în adoptarea tehnologiei 4G, slabă adopţie în mediul de afaceri a tehnologiilor digitale moderne, lipsa de competenţe digitale de bază şi a profesioniştilor în TI, lipsa investiţiilor în alfabetizarea digitală); ƒ Rezistenţa la schimbare – atitudini de reţinere (80% dintre cumpărători au probleme cu mărimea produselor, teama că nu le pot încerca; 68% dintre ei consideră complicat procedeul de returnare). Oportunităţi ƒ Dinamica pozitivă a IMM-urilor europene digitale. Companiile care nu vor putea livra produse/servicii online vor dispărea în viitor. Piaţa românească de retail: între 1,1 -1,2 miliarde Euro, aproape dublă ca valoare faţă de cea din anul 2013 (aprox. 600 milioane euro). Totuşi, segmentul de comerţ electronic (e-commerce) din totalul comerţului cu amănuntul (retail) este încă mic (între 2,2 -2,5%) faţă de indicatorul european „EU retail online” care reprezintă 17% din total; 418 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Legislaţie europeană adaptată (Eliminarea barierelor din legislaţia europeană referitoare la drepturile de autor şi la protecţia datelor personale); ƒ Cererea de divertisment („entertainment”) on-line în creştere (creştere preconizată de 12% până în 2020 a veniturilor încasate de pe urma activităţilor de divertisment online: imagini, filme, muzică, jocuri); ƒ Reglementarea preţurilor pe piaţa unică digitală (O creştere a PIB UE de 0,11% - 0,16% până în 2020, dacă se vor reforma condiţiile de determinare a preţurilor serviciilor mobile); ƒ Intensificarea introducerii tehnologiilor inovative de tip „Big Data” şi „Social Media” (cel mai utilizat instrument de determinare şi întâmpinare a nevoilor consumatorilor; promovarea şi publicitatea în e-Commerce va fi exclusiv pe reţelele sociale; o creştere a PIB UE de 206 mld. EUR până în 2020 dacă s-ar utiliza tehnologii de tip Big Data de către companii); ƒ Piaţa globală conectată digital (în 2020: estimat 7,6 mld. din populaţia globului şi 50 mld. dispozitive TI interconectate); ƒ Penetrarea intensivă a dronelor (Timpul de livrare va scădea drastic la „livrare în aceeaşi zi”; în unele ţări din lume există deja proiecte-pilot de livrare prin drone în 30 min.); ƒ Dezvoltarea masivă de concentratori globali - mall-uri virtuale şi platforme care găzduiesc o varietate mare de magazine online; ƒ Inovare pe lanţul valoric de preluare şi livrare („pick-up and delivery” - PUD); funcţionalităţi 3D pentru vizualizarea produselor, posibilitatea urmăririi în timp real a procesului de producţie prin tehnologii de tip „live streaming” / satelit, urmărire şi vizualizare prin satelit a coletului, pe tot parcursul traseului etc. Ameninţări ƒ Modificarea legislaţiilor naţionale, la nivelul fiecărui stat membru, poate crea dezechilibre care se pot propaga către alte domenii, în afară de economie; ƒ Lipsa unor măsuri concrete de protejare a consumatorilor şi cetăţenilor (Lipsa încrederii cetăţenilor în mediul online în general, sporirea numărului de fraude cibernetice şi furturi de identitate; în viitor, 90% din totalul locurilor de muncă vor necesita un anumit nivel de competenţe digitale şi educaţie în securitate cibernetică). 3.2. INFRASTRUCTURA Puncte tari ƒ Disponibilitatea, fără discriminare, a unei game largi de soluţii tehnice şi tehnologice, pentru asigurarea accesului la Internet de mare viteză, respectiv pentru conexiuni de bandă largă; ƒ Existenţa unei pieţe mature a serviciilor electronice; ƒ Un grad ridicat de acoperire naţională cu bandă largă la punct fix (90% din teritoriul naţional în 2013), cu bandă largă de peste 30 Mbps (66% din Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 419 teritoriul naţional în 2013) şi cu bandă largă peste 100 Mbps, la punct fix (25% din teritoriul naţional în 2013); ƒ Disponibilitatea ridicată a acoperirii naţionale cu tehnologie 3G (96%) şi 4G (25%), precum şi dezvoltarea rapidă a acoperirii LTE („Long Term Evolution”), ceea ce atrage consumatori din zona fixă către zona mobilă. Puncte slabe ƒ Puterea economică redusă a majorităţii populaţiei şi agenţilor economici. Conform TOP Eurostat, în 2013, puterea de cumpărare în România a reprezentat 54% din media UE, situând România pe penultimul loc; ƒ Procentul redus din consum cheltuit pe bunuri din domeniul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC). În anul 2011, în România se cheltuia, similar cu Bulgaria, cel mai mic procent din UE, 0,5%; ƒ Rata redusă de penetrare a Internetului la nivel naţional, chiar în zonele cu acoperire bună (acoperirea cu Internet de bandă largă, fix, în zonele rurale, era în 2013 de 78% din teritoriul naţional). Oportunităţi ƒ Nivelul scăzut al preţului conexiunilor de bandă largă şi „triple play” pe piaţa din România creează oportunitatea unei competiţii serioase între operatori; ƒ Vitezele ridicate de transfer asigurate de reţeaua existentă de acces la Internet reprezentă un avantaj, ca destinaţie pentru Centre de Servicii („Shared Service Centers”) şi hub-uri de dezvoltare TI/software, precum şi ca furnizor de servicii de tip Cloud computing pentru alte pieţe europene. Ameninţări ƒ Posibilele întârzieri administrative în adoptarea cadrului legal necesar stimulării dezvoltării infrastructurii de comunicaţii; ƒ Prudenţa operatorilor privind planurile de acoperire cu reţele de generaţie 4G, având în vedere investiţiile semnificative necesare implementării acestor reţele. 3.3. EVOLUŢIA ŞI APORTUL ACTIVITĂŢILOR DE CDI (CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE) Puncte tari ƒ Tradiţia unor şcoli (matematică, fizică, medicină, chimie, unele ramuri inginereşti etc.); ƒ Legături europene relativ bune între universităţi, cercetători; ƒ Investiţii încurajate de stat, care favorizează dezvoltarea; 420 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Rata mare de investiţii externe la nivel regional favorizează dezvoltarea; ƒ O bună cultură şi tradiţie a inovării în (unele) universităţi favorizează inovarea. Puncte slabe ƒ Numărul mic de absolvenţi de studii doctorale (ca procent din totalul populaţiei) şi un învăţământ de doctorat şi masterat mereu în schimbare, doar parţial competitiv ca nivel, defavorizează cercetarea competitivă de amploare; ƒ Procentul redus de specialişti (nivel 5 a, b, 6) defavorizează dezvoltarea; ƒ Investiţiile reduse în cercetare din partea firmelor defavorizează dezvoltarea; ƒ Baza materială relativ modestă pentru cercetarea de vârf, chiar şi în întreprinderi. Institutele de cercetare şi universităţile din domeniile de vârf au adesea o dotare modestă, ceea ce defavorizează dezvoltarea; ƒ Spiritul antreprenorial redus defavorizează dezvoltarea de produse inovative; (relativ) slabă cultură şi o tradiţie modestă a inovării în (multe) firme defavorizează inovarea; legislaţie cu distorsiuni, nu foarte favorabilă inovării; ƒ Sprijinul variabil în timp din partea statului pentru inovare. Oportunităţi ƒ Reputaţia destul de bună a învăţământului superior naţional, care poate atrage studenţi, masteranzi, doctoranzi străini, ceea ce favorizează cercetarea universitară şi contribuie la atragerea de investiţii; ƒ Salariile, relativ mici faţă de cele din UE, pentru cercetători, care pot atrage investitorii (în cercetare şi în dezvoltare) şi favoriza introducerea inovării; ƒ Unele firme au o dotare bună pentru dezvoltare; ƒ Decalajele în inovare faţă de alte ţări din UE nu sunt justificate de nivelul de pregătire a specialiştilor, ceea ce indică un potenţial neexploatat şi posibilităţi de recuperare. Ameninţări ƒ Concurenţa mare în regiune / UE în atragerea investiţiilor în cercetare şi dezvoltare; ƒ Distanţa mare între ţinta actuală şi situaţia actuală din învăţământ şi cercetare poate compromite eforturile de redresare; ƒ Salariile şi satisfacţiile profesionale oferite sunt necompetitive cu cele la nivel UE, ceea ce încurajează plecarea cercetătorilor tineri. Salariile necompetitive acordate specialiştilor şi perspectivele profesionale relativ reduse fac ca dezvoltarea să fie afectată; în unele profesii (medici, specialişti IT) se manifestă „exodul creierelor”; ƒ Etica cercetării poate fi considerată adesea (mult) sub standardele UE; Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 421 ƒ Evoluţiile geo-politice pot face neatractive investiţiile pe termen lung în cercetare-dezvoltare-inovare (CDI); ƒ Concurenţa puternică din partea ţărilor din afara UE în comercializarea unor produse noi, inovative, la un cost competitiv, poate defavoriza inovarea şi în general activităţile de CDI; ƒ Sprijinul primit din partea statului este uneori absent sau incoerent în domeniul inovării. 3.4. CORPUL DE ACTE NORMATIVE ŞI RESPECTAREA LEGALITĂŢII S-a realizat analiza SWOT a corpului de acte normative, care a fost structurată având în vedere identificarea unor aspecte legislative în domeniul TIC în România, raportat la legislaţia comunitară şi la armonizarea la nivel naţional în mai multe segmente sau subdomenii, precum comerţul electronic, drepturile de autor privind produsele software şi bazele de date, documentele electronice, publicitatea online, plăţile online, legislaţia în domeniul vieţii private, criminalitatea informatică, guvernarea electronică şi comunicaţiile electronice. Puncte tari ƒ Accesul reglementat la resursele oferite de comerţul electronic se poate face printr-o gamă largă de tehnologii, într-un ritm accelerat; mediul de afaceri îşi măreşte profiturile prin dezvoltarea infrastructurii în cadrul reţelelor de comunicaţii oferite de comerţul electronic; ƒ Piaţa unică digitală permite comercianţilor să ofere servicii de tranzacţionare pe Internet în toată Uniunea Europeană, cu condiţia respectării legilor şi reglementărilor comerciale în vigoare în ţara de origine; comerciantul are posibilitatea de a oferi servicii consumatorilor prin încheierea contractelor la distanţă, în baza completării unui formular electronic; ƒ În Uniunea Europeană, prin aplicarea Directivei 91/250/CE, protecţia juridică a programelor de calculator este acordată oricărei persoane fizice sau juridice eligibile, conform dispoziţiilor legislaţiei naţionale privind drepturile de autor, care se aplică operelor literare; ƒ Sistemul de licenţiere pentru produse software şi posibilitatea de folosire în regim de tip „shareware” (utilizabil gratuit un timp, după care necesită cumpărarea licenţei), „freeware” (utilizare nelimitată gratuită) sau „open source” (utilizare în mod liber, nelimitată); ƒ Reglementarea publicităţii online, care reprezintă un mijloc rapid şi uşor accesibil pentru un număr din ce în ce mai mare de persoane, în condiţiile în care spaţiul în care este expusă reclama este nelimitat, iar mijloacele publicitare pot fi complexe: text, sunet sau imagine; ƒ Reglementarea mijloacelor electronice de plată asigură gestionarea mai bună a tranzacţiilor, afacerilor şi a lichidităţilor firmelor, într-un interval scurt de timp şi cu costuri mai reduse; 422 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ În cadrul legislaţiei privind viaţa privată este reglementată folosirea mijloacelor de supraveghere video, a sistemelor automate în mediul public sau privat. Acestea contribuie la creşterea securităţii umane, inclusiv a securizării patrimoniului, asigurarea securităţii, prevenirea şi combaterea infracţiunilor; ƒ Instituţiile şi organismele cu atribuţii în lupta împotriva criminalităţii informatice în România au competenţe, strategii proprii şi structuri specifice şi funcţionează prin respectarea prevederilor H.G. nr. 271/2013 prin care este aprobată Strategia de securitate cibernetică a României; ƒ Folosirea reglementată, în administraţia publică centrală şi locală, a tehnologiilor TIC avantajează relaţia dintre funcţionarul public şi cetăţean, oferindu-i o mai mare accesibilitate la informaţii şi servicii specifice, reduce timpul de aşteptare a răspunsurilor şi costurile de deplasare, contribuie la realizarea unui management eficient al timpului. Puncte slabe ƒ Prezenţa practicilor comerciale incorecte, fie sub forma înşelătoriei, fie prin prezenţa practicilor comerciale agresive, care pot determina consumatorul să ia decizii pe care altfel nu le-ar lua în cadrul comerţului electronic; ƒ Modificările legislative frecvente în mediul economic şi financiar produc o anumită instabilitate şi influenţează în mod negativ investiţiile străine în România, fapt care se repercuteză şi asupra comeţului electronic; ƒ Încălcarea dreptului de proprietate intelectuală prin pirateria digitală sub diferite forme, precum: copiere, accesul ilicit şi transmiterea de software fără consimţământul explicit sau implicit al autorului; ƒ Reglementarea insuficientă şi nivelul scăzut de securitate privind sistemele interconectate pot conduce la scurgeri de date/informaţii care pot să afecteze viaţa privată a persoanei; ƒ Necunoaşterea şi neconştientizarea rolului pe care fiecare individ îl are în procesul de prevenire a criminalităţii informatice; astfel, majoritatea cetăţenilor români nu deţin informaţii minimale despre politicile, mijloacele şi metodele existente prin care se poate asigura securitatea informatică. Oportunităţi ƒ Securizarea îmbunătăţită a tranzacţiilor de încasări de plăţi electronice şi dezvoltarea canalelor comerciale virtuale; ƒ Diversitatea situaţiilor în care cetăţeanul are posibilitatea utilizării înscrisului în formă electronică căruia i s-a asociat o semnătură electronică cu acelaşi efect ca actul autentic între cei care l-au subscris; ƒ Posibiliatea atragerii de noi utilizatori în servicii de plată electronică şi lărgirea gamei de servicii oferite; Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 423 ƒ Reglementările legale din domeniul guvernării electronice oferă posibilitatea persoanelor din diferite categorii sociale sau cu diferite nevoi sociale să participe la dezvoltarea comunităţilor din care fac parte. Ameninţări ƒ Distrugerea informaţiei prin ştergerea voluntară a datelor sau a programelor sau producerea şi răspândirea viruşilor aduc prejudicii produselor software şi autorilor acestora; ƒ Prezenţa pirateriei software, care împiedică dezvoltarea în România a unei pieţe reale în domeniu şi aduce prejudicii industriei de profil; ƒ Insuficienta semnalizare a zonelor publice în care monitorizarea este permanentă duce la crearea unei stări de disconfort, uneori putând genera abuzuri în folosirea imaginilor persoanelor fizice sau folosirea excesivă a acestora, fapt care aduce prejudicii vieţii private; ƒ Securizarea precară a unor servicii poate produce disfuncţionalităţi majore în desfăşurarea normală a relaţiilor de serviciu în cadrul guvernării electronice. 3.5. PREGĂTIREA POPULAŢIEI ŞI INTERACŢIUNEA DINTRE CETĂŢEAN ŞI INSTITUŢIILE STATULUI Puncte tari ƒ Înclinaţia românilor pentru studiu şi acces la informaţii; ƒ Promovarea unor proiecte mari de introducere a TIC (de ex.: „Internet în şcoala ta”, în învăţământ, „Economia Bazată pe Cunoaştere”); ƒ Implicarea unor instituţii neguvernamentale în promovarea TIC în diferite medii (de ex.: Programul „Biblionet”); ƒ Informatizarea unor sisteme infodocumentare şi asigurarea acesului on-line la bazele de date de informare; ƒ Modificarea curriculară în învăţământul preuniversitar şi universitar prin introducerea unor cursuri dedicate TIC; ƒ Susţinerea guvernamentală pentru programe şi proiecte mari, care privesc procesele de e-Guvernare. Puncte slabe ƒ Lipsa unei strategii pe termen lung de formare a personalului de TIC în sectorul public, cât şi pentru cetăţeni; ƒ Dificultăţi de a interacţiona cu calculatorul, mai ales în cazul persoanelor vârstnice; ƒ Lipsa coordonării măsurilor adecvate de securitate; 424 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Lipsa de încredere a majorităţii populaţiei cu privire la gradul de securizare al informaţiei vehiculate; ƒ Lipsa cadrului legislativ privind interoperabilitatea instituţiilor guvernamentale şi a sistemelor informatice; ƒ Grad diferit de instruire între sat şi oraş şi între diverse categorii socio- profesionale; ƒ Acces insuficient la baze de date pentru documentare (de ex. baze de date ale bibliotecilor); ƒ Dificultatea sau imposibilitatea, în unele cazuri, de a oferi asistenţă pesoanelor defavorizate; ƒ Probleme în oferirea unui feed-back prompt şi satisfăcător; ƒ Lipsa unui sistem unitar de autentificare electronică şi identificare unică a utilizatorilor. Oportunităţi ƒ Popularizarea serviciilor de e-Guvernare prin intermediul platformelor social media; ƒ Comunicarea, schimbul, actualizarea şi armonizarea informaţiilor între instituţii ale statului (administraţia centrală, locală); ƒ Integrarea sistemelor de informaţii şi servicii electronice cu cele ale altor state membre ale Uniunii Europene; ƒ Deschiderea către informatizare (conştientizarea avantajelor acesteia) a unui număr tot mai mare de cetăţeni; „e-banking, e-payments, e-taxes“ economisesc timp, bani şi energie. Ameninţări ƒ Posibilele întârzieri în elaborarea şi aplicarea cadrului legislativ adecvat; ƒ Dificultatea de a impune diverselor autorităţi publice utilizarea unor standarde de interoperabilitate; ƒ Adâncirea faliei digitale înregistrate la nivel regional şi rural-urban; ƒ Reticenţa cetăţeanului în a acorda atenţie sporită sau deplină serviciilor electronice. 3.6. EVOLUŢIA ŞI APORTUL PATRIMONIULUI CULTURAL NAŢIONAL Puncte tari ƒ Patrimoniul cultural naţional constituie o resursă strategică – vector de identitate naţională, imbold al memoriei colective, care este sursa primară în cercetare, resursă educaţională şi economică; Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 425 ƒ Existenţa unui cadru instituţional şi a unor mijloace de promovare a patrimoniului; ƒ Includerea în patrimoniul UNESCO a elementelor româneşti de patrimoniu cultural, imaterial şi natural; ƒ Reprezentarea diversităţii, creativităţii şi sintezei etnice, lingvistice şi stilistice în toate regiunile ţării; ƒ Folosirea tehnologiei moderne în domeniul patrimoniului cultural naţional, în folosul cunoaşterii acestuia. Puncte slabe ƒ Manifestarea interesului scăzut al factorilor decizionali faţă de problemele şi potenţialul patrimoniului cultural naţional; ƒ Existenţa unei infrastructuri necorespunzătoare exigenţelor actuale; ƒ Neadaptarea planurilor de învăţământ şi a programelor de formare continuă a specialiştilor domeniului; ƒ Cercetarea şi promovarea deficitară a patrimoniului cultural naţional în raport cu practica europeană şi internaţională; ƒ Costul crescut de acces la cunoşterea patrimoniului pentru categorii largi ale populaţiei. Oportunităţi ƒ Diversificarea surselor de finanţare necesare patrimoniului cultural naţional; ƒ Folosirea noilor tehnologii în domeniul patrimoniului pentru cercetarea, prezervarea şi valorificarea acestuia; ƒ Apariţia unui sector economic de servicii culturale creative, care contribuie la valorizarea patrimoniului cultural naţional; ƒ Introducerea unor noi categorii de patrimoniu; ƒ Intenţia politico-administrativă de a creşte prestigiul României prin valorizarea patrimoniului. Ameninţări ƒ Distrugerea sau slaba securitate a patrimoniului cultural naţional din cauza tergiversărilor din partea factorilor decizionali; ƒ Degradarea patrimoniului în cazul unor condiţii naturale extreme sau politice şi sociale conflictuale; ƒ Afectarea dreptului fundamental la cunoaştere prin valorificarea patrimoniului exclusiv în scop comercial; ƒ Estomparea specificului naţional ca efect al globalizării; ƒ Folosirea simbolurilor de identitate naţională în scopuri propagandistice şi manipulatorii. 426 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Este necesară în aceste condiţii repoziţionarea factorilor decizionali faţă de patrimoniul cultural naţional prin asigurarea unui cadru (legislativ, financiar, de infrastructură) coerent şi eficient de cercetare, păstrare, conservare, restaurare, prezervare şi valorificare a patrimoniului, astfel încât acesta să poată să genereze valoare economică, să favorizeze incluziunea socială şi să contribuie la integrarea europeană a României.

