Government Decree No. HG14/2023 “On the organization and functioning of the National Agency on Food Safety.”
Made 2023-01-11 · Text as of 2026-10-01
Public law and official guidance, published as research. Not legal, tax or financial advice.
About this law
- Original title
- Republica Moldova GUVERNUL HOTĂRÂRE Nr. HG14/2023 din 11.01.2023 cu privire la organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.
- Language
- Romanian; Russian
- Kind
- Regulation
- Country
- Moldova
- Subjects
- Livestock, Food and nutrition, Cultivated plants
- Keywords
- institution, animal health, animal production, authorization/permit, enforcement/compliance, governance, food safety and quality, viticulture/oenological practices, consumer protection, plant protection
- Categories
- agriculture
Where to read it
Text
The law's own text, section by section, as held. Each section has its own link.
Republica Moldova GUVERNUL HOTĂRÂRE Nr. HG14/2023 din 11.01.2023 cu privire la organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor Publicat : 19.01.2023 în MONITORUL OFICIAL Nr. 10-12 art. 24 Data intrării în vigoare În temeiul art. 7 lit. b) din Legea nr. 136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr. 252, art. 412), cu modificările ulterioare, al art. 17 din Legea nr. 98/2012 privind administraţia publică centrală de specialitate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr. 160-164, art. 537), cu modificările ulterioare, și al art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2007 privind activitatea sanitară veterinară (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2021, nr. 13-20, art. 10), cu modificările ulterioare, Guvernul HOTĂRĂȘTE: 1. Se aprobă: 1) Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, conform anexei nr. 1; 2) Structura organizatorică a Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, lista posturilor de inspecţie la frontieră, lista subdiviziunilor teritoriale (cu statut de direcții), precum și structura tip a subdiviziunilor teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, conform anexei nr. 2; 3) Organigrama Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, conform anexei nr. 3; 4) Lista instituţiilor publice în care Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor exercită calitatea de fondator, conform anexei nr. 4. 2. Se stabileşte efectivul-limită de personal al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor în număr de 1194 de unităţi, dintre care 255 de unităţi pentru aparatul central, 148 de unităţi pentru posturile de inspecţie la frontieră şi 791 de unităţi pentru subdiviziunile teritoriale. 3. Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, va prezenta Guvernului spre aprobare statutul, proiectul de reorganizare, precum și de modificare a cadrului normativ conex activităţii Instituţiei Рublice Laboratorul central fitosanitar, Instituţiei Рublice Laboratorul central de testare а băuturilor alcoolice/nealcoolice şi а produselor conservate și Instituţiei Publice Centrul Republican de Diagnostic Veterinar. 4. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, în comun cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, va prezenta Guvernului spre aprobare statutul, proiectul de reorganizare a Serviciului de Stat Centrul de Stat pentru Atestarea și Omologarea Produselor de Uz Fitosanitar și a Fertilizanților. 5. Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor va asigura, până la data de 1 aprilie 2023, procesul de reorganizare a subdiviziunilor sale actuale. 6. Hotărârea Guvernului nr. 600/2018 cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr. 235-244, art. 656), cu modificările ulterioare, se abrogă. 7. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. PRIM-MINISTRU Natalia GAVRILIȚA Contrasemnează: Ministrul agriculturii și industriei alimentare Vladimir Bolea Ministrul finanțelor Dumitru Budianschi Nr. 14. Chişinău, 11 ianuarie 2023. Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr.14/2023 REGULAMENT cu privire la organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor I. DISPOZIȚII GENERALE 1. Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (în continuare – Regulament) reglementează statutul juridic, misiunea, funcţiile de bază, atribuţiile principale și drepturile generale ale Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (în continuare – Agenție), precum și organizarea activității acesteia. 2. Agenția este autoritatea administrativă centrală din subordinea Guvernului, care implementează politica statului în domeniile de activitate ce îi sunt încredințate. 3. Agenția este persoană juridică de drept public, cu sediul în municipiul Chişinău, şi dispune de denumire, de ştampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova, de conturi trezoreriale şi bancare, precum şi de alte atribute specifice autorităţilor publice, stabilite în legislaţie. 4. Agenția îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul Republicii Moldova. II. MISIUNEA, DOMENIILE DE ACTIVITATE, FUNCȚIILE ȘI DREPTURILE AGENȚIEI 5. Agenția are misiunea de a asigura implementarea politicilor statului în domeniile orientate spre garantarea siguranței alimentelor și a calității produselor alimentare, inclusiv a alcoolului etilic, a producției alcoolice și a produselor vitivinicole, întreținerea unui sistem de măsuri publice menite să asigure sănătatea animală și protecția plantelor, inofensivitatea produselor alimentare și a materiei prime, precum și protecția consumatorilor în domeniul alimentar. 6. Agenția realizează funcțiile stabilite de prezentul Regulament în următoarele domenii de activitate: 1) sanitar-veterinar și zootehnie; 2) fitosanitar și protecția plantelor; 3) siguranța și calitatea alimentelor; 4) controlul fabricării și circulației alcoolului etilic, al produselor vitivinicole și al producției alcoolice; 5) protecția consumatorului în domeniul alimentar; 6) respectarea condițiilor de licențiere conform domeniului aferent. 7. Funcțiile de bază ale Agenției sunt: 1) prevenirea şi combaterea încălcărilor în domeniile de activitate; 2) controlul de stat asupra activității de întreprinzător în domeniul de activitate; 3) emiterea actelor administrative normative în domeniile de activitate în limitele competenţei acordate prin actele normative; 4) coordonarea, îndrumarea şi controlul aplicării reglementărilor legale în domeniul de activitate, precum şi controlul funcţionării subdiviziunilor sale; 5) managementul resurselor umane, financiare şi materiale, susţinerea activităţilor specifice prin intermediul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, reprezentarea juridică, auditul intern, precum şi comunicarea internă şi externă; 6) cooperarea internaţională în domeniile de activitate; 7) emiterea actelor permisive în domeniile de activitate, în limitele competenţei acordate prin actele normative. 8. În exercitarea atribuțiilor sale, Agenția are următoarele drepturi: 1) să prezinte instituțiilor cu drept de inițiativă legislativă propuneri de proiecte de modificare a cadrului normativ în domeniu; 2) să aprobe instrucțiuni, proceduri și metodologii la subiectele ce țin de competența sa; 3) să solicite și să primească, în condițiile legii și în scopul exercitării atribuțiilor sale, informații de la autoritățile administrației publice centrale și locale, de la organizații și instituții, de la persoanele fizice și juridice, indiferent de forma de organizare, care activează în domenii ce țin de competența sa; 4) să constate contravenții, să întocmească procese-verbale cu privire la contravenții și să aplice sancțiuni în conformitate cu prevederile Codului contravențional al Republicii Moldova nr. 218/2008; 5) să beneficieze de acces la bazele de date oficiale publice în domeniul informației statistice, financiare, fiscale, economice, juridice, metrologice etc., conform procedurii stipulate în Legea nr. 71/2007 cu privire la registre; 6) să sesizeze autoritățile competente referitor la produsele, serviciile, mijloacele de măsurare neconforme depistate în cadrul controalelor de stat asupra activității de întreprinzător în domeniul de activitate; 7) să organizeze și să efectueze vizite de consultanță în vederea familiarizării agenților economici și a consumatorilor cu cerințele actelor normative în domeniul de activitate; 8) să posede, să utilizeze și să administreze patrimoniul în conformitate cu scopurile sale de activitate și cu prevederile cadrului normativ; 9) să