4. VIZIUNEA DE DEZVOLTARE / ŢINTE 4.1. DOUĂ IPOTEZE Viziunile de dezvoltare au fost realizate în două versiuni corespunzător cu două ipoteze (impuse prin tema-program) privitoare la gradul de integrare al României în UE:

1. Integrarea avansată, România devenind o componentă a UE;

2. Integrarea moderată, gradul de integrare al României în UE fiind mai redus. Aceste ipoteze se bazează, la rândul lor, pe capacitatea de măsurare socio- economică a cunoaşterii şi pe potenţialul cunoaşterii de a contribui la producerea de valoare adăugată (cuantificabilă) în economie şi (necuantificabilă direct) în societate. 4.2. SCENARII În continuare se prezintă, pe rând, rezultatele obţinute în cadrul grupurilor de lucru. În secţiunea 5.1., se va prezenta o viziune globală, care este înfăşurătoarea analizelor sectoriale care sunt date mai jos. Scenariul # 1: „Integrare avansată” A. Piaţa unică digitală în condiţiile integrării avansate Piaţa unică digitală ar trebui să fie următoarea fază în procesul de integrare europeană. O piaţă unică este, prin definiţie, un mediu competitiv pentru afaceri, unde firmele neproductive şi ineficiente au pierderi ale cotei de piaţă sau ale cifrei de afaceri. În schimb, organizaţiile adaptate pot beneficia de creşterea competitivităţii şi reducerea costurilor şi pot deveni profitabile. Pentru consumatorii din piaţa unică digitală contextul concurenţial generează produse şi servicii mai ieftine şi de calitate, ca urmare a promovării soluţiilor inovative în procesele interne ale firmelor. O corelare puternică între vânzările online şi PIB-ul pe cap de locuitor poate fi observată în anumite state membre. În unele economii importante – ţările G8, Coreea de Sud şi Suedia –, economia Internetului reprezintă 21% din creşterea PIB-ului. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 427 Oricare companie din România poate avea peste 315 milioane de europeni care utilizează Internetul zilnic drept potenţiali consumatori, generându-se astfel un potenţial efect de creştere cu 25% a pieţei de noi locuri de muncă şi noi modalităţi de lucru la domiciliu (pentru unele grupuri de populaţie dezavantajată). Prin politici fiscale adaptate şi stabilirea unei politici unitare de preţ (în prezent, există diferenţe mari de preţ pentru acelaşi produs, de la un stat membru la altul), România devine o forţă globală, cunoscătoare a modalităţii în care consumatorii fac achiziţii şi a modului în care se dezvoltă schimbări de comportament şi modificări de atitudini. Formula „Creştere prin cunoaştere” va implica noi modele culturale şi educaţionale, care vor avea un rol esenţial în determinarea comportamentului cetăţeanului şi a consumatorului în ceea ce priveşte nevoile sale. B. Infrastructura în condiţiile integrării avansate Pentru orizontul de timp 2035, elaborarea unor viziuni de evoluţie în domeniul Infrastructura de Comunicaţii, prezintă un anumit grad de incertitudine, dată fiind evoluţia aproape explozivă a tehnicilor şi tehnologiilor informatice şi de comunicaţii, precum şi tendinţele puternice de menţinere a acestei orientări, mai ales pe baza acumulărilor care se prevăd a fi obţinute la finele perioadei anterioare, respectiv 2015–2020. În aceste condiţii viziunea calitativă a evoluţiei se prezintă astfel: ƒ Beneficiind de o cerere intensă şi stabilă, precum şi de soluţii tehnice şi tehnologice perfecţionate, infrastructura de comunicaţii va evolua deosebit de rapid, atât cantitativ, cât mai ales calitativ; ƒ Este posibil ca aceasta să devină un „mediu de comunicaţii”, la care utilizatorii să aibă acces facil şi în care să acţioneze după dorinţe şi necesităţi, cu grad ridicat de interacţiune şi autonomie; ƒ Acest mediu se va putea prezenta ca un sistem complex, integrat şi intercorelat de mijloace tehnice interconectate, interoperabile şi interdependente şi a cărui funcţionare se va supune mai degrabă unor legi probabilistice, decât perceptelor clasice, actuale, de calitate a serviciului; ƒ Este posibil să se producă mutaţii importante chiar în modul de realizare a „mediului de comunicaţii”, astfel încât utilizatorii să îşi poată configura, după dorinţe şi necesităţi, propriul mediu de comunicaţii, prin interconectarea terminalelor proprii; ƒ Având în vedere cercetările fundamentale şi de avangardă în curs, există posibilitatea punerii în evidenţă şi folosirii unor noi suporţi pentru transportul mesajelor purtătoare de informaţie, cum ar fi undele cerebrale şi transmisiunile în câmpul cuantic sau în cel gravitaţional. Pe aceste câteva considerente calitative se estimează că: ƒ Faţă de puternica globalizare şi integrare, este posibil ca ipoteza „integrării puternice a României în Uniunea Europeană” să prezinte avantaje comparative, asigurând o corelare directă a evoluţiei proprii cu evoluţia generală; 428 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Pentru o perioadă atât de îndepărtată, este posibilă chiar o schimbare de paradigmă în privinţa noţiunii de „suveranitate”, care va putea avea un cu totul alt înţeles decât cel cu care suntem obişnuiţi în prezent. C. Evoluţia şi aportul activităţilor de CDI (Cercetare, Dezvoltare, Inovare) în condiţiile integrării avansate În cazul unei integrări avansate este posibilă (dar nu sigură) o creştere mai accelerată a domeniului CDI (investiţii proprii, investiţii UE dirijate regional) şi un grad de competitivitate crescut (stimulat), conform cu şi aliniat la media UE. Dar, chiar şi cu o tendinţă de aliniere la media UE, va exista o rămânere în urmă semnificativă faţă de media dată de statisticile OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) dacă strategiile interne actuale nu se schimbă fundamental (investiţii substanţiale în învăţământ şi cercetare, legislaţie, care să încurajeze spiritul inovativ, antreprenorial şi concurenţial de nivel global, producţia şi exportul de produse inovative etc.). D. Corpul de acte normative şi respectarea legalităţii în condiţiile integrării avansate Se estimează că armonizarea legislaţiei naţionale în raport cu reglementările comunitare în domeniul TIC va permite avansarea României în ierarhia generală a ţărilor membre al Uniunii Europene până în anul 2035. În viziunea scenariului de integrare avansată, factorii de decizie din România trebuie să pună accent pe incluziunea digitală (e-inclusion), care va permite o mai mare penetare a instrumentelor TIC în viaţa cotidiană a cetăţenilor şi dobândirea treptată de competenţe digitale suplimentare. În această viziune este esenţială perfecţionarea cadrului de desfăşurare a comerţului electronic prin elaborarea unor acte normative favorabile promovării investiţiilor în inovare şi prin stabilirea unui mediu transparent pentru întreprinderi/furnizori şi consumatori. Alte acţiuni necesare constau în elaborarea de noi acte normative, aliniate la cele europene (sau adoptarea acestora), pentru: ƒ Stimularea dezvoltării regiunilor administrative prin creşterea calităţii vieţii şi alocarea de fonduri necesare dezvoltării infrastructurii TIC şi a mediului de cercetare-dezvoltare-inovare prin valorificarea potenţialului profesioniştilor români; ƒ Întărirea capacităţii administrative pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene în domeniul TIC; ƒ Îmbunăţăţirea coeficienţilor de calitate a reţelelor şi sistemelor de securitate cibernetică; ƒ Înfiinţarea de noi organisme regionale, care să aibă competenţe specifice regionale şi să asigure o bună guvernanţă la nivel regional, coerentă şi integrată în guvernanţa naţională, respectiv guvernanţa europeană. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 429 E. Pregătirea populaţiei şi interacţiunea dintre cetăţean şi instituţiile statului în condiţiile integrării avansate Pregătirea procesului de informatizare coerentă a serviciilor publice şi creşterea gradului de transparenţă a activităţii administraţiei publice poate fi realizată prin: ƒ Implicarea cetăţenilor în procese decizionale prin intermediul TIC; ƒ Definirea unei structuri instituţionale care să ofere o viziune unitară, capabilă să gestioneze în mod centralizat şi coordonat aspectele legate de informatizarea serviciilor publice şi de realizare a interoperabilităţii la nivel european; ƒ Utilizarea oportunităţilor de coordonare europeană pentru a asigura creşterea nivelului de performanţă a interoperabilităţii sistemelor informatice implementate la nivel naţional şi pentru îmbunătăţirea securităţii cibernetice; ƒ Sprijinirea utilizării de surse şi standarde deschise pentru facilitarea şi asigurarea viitoare a interoperabilităţii sistemelor informatice; ƒ Introducerea tehnologiilor de tip Cloud Computing sigure şi a sistemelor de gestionare unitară a centrelor de date în vederea reducerii cheltuielilor administrative şi a creşterii gradului de eficienţă în activităţile administraţiei publice; ƒ Utilizarea reţelelor de socializare pentru îmbunătăţirea comunicării, atât a instituţiilor guvernamentale, cât şi pentru susţinerea activităţii reprezentanţilor sectorului privat. F. Evoluţia şi aportul patrimoniului cultural naţional în condiţiile integrării avansate Viziunea este aceea în care patrimoniul cultural naţional românesc (PCN), ca parte integrantă a patrimoniului european, va fi apreciat, respectat, cercetat, conservat, protejat şi valorizat, astfel încât prestigiul României în Europa şi în lume va creşte. Viziunea se caracterizează prin următoarele: ƒ Primează acţiunile prevăzute în programe/proiecte europene de interes general pentru UE sau propuse de consorţii din care fac parte şi parteneri români; ƒ Factorii responsabili din ţară urmăresc includerea în proiectele/programele europene a obiectivelor PCN recunoscute ca prioritare în context european; ƒ Valorificarea PCN în context european beneficiază de aport susţinut din partea comunităţilor româneşti din emigraţie; ƒ Valorificarea sub aspect comercial a PCN este coordonată de manageri profesionişti, pe bază de planuri de afaceri; ƒ Se dezvoltă „industriile experienţei” („experience industries”) care, prin turismul cultural şi mass-media de profil, urmăresc să ofere indivizilor anumite trăiri proprii, ca răspuns la aspiraţiile şi cererea de piaţă a acestora. 430 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Scenariul # 2: „Integrarea moderată” În continuare sunt prezentate sintezele analizelor pe cele şase subteme. În secţiunea 5.1 se prezintă elementele cu caracter integrativ, la nivelul superior al elementelor de sinteză, ale contribuţiilor prezentate pe subteme. A. Piaţa unică digitală în condiţiile integrării (economice) moderate în UE Piaţa unică poate avea un impact negativ, într-o primă etapă, asupra anumitor sectoare ale economiei naţionale ca urmare a creşterii concurenţei internaţionale. Protecţia naţională a pieţei şi subvenţiile naţionale pot asigura supravieţuirea unor companii ineficiente pe termen scurt şi pentru pieţele tradiţionale. Însă, pe termen lung, în cazul în care întreprinderile nu reuşesc să îmbunătăţească procesele interne, iar comerţul electronic se desfăşoară din inerţie (doar atunci când există cerere din partea consumatorului), ele vor eşua. Consecinţele pot fi şomajul sau migraţia semnificativă. Se poate prefigura un declin economic accentuat (şi al e- Commerce), datorat neadaptării politicilor de vânzare/cumpărare, nevoilor consumatorului şi a inovaţiilor tehnologice. B. Infrastructura în condiţiile integrării moderate în UE Având în vedere specificul Infrastructurii de Comunicaţii naţionale, care se va interconecta în cadrul reţelei globale, evoluţia acesteia va fi influenţată de evoluţia generală în acest domeniu. Perioada următorilor 5 ani este acoperită de prevederile documentelor strategice adoptate la nivel naţional şi european, pentru domeniul Infrastructura de Comunicaţii respectiv „Broadband şi Infrastructura de Servicii Digitale”, urmând să fie disponibil un grup foarte avansat şi modern de reţele de comunicaţii, care să asigure acoperirea la nivel naţional şi cu tendinţă de creştere susţinută a numărului de conexiuni mobile la Internet. Ţintele României pentru atingerea obiectivelor Agendei Digitale 2020, comparativ cu ţintele Uniunii Europene şi cu situaţia actuală, în niveluri relative, se prezintă astfel: Nivel relativ din Ţinte Nivel ţinta U.E. ƒ Grad de acoperire cu broadband peste 30Mbps 80% 80% (% gospodării) ƒ Grad de conectare la broadband fix peste 100 45% 90% Mbps (% gospodării) ƒ Grad de acoperire cu broadband fix (% din 100% 100% total populaţie) Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 431 Ipoteza integrării României în Uniunea Europeană, la un nivel de integrare mediu, va asigura stabilitatea şi continuitatea evoluţiei deja programate prin documentele strategice adoptate. C. Evoluţia şi aportul activităţilor de CDI (Cercetare, Dezvoltare, Inovare) în condiţiile integrării moderate în UE În cazul unei integrări reduse, este probabilă păstrarea tendinţei de dezvoltare şi evoluţie, cu oarecare omogenizare regională posibilă caracterizată de: ƒ Tendinţa de investiţii în CDI nu permite recuperarea decalajului faţă de UE decât în cazul (puţin probabil) al modificării radicale, agresive, a tendinţelor naţionale actuale; ƒ Este probabilă o creştere a PIB mai rapidă decât media UE; în consecinţă, sunt de aşteptat uşoare îmbunătăţiri în finanţarea CDI, relativ cu media UE, dar nu îmbunătăţiri majore ale situaţiei. D. Corpul de acte normative şi respectarea legalităţii în condiţiile integrării moderate în UE Se estimeză că armonizarea legislaţiei naţionale în raport cu reglementările comunitare va fi un factor de sprijin în avansarea României în ierarhia Uniunii Europene până în 2035 şi creşterea nivelului de trai. În viziunea scenariului, obiectivul general constă în integrarea României la un nivel superior în cadrul Pieţei Unice Digitale în următorii 20 de ani şi dezvoltarea infrastructurii TIC în bandă largă la nivelul instituţiilor publice, companiilor private şi al utilizatorilor privaţi. De asemenea, un obiectiv important îl prezintă creşterea punctajului pentru indicele privind integrarea tehnologiei digitale şi indicele privind serviciile publice digitale prin intermediul investiţiilor prognozate pe termen mediu în Agenda Digitală a României 2020 şi prin intermediul facilităţilor oferite actorilor din mediul TIC în cadrul unor reglementări economico- financiare stimulatoare. Pentru vizunea aceasta este esenţială elaborarea coerentă şi realistă a strategiilor şi politicilor din domeniul TIC, ţinându-se seama de realităţile României, raportate la cerinţele UE, precum şi la necesităţile comunităţii regionale şi locale. Ţinta de dezvoltare în acest senariu poate fi atinsă în condiţiile adaptării legislaţiei naţionale la evoluţia tehnicii modiale şi implementării unor noi proiecte în care să fie utilizate echipamente tehnice adecvate. În România este extrem de importantă asigurarea unei dezvoltări durabile prin politici care susţin e-Guvernare şi e-Economie, precum şi asigurarea creşterii semnificative a numărului de persoane cu competenţe profesionale tehnice şi în informatică. E. Pregătirea populaţiei şi interacţiunea dintre cetăţean şi instituţiile statului în condiţiile integrării moderate în UE Guvernarea electronică constă în interacţiunea dintre Guvern, Parlament şi alte instituţii publice cu cetăţenii prin intermediul mijloacelor electronice. Sensul 432 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 implementării guvernării electronice a fost iniţial de sus în jos, şi anume de la stat către cetăţean. Evident, aceasta reflectă voinţa politică, care este absolut necesară pentru implicarea cetăţenilor în guvernare (e-participare, e-democraţie). Păstrarea acestei direcţii nu va putea grăbi evoluţia spre societatea informaţională, a cunoaşterii. Pregătirea populaţiei astfel încât să poată interacţiona cu Administraţia Publică (AP) necesită un program pe termen lung, susţinut de proiecte specifice finanţate corespunzător şi orientate spre cerinţele cetăţeanului, servicii orientate pe evenimentele vieţii, de tip „life-events”. F. Evoluţia şi aportul patrimoniului cultural naţional în condiţiile integrării moderate în UE Viziunea Academiei Române este aceea în care patrimoniul cultural românesc, simbol al identităţii naţionale, va fi conservat, protejat şi valorizat, dar şi apreciat, respectat, cercetat, astfel încât prestigiul României în Europa şi în lume va creşte. Scenariul bazat pe ipoteza unei integrări moderate a României în UE se caracterizeaza prin: ƒ Primează iniţiativele locale şi naţionale care decurg din tradiţii şi valori proprii; ƒ Se întreprind demersuri de atragere de fonduri europene pentru obiective considerate de interes deosebit de către factorii responsabili din ţară; ƒ În valorificarea patrimoniului cultural naţional un rol activ îl au uniunile de creaţie şi comunităţile locale. Se iau măsuri de încurajare a creaţiei populare şi a producţiei de artizanat; ƒ Valorificarea sub aspect comercial a PCN este coordonată de specialiştii din instituţiile de cultură, artă şi învăţământ; ƒ Turismul cultural şi comunicarea prin media pe teme privind patrimoniul cultural naţional păstrează valenţe de cultivare a respectului faţă de istoria, tradiţiile şi valorile româneşti.

5. CONCLUZII ŞI DIRECŢII DE CERCETARE VIITOARE 5.1. CONCLUZII GENERALE Se constată că în România rolul cunoaşterii nu este apreciat la adevărata valoare, iar măsurarea performanţei socio-economice a cunoaşterii este o tendinţă relativ recentă. Concluziile care urmează a fi trase au în vedere, ca prime elemente, perioadele de dezvoltare următoare şi strategiile asumate de România la nivel sectorial sau naţional. Perspectiva pentru 2020 România are un cadru instituţional, de dezvoltare şi finanţare pentru perioada imediat următoare definit prin Acordul de Parteneriat cu Uniunea Europeană, Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 433 2014–202023. Acesta este bazat pe ţintele europene date prin Agenda Digitală 202024 şi strategiile sectoriale naţionale – Strategia CDI, Strategia în educaţie, Strategia de securitate cibernetică, Strategia energetică, Strategia de dezvoltare a infrastructurilor, Strategia de export, Strategia de apărare etc. Toate acestea au fost actualizate recent, în perioada 2014–2015. Ţintele europene pentru orizontul 2020 sunt clar definite prin Acordul de parteneriat25 cu Comisia Europeană şi asumate de România. Ele se referă la demersuri pentru a asigura convergenţa cu strategia europeană pentru o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, elemente strategice, în special socio- economice, dar nu sunt fundamentate pe potenţialul uman, pe nivelul de cunoaştere, inovare, competitivitate al societăţii româneşti. Cerinţele care nu reies din implementarea strategiilor sectoriale sunt tocmai cele legate de cunoaştere, educaţie, cercetare, inovare, ca factori motori ai societăţii cunoaşterii. Perspectiva pentru 2035 Perspectiva pe termen lung se bazează aprioric pe câteva obiective: ƒ Creşterea semnificativă a cunoşterii prin procesul educaţional, care rămâne elementul fundamental de atingere a Societăţii Cunoaşterii; ƒ Creşterea semnificativă a numărului de persoane, care au competenţe profesionale şi transversale adecvate pentru a utiliza activ serviciile societăţii cunoaşterii; ƒ Introducerea obligatorie în sistemul educaţional şi de management a competenţelor informatice; ƒ Reducerea impactului fenomenelor infracţionale, cibernetice, transfrontaliere, care afectează componentele materiale, informatice, cea bazată exclusiv pe tehnologia informaţiei, ale patrimoniului cunoaşterii, circulaţia şi paternitatea creaţiei, păstrarea şi salvarea acestor valori. 5.2. CONCLUZII DIN ANALIZA SWOT Din analiza SWOT la nivelul subtemelor se pot constata următoarele: ƒ Folosirea serviciilor informaţionale şi comunicaţionale va înregistra o tendinţă ascendentă; ƒ Serviciile de educaţie interdisciplinară sunt necesare pentru cunoaşterea valorilor patrimoniului cultural naţional, accesul la acesta şi utilizarea lui, pentru a aduce valoarea adăugată activităţiilor desfăşurate; 23 http://www.fonduri-ue.ro/res/filepicker_users/cd25a597fd-62/2014-2020/acord- parteneriat/Acord_de_Parteneriat_2014-2020_RO_2014RO16M8PA001_1_2_ro.pdf 24 http://ec.europa.eu/digital-agenda/en 25 http://www.fonduri-ue.ro/propunerea-oficiala-a-acordului-de-parteneriat-2014-2020 434 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Un element statistic şi de sinteză, relevant pentru comparaţii la nivel european, este reprezentat de indicatorul compozit DESI26 folosit de Comisia Europeană, „Indicele economiei şi societăţii digitale”, în care România are un punctaj global de 0,31 şi se situează pe locul 28 dintre cele 28 de state membre ale UE. Desigur că toate subdomeniile vizate de cei 5 indicatori componenţi (Conectivitate, Capitalul uman, Utilizarea Internetului, Integrarea tehnologiei digitale şi Serviciile publice digitale)27 sunt direct corelate cu gradul de cunoaştere, cu „securitatea informaţiei” şi cu serviciile on-line. Activităţiile şi serviciile respective fiecărui subdomeniu contribuie la încrederea şi gradul de utilizare lărgit în folosul cunoaşterii. 5.3. CONCLUZII PRIVIND VIZIUNILE DE EVOLUŢIE Viziunile de dezvoltare au fost realizate în două versiuni corespunzător cu două ipoteze (impuse prin tema-program) privitoare la gradul de integrare al României în UE:

1. Integrarea avansată în structurile europene;

2. Integrarea moderată în structurile europene. În continuare se prezintă o viziune globală, care este înfăşurătoarea scenariilor care au fost descrise în Capitolul 4. Scenariul # 1 „Integrarea avansată în structurile europene” Strategia ilustrează modul în care cunoaşterea este un instrument-cheie pentru integrarea componentelor societăţilor europene în toată diversitatea lor, crearea unui sentiment de apartenenţă comun, precum şi răspândirea valorilor democratice şi sociale naţionale în spaţiul european. Acest scenariu porneşte de la o dorinţă mai puternică de aliniere politică, economică, monetară cu spaţiul Uniunii Europene. Planul de investiţii pentru Europa în valoare de 315 mld. euro pentru perioada 2015–2020 prin Fondul European pentru Investiţii Strategice, lista de proiecte trimisă de România, simplificarea regulilor pe piaţa unică digitală creează premise favorabile pentru acest scenariu. Analizat prin prisma SWOT, acest scenariu indică: ƒ Participarea intensă la proiectele europene, o accentuare a utilizării fondurilor comunitare, o prezenţă masivă în mediul on-line şi pe piaţa globală; ƒ Acceptarea unor agresiuni culturale şi a unor culturi de import, de consum, precum şi o diluare a calităţii cunoaşterii în detrimentul excesului cantitativ, pe ansamblu fiind scenariul care permite apropierea nivelului socio-economic al României de media ţărilor europene. 26 http://ec.europa.eu/digital-agenda/en/digital-agenda-scoreboard 27 http://ec.europa.eu/digital-agenda/en/download-scoreboard-reports Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 435 Strategiile europene şi cele adoptate pe plan intern vor constitui un element de impulsionare, care va accentua procesul de trecere la Societatea cunoşterii. Piata unică digitală va fi factorul de integrare rapidă şi puternică, deschizând, în acelaşi timp, oportunităţi cunoaşterii, iniţiativei şi inovării naţionale. Orientarea modernă trebuie să se îndrepte către cerinţele cetăţenului („user centricity”). Scenariul # 2 „Integrarea moderată în structurile europene” Acest secenariu are două premise: o dorinţă de autonomie politică, socială, economică mai puternică a României sau o slăbire politică, economică şi sub aspectul coeziunii a Uniunii Europene. Integrarea moderată ca viteză de evoluţie de implementare a avansului către Societatea cunoaşterii este dependentă de cele două premise menţionate anterior. Scenariul conduce la evidenţierea următoarelor cerinţe de sustenabilitate: ƒ Necesitatea elaborării unor politici publice în procesul educaţional pe subiectul societăţii cunoaşterii, măsuri de consolidare instituţională şi mecanisme de cooperare inter-instituţională şi public-privată; ƒ Existenţa unui set de propuneri de politici publice privind formarea de competenţe, specializarea şi pregătirea profesională continuă în context european, instruire continuă - LLL („Long Life Learning”); ƒ Propunerea unor politici publice pentru măsuri de protecţie juridică a patrimoniului cultural naţional cu accent pe cel sub diverse forme electronice; ƒ Concentrarea pe valori şi calitatea cunoaşterii sub forma unui proces dirijat şi orientat spre educaţie şi păstrarea simbolurilor de continuitate şi origine naţională. Societatea cunoaşterii reprezintă viitorul apropiat, iar cultura se concentrează în jurul cunoaşterii ştiintifice. După cum previziona M. Drăgănescu în lucrarea cu titlul „Noua cultură din sec. XXI”, apărută în 2004, „Societatea se clădeşte pe cultură umanistă şi ştiintifică, în unitate în jurul ştiinţei şi, putem completa, cu unic ţel implementarea Societăţii cunoaşterii”. 5.4. CONTINUAREA CERCETĂRII Elementele conţinute în Raportul de faţă şi detaliile din documentele grupate în Anexa 2 constituie doar un rezultat preliminar al cercetării menit să propună primele idei pentru dezbateri la nivelul societăţii şi la cel al factorilor de decizie în vederea continuării sistematice a cercetării pentru crearea, pe baze ştiinţifice, a unui proiect de ţară. În continuare se prevăd următoarele etape: ƒ Definitivarea versiunii nr.1 a Proiectului de ţară (martie 2016); ƒ Realizarea versiunii nr. 2 a Proiectului de ţară, care va propune jaloanele („milestones”) şi resursele necesare a fi alocate (decembrie 2016); 436 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Elaborarea versiunii consolidate rezultate în urma prelucrării rezultatelor dezbaterilor şi observaţiilor primite de la instituţiile statului şi partidele politice (2017). În raportul de faţă nu au fost abordate aspecte ce ţin de temele altor strategii din cadrul Proiectului Academiei Române. În opinia autorilor prezentului document, Societatea cunoaşterii asigură, în primul rând, fundamentul pentru strategiile: „Şcoala şi educaţia”, „Siguranţa informatică – protecţia cibernetică”, „Economia şi calitatea vieţii”, „Sănătatea”, „Cultura românească”, stabilind locul şi rolul „României în era globalizării” şi asigurând fondul de cunoaştere pentru domeniile tehnico-productive, pentru strategiile „Resursele naturale – rezerve strategice”, „Securitatea şi eficienţa energetică”, „Siguranţa şi securitatea alimentară”, „Proiectul şi strategia Dunării”. ANEXA. NOTE BIOGRAFICE ALE AUTORILOR FLORIN GHEORGHE FILIP a obţinut diploma de inginer şi pe cea de doctor în automatică de la Institutul Politehnic Bucureşti în 1970 şi, respectiv, 1982. A lucrat la Institutul de Cercetări în Informatică (ICI) din 1970 până în 2014, promovând prin concurs pe toate treptele de la inginer stagiar până la director (1991–1997). A fost ales membru corespondent (în 1991) şi apoi titular (în 2000) al Academiei Române. A fost ales (în 2000) vicepreşedinte al Academiei Române (reales în 2002 şi 2006); este preşedinte al Secţiei pentru ştiinţa şi tehnologia informaţiei (ales în 2010). A devenit, prin concurs (2009), director-general al Bibliotecii Academiei Române. Este autor / coautor al unui număr de 10 monografii, coordonator la 25 de volume şi autor a cca 250 de articole publicate în reviste şi volume de contribuţii. HORIA-NICOLAI TEODORESCU este membru corespondent al Academiei Române, profesor la Universitatea Politehnică „Gheorghe Asachi’ din Iaşi şi profesor asociat la Facultatea de Informatică a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Are contribuţii la studiul rezilienţei şi al comportării şi rolului sistemelor informatice în situaţii de urgenţă şi dezastre, precum şi în logica fuzzy, teoria sistemelor fuzzy, sisteme dinamice fuzzy, protecţia informaţiei, prelucrarea de semnale şi imagini şi sisteme portabile („wearables”). MARIUS GURAN este profesor emerit, Senior researcher, Manager, Universitatea „Politehnica” Bucureşti. Fondator al unor discipline şi al Catedrei de calculatoare – 1960/1970, primul director şi fondator al ICI – 1970/1997, primul director şi fondator al Centrului de cercetare şi consultanţă PREMINV, director ştiinţific al primului proiect de sistem flexibil de fabricaţie din ţară şi conducătorul Proiectului RENAC/RENOD al primei reţele de calculatoare de arie largă din ţară – 1971/1983, Consilier prezidenţial – 1990/1996 şi 2001/2004. Este îndrumător de doctoranzi români şi străini în domeniile informatică aplicată, ingineria sistemelor. A înfiinţat laboratoare pentru cercetare şi formare sau specializare în proiectarea logică, reţele de calculatoare, sisteme flexibile de fabricaţie, CAD/CAM/CAE, structuri de calcul în aplicaţii industriale şi managementul Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 437 întreprinderilor industriale virtuale / reţelizate. În 2011 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. DELIA BĂLĂICAN este bibliograf la Biblioteca Academiei Române, Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Mediatecă. Este licenţiată a Facultăţii de Istorie-Limbi Străine a Universităţii din Craiova, promoţia 1998; a absolvit în anul 2001 programul de Studii Aprofundate „România în relaţiile internaţionale”. În 2010 şi-a susţinut doctoratul la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. A scris articole de specialitate în istorie modernă şi contemporană. A coordonat proiecte europene de formare profesională. Are preocupări în cercetarea şi valorificarea patrimoniului cultural documentar: presă, memorialistică, documente istorice inedite. DOINA BANCIU este profesor universitar, director general al Institutul Naţional de Cercetare- Dezvoltare în Informatică (ICI) Bucureşti, preşedinte şi membru în numeroase organizaţii şi asociaţii profesionale. A fost coordonatoare a numeroase proiecte de cercetare şi autoare/coautoare a unui mare număr de lucrări publicate în ţară şi străinătate, precum şi comunicări susţinute la manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale, în domeniile informaticii, comunicaţiilor şi în cel al managementului activităţii de cercetare ştiinţifică. Are competenţe în domeniul informaticii, bibliotecilor digitale, sistemelor distribuite şi administraţiei publice electronice (eGuvernare); este membru în comitete internaţionale /evaluator / monitor pentru proiecte finanţate de Comisia Europeană. HORAŢIU DRAGOMIRESCU este profesor la Academia de Studii Economice din Bucureşti. Este editor asociat al „International Journal of Electronic Democracy” şi co- editor pentru Europa al „International Journal of Knowledge Society Research”, membru al Forumului pentru Societatea Cunoaşterii al Academiei Române. A predat cursuri de Economia informaţiei la Universitatea din Haifa şi la Universitatea din Varşovia. Are preocupări de cercetare privind societatea informaţională şi a cunoaşterii. Are experienţă în domeniul managementului de programe şi proiecte de cercetare şi al managementului instituţional la nivel naţional şi internaţional. VIOREL GAFTEA este secretar ştiinţific la Secţia ştiinţa şi tehnologia informaţiei, Academia Română. Este inginer electronică şi Tc., şi doctor în economie din 2003 (INCE, Academia Română). Are o vastă experienţă în service, administrarea şi managementul de sisteme şi reţele informatice naţionale (IIRUC, RENEL, Min. Finanţe, Piaţa RASDAQ) şi a participat la elaborarea strategiilor e-Guvernare, e-Sănătate, Agenda Digitală, Planul NGA în Ministerul pentru Societatea Informaţională. A participat în proiecte ca: Knowledge Base Economy, proiecte IT&C cu finanţare UE, proiecte de modelare în Banca Mondială sau la macromodelul „Dobrescu” la Comisia Naţională de Prognoză. A activat în Comisia Europeană în subgrupuri de lucru e-Health, eID, e-Gov, a predat cursuri la Universitatea din Bucureşti, Facultatea Adm. Afaceri. ELENA-ANA IANCU (născută Nechita) este doctor în drept cu distincţia „cum laude”; profesor abilitat, conducător de doctorat în domeniul drept, membru al Şcolii Doctorale de Drept din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Bucureşti; profesor titular la Universitatea „Agora” din Oradea; profesor asociat la Universitatea de Vest din Timişoara, director al Centrului Euroregional de Prevenire şi Combatere a Criminalităţii 438 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Transfrontaliere, Oradea, expert evaluator ARACIS pentru domeniul drept, autor/coautor la 8 cărţi, 37 de articole în reviste cu flux internaţional, 48 de articole/studii în volumele conferinţelor; coordonator ştiinţific la 3 volume, autor la o carte de poezie, director/membru în 17 granturi/proiecte. RADU-EMIL PRECUP este profesor universitar, din 2000, la Universitatea „Politehnica” din Timişoara şi conducător de doctorat în domeniul Ingineria sistemelor, din 2004. Este profesor onorific al Óbuda University, Budapesta, Ungaria şi membru al Şcolii Doctorale de Informatică Aplicată şi Matematică Aplicată. Este Editor-in-Chief, din 2008, al revistei „International Journal of Artificial Intelligence” şi membru în comitetele editoriale ale altor reviste de prestigiu care includ Applied Soft Computing (Elsevier) şi Evolving Systems (Springer). Este autor sau coautor al peste 300 lucrări ştiinţifice publicate în reviste, volume şi capitole în cărţi. Domeniile sale curente de interes ştiinţific includ sisteme de conducere inteligentă, data-driven control şi algoritmi de optimizare de inspiraţie biologică. Este Senior Member, IEEE. ION STĂNCIULESCU este doctor inginer în specialitatea Telecomunicaţii, membru titular al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, al Colegiului Consultativ pentru Cercetare- Dezvoltare şi Inovare al Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi preşedinte al Patronatului Român din Cercetare şi Proiectare, coordonator a numeroase proiecte de cercetare şi autor a peste 50 de lucrări publicate în ţară şi străinătate, precum şi comunicări la manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale în domeniul comunicaţiilor şi cel al managementului activităţii de cercetare ştiinţifică. AURELIAN MIHAI STĂNESCU este doctor inginer, din 1990 conferenţiar, 1993 profesor, 2000 conducător doctorat (18 doctori ing. „Ingineria Sistemelor şi Automatică”); 1984- prezent reprezentant Ro/ IFAC T.C. 5.3; 2003-prezent reprezentant Ro/DG2 „Connect- unit”. Future Internet Enterprise Systems, Bruxelles; 2005-prezent reprezentant UPB/RO Steering Commettee ALADIN (Reţea universitară cu 44 noduri din arealul Alpi – Adriatica – Dunăre); director executiv al Centrului pentru Pregătirea Resurelor Umane – CPRU/UPB (2000–2004), fondator al primului Living Laboratory/ CPRU – UPB ARCHES omologat European Network of Living Labs. În 2008 a participat la validarea Strategiei Dunării 2010. Este autor/coautor al 40 de articole, participant la peste 30 de proiecte ESPRIT, PC5, PC6 şi la peste 300 de conferinţe internaţionale. A introdus cursuri în premieră universitară în România în domeniile conducerii roboţilor industriali, sistemelor cu evenimente discrete, „Sisteme CIME” (Computer Integrated Manufacturing and Engineering) (2000), „Modelarea proceselor de afaceri”, „Planificarea resurselor în Întreprinderea Virtuală” etc. MONICA ANDREEA VASILIU este consilier juridic la Biblioteca Academiei Române. Are studii juridice cu diplomă de licenţă, studii postuniversitare şi master în drept comunitar. A finalizat în aprilie 2015 studiile doctorale în domeniul economic în cadrul Academiei Române la INCE „Costin Kiriţescu”, abordând tema evaluării economice în domeniul patrimoniului cultural naţional mobil. A participat, în perioada ianuarie 2009 – iulie 2011, la Proiectul european „FP7 EXTEND” în cadrul INCE – Centrul de „Foresight şi Management de Proiecte şi Programe de Cercetare”. Are preocupări de cercetare privind economia culturii şi Societatea Informaţională bazată pe cunoaştere. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 439 DIANA VOICU a obţinut un Business Administration (MBA) la Open University, Marea Britanie şi este secretar de stat în Ministerul Justiţiei. Din 2005 până în 2013 a coordonat, în calitate de director în MCSI, Programul „Economia bazată pe cunoaştere” finanţat de Banca Mondială, apreciat cu 6 premii la nivel european şi internaţional. A coordonat pe o perioadă de 4 ani definirea şi revizuirea politicilor naţionale de e-Incluziune, TIC în învăţământul preuniversitar, e-Guvernare pentru administraţia locală şi centrală. Ca secretar de stat în MSI, a fost implicată în coordonarea procesului de elaborare şi promovare a Strategiei privind „Agenda Digitala 2020 pentru România”, a fost preşedinte al Comitetului interministerial tehnico-economic pentru Societatea Informaţională şi promotor şi comunicator al viziunii şi strategiei de dezvoltare a economiei digitale – domeniile referitoare la piaţa unică digitală şi inovare. A fost coordonator pentru dezvoltarea Acordului de parteneriat 2014–2020 cu Comisia Europeană – Societatea Informaţională şi al procesului de dezvoltare al Programului Operaţional „Competitivitate 2014-2020 – Societatea Informaţională”. 