colaboreze cu autoritățile administraţiei publice locale și centrale, cu organele abilitate cu funcții de control, cu organizațiile necomerciale, cu organizațiile/structurile internaționale și cu societatea civilă în vederea implementării la nivel local și național a politicii statului în domeniile încredinţate şi a soluţionării problemelor comune; 10) să participe la negocierile interguvernamentale privind subiectele ce țin de competența sa; 11) să obțină asistență tehnică și financiară de la partenerii de dezvoltare și din alte surse neinterzise de cadrul normativ și să o utilizeze în scopul realizării funcțiilor sale; 12) să încheie contracte cu persoane fizice și juridice de drept public sau privat, donatori internaționali, cu furnizorii și beneficiarii de bunuri și servicii; 13) să contracteze servicii de la persoanele fizice și juridice, rezidente sau nerezidente, în vederea realizării sarcinilor atribuite, în limitele mijloacelor financiare aprobate în acest scop; 14) să asigure reprezentarea Republicii Moldova în organizațiile internaționale de profil, în condițiile actelor normative; 15) să presteze, în domeniile sale de competență, servicii contra plată, conform nomenclatorului serviciilor contra plată, metodologiei de calcul și cuantumului tarifelor la serviciile prestate, aprobate de către Guvern; 16) să emită, după caz, prescripții și să aplice sancțiuni în temeiul procesului-verbal de control, inclusiv să aplice măsuri restrictive conform Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător; 17) să preleveze probe pentru investigațiile de laborator; 18) să efectueze investigații de laborator aferente implementării tuturor programelor strategice de stat de monitorizare și supraveghere în domeniile de competență atribuite Agenției stabilite la pct. 6; 19) să aloce laboratoarelor (instituțiilor publice) în care Agenția exercită calitatea de fondator mijloacele financiare aprobate prin legea bugetului de stat pentru asigurarea îndeplinirii programelor de monitorizare în domeniile de competență stabilite la pct. 6; 20) să abroge actele ce contravin legislaţiei ale serviciilor publice desconcentrate din subordine, precum şi ale instituţiilor publice în care Agenția are calitatea de fondator; 21) să înainteze, în conformitate cu legislaţia, acţiuni în regres împotriva funcţionarilor publici şi a personalului angajat care au cauzat prejudicii Agenției şi bugetului de stat; 22) să exercite alte drepturi în temeiul actelor normative ce reglementează relațiile din domeniile de activitate încredințate. III. ORGANIZAREA ACTIVITĂȚII AGENȚIEI 9. Agenția este condusă de directorul general, care este asistat în activitate de patru directori generali adjuncţi și de un cabinet, a cărui activitate este reglementată de lege. 10. Agenția funcţionează conform principiului de conducere unică exercitată de către directorul general, care este numit în funcție şi eliberat din funcţie de către Guvern. 11. Nu poate fi numit în funcţia de director general al Agenției persoana care are interdicția de a ocupa funcția publică, are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni grave, deosebit de grave şi excepţional de grave săvârşite cu intenţie, precum şi persoana care are antecedente penale nestinse pentru săvârşirea infracţiunilor contra bunei desfăşurări a activităţii în sfera publică sau persoana care a fost absolvită de răspundere penală printr-un act de amnistie sau de graţiere. 12. Directorii generali adjuncţi ai Agenției sunt numiți în funcţii publice şi eliberați sau destituiți din funcţii publice, în condiţiile legii, de Guvern şi se subordonează nemijlocit directorului general. 13. Atribuţiile, responsabilităţile şi limitele de acţiune ale directorilor generali adjuncţi se stabilesc prin ordin al directorului general al Agenției. 