440 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 441 Proiect 11 ROMÂNIA ÎN ERA GLOBALIZĂRII – SPAŢIU ŞI TRADIŢIE DE NTÂLNIRE A CIVILIZAŢIILOR, DE ECHILIBRU ŞI MODERAŢIE Coordonator PROF. UNIV. DR. DAN DUNGACIU „Never let a crisis go to waste” (Jacques Delors) CONTEXTUL ŞI PROBLEMATICA. ROMÂNIA ÎNTRE EST ŞI VEST Implicată profund, după 1990, în procesele de globalizare, România are, la cumpăna dintre veacuri, un statut aparte: stat euro-atlantic aflat geografic la frontiera dintre Est şi Vest şi la intersecţia unor civilizaţii diverse, care se manifestă pe toate palierele acestora: identiar, economic, geopolitic. Poziţionarea României este (şi a fost) deopotrivă o ameninţare şi o oportunitate. În actualul context, statul euro-atlantic România se află în faţa unor enorme oportunităţi decurgând din poziţia sa geopolitică. Axa principală a acestui raport este că, în următorii 20 ani, România trebuie să îşi fructifice poziţia geostrategică, valenţele şi potenţialul şi să devină pol/lider regional natural de atractivitate şi influenţă („regional power house”). Încă de la înfiinţarea statului naţional român, acesta are, teoretic, vocaţia naturală de lider/pol al sud-estului european, vocativ potenţate de câţiva factori esenţiali: ƒ omogenitatea etnică şi religioasă foarte ridicată, neuzuală în această regiune; ƒ stabilitate politică pe perioade lungi de timp, într-un context regional descris ca fiind „butoiul cu pulbere al Europei”; ƒ cea mai mare economie din zonă, cu structură de tip vestic, echilibrată şi capabilă de evoluţii pozitive pe termene lungi; ƒ politicile publice şi orientările strategice sunt constant „în linie” cu Occidentul transatlantic; ƒ poziţia de centru etnic înconjurat de multe comunităţi, care îi poartă aceleaşi valori identitare (sute de mii de români în comunităţi compacte în jurul graniţelor); ƒ lipsa unor vulnerabilităţi politice sau geostrategice de substanţă; ƒ evoluţiile majore au urmărit două „amprente”: pe de-o parte accentuarea mărimii relative şi a stabilităţii, iar pe de altă parte atingerea şi păstrarea celui mai înalt grad de adecvare (din regiune) la politicile Vestului; 442 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ pentru a treia oară in istorie (prima dată la începutul secolului, 1900–1913, a doua oară în perioada interbelică, 1918–1938), România are ocazia, motivaţia şi determinarea să-şi atingă potenţialul de lider natural şi să evolueze „în sensul istoriei”, fructificându-şi datele „genetice”, ca stat; ƒ parteneriatul sigur, pe termen foarte lung, asumat explicit şi neechivoc de către întreaga clasă politică românească reprezintă o valenţă singulară în zona sud- est europeană şi un atu decisiv; ƒ pe o perioadă lungă de timp (26 de ani) România are o evoluţie constantă în sensul adâncirii şi „europenizării” democraţiei, are o creştere cu ritmuri medii, dar constante a economiei, are o schimbare structurală a economiei în sensul ţărilor „mari” de pe continent şi nu se întrevede un scenariu diferit pentru următoarele decade; ƒ în perioada de reaşezare a statalităţii Balcanilor de Vest (fosta Iugoslavie mai ales), România a radiat stabilitate şi securitate; în perioada tulbure a politicii din Bulgaria, România a generat stabilitate instituţională şi robusteţe, premise ale sănătăţii societăţii în ansamblu; în perioada de ruptură şi de dubitaţie la adresa valorilor fundamentale pe care o traversează Grecia, România rămâne solid ancorată în curentul principal al Uniunii Europene; în perioada de redefinire a statului turc, România preia încet atribuţii de securitate în bazinul Mării Negre; ƒ toate acestea se adaugă la tradiţionala prezenţă în procesul de decizie şi de construcţie a încrederii din Orientul Mijlociu, România generând atât 7% din populaţia Israelului, cât şi 15% din cadrele superioare ale lumii arabe adiacente; ƒ ca orientare, România îşi vede prezentul şi viitorul numai împreună cu Vestul transatlantic, dar Estul nu îi este indiferent. O politică activă a României în Est, Caucaz, Balcani, Mediterana Orientală şi expertiza în aceste regiuni constituie o plusvaloare, „un asset” al României în cadrul comunităţii occidentale. ECHIPA DE CERCETARE ƒ Prof. univ. dr. Dan Dungaciu – coordonator proiect ƒ Vasile Iuga – coordonator secţiunea economică a raportului ƒ Lector dr. Petrişor Peiu – expert secţiunea geoeconomie ƒ George Scarlat – expert secţiunea geopolitic㠃 Conf. dr. Darie Cristea – expert secţiunea sociologie şi opinie public㠃 Bogdan Belciu – expert secţiunea economico-financiară şi de infrastructur㠃 George Dorobanţu – expert secţiunea economico-financiară şi de infrastructur㠃 Asistent de cercetare drd. Nicolae Ţîbrigan – expert secţiunea relaţia cu Republica Moldova Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 443 CE ÎNSEAMNĂ REGIUNEA NATURALĂ DE ATRACTIVITATE ŞI INFLUENTĂ? Regiunea de atractivite şi influenţă se întinde pe o rază de 1500/2000 km, respectiv 1-2 ore de zbor cu avionul (vezi figura de mai jos). Regiunea cuprinde ceea ce se numeşte generic „wider Black Sea Region”, respectiv Balcanii de Est, spaţiul Parteneriatului Estic de Vecinătate al UE, Zona Caucazului şi Mării Caspice, Balcanii de Vest, Orientul Mijlociu etc. ROMÂNII INTRE EST ŞI VEST. POZITIONAREA STRATEGICA A POPULATIEI (DIMENSIUNEA SUBIECTIVĂ) Dincolo de aspectele obiective, asupra cărora vom stărui mai departe, este nevoie de valorificarea variabilelor cu relevanţă subiectivă privind poziţionarea geostrategică a României între Est şi Vest (la intersecţia de civilizaţii, culturi, interese strategice). Desigur, elementele obiective ale profilului de ţară al României în contextul actual pot fi identificate ca acoperind o gamă largă de zone de preocupare (cultură, identitate, politici, economie, apărare, energie) – acestea reprezintă factori deteminanţi în imaginarea unui proiect de ţară adecvat evoluţiei statului nostru în perioada de referinţă. Nu trebuie însă ignorată latura subiectivă corelată cu aceste aspecte – în acest sens ne interesează percepţia, raportarea publicului la topicuri relevante pentru poziţionarea strategică, economică şi identitară a României, atât în structurile regionale, cât şi în lumea globalizată. Evaluarea suportului populaţiei pentru un tip sau altul de profil geopolitic şi identitar al României devine o variabilă semnificativă pentru un proiect de ţară fundamentat, dar şi pentru sesizarea aspectelor de cultură politică şi civică înspre 444 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 care trebuie direcţionate campanii de conştientizare şi de promovare a valorilor euro-atlantice. Vom prezenta o analiză secundară pe datele sociologice culese în ultimii ani de diferite institute de sondare a opiniei publice pe tematici relevante pentru proiect (a se vedea şi ANEXA 1). Analiza are în vedere următoarele dimensiuni: studii privind percepţii geopolitice ale românilor, spaţiul instituţional intern/extern, probleme identitare, percepţii privind securitatea militară/nonmilitară, riscurile şi ameninţările, opinia publică privind direcţii de dezvoltare social-economică, percepţii privind abordări sectoriale ale securităţii (securitate enegetică, securitate economică etc.). Surse: sunt avute în vedere date comunicate public de principalele institute de sondare a opiniei publice sau de structuri care au susţinut/finanţat derularea unor asemenea cercetări – în ideea de a valorifica datele comunicate de cele mai mari şi cele mai vizibile instituţii care au abordat indicatori relevanţi pentru studiul nostru şi pentru cazul României. Indicatori care au fost avuţi în vedere: indicatori privind încrederea în spaţiul instituţional – instituţii politice, instituţii de ordine şi justiţie, instituţii culturale şi identitare, organizaţii private, ONG-uri; indicatori privind fricile/temerile românilor şi indicatori de agendă public; indicatori privind percepţia securităţii, a riscurilor şi ameninţărilor; indicatori privind autopoziţionarea geopolitică a românilor: localizarea pe axa Occident/Orient, simpatia/antipatia faţă de alte ţări (în special din regiunea Mării Negre); percepţii privind Uniunea Europeană şi NATO; indicatori privind garanţiile de securitate ale României; indicatori privind imaginarul colectiv istoric al românilor; percepţii privind evenimente şi figuri istorice; barometrul culturii de securitate; indicatori privind opinii legate de evenimente geopolitice concrete (ex. Ucraina, Statul islamic etc.); indicatori privind aspecte concrete ale politicilor publice sau ale unor mari tendinţe sociale, economice sau de securitate (de ex.: continuarea extinderii UE, moneda euro, relaţia cu Republica Moldova, modalităţi de răspuns la reacţiile Rusiei, reintroducerea stagiului militar obligatoriu, necesitatea unei armate europene). Evident, toate cele de mai sus au valabilitate sub regimul subiectivităţii specifice opiniei publice. Principalele probleme ale unui asemenea studiu: ƒ sunt relativ puţine cercetări pe aceste tematici, cu atât mai puţin cercetări exhaustive; ƒ nu există o instituţionalizare a celor mai mulţi indicatori în discuţie deci este necesară precauţia în utilizarea comparativă a lor; ƒ beneficiile unei secţiuni cu raportare strictă la date sociologice sunt însă evidente. Am selectat indicatori întâlniţi în mai multe studii – pe cât posibil formulaţi similar în cercetări realizate de instituţii diferite şi, de asemenea, cu preferinţă pentru acei indicatori culeşi în mod repetat pe perioade lungi de timp. Concluziile Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 445 sunt trase în baza analizei secundare şi a comentării datelor în contextul temei noastre. Am invocat în special acele cifre care povin din studii în privinţa cărora nu există motive să credem că ar reflecta opinii pasagere, induse de formularea întrebărilor sau de investigarea opiniei publice în contexte dificile, încărcate, care ar putea genera răspunsuri prea emoţionale şi fără o oarecare stabilitate. Am mers, în primul rând, pe elemente de stabilitate, validate de studii succesive, care atestă tendinţe clare în creionarea profilului de opinie şi imagologic al publicului privind proiectul România. Ca particularitate legată de indicatorii utilizaţi, trebuie spus că majoritatea dintre ei se referă la aspecte în privinţa cărora opinia publică este în general mai stabilă decât, bunăoară, în cazul celor privind evenimente politice sau evenimente care ţin de domeniul spectaculosului şi sunt intens mediatizate. Există şi un revers al medaliei, legat de faptul că unii itemi importanţi pentru profilul studiului nostru prezintă un interes poate mai scăzut pentru anumite segmente de populaţie. În consecinţă, unele aspecte discutate nu se bucură de o notorietate foate mare în public. Înainte de a agrega datele de opinie într-un model de analiză SWOT privind percepţia românilor despre ei înşişi şi despre profilul geopolitic şi civilizaţional al României vom trasa câteva elemente deduse din cercetările de profil: ƒ Dacă în perioada 2007–2009 principalele îngrijorări ale populaţiei se legau de starea de sănătate, familie şi trebuinţe de autorealizare, de la debutul crizei economice şi până acum problemele economice, salariul, siguranţa locului de muncă revin în topul temerilor cu care românii se confruntă (deşi chiar şi în aceste cazuri, cifrele au mai scăzut faţă de vârfurile înregistate în 2012–2013). Mai mult, evoluţia contextului din Ucraina din noiembrie 2013 până acum aduce o conştientizare a riscurilor şi, în consecinţă, a nevoilor de securitate. ƒ Există o atmosferă constantă de neîncredere în mediul instituţional acumulată probabil într-o întreagă istorie de raportare la stat în ultimii 25 de ani. Neîncrederea este cronică, are fluctuaţii doar în anumite momente când se produc schimbări politice (de obicei când apare o alternanţă la guvernare sau când începe mandatul unui nou preşedinte). Aceste creşteri sunt însă episodice şi sunt mai degrabă un efect al campaniilor electorale şi al despărţirii de politicieni cu capital de imagine erodat decât semne ale unei încrederi în instituţiile politice. Instituţiile politice sunt cotate constant de public cu cel mai mic grad de încredere, în timp ce instituţiile de ordine stau mult mai bine la acest capitol decât cele sociale şi politice. Biserica şi armata sunt, prin tradiţie, cele mai apreciate instituţii şi cel mai probabil sunt asociate cu atribute identitare. ƒ Mai bine văzute decât media instituţiilor interne, instituţiile internaţionale se bucură în continuare de o încredere crescută în rândul românilor, încrederea fiind potenţată chiar şi de criza din Ucraina. În acelaşi timp, criza economică nu a slăbit încrederea sau simpatia românilor faţă de UE sau Statele Unite. 446 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ În termeni de simpatii geopolitice, românii agreează în mult mai mare măsură ţările prototipice ale sistemului euro-atlantic (S.U.A., dar şi nucleul european „dur” – Franţa, Marea Britanie, Germania) şi statele occidentale cu care au anumite afinităţi (atât identitate, cât şi de muncă sau turistice – Spania şi Italia) decât statele din imediata vecinătate. Cele mai negativ privite state din zonă sunt Ungaria şi Rusia. Nici Ucraina nu este un stat simpatizat, deşi faptul că e percepută ca victimă a Rusiei în ultimii ani i-a mai câştigat un stoc de „bunăvoinţă” din partea românilor. Republica Moldova se bucură de o doză considerabilă de simpatie dar este privită ambiguu ca stat – în măsura în care situaţia din Moldova este cunoscută, simpatia se îndreaptă mai ales spre afinităţile istorice şi identitare decât spre sistemul socio-politic al statului de peste Prut. ƒ Românii rămân filo-americani, filo-europeni, pro-NATO, văzând în cele trei entităţi menţionate atât repere valorice, de bunăstare şi siguranţă, cât şi garanţii efective ale tipurilor principale de securitate. Evident, în termeni de securitate militară, relaţia cu NATO şi relaţia directă cu SUA au prioritate. Sursa: Inscop, apr.-mai 2015 ƒ Românii se consideră din ce în ce mai mult europeni şi din ce în ce mai mult membri ai lumii occidentale. Treptat, imaginarul cultural al ţării de frontieră prinsă între Est şi Vest şi abuzată de ambele blocuri geopolitice pare a lăsa loc unui imaginar public al ţării de graniţă a lumii occidentale, dar situată identitar clar în interiorul acesteia. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 447 ƒ Republica Moldova: principala problemă în percepţia publică a aspectelor legate de Republica Moldova se leagă de o relativă lipsă de interes a românilor faţă de realităţile actuale din spaţiul răsăritean, inclusiv Moldova. Există puţine informaţii despre Republica Moldova actuală în rândul populaţiei din România. Pe de altă parte avem o certă simpatie faţă de Republica Moldova şi locuitorii ei, simpatie motivată etnic, istoric şi, per total, identitar. Există, pe aceste variabile, o susţinere considerabilă (nu ştim însă cât de „informat” este acest „consimţământ” al publicului) atât pentru o eventuală unire, cât mai ales pentru un parcurs european rapid al micului stat de peste Prut (evident, nu discutăm despre condiţii şi posibilităţi obiective, ci despre opinie publică). În concluzie, caracteristicile climatului de opinie publică din care rezultă elemente de utilitate pentru o posibilă diagramă SWOT pe chestiunea identitară ar fi următoarele: Puncte tari Atitudini şi opinie publică puternic orientate către structurile şi valorile comunităţii euro-atlantice. Se remarcă, de asemenea, stabilitatea acestei orientări, care deja a trecut de perioada entuziasmului de după primirea României în NATO şi UE şi traversează cu succes două crize complicate (criza economică şi, mai recent, provocările geopolitice din Ucraina). Nu există o disonanţă cognitivă semnificativă între orientarea euro-atlantică a românilor şi ataşamentul lor faţă de valori consevatoare (familiale, naţionale, în general ne referim aici la variabile identitare). Puncte slabe O relativă lipsă de interes a publicului faţă de „the big picture”, evenimentele şi poziţionările geopolitice, regionale şi internaţionale. Aceasta poate afecta calitatea opiniei publice pe aceste probleme şi resorturile ei raţionale. Se constată o serie de deficite la nivelul culturii publice politice şi de securitate. Tendinţe spre o participare politică redusă. Un alt punct slab este încrederea scăzută a publicului în mediul instituţional intern. Oportunităţi Publicul din România are infrastuctură şi posibilităţi enorme de informare, inclusiv pe chestiuni internaţionale, geostrategice şi de securitate, dacă i se va construi interesul şi va conştientiza importanţa acestor subiecte. Inclusiv din punct de vedere mediatic este consumator de valori occidentale. Există, de asemenea, indicatori cerţi ai unei autopoziţionări a românilor în interiorul lumii occidentale, depăşindu-se în sfârşit stereotipiile şi autostigmatizările geopolitice vechi. 448 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 Ameninţări Dependenţa prea mare de media şi permeabilitatea la campanii sociale pot funcţiona şi ca factori destabilizatori ai opiniei publice descrise în termenii de mai sus (în măsura în care cineva ar putea „monta” o propagandă în acest sens). În plus, deşi identitatea euro-atlantică a românilor pare a se consolida, există aspecte ale preocupării pentru identitatea naţională, care pot fi considerate a fi în pericol. Imaginarul naţional al românilor încă are în circulaţie teme şi valori, care au fost forjate în perioada anilor 70-80-90 şi care ulterior s-au pierdut treptat de la nivelul sistemului educaţional până la prezenţa publică şi culturală. Ele nu au fost înlocuite cu conţinuturi care să transfere aceste valori noului context geopolitic, de mentalitate sau de comunicare în care ne aflăm. VALENŢELE ŞI POTENŢIALUL ROMÂNIEI (ASPECTE INTERNE) ƒ opţiunea euro-atlantică a populaţiei şi a clasei politice. Nu există riscul de stat sfâşiat/rupt între opţiuni identitare, geopolitice etc. De-a lungul celor 25 de ani, opţiunea cetăţenilor României s-a consolidat ca una euro-atlantică, fără deviaţiile politice ale unor state din regiune (a se vedea şi secţiunea de mai sus); ƒ România va rămâne, cel puţin, pentru 10 ani stat de frontieră euro-atlantică; ƒ dimensiuni şi poziţie geografică (vecini etc.): a şaptea ţară ca mărime din UE; ƒ România este membru NATO şi UE; ƒ parteneriat strategic cu S.U.A. şi (potenţial) cu Germania; ƒ evoluţiile economice regionale aşează România în prim-plan din această persepctivă; ƒ tradiţii de implicare în regiune – Orientul Mijlociu, Republica Moldova, Turcia etc.; ƒ România este singura ţară care şi-a asumat un proiect politic în zonă, respectiv Sinergia Mării Negre. O resurecţie a acestei strategii, ca punte/spaţiu de dialog este mai mult decât oportună astăzi; ƒ România este principalul depozitar, în cadrul lumii occidentale, de expertiză în cazul Republicii Moldova; ƒ România are un număr semnificativ de cetăţeni sau etnici români care trăiesc în afară, iar potenţialul acestora încă nu a fost fructificat; ƒ Biserica Ortodoxă Română este cea mai mare biserică de acest tip din UE şi cea mai mare din lume, după cea rusă. VALENŢELE ŞI POTENŢIALUL ROMÂNIEI (CONTEXT REGIONAL ŞI INTERNAŢIONAL) ƒ Occidentul şi, în primul rând, forţele transatlantice se află în plin proces de repoziţionare geopolitică faţă de Estul Europei, în sensul în care toată lumea a primit şi a înţeles mesajul de forţă transmis de Federaţia Rusă. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 449 ƒ Asistăm astăzi la rebalansarea politicii globale a Statelor Unite şi a principalilor aliaţi: lumea include acum, pe lângă Orientul Mijlociu, Asia de Sud-Est, America Latină şi Estul Europei, o zonă insuficient definită, insuficient înţeleasă şi despre care toţi au preferat să creadă că se dezvoltă în convergenţă cu Vestul. ƒ În ultimii doi ani a reapărut problema Estului fost sovietic, ambiguu şi neclar, cu opţiuni voit de balans între Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă. NATO a inclus pe agenda sa această regiune dar, în interiorul NATO, unii ezită să atingă acest subiect, iar alţii încearcă să îl scoată de pe agendă. ƒ Cele trei centre regionale de responsabilitate în NATO sunt, în mod clar, ţările baltice, Turcia, Polonia şi România. România trebuie să „asigure”, cel puţin politic, zona Mării Negre. ANALIZA SWOT PE CELE TREI DIMENSIUNI (ECONOMICĂ, CULTURAL/IDENTITARĂ, GEOPOLITICĂ) Raportul nostru identifică la acest punct valenţele României euro-atlantice ca stat aflat la intersecţia dintre spaţii şi civilizaţii pe următoarele trei dimensiuni: Economică, Cultural/Identitară, Geopolitică. În capitolul următor, vom cerceta viziunile de dezvoltare ale României, utilizând aceleaşi trei dimensiuni. DIMENSIUNEA ECONOMICĂ Puncte tari ƒ A doua ţară ca mărime din Europa Centrală şi de Est, atât ca teritoriu cât şi ca populaţie, România are o poziţie geografică favorabilă, la întretăierea marilor rute comerciale şi cu acces la regiunea Mării Negre – ceea ce îi oferă mari avantaje atât pentru producţie, cât şi pentru sectoarele de transport şi logistică. Cu o forţă de muncă bine pregatită şi în continuare competitivă din punct de vedere al costurilor, România rămâne a fi atractivă pentru investiţii în producţie şi servicii. ƒ În plus, România are un potenţial agricol incontestabil, cu suprafeţe de teren agricol întinse şi fertile, care ar putea-o transforma într-unul dintre cei mai mari producători agricoli la nivel european. ƒ Nu în ultimul rând, disponibilitatea resurselor energetice (existente şi potenţiale, în curs de explorare) este un avantaj important comparativ cu ţările din regiune. ƒ Evoluţia economică a României din ultimii 20 de ani confirmă potenţialul economic: PIB-ul per capita a crescut de peste 5 ori, astfel încât, dacă nivelul anului 1995 în România acesta era de peste 11 ori mai mic decât media UE, în 2013 devenise doar de 3,6 ori mai mic. Ajustat la puterea de cumpărare, 450 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 PIB-ul per capita în România este aproximativ jumătate din media europeană şi a depăşit media globală. În plus, România se bucură în prezent de stabilitate macro-economică, recâştigată după măsuri dureroase luate în perioada crizei. Sursa: World Bank Sursa: Institutul Naţional de Statistică Puncte slabe ƒ Decalajele României rămân importante: ponderea industriei în economie s-a erodat în mod gradual în ultimii 20 ani, iar valoarea adăugată per capita este la aproximativ un sfert din media europeană. ƒ România continuă să fie o piaţă atractivă pentru relocarea producţiei, beneficiind de costuri salariale atractive în comparaţie cu media europeană, însă până acum a reuşit într-o măsură încă mică să folosească acest avantaj pentru a investi în inovaţie şi pentru a creşte valoarea adăugată totală din economie. ƒ Problemele legate de infrastructură rămân în continuare insuficient adresate şi continuă să afecteze atractivitatea şi competitivitatea României, atât pentru investitorii internaţionali, cât şi pentru cei locali. ƒ Ponderea agriculturii în economie a scăzut de la 18% în 1995 la doar 5% (faţă de o medie europeană de 1,7%), dar agricultura continuă să angajeze aproximativ 28% din populaţia ocupată a României (nivel similar cu cel de la începutul anilor ’90) din cauza unui nivel al productivităţii situat la doar 17% din media europeană. ƒ În ciuda progreselor înregistrate în ultimii ani, conform analizei făcute de World Economic Forum, România ocupă doar locul 59 (din 144 ţări analizate) din punct de vedere al competitivităţii. Continuarea unui ritm alert de creştere a productivităţii reprezintă o oportunitate importantă pentru sustenabilitatea dezvoltării economice a României. ƒ Potrivit analizelor Băncii Naţionale a României, principalele motive pentru care rata de creştere economică potenţială post-criză s-a diminuat la 2% sunt de natură demografică (migraţia, îmbătrânirea şi scăderea populaţiei, schimbarea modelului tradiţional al familiei), gradul redus de urbanizare şi avansul lent al productivităţii (doar 2% anual). Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 451 ƒ În timp s-au accentuat disparităţile de dezvoltare între regiuni, cauzate şi de starea deficitară a infrastructurii de transport ce izolează din punct de vedere economic anumite zone (Moldova, Oltenia, Maramureş etc.). Spre exemplu, PIB-ul per capita în regiunea Moldovei este la jumătate faţă de media naţională. Nivelul de interconectare al ţării la nivel regional este scăzut, fiind nevoie de modernizarea aeroporturilor, căilor ferate şi de extinderea semnificativă a kilometrilor de autostrăzi. ƒ Economia românească suferă din cauza lipsei surselor de finanţare, atât ca urmare a ratei de economisire reduse şi a lipsei capitalului autohton, cât şi din cauza reducerii investiţiilor străine directe, gradului scăzut de absorbţie a fondurilor europene şi a dependenţei de finanţare externă (linii de credit ale băncilor străine şi ale companiilor-mamă pentru multinaţionale, remiteri ale cetăţenilor români care muncesc în străinătate). Deşi în ultimii ani gradul de absorbţie al fondurilor europene s-a îmbunătăţit, acesta se situează sub cel al altor economii din CEE, România atrăgând abia 50% din fondurile structurale disponibile pentru perioada 2007–2013. ƒ România este una dintre ţările europene cu cel mai scăzut nivel al veniturilor bugetare în PIB, în principal ca urmare a slabei capacităţi de colectare, dar şi a evaziunii fiscale ridicate. Spre exemplu, un raport al Comisiei Europene estima că România a reuşit să colecteze numai 58% din TVA în perioada 2001–2011. ƒ Marea problemă a ţării o reprezintă birocraţia, instabilitatea fiscală şi legislativă, precum şi slaba capacitate administrativă, ceea ce duce la ineficienţa politicilor publice ca instrument de dezvoltare şi de accelerare a creşterii economice. ƒ Chiar şi după integrarea în Uniunea Europeană, România joacă un rol secundar în sistemul de decizie la nivel comunitar în materie economică, comercială şi de investiţii. ƒ Calitatea slabă a sistemului de învăţământ reprezintă o vulnerabilitate, ţinând cont de faptul că sectoarele cele mai dinamice în viitor vor avea nevoie de specialişti foarte bine pregătiţi, capabili să facă faţă unei competiţii globale. Oportunităţi ƒ Un plan de dezvoltare economică bine gândit şi implementat o poate transforma într-o poartă a Uniunii Europene către şi dinspre Asia Centrală şi de Est. În plus, prin diversitatea resurselor energetice autohtone, poziţia geografică, potenţialul de export şi rezervele încă neexploatate de mare adâncime din Marea Neagră, România are capacitatea de a deveni un hub energetic regional. ƒ Folosind în mod eficient avantajele create de relocalizarea producţiei din ţările vestice, România poate refocaliza industria către un model bazat pe valoare 452 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 adăugată şi productivitate, dezvoltând companii care pot fi relevante nu numai la nivel local, dar şi la nivel regional şi internaţional. ƒ Un domeniu cu potenţial este şi cel de IT&C, care beneficiază pe de o parte de o infrastructură bine dezvoltată, cu viteze mari de transfer de date şi reţele mobile performante; pe de altă parte, forţa de muncă din această industrie este bine pregătită şi apreciată la nivel global. ƒ Nu în ultimul rând, deşi România este unul din cei mai importanţi producători agricoli din Uniunea Europeană, potenţialul este încă insuficient exploatat; creşterea productivităţii în agricultură poate genera o valoare adăugată suplimentară semnificativă pentru economia românească. ƒ Pentru realizarea acestor obiective, România are nevoie de prioritizarea şi implementarea unor măsuri strategice la nivel sectorial, modernizarea şi dezvoltarea durabilă a infrastructurii naţionale fiind una dintre direcţiile principale de acţiune pe termen mediu şi lung. Prin dezvoltarea infrastructurii naţionale se au în vedere: ƒ dezvoltarea şi modernizarea reţelelor de transport multi-modal, astfel încât să satisfacă nevoile economice, sociale şi de mediu ale societăţii; ƒ extinderea şi modernizarea infrastructurii energetice pentru a consolida poziţia României ca ţară independentă din perspectivă energetică; ƒ continuarea integrării infrastructurii informaţionale şi de comunicaţii naţionale în cadrul infrastructurii informaţionale globale pentru stimularea dezvoltării economice prin acces facil la informaţie şi susţinerea activităţilor de cercetare-dezvoltare. Ameninţări ƒ Multe din provocările pentru dezvoltarea economică a României vin în contextul unei accelerări a globalizării, care pune presiune tot mai mare asupra statelor şi a capacităţii acestora de reacţie în timp real. ƒ La rândul său, Europa se confruntă cu o criză de identitate, fiind greu încercată de problemele economice apărute după 2008. Extinderea Uniunii în lipsa integrării politice şi-a arătat limitele, blocul comunitar părând în acest moment nefuncţional. ƒ Lipsită de coeziune politică, Europa pare nepregătită pentru a da un răspuns comprehensiv multiplelor provocări cu care se confruntă şi prea consumată de criza sa internă pentru a face faţă pericolelor apărute la graniţele sale: ambiţia de reafirmare a Rusiei ca putere mondială şi încercarea acesteia de a-şi reface sfera de influenţă în Europa de est, Caucaz şi bazinul estic al Mediteranei, resurgenţa mişcărilor fundamentaliste islamice în nordul Africii şi Orientul Mijlociu, regiuni care au trecut prin frământări dureroase după valul de revoluţii din aşa- numita „Primăvară arabă”, precum şi asaltul milioanelor de emigranţi africani şi asiatici care doresc să ajungă în interiorul „Fortăreţei Europa”. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 453 ƒ Pe de altă parte, adâncirea integrării politice a Uniunii este o temă controversată, nepopulară în rândul cetăţenilor europeni din mai multe state membre. Ultimele evoluţii din regiune şi deteriorarea relaţiilor dintre Rusia şi Occident riscă însă să facă din România şi Republica Moldova ţări de graniţă, aflate „pe linia frontului”, ceea ce antrenează riscuri de securitate, dar se poate transforma şi într-o oportunitate, pentru că Occidentul va trebui să-şi fortifice această frontieră, atât din punct de vedere politic şi militar, cât şi economic şi administrativ. DIMENSIUNEA CULTURALĂ/IDENTITARĂ Puncte tari ƒ Există circa 25-30 milioane români în ţară şi peste hotare. În Republica Moldova românii moldoveni reprezintă circa 80% din populaţie. De asemenea, există comunităţi româneşti peste graniţă, în Ucraina, Ungaria şi statele din Balcani. În Israel circa 15% din populaţie este originară din România. ƒ Zeci sau poate chiar sute de mii de tineri din străinătate, mai ales din Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Grecia, Israel, Republica Moldova, dar şi din alte state au studiat în România. ƒ Există tradiţie şi potenţial în domeniul cercetării ştiinţifice, iar de la aderarea României la UE există şi posibilitatea absorbţiei de fonduri europene în acest domeniu. ƒ Biserica Ortodoxă Română este una dintre principalele Biserici Ortodoxe din lume. ƒ În vecinătatea României, în Europa de Răsărit şi Balcani, ortodocşii sunt fie majoritari, fie constituie minorităţi semnificative. În state din Orientul Mijlociu Bisericile Ortodoxe se bucură de prestigiu istoric. ƒ Din rândul clerului din Biserica Romano-Catolică din România se recrutează preoţi şi misionari care slujesc în ţări de pe toate continentele. Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică) a dat un cardinal Bisericii Catolice. ƒ Există un bogat patrimoniu cultural, artistic, spiritual. Puncte slabe ƒ Populaţia s-a diminuat ca urmare a emigrării şi a sporului demografic negative. ƒ Deocamdată nu există nicio facultate sau universitate din România în primele 500 din lume, iar numărul de brevete româneşti înregistrate a scăzut îngrijorător. ƒ Cultura, educaţia şi cercetarea ştiinţifică sunt subfinanţate. Oportunităţi ƒ Tendinţa mondială a dezvoltării turismului de nişă, specializat, inclusiv a turismului cultural impune adoptarea unei Strategii naţionale pentru creşterea turismului cultural în România. 454 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Succesul acordării de către statul român a burselor în învăţământul de stat din România pentru tinerii români din afara graniţelor determină continuarea şi dezvoltarea proiectului şi pe viitor. ƒ Posibilitatea atragerii de fonduri europene trebuie valorificată în domenii cum ar fi colaborarea transfrontalieră, obiectivele de patrimoniu cultural. ƒ Atragerea de mari obiective de cercetare ştiinţifică în România, cum ar fi Laserul de la Măgurele. ƒ Transformarea oraşului Constanţa în centrul ştiinţific al Mării Negre, inclusiv prin înfiinţarea în acest oraş a unor instituţii cu vocaţie europeană sau a unor obiective ştiinţifice, cum ar fi Acvariul. ƒ Aderarea la UE sau calitatea de candidate la aderare a unor state vecine facilitează eforturile de promovare a drepturilor comunităţilor româneşti din aceste state. Ameninţări ƒ O ameninţare o reprezintă procesele prin care se urmăreşte substituirea acesteia cu alte identităţi, gen „vlah”, „moldovean”, „makedonarmîn”. ƒ Plecarea în masă a tinerilor cu studii superioare, cum ar fi medicii, pune în dificultate sectoare întregi din economia şi societatea românească. Degradarea învăţământului superior din România ar face ca universităţile româneşti să devină neatractive. ƒ Reducerea potenţialului de cercetare ştiinţifică al României duce la înapoiere tehnologică şi la imposibilitatea dezvoltării ramurilor din economie cu valoare adăugată mare. ƒ Neglijenţa, subfinanţarea, încălcarea disciplinei în construcţii, aduc daune patrimoniului cultural, artistic şi spiritual românesc. DIMENSIUNEA GEOPOLITICĂ Puncte tari ƒ Mărimea ţării: România este a şaptea cea mai populată ţară din UE, cea mai mare ţară din sud-estul Europei şi a doua ca mărime din Est (după Polonia); România este a treia cea mai mare economie din bazinul Mării Negre. ƒ Poziţia geografică şi resursele, cele energetice şi agricole în primul rând, avantajează ţara în contextul provocărilor generate de globalizare şi de noile tendinţe actuale de dezvoltare economică. ƒ Consolidarea procesului democratic a ajuns la stadiul de stabilitate democratică: s-a atins punctul de la care procesele democratice sunt ireversibile. ƒ România este un exportator de stabilitate în toată zona Europei de Est şi în bazinul Mării Negre: toate parteneriatele strategice, în primul rând cu S.U.A., Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 455 sunt pe termen nelimitat, sunt incontestabile şi beneficiază de suportul masiv al populaţiei şi al clasei politice. ƒ Apartenenţa la structuri generatoare de securitate (NATO) şi siguranţa economică (UE) sunt irevocabile şi necontestate; populaţia sprijină larg majoritar această apartenenţă. ƒ Parteneriatul Strategic cu S.U.A. face ca potenţialul de cooperare pe multiple dimensiuni cu cea mai mare forţă economică/militară a lumii să fie extrem de ridicat. ƒ Avansul economic al ţării, deşi sub media multianuală dorită, este pe un trend care reduce constant decalajul de dezvoltare dintre media UE şi România. ƒ Armata şi celelalte structuri de securitate au un ataşament profund, demonstrat deseori faţă de valorile democratice şi faţă de parteneriatele cu lumea transatlantică. ƒ Nu există vulnerabilităţi majore/insurmontabile pe plan intern, de genul conflictelor etnice sau religioase. ƒ Omogenitatea etnică şi culturală este foarte înaltă, făcând ca societatea să se poată manifesta ca un ansamblu. ƒ Clasa politică parlamentară nu are diferenţe esenţiale de viziune cu privire la orientarea strategică a ţării pe termen lung sau mediu. ƒ România nu are conflicte ireconciliabile cu vecinii sau cu ţări din regiunea extinsă. Puncte slabe ƒ Decalajul de dezvoltare între media din UE şi cea din România este încă mare; practic, indicatorii sintetici situează ţara pe penultimul loc în UE şi aproximativ la jumătate faţă de media europeană. ƒ Neomogenitatea de dezvoltare între regiunile ţării, cu un vârf peste media UE (Bucureşti + Ilfov), o regiune situată onorabil (Transilvania + Banat) şi zone foarte întârziate, precum Moldova şi Oltenia. ƒ Un procentaj foarte mare de populaţie (aprox. 15%) nu participă la construcţia economică şi socială internă, fiind plecată din ţară; situaţia este accentuată de faptul că cea mai mare parte din cei plecaţi sunt din rândul populaţiei active. ƒ Lipsa unei viziuni strategice asumate în mod formal de către instituţiile statului român privind contextul regional: nu avem strategii elaborate nici faţă de principalii parteneri din regiunea Est-Europeană şi riverană Mării Negre. ƒ Lipsa unor proiecte majore regionale, care să solidarizeze energiile naţionale pentru îndeplinirea unor obiective importante. ƒ Comportamentul timid şi şovăielnic în contextul regional indică o lipsă de încredere în forţele proprii şi o neasumare a statutului de generator regional de stabilitate şi de politici. ƒ Lipsa de coordonare între politicile de securitate şi cele economice; ruptura între acţiunile economice în vecinătatea imediată şi extinsă, precum şi politicile de securitate manifestate în regiune. 456 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Ataşamentul, uneori exagerat, faţă de „ortodoxia” politică clasică, care a condus la lipsa unei politici mai flexibile în Balcanii de Vest (cazul Kosovo) şi faţă de Belarus. ƒ Lipsa unei infrastructuri inter-regionale poate întârzia procesul de omogenizare economică şi culturală a ţării. Oportunităţi ƒ Criza actuală din Ucraina a adus regiunea Mării Negre în vârful agendei politice internaţionale şi, în primul rând, printre problematicile importante pentru administraţia S.U.A., iar România a devenit principalul aliat; lumea transatlantică a înţeles mai bine valoarea stabilităţii şi consistenţei strategice exportate de România în zonă. ƒ Atragerea treptată şi coordonată, alături de alţi parteneri euro-atlantici, a Federaţiei Ruse în proiecte de cooperare în Marea Neagră, accentuarea caracterului pragmatic al relaţiilor bilaterale cu Federaţia Rusă şi ieşirea din paradigma confruntării cu orice preţ. ƒ Criza profundă, politică şi economică, a Republicii Moldova a creat premisele unei prezenţe mai active a României acolo şi a valorificării expertizei pe care o avem în această privinţă: putem deveni principalul jucător în economia locală şi reperul politic al evoluţiilor de acolo. ƒ Criza instalată pentru o lungă perioadă în Orientul Mijlociu (focarul SI) şi în nordul Africii (cazul Egipt şi Libia) va evidenţia rolul României în securitatea regiunii extinse a Mării Negre şi poate conduce la creşterea importanţei ţării noastre în regiunea MENA şi, mai ales, în reconstrucţia zonelor devastate de conflictele actuale. ƒ Normalizarea relaţiilor între lumea transatlantică şi Iran poate valoriza expertiza extinsă pe care, la nivel politic şi economic, România o are în acest dosar. ƒ Schimbarea de nuanţă în abordarea lumii occidentale faţă de regimul Lukaşenko creează premisele reluării şi amplificării prezenţei economice româneşti în Belarus, o piaţă de mărime mijlocie, dar conectată bine în trecut cu cea românească. ƒ Proiectele „Sinergia Mării Negre” şi OCEMN, iniţiative româneşti, uşor de reactivat în contextul regional încărcat de insecuritate şi care pot face din România un lider regional, concentrate pe iniţiative şi proiecte proprii, generatoare de dezvoltare şi de încredere. ƒ Nuanţele recente din raportarea Turciei faţă de occidentul transatlantic lasă un spaţiu de manevră României, ca punct de legătură între cele două lumi şi ca supapă de preluare parţială a atribuţiilor regionale ale Turciei. ƒ Gradul înalt de simpatie în rândul populaţiilor din imediata vecinătate a României faţă de evoluţiile dinamice ale procesului anticorupţie din ţară au indus în zonă apariţia unui „model românesc”, ca raportare de expectaţii pentru toţi vecinii. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 457 Riscuri ƒ Principalul risc îl reprezintă evoluţiile incontrolabile din conflictul ucrainean, inclusiv posibilitatea apariţiei unui nou focar de război foarte aproape de graniţa României, în regiunea Odessa. ƒ Un risc major îl reprezintă şi evoluţiile politice şi financiare din Republica Moldova care pot conduce la dezechilibrarea pe termen mediu a statului, generând o situaţie de conflict social generalizat; România va fi, în această situaţie, cel puţin moral, responsabilă de găsirea unei soluţii şi de concretizarea unui sprijin financiar. ƒ Evoluţiile politice din Turcia pot conduce la un conflict în profunzime la nivelul societăţii, care ar putea marca începutul unei ere de instabilitate şi de incertitudine investiţională şi comercială pentru unul dintre participanţii importanţi la reconstrucţia spaţiului Mării Negre. ƒ Evoluţia politică din Ungaria poate conduce la o fractură pe termen lung în societate, afectând pe unul din primii cinci parteneri comerciali şi inducând, prin influenţa etnică, un puternic sentiment de nelinişte în cadrul celei mai mari comunităţi etnice neromâne din ţară. ƒ Serbia poate deveni, pe termen mediu, un focar reflexiv al intereselor comerciale, investiţionale şi culturale ale Federaţiei Ruse în regiune, care, împreună cu eventuale deviaţii estice ale Greciei, pot rebalansa caracterul euro-atlantic al regiunii est-europene şi pot reproduce, la scară balcanică, un conflict cultural major. ƒ Incapacitatea instituţională a statului român de a genera dezvoltare durabilă poate conduce la crearea unei breşe estice de prosperitate în cadrul UE, care poate afecta posibilitatea României de a rebalansa decizia în cadrul comunitar spre echilibrul regional dorit. VIZIUNI DE DEZVOLTARE ALE ROMÂNIEI PE CELE TREI DIMENSIUNI (ECONOMICĂ, CULTURAL/IDENTITARĂ, GEOPOLITICĂ) DIMENSIUNEA ECONOMICĂ După integrarea politică în structurile europene şi euro-atlantice, România ar trebui să aibă drept obiectiv fundamental convergenţa economică cu statele occidentale. Pentru aceasta va fi nevoie de o creştere economică accelerată (cu ritm anual de creştere a PIB de 5%) şi sustenabilă pe termen lung, care să reducă decalajele şi să se transforme în dezvoltare pentru întreaga societate, care nu poate fi realizată decât prin îmbunătăţirea competitivităţii economice. În acest context, dezvoltarea României în următorii 20 ani trebuie focalizată pe mai multe axe: 458 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 ƒ Dezvoltarea industrială bazată pe valoare adaugată, productivitate şi inovaţie După aderarea la UE, România şi-a consolidat atractivitatea pentru relocalizarea producţiei, beneficiind de o forţă de muncă bine pregătită şi cu costuri reduse comparativ cu cele din Vestul Europei. Acest aflux de investiţii a fost benefic pentru a compensa declinul producţiei industriale locale, bazată, în mare parte, pe tehnologie foarte veche şi privată de capacitatea de finanţare locală. Consecinţele au fost o creştere a costului forţei de muncă, benefică pentru creşterea consumului, dar diminuând competitivitatea din punct de vedere al costurilor, în special având în vedere că nu a fost susţinută întotdeauna de creşterea corespunzatoare a productivităţii; în plus, în multe cazuri, producţia relocalizată în România s-a focalizat, în special, pe asamblare, astfel încât valoarea adăugată nu a crescut proporţional. Astfel, pentru a evita capcana veniturilor medii (middle income trap), este esenţial pentru România să se mute în categoria pe care Banca Mondială o defineşte ca fiind bazată pe inovaţie. O curbă de învăţare rapidă trebuie să ducă la creşterea productivităţii şi la o dezvoltare pe orizontală a lanţului valoric pentru a captura cât mai mult din valoarea adăugată în industrie, inclusiv pe componenta de cercetare şi dezvoltare. Aceşti factori ar trebui să ducă, în egală măsură, la dezvoltarea unor jucători locali care să deservească industrii cheie şi care să poată crea premisa unei industrii naţionale puternice. Un important catalizator pentru dezvoltarea industrială poate fi consolidarea şi conectarea clusterelor industriale integrate, existente şi dezvoltarea unora noi, care să cuprindă producători, furnizori de componenţe şi subansamble, universităţi şi şcoli profesionale. În acest context, adoptarea unor abordări sectoriale şi regionale ar putea îmbunătăţi semnificativ şansele de reuşită, având în vedere distribuţia resurselor şi disparităţile dintre zonele ţării. Această consolidare ar permite şi înrădăcinarea mai bună a companiilor multinaţionale, acţionând ca o frână la tendinţa lor de a migra în căutarea unor costuri de producţie mereu mai scăzute. ƒ Dezvoltarea infrastructurii pentru a crea premisele esenţiale pentru dezvoltarea economică generală Dezvoltarea economică a României nu poate fi sustenabilă şi fără dezvoltarea, în paralel, a infrastructurii. Date fiind decalajele foarte mari între Europa de Vest şi cea de Est, în ceea ce priveşte infrastructura, în special cea de transport, autorităţile ar trebui să elaboreze planuri în conformitate cu cerinţele UE, respectiv cu impact economic pozitiv maxim şi cu impact negativ minim asupra mediului înconjurător, valorificând proiectele de infrastructură actuale sau aflate în derulare. O primă componentă a infrastructurii este cea de transport, aceasta fiind considerată prioritară în contextul planurilor de dezvoltare ale României, date fiind relaţiile sale de interdependenţă cu celelalte ramuri ale economiei naţionale, valoarea serviciilor oferite pentru populaţie, precum şi din punct de vedere al consolidării relaţiilor de comerţ intern şi extern ale Europei. Dezvoltarea Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 459 transporturilor are în vedere facilitarea includerii sistemelor urbane din România în mediul european prin îmbunătăţirea serviciilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale şi aeriene, care asigură interconectarea cu principalele destinaţii din Europa. A doua axă importantă este cea a infrastructurii energetice, unde sunt necesare investiţii foarte importante, atât pentru interconectarea cu reţelele de gaze regionale, cât şi pentru conectarea explorărilor din Marea Neagră. ƒ Diversificarea exporturilor pentru firmele româneşti cu potenţial de dezvoltare regională şi globală şi crearea unor companii naţionale puternice, care pot deveni relevante la nivel regional sau chiar global Este necesară o diversificare a pieţelor de export pentru a reduce dependenţa de evoluţiile economice din Uniunea Europeană. În acest sens, există un potenţial important de creştere prin utilizarea inteligentă a acordurilor de liber-schimb cu alte mari blocuri comerciale. Diversificarea exporturilor este relevantă şi benefică, în special, pentru companiile a căror strategie este decisă în România, şi ar trebui să conducă la dezvoltarea companiilor naţionale către statutul de jucător regional şi, în mod gradual, care pot deveni competitive la nivel global. ƒ Exploatarea poziţiei strategice a României ca punct de conexiune între Est şi Vest, pornind de la creşterea fluxului de produse de tranzit şi evoluând către creşterea producţiei prin asamblarea şi trecerea vămii în România a produselor de tranzit România are o poziţie geografică favorabilă, la întretăierea marilor rute comerciale şi cu acces la regiunea Mării Negre – ceea ce îi oferă mari avantaje pentru sectorul de transport şi logistică. Un plan de dezvoltare economică bine gândit şi implementat o poate transforma într-o poartă a Uniunii Europene către şi dinspre Asia Centrală şi de Est, ceea ce ar genera beneficii atât pentru sectorul logistic (intermodal, începând de cel marim şi fluvial până la transportul feroviar şi rutier), dar şi pentru stimularea producţiei locale prin asamblare şi vămuire în România a unor bunuri destinate re-exportării. ƒ Exploatarea potenţialului României ca hub energetic regional, atât din punct de vedere al resurselor locale, cât şi din punct de vedere al tranzitului de energie şi, nu în ultimul rând, din producţia şi serviciile care susţin industria energetică România are capacitatea de a deveni un hub energetic regional din mai multe puncte de vedere. Pe de-o parte, prin diversitatea resurselor energetice autohtone România are un potenţial important pentru export, în special folosind rezervele încă neexploatate de mare adâncime din Marea Neagră. Pe de altă parte, poziţionarea strategică atât între Est şi Vest, cât şi între Nord şi Sud, România trebuie să accelereze construcţia de interconectări cu sistemele energetice ale ţărilor vecine, îndeosebi în privinţa coridoarelor de transport de gaze naturale. Ambele direcţii menţionate mai sus sunt relevante nu doar pentru România, dar şi pentru 460 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 necesitatea strategică a Europei de Vest pentru a-şi diversifica sursele de energie, în special resursele de gaze naturale. În plus, este nevoie de construcţia unor pieţe de energie funcţionale, acestea fiind în sine un factor important de securitate energetică. Nu în ultimul rând, există un potenţial important de a dezvolta o industrie de producţie şi servicii (producţie, mentenanţă şi reparaţii, componente etc.), care să susţină dezvoltarea industriei şi infrastructurii energetice. ƒ Dezvoltarea în continuare a serviciilor, pornind de la consolidarea sectorului de BPO şi mutând în mod gradual focusul pe cercetare, IT şi tehnologie, industrii creative Din motive similare cu cele ale relocalizării producţiei, sectorul serviciilor din România a crescut, în ultimii ani, ajutată de tendinţa de Business Process Outsourcing (BPO). Saturarea forţei de muncă şi pierderea competitivităţii costurilor din cauza creşterii salariilor sunt şi, în acest caz, factori care pot fi contrabalansaţi prin reorientarea graduală către servicii de valoare adăugată, cum ar fi, de exemplu, cercetarea. De asemenea, industriile creative, în principal IT, dar şi alte sectoare cum ar fi, de exemplu, creaţie, design şi cinematografie, au un potenţial semnificativ în România, după cum demonstrează deja câteva cazuri de succes, şi pot deveni din ce în ce mai mult un factor important de creştere a valorii adăugate. ƒ Creşterea impactului agriculturii prin consolidare, creşterea productivităţii şi a valorii adăugate Agricultura românească se confruntă cu fragmentarea proprietăţii, practicarea unei agriculturi de subzistenţă, nedestinată decât în foarte mică măsură pieţei. Sunt necesare măsuri fiscale de stimulare a consolidării terenului agricol, dezvoltarea unor proiecte de anvergură de irigaţii, care să contracareze dependenţa încă mare a producţiei de condiţiile meteo. Trebuie încurajată dezvoltarea de companii agricole integrate, fructificând întreg lanţul valoric al producţiei agricole. Şi în domeniul agriculturii, focalizarea pe activităţi cu valoare adăugată mai mare ar trebui să substituie gradual comerţul cu produse agricole de bază; în acest context, atât industria alimentară, cât şi cea de materii prime pentru agricultură au un potenţial important. ƒ Consolidarea sectorului financiar pentru a îmbunătăţi accesul la finanţare, începând de la absorbţia de fonduri europene şi continuând cu investiţii private (strategice şi de portofoliu) şi pieţe de capital Este nevoie de politici publice, care să stimuleze economisirea (inclusiv prin acordarea de deductibilităţi), rata acesteia în România fiind insuficientă pentru a asigura capitalul ce poate finanţa economia. O posibilă soluţie pentru finanţarea unor proiecte de investiţii ar fi crearea unei bănci de dezvoltare, aceasta putând fi susţinută şi prin capital provenind de la instituţiile financiare internaţionale. Ar trebui avută în vedere şi utilizarea surselor alternative de finanţare precum fondurile europene sau parteneriatele public-privat, care pot fi accesate pentru a construi infrastructura de Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 461 care România are mare nevoie pentru a-şi susţine creşterea economică, dar şi pentru a duce la dezvoltarea comunităţilor locale şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice. Dezvoltarea capacităţii de finanţare a economiei româneşti, atât bancară, cât şi de capital, este un element foarte important pentru a crea premisele de creştere, în special pentru companiile cu capital local (dar nu numai). Mai mult, potenţialul de extindere la nivel regional a băncilor poate deveni un stimulent şi pentru dezvoltarea regională a companiilor româneşti. ƒ Dezvoltarea sistemului instituţional, inclusiv cel de învăţământ la toate nivelurile, începând de la educaţia primară şi secundară (inclusiv şcoli tehnice) şi continuând cu învăţământul superior, în vederea asigurării capitalului uman necesar dezvoltării economice Sectorul public trebuie să furnizeze servicii de calitate, atât în domeniul educaţiei, dar şi în cel al sănătăţii, justiţiei şi siguranţei publice, pentru a asigura bazele unei dezvoltări durabile a economiei. În mod particular, este nevoie de o reformă profundă a sistemului de învăţământ, care să plece de la nivelul managementului, dar să fie dublată şi de creşterea alocărilor bugetare pentru acest sector-cheie pentru viitorul României. ƒ Finalizarea reformelor administrative pentru asigurarea unei fiscalizări eficiente (o mai bună colectare pentru a permite o reducere a poverii fiscale în ansamblu) şi pentru a asigura predictibilitatea şi coerenţa legislativă necesară unei dezvoltări sustenabile În pofida unei fiscalităţi atrăgătoare, România nu va deveni mai competitivă dacă lucrurile vor rămâne complicate din punct de vedere fiscal. Principiul less is more ar putea funcţiona foarte bine şi în fiscalitate. Relaţia dintre stat şi contribuabil trebuie fundamentată pe reguli simple, clare, uşor de înţeles şi de pus în aplicare. Fiscalitatea ar trebui transformată în instrument al dezvoltării şi nu într- unul de pedepsire a bunilor platnici. Creşterea gradului de colectare ar impune şi o reformă profundă a administraţiei fiscale. Se pot avea în vedere şi metode inovative de combatere a evaziunii fiscale, precum extinderea taxării inverse pentru o gamă mai largă de produse, însă aceasta presupune un grad mai mare de cooperare la nivel comunitar. Pentru a avea mai multă stabilitate şi predictibilitate, politica fiscală trebuie corelată şi cu o planificare bugetară multianuală. Prin eficientizarea, transparentizarea şi prioritizarea cheltuielilor publice, România poate economisi resurse financiare importante. DEZVOLTAREA AMPRENTEI CULTURAL-IDENTITARE ƒ Cultura este o componentă importantă a politicii de soft-power. O cultură cunoscută şi recunoscută este esenţială pentru creşterea gradului de atractivitate al unui stat, pentru creşterea prestigiului acestuia în cadrul comunităţii internaţionale şi în plan regional, pentru crearea unui profil distinct 462 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 al României. Investiţiile în cultură au impact inclusiv din punct de vedere al atragerii investiţiilor străine şi turismului „input” de masă, nu doar a celor interesaţi de turismul cultural. Investiţia statului în cultură are efecte semnificative, inclusiv în economie, prin creşterea acestui sector, care poate fi asimilat economiei serviciilor. ƒ Identificarea, reabilitarea, conservarea şi punerea în valoare a patrimoniului istoric şi cultural-artistic din România şi promovarea acestuia peste hotare, cu scopul creşterii prestigiului culturii şi civilizaţiei româneşti. ƒ Creşterea investiţiilor în instituţii de cultură, muzee, case memoriale, obiective istorice şi de patrimoniu şi în infrastructura locală de acces la acestea, precum şi introducerea celor mai moderne metode de management cultural în instituţiile de cultură. Promovarea acestora în plan intern şi internaţional. Scopul este creşterea gradului de atractivitate al instituţiilor româneşti de cultură şi de accesibilitate a publicului, pentru încurajarea turismului cultural şi stabilirea de ţinte concrete privind numărul de vizitatori. ƒ Organizarea de evenimente culturale de succes, cu participare internaţională, asemenea Festivalului „George Enescu” şi promovarea acestor evenimente în străinătate. Organizarea de congrese ştiinţifice. ƒ Strategie naţională pentru creşterea turismului cultural în România. ƒ Înfiinţarea şi extinderea catedrelor de limbă, cultură şi civilizaţie românească, mai ales în statele de interes din regiune. Promovarea limbii, culturii şi civilizaţiei româneşti în statele din regiune. Înfiinţarea şi extinderea în universităţile din România a catedrelor de limbă, civilizaţie şi cultură ale statelor din spaţiul de interes: Parteneriatul Estic, Balcani, Caucaz, Orientul Mijlociu. ƒ Promovarea studiului limbii române în unităţile de învăţământ din zonele de frontieră ale statelor vecine la schimb cu studierea limbilor statelor acestor state în unităţile de învăţământ româneşti din zona de frontieră. Atragerea de fonduri europene destinate cooperării transfrontaliere pentru studierea în România a limbilor statelor vecine şi a limbii române peste hotare. ƒ Extinderea reţelei Institutului Cultural Român în statele de interes şi dezvoltarea diplomaţiei culturale şi publice. ƒ Majorarea numărului burselor oferite de statul român prin Ministerul Afacerilor Externe şi oferirea acestor burse cu precădere studenţilor din statele de interes. ƒ Obiectivul strategic este patrunderea cel puţin a câte unei universităţi româneşti în topurile QS World University Ranking by Subject în fiecare din principalele domenii tradiţionale de excelenţă ale şcolii româneşti: computer science; inginerie chimică, inginerie civilă, medicină, ştiinţe biologice, agronomie, matematică, istorie, geografie, lingvistică, inginerie electrică şi electronică şi clasarea în primele 100 de poziţii a câte unei universităţi româneşti în cel puţin 5 domenii. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 463 ƒ România are potenţialul să devină centrul regional de excelenţă în IT, devenind principalul furnizor est-european de competenţe în domeniu şi unul din primii trei furnizori europeni. ƒ Intrarea economiei naţionale în logica „economiei cunoaşterii” prin creşterea semnificativă a ponderii în PIB a activităţilor de cercetare-dezvoltare, revenirea pe prima poziţie în regiune în ceea ce priveşte inovarea şi inventica (atingerea unui prag de minim 1000 brevete/an). ƒ Finanţarea corespunzătoare a Academiei Române şi a institutelor din subordinea acesteia, precum şi a altor instituţii de cercetare. Obţinerea de finanţări din fonduri europene, conform programelor deja existente, pentru proiecte comune de cercetare ale colectivelor comune de cercetători români şi cercetători din statele de interes. Atragerea în România a unor mari proiecte ştiinţifice europene (Laserul de la Măgurele etc.). ƒ Înfiinţarea de institute cu vocaţie europeană şi regională în domenii specifice unde România are expertiză şi poate deveni lider, cum ar fi un institut de biologie marină la Constanţa, precum şi înfiinţarea unui institut pentru zonele umede la Constanţa, având în vedere proximitatea celei mai mari zone umede din Europa, Delta Dunării, dar şi a altor zone umede stabilite prin lege, cum ar fi Lacul Techirghiol, Braţul Borcea, Insula Mică a Brăilei ş.a. Finanţarea din fonduri europene a acestor iniţiative. ƒ Construcţia la Constanţa a unui Acvariu comparabil cu cele mai mari şi mai moderne acvarii din Europa şi atragerea de fonduri europene de mediu în acest scop. Transformarea acvariului într-o bază de cercetare ştiinţifică. ƒ Eforturi pentru transformarea Constanţei în centrul ştiinţific şi de cercetare al Mării Negre. ƒ Investiţii pentru modernizarea, extinderea şi adaptarea Universităţii din Constanţa la proiectul de transformare a Constanţei în centru ştiinţific şi de cercetare al Mării Negre. Înfiinţarea şi dezvoltarea de facultăţi, catedre şi departamente în conformitate cu acest scop, în domeniile biologiei marine, geologiei, arheologiei marine, istoriei şi arheologiei, studierii limbilor şi culturilor popoarelor riverane Mării Negre şi din zona extinsă, dreptului maritim internaţional, ingineriei navale şi construcţiei de nave ş.a.m.d. Mobilitatea studenţilor şi cadrelor didactice, atragerea de studenţi străini din statele de interes pentru România la Universitatea Constanţa. ASPECTE IDENTITAR-CULTURALE PUNCTUALE Biserica Ortodoxă Român㠃 Afirmarea României ca un centru al Ortodoxiei. Statul român şi B.O.R. trebuie să aibă o strategie de creştere a calităţii învăţământului în seminarii teologice, facultăţi de teologie, şcoli de cântăreţi bisericeşti, de pictură bisericească. În 464 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 sistemul de învăţământ teologic din România trebuie atraşi tineri din alte state, inclusiv cu burse acordate de statul român. Au prioritate tineri români de peste hotare, precum şi tineri din state unde Biserica Ortodoxă are un statut precar, cum ar fi Siria, fără a fi excluşi tineri ortodocşi din orice alte state de interes. Creşterea gradului de mobilitate al studenţilor şi cadrelor didactice din învăţământul superior teologic. ƒ România poate deveni un centru de atracţie din punct de vedere spiritual. Biserica Ortodoxă Română (B.O.R.) este a doua din lume ca mărime după Patriarhia Moscovei, după numărul de credincioşi, parohii, personal de cult ş.a.m.d. O eventuală separare a bisericii ucrainene de Patriarhia Moscovei ar reduce şi mai mult diferenţa dintre bisericile română şi rusă. Totodată, România este ţara cu cea mai mare populaţie monastică din Europa. Spre deosebire de situaţia din alte biserici ortodoxe, toţi preoţii români sunt absolvenţi de studii superioare. ƒ În toate spaţiile de interes pentru România există biserici ortodoxe. Statele Parteneriatului Estic, cu excepţia Armeniei şi Azerbaidjanului, sunt majoritar ortodoxe: Georgia, Ucraina, Belarus, Republica Moldova. De asemenea în Balcani: Bulgaria, Serbia, Grecia, fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, Muntenegru. În Bosnia-Herţegovina şi Albania există importante comunităţi ortodoxe. De asemenea, există comunităţi ortodoxe în Orientul Mijlociu: Siria, Liban, Iordania, Egipt, Israel, teritoriile palestiniene. ƒ Demersuri pentru folosirea limbii române ca limbă de cult în special în bisericile din comunităţile de aromânii din Balcani, precum şi în bisericile din Valea Timocului, Serbia, şi Vidin, Bulgaria, în conformitate cu canoanele ortodoxe şi legislaţia locală. ƒ Dezvoltarea Mitropoliei Basarabiei din Republica Moldova şi Episcopiei Dacia Ripensis din Serbia, a altor structuri ale B.O.R. pentru românii de peste hotare. ƒ Demersuri pentru recuperarea proprietăţilor B.O.R. de peste hotare. ƒ Construcţia, deschiderea, redeschiderea de biserici româneşti în zonele locuite de români, inclusiv de vorbitori ai dialectului aromân. ƒ Susţinerea reprezentanţei şi aşezământului Patriarhiei Române de la Ierusalim. Deschiderea de aşezăminte ortodoxe româneşti în locuri cu mare semnificaţie pentru creştinism din Orientul Mijlociu şi demersuri în acest sens pe lângă guvernele din regiune (Israel, Iordania, Siria etc.), precum şi pe lângă Patriarhiile Ierusalimului şi Antiohiei. ƒ Continuarea şi finalizarea demersurilor pentru obţinerea de către B.O.R. a statutului de cult oficial, recunoscut de stat, în ţări unde există mari comunităţi de români, cum ar fi Italia. ƒ Sprijinirea schiturilor româneşti Prodromu şi Lacu de la Sfântul Munte Athos şi iniţierea de demersuri pe lângă autorităţile civile şi ecleziastice din Grecia cu scopul acordării rangului de mănăstire Schitului Prodromu. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 465 ƒ Statul român şi B.O.R. vor încuraja turismul de pelerinaj în România practicat de credincioşii ortodocşi din alte state, precum şi deplasarea icoanelor, moaştelor, altor relicve sfinte din România peste hotare, pentru venerarea acestora de către credincioşii din statele respective, în colaborare cu bisericile surori din statele respective. ƒ Dezvoltarea activităţii misionare şi filantropice a B.O.R. în regiuni unde creştinii ortodocşi se află în dificultate, cum ar fi Siria. Românii de peste hotare ƒ Românii de peste hotare au dreptul la liberă asociere şi sunt inadmisibile orice tentative de deturnare a asociaţiilor româneşti prin „etno-business”, preluarea conducerii acestora de către reprezentanţi ai populaţiilor majoritare sau de către români nereprezentativi pentru comunitate, care neagă apartenenţa la filonul cultural românesc. ƒ Cetăţenii români aflaţi peste hotare trebuie să se bucure pe deplin de asistenţă consulară cu scopul apărării drepturilor acestora. ƒ Obiectivele sunt susţinerea şi dezvoltarea identităţii naţionale a românilor de peste hotare, a solidarizării acestora cu România şi a mobilizării în sprijinul ţării noastre, menţinerea legăturilor cu ţara, atât a românilor din comunităţile istorice din statele din regiune, cât şi a celor care s-au stabilit mai recent în străinătate. ƒ Drepturile minorităţilor româneşti, în conformitate cu convenţiile internaţionale privind protecţia minorităţilor şi tratatele bilaterale încheiate de România cu statele unde se află aceste minorităţi trebuie să devină o prioritate. ƒ Românii de peste hotare au dreptul să-şi asume liber identitatea românească, dreptul de a vorbi, citi, scrie, a se ruga în limba română. În conformitate cu convenţiile internaţionale şi europene, etnicii români au dreptul să folosească limba română în administraţie în zonele unde se află comunităţi româneşti semnificative. ƒ Tentativele de asimilare forţată a etnicilor români şi de anihilare a identităţii româneşti întreprinse de state şi guverne străine vor fi inacceptabile pentru statul român. De asemenea, tentativele de limitare sau interzicere a dreptului la autoidentificare a românilor prin crearea de identităţi false şi atribuirea acestora etnicilor români, deosebite de cea română şi/sau opuse acesteia. În cazul etnicilor români, care îşi asumă în mod liber apartenţa la filonul cultural românesc, etnia şi limba română, este inadmisibilă tentativa de a li se impune etnonime străine în locul denumirii de român sau alte denumiri şi alfabete pentru limba română. ƒ Procese cum ar fi oferirea de burse în învăţământul de stat din România pentru tinerii români de peste hotare sau redobândirea cetăţeniei române de către cei care au pierdut-o fără voia lor şi descendenţii acestora s-au dovedit a fi benefice de-a lungul anilor. Aceste procese trebuie continuate şi extinse. În ce 466 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 priveşte cetăţenia română, recomandăm analizarea oportunităţii acordării acesteia la cerere şi pe baza originii române dovedite a solicitanţilor, un criteriu prezent în legislaţia cetăţeniei în majoritatea statelor UE. ƒ România trebuie să încurajeze asocierea românilor de peste hotare în asociaţii menite să păstreze şi să consolideze identitatea etnică românească, legăturile cu patria-mamă, sau să apere drepturile etnicilor sau cetăţenilor români din statele respective. ƒ Cetăţenilor români din străinătate trebuie să li se asigure posibilitatea exercitării dreptului la vot, prin multiplicarea secţiilor de votare din străinătate şi/sau introducerea votului de la distanţă, fie electronic, fie prin corespondenţă. Este universal acceptat că exercitarea dreptului la vot la alegerile din ţara de origine reprezintă manifestarea uneia dintre cele mai puternice legături ale cetăţeanului aflat în străinătate cu ţara de origine. ƒ Implicarea cetăţenilor şi etnicilor români în politică şi în viaţa publică în general din statele de reşedinţă va fi încurajată, fie că este cazul etnicilor români cetăţeni ai statului unde candidează, fie că sunt cetăţeni români care au dreptul să candideze la alegerile locale în statele de reşedinţă membre UE. DEZVOLTAREA AMPRENTEI INFLUENŢIALE ROMÂNEŞTI – ABORDAREA GEOPOLITICĂ ƒ Consolidarea poziţiei de principal pilon de stabilitate în zonă; ƒ Consolidarea parteneriatului strategic cu principalul aliat şi câştigarea atributului de principal furnizor de securitate în zonă; regândirea balansului de putere în Balcanii de Vest prin introducerea în sfera preocupărilor diplomatice şi economice noua entitate Kosovo; ƒ Elaborarea şi urmărirea unei politici coordonate de susţinere a investiţiilor româneşti în zona de interes, finanţată şi asigurată prin Eximbank şi structurată pe două paliere: expansiunea companiilor private, inclusiv a subsidiarelor româneşti ale grupurilor multinaţionale; preluarea, de către noii „campioni” naţionali (Transgaz, Romgaz, Electrica, Transelectrica) a unor cote de piaţă semnificative în zona de interes, în special în Republica Moldova, Balcanii de Vest, Bulgaria, Belarus, republicile din Caucazul de Sud. ƒ Regândirea balansului de putere în Estul imediat prin definirea unui rol strategic şi a unui plan pe termen mediu şi lung în Republica Moldova; amorsarea unui proiect propriu în Republica Moldova; ƒ Redesenarea sferelor de preocupare în Estul median prin reluarea preocupărilor şi a legăturilor formale/informale diferenţiate faţă de statele CSI, în primul rând Ucraina şi Belarus; ƒ Reînviorarea parteneriatelor pe diverse teme cu Israel şi Turcia; ƒ Reluarea ofensivei comerciale şi investiţionale în Iran, în paralel cu dezgheţarea relaţiilor acestuia cu principalul aliat; interpunerea cu abilitate în afluxul prudent al capitalului american spre Iran din anii următori; Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 467 ƒ Popularea cu români a 5-7 posturi de director general la CE; creşterea influenţei generale a României în cadrul mecanismelor comunitare; ne dorim roluri majore (de jucător important) în definirea şi actualizarea PAC (Politica Agricolă Comună), Uniunea Energetică Europeană, reţeaua TEN-T, stabilirea la Bucureşti a sediilor unor agenţii, instituţii europene etc.; ƒ Creşterea parteneriatului cu Germania până la a deveni unul strategic. Problematica Mării Negre Proiectul României în bazinul Mării Negre are câteva abordări obligatorii: ƒ Valorificarea parteneriatului cu Turcia; ƒ Securizarea şi pacificarea bazinului Mării Negre; ƒ Creşterea semnificaţiei maritime a României; ƒ Creşterea semnificaţiei dimensiunii militare a României la Marea Neagră; ƒ Exploatarea în siguranţa a resurselor Mării Negre; ƒ Repunerea pe agenda prioritară a proiectului românesc „Sinergia Mării Negre”; noi valenţe ale politicii faţă de statele riverine; nuanţarea raporturilor cu lumea caspică; ƒ Potenţarea rolului canalului Dunăre-Marea Neagră ca parte a culoarului de trecere fluvial Marea Neagră-canalul Dunăre-Marea Neagră-Dunărea-canalul Dunăre-Main-Rin-Marea Nordului, magistrala esenţială care poate induce un flux important de schimburi din zona sud-estului în zona nord-vestului continentului, devenind prima cale internă europeană ca volum de transport; ƒ Impunerea, la nivel european, a standardului RoRIS de control al traficului naval pe ape de interior, dezvoltat de-a lungul cursului inferior al Dunării de către România. Problematica Republicii Moldova România este obligată atât de istoria unei identităţi commune, cât şi de aşteptările aliaţilor săi să traseze liniile unui proiect politic faţă de Republica Moldova. Acest proiect trebuie să fie propriu, dar şi spre beneficiul principalilor aliaţi, a lumii euro-atlantice în general. România este principala reprezentare a Uniunii Europene şi NATO în Republica Moldova; mai mult, între un sfert şi o treime din cetăţenii Republicii Moldova şi-au redobândit deja cetăţenia română. Limba română a devenit oficială în Republica Moldova în urma unei hotărâri a Curţii Constituţionale de acolo. Această realitate facilitează transferul din UE de „know-how”, practici de bună guvernanţă, legislaţie europeană, efectuarea trainingului cu funcţionari publici, reprezentanţi ai societăţii civile etc. prin intermediul României. România este unicul stat membru UE care are frontieră comună cu Republica Moldova. Din acest motiv, conexiunile infrastructurii de 468 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 transporturi, conexiunile energetice, colaborarea transfrontalieră UE-Republica Moldova se pot face exclusiv prin intermediul României. Proiectul României referitor la Republica Moldova are următoarele direcţii: ƒ România este principalul furnizor de expertiză, abordări strategice şi interese ale Vestului în acest stat; ƒ Creşterea semnificaţiei politice a României: nu se poate lua nici o decizie, nu poate exista nici un format de discuţii/negocieri referitoare la Republica Moldova fără prezenţa României; ƒ Asumarea şi îndeplinirea unor proiecte economice generatoare de occidentalizare: gazoductul Ungheni - Chişinău, calea ferată cu ecartament normal Galaţi - Chişinău şi Iaşi - Chişinău, o infrastructură de comunicaţii în conexiune, toate realizate de către companii româneşti; ƒ Investiţiile efectuate de România în infrastructura Republicii Moldova vor fi reflectate corespunzător în acţionariatul companiilor ce deţin sau administrează infrastructura respectivă. Companiile româneşti vor deţine acţiuni la cele din Republica Moldova proporţional capitalul investit în infrastructură. ƒ Ponderea României în comerţul exterior al Republicii Moldova să depăşească 20% (o cincime); ƒ Politica de investiţii directe în sectoare vitale din economia Republicii Moldova; ƒ Prezenţa naţională cu o televiziune şi un post de radio româneşti de stat. Obţinerea pentru TVR a unei frecvenţe naţionale de emisie în momentul când în Republica Moldova se va face trecerea la sistemul digital de emitere, conform acordului bilateral privind stingerea litigiului de la CEDO între SRTV şi Republica Moldova. Încurajarea televiziunilor din România să emită şi în Republica Moldova, în conformitate cu Convenţia Consiliului Europei privind televiziunile transfrontaliere. ƒ Prezenţa naţională a unei companii de cablu româneşti; ƒ Prezenţa firmelor româneşti în operarea reţelelor edilitare din municipiile Republicii Moldova trebuie să ajungă la minimum o treime; ƒ Cel puţin o bancă din primele trei din Republica Moldova să fie românească; doar prin intervenţia Băncii Naţionale şi a băncilor româneşti se poate preconiza o ieşire din criza sistemului financiar de peste Prut. PRECIZĂRI ŞI CONCLUZII Acest raport a fost elaborat în perspectiva unei Europe cu nivel de integrare medie, respectiv o Europă guvernată în continuare de Tratatul de la Lisabona. Autorii acestui raport nu consideră că este realistă şi viabilă opţiunea unei Europe federale din următoarele motive: Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 469 ƒ În acest moment nimeni nu a ridicat problema modificărilor tratatelor în perspectiva relizării unei Europe federale. În cazul unei ridicări a problemei la nivel politic din partea unor state naţionale sau a unor instituţii europene (care nu se întrevede), dezbaterea, ratificarea, adoptarea şi intrarea în vigoare a noilor tratate presupune un orizont de timp foarte îndepărtat. ƒ Uniunea monetară sau Uniunea bancară, iniţiative la care aderă şi România, nu sunt obligatoriu parte a unui asemenea proiect politic federalist/centralizator şi nu duc ineluctabil întracolo. ƒ Criza „euro” şi aglomerarea de problematici separatiste/ dezintegratoare (Grecia, Franţa, Marea Britanie, Spania etc.) nu pot fi rezolvate într-un orizont de timp relativ scurt (10-15 ani) şi nu pot asigura atmosfera europeană necesară pentru o eventuală trecere la un alt nivel de centralizare politică. ƒ Deocamdată, toţi analiştii internaţionali lucrează pe ipoteza unei Europe cu integrare medie, fără să ia în calcul un scenariu care să vizeze o Uniune Europeană funcţională de tip federal în următorii 20 de ani. În consecinţă, România trebuie să-şi gândească şi să implementeze un proiect de ţară în perspectiva viitorilor 20 de ani, plecând de la ipoteza unei Europe mediu integrate şi axată pe cele trei dimensiuni enunţate şi analizate în acest raport: economică, cultural/identitară şi geopolitică. ANEXA 1 - EVOLUŢII ALE OPINIEI PUBLICE INSCOP, APRILIE-MAI 2015 470 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 INSCOP, APRILIE-MAI 2015 INSCOP, APRILIE-MAI 2015 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 471 INSCOP, APRILIE-MAI 2015 INSCOP, APRILIE-MAI 2015 472 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 INSCOP, APRILIE-MAI 2015 INSCOP, APRILIE-MAI 2015 INSCOP, DECEMBRIE 2014 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 473 INSCOP, MAI 2014 INSCOP, MAI 2015 INSCOP, MAI 2015 474 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 INSCOP, NOIEMBRIE 2013 ANEXA 2 - ANALIZA SWOT PROIECT 11. ROMÂNIA ÎN ERA GLOBALIZĂRII – SPAŢIU ŞI TRADIŢIE DE NTÂLNIRE A CIVILIZAŢIILOR, DE ECHILIBRU ŞI MODERAŢIE (AGENDA 2015–2035) Puncte tari Puncte slabe ƒ A doua ţară ca mărime din Europa ƒ Decalajele importante din punct de vedere Centrală şi de Est atât ca teritoriu cât şi ca al ponderii industriei în economie şi al populaţie valorii adăugate per capita ƒ Poziţie geografică favorabil㠃 Infrastructura deficitar㠃 Forţa de muncă relativ bine pregătită şi în ƒ Productivitate mică în industrie şi foarte continuare competitivă din punct de vedere mică în agricultură al costurilor ƒ Probleme demografice: migraţia, ƒ Potenţial agricol semnificativ îmbătrânirea şi scăderea populaţiei ƒ Stabilitate macroeconomic㠃 Disparităţi de dezvoltare între regiuni ƒ Existenţa a 25-30 milioane vorbitori de ƒ Lipsa surselor de finanţare limba română în ţară şi străinătate ƒ Slaba colectare a creanţelor bugetare, ƒ Românii sunt majoritari în Republica pondere foarte mică a veniturilor bugetare Moldova şi există comunităţi româneşti în PIB semnificative în statele vecine, în Balcani, ƒ Instabilitatea fiscală şi legislativă Israel ƒ Calitatea din ce în ce mai slabă a ƒ Sute de mii de tineri din Orientul Mijlociu, sistemului de învăţământ post-comunism Africa de Nord, Grecia, Israel şi mai recent ƒ Populaţia s-a diminuat ca urmare a din Europa Occidentală au studiat la emigrării şi a sporului demografic negativ universităţile din România ƒ Deocamdată nu există nicio facultate sau Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 475 ƒ Biserica Ortodoxă Română este una dintre universitate din România în primele 500 cele mai importante din lume din lume ƒ În vecinătatea României, în Europa de ƒ Numărul de brevete româneşti înregistrate Răsărit şi Balcani ortodocşii sunt fie a scăzut majoritari, fie constituie minorităţi ƒ Cultura, educaţia şi cercetarea ştiinţifică semnificative sunt subfinanţate ƒ În state din Orientul Mijlociu, bisericile ƒ Decalajul de dezvoltare între media UE şi ortodoxe se bucură de prestigiu istoric România este încă mare; practic, ƒ România are potenţial în domeniul indicatorii sintetici situează ţara pe cercetării ştiinţifice şi există posibilitatea penultimul loc în UE şi aproximativ la atragerii de fonduri europene jumătate faţă de media UE ƒ Există un bogat patrimoniu cultural, ƒ Neomogenitatea de dezvoltare între artistic, spiritual regiunile ţării, cu un vârf peste media UE ƒ Mărimea ţării: România este a şaptea cea (Bucureşti + Ilfov), o regiune situată mai populată ţară din UE, cea mai mare onorabil (Transilvania + Banat) şi zone ţară din sud-estul Europei şi a doua ca foarte întârziate precum Moldova şi mărime din Est (după Polonia); România Oltenia este a treia cea mai mare economie din ƒ Un procent foarte mare de populaţie bazinul Mării Negre; (aprox. 