14. Directorul general al Agenției are următoarele atribuții: 1) asigură coordonarea şi supravegherea activităţii Agenției, precum şi monitorizarea activităţii subdiviziunilor subordonate; 2) raportează Guvernului despre activitatea Agenției, conform domeniilor de activitate ce îi sunt încredințate; 3) reprezintă Agenția în relaţia cu terţii sau acordă împuterniciri altor angajaţi ai instituţiei de a reprezenta Agenția; 4) organizează sistemul de control intern managerial, precum şi funcţia de audit intern în cadrul Agenției; 5) exercită dreptul asupra efectuării cheltuielilor în conformitate cu alocaţiile aprobate în cadrul instituțiilor publice în care exercită calitatea de fondator; 6) prezintă Guvernului planul anual de activitate al Agenției pentru aprobare și măsurile de realizare a direcţiilor strategice de activitate a acesteia; 7) stabileşte atribuţiile şi responsabilităţile directorilor generali adjuncţi, înaintează, în modul stabilit, Guvernului spre examinare propuneri cu privire la aplicarea sancţiunilor disciplinare faţă de aceştia; 8) numeşte în funcţii publice, modifică, suspendă şi încetează raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, inclusiv angajează şi eliberează din funcţie personalul contractual în condiţiile legislaţiei muncii; 9) conferă grade de calificare funcţionarilor publici, acordă stimulări şi le aplică sancţiuni disciplinare în condiţiile legii, inclusiv personalului contractual; 10) aprobă și modifică statul de personal şi schema de încadrare a Agenției și a subdiviziunilor subordonate, în limitele fondului de retribuire a muncii şi ale efectivului-limită stabilit de Guvern; 11) asigură realizarea sarcinilor şi funcţiilor ce revin Agenției; 12) asigură funcționalitatea Consiliului de soluționare a disputelor; 13) aprobă repartizarea alocaţiilor bugetare conform clasificaţiei bugetare; 14) asigură gestionarea alocaţiilor bugetare şi administrarea patrimoniului public în corespundere cu principiile bunei guvernări; 15) soluţionează problemele activităţii operative, organizatorice, economico-financiare şi ale asigurării materiale şi sociale; 16) semnează, în limitele competenţei sale, dispoziții, ordine şi alte acte prevăzute de legislaţie, emise de Agenție; 17) aprobă prin act administrativ intern, după caz, componența Colegiului Agenției, Consiliului consultativ și Comisiei medicamentelor de uz veterinar, precum și regulamentele privind organizarea și funcționarea acestora; 18) aprobă prin act administrativ intern regulamentul privind uniforma şi semnele de distincţie ale angajaţilor Agenţiei cu funcţie de inspector. 15. În cazul absenţei temporare a directorului general al Agenției, atribuțiile acestuia sunt exercitate de către unul dintre directorii generali adjuncți ai Agenției desemnat de către directorul general sau de o altă persoană împuternicită. 16. Subdiviziunile Agenției activează în baza propriilor regulamente, aprobate de către directorul general al Agenției. 17. Lucrările de secretariat se ţin în conformitate cu actele normative privind ţinerea lucrărilor de secretariat. 18. Corespondenţa Agenției este semnată de directorul general, directorii generali adjuncți sau de persoanele cu funcţii de răspundere abilitate cu acest drept. 19. Semnătura pe actele Agenției se aplică în formă olografă sau digitală. 20. Persoanele abilitate cu dreptul de semnătură poartă răspundere personală conform legislației pentru legalitatea, veridicitatea şi corectitudinea documentului semnat. 21. Prin ordin al directorului general pot fi înființate comisii şi grupuri de lucru pentru realizarea activităţilor în domeniile de competenţă. La lucrările comisiilor şi grupurilor de lucru pot fi antrenaţi specialişti din diferite domenii. 22. Finanțarea Agenției se efectuează în limitele alocațiilor aprobate în legea bugetară anuală, inclusiv din venituri colectate, precum și din alte surse neinterzise de legislație. 23. Mijloacele financiare primite de Agenție din buget se gestionează prin sistemul trezorerial, care se asigură prin conturi trezoreriale bazate pe clasificația bugetară și pe planul de conturi contabile. 24. Documentele de casă, bancare şi de decontare, datoriile financiare şi calculate se semnează de către directorul general al Agenției sau de o altă persoană împuternicită de către acesta. 25. Agenția este responsabilă de asumarea, achitarea, evidența și raportarea angajamentelor în scopurile și limitele alocațiilor bugetare aprobate. Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr.14/2023 STRUCTURA ORGANIZATORICĂ a Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor Conducerea Cabinetul directorului general (cu statut de serviciu) Direcția audit intern Direcția control intern și integritate Direcția sănătatea și bunăstarea animalelor Secția controlul bolilor la animale și managementul măsurilor sanitar-veterinare Secția protecția, bunăstarea și înregistrarea animalelor Direcția control medicamente de uz veterinar și hrană pentru animale Secția medicamente de uz veterinar, biocide și monitorizare postînregistrare Serviciul hrană pentru animale și aditivi furajeri Secția monitorizarea și controlul reglementărilor în domeniul zootehniei Direcția siguranța produselor alimentare de origine nonanimală Secția monitorizarea siguranței alimentelor de origine nonanimală Secția controlul unităților înregistrate oficial în domeniul siguranței alimentelor și alimentației publice Direcția siguranța produselor alimentare de origine animală Secția monitorizarea siguranței alimentelor de origine animală Secția controlul unităților autorizate sanitar-veterinar Direcția controlul siguranței și calității produselor vitivinicole, alcoolului etilic și producției alcoolice Direcția protecția plantelor Direcția control semincer Direcția controlul utilizării și plasării pe piață a produselor de uz fitosanitar și a fertilizanților Direcția generală finanțe și contabilitate Direcţia evidenţă contabilă Secția planificare şi rapoarte financiare Secția nord Secția centru Secția sud Direcția generală juridică Direcția reprezentare Serviciul acte normative și acte interne Secția nord Secția centru Secția sud Direcția administrare și management intern Secția management documente Direcția tehnologii informaționale Direcția managementul resurselor umane Secția dezvoltare profesională Secția administrare și evidența resurselor umane Direcția achiziții publice Direcția inspectare la frontieră Direcția planificarea, evaluarea riscurilor și managementul calității Secția managementul calității și controlul intern managerial Secția planificarea strategică, analiza, evaluarea riscurilor la planificarea controalelor și management laboratoare Serviciul supravegherea executării planurilor/programelor de monitorizare Direcția relații internaționale și integrare europeană Secția informare și comunicare cu consumatorii și mass-media Subdiviziunile teritoriale (cu statut de direcţii) LISTA posturilor de inspecţie la frontieră 1. Postul de inspecție la frontieră Sculeni-Sculeni1 2. Postul de inspecţie la frontieră Giurgiuleşti2 3. Postul de inspecţie la frontieră Criva–Mămăliga3 4. Postul de inspecţie la frontieră Chişinău4 5. Postul de inspecţie la frontieră Pervomaisk–Cuciurgan5 6. Postul de inspecţie la frontieră Leuşeni–Albiţa 7. Postul de inspecţie la frontieră Tudora–Starokazacie 1Inclusiv Calea ferată, Ungheni 2Inclusiv Galaţi/Port/Reni, Cahul şi Calea ferată, Etulia 3Inclusiv Calea ferată, Vălcineţ 4Inclusiv Aerogara, Calea ferată şi Poşta, Chişinău 5Inclusiv Calea ferată, Cuciurgan LISTA subdiviziunilor teritoriale (cu statut de direcţii) ale Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor 1. Anenii Noi/Căușeni/Ștefan Vodă 2. Edineț/Briceni/Ocnița/Dondușeni 3. Cahul/Taraclia/Cantemir 4. Drochia/Rîșcani/Soroca/Florești 5. Hîncești/Cimișlia/Basarabeasca/Leova 6. Orhei/Rezina/Telenești/Șoldănești 7. Ungheni/Nisporeni/Călărași 8. Comrat/Ceadîr-Lunga/Vulcănești 9. mun. Chișinău/Ialoveni/Strășeni/Criuleni/Dubăsari 10. mun. Bălți/Sîngerei/Glodeni/Fălești STRUCTURA-TIP a subdiviziunilor teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor Conducător Subdiviziunea supraveghere sanitar-veterinară Circumscripţiile teritoriale sanitar-veterinare Subdiviziunea controlul protecţiei plantelor, seminţelor şi a materialului săditor Subdiviziunea controlul siguranţei alimentelor Subdiviziunea personal auxiliar anexa nr. 3 Anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr.14/2023 LISTA instituțiilor publice în care Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor exercită calitatea de fondator Instituția Publică Centrul Republican de Diagnostic Veterinar Instituția Publică Laboratorul central de testare a băuturilor alcoolice/nealcoolice şi a http://www.legis.md/UserFiles/Image/RO/2023/mo%2010-12%20md/an 3 14 md.docx produselor conservate Instituția Publică Laboratorul central fitosanitar