15%) nu participă la construcţia ƒ Poziţia geografică şi resursele, cele economică şi socială internă, fiind plecată energetice şi agricole, în primul rând, din ţară; situaţia este accentuată de faptul avantajează ţara în contextul provocărilor că cea mai mare parte din cei plecaţi sunt generate de globalizare şi de noile tendinţe din rândul populaţiei active de dezvoltare economice actuale ƒ Lipsa unei viziuni strategice asumate în ƒ Consolidarea procesului democratic a mod formal de către instituţiile statului ajuns la stadiul de stabilitate democratică: român privind contextul regional: nu avem s-a atins punctul de la care procesele strategii elaborate faţă de principalii democratice sunt ireversibile parteneri din regiunea Est-Europeană şi ƒ România este un exportator de stabilitate riverană Mării Negre în toată zona Europei de Est şi în bazinul ƒ Lipsa unor proiecte majore regionale, care ƒ Mării Negre: toate parteneriatele să solidarizeze energiile naţionale pentru strategice, în primul rând cu S.U.A., sunt îndeplinirea unor obiective importante pe termen nelimitat, sunt incontestabile şi ƒ Comportamentul timid şi şovăielnic în beneficiază de suportul masiv al populaţiei contextul regional indică o lipsă de şi al clasei politice încredere în forţele proprii şi o neasumare ƒ Apartenenţa la structuri generatoare de a statutului de generator regional de securitate (NATO) şi siguranţă economică stabilitate şi de politici (UE) este irevocabilă şi necontestată; ƒ Lipsa de coordonare între politicile de populaţia sprijină larg majoritar această securitate şi cele economice; ruptura între apartenenţă acţiunile economice în vecinătatea ƒ Avansul economic al ţării, deşi sub media imediată şi extinsă, precum şi politicile de multianuală dorită, este pe un trend care securitate manifestate în regiune reduce constant decalajul de dezvoltare ƒ Ataşamentul, uneori exagerat, faţă de dintre media UE şi România; „ortodoxia” politică clasică, care a condus ƒ Armata şi celelalte structuri de securitate la lipsa unei politici mai flexibile în au un ataşament profund, demonstrat Balcanii de Vest (cazul Kosovo) şi faţă de 476 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 deseori faţă de valorile democratice şi faţă Belarus de parteneriatele cu lumea transatlantic㠃 Lipsa unei infrastructuri inter-regionale ƒ Nu există vulnerabilităţi poate întârzia procesul de omogenizare majore/insurmontabile pe plan intern, de economică şi culturală a ţării genul conflictelor entice sau religioase ƒ Omogenitatea etnică şi culturală este foarte înaltă, făcând ca societatea să se poată manifesta ca un ansamblu ƒ Clasa politică parlamentară nu are diferenţe esenţiale de viziune cu privire la orientarea strategică a ţării pe termen lung sau mediu ƒ România nu are conflicte ireconciliabile cu vecinii sau cu ţări din regiunea extinsă Oportunităţi Ameninţări ƒ Potenţial de a deveni o poartă a UE către şi ƒ Accelerarea globalizării, care pune dinspre Asia Centrală şi de Est presiune tot mai mare şi pe România ƒ Capacitatea de a deveni un hub energetic ƒ Criza de identitate a Europei, care nu a regional reuşit să depăşească încă efectele crizei ƒ Potenţial de creştere a productivităţii şi de economice şi financiare focalizare pe industrii cu valoare adăugat㠃 Controversele legate de adâncirea ƒ Criza actuală din Ucraina a adus regiunea integrării politice a Uniunii Europene Mării Negre în vârful agendei politice ƒ Conflictele dintre Rusia şi Occident, care internaţionale şi, în primul rând, printre riscă să facă din România şi Republica problematicile importante pentru Moldova ţări de graniţă administraţia S.U.A., principalul aliat; ƒ Ameninţare o reprezintă procesele prin lumea transatlantică a înţeles mai bine care se urmăreşte substituirea acesteia cu valoarea stabilităţii şi consistenţei alte identităţi, gen „vlah”, „moldovean”, strategice exportate de România în zonă „makedonarmîn” ƒ Criza profundă, politică şi economică, a ƒ Plecarea în masă a tinerilor cu studii Republicii Moldova a creat premisele unei superioare, cum ar fi medicii pune în prezenţe mai active a României acolo şi a dificultate sectoare întregi din economia şi valorificării expertizei pe care o avem în societatea românească. Degradarea această privinţă: putem deveni principalul învăţământului superior din România ar jucător în economia locală şi reperul politic face ca universităţile româneşti să devină al evoluţiilor de acolo neatractive ƒ Criza instalată pentru o lungă perioadă în ƒ Reducerea potenţialului de cercetare Orientul Mijlociu (focarul SI) şi în nordul ştiinţifică al României duce la înapoiere Africii (cazul Egipt şi Libia) va evidenţia tehnologică şi la imposibilitatea dezvoltării rolul României în securitatea regiunii ramurilor din economie cu valoare extinse a Mării Negre şi poate conduce la adăugată mare creşterea importanţei ţării noastre în ƒ Neglijenţa, subfinanţarea, încălcarea regiunea MENA şi mai ales în disciplinei în construcţii, aduc daune reconstrucţia zonelor devastate de patrimoniului cultural, artistic şi spiritual conflictele actuale românesc ƒ Normalizarea relaţiilor între lumea ƒ Principalul risc îl reprezintă evoluţiile Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 477 transatlantică şi Iran poate valoriza incontrolabile din conflictul ucrainean, expertiza extinsă pe care, la nivel politic şi inclusiv posibilitatea apariţiei unui nou economic, România o are în acest dosar focar de război foarte aproape de graniţele ƒ Schimbarea de nuanţă a abordării lumii româneşti, în regiunea Odessa occidentale faţă de regimul Lukaşenko ƒ Un risc major îl reprezintă şi evoluţiile crează premisele reluării şi amplificării politice şi financiare din Republica prezenţei economice româneşti în Belarus, Moldova, care pot conduce la o piaţă de mărime mijlocie, dar conectată dezechilibrarea pe termen mediu a statului, bine în trecut cu cea românească generând o situaţie de conflict social ƒ Proiectele „Sinergia Mării Negre” şi generalizat; România va fi, în această OCEMN, iniţiative româneşti, uşor de situaţie, cel puţin moral responsabilă de reactivat în contextul regional încărcat de găsirea unei soluţii şi de concretizare a insecuritate şi care pot face din România un unui sprijin financiar lider regional, concentrate pe iniţiative şi ƒ Evoluţiile politice din Turcia pot conduce proiecte proprii, generatoare de dezvoltare la un conflict în profunzime la nivelul şi de încredere societăţii care va marca începutul unei ere ƒ Nuanţele recente din raportarea Turciei faţă de instabilitate şi de incertitudine de occidentul transatlantic lasă un spaţiu de investiţională şi comercială pentru unul manevră României, ca punte de legătură dintre participanţii importanţi la între cele două lumi şi ca supapă de reconstrucţia spaţiului Mării Negre preluare parţială a atribuţiilor regionale ale ƒ Evoluţia politică din Ungaria poate Turciei conduce la o fractură pe termen lung în ƒ Gradul înalt de simpatie în rândul societate, afectând pe unul din primii cinci populaţiilor din imediata vecinătate a parteneri comerciali şi inducând, prin României faţă de evoluţiile dinamice ale influenţa etnică, un puternic sentiment de procesului anticorupţie din ţară au indus în nelinişte în cadrul celei mai mari zonă apariţia unui „model românesc”, ca comunităţi etnice neromâne din ţară raportare de expectaţii pentru toţi vecinii ƒ Serbia poate deveni, pe termen mediu, un ƒ Dezvoltarea unor campioni naţionali, care focar reflexiv al intereselor comerciale, pot deveni relevanţi şi la nivel investiţionale şi culturale ale Federaţiei regional/internaţional Ruse în regiune, care, împreună cu ƒ Dezvoltarea pe baza competenţelor eventualele deviaţii estice ale Greciei, pot acumulate în IT&C (atât umane cât şi de ƒ rebalansa caracterul euro-atlantic al infrastructură) regiunii est-europene şi pot reproduce, la ƒ Dezvoltarea mai departe a agriculturii prin scară balcanică, un conflict cultural major creşterea productivităţii ƒ Incapacitatea instituţională a statului ƒ Dezvoltarea infrastructurii (rutiere român de a genera dezvoltare durabilă şi energetice) poate conduce la crearea unei breşe estice ƒ Tendinţa mondială a dezvoltării turismului de prosperitate în cadrul UE, care poate de nişă, specializat, inclusiv a turismului afecta posibilitatea României de a cultural impune adoptarea unei Strategii rebalansa decizia în cadrul comunitar spre naţionale pentru creşterea turismului echilibrul regional dorit cultural în România ƒ Succesul acordării de către statul român a burselor în învăţământul de stat din România pentru tinerii români din afara 478 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 graniţelor determină continuarea şi dezvoltarea proiectului şi pe viitor ƒ Posibilitatea atragerii de fonduri europene trebuie valorificată în domenii cum ar fi colaborarea transfrontalieră, obiectivele de patrimoniu cultural ƒ Atragerea de mari obiective de cercetare ştiinţifică în România, cum ar fi Laserul de la Măgurele ƒ Transformarea oraşului Constanţa în centrul ştiinţific al Mării Negre, inclusiv prin înfiinţarea în acest oraş a unor instituţii cu vocaţie europeană sau a unor obiective ştiinţifice, cum ar fi Acvariul ƒ Aderarea la UE sau calitatea de candidate la aderare a unor state vecine facilitează eforturile de promovare a drepturilor comunităţilor româneşti din aceste state ANEXA 3 - ECHIPA DE CERCETARE DAN DUNGACIU este profesor universitar la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti şi Directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române. Este coordonatorul Masterului de Studii de Securitate şi Analiza Informaţiilor al Universităţii din Bucureşti. A studiat sau a lucrat ca cercetător asociat în diverse instituţii occidentale: Fernand Braudel Institute (Binghamton, SUA), Max Weber Centre for Advanced Cultural and Social Study (Erfurt, Germania), Department of Political Science and Public Administration – Law, Economics and Political Sciences’ School of Athens (Atena, Grecia), Central European University (Budapesta, Ungaria), Department of Social Sciences – Anglia Polytechnic University (Cambridge, Marea Britanie), Institut für die Wissenschaften vom Menschen (Viena, Austria), Max Planck Institute for Social Anthropology (Halle, Germania), Triangle Research Centre (North Carolina, USA) etc. Este membru al mai multor asociaţii internaţionale şi naţionale de profil. Este laureat al Premiului „Dimitrie Gusti” pentru sociologie al Academiei Române (1995) şi al Premiului Internaţional pentru Sociologie al Universităţii din Istanbul (2001). Este deţinător al distincţiei de stat „Meritul de Onoare” al Republicii Moldova (2009). În anul 2010 a deţinut funcţia de consilier prezidenţial pentru integrare europeană al preşedintelui Republicii Moldova, iar din 2013 deţine funcţia de preşedinte al Fundaţiei Universitare a Mării Negre (FUMN). Este autorul a zeci de studii de specialitate şi lucrări de profil, printre cele mai recente fiind: Basarabia e România? (2011) şi Elemente pentru o teorie a naţiunii şi naţionalismului (2012). VASILE IUGA este Managing Partner al PwC pentru Europa de Sud-Est (ESE) şi Country Managing Partner al PwC România. În calitate de membru al Consiliului de administraţie al PwC Europa Centrală şi de Est, conduce grupul de Servicii Financiare din cadrul PwC Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 479 România. Este unul dintre liderii cei mai experimentaţi în domeniul mediului de afaceri din România, fiind cunoscut pentru expertiza sa vastă. De asemenea, este membru al mai multor organizaţii profesionale: Asociaţia Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din Marea Britanie (Association of Chartered Certified Accountants – ACCA) în calitate de Fellow, Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR), în calitate de auditor financiar, Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), în calitate de expert contabil, Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România (ANEVAR) în calitate de membru acreditat pentru perioada 2011–2016, având rolul de expert în evaluarea întreprinderilor în cadrul Uniunii Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (UNEVAR), Royal Institute of Chartered Surveyors (RICS) şi Consiliul pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar (CSPAAS) Bucureşti. Este membru al Consiliului de conducere al Institutului ASPEN România şi membru fondator al Institute of Directors România. De asemenea, timp de mai mulţi ani, a fost vicepreşedintele Camerei de Comerţ Americane în România (AMCHAM). Deţine o diplomă în aeronautică obţinută la Universitatea „Politehnica” din Bucureşti şi a fost distins cu titlul de profesor honoris causa de către Universitatea „Babeş- Bolyai” din Cluj-Napoca. Participant la sesiuni de formare organizate în cadrul Harvard Business School, London Business School, INSEAD şi IMD Business School. PETRIŞOR GABRIEL PEIU este doctor inginer al Universităţii „ Politehnica” din Bucureşti (1996), şef de lucrări la aceeaşi instituţie; a fost consilier al primului ministru (1998–1999, 2001–2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002–2003) şi vicepreşedinte al Agenţiei pentru Investiţii Străine (2003–2004); preşedinte al Sidex Galaţi (1999–2000) şi administrator al Romtelecom (1997–2000), Omniasig (1999– 2001) şi Electroputere (2004–2005). Dispune de o excelentă cunoaştere a problematicii asociate afacerilor din România. În prezent este consultant în afaceri pentru mai multe companii străine şi director al Departamentului de Studii Economice al Fundaţiei Universitare a Mării Negre (FUMN). GEORGE SCARLAT este absolvent al masterului Studii de securitate al Universităţii din Bucureşti (Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială) şi specializat în analiza războaielor informaţionale. A lucrat în calitate de senior editor la ziarul „Ziua”, consilier al primului ministru Radu Vasile şi consilier de ministru. A servit ca diplomat în spaţiul estic (2010–2014). În prezent este expert al Fundaţiei Universitare a Mării Negre (FUMN). DARIE CRISTEA este doctor în sociologie, conferenţiar la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti şi cercetător ştiinţific gr. III la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române. Este, de asemenea, coordonator de proiecte la Inscop Research. Autor sau coautor al mai multor volume şi articole, atât ştiinţifice, cât şi pentru marele public. La Universitatea din Bucureşti predă cursuri de Sociologie politică, Metode şi tehnici de cercetare sociologică şi Metodologia studiilor de securitate. Cea mai recentă carte a sa este Un secol de relaţii internaţionale (2013). BOGDAN BELCIU este partener în cadrul Departamentului de Consultanţă pentru Management al PwC România. Are peste 15 ani de experienţă în consultanţa de management, atât în strategie, cât şi în operaţiuni, în S.U.A., Europa şi România. S-a alăturat 480 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 PwC România în 2011, fiind implicat în numeroase proiecte de consultanţă, abordând aspecte care acoperă întregul lanţ valoric din industrie şi incluzând, printre altele, achiziţii şi fuziuni, integrare după achiziţie şi restructurare, optimizarea structurii regionale, benchmarking, reduceri de costuri prin negocierea cotelor de achiziţii, optimizarea activităţilor de distribuţie şi retail, reconfigurarea lanţului logistic, îmbunătăţirea procesului de vânzare, implementarea unor centre de servicii şi introducerea de noi tehnologii, cum ar fi „smartmetering”. Este specializat în Strategie şi Operaţiuni, transformări business ale marilor companii. Are diplomă de studii universitare în economie (DEUG Economics), specializare în finanţe, diplomă în inginerie electrică (specializare în electronică şi sisteme informatice) – Universitatea „Politehnica” din Bucureşti. Absolvent al masterului Administrarea afacerilor – Academia de Studii Economice, precum şi al masterului Administrarea Afacerilor (MBA) – Cornell University din Ithaca S.U.A. Este membru CECCAR (Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România). GEORGE DOROBANŢU are peste 10 ani de experienţă în consultanţă în management, perioadă în care a participat, în calitate de membru, dar şi de manager de proiect, la diferite proiecte de înfiinţare de centre de servicii din România, selecţie de locaţii pentru producători industriali, transformare/reorganizare a funcţiei financiare, asistenţă la implementarea de sisteme integrate, redefinire şi implementare de procese de afaceri, în diferite sectoare şi industrii. A efectuat multiple evaluări de locaţii şi asistenţă în tranziţie pentru producători şi furnizori de servicii externalizate, fiind implicat în multiple proiecte de optimizare operaţională, financiară şi fiscală pentru o serie de instituţii publice din România, incluzând analize comparative privind principalii indicatori cu instituţii similare, identificarea posibilelor soluţii de îmbunătăţire a proceselor actuale prin centralizare, externalizare, automatizare, elaborarea de recomandări privind îmbunătăţirea modalităţii de lucru şi definirea planului de implementare a acestora. De asemenea, a participat, în calitate de manager de proiect, la modelarea proceselor de planificare financiară (fluxul activităţilor, modelul financiar) în contextul unor proiecte de bugetare şi raportare. Este absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, obţinând diplome de licenţă şi master al Facultăţii de Finanţe, Asigurări Bănci şi Burse de Valori. În perioada 2004–2005 a ocupat postul de Account Officer Assistant la Raiffeisen Bank, obţinând ulterior calitatea de contabil autorizat (membru ACCA) şi membru al Camerei Auditorilor Financiari din România. NICOLAE ŢÎBRIGAN este licenţiat în sociologie la Universitatea din Bucureşti, absolvent al masterului de studii de securitate din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti. În prezent este înscris la Şcoala doctorală de sociologie, anul II. Are experienţă în domeniul realizării proiectelor europene şi accesarea fondurilor structurale, participând la numeroase iniţiative de voluntariat atât în Republica Moldova, cât şi România. Începând cu 2013 este colaborator al revistei „Foreign Policy România” şi asistent de cercetare la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu”al Academiei Române. Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035 481 482 Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 ani, 2016